Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 440/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1861/216/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 440/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. I. Ț.
JUDECĂTOR: A. A.
GREFIER: I. B.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta P. (fostă P.) E.-I. împotriva sentinței civile nr. 1010/2014, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în dosarul nr._ , intimat fiind P. I., având ca obiect „exercitarea autorității părintești (reîncredințare minor)”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru apelanta - pârâtă avocat L. T., în baza împuternicirii avocațiale atașată la dosar și intimatul - reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art. 219 C.p.c. se procedează la verificarea identității intimatului P. I., domiciliat în localitatea Curtea de Argeș, ., județul Argeș, CNP -_.
Tribunalul acordă cuvântul în probațiune.
Apărătorul apelantei - pârâte depune la dosarul cauzei o traducere legalizată a adeverinței din care rezultă că minora este încadrată într-o formă de învățământ din Franța, la reședința mamei, înscris pe care l-a comunicat intimatului.
Intimatul învederează că nu are probe de propus.
Tribunalul, încuviințează apelantei - reclamante proba cu înscrisuri, apreciind că este utilă, pertinentă și concludentă soluționării apelului.
Părțile arată că nu au alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat în cauză, împrejurare față de care Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului formulat.
Apărătorul apelantei - pârâte solicită admiterea apelului pentru motivele expuse punctual în cuprinsul cererii formulate, învederând că sentința pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, motiv pentru care solicită să se dispună casarea acesteia, iar pe fond respingerea acțiunii de reîncredințare minor formulată de reclamantul - intimat și admiterea în parte a cererii de legături personale cu minora, respectiv în modalitatea precizată la punctul III al cererii de apel, la reședința mamei în Franța, pe cheltuiala tatălui.
În susținerea cererii de apel, învederează că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil anterior și ale Codului de procedură civilă anterior, în raport de data promovării cererii de chemare în judecată. Astfel, apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond și încheierea de ședință din data de 08.07.2014 sunt nelegale, având în vedere dispozițiile contradictorii din cuprinsul acestora. Instanța face referire la faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile condurilor anterioare, însă în motivare face trimitere la dispozițiile codurilor noi. De asemenea, arată că și în ceea ce privește cale de atac instanța s-a raportat la dispozițiile noului cod de procedură civilă, fiind apel în 15 zile de la comunicare, ci nu 30 zile de la comunicare. Reclamantul - intimat a solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor noilor coduri după ce instanța a acordat cuvântul în dezbateri de fond, întrucât se dorește ca autoritatea părintească în privința minorei să fie exercitată în comun de ambii părinți.
Al doilea motiv de apel, îl constituie nelegala stabilire de către instanța de fond a exercitării autorității părintești în comun de către ambii părinți, deși acest lucru nu s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, ci doar reîncredințarea minorei. Ulterior, reclamantul a precizat cererea, solicitând acest lucru, ignorându-se sentința civilă nr. 549/MF/04.05.2010, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 768/RMF/26.04.2011 a Curții de Apel Pitești prin care minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei, apelanta - pârâtă din cauza de față.
Al treilea motiv de apel îl constituie modalitatea în care instanța de fond a stabilit legăturile personale cu minora, având în vedere că programul stabilit nu este în interesul copilului, fiind prea larg, în raport de împrejurarea că aceasta locuiește la reședința mamei din Franța. Programul stabilit prin luarea minorei din domiciliul mamei și aducerea ei în România, ar fi mult prea obositor și nu ar fi în interesul minorei care este înscrisă la școală în Franța. Arată că din înscrisurile atașate la dosar și din cuprinsul referatului de anchetă socială efectuat reiese faptul că minora are un program bine stabilit, fiind înscrisă și la diferite activități extrașcolare.
Totodată, arată că apelanta - pârâtă este de acord cu stabilirea unui program de vizită, însă în modalitatea expusă în cuprinsul cererii de apel. Apreciază că se poate stabili de către instanță această legătură între tată și minoră, însă la domiciliul apelantei - pârâte, pe cheltuiala reclamantului - intimat.
