Anulare act. Sentința nr. 686/2013. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 686/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 455/829/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 996/2013
Ședința publică de la 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. P.
Judecător G. D.
Judecător P. C. F.
Grefier T.-V. S.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de către recurenta reclamant B. P. împotriva sentinței civile 686/2012 pronunțată de Judecătoria P. T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți CĂIȚANU D., CĂIȚANU N., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au răspuns recurenta reclamantă B. P. prin avocat E. G. cu împuternicire avocațială . nr._ pe care o depune la dosar în ședință publică și intimații pârâți CĂIȚANU D., CĂIȚANU N. prin avocat A. S. – A. cu împuternicire avocațială . nr._ pe care o depune la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței:
- cauza are ca obiect anulare act;
- cauza se află la primul termen, în recurs;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
Domnul avocat E. G. depune în ședință publică chitanță reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Instanța constată că recursul este declarat în termen, motivat și legal timbrat.
Nemaifiind alte cereri de ridicat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul părților cu privire la recurs.
Domnul avocat E. G. solicită instanței să admită recursul, să modifice hotărârea atacată. Arată că soluția ar fi trebuit să fie alta. La încheierea contractului nu a existat consimțământul părților. Intenția a fost încheierea unui contract de întreținere. Instanța a reținut că, chiar și pârâtul a avut voința de încheiere a unui contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere. Prețul contractului a fost mic în considerarea prestației. Instanța a considerat că recurentul a dorit transferul dreptului de proprietate și că ambele părți au urmărit să încheie un contract de întreținere. Ambele părți au fost în eroare asupra naturii juridice a contractului. Solicită admiterea recursului. Instanța a greșit atunci când a constatat că nu au fost trecute în contract clauzele dorite de părți datorită comunicării defectuoase. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Doamna avocat A. S. – A. solicită instanței respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond. Arată că nu este vorba de o eroare obstacol. Ambele părți ale contractului au avut reprezentarea naturii juridice a contractului, contract de vânzare cumpărare cu clauză de uzufruct. Instanța a analizat temeinic cauza. Arată că nu se află în prezența unei erori obstacol. Depune în ședință publică concluzii scrise. Solicită cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare cu privire la recurs.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 686/2012 pronunțată de Judecătoria P. T. a respins cererea având ca obiect nulitate act, formulată de reclamanta B. P., domiciliată în ., județ Bacău, în contradictoriu cu pârâții Căițanu D. și Căițanu N., domiciliați în ., județ Bacău, ca nefondată. A fost obligată reclamanta să plătească pârâților suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a arătat că:
Sub nr. 817/30.11.2009 a fost autentificat la BNP Cliveti C. contractul de vânzare – cumpărare încheiat între vânzătoarea B. P. și cumpărătoarea Căițanu D., căsătorită cu Căițanu N., privind imobilul compus din 675 mp teren, o casă de 128 mp și o anexă de 37 mp, situat în ., cu număr cadastral_, prețul stabilit fiind de 23.000 lei. În contract s-a consemnat că vânzătoarea își rezervă dreptul de uzufruct viager asupra imobilului, precum și că prețul a fost achitat în numerar anterior semnării și autentificării actului.
Instanța a reținut că înțelegerea părților a fost aceea ca reclamanta să transfere pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului, cu rezerva dreptului de uzufruct viager, cu obligația corelativă a pârâților de a presta întreținere reclamantei potrivit nevoilor acesteia.
Prin eroarea – obstacol, pe care și-a întemeiat cererea reclamanta, se înțelege falsa reprezentare a unor împrejurări la încheierea actului juridic, și anume falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului ce se încheie, fie asupra identității fizice a obiectului, ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului. În speță se invocă falsa reprezentare a naturii actului ce s-a încheiat, în sensul că reclamanta a crezut că încheie un contract de întreținere, iar pârâții au crezut că încheie un contract de vânzare – cumpărare.
În realitate, ambele părți au intenționat să încheie același tip de contract, și anume un contract de întreținere, aspect ce rezultă indubitabil din probatoriul administrat; câtă vreme părțile nu au stabilit un preț pentru imobilul transmis, nu se poate reține că pârâții ar fi crezut că încheie un contract de vânzare – cumpărare. Confuzia s-a născut din aceea că părțile au denumit contractul ca fiind unul de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere, dar în niciun caz nu s-a intenționat înstrăinarea imobilului contra unui preț (prețul fiind un element esențial, determinant al contractului de vânzare – cumpărare), ci reclamanta a urmărit să obțină întreținere de la pârâți până la decesul său, iar pârâții au fost de acord să acorde ajutor și întreținere reclamantei, primind în schimb imobilul. De altfel, pârâții și-au îndeplinit obligația asumată până la sfârșitul anului 2011 – începutul anului 2012, când între părți au apărut neînțelegeri, urmate de introducerea prezentei cereri de chemare în judecată.
Prin urmare, cum toate părțile contractante au avut aceeași reprezentare asupra contractului ce urmează a se încheia, nu se poate reține intervenția erorii – obstacol la încheierea actului. Este adevărat însă că în cuprinsul contractului nu s-au consemnat cu acuratețe clauzele convenite de părți, însă acest aspect nu echivalează cu lipsa formării acordului de voință al părților, ci reprezintă doar o consecință a modului defectuos de comunicare către notar a înțelegerii intervenite între părți. Având în vedere și lipsa de cultură juridică a părților, este posibil ca acestea să nu fi înțeles cu exactitate semnificația termenilor juridic folosiți în cuprinsul contractului de către notar, astfel că au semnat actul cu convingerea că reprezintă fidel acordul lor de voință.
