Fond funciar. Decizia nr. 1906/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1906/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 1590/205/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1906/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE MARIANA VÂRGĂ
Judecător E. A.
Grefier E. R.
S-a luat în examinare, spre soluționare, apelul formulat de reclamanții O. P., B. D., B. C., împotriva sentinței civile nr.1973/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind reclamanții B. I., B. S. și pârâții P. M. G., I. ( H.) A., S. M. L., C. L. DE FOND FUNCIAR RUCĂR, C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEȘ, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială T.P. nr._/1995 corectat prin T.P._/2003 și p.v punere în posesie nr. 3049/1995
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 26.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în acea încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin cererea introdusă la această instanță și înregistrată sub numărul_ din 10 iunie 2014 reclamanții B. I., B. S., B. D., O. P. și Bomboși C. au chemat în judecată pe pârâții P. M. G., S. M. L. și I. (H.) A., C. L. de Fond Funciar Rucăr, județul Argeș și C. Județeană Argeș de Fond Funciar, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/13.06.1995, corectat ulterior cf. T.P. nr._/25.07.2003, cu privire la suprafața de_ mp din pct. „L. I. - Sătic”, precum și a procesului verbal de punere în posesie nr. 3049/22.03.1995, pentru aceeași suprafață de teren, emise pe numele autorilor pârâților P. M. G., S. M. L. și I. (H.) A.; să se constate dreptul de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de 10.000 mp, situată în pct. „L. I. - Sătic”, suprafață aferentă caselor de locuit și anexelor gospodărești, precum și grădinii acestora, în temeiul disp. art. 23 alin. 1 din Legea 18/1991, Decretului lege 92/1990,. art. 8, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii lor, reclamanții au arătat că sunt moștenitori, descendenți de gradul I ai autorilor B. I. și B. T. și că, anterior anilor 1959 cei doi autori au primit de la Primăria Rucăr, spre exploatare o suprafață de aproximativ 1,5 ha teren, situat pe raza comunei Rucăr, pct. „L. I. Sătic”, ca urmare a dobândirii calității de veteran de război.
Din anul 1959 până în prezent, terenul a fost stăpânit continuu, netulburat și sub nume de proprietar de cei doi autori ai reclamanților și ulterior de reclamanți.
După împroprietărire, autorii lor au construit o casă de locuit și mai multe anexe gospodărești, iar în timp, fiecare dintre reclamanți a edificat câte o casă de locuit cu anexele aferente. Urmare a decesului autorului B. I., prin sentința civilă nr. 90/16.01.2009 s-au și partajat asupra suprafeței totale rezultate, fiecare dintre comoștenitori luând în proprietate și posesie câte o suprafață din aceasta.
Susțin reclamanții că la momentul ieșirii din indiviziune, Primăria comunei Rucăr a emis mai multe acte din conținutul cărora rezultă că terenul din pct. „L. I. Sătic”, deținut de autorii lor, nu a făcut obiectul legilor de fond funciar .
În mod nelegal din punctul de vedere al recalmanților, în anul 1995 s-a procedat de CLFF Rucăr la emiterea unui proces verbal de punere în posesie înregistrat sub nr. 3049 prin care se recunoaște dreptul de proprietate numiților P. M. G., S., I., pentru o suprafață de 5,2 ha teren în pct. „L. I. Sătic”, cuprinzând în aceasta și suprafața deținută de reclamanți și alte 10 familii.
Urmare eliberării actelor de proprietate, respectiv titlului de proprietate și procesului verbal de punere în posesie, pârâții moștenitori ai defunctului I. Pr. Gh. A. au promovat pe rolul Judecătoriei Câmpulung mai multe litigii privind lăsarea în proprietate și posesie a suprafețelor de teren situate în perimetrul de 5,2 ha pct. „L. I. Sătic”, de la persoanele împroprietărite la nivelul anilor 1950 - 1960.
Prin prezenta cerere reclamanții solicită, ca urmare a dispozițiilor reparatorii cuprinse în textul art. 23 alin. 1 și art. 8 Decretul Lege 42/1990 să se constate dobândirea dreptului de proprietate ope legis, în sensul că „legea îi consideră pe proprietarii caselor de locuit și a anexelor gospodărești amplasate pe terenurile intravilane din zonele cooperativizate, proprietari deplini ai terenurilor aferente construcțiilor și anexelor gospodărești.
