Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 1690/2013. Tribunalul BACĂU

Sentința nr. 1690/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 1019/110/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1690/2013

Ședința publică de la 27.11.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A. V.

GREFIER - D. M.

Pe rol se află în curs de soluționare acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 105/1992 de reclamanta C. L. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat doamna C. M. în calitate de procurator - cu procura judiciară aflată la fila 13 dosar.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei- exequator - recunoașterea înscrisurilor și hotărârilor străine) ;

- stadiul judecății – fond; al patrulea termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită.

La termenul de astăzi, se legitimează doamna C. M. în calitate de procurator care prezintă spre observare CI . nr._ eliberat de SPCLEP Bacău la data de 09.02.2012.

Doamna C. M. în calitate de procurator depune la dosar originalul și copia legalizată a hotărârii a cărei recunoașteri se solicită. Nu mai au alte cereri de formulat, solicită a se acorda cuvântul pe fond.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului constată că înscrisurile solicitate sunt traduse parțial.

Constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Doamna C. M. în calitate de procurator solicită admiterea acțiunii.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

TRIBUNALUL

- deliberând –

Prin acțiunea formulată, se solicită de reclamanta C. L. M. recunoașterea hotărârii dată de Tribunalul pentru minori și familie Italia – Venezia - prin care fiica sa - L. E. Loretta i-a fost încredințată spre creștere și educare.

La dosar s-au depus hotărârea pronunțată și acte de stare civilă.

În instanță reclamanta a fost reprezentată de procurator C. M. - conform procurii aflată la fila 13 dosar.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului, constată că sentința a cărei recunoaștere se solicită a fost pronunțată în contumacie, împrejurare în care reclamanta avea obligația depunerii actelor prevăzute la art. 1099 NCPC….. copia dovezii de înmânare a citației și actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsă în instanța străină, sau orice alt act oficial care să ateste că citația și actul de sesizare au fost cunoscute în timp util de partea împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea.

Actele fiind supralegalizate cu respectarea dispozițiilor art.1092 NCPC.

Potrivit actelor dosarului, instanța constată că hotărârea a fost pronunțată de Tribunalul pentru minori și familie Italia – Venezia: 05.04.2006, din conținutul hotărârii nu rezultă faptul că actul de sesizare i s-a comunicat pârâtului precum și citația pentru data când s-a judecat.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din Regulamentul CE nr.2201/2003 – lit.c constituie motiv de refuz al recunoașterii hotărârilor judecătorești în material răspunderii părintești. În cazul în care actul de sesizare a instanței sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util pârâtului, care nu s-a prezentat și astfel încât acesta să își poată pregăti apărarea…,,..

Se constată de asemenea potrivit actelor depuse la termenul din data de 27.11.2013 – certificat conform art. 39 din Regulamentul CE nr.2201/2003 – că notificarea s-a făcut la 01.06.2006.

Instanța apreciază că la data de 01.06.2006 este data cuminicării sentinței pronunțată la 05.04.2006.

Față de considerentele expuse, instanța având în vedere dispozițiile art.1099 NCPC și Regulamentul CE nr.2201/2003, urmează să respingă cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta C. L. M., cu domiciliul în Bacău, st. Ardealului nr.6, ., ..

Cu apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 27.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. V. D. M.

Red. Înch. A.V.

Thred. Mcsd ex. 7

27/29.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 1690/2013. Tribunalul BACĂU