Ordin de protecţie. Decizia nr. 222/2013. Tribunalul BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 222/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 8434/180/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 222/2013
Ședința publică de la 07 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C.
JUDECĂTOR: P. C. M.
GREFIER: D. I. A.
Ministerul Public prin reprezentant procuror: U. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil având ca obiect ordin de protecție formulat de apelanta-reclamantă B. I. împotriva sentinței civile nr. 207/02.08.2013 pronunțată de Judecătoria Bacau în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât B. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-reclamantă asistată de avocat B. R., intimatul-pârât B. A. asistat de avocat C. V., lipsind intimata-pârâtă D.G.A.S.P.C. Bacau.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de grefier, care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual al judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare arătând că procedura este legal îndeplinită, după care,
Avocat C. V., la solicitarea instanței, arată că nu insistă în excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare, având în vedere discuțiile purtate la termenul trecut.
Instanța constată că dosarul se judecă în calea de atac a apelului nefiind incidente dispz. art. 457 alin.3 N.C.P.C.
Avocat B. R. solicită instanței în prelungire proba cu martorul S. M. care a asistat personal la mai multe incidente ale intimatului față de soție, inclusiv în fața copilului de 11 luni, având în vedere că prima instanță a concluzionat că nu s-a probat suficient.
Avocat C. V. se opune probei solicitate susținând că proba solicitată nu este pertinentă și utilă în soluționarea întrucât apelanta a părăsit benevol locuința comună, acesta fiind și motivul respingerii cererii de chemare în judecată. În subsidiar, dacă instanța o va admite, solicită în contraprobă, încuviințarea probei cu un martor.
Avocat B. R., având cuvântul în replică, învederează instanței că plecarea din domiciliul conjugal nu s-a făcut de bunăvoie ci într-o anumită conjunctură. Părțile sunt în procesul de divorț. Intimatul a solicitat să-i fie încredințat copilul inclusiv pe timpul nopții, or atât timp cât acesta are un comportament violent, este importantă emiterea unui ordin de protecție. Solicită, totodată instanței, încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța acordă cuvântul apărătorului apelantei cu privire la proba cu expertiza psihiatrică a soțului solicitată prin cererea de apel.
Avocat B. R., lasă la aprecierea instanței.
Apelanta, insistă în cererea privind proba cu expertiza psihiatrică a soțului, având în vedere că în prezent sunt în proces de divorț și că soțul său a recurs la orice modalitate de violență pentru a o alunga din domiciliul conjugal.
Procurorul, lasă la aprecierea instanței.
Instanța, raportat la art. 27 alin. 7 Legea 217/2003, urmează să admită în parte probatoriul solicitat.
Instanța, admite proba cu înscrisuri. Respinge proba cu expertiza psihiatrică ca inadmisibilă având în vedere că administrarea unei astfel de probe presupune un timp îndelungat. Respinge proba cu martori având în vedere probatoriul administrat la instanța de fond.
Avocat B. R. solicită instanței acordarea unui termen pentru a depune la dosar răspunsul Parchetului referitor la declarațiile martorilor mincinoși.
Avocat C. V., raportat la natura cauzei, consideră că nu se impune amânarea cauzei pentru depunerea soluției Parchetului privind mărturia mincinoasă a martorilor.
Instanța respinge cererea apărătorului apelantei apreciind că nu se impune depunerea soluției Parchetului în ce privește declarația mincinoasă a martorilor la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat B. R. solicită instanței admiterea apelului. Pe fondul cauzei, solicită admiterea sesizării D.G.A.S.P.C. Bacau în sensul instituirii ordinului de protecție în favoarea minorului împotriva intimatului B. A.. Apelanta a depus la dosar planșe foto în care apare cu vânătăi. Soțul și-a agresat soția în baie în condițiile în care avea copilul în brațe. În condițiile în care copilul se afla în pat, intimatul scuipa semințe. Intimatul solicită să ia copilul la domiciliul lui deși are un comportament deviant față de copil. Copilul are o atitudine de blocaj de vorbire în preajma tatălui său. Dacă intimatul ar urma un anumit tratament probabil în casă, s-ar crea un climat prielnic creșterii copilului. Apelanta dorește reintegrarea în spațiu cu copilul, tocmai pentru a li se da șansa la împăcare celor doi soți. Apelanta nu a plecat de bunăvoie din domiciliul conjugal, ci i s-a cerut acest lucru în mod sistematic de către intimat. Dacă instanța ar impune un ordin de protecție pentru B. A., atunci apelanta s-ar putea reintegra în spațiul de locuit.