Consideră așadar reclamanții, că, dreptul acestora există, chiar dacă au fost emise acte de reconstituire pârâților întrucât „în conflictul de drepturi dintre foștii proprietari ai terenurilor pe care însă au fost edificate construcții de către terți și deținătorii acestor construcții, legea, din considerente de echitate, și stabilire a raporturilor juridice i-a preferat pe aceștia din urmă, înțelegând să dispună compensarea celor dintâi cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan, ori, după caz, în extravilan, în imediata vecinătate a terenurilor ocupate de construcții”.
În ceea ce privește procesul verbal de punere în posesie nr. 3049/1995, acesta este lovit de nulitate absolută căci, în conformitate cu art. 5 din HG 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, comisiile locale: verifică în mod riguros îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 9 alin. 4 și 5 din Legea 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 6 din Legea 1/2000, cu modificările ulterioare, solicitând în acest scop toate relațiile și datele necesare; pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către C. Județeană de Fond Funciar a propunerilor făcute și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin.
Reclamanții și-au întemeiat în drept cererea pe dispozițiile art. III din Legea 169/1997.
În susținerea cererii lor reclamanții au depus la dosar în copie, actele deținute cu privire la terenul în litigiu, hotărâri judecătorești pronunțate în cauze anterioare, și acte emise de Primăria Rucăr, având acest teren (fila 10-93 dosar).
Pârâții I. (H.) A., S. M. L. și P. M. G. au formulat și depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca fiind autoritate de lucru judecat, iar în situația în care se va face peste această excepție respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării pârâții au arătat că: înțeleg să ridice excepția autorității de lucru judecat în respectiva cauză, având în vedere faptul că, prin sentința civilă nr. 1179/25.06.2012 a Judecătoriei Câmpulung s-a statuat cu privire la constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/2003, soluție menținută prin Decizia civilă nr. 472/20.02.2013 a Tribunalului Argeș când s-a reținut în mod irevocabil situația juridică a terenului în litigiu în suprafață de 5 ha 2.000 de mp, situată în punctul „L. I. Sătic”, conform titlului de proprietate nr._/13.06.1995 și respectiv titlul de proprietate nr._/25.07.2002, titlul care au fost analizate la momentul respectiv.
Astfel, litigiul s-a purtat între aceleași părți, a avut aceeași cauză, iar obiectul, pe lângă acțiunea în revendicare a fost și de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate nr._/13.06.1995 și respectiv titlul de proprietate nr._/25.07.2002 instanța analizând, chiar în acțiunea în revendicare, valabilitatea titlurilor de proprietate și condițiilor uzucapiunii, ca apărare de fond a reclamanților, pârâți în cauza de față.
Terenul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat în baza decretului nr. 111/1951, conform procesului verbal de inventariere nr._/1958 și a făcut obiectul legii nr. 18/1991.
Așadar, s-a și reținut de ce autorul pârâților nu a mai figurat în registrele agricole după anul 1950, întrucât a fost arestat la data de 12.07.1949, a avut domiciliul forțat în regiunea G., deci nu în perimetrul județului Argeș, fiind mutat cu familia și decedat în anul 1953, iar toată averea a fost confiscată și trecută în proprietatea statului, deci nu a fost vreo lăsare de bună voie a terenului, ci din contră, o posesie viciată a reclamanților care au ocupat un teren pentru care nu aveau niciun act de proprietate și nici nu au putut proba cu vreun act primar deținerea terenului respectiv, deci a fost o posesie de rea-credință a reclamanților.
Chiar reclamanții în recurs, când s-a pronunțat decizia civilă nr. 472/20.02.2013 a Tribunalului Argeș și-au întemeiat în drept recursul pe dispozițiile art. III din legea 169/1997, critică ce a fost respinsă, deci avem de a face cu o autoritate de lucru judecat, întrucât, instanța de fond, Judecătoria Câmpulung s-a pronunțat deja cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/2003 cu privire la suprafețele indicate în dispozitiv.
Mai mult, pârâții au solicitat și punerea în executare a sentinței civile nr. 1179/25.06.2012 a Judecătoriei Câmpulung, iar reclamanții au formulat contestația la executare care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1364/27.06.2014 a Judecătoriei Câmpulung, neredactată până în acest moment.
