Pretenţii. Decizia nr. 1857/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1857/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 23277/280/2013
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1857/2015
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător M. D. B.
Grefier O. - M. Ș.
S-a luat spre examinare pentru soluționare, apelul declarat de reclamanții R. E. M. și R. I. împotriva Sentinței civile nr._/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimată fiind pârâta ., având ca obiect constatare nulitate act juridic + PRETENTII.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata – pârâtă, consilier juridic B. I. A., apelanții – reclamanți lipsind.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei și stadiul judecății.
Reprezentantul intimatei – pârâtă depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de formulat, ori probe de solicitat.
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului formulat.
Reprezentantul intimatei – pârâtă, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a apelului formulat, solicitând menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de prima instanță, apreciind că toate clauzele contractului de credit încheiat între părți sunt clare, respectând în totalitate dispozițiile legii. Astfel, dobânda este calculată în acord cu dispozițiile OUG 50/2010, comisionul de administrare este perceput și recunoscut de legislația privind protecția consumatorului., iar în contract nu este prevăzut un comision de risc.
Instanța socotind lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL :
Asupra apelului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 25.10.2013 sub nr._, reclamanții R. E. M. și R. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută și caracterul abuziv al clauzei privind perceperea unui comision de risc (comision de administrare) conform art. 3.14 din contract de 0,15% lunar din soldul creditului rămas și obligarea acesteia la restituirea sumelor încasate din începând cu luna martie 2008 la zi, cu dobânda legală; să fie obligată pârâta să modifice actul adițional la contractul de credit nr. RFI_/14.03.2008 prin care la punctul 3.13 s-a prevăzut un comision de 3% pentru plata anticipată a creditului și să restituie comisionul încasat cu dobânda legală; să se constate nulitatea absolută a clauzei prev. de art. 3.7 din contract prin care a fost modificată dobânda unilateral și obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate din începând cu luna martie 2008.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta contractul de credit nr. RFI_/14.03.2008 și un act adițional la data de 18.03.2008. urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010, au solicitat pârâtei alinierea clauzelor contractului de credit la prevederile actului normativ, inclusiv eliminarea comisionului de risc apreciat ca fiind abuziv, inclusiv prin convocare la conciliere la data de 21.11.2011, fără vreun rezultat însă.
Prin art. 3.14 din contract se prevede perceperea unui comision de administrare de 0,15% lunar din soldul creditului rămas de achitat, în realitate acest comision fiind unul de risc, perceput pe toată perioada derulării creditului. Reclamanții au invocat caracterul abuziv al acestei prevederi, raportat la art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 193/2000. Aceasta clauză nu a fost negociată de bancă, ci inserată în contractul de credit preformulat și a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului. Toate riscurile băncii au fost asigurate, fiind încheiată pentru garantarea împrumutului o ipotecă de gr. I asupra unui imobil asigurat cu o poliță cesionată în favoarea băncii.
Din suma totală împrumutată de 64.600 CHF valoarea totală a comisionului de risc este de 19.000 CHF, ceea ce dovedește dezechilibrul contractual. Perceperea comisionului este nelegală și prin prisma justificării sale contractuale: pentru punerea la dispoziție a creditului.
Reclamanții au solicitat modificarea art. 3.13 din contract în sensul eliminării comisionului de rambursare anticipată.
În al treilea rând reclamanții au susținut că banca a modificat unilateral dobânda contractuală, în sensul majorării acesteia, fără însă a o scădea în perioada de scădere a dobânzii de referință a BNR.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. Legii 193/2000.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri (f. 6-21).
Prin precizarea depusă la data de 05.03.2014 reclamanții au evaluat sumele solicitate a fi rambursate la 8000 lei (f. 28).
La data de 20.06.2014 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare, pârâta a arătat că între părți a fost încheiat contractul de credit nr. RFI_/14.03.2008 având ca obiect acordarea către reclamanți a unui împrumut de 64.600,62 CHF pentru o perioada de 240 luni, cu o dobândă fixă în primul an, urmând ca pentru următorii ani împrumutul să opteze, la fiecare dată de aniversare a creditului, pentru una din variantele menționate în contract.
Creditul a fost garantat cu o ipotecă de gr. II asupra imobilului proprietatea lui D. N. și D. Filotftia aflat în localitatea Davidești, jud. Argeș.