Avocat C. V. solicită instanței respingerea apelului. Consideră că nu se poate solicita reintegrarea într-un mediu care nu este prielnic apelantei, unde ar putea fi agresată. Din adresa poliției depusă la dosar rezultă că apelanta a plecat de bunăvoie din domiciliul comun. D.G.A.S.P.C. Bacau nu a formulat apel. În plus, condițiile din actul normativ nu sunt îndeplinite pentru stabilirea ordinului de protecție.
Apelanta, având cuvântul în replică, arată instanței că situația din domiciliul conjugal devenise de nesuportat: copilul se trezea noaptea din somn ca urmare a scandalurilor provocate de intimat, intimatul îi scotea apelantei laptopul, electrocasnicele din priză. În ciuda solicitării trimise la poliție, văzând că poliția nu a intervenit, apelanta a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal. Consideră că nu este posibil ca poliția să nu intervină și tot poliția să precizeze în adresă că apelanta a plecat din domiciliul comun de bunăvoie.
Procurorul solicită instanței menținerea instanței de fond ca fiind legală și temeinică, respingerea apelului ca nefondat.
Dezbaterile fiind închise, instanța reține cauza spre soluționare, trecându-se la deliberare.
TRIBUNALUL
-deliberând-
Asupra apelului civil de față reține:
Prin sentința civilă nr. 207/02.08.2013 a Judecătoriei Bacau, pronunțată în dosarul nr._, s-a respins cererea privind ordinul de protecție solicitat a fi instituit de către reclamanta D.G.A.S.P.C. Bacau și B. I. în contradictoriu cu pârâtul B. A.. De asemenea a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, către pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr.3376/11.04.2013 a Judecătoriei Bacau, sentință nedefinitivă, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din culpă comună, locuința minorului B. Christian fiind stabilită la mamă. A reținut instanța de fond că, din probele administrate, rezultă că asupra reclamantei s-au exercitat anumite violențe însă nu este dovedit caracterul repetat și nici împrejurarea că acestea au pus în pericol viața, integritatea sau libertatea reclamantei sau a minorului. Adăugând la acestea și comportamentul reclamantei înseși, astfel cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați la cererea pârâtului, instanța de fond a reținut că între părți există relații tensionate de natură a constitui motive de divorț însă dispz. art. 23 Legea 217/2003 nu sunt aplicabile, cu atât mai mult cu cât reclamanta își dorește reintegrarea în vederea continuării relației cu pârâtul.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta B. I..
Instanța a calificat calea de atac drept apel, prin raportare la art. 7 Legea 76/2012.
Apelul a fost declarat în termen legal și este scutit de plata taxei de timbru.
În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât: sentința a fost pronunțată de un alt complet decât cel învestit cu soluționarea cauzei, procurorul nu i-a pus în vedere informații privind latura penală a cauzei, apărătorul din oficiu nu a studiat corespunzător dosarul, fiindu-i încălcat dreptul la apărare. De asemenea apelanta a arătat că hotărârea atacată nu conține motive pe care se sprijină și conține motive contradictorii, neputându-se vorbi de o încălcare a dreptului la viață privată a pârâtului, obligarea acestuia la consiliere psihologică fiind o limitare admisibilă, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu poate obține divorțul prin folosirea unor mijloace care încală integritatea fizică și psihică a reclamantei și a minorului. S-a arătat că instanța a făcut o greșită aplicarea a probelor atunci când a reținut că actele de agresiune nu au avut caracter repetat. A mai arătat apelanta că nu a avut parte de un proces echitabil raportat la faptul că procedura judecării cererii nu s-a făcut în regim de urgență astfel cum prevedere Legea 217/2003, că apărarea făcută de apărătorul desemnat la cerere nu i-a respectat interesele, nu a formulat toate întrebările pe care apelanta i le-a solicitat a le pune martorilor și în interogatoriu, nu s-a interesat de stadiul de soluționare al petiției pe care apelanta a făcut-o referitor la neintervenția organelor de poliție în data de 22.02.2013, i-a data informații greșite sub aspectul căilor și a taxei de timbru necesară pentru recuzare.