Scopul acțiunii de față este cel de a tergiversa executarea silită a sentinței prin care au fost obligați să lase pârâților în deplină proprietate și posesie terenul. S-au depus la dosar alăturat întâmpinării, în copie, sentința civilă nr. 1179/25.06.2012 a Judecătoriei Câmpulung, irevocabilă prin decizia nr. 472/20 februarie 2013 a Tribunalului Argeș.
Răspunzând întâmpinării, reclamanții au arătat că excepția privind autoritatea de lucru judecat este neîntemeiată pentru că litigiul anterior a avut un alt obiect, instanța s-a pronunțat asupra unei alte suprafețe de teren iar cererea privind constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului în litigiu a fost întemeiată pe alte dispoziții legale.
Instanța a dispus la termenul din 20 octombrie 2014 atașarea dosarului_ *.
Prin notele scrise depuse la dosar, reclamanții au reluat susținerile conform cărora nu este întrunită tripla identitate de obiect, cauză și părți că procesul anterior a avut ca obiect acțiune în revendicare promovată de pârâți și prin urmare, excepția invocată este neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.1973/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung a fost admisă excepția de autoritate de lucru judecat invocată de pârâți.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții O. P., B. D., Bomboși C., B. S., și B. I., împotriva pârâților I. (H.) A., S. M. L., P. M. G., C. L. de Fond Funciar Rucăr, și C. Județeană de Fond Funciar Argeș, ca fiind autoritate de lucru judecat.
Au fost obligați reclamanții la 2000 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate_/13.06.1995 corectat ulterior prin titlul de proprietate_/25.07.2003 și a procesului verbal de punere în posesie 3049/22.03.1995 pentru suprafața de 10.000 mp teren situat în punctul „L. I. Sătic” și constatarea dreptului lor de proprietate asupra acestui teren întrucât este o suprafață aferentă caselor de locuit și anexelor gospodărești proprietatea reclamanților.
Reclamanții au invocat în acest sens dispozițiile art. 23 din legea 18/1991 și au susținut în esență că autorii lor au fost împroprietăriți în anul 1951 cu terenul în discuție, că autorii lor au figurat în evidențele agricole cu acest teren, că emiterea titlului de proprietate pe numele pârâților s-a făcut nelegal întrucât în actul de proprietate primar invocat de pârâți și care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nu reiese că autoarea lor ar fi deținut teren în punctul „L. I. Sătic”, după cum nici în procesul verbal_/1958 nu rezultă că acest teren ar fi fost preluat de la I. Gh. Pt. A..
De asemenea, reclamanții au invocat că prin hotărâri judecătorești irevocabile, altor persoane, aflate în aceiași situație, le-a fost recunoscut dreptul de proprietate ca fiind dobândit prin uzucapiune.
Din motivarea acțiunii introductive rezultă așadar că în cauză este vorba despre terenul aflat în continuarea celui pe care sunt edificate gospodăriile reclamanților - aspect necontestat de reclamanți, așadar terenul identificat în expertiza efectuată de exp. ing. D. I. în dosarul_ în care a fost pronunțată sentința 1179/25 iunie 2012 a Judecătoriei Câmpulung.
Această hotărâre potrivit susținerilor părților se află în prezent în curs de executare silită.
Așa cum rezultă din considerentele sentinței menționate și actele dosarului atașat, în procesul anterior reclamanții din cauza de față au invocat, dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu prin uzucapiune și au solicitat să se constate dobândirea dreptului lor de proprietate în această modalitate asupra terenului în suprafață de 5.000 mp situat în punctul „Capul Biertului - L. I. Sătic” și constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate deținute de reclamanți pentru terenul în suprafață de 8000 mp situat în același punct (fila 118 dosar_ ).
Prin sentința civilă 632/9.04.2010 cererea reconvențională având obiectul de mai sus formulată de pârâți (reclamanții din cauza de față) a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții din cauza de față susținând între altele, că sunt proprietarii întregii suprafețe de teren de_ mp din punctul „L. I. Sătic” și că la emiterea actelor de proprietate pe numele pârâților nu s-au respectat dispozițiile legilor de fond funciar (fila 3-5 dosar Tribunalul Argeș_ ).
Sentința a fost casată prin decizia 1881/R/18 nov. 2010 a Tribunalului Argeș, acuza fiind trimisă spre rejudecare.