În raport de considerentele anterior expuse, apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, solicitând admiterea cererii de apel, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul - reclamant solicită respingerea cererii de apel, să se mențină ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond, astfel încât minora să vină în țară, așa cum a solicitat.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată sub nr._ / 4 iulie 2011, pe când în vigoare erau vechiul Cod al familiei și codul de procedură civilă de la 1865, reclamantul P. I. a chemat-o în judecată pe fosta soție P. E. I., solicitând să i se reîncredințeze minora P. A. M., născută din căsătoria părților, la data de 14 august 2005. În subsidiar, s-a solicitat de către reclamant încuviințarea de legături personale cu minora, în următoarea modalitate:
- în prima și a treia zi din lună, de vineri orele 16:00 până duminică orele 18:00, în domiciliul reclamantului;
- o săptămână în vacanța de C. în domiciliul reclamantului, urmând ca pârâta să respecte hotărârea judecătorească, în sensul de a realiza aducerea minorei în țară;
- o săptămână în vacanța de primăvară, în aceeași modalitate;
- o lună de zile în vacanța de vară în aceeași modalitate, respectiv în domiciliul reclamantului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 43 și 44 Codul familiei și art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În motivarea cererii s-a arătat că părțile au divorțat prin sentința civilă nr. 549/MF/2010 a Judecătoriei Curtea de Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 768/R-MF/26 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești. Minora i-a fost încredințată mamei spre creștere și educare, dar ea nu a contribuit la întreținerea ei, deoarece fetița a rămas să stea cu reclamantul. Pârâta este plecată din România din anul 2008, minora are în prezent 6 ani și a crescut încă de la naștere în casa reclamantului, care s-a ocupat de ea în mod exclusiv. Pârâta nu s-a interesat de fetită în tot acest timp și reclamantul consideră că este în interesul minorei să rămână la el, în mediul în care a trăit până acum.
Pârâta a formulat întâmpinare (f. 18-19), prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată. S-a arătat că reclamantul nu s-a supus de bunăvoie celor stabilite prin hotărârile judecătorești și nu i-a dat fetița, mama fiind obligată să apeleze la executarea silită, formându-se dosarul nr. 481/2011 al B. F. E.. De la data pronunțării deciziei irevocabile a Curții de Apel Pitești nu s-au schimbat împrejurările care au fost avute în vedere de instanță la încredințarea minorei către mamă. Legăturile personale cu minora solicitate de reclamant sunt imposibil de realizat, deoarece fetița este înscrisă la școală în Franța, unde are și domiciliul actual, și nu poate să vină în țară după bunul plac al tatălui ei. Reclamantul refuză să-i permită pârâtei să ia legătura cu fetița, iar când aceasta s-a mai aflat în România nu i s-a dat voie s-o vadă.
S-au depus la dosar: procura specială autentificată sub nr. 1714/14 iulie 2011 de către BNP B. M. din Pitești, extras de pe actul de naștere al minorei părților, declarațiile date de martorii P. A., D. C., P. G. și C. I. în afara cadrului procesual, decizia civilă nr. 39/9 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, sentința civilă nr. 549/MF/4 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș și decizia civilă nr. 768/R-MF/26 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în aceleași dosar, ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtei din Franța pentru procesul de divorț al părților, procesul-verbal din 11 iulie 2011 întocmit de B. F. E. în dosarul execuțional nr. 481/2011 al acestuia, înscrisuri din Franța privind familia pârâtei și înmatricularea minorei în învățământul de acolo.
În cursul judecății s-au efectuat anchete psihosociale la domiciliile actuale ale părților, s-au audiat martorii C. I., P. F., P. E. și D. F.-D. și s-a luat interogatoriu reclamantului.
Cauza a trenat foarte mult pe rolul instanței din cauza anchetei psihosociale efectuată în Franța.
La termenul de judecată din data de 8 iulie 2014, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în baza dispozițiilor noului cod civil în vigoare de la 1 octombrie 2011, depunând și concluzii scrise în acest sens la data de 16 septembrie 2014.
S-a solicitat astfel să se dispună de către instanță:
- exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești asupra minorei;
- stabilirea locuinței minorei la tată;
- stabilirea unui program de legături personale cu minora în modalitatea arătată în cererea inițială de chemare în judecată.
Pârâta a depus și unele concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 1010/2014, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul P. I., împotriva pârâtei P. E.-I..
S-a stabilit ca autoritatea părintească asupra minorei P. A.-M., născută la data de 14 august 2005, să fie exercitată în comun de către ambii părinți.
S-a stabilit locuința minorei la domiciliul mamei pârâte din Franța.
