Pretenţii. Decizia nr. 422/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 422/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 17590/280/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 422/2015
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător A. M. P.
Judecător C. D.
Grefier N. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta G. S. SA împotriva sentinței civile nr. 8822/24.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta G. E. M., având ca obiect pretenții .
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie .
Apoi, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la această dată, când a pronunțat prezenta decizie .
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin cererea înregistrată la data de 04.09.2012 reclamanta G. E. M. a solicitat instanței obligarea pârâtei G. Asigurări SA la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea reparației autoturismului cu nr. de înmatriculare_ ce a fost asigurat conform Poliței Casco nr._ din 10.05.2011; actualizarea sumei de la momentul cererii de dezdăunare 28.05.2012, până la momentul plății efective.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este proprietara autoturismului Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ asigurat conform Poliței Casco nr._ din 10.05.2011 cu valabilitate 12 luni și implicat într-un accident rutier la data de 25.05.2012, astfel cum rezultă din autorizația de reparații . nr._ întocmită la data de 25.02.2012 de către organul de poliție care a constatat evenimentul rutier.
Ulterior reclamanta s-a adresat pârâtei pentru acordarea despăgubirilor însă prin adresa J 6278 din 10.08.2012 pârâta a respins cererea reclamantei pe motiv că evenimentul rutier nu s-a produs în condițiile declarate.
În drept reclamanta a invocat disp. 1349 și urm., art. 1250 din C.civ., Legea 136/1995 .
La data de 15.01.2013 pârâta a depus întâmpinare invocând excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția prematurității cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că reclamanta își întemeiază acțiunea pe un text de lege abrogat și ce se referă la asigurarea obligatorie și nu la asigurarea facultativă. În continuare pârâta a mai arătat că suma de 17 159 lei solicitată de reclamantă cu titlu de despăgubiri, este mai mare decât suma de 1500 lei cu care reclamanta a cumpărat autoturismul, astfel că nu poate solicita despăgubiri într-un cuantum care depășește valoare de achiziție a autoturismului asigurat. Pârâta a mai arătat că avariile produse la autoturismul reclamantei nu s-au produs ca urmare a dinamicii accidentului așa cum a fost aceasta declarată de reclamantă la deschiderea dosarului de daună.
Prin sentința civilă nr. 8822/24.09.2014 a Judecătoriei Pitești a fost admisă în parte cererea și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de_ lei reprezentând suma asigurată, actualizată cu rata inflației de la data de 28.05.2012 și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1573 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost obligată pârâta să plătească statului suma de 546 lei reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de reducere prin încuviințarea ajutorului public judiciar.
În adoptarea soluției s-au reținut următoarele:
La data de 12.04.2012 între reclamanta G. E. și pârâta Grupama Asigurări SA a fost încheiat contractul de asigurare facultativă a autovehiculelor nr._.
Contractul de asigurarea încheiat de părți a avut ca obiect autovehiculul Daci L., cu nr. de înmatriculare_, . șasiu UU1LSDEKF37486432.
Reclamanta s-a obligat să achite suma de 1552,53 lei în rate conform înțelegerii părților, suma asigurată fiind de 16 353 lei.
La data de 25.05.2012 autoturismul reclamantei și autoturismul condus de P. R. A. cu nr. de înmatriculare_ au fost implicate într-un accident rutier. Domnul P. R. A. a fost sancționat contravențional pentru producerea evenimentului rutier din data de 25.05.2012, astfel cum rezultă din procesul-verbal . nr._ din 26.05.2012.
Reclamanta a formulat cerere de despăgubiri însă pârâta a respins cererea deoarece evenimentul rutier nu s-a produs în condițiile declarate.
Pentru a putea verifica situațiile în care pârâta avea dreptul de a nu a acorda despăgubiri pentru producerea riscului asigurat, instanța de fond a solicitat acesteia să depună la dosarul cauzei contractul încheiat de părți.
La data de 21.03.2014 pârâta a înaintat instanței contractul încheiat de părți (f. 123-124).