Pe de altă parte, există și posibilitatea ca părțile să fi intenționat încheierea unui contract simulat, actul aparent fiind acela de vânzare – cumpărare, pe când actul real, ascuns, să fie reprezentat de un contract de întreținere.
În prezenta cauză instanța a considerat că nu este însă ținută a stabili motivul pentru care formal contractul autentificat sub nr. 817/30.11.2009 este unul de vânzare – cumpărare, dar în realitate reprezintă un contract de întreținere, instanța fiind învestită a cerceta dacă la încheierea actului a existat un impediment la formarea acordului de voință, și anume eroarea – obstacol cu privire la natura actului încheiat.
Pentru a stabili deci natura actului încheiat, instanța a făcut aplicarea regulilor de interpretare a contractelor, principala regulă desprinsă din art. 977 cod civil fiind aceea că prioritate are voința reală a părților contractante, iar nu sensul literal al termenilor folosiți. Sigur că prioritatea voinței reale nu înlătură, de plano, valoarea declarației de voință, ci voința reală trebuie dovedită, până la proba contrară presupunându-se că declarația de voință exprimă voința reală a părților.
Voința reală, dar și impedimentul reprezentat de eroarea – obstacol (acesta fiind un fapt juridic), contrar susținerilor pârâților, pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, iar nu doar pe calea înscrierii în fals împotriva actului autentic. Mai mult, fac dovada deplină până la înscrierea în fals doar acele mențiuni din act ce reprezintă constatări personale, în mod nemijlocit, ale notarului public; predarea sumei de bani reprezentând prețul nu a fost constatată direct de către notar în speță, ci acesta doar a consemnat că, potrivit declarațiilor părților, prețul ar fi fost plătit anterior semnării contractului, astfel că împotriva acestei mențiuni se poate face dovada contrară (cu respectarea regulilor privind administrarea probelor), nefiind necesară înscrierea în fals. Proba contrară a fost realizată prin însăși recunoașterea la interogatoriu a pârâților a faptului neplății prețului.
Cum din probatoriul administrat în cauză a rezultat că voința reală a ambelor părți contractante a fost aceea de a încheia un contract de întreținere, instanța reține că voința reclamantei s-a întâlnit cu aceea a pârâților, neexistând impedimentul erorii – obstacol, așa încât motivul de nulitate a contractului invocat de reclamantă nu există. Actul încheiat între părți (în sens de negotium) este un contract de întreținere, rămânând problema actului în sens de instrumentum, care nu corespunde voinței reale a părților, apărând ca un contract de vânzare – cumpărare, dar această problemă depășește cadrul procesual stabilit de reclamantă, părțile având posibilitatea de a remedia această problemă separat de prezentul dosar.
De asemenea, aspectele legate de neprestarea întreținerii conform înțelegerii depășesc cadrul procesual, putând avea relevanță într-o cerere având ca obiect rezoluțiunea contractului de întreținere, iar nu în prezenta speță având ca obiect nulitatea contractului.
Pentru toate motivele anterior expuse, constatând că acordul de voință al părților s-a realizat, nefiind împiedicat de eroarea – obstacol, instanța a respins cererea reclamantei ca nefondată și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta. Aceasta a arătat că a fost în eroare cu privire la natura juridică a naturii contractului autentificat sub nr. 817/30.11.2009 datorită vârstei înaintate și lipsei de cultură juridică. Este suficient ca una din părțile contractante să fi voit să încheie un alt act decât cel declarat pentru a se constata lipsa consimțământului, deci nulitatea absolută. Recurenta a mai susținut că prima instanță a confundat eroarea obstacol cu calificarea greșită de către părți a contractului. În speță nu a existat un acord de voință, fiind încheiat un contract de vânzare cumpărare, în timp ce voința internă a recurentei a fost aceea de a încheia un contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere.
În concluzie, recurenta a solicitat casarea sentinței recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond admiterea acțiunii în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 817/30.11.2009.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 ind. 1 și 304 pct. 9 C. din 1865.
Intimații nu au depus întâmpinare, dar, prin concluziile orale puse de apărător în fața instanței, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul criticilor invocate, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din probele administrate, iar în cererea de recurs nu s-a combătut, voința reală a ambelor părți contractante a fost aceea de a se încheia un contract de întreținere, și nu unul de vânzare cumpărare cu clauza uzufructului viager. Motivul de nulitate constând în eroarea obstacol, invocat de către recurenta reclamantă, ar fi fost incident în cauză doar în situația în care falsa reprezentare avută de una dintre părți asupra naturii actului juridic ar fi împiedicat formarea acordului de voință, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Astfel cum s-a arătat prin sentința recurată, acordul de voință al părților s-a întrunit, iar împrejurarea că actul încheiat la notar apare a fi un contract de vânzare cumpărare, ceea ce nu corespunde voinței reale a părților, excedează cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 și 274 C. din 1865 Tribunalul urmează să respingă ca nefondat recursul formulat în cauză și să oblige recurenta să le plătească intimaților cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta reclamant B. P. cu domiciliul în . împotriva sentinței civile 686/2012 pronunțată de Judecătoria P. T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți CĂIȚANU D. cu domiciliul în ., CĂIȚANU N. cu domiciliul în ., având ca obiect anulare act.
Obligă recurenta la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Octombrie 2013.
Președinte, C. M. P. | Judecător, G. D. | Judecător, P. C. F. |
Grefier, T.-V. S. |
Red. și tehno./FPC/ 20.01.2014
Tehno./STV/ 21.01.2014/ 2 ex.
| ← Succesiune. Hotărâre din 15-02-2013, Tribunalul BACĂU | Acţiune în constatare. Sentința nr. 6879/2013. Tribunalul BACĂU → |
|---|