S-a încuviințat reclamantului legături personale cu minora în următoarea modalitate:
-în al treilea week-end din fiecare lună, de vineri, ora 1600 până duminică, ora 1600, la domiciliul pârâtei, pe cheltuiala exclusivă a reclamantului,
-în anii cu număr par, în perioada 22-27 decembrie, iar în anii cu număr impar în perioada 28 decembrie-03 ianuarie, prin luare la domiciliul reclamantului, pe cheltuiala exclusivă a acestuia,
-de sărbătoarea Paștelui, de sâmbăta, ora 1200 până marți la ora 1800, o dată la doi ani, prin luare la domiciliul reclamantului, pe cheltuiala exclusivă a acestuia,
-în vacanța de vară, în luna iulie a fiecărui an, prin luare la domiciliul reclamantului, pe cheltuiala exclusivă a acestuia.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
De la data introducerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant au intrat în vigoare atât dispozițiile noului Cod civil începând cu 01 octombrie 2011, cât și dispozițiile noului Cod de procedură civilă începând cu 15 februarie 2013.
Conform art. 25 alin. 1 C.pr.civ. în vigoare, procesele începute înainte de data intrării lui în vigoare rămân supuse C.pr.civ. de la 1865, care se aplică deci în speță.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 6 C.civil și art. 3 din Legea 171/2011 de aplicare a Codului civil, dispozițiile noului Cod se aplică și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării sale în vigoare, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, dacă aceste situații subzistă după . legii noi.
Astfel, în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile noului Cod civil, instanța raportându-se la textele de lege aplicabile ale acestui cod atunci când va motiva soluția.
Reclamantul P. I. a fost căsătorit cu pârâta P. E. I., căsătoria lor fiind desfăcută prin divorț, în baza sentinței civile nr. 549/MF/4 mai 2010 a Judecătoriei Curtea de Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 768/R-MF/26 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești.
Minora P. A. M., născută la 14 august 2005 din căsătoria părților, i-a fost încredințată prin hotărâre judecătorească mamei spre creștere și educare.
Pentru a pronunța această soluție cu privire la încredințarea minorei, instanțele au reținut că părinții reclamantului au o influență negativă asupra minorei, îi blochează acesteia orice legătură cu mama sa, o denigrează pe pârâtă, toate acestea punându-și amprenta asupra evoluției psihologice normale a copilului. S-a mai reținut și că reclamantul trăiește cu o altă femeie, și acest lucru având o influență negativă asupra dezvoltării corespunzătoare a minorei, schimbându-se mediul în care aceasta crescuse până atunci.
După rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț la 26 aprilie 2011, reclamantul nu s-a supus de bunăvoie dispozițiilor acesteia și a refuzat să
i-o dea pârâtei pe minoră, astfel că aceasta a apelat la executarea silită, formându-se dosarul nr. 481/2011 al B. F. E., minora fiindu-i încredințată abia la 11 iulie 2011 și de atunci locuind amândouă în Franța.
Din referatul de anchetă psihosocială efectuată la domiciliul reclamantului a rezultat că acesta este încadrat în muncă și are un salariu lunar de 800 lei, locuind împreună cu părinții lui și cu un frate mai mic într-o gospodărie cu 2 imobile, el locuind singur într-o casă cu 2 camere, baie și bucătărie, bine întreținute. Familia se ocupă și cu agricultura și creșterea animalelor, având venituri considerabile din aceste îndeletniciri.
Din referatul de anchetă psihosocială efectuată la domiciliul pârâtei din Franța a rezultat că aceasta este în concubinaj cu un cetățean francez, fostul ei angajator, într-o casă corespunzătore, având condiții materiale foarte bune. F. pârâtei este înscrisă la școală în clasa a III-a, învață bine, este foarte veselă, s-a adaptat noului mediu în care trăiește din anul 2010, știe foarte bine limba franceză și este îndrăgită de ceilalți 3 copii ai concubinului pârâtei. Minora nu a întrerupt legăturile telefonice cu familia paternă, iar reclamantului i s-ar permite vizite în Franța pentru a-și vedea copilul. Învățătoarea fetiței a descris-o ca fiind echilibrată, bine crescută și bine educată de către mama sa.