La solicitarea reclamantului R. E. M. creditul a fost restructurat, fiind încheiate două acte adiționale, respectiv primul din data de 04.11.2009 prin care a fost redusă temporar rata dobânzii la 1,11% până la data de 18.10.2010 urmând ca după aceasta data rata să fie de 8,77% și al doilea din 23.12.2010 prin care a fost redusa rata dobânzii la 3,7% până la 23.12.2011, urmând ca ulterior să fie percepută o dobândă variabilă conform pct. 2.2, respectiv Libor la 6 luni + marja băncii de 8,99% pe toată durata derulării creditului.
În ce privește clauza prev. de art. 3.14 din contract, prin aceasta se prevede perceperea unui comision de administrare de 0,15% calculat la soldul creditului și nu are caracter abuziv, fiind clar precizate prestația băncii în schimbul acestuia, într-un limbaj clar și ușor de înțeles, cuantumul și modalitatea de calcul atat în contract, cât și în graficul de rambursare, atat ca sumă lunară, cât și ca sumă totală. Definiția contractuală a comisionului de administrare este similară cu definiția data de art. 36 alin. 3 din OUG 50/2010 și nu se poate reține caracterul abuziv al acestuia din moment ce chiar prin OUG 50/2010 se prevede posibilitatea perceperii acestui tip de comision.
Apărările reclamanților cu privire la comisionul de risc nu au nici o legătură cu cel de administrare prevăzut în contract și care este perceput pentru activitatea de monitorizare a creditelor conform Regulamentului nr. 4/2004 al BNR, gestionarea dosarului de credit în care sunt implicate mai multe departamente ale băncii și care implică numeroase costuri, costuri confirmate prin expertiza extrajudiciară efectuată de compania Deloitte, atașată.
Pârâta a precizat că a renunțat, în conformitate cu prevederile contractuale, la încasarea comisionului de administrare prin actul adițional din data de 04.11.2009, iar până la data renunțării suma achitată cu acest titlu a fost de 1804,35 CHF.
Pârâta a susținut totodată că prevederile contractuale privitoare la dobândă și comisioane sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv cu condiția ca acestea să fie redactate într-un limbaj usor inteligibil, condiție îndeplinită în speță.
În ce privește capătul 2 de cerere privind comisionul de rambursare anticipată, acesta este neîntemeiat. Astfel, clauza prev. de art. 3.13 din contract care prevedea un comision de 3% a fost modificată prin primul act adițional în care s-a prevăzut că acest este 0% în primii 3 ani, iar prin al doilea act adițional a fost modificată în conformitate cu OUG 50/2010 în perioada restructurării creditului, ulterior fiind prevăzut un comision de 0%. Anterior modificării acestor clauze nu a avut loc vreo rambursare anticipată și nu s-a plătit nici un comision cu acest titlu.
În ce privește capătul de cerere privind dobânda, pârâta a susținut că nu a modificat unilateral dobânda contractuală, aceasta fiind modificată conform actelor adiționale încheiate, iar din data de 23.12.2011 este în funcție de indicele Libor la 6 luni, marja băncii fiind fixă de 8,99%, clauza prev. de art. 3.7 din contract în forma inițială nemafiind în vigoare.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri (f. 47-98).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, în conformitate cu art. 254-258 C. pr. civ.
În urma probatoriului administrat în cauză Judecătoria P. prin sentinta civilă nr._/04.11.2014 a respins actiunea reclamantilor retinând în considerente că între reclamanții R. E. M. și R. I. și pârâta . a intervenit Contractul de credit nr. RFI_/14.03.2008 (f. 55-61) prin care reclamanții au împrumutat suma de 64.600,62 CHF pe o durată de 240 luni, fiind emis și un grafic de rambursare (f. 62-66). Pentru garantarea rambursării sumei împrumutate a fost încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 398/14.03.2008 (f. 18-19) prin care a fost constituită în favoarea băncii o ipotecă de gr. II asupra imobilului teren intravilan de 5872 mp., proprietatea lui D. N. și D. Filotftia, aflat în localitatea Davidești, jud. Argeș.
La solicitarea reclamanților de restructurare a creditului acordat (f. 67-69, 79-80), la contractul de credit menționat au fost încheiate două acte adiționale la data de 04.11.2009 (f. 70-74) și la data de 23.12.2010 (f. 85-89), fiind emise noi grafice de rambursare.
În ce privește clauza prev. de art. 3.14 din contract, în forma inițială, prin aceasta se stipulează că „pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,15% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadentei fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. (...) Banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare”.
Astfel, de la încheierea contractului banca a perceput un comision de administrare de 0,15% calculat la soldul creditului, în graficul de rambursare inițial fiind menționat cuantumul lunar al acestuia, cât și cel total.