Apelanta a invocat nulitatea sentinței și sub aspectul atitudinii avute de procuror, care nu a respectat dispozițiile art. 27 al. 6 Legea 217/2003, a arătat că reprezentanții D.G.A.S.P.C., la rândul lor au promovat cererea privind instituirea ordinului destul de târziu.
În susținerea apelului s-a administrat proba cu înscrisuri.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului arătând că, raportat la dispz. art. 456 N.C.P.C. și art. 7 Legea 76/2012, s-a promovat calea de atac a recursului, cale inadmisibilă.
Pe fond, intimatul a arătat că cererea a fost făcută cu rea-credință, susținând aspectele false și că nu se poate admite că apelanta solicită reintegrarea în locuința familiei, locuință unde susține că intimatul a agresat-o fizic și psihic.
Analizând motivele de apel invocate și apărările formulate tribunalul reține:
Sub aspectul inadmisibilității căii de atac, excepție invocată de intimat, tribunalul reține că ipoteza art. 457 al.3 N.C.P.C. nu e îndeplinită și intimatul a renunțat să mai susțină excepție.
Pe fondul apelului, tribunalul reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Susținerile apelantei legate de nulitatea sentinței pentru nepronunțarea de către același complet învestit cu soluționarea cauzei nu pot fi primite, pe de o parte acest caz reprezintă un motiv de nulitate a sentinței raportat la art. 480 al. 3 N.C.P.C. iar pe de altă parte, potrivit art. 100 Hot. nr. 387/2005 a C.S.M., pe perioada vacanței judecătorești se vor forma complete separate pentru soluționarea cauzelor urgente (…), indiferent de obiectul cauzei. Așadar având în vedere obiectul cauzei, dosarul a fost soluționat pe timpul vacanței judecătorești potrivit planificării judecătorilor pe ședințe, art. 100 fiind un text ce stabilește reguli speciale pe durata vacanței judecătorești.
Împrejurarea că apărătorul numit din oficiu i-ar fi dat informații greșite de natura celor enumerate în cererea de apel și nu a formulat întrebările pe care apelanta le consideră pertinente, nu reprezintă un motiv de nulitate a sentinței, sentința fiind actul de procedură al completului și nu al apărătorului. Rezultă din cuprinsul actelor din dosarul de fond că s-a administrat și proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu și martori și ca urmare nu se poate vorbi de încălcarea dreptului la apărare, nemulțumirile apelantei vis-a-vis de o . afirmații ale apărătorului și de modalitatea în care acesta a susținut cauza, neputând duce la anularea sentinței. Aspectele relevante în materie de probe oricum puteau fi invocate în apel.
De asemenea, invocarea că reprezentanții D.G.A.S.P.C. nu au formulat acțiunea într-un termen mai scurt nu reprezintă un motiv pentru nulitatea sentinței, cu atât mai mult cu cât apelanta putea formula o asemenea cerere ea însăși.
Nerespectarea de către procuror a dispz. art. 27 al. 6 Legea 217/2003 nu reprezintă motiv de nulitate a sentinței, sentința fiind rezultatul deliberării instanței de judecată și nu e precizată o asemenea sancțiune.
De asemenea împrejurarea că nu s-au dat sfaturi de împăcare nu duce la nulitatea sentinței, poziția părților la instanța de fond vis-a-vis de acest aspect fiind exprimată clar prin cerere și întâmpinare.
Faptul că judecata s-a făcut în termen de aproape 2 luni de zile de asemenea nu reprezintă o nulitate a sentinței, intrervalul de judecată corespunzând probelor administrate și incidentelor procedurale ivite (recuzare și abținere) (f.208 dosar fond).