În rejudecare expertiza de identificare a terenului în litigiu a fost efectuată de exp. ing. D. I. (filele 75 - 85 dosar) iar în considerentele sentinței s-a reținut că: reclamanții – pârâți în cauza de față- sunt titularii dreptului de proprietate cu privire la un teren în suprafață totală de 5,20 ha teren situat pe raza comunei Rucăr, județul Argeș, învecinat la Nord cu I. N., la Sud cu Țuluca P., la Est cu Râul Dâmbovița și la Vest cu Muchia Clăbucetului. Terenul pentru care a fost emis titlul de proprietate mai sus menționat este înscris în procesul verbal de inventariere, evaluare și predare gratuită nr._/1958 a bunurilor care au aparținut lui I. Gh. A., autorul reclamanților., în care la punctul 2 este menționat terenul din punctul „Biert”, . de 5,02 ha cu vecinătățile: la Nord I. N., la Sud P. Țuluca, la Est Râul Dâmbovița și la Vest cu Muchia Clăbucetului.
Din concluziile la raportul de expertiză efectuat în cauză de către inginer expert D. I. a rezultat că suprafața cuprinsă între vecinătățile nominalizate în procesul verbal_/12.februarie 1958 este mult mai mare decât suprafața menționată în acesta, respectiv 5,02 ha.
La rândul lor pârâții -reclamanții din prezenta cauză, sunt titularii dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 1000 mp. situată pe raza comunei Rucăr, județul Argeș, teren pentru care le-a fost constituit dreptul de proprietate prin ordinul prefectului nr. 18/1995, fiindu-le ulterior emis și titlul de proprietate nr._ din 13 iunie 1995 de către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor( act aflat la fila 214 dosar).
Raportul de expertiză efectuat în cauză de către inginer expert D. I. a concluzionat că pârâții dețin în punctul în litigiu două amplasamente distincte, unul în suprafață de 4000 mp. dat de punctele 3-4-12-13-3, în punctul denumit „Acasă” și al doilea în suprafață de 8618 mp., dat de punctele 5-6-7-8-9-10-5, în punctul „Capul Biertului”.
Dintre aceste terenuri, o parte au fost partajate de către pârâți, conform sentinței civile nr. 90/2009 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, rămânând nepartajată suprafața de 3618 mp. situată în punctul „Capul Birtului”.
Rezultă așadar din expertiza efectuată în cauză, coroborată cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și restul materialului probatoriu administrat că întreaga suprafață de teren aflată în stăpânirea pârâților provine de la autorul reclamanților I. A., de la care a fost preluată de către stat în anul 1958, prin procesul verbal 136.156/1958.
Din această suprafață pârâții dețin titlu de proprietate eliberat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de 1.000 mp, pentru care le-a fost constituit dreptul de proprietate prin ordin al prefectului, restul suprafețelor fiind stăpânite în lipsa unui asemenea act, dat fiind faptul că în raport cu reclamanții, care sunt titulari ai dreptului de proprietate conform actelor vechi, sentința civilă de partaj nu produce nicio consecință în plan juridic.
Cum în conformitate cu dispozițiile art. 563 al. 1 cod civil “Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul”, iar reclamanții, care dețin atât titlu de proprietate emis în conformitate cu dispozițiile Legii 18/1991, dar și acte vechi de proprietate, sunt lipsiți de acest drept, instanța a admis în parte acțiunea.
Prin urmare, pârâții au fost obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 3000 mp situată pe raza comunei Rucăr, județul Argeș, pct. "Acasă", teren identificat pe schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. exp. D. I., (fila 84 dosar rejudecare), între reperele 1-2-3, 12-10-13-14-15-16-6, 7-8-9-1, suprafață ce excede celor 1000 mp. pentru care aceștia dețineau titlu de proprietate și pe care sunt situate construcții.
Totodată instanța i-a obligat pe pârâți să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de 7618 mp, teren situat pe raza comunei Rucăr, județul Argeș pct. L. I. (Capul Biertului), teren identificat pe schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. exp. D. I. (fila 85 dosar rejudecare), rezultată din scăderea suprafeței de 1000 mp, identificat între reperele 9-12-13-14-5-15-16-17-18-10-9, (care rămâne în proprietatea pârâților) din suprafața totală din acest punct, respectiv 8618 mp.