În primul act adițional din data de 04.11.2009, la art. 3 se prevede că începând de la data încheierii acestuia banca renunță la încasarea comisionului de administrare datorat de împrumutat conform contractului, în graficul de rambursare emis fiind menționata încasarea unui comision de 0% (f. 75-77). În consecință, banca a perceput efectiv un comision de administrare în perioada14.03.2008 – 04.11.2009, suma plătita de reclamanți cu acest titlu fiind, conform graficului de rambursare, de 1804,35 CHF. Reclamanții nu au susținut sau dovedit că ar fi plătit sume mai mari decât cele menționate prin graficul de rambursare.
Conform disp. art. 4 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. O condiție contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradicție cu condiția de buna credința, provoacă un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile parților care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.
In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in repetate randuri asupra interpretarii Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza E. M. Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet SustiknéGyőrfi).
Pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ce privește comisionul de 0,15% calculat la sold prev. de art. 3.14 din contract, acesta este denumit ca fiind un comision de administrare, iar nu un comision de risc cum susțin reclamanții, perceput „pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de împrumutat în baza contractului de credit”. După cum susține pârâta, acesta este stipulat în contract prin indicarea clară a procentului și scopului său, într-un limbaj clar și fără termeni greu de înțeles, fiind totodată evidențiat ca suma lunară și totală în graficul de rambursare. Banca la rândul său are de suportat o . costuri administrative determinate de acordarea și gestionarea creditelor acordate. În acest sens trebuie menționat că în art. 36 alin. 1 și 3 din OUG 50/2013 (act normativ ce nu se aplica contractului de credit inițial conform Legii 288/2010) se prevede posbilitatea băncii de a percepe un comision de administrare „pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului”
Față de cele menționate și având în vedere în special perioada scurtă de timp în care efectiv a fost perceput și cuantumul comisionului plătit de reclamanți de 1804,35 CHF, instanța constată că perceperea unui comisionului de administrare conform art. 3.17 din contract nu are caracter abuziv și nu creează prin el însuși sau în corelație cu celelalte clauze contractuale un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ce privește comisionul de rambursare anticipată, prin 3.13 din contract în forma inițială se prevede că în cazul rambursări integrale/parțiale în avans a creditului acordat, împrumutatul datorează băncii un comision de rambursare anticipată de 3%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei din credit rambursate în avans și este datorat integral la data rambursării anticipate. În actul adițional încheiat la 04.11.2009, la art. 2.12, se prevede că acest comision de 0% în primii 3 ani de la încheierea acestuia. Prin al doilea act adițional din 23.12.2010 s-a prevăzut la art. 2.13 că în perioada restructurării cuprinsă între data încheierii actului adițional și până la 23.12.2011 pentru rambursarea anticipată se prevede un comision de 1% dacă până la scadența finală este o perioada mai mare de 1 an și de 0,5% daca până la scadența finală este o perioada mai mică de 1 an, prevederi conforme OUG 50/2010, iar după data de 23.12.2011 s-a stipulat eliminarea acestui tip de comision.
Deși au solicitat restituirea comisionului de rambursare anticipată, reclamanții nu au făcut dovada achitării efective a unui astfel de comision. Deși până la încheierea primului act adițional procentul prevăzut este ridicat, întrucât nu s-a făcut dovada vreunei rambursări anticipate sau a unei cereri în acest sens adresate băncii, instanța nu poate reține ca abuziv un astfel de comision, un eventual dezechilibru produs neputând fi apreciat decât în concret, în funcție de sumele efectiv plătite. În al doilea rând, având în vedere că în perioada 04.11._10 comisionul a fost 0%, în perioada 23.12._11 de 1% și, respectiv, de 0,5%, iar ulterior a fost eliminat, solicitarea reclamanților este neîntemeiată, dar și lipsită de interes câtă vreme nu au efectuat rambursări anticipate în perioada în care, potrivit prevederilor contractuale, se prevedea perceperea acestuia.
În ce privește capătul de cerere privind modificarea unilaterală a dobânzii de către bancă și restituirea sumelor încasate în pus, instanța reține că este neîntemeiat pentru următoarele considerente: în primul rând susținerile reclamanților sunt generice, fără a se preciza vreo dată sau perioadă concretă în care banca ar fi procedat la modificarea unilaterală a dobânzii în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor contractuale. În al doilea rând, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Astfel, instanța nu poate cenzura prin prisma Legii 193/2000 nivelul dobânzii contractuale, putând cel mult constata că modul de stabilire sau definire a dobânzii prin contract nu este clar sau nu exprimat într-un limbaj ușor inteligibil.