Judecătorul fondului, din analiza contractului a reâinut că părțile nu au prevăzut posibilitatea respingerii cererii de despăgubiri pentru situația în care evenimentul rutier nu s-a produs în condițiile declarate. Mai mult decât atât, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că evenimentul rutier se putea produce în condițiile declarate de părțile implicate.
Dispozițiile art. 2208 alin. 2 din C.civ. prevăd că în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizație dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat, de beneficiarul asigurării ori de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.
Prima instanța a constatat că din cercetările efectuate de asigurător și din probele administrate în cauză nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2208 din C.civ. pentru ca asigurătorul să nu datoreze indemnizația de asigurare.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a constatat că pârâta are obligația de a achita reclamantei despăgubirea suferită în urma evenimentului rutier.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirii s-au avut în vedere dispozițiile art. art. 2217 din C.civ, care prevăd că despăgubirea se stabilește în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăși valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată. Părțile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franșiză, în privința căreia asigurătorul nu este obligat să plătească despăgubire.
La data de 12.04.2012, data încheierii contractului de asigurare, valoarea bunului asigurat a fost stabilită la suma de 16 353 lei (suma asigurată), astfel că valoare despăgubirii nu poate depăși suma de 16 353 lei. În ceea ce privește valoare bunului la data de producerii riscului asigurat, expertul a menționat că valoarea autovehiculului se situează între 12 760 lei și 22 000 lei, iar cuantumul avariilor a fost stabilit la suma de 17 158,93 lei.
Instanța a constatat că evenimentul rutier a avut loc în apropierea datei la care părțile au evaluat bunul asigurat, astfel încât valoare bunului asigurat la data producerii riscului asigurat este aceeași cu valoarea prevăzută de părți la încheierea contractului.
Având în vedere aceste aspecte, s-a constatat că valoarea despăgubirii este egală cu suma asigurată, motiv pentru care a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 16.353 lei actualizată cu rata inflației de la data de 28.05.2012 și până la data plății efective.
Având în vedere disp. art. 274 din C.. a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1573 lei.
Instanța de fond a obligat, de asemenea, pârâta să plătească statului suma de 546 lei reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care reclamanta a beneficiat de reducere prin încuviințarea ajutorului public judiciar.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat recurs pârâta care a susținut următoarele:
Sentința este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Reclamanta nu era îndreptățită să primească despăgubirea, în baza poliței de asigurare facultativă, clauzele contractuale fiind interpretate eronat de instanța de fond. Dispozițiile din partea generală a convenției statuează că nu se acordă despăgubiri de către asigurător atunci când asiguratul dă declarații neconforme cu realitatea ori furnizează informații contradictorii. Pentru că nu a existat corespondență între dinamica accidentului și avariile existente, operează situația de excepție prevăzută de art.31 lit.n din Condițiile Generale de Asigurare.
Raportul de expertiză efectuat în cauză nu răspunde tuturor obiectivelor stabilite de instanță, fiind incomplet. De aceea lucrarea nu ar fi trebuit să fie avută în vedere la adoptarea soluției, cu atât mai mult cu cât raportul de expertiză al inginerului expert T. I., pe care recurenta și-a întemeiat refuzul de plată a despăgubirii, nu este același cu punctul de vedere al expertului desemnat în cauză. Chiar și expertul judiciar al cauzei spune că nu toate avariile ar proveni de la accident,fiind posibil să existe și avarii interioare.
Instanța de fond a omologat în mod greșit acest raport de expertiză care nu a stabilit în mod tehnic valoarea reală a despăgubirilor.
Sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.
Recursul a fost întemeiat pe disp.art.299 – 316 C.pr.civilă.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate tribunalul apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Prima critică prin care se invocă aplicarea greșită a legii ( art.304 pct.9 C.pr.civilă) nu este fondată.
Reclamanta deține poliță de asigurare facultativă cu nr._, ce are ca obiect autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, asigurarea fiind valabilă de la data de 13.04.2012 până la data de 12.04.2013.