Instanța a reținut că terenurile au fost preluate de către stat și nu au aparținut la origine autorilor pârâților fapt confirmat chiar de către atitudinea acestora, întrucât ei au solicitat constituirea dreptului de proprietate cu privire la imobilul teren în suprafață de 1000 mp. aferent construcțiilor edificate, recunoscând astfel că terenul nu a aparținut autorilor lor. De altfel ei nu au atacat în termen legal ordinul prefectului prin care s-a recunoscut dreptul lor cu privire la această suprafață, mulțumindu-se cu cei 1000 mp. pentru care le-a fost constituit drept de proprietate, în virtutea faptului că edificaseră construcții pe un teren ce nu le-a aparținut anterior .
În ceea ce privește restul terenului stăpânit de către pârâți, pentru care aceștia au solicitat constatarea calității de proprietar prin intermediul uzucapiunii de lungă durată, nu poate opera prescripția achizitivă, dat fiind faptul că autorul reclamanților nu a lăsat terenul nefolosit de bună voie, ci prin constrângere. Acest fapt este atestat de cuprinsul adresei emise de Primăria Comunei Rucăr, (aflată la fila 49 dosar rejudecare) din care rezultă că autorul reclamanților nu a mai apărut înregistrat cu teren în Registrul agricol în perioada anilor 1951-1990, deoarece terenul i-a fost luat în mod abuziv de stat, iar în anul 1953 acesta a decedat, având domiciliul forțat în altă localitate.
Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune a fost conceput de lege ca o sancțiune pentru proprietarul care, dând dovadă de pasivitate în apărarea proprietății sale, lasă vreme îndelungată proprietatea sa în stăpânirea altor persoane.
Autorul reclamanților și ulterior reclamanții au lăsat nefolosită proprietatea lor prin constrângere, deci sancțiunea prescripției achizitive nu poate opera cu privire la restul terenului pe care nu au fost edificate construcții.
Cât privește capetele de cerere ce vizează ridicarea construcțiilor de pe teren acestea au fost fi respinse întrucât nu s-a făcut dovada împrejurării că pârâții au fost de rea credință atunci când le-au edificat, ei acționând în baza credinței legitime că sunt proprietari asupra imobilului teren. C.. Aceste construcții au fost edificate anterior emiterii titlului de proprietate în favoarea reclamanților, deci nu se poate pune problema existenței unei rele credințe la momentul edificării.
Instanța a reținut în ce privește cererea reconvențională formulată de pârâții B. D., B. I., B. S., O. P. că pârâții au calitatea de proprietari cu privire la suprafața de 1000 mp situat în punctul „Acasă” identificat pe schița de plan anexă la raportul de expertiză întocmit de ing. exp. D. I. între reperele: 3-12-13-14-15-16-4-3 și cu privire la terenul în suprafață de 1000 mp situat în pct. "Capul Biertului", identificat între reperele 9-12-13-14-5-15-16-17-18-10-9 (schițele de la filele 84-85 dosar rejudecare) suprafețe asupra cărora au exercitat o posesie utilă, netulburată neviciată și sub nume de proprietar asupra bunurilor imobile mai sus menționate, edificând pe acestea construcții definitive.
Totodată, având în vedere faptul că terenurile menționate anterior erau afectate de construcții la nivelul anului 1990, deci nu puteau face obiectul unei reconstituiri a dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari ai terenului, instanța a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/2003 cu privire la suprafețele de mai sus. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții din cauza de față reluând susținerile conform cărora terenul nu a trecut în proprietatea statului, erau întrunite condițiile uzucapiunii și erau incidente dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 privind nulitatea absolută a actelor de proprietate emise în favoarea reclamanților părți în cauza de față (fila 3- 7 dosar_/109/2012 - Tribunal Argeș).