Potrivit art. 3.1 din contract, pentru primul an dobânda contractuală este fixă, de 5,5%. Pentru următorii ani împrumutatul va opta, la fiecare dată de aniversare a creditului, pentru una din următoarele variante de dobândă aniversară: a) dobânda aniversară fixă pentru un an de creditare; b) dobânda aniversară fixă pentru trei ani de creditare; c) dobânda aniversară revizuibilă pentru un an de creditare. Împrumutatul trebuie să-și exercite opțiunea pentru fiecare variantă la fiecare dată de aniversare a creditului, prin semnarea unui act adițional. În cazul în care nu își exercită opțiunea, va datora dobânda anuală revizuibilă pentru un an de creditare conform lit. c, dobândă ce va fi afișată la sediile băncii.
La încheierea primului act adițional la 04.11.2009 s-a stabilit o rata a dobânzii de 1,11% până la data de 18.10.2010, urmând ca după această dată să fie de 8,77%, până la o dată ulterioară ce va fi adusă la cunoștința împrumutatului, dată de la care dobânda va fi calculată conform formulei prev. de art. 2.1 din contract. Prin al doilea act adițional din 23.12.2010 părțile au convenit o dobândă variabilă conform art. 2.1 și 2.2 din contract constând în indicele Libor la 6 luni + marja de 8,99 puncte procentuale. Prin excepție, de la data încheierii celui de-al doilea act adițional până la data de 23.12.2011 s-a prevăzut o dobândă fixă de 3,7%, urmând ca ulterior să se aplice dobânda variabilă menționată mai sus.
Din clauzele contractuale redate mai sus rezultă că de la data încheierii contractului de credit modalitatea de stabilire a dobânzii este clară, iar reclamanții nu au dovedit perceperea unei dobânzi majorate cu încălcarea prevederilor contractuale. Dacă în primul an a fost fixă de 5,5%, după expirarea primului an până la încheierea primului act adițional dobânda a fost variabilă, însă reclamanții avea posibilitatea de a opta pentru o alta dobândă fixă prin încheierea unui act adițional, opțiune pe care nu au exercitat-o. De asemenea, din data de 04.11.2009 rata dobânzii aplicabile a fost clar stabilită, fiind de 1,11%, 3,7%, iar ulterior datei de 23.12.2011 este dată de formula indicele Libor la 6 luni + marja de 8,99 puncte procentuale, dobândă stabilită prin convenția părților ulterior intrării în vigoare OUG 50/2010, în mod clar și ușor inteligibil.
Față de cele menționate, în temeiul Legii 193/2000, instanța de fond a respins acțiunea precizată ca neîntemeiată.
După rămânerea în pronunțare, reclamanții au solicitat prin cererea din 31.10.2014 acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, cerere cu care instanța nu a fost legal învestită față de disp. art. 394 alin. 3 și 397 C. pr. civ. și pe care nu s-a pronunțat.
Împotriva sentintei civile sus mentionate au declarat apel reclamantii R. E. si R. I. criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Au arătat apelantii că au solicitat pârâtei intimate eliminarea clauzelor abuzive din contractul de credit RFI_/14.03.3008 si restituirea sumelor încasate nelegal iar instanta de fond a apreciat că aceste clauze nu sunt abuzive întrucât sunt exprimate într-un limbaj clar si inteligibil . Au arătat apelantii că instanta de fond a fost în eroare când s-a pronuntat pe clauzele abuzive inserate în cuprinsul contractelor preformulate iar consumatorii, în spetă contestatorii nu au avut posibilitatea să le înlăture, ceea ce poate numai o instantă asa cum s-a specificat si în deciziile Curtii Europene de Justitie.
S-a sustinut că instanta de fond a motivat sentinta retinând că nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor care decurs din contract în realitate însă, au arătat apelantii acest dezechilibru există prin faptul că toate aceste clauze nu i-au fost aduse la cunostintă, dobânda variabilă nu a fost calculată transparent în functie de o formulă standard care trebuia să tină seama de dobânda de referintă pentru moneda de creditare.
S-a solicitat admiterea apelului asa cum a fost formulat, respectiv casarea sentintei si pe fond obligarea pârâtei la eliminarea clauzelor abuzive si restituirea sumelor încasate nelegal.