Martorii audiați de instanță nu au putut preciza ce s-a întâmplat cu fetița părților după momentul când pârâta a luat-o în Franța în urma unei executări silite a hotărârii judecătorești de divorț. Ceea ce s-a mai declarat sunt lucruri cunoscute de la părți în acea perioadă de după iulie 2011 ori lucruri anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii de divorț, acestea din urmă neavând relevanță în cauza de față.
Potrivit art. 403 C.civ., în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau procurorului.
Reclamantul nu a dovedit existența unor astfel de schimbări față de momentul pronunțării hotărârii judecătorești de divorț, rămasă irevocabilă.
După data pronunțării deciziei de recurs de către Curtea de Apel Pitești la 26 aprilie 2011, reclamantul nu s-a suspus celor statuate de instanța de judecată și a refuzat să i-o dea pe minoră pârâtei.
Acest lucru s-a întâmplat la 4 iulie 2011, cu ajutorul executorului judecătoresc, adică exact când s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș pricina de față, deci nu avea ce împrejurări să se schimbe față de cele reținute în hotărârea irevocabilă de divorț, câtă vreme pârâta nu a avut minora asupra ei.
Făcându-se aplicarea dispozițiilor noului Cod civil, instanța trebuie să stabilească în cauză cine exercită autoritatea părintească asupra minorei și unde va fi domiciliul acesteia în continuare.
Potrivit art. 503 alin. 1 C. civ., părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească asupra copiilor lor.
Art. 504 C.civ. prevede că, dacă părinții sunt divorțați, autoritatea părintească se exercită potrivit dispozițiilor referitoare la efectele divorțului în raporturile dintre părinți și copii.
Conform art. 507 C.civ., dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.
Nefăcându-se nicio dovadă cu privire la faptul că pârâta s-ar afla într-unul din cazurile prevăzute la art. 507 C.civ. și văzând concluziile anchetei psihosociale din Franța, se apreciază că această autoritate trebuie exercitată în comun de către ambii părinți asupra copilului, fiind și în interesul superior al acestuia să fie supravegheat și îngrijit și de mamă și de tată.
Art. 496 C.civ. prevede că un copil minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil. Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege. Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Art. 400 alin. 1 și 2 C.civ. prevede că, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic. Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.
În mod excepțional, și numai dacă este în interesul superior al copilului, instanța poate stabili locuința acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimțământul acestora, ori la o instituție de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului și îndeplinesc toate actele obișnuite privind sănătatea, educația și învățătura sa.
Ținând seama de aceste texte de lege și luând în considerare concluziile anchetei psihosociale din Franța, se apreciază că locuința minorei părților trebuie stabilită la domiciliul actual al pârâtei, neexistând motive dovedite de reclamant, care să conducă la schimbarea acesteia.
Atitudinea reclamantului din acest proces este apreciată ca fiind mai degrabă și șicanatorie față de pârâtă, după ce el a văzut că fosta soție i-a luat fetia cu ajutorul executorului judecătoresc în ziua de 4 iulie 2011. Exact în aceeași zi el a formulat cererea de față la instanță, ceea ce nu este altceva decât o ,,demonstrație” de orgoliu masculin rănit, neavând cum să se schimbe nicio împrejurare din cele analizate și reținute de instanța de judecată la pronunțarea irevocabilă a hotărârii de divorț.
Reclamantul are dreptul de a i se încuviința legături personale cu minora, potrivit art. 401 C.civ., însă se apreciază că modalitatea solicitată de el în cerere este prea împovărătoare pentru minoră și pune în pericol dezvoltarea sa fizică și psihică. Astfel, nu se poate ca minora să fie transportată în România o dată la două săptămâni, cum s-a solicitat de către tatăl său, acest lucru afectându-i capacitățile fizice și psihice, punând-o în situația acumulării unei oboseli accentuate, care are repercusiuni asupra posibilităților de a învăța în condiții normale și de a se dezvolta fizic și psihic. Distanța foarte mare dintre Franța și România ar fi un factor de oboseală profundă pentru fetiță, de stres, de indispoziție, dacă aceasta ar trebui să vină în România o dată la două săptămâni.
Tocmai de aceea i s-au încuviințat astfel de legături de week-nd reclamantului cu minora doar prin vizitarea de către acesta, pe cheltuiala sa, a fetiței la domiciliul actual din Franța, în al treilea week-nd al fiecărei luni.