Incidentul invocat a avut loc în data de 25.05.2012 adică în intervalul în care reclamanta beneficiază de efectele contractului de asigurare încheiat între ea și pârâtă.
Existența incidentului în care reclamanta și-a avariat autoturismul se reflectă în conținutul procesului verbal de contravenție . nr._/26.02.2012, în care se menționează că la data de 25.05.2012 numitul P. R. A. a avariat autoturismul indicat mai sus, fiind sancționat contravențional.
Prima instanță reține corect că din analiza contractului aflat la dosar nu rezultă că reclamanta nu ar fi îndreptățită să beneficieze de plata despăgubirii în caz de avariere a autoturismului asigurat, iar dispozițiile art.2208 alin.2 C.civ au fost interpretate corect. Asigurătorul nu datorează indemnizația, în cazul în care riscul s-a produs cu intenție de către asigurat, adică în scopul obținerii despăgubirii, aspect pe care pârâta nu l-a dovedit.
Se invocă disp.art.31 lit.n din convenție, însă partea generală a poliției de asigurare, invocată în calea de atac nu a fost depusă la dosar ( în primă instanță, la cererea completului, pârâta a depus polița de asigurare facultativă- f.123,124 două pagini). Totuși clauza, așa cum a fost redată în recurs de către pârâtă face referire la o situație de excepție, în care asiguratul dă declarații neconforme cu realitatea, caz în care despăgubirea nu poate fi acordată. Raportul de expertiză existent la dosar relevă faptul că evenimentul rutier se putea produce în condițiile declarate de părțile implicate, astfel că nu ne aflăm în cazul prevăzut cu titlul de excepție, la art.31 lit.n din polița de asigurare.
A doua apărare a recurentei este nefondată.
Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice, sens în care a respectat dispozițiile art.201 și următoarele C.pr.civilă, stabilind obiectivele lucrării și numind prin tragere la sorți un expert judiciar.
În mod corect judecătorul fondului a luat în considerație concluziile raportului de expertiză judiciară, cu atât mai mult cu cât după depunerea lucrării la dosar și după acordarea unui termen în care să fie studiată lucrarea, pârâta nu a formulat obiecții potrivit art.212 alin.2 C.pr.civilă. De altfel, lucrarea judiciară a fost dispusă tocmai pentru a elucida aspectele invocate de pârâtă, care a susținut că deține o lucrare extrajudiciară, pe care și-a fundamentat refuzul de plată a indemnizației de asigurare.
Obiecțiunile la expertiză sunt formulate pentru prima dată în calea de atac, fiind inadmisibile, sens în care sunt disp.art.212 alin.2 rap.la art. 108 alin.3 C.pr.civilă, ceea ce înseamnă că nu sunt motive pentru a se dispune rejudecarea cauzei și efectuarea unei noi expertize tehnice.
Concluziile raportului de expertiză sunt în sensul că există legătură de cauzalitate între eveniment și avariile suferite de autovehicule, astfel că prima instanță a procedat corect luând în considerație această lucrare.
Tribunalul apreciază că sentința este motivată, că aceasta cuprinde argumentele pe care judecătorul le-a avut în vedere în adoptarea soluției, astfel că nu sunt incidente disp.art.261 alin.1 pct.5 C.pr.civilă, de natură a atrage desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
Pentru toate cele ce preced, tribunalul în baza art.312 alin.1 rap.la art.304 ind.1 c.pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecată din recurs în sumă de 1000 lei către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta G. S. SA împotriva sentinței civile nr. 8822/24.09.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimată fiind reclamanta G. E. M., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. I. L., din Pitești, ..
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2015.
Președinte, A. A. | Judecător, A. M. P. | Judecător, C. D. |
Grefier, N. P. |
red. A.M.P
Dact. NE/ 2 ex
05.06.2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 436/2015. Tribunalul ARGEŞ | Pretenţii. Decizia nr. 1787/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