Prin întâmpinarea depusă la 30.03.2015 intimata R. B. SA Bucuresti a solicitat respingerea apelaului ca nefondat arătând în esentă în motivare că, contractul de credit a fost însusit de apelanti prin semnătură, banca nu i-a obligat să îl semneze, clientii putând să refuze semnarea sau putând să-l semneze cu obiectiuni ceea ce nu s-a întâmplat la momentul semnării contractului de credit.
A sustinut intimata că în cazul în care ambele părti sunt de acord cu clauzele contractului si semnează acest contract în deplină cunostintă de cauză nu se poate invoca lipsa de negociere, iar prima conditie pentru presupusul caracterul abuziv al clauzelor contractuale ( în sensul că nu ar fi fost negociate clauzele direct cu consumatorul ) nu este îndeplinită. În ceea ce priveste dezechilibrul invocat de apelanti s-a arătat că sustinerea este neîntemeiată deoarece toate clauzele contestate sunt prevăzute în contractul de credit semnat de apelanti si nu pot sustine asadar că nu le-au fost aduse la cunostintă.În ceea ce priveste comisionul de plată anticipată s-a arătat că această clauză a fost modificată prin două acte aditionale astfel încât clauza de la art. 3.13 din contractul de credit initial nu mai este în vigoare după cum nici clauza de la pct. 3.7 nu mai este în vigoare fiind modificată prin cele două acte aditionale.
Verificând actele si lucrările dosarului precum si sentinta civilă apelată prin prisma criticilor formulate de apelanti tribunalul constată că apelul este nefondat.
Astfel, din cuprinsul actului de învestire rezultă că reclamanții R. E. M. și R. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta . constatarea nulitătii absolute și caracterul abuziv al clauzei privind perceperea unui comision de risc (comision de administrare) conform art. 3.14 din contract de 0,15% lunar din soldul creditului rămas și obligarea acesteia la restituirea sumelor încasate din începând cu luna martie 2008 la zi, cu dobânda legală, de asemenea au solicitat obligarea pârâtei la modificarea actului adițional la contractul de credit nr. RFI_/14.03.2008 prin care la punctul 3.13 s-a prevăzut un comision de 3% pentru plata anticipată a creditului și să restituie comisionul încasat cu dobânda legală si constatarea nulitătii absolute a clauzei prev. de art. 3.7 din contract prin care a fost modificată dobânda unilateral cu obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate din începând cu luna martie 2008.
Din actele dosarului tribunalul retine că între reclamanții R. E. M. și R. I. și pârâta . a intervenit Contractul de credit nr. RFI_/14.03.2008 prin care reclamanții apelanti au împrumutat de pa pârâta intimată suma de 64.600,62 CHF pentru o perioadă de 240 luni, si pentru garantarea rambursării sumei împrumutate a fost încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 398/14.03.2008 prin care a fost constituită în favoarea băncii o ipotecă de gr. II asupra imobilului teren intravilan de 5872 mp., proprietatea lui D. N. și D. Filotftia, aflat în localitatea Davidești, jud. Argeș. Ulterior, respectiv la data de 04.11.2009 si 23.12.2010, la solicitarea reclamanților de restructurare a creditului acordat, la contractul de credit menționat au fost încheiate două acte aditionale si au fost emise noi grafice de rambursare.
Clauza prev. de art. 3.14 din contract, în forma inițială, stabileste că „pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,15% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadentei fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. (...) Banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare”.
De la încheierea contractului de împrumut banca a perceput un comision de administrare de 0,15% calculat la soldul creditului, însă în primul act adițional încheiat la data de 04.11.2009, la art. 3 a stabilit că începând de la data încheierii acestuia banca renunță la încasarea comisionului de administrare datorat de împrumutat conform contractului, prin urmare banca a perceput efectiv un comision de administrare în perioada14.03.2008 – 04.11.2009, suma plătita de reclamanți cu acest titlu fiind, conform graficului de rambursare, de 1804,35 CHF asa încât dată fiind perioada scurtă de timp în care a fost perceput și cuantumul acestuia tribunalul constată că în mod corect instanta de fond a apreciat că perceperea unui comision de administrare conform contractului nu are caracter abuziv și nu creează prin el însuși sau în corelație cu celelalte clauze contractuale un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit clauzei mentionate la pct. 3.13 din contract în forma inițială, în cazul rambursări integrale/parțiale în avans a creditului acordat, împrumutatul datorează băncii un comision de rambursare anticipată de 3%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei din credit rambursate în avans și este datorat integral la data rambursării anticipate.