Prin decizia 472/2013 a Tribunalului Argeș acest recurs a fost respins reținându-se, contrar susținerilor reclamanților, că pentru terenul în litigiu (identificat în expertiza D. I., același cu cel din cauza de față, în condițiile în care reclamanții au făcut referire în acțiune la terenul aferent construcțiilor case de locuit și anexe gospodărești proprietatea lor), că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se considera că a intervenit dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
S-a reținut în considerentele deciziei că terenul in litigiul nu putea face obiectul uzucapiunii de lunga durată, întrucât autorul reclamanților nu a lăsat terenul de buna voie, ci prin constrângere, terenul fiind preluat abuziv de către stat, astfel încât uzucapiunea ca sancțiune îndreptată împotriva adevăratului proprietar, nu poate fi aplicata. Prin urmare considerentele care au stat la baza respingerii cererii reconvenționale cu privire la terenurile ce nu sunt aferente construcțiilor pârâților au fost acelea că nu se poate vorbi de o delasare a terenurilor de către proprietarul lor și nu acelea ca terenul in litigiu ar fi fost proprietate de stat sau proprietate publica si împotriva bunurilor statului nu ar fi putut uzucapa pârâții.
Faptul ca terenul în litigiu, (pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate prin titlu de proprietate in favoarea reclamanților), a fost preluat de către stat, rezulta din procesului verbal de inventariere, evaluarea si predare gratuita nr. 136.156/1958, în care se menționează ca preluarea a avut la baza decizia nr._/21.07.1953.
Astfel, nu poate opera uzucapiunea de lunga durata asupra intregului teren pentru care recurentii-parati au solicitat constatarea dobandirii dreptului de proprietate prin prescriptia achizitiva de lunga durata. Terenul a fost preluat abuziv de catre stat în baza decretului nr.111/1951, conform procesului verbal de inventariere nr. 136.156/1958.
Nu erau întrunite condițiile uzucapiunii ca mod de dobândire a proprietății, deoarece această instituție este gândită de legiuitor ca o sancțiune împotriva proprietarului, care dând dovadă de lipsă de diligență, a delăsat vreme îndelungată bunul în mâna altor persoane. În condițiile unui regim totalitar abuziv, în care proprietarul nu avea la dispoziție un mijloc juridic pentru a-și proteja proprietatea, nu se poate reține că acesta a dat dovadă de lipsă de diligență în ocrotirea proprietății, astfel că nu poate opera uzucapiunea ca mod de dobândire a proprietății în favoarea pârâților și ca o sancțiune pentru vechiul proprietar. Este notoriu faptul că în perioada comunistă aceste bunuri nu puteau fi revendicate și de abia în baza legii nr.18/1991 au putut fi revendicate în baza procedurilor speciale de reconstituire. Nu poate fi reținută pasivitatea și neglijența autorului reclamanților și că prescripția achizitivă de lungă durată nu poate opera împotriva fostului proprietar.
Pe de altă parte, dispozițiile art.6 alin.2/1 din Legea nr.1/2000 statuează tot în favoarea reclamanților, arătând că și în situația în care se revendică o suprafață de teren de proprietarul căruia i s-au aplicat măsuri abuzive din perioada 1945 – 1990 și de către cel care a primit teren din proprietatea fostului proprietar, se va da eficiență dreptului fostului proprietar.
Terenul reconstituit reclamantilor conform titlului de proprietate nr._/2003 se incadreaza in vecinatatile indicate in procesul verbal de inventariere si predare gratuita nr._/1958.
Și in lipsa identificarii amplasamentului terenului din actul dotal din anul 1907, în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat (o dispozitie asemanatoare regasindu-se si in Legea 10/2001).
Procesul verbal de inventariere, evaluare si predare gratuita nr._/1958 face dovada dreptului de proprietate asupra terenului confiscat de catre stat, in patrimoniul autorului reclamantilor, conform art. 6 alin 1 ind 2 din legea 1/2000, iar recurentii parati nu au facut dovada contrara acestui act, printr-un inscris de aceeasi forta probanta in sensul ca terenul le-ar fi apartinut de la origini, potrivit art. 6 alin 1^4 din acelasi act normativ- Orice probă dovedind dreptul de proprietate al foștilor proprietari poate fi înlăturată numai printr-o probă de aceeași forță produsă de către deținătorul actual al terenului sau de către terți, tăgăduind dreptul de proprietate.
Au fost analizate și susținerile recurenților reclamanți în cauza de față in sensul ca terenul din pct. L. I. Satic nu este unul si același cu terenul din pct. Biert, și s-a reținut că conform procesului verbal nr._/13.02.1958 (f.111-dosar fond) s-a preluat în baza decretului nr.111/1951, teren de la autorul reclamantilor în pct.”Bierț”, iar prin titlul de proprietate nr._/2003 s-a reconstituit dreptul de proprietate in pct. L. I. Satic. Este real că din cele două acte (procesul verbal de inventariere si titlul de proprietate) nu rezultă o corespondență a celor două denumiri, însă trebuie avute în vedere și celelalte probe administrate.
