Fond funciar. Decizia nr. 642/2013. Tribunalul BACĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 642/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 291/270/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 642/R/2013
Ședința publică de la 04 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător I. L. P.
Judecător I. - D. P. - B.
Grefier N. S.
Pe rol fiind judecarea recursului civil după pronunțarea Deciziei civile nr. 506/01.06.2010 și reținerea cauzei spre rejudecare - cererii promovată de către reclamanții O. I. și M. A. Ș. în contradictoriu cu pârâții C. Județeană Bacău pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. Sănduleni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, C. L. Livezi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Direcția S. Bacău, având ca obiect fond funciar .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din 20 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
- deliberând-
Prin Decizia civilă nr.506/2010 Tribunalul Bacău a admis recursul promovat de recurenții O. I. și M. A., a casat sentința civilă recurată nr.3985/2009, a reținut cauza spre rejudecare apreciind că din înscrisurile de la dosar, rezultă că în anul 1942, autorii recurenților aveau în proprietate suprafața de 581,55 ha de pădure și poieni ce alcătuiau trupurile pădurii Costineni-Orășa, potrivit amenajamentului pădurii Costineni-Orășa, aflat în copie la filele 66 și următoarele din dosarul de fond nr._ . La punctul 47 din acest înscris se menționează că amenajamentul se va revizui după 10 ani, adică în 1952, ceea ce conduce la concluzia că acest înscris atestă situația existentă în anul 1942.
Ulterior, respectiv în anul 1946, autorii recurenților figurau, în evidențele privind pădurile mai mari de 10 ha din județul Bacău, cu suprafața de 250 ha pădure în ., respectiv I.Ercol Rosetii, cu suprafața de 250 ha, astfel cum rezultă din certificatele nr.6052/25 martie 1998 și C.6051/25 martie 1998, eliberate de Direcția Județeană Bacău a Arhivelor Naționale, pentru corecta stabilire a întinderii dreptului de proprietate al recurenților, instanța raportându-se la suprafața de 500 ha avută în proprietate la momentul 1946, deoarece din dosar nu rezultă că recurenții ar fi făcut proba contrară.
Raportul de expertiză contabilă efectuată în cadrul judecății în primă instanță a concluzionat că, în perioada 1946-1947, din această pădure s-a vândut, prin mai multe acte de vânzare-cumpărare, suprafața totală de 219,25 ha de teren, din coroborarea celor de mai-sus, rezultând că în anul 1947, după ultima vânzare, deci anterior momentului exproprierii care a avut loc în anul 1949, autorii recurenților mai aveau în proprietate suprafața de 280,75 ha de pădure.
Instanța de control judiciar a mai reținut că prin procesul-verbal de preluare din 1949, reiese că aceștia au fost expropriați de 256 ha de pădure, suprafață care a fost validată în vederea reconstituirii dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Județene pentru stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor Bacău nr._/08.08.2006, rezultând o diferență de 24,75 ha care dă naștere la două prezumții: fie această suprafață nu mai exista în patrimoniul autorilor recurenților la data exproprierii, fie exproprierea s-a făcut, în fapt, și pentru această suprafață.
În rejudecare au fost administrate proba cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate din cuprinsul și concluziile cărora instanța reține că suprafața de 24,75 ha care rezultă din diferența dintre suprafața de 280,75 rămasă în urma înstrăinărilor și cea de 256 expropriată face parte din L. Tazlăului, conform Certificatul nr.842.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârâta Direcția S. Bacău rezultă că acest teren nu a fost în administrarea sa ci în administrarea, pârâtei C. L. Sănduleni, împrejurare susținută și de aceasta.
În urma probatoriului administrat în cauză, Tribunalul nu poate reține apărările pârâtelor conform cărora suprafața revendicată a fost înstrăinată de către proprietari locuitorilor comunei în perioada 1945-1947, astfel cum a fost vândută și suprafața de 219,25 ha pentru care s-au identificat acte de vânzare- cumpărare, sarcina probei în acest sens revenindu-le și nefiind făcută în cauză.. Obiect al reconstituirii dreptului de proprietate îl constituie toate terenurile care au fost preluate în mod abuziv de către cooperativele agricole de producție sau de către stat, atât preluări efectuate prin mijloace de fapt, fără temei legal, cât și preluările efectuate fără respectarea actelor normative în vigoare.
În ipoteza în care persoana solicitanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra suprafeței revendicate la reconstituire, în favoarea acesteia operează prezumția unei astfel de deposedări de fapt, pe care pârâții nu au răsturnat-o, așa cum au făcut în cazul suprafeței de 219,25 ha pentru care s-au identificat acte de vânzare - cumpărare. concluzia impunându-se cu atât mai mult cu cât pârâta C. locală Horgești a atestat faptul că suprafața solicitată se află în administrarea sa.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite în parte plângerea formulată împotriva Hot. CJ NR._/2006 pe care o modifică în parte în sensul că validează reconstituirea dreptului de proprietate a reclamanților asupra suprafeței de 282,75 ha teren forestier.
Totodată, soluția dată acțiunii introductive va avea drept consecință juridică respingerea cererii de intervenție formulată de Direcția S. Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de reclamanții O. I. cu domiciliul în sector 1 București, .. 32 și M. A. Ș. domiciliat în sector 1, București, .. 38, . cu pârâții C. Județeană Bacău pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Bacău cu sediul în județul Bacău, C. L. Sănduleni pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu sediul în ., C. L. Livezi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu sediul în ., Direcția S. Bacău cu sediul în Județul Bacău, .. 14 împotriva Hotărârii Comisiei Locale_/2006 pe care o modifică în parte în sensul că validează reconstituirea dreptului de proprietate a reclamanților asupra suprafeței de 282,75 ha teren forestier.
Respinge cererea de intervenție formulată de Direcția S. Bacău cu sediul în Bacău, .. 14, J. Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.06.2013.
Pt. Președinte, Pt. Președinte, Judecător,
C. D. P. I. L. P. B. I. D.
aflată în CO semnează aflată în CO semnează
Președinte Instanță, Președinte Instanță,
Ș. D. Ș. D.
Grefier,
S. N.
Red. dec. P.B.I.D. /11.06.2013
Tehnored. S.N. 2 ex./05.08.2013
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 03-06-2013, Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 874/2013.... → |
---|