Criticile legate de împrejurarea că instanța nu a avut în vedere situația minorului, respectiv siguranța sa, sunt neîntemeiate în cuprinsul sentinței arătându-se că, actualmente minorul locuiește împreună cu apelanta în locuința părinților acesteia din urmă, făcându-se trimitere la declarația unui martor - S. T. care a arătat că atitudinea minorului este actualmente schimbată în raport de noul mediu în care acesta se află.
Neadministrarea probei cu expertiză corespunde caracterului de urgență al cauzei, dispz. art. 27 al. 7 arătând că nu sunt admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat.
Criticile aduse sentinței sub aspectul temeiniciei soluției date sunt de asemenea nefondate, instanța reținând, pe baza tuturor declarațiilor martorilor audiați și a celorlalte probe, că deși apelanta a suferit de pe urma comportamentului intimatului, acest comportament abuziv al intimatului a fost provocat iar pe de altă parte acest comportament invocat de apelantă duce la respingerea cererii de reintegrare în condițiile în care aceasta nu e asociată cu o cererea de evacuare. Așa cum a arătat și instanța de fond solicitarea apelantei de a fi reintegrată într-un mediu pe care ea însăși îl consideră abuziv este nejustificată raportat la rațiunea Legii nr. 217/2003.
Susținerile apelantei în sensul că odată reintegrată și odată obligat intimatul la consiliere psihologică, situația familială a părților se va schimba reprezintă o ipoteză pe care oricum Legea 217/2003 nu o acoperă și ordinul de protecție nu poate fi un instrument juridic pentru a se ajunge la împăcarea părților.
Potrivit ar. 23 al. 3 Legea 217/2003 instanța poate dispune în momentul admiterii cererii privind ordinul de protecție, obligarea agresorului la urmarea unei consilieri psihologice sau la efectuarea unor tratamente, însă scopul evident al acestor măsuri este înlăturare comportamentului violent care pune în pericol membrii familiei, or apelanta își dorește acest lucru pentru a se împăca cu soțul său, spunând că urmarea unei asemenea psihoterapii ar duce la eliminarea conflictelor dintre soți.
Scopul acestor practici în viziunea Legii 217/2003, îl reprezintă înlăturarea unui pericol iminent, ceea ce nu e cazul în speța de față, apelanta dorindu-și consilierea în vederea obținerii împăcării părților, prin îndreptarea comportamentului intimatului.
Criticile legate de neanalizarea tuturor probelor depuse ( înregistrări, fotografii) sunt de asemenea nefondate, instanța de fond arătând în fila 2 din hotărâre că asupra reclamantei s-au exercitat anumite violențe și acest fapt rezultă din declarațiile martorilor și din înregistrările prezentate. Instanța de fond a făcut analiza întregului material probator și a analizat modalitatea în care aceste înregistrări și fotografii s-au realizat.
În consecință, față de dispz. art. 480 N.C.P.C., tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art. 451-453 N.C.P.C., tribunalul va obliga apelanta la plata cheltuielilor în apel, cheltuieli reprezentând onorar avocat.
Având în vedere că, potrivit art. 27 al. 3 Legea 217/2003 apelanta a beneficiat de asistență juridică, tribunalul va dispune plata, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați Bacau – avocat B. R..
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii,
DECIDE
Respinge apelul civil având ca obiect ordin de protecție formulat de apelanta-reclamantă B. I. împotriva sentinței civile nr. 207/02.08.2013 pronunțată de Judecătoria Bacau în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât B. A., ca nefondat.
Dispune plata onorariului apărătorului stabilit conform art. 27 alin. 3 din Legea 217/2003 av. B. R., în cuantum de 300 lei, din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă apelanta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
C. C. P. C. M. GREFIER
D. I. A.
Tehno/red. dec.C.C./10.10.2013
Tehno.D.I.A./ 4 ex./16.10.2013
| ← Reintegrare în familie. Sentința nr. 1633/2013. Tribunalul BACĂU | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