Pentru aceleași considerente exprimate mai sus, i s-au încuviințat reclamantului și următoarele legături cu minora:
- în anii cu număr par, în perioada 22-27 decembrie, iar în anii cu număr impar în perioada 28 decembrie-03 ianuarie, prin luare la domiciliul reclamantului, pe cheltuiala exclusivă a acestuia,
- de sărbătoarea Paștelui, de sâmbăta, ora 1200 până marți la ora 1800, o dată la doi ani, prin luare la domiciliul reclamantului, pe cheltuiala exclusivă a acestuia,
- în vacanța de vară, în luna iulie a fiecărui an, prin luare la domiciliul reclamantului, pe cheltuiala exclusivă a acestuia.
Programul de legături solicitat de reclamant nu corespunde drepturilor și îndatoririlor părintești. Și pârâta trebuie să fie alături de fetița sa în perioada sărbătorilor de iarnă sau ale Paștelui, de aceea programul de legături cu minora în aceste perioade trebuie să alterneze, pentru a oferi părinților, în egală măsură, posibilitatea de a se bucura de copilul lor, în aceste momente importante și de tradiție. La fel, și copilul trebuie să trăiască acele perioade și cu un părinte și cu celalalt, nu numai cu unul sau numai cu altul.
Împotriva sentinței civile nr. 1010/24.09.2014 și încheierii din 08.07.2014 a formulat apel pârâta P. (fostă P.) E.-I., solicitând casarea sentinței și a încheierii apelate și pe fond respingerea acțiunii de reîncredințare a minorei, să fie modificat în parte programul de legături personale cu minora, în modalitatea prezentată în motivarea apelului la punctul III, la domiciliul mamei în Franța pe cheltuiala tatălui-reclamant cu rămânerea minorei la domiciliul din Franța.
În motivarea apelului, apalenta critică sentința primei instanței sub aspectul greșitei aplicarea a prevederilor Legii nr.287/2009 privind codul civil, considerând că în cauză sunt incidente dispozițiile Codul civil de la 1864 și ale Codul de procedură civilă de la 1865, cerere fiind introdusă la data 04.07.2011 când erau în vigoare dispozițiile actelor normative mai sus menționate.
Apelanta arată că în mod nelegal prima instanță a dispus exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești, deși acest lucru nu a fost cerut de reclamantul prin cererea de chemare în judecată, acesta învestind instanța cu cerere de reîncredințare a minorei, ulterior la data de 08.07.2014 și-a precizat cererea solicitând și exercitarea în comun a autorității părintești de către ambii părinți.
În motivarea se mai arată că, prin sentința civilă nr. 549/MF/04.05.2010 a Judecătoriei Curtea de Argeș rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 768/RMF/26.04.2011 minora a fost încredință spre creștere și educare apelantei, iar prin stabilirea exercitării în comun a autorității părințești de către ambii părinți dispusă prin sentința civilă nr.1010/2014 se aduce atingerea autorității de lucru judecat de care se bucură prima hotărâre.
Apelanta consideră că stabilirea autorității părintești exclusiv asupra minorei P. A. M. în favoarea sa este în interesul superior al minorei, având în vedere concluziile raportul de anchetă psiho-socială realizat la domiciliul ei din Franța, potrivit cărora minora s-a integrat rapid în Franța, vorbește limba franceză, condițiile de locuit sunt superioare celor oferite de reclamant, urmează cursurile unei școli din Franța și precum și activități extrașcolare.
Apelanta mai învederează instanței că de când minora i-a fost încredință spre creștere și educare, respectiv din anul 2011, reclamantul nu a contribuit la cheltuielile de creștere și educare ale minorei, neexecutându-și nici obligația de plată a pensiei de întreținere.
Exercitarea în comun a autorității părintești ar fi în detrimentul minorei, având în vedere că aceasta locuiește în Franța împreună cu mama sa, iar tatăl în Curtea de Argeș, iar luarea unor decizii cu privire la școală, asigurări medicale, programul minorei după orele de curs ar putea fi mult întârziate.
Modalitatea în care instanța de fond a acordat legături personale cu minora nu este în interesul superior al minorei, fiind mult prea mari. Deplasarea acesteia din Franța în România este mult prea obositor pentru o fetiță în clasa a III-a și i-ar perturba programul zilnic al acesteia care urmează după școală, cursuri de echitație cursuri de limbi străine.
Apelanta a menționat că este de acord ca minora să aibă legături personale cu tatăl său, în vacanța de vară a minorei dar prin deplasarea reclamantului în Franța, pe cheltuiala acestuia și în domiciliul mamei.