Așadar, instanța a reținut că în procesul anterior părțile s-au judecat pentru același teren situat în . Sătic - Capul Biertului” și că obiectul cererii reconvenționale formulate de pârâți (reclamanții din cauza de față) a fost același cu cel al prezentei acțiuni.
Chiar dacă suprafața concretă indicată ca fiind 10.000 mp, respectiv 12.000 mp în procesul anterior și constatată de expert ca fiind 5,2 ha conform titlului de proprietate_/2003,_ mp stăpânit de pârâți (reclamanții din cauza de față) diferă, în fapt, atât din motivarea acțiunii introductive cât și din cuprinsul cererii reconvenționale formulată în procesul anterior rezultă că este vorba de unul și același teren.
Cum în ambele litigii există identitate și de părți, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat, conform disp. art. 430-432 c proc. Civ.
În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.
D. urmare, cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească și pe care nici nu o poate ignora.
Autoritatea de lucru judecat, este o excepție procesuala de fond, absoluta, de ordine publică, peremptorie, este reglementată prin dispoziții cu caracter imperativ și menită să asigure stabilitate raporturilor juridice și eficiență întregii activități judiciare.
Caracterul de ordine publică al normelor care o consacră, dar și aplicarea consecventă a principiului autorității de lucru judecat au impus soluția în sensul că partea interesată în invocarea ei nu poate renunța la acest beneficiu, după cum și judecătorul are posibilitatea de a „invoca din oficiu existența lucrului judecat într-o cauză ce-i revine spre soluționare, chiar dacă partea angajată în noul proces nu invocă sau nu vrea să se prevaleze de hotărârea anterioară. În concret, ea are scopul de a împiedica reluarea dezbaterii unei chestiuni litigioase, tranșate deja de o jurisdicție anterioară și asupra căreia judecătorul „a spus dreptul". Procedând astfel, judecătorul, în îndeplinirea rolului său în aflarea adevărului, așa cum este reglementat prin dispozițiile art. 22 c. proc. civ. dar și pentru asigurarea respectării unui adevăr judiciar anterior stabilit, contribuie la acuratețea circuitului juridic și limitează excesele procesuale ale părților.Totodată, prezenta reglementare este in concordanta cu jurisprudența CEDO.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții O. P., B. D., B. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub următoarele aspecte:
Hotărârea primei instanțe constituie în tot o gravă eroare de judecată în condițiile în care aplicarea legilor în vigoare este obligatorie, deoarece în cauză nu există autoritate de lucru judecat. Solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru necercetarea fondului cauzei.
Judecătorul fondului în mod netemeinic și contrar procedurii de judecată, a declarat cererea ca fiind veche și reiterată și a respins-o în aceste condiții încălcând disp.art.6 pct.1 din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În prezenta cauză, pârâții au urmărit dobândirea cu orice preț a proprietăților pretinse și înstrăinarea lor.
Sentința civilă nr.1973/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung contravine disp.art.23 alin.1 din Legea 18/1991 și art.8 din DL 42/1990 în condițiile în care, judecătorul fondului în mod nefondat a refuzat pe cale de excepție să le aplice.
În drept, se invocă dispozițiile art. 466 NCPC.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate în limitele prevăzute de art. 476- 478 din Noul Cod de pr. Civilă, Tribunalul constată că apelul formulat este fondat și pe cale de consecință îl va admite pentru următoarele considerente:
În mod greșit instanța de fonda admis excepția de autoritate de lucru judecat invocată de pârâți și a respins acțiunea formulată, având în vedere că prezenta cauză nu are aceleași obiect, aceeași cauză și nu se poartă între aceleași părți.
Astfel, în primul litigiu purtat între părți ce a făcut obiectul dosarului civil nr._ *, reclamanții I. A., S. M. L., P. M. G., pârâți în prezenta cauză, au solicitat în contradictoriu cu reclamanții din cauza de față, O. P., B. D., Bomboși C., B. S. și B. I., revendicarea suprafeței de 11.079,60 mp.teren și lipsa de folosință a terenului.