În actul adițional încheiat la 04.11.2009, la art. 2.12, se prevede că acest comision de 0% în primii 3 ani de la încheierea acestuia iar prin al doilea act adițional din 23.12.2010 se prevede la art. 2.13 că în perioada restructurării cuprinsă între data încheierii actului adițional și până la 23.12.2011 pentru rambursarea anticipată se prevede un comision de 1% dacă până la scadența finală este o perioada mai mare de 1 an și de 0,5% daca până la scadența finală este o perioada mai mică de 1 an, prevederi conforme OUG 50/2010, iar după data de 23.12.2011 s-a stipulat eliminarea acestui tip de comision.
Reclamantii apelanti au solicitat restituirea comisionului de rambursare anticipată, însă nu au făcut dovada că au achitat un astfel de comision, în plus, în perioada 04.11._10 comisionul a fost 0%, în perioada 23.12._11 de 1% și, respectiv, de 0,5%, iar ulterior a fost eliminat, solicitarea reclamanților fiind astfel neîntemeiată și lipsită de interes devreme ce nu au efectuat rambursări anticipate în perioada în care, potrivit prevederilor contractuale, se prevedea perceperea acestuia.
Referitor la capătul de cerere privind modificarea unilaterală a dobânzii de către bancă și restituirea sumelor încasate în pus, tribunalul constată că este neîntemeiat întrucât susținerile reclamanților sunt generice, fără a se preciza în concret data sau perioada în care banca a procedat la modificarea unilaterală a dobânzii în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor contractuale.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil iar potrivit art. 3.1 din contract, pentru primul an dobânda contractuală este fixă, de 5,5%. ; pentru următorii ani împrumutatul va opta, la fiecare dată de aniversare a creditului, pentru una din variantele de dobândă aniversară: a) dobânda aniversară fixă pentru un an de creditare; b) dobânda aniversară fixă pentru trei ani de creditare; c) dobânda aniversară revizuibilă pentru un an de creditare.
În spetă, la încheierea primului act adițional la 04.11.2009 s-a stabilit o rata a dobânzii de 1,11% până la data de 18.10.2010, si după această dată, de 8,77%, până la o dată ulterioară ce va fi adusă la cunoștința împrumutatului, dată de la care dobânda va fi calculată conform formulei prev. de art. 2.1 din contract.
Prin al doilea act adițional din 23.12.2010 părțile au convenit o dobândă variabilă conform art. 2.1 și 2.2 din contract constând în indicele Libor la 6 luni + marja de 8,99 puncte procentuale. Prin excepție, de la data încheierii celui de-al doilea act adițional până la data de 23.12.2011 s-a prevăzut o dobândă fixă de 3,7%, urmând ca ulterior să se aplice dobânda variabilă menționată mai sus, prin urmare, de la data încheierii contractului de credit modalitatea de stabilire a dobânzii este clară, iar reclamanții nu au dovedit perceperea unei dobânzi majorate cu încălcarea prevederilor contractuale.
De altfel, contractul de credit a fost însusit de apelanti prin semnătură fără obiectii, prin urmare părtile au fost de acord cu clauzele contractului si au semnat acest contract în cunostintă de cauză astfel încât nu se poate invoca lipsa de negociere, iar prima conditie pentru presupusul caracterul abuziv al clauzelor contractuale – constând în aceea că nu ar fi fost negociate clauzele direct cu consumatorul - nu este îndeplinită; în ceea ce priveste dezechilibrul invocat de apelanti tribunalul retine că si această critică este neîntemeiată întrucât toate clauzele contestate sunt prevăzute în contractul de credit semnat de apelanti neputându-se invoca faptul că nu le-au fost aduse la cunostintă.
De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, apreciind că sentinta civilă apelată este temeinică si legală o va păstra iar în temeiul art. 480 alin.1 NCPC va respinge apelul reclamantilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantii R. E. M. și R. I., ambii domiciliați în com. Bascov, ., jud. Arges împotriva Sentinței civile nr._/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul civil nr._ , intimată fiind pârâta . cu sediul în sector 1, București, Calea Floreasca-Clădirea Sky Tower, nr. 246C.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 04 iunie 2015 la Tribunalul Arges – Sectia Civilă.
Președinte, A. D. | Judecător, M. D. B. | |
Grefier, O. - M. Ș. |
Red. AD/5 ex/29 iunie 2015
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1906/2015. Tribunalul ARGEŞ | Contestaţie la executare. Hotărâre din 08-07-2015, Tribunalul... → |
|---|