Apelul nu a fost întemeiat în drept.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința civilă atacată în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, tribunalul consideră apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătorie Curtea de Argeș la data de 04.07.2011, iar potrivit art.3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă dispozițiile codul de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., începând cu data de 15 februarie 2013. Prin urmare, în mod corect prima instanță a aplicat în cauză dispozițiile Codul de procedură civilă de la 1864 sub imperiul căruia a fost formulată cererea.
Legea nr. 287 /2009 privind Codul civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011 și conform art. 6 alin.6 din aceste act normativ, dispozițiile noului Cod se aplică și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării sale în vigoare, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, dacă aceste situații subzistă după . legii noi.
Având în vedere aceste dispoziții, tribunalul constată că în mod legal prima instanță nu a ignorat completarea la cererea de chemare în judecată formulată de reclamant la data de 08.07.2014 în ședință publică și reiterată prin notele scrise aflate la fila 257 vol.II dos.fond, prin care a solicitat exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei și stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantului, fiind aplicabile în raporturile de familie în privința efectelor viitoare Legea nr. 287/2009 privind codul civil, inclusiv proceselor în curs de judecată.
Cu privire la critica apelantei potrivit cărei hotărârea de divorț în privința încredințării minorei are autoritate de lucru judecat, instanța neputând reveni asupra măsurilor dispuse, tribunal o găsește neîntemeiată.
Astfel, cum a reținut și prima instanță potrivit art.403 C.civ. măsura reîncredințării copilului își găsește justificare și prin urmare, poate fi dispusă, numai dacă se constată că împrejurările reținute inițial, au suferit modificări esențiale, față de care interesele copiilor pledează pentru reîncredințare.
Prin urmare, măsura încredințării minorei P. A. M. spre creștere și educare, mamei dispusă prin sentința civilă nr. 549/MF/2010 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș se bucură relativ de autoritatea de lucru judecat, putând fi schimbată la cererea celuilalt părinte, a unui alt membru de familie, a copilului sau a celorlalte persoane indicate la art.403 C.civ., de către instanță dacă, s-au schimbat împrejurările care au fost avute în vedere prin hotărârea de încredințare.
Minora P. M. în prezent în vârstă de 9 ani, până în aprilie 2011 a locuit împreună că tatăl său, reclamantul în cauză și cu bunica paternă, aceștia ocupându-se ce creșterea minorei. În considerentele sentinței de divorț s-a mai reține că de la vârsta de 3 ani, minora a rămas în grija exclusivă a tatălui care a fost ajutat de bunica paternă, mama plecând la muncă în Franța în anul 2008.
Tribunalul apreciază ca neîntemeiată critica apelantei adusă hotărârii primei instanțe privind imposibilitatea exercitării în comun a autorității părintești de către ambii părinți.
Prin grija purtată minorei până la momentul revenirii în țară a apelantei, perioadă în care s-a dezvoltat atașamentul reclamantului față de minoră, tribunalul apreciază că exercitarea în comun a autorității părintească a celor două părți, respectiv apelantă și intimat față de minoră poate fi dispusă.
Conform art.398 C.civil instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinți, numai dacă există motive temeinice, având în vedere interesul superior al minorului.
În speța de față, apelanta nu a făcut dovada existenței unor motive temeinice, ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de ea. Faptul că minora locuiește împreună cu apelanta în Franța nu poate constitui un motiv justificat pentru ca autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată doar de părintele cu care locuiește minora. Acest părinte în situația de față având în vedere distanța dinte locuințele părinților este net privilegiat de a avea legături permanent cu minora.
Păstrarea relațiilor între copil și celălalt părinte în astfel de situație de realizează cu aportul părintelui cu care locuiește minorul.
Hotărârile privind creșterea și educarea minorei care au înrâurirea asupra dezvoltării acesteia pot fi luate de părinții care cooperează indiferent de distanță. Deciziile privind urmarea unor activități extrașcolare, care nu pun în pericol viața minorei, cum ar fi urmare unor cursuri de limbi străine, echitație sau balet, nu presupun acordul ambilor părinți.
Însă, în interesul superior al minorei este ca ambii părinți să își susțină copilul în activitățile pe care le desfășoară pentru o dezvoltarea emoțional și fizică armonioasă a acesteia. Dezechilibrele în luarea deciziilor privind minora putând-o afecta pe aceasta.