În același cadru procesual, pârâții (reclamanți în cauza de față), au solicitat prin cerere reconvențională să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5000 mp. în punctul *C. Biertului*, . Sătic, prin prescripție achizitivă, uzucapiunea de 30 ani, precum și constatarea nulității absolute parțiale a titlurilor de proprietate nr._ din 25.07.2002 și nr._ din 13.06.1995, a actelor premergătoare pentru suprafața de 8000 mp., teren situat în punctul *L. I. Sătic*.
Obiectul cauzei de față îl reprezintă cererea reclamanților B. I., B. S., B. D., O. P. și Bomboși C., care au chemat în judecată pe pârâții P. M. G., S. M. L. și I. (H.) A., C. L. de Fond Funciar Rucăr, județul Argeș și C. Județeană Argeș de Fond Funciar, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/13.06.1995, corectat ulterior cf. T.P. nr._/25.07.2003, cu privire la suprafața de 10.000 mp din pct. „L. I. - Sătic”, precum și a procesului verbal de punere în posesie nr. 3049/22.03.1995, pentru aceeași suprafață de teren, emise pe numele autorilor pârâților P. M. G., S. M. L. și I. (H.) A.; să se constate dreptul de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de 10.000 mp, situată în pct. „L. I. - Sătic”, suprafață aferentă caselor de locuit și anexelor gospodărești, precum și grădinii acestora, în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea 18/1991, art. 8 din Decretului Lege 92/1990.
Indiscutabil în cauza de față, apelanții reclamanți au invocat dispozițiile reparatorii din art. 23 alin.1 din legea nr. 18/1991 și art. 8 din Decretul Lege nr. 42/1990, solicitând constatarea dobândirii dreptului de proprietate ope legis, respectiv prin lege, invocând faptul că legea le conferă dreptul de proprietate asupra casei de locuit și a anexelor gospodărești, chestiune neinvocată în vreun litigiu anterior și asupra căreia instanțele de judecată nu s-au pronunțat.
Ca atare, apelanții reclamanți au investit instanța cu o cerere nouă, solicitând valorificarea pretențiilor lor pe baza unui alt temei juridic, diferit de dispozițiile legale aplicate anterior, așa încât temeiul legal, fundamentul juridic direct al dreptului sau al beneficiului legal pe care apelanții îl invocă este diferit, nu se poate considera că există autoritate de lucru judecat în cauză.
În consecință, tribunalul reține că apelanții reclamanți au invocat împrejurări noi ce nu au fost luate în considerare cu prilejul primei judecăți, motiv pentru care nu există argumente juridice pentru a considera că sunt îndeplinite condițiile pentru incidența autorității de lucru judecat, în nici una din modalitățile reglementate de art. 430-431 NCPC.
Așa fiind, în temeiul art. 480 alin.3 teza a II a NCPC, având în vedere solicitarea expresă a apelanților reclamanți, tribunalul va anula sentința civilă nr. 1973 din 10.11.2014 pronunțată în Dosarul nr._ și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe - Judecătoria Câmpulung., pentru soluționarea fondului cauzei deduse judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de reclamanții O. P., domiciliată în București, .. 6, ., ., B. D., domiciliat în ., Bomboși C., domiciliată în . Argeș, toți cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor la Cabinet avocat D. V., din București, sectorul 5, Șoseaua S., nr. 2, ..1, . civile nr.1973/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr._, intimați fiind reclamanții B. S., domiciliat în București, sector 5, . A., nr. 1, .>B. I., domiciliat în București, sector 3, .. 12, ., . I. (H.) A., domiciliate în București, .. 6, sector 1, S. M. L., domiciliat în București, sector 2, .. 35, . 1, .), P. M. G., domiciliată în București, sector 1, .. 6, C. L. de Fond Funciar Rucăr, cu sediul în . și C. Județeană de Fond Funciar Argeș, cu sediul în Pitești, . nr. 1, județul Argeș.
În temeiul art. 480 alin.3 teza a II a NCPC,
Anulează sentința civilă nr. 1973 din 10.11.2014 pronunțată în Dosarul nr._ . Trimite cauza spre rejudecare primei instanțe - Judecătoria Câmpulung.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2015.
Președinte, M. V. | Judecător, E. A. | |
Grefier, E. R. |
red.M.V.
dact.C.E.C./14 exp.
jud.fond O.V. /10.06.2015.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 180/2015. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 1857/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