La stabilirea legăturilor personale dintre minoră și intimat pe care apelanta îl apreciază ca fiind inadecvat, tribunalul constată că, prima instanță la stabilirea lui a avut în vedere așezarea topografică a locuințelor celor doi părinți, dar și interesul superior al minorei.
Tribunalul retine că dreptul părintelui, care nu are locuința comună cu minorul, de a avea legături personale cu acesta, este garantat de art.401 C.civ., dar și de disp. art.16 din Legea nr.272/2004.
În acest sens, se prevede dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
Principiului asigurării interesului superior al copilului va fi avut în vedere conform art.2 din Legea nr.272/2004 inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului.
Prin stabilirea legăturilor personale ale intimatului cu minora, o data pe lună la locuința apelantei pe cheltuiala acestuia de vineri orele 16,00 până duminică ora 16,00 la domiciliul apelantei, din Franța, prima instanță a avut în vedere evitarea afectării capacităților fizice și psihice a minorei. Prin urmare, minora se va bucura de prezența părintelui cu care nu locuiește o dată pe lună, la sfârșit de săptămână fără ai fi afectată activitatea școlară, iar dacă are programate activități extrașcolare le va putea urma, intimatul bucurându-se că o poate însoți pe minoră la astfel de activități.
În privința programului de legături personale ale intimatului cu minora de Sărbătorile de P., C. și Anul Nou, tribunal apreciază că prima instanță l-a stabilit în mod echitabil între cei doi părinți. Minora putând să fi cu ocazia acestor sărbători, alternativ cu fiecare părinte. Nu trebuie să uităm că aceste sărbătorii au și rolul de a crea o mai strânsă legătură între membrii familie, iar prin privare minorei în aceste zile de sărbătoare, de prezența unuia dintre părinți în toți ani copilăriei, ar putea avea efecte negative asupra dezvoltării sale emoționale.
Legăturile personale dintre minoră și părintele cu care nu locuiește se pot consolidat prin prezența zilnică a acestui părinte în viața copilului, aspect care se poate realiza, în cazul de față, doar în perioada vacanțelor de vară.
Prin desfășurarea acestui program la domiciliul apelantei, în prezența acesteia, nu și-ar mai atinge scopul măsura dispusă.
În interesul minorei este ca aceasta să petreacă mai mult timp și cu intimatul, având în vedere că de regulă, în restul anului se poate bucura de prezența acestuia doar într-un week-end pe lună.
Tribunalul apreciază că minoră trebuie să își cunoască țara în care s-a născut și să mențină legătura și cu bunicii paterni. Nu trebuie uitat că până în anul 2011 minora a locuit împreună cu bunica paternă, care s-a ocupat de creșterea ei.
De asemenea, intimatul trebuie să se bucure de toate drepturile de care se bucură un părinte, printre care, de a petrece mai mult timp alături de copilul său, de ai pregăti masa, de a se îngriji de igiena acestuia, de ai fi împărtășite experiențele prin care a trecut minora, de a petrece concediu împreună minora, de a fi prezent în vița copilului zilnic cel puțin o lună pe an.
Pentru argumentele expuse mai sus tribunalul va respinge și această critică adusă de apelantă sentinței civile, privind stabilirea legăturilor personale ale intimatului cu minora în vacanța de vară, în luna iulie a fiecărui an, prin luarea minorei la domiciliul intimatului, pe cheltuiala acestuia.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul în temeiul art.296 C.pr.civ. de la 1865 va respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă P. (fostă P.) E.-I. ca nefondat și va menține ca fiind legală și temeinică sentința civilă nr. 1010/24.09.2014 pronunțată de Judecătoria curtea de Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta P. (fostă P.) E.-I. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat T. L. cu sediul în Pitești, ., ., . împotriva sentinței civile nr. 1010/2014, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, în dosarul nr._ , intimat fiind P. I., domiciliat în Curtea de Argeș, ., județul Argeș
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.02.2015.
Președinte, S. I. Ț. | Judecător, A. A. | |
Grefier, I. B. |
red.A.A./13.03.2015
dact.C.E.C./4 exp.
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 14/2015. Tribunalul ARGEŞ | Cerere necontencioasa. Decizia nr. 2312/2015. Tribunalul ARGEŞ → |
|---|
