Contestaţie la executare. Decizia nr. 839/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 839/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 15809/271/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 839/R/2013

Ședința publică de la 26 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.

Judecător J. B.

Judecător M. C. R.

Grefier G. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civil privind pe recurenta S. F. în contradictoriu cu intimații I. L. D. D. ALES, G. E. F., G. G. C. D. ALES, împotriva sentinței civile nr. 1912/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: reprezentanta recurentei av. O. B. M. D. în baza împuternicirii av. de la dosar lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este completă, că recursul este motivat și timbrat, după care:

Reprezentanta recurentei arată că a achitat taxa de timbru și că nu mai are probe de administrat cereri de formulat și solicită cuvântul în recurs.

Instanța consideră cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentanta recurentei av. O. B. M. D. solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a contestației la executării și păstrării în întregime a executării silite ce face obiectul dosarul execuțional nr.399/E/2012 al SEJ B. și în ceea ce privește actele de urmărire silită a debitului în suma de 23.966,79 lei cu titlu de dobânda legată, cât și cheltuielile de executare aferente acestui debit-potrivit motivelor de recurs pe care le susține oral. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1912/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis excepția lisei calității procesuale active a contestatorilor G. E. F. și G. G. C., excepție invocată de către intimata S. F. și în consecință:

A respins contestația la executare formulată de către contestatorii G. E. F. și G. G. C., ambii dom.in loc. Oradea, .. 3, . în contradictoriu cu intimata S. F., dom.in loc. Oșorhei,nr. 50, jud.Bihor ca fiind introdusă de către persoane lipsite calitate procesuală.

A admis în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea I. L. D. dom.in loc. Oradea, .. 3, . în contradictoriu cu intimata de intimata S. F.

A anulat în parte executarea silită ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 399/E/2012 al SEJ B., în ceea ce privește actele de urmărire silită a debitului de 23.966,79 lei, cu titlu de dobândă legală și în ceea ce privește urmărirea silită a cheltuielilor de executare aferente acestui debit.

A respins pretenția contestatoarei I. L. D. privind anularea actelor de urmărire silită a debitului de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și privind urmărirea silită a cheltuielilor de executare aferente acestui debit de 700 lei.

În motivarea hotărârii instanța de fond a arătat că:

În fapt, între părți s-a încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 534/2007. În dosarul execuțional contestat s-a declanșat urmărirea silită pentru suma de 23,966,79 lei, reprezentând dobândă legală calculată asupra sumei împrumutate de la scadența împrumutului și până la data restituirii și totodată pentru suma de 700 de lei, ce reprezintă cheltuieli de judecată obținute prin sentința 8485/2012 a Judecătoriei Oradea, investită cu formulă executorie.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor G. E. F. și G. G. C., aceasta a fost admisă. Astfel, împotriva acestora nu s-a declanșat urmărirea silită în dosarul execuțional contestat, astfel că nu justifică calitate procesuală activă.

Prevederile art. 371, inndice 2, alin. 1 și 2 C.proc.civ., statuează:” (2) In cazul in care prin titlul executoriu au fost acordate dobanzi, penalitati sau alte sume, fara sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.

(3) Daca titlul executoriu contine suficiente criterii in functie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligatiei principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, si la actualizarea acestei sume. In cazul in care titlul executoriu nu contine niciun asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare in functie de rata inflatiei, calculata de la data cand hotararea judecatoreasca a devenit executorie sau, in cazul celorlalte titluri executorii, de la data cand creanta a devenit exigibila si pana la data platii efective a obligatiei cuprinse in oricare dintre aceste titluri.”

După cum se observă, dobânda legală poate fi calculată de către executorul judecătoresc și poate fi supusă urmăririi silite doar în situația în care a fost acordată prin titlu executoriu. Rezultă că pentru a pune în executare silită o creanță cu titlu de dobândă legală aceasta trebuie să fie cuprinsă într-un titlu executoriu. Intimata din prezenta speță nu a avut împotriva contestatoarei de rândul 1 vreun titlu executoriu privind dobânda legală. Conform art. 399 C.proc.civ.:” Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal.”

În consecință, urmărirea silită a sumei de 23,966,79 lei, reprezentând dobândă legală este nelegală, încălcând prevederile art. 371, indice, alin. 1 și prevederile art. 371, indice 2, alin. 1 și 2 C.proc.civ, astfel că instanța a anulat în parte executarea silită ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 399/E/2012 al SEJ B., în ceea ce privește actele de urmărire silită a debitului de 23.966,79 lei, cu titlu de dobândă legală și în ceea ce privește urmărirea silită a cheltuielilor de executare aferente acestui debit.

Însă, executarea silită a sumei de 700 de lei, ce reprezintă cheltuieli de judecată obținute prin sentința 8485/2012 a Judecătoriei Oradea, investită cu formulă executorie, este legală, astfel că instanța a respins pretenția contestatoarei I. L. D. privind anularea actelor de urmărire silită a debitului de 700 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și privind urmărirea silită a cheltuielilor de executare aferente acestui debit de 700 lei.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța a admis excepția lisei calității procesuale active a contestatorilor G. E. F. și G. G. C. și a respins ca atare contestația formulată de către acești contestatori.

A admis în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea I. L. D.. A anulat în parte executarea silită ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 399/E/2012 al SEJ B., în ceea ce privește actele de urmărire silită a debitului de 23.966,79 lei, cu titlu de dobândă legală și în ceea ce privește urmărirea silită a cheltuielilor de executare aferente acestui debit. A respins restul pretențiilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta S. F. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate-în sensul respingerii în totalitate a contestației la executare și păstrării în întregime a executării silite ce face obiectul dosarului execuțional 399/E/2012 al BRJ B. și în ceea ce privește actele de urmărire silită a debitului în sumă de 23.966,79 lei cu titlu de dobândă legală, cât și a cheltuielilor de executare aferentă acestui debit.

În motivarea recursului a arătat că - în fapt – instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu i se datorează dobânda legală – nefiind cuprinsă în titlul executoriu – limitându-se doar la contractul de împrumut aplicând greșit disp.art.5 din OUG 9/2000 și a art.371 indice 2 C.pr.civilă.

Conform art.5 din O.G.9/2000-în cazul în care dobânda nu se stabilește prin act scris – se datorează dobânda legală.

În dosar_/271/2010- pe care de acțiune reconvențională – a solicitat obligarea contestatoarei la plata dobânzii legale din 2007 – până la stingerea debitului principal prin adjudecarea imobilului în 2010.

Prin conținutul contractului de împrumut - debitoarea este pusă de drept în întârziere la data scadenței 23.08.2007.

Prin sentința civilă 8485/5.06.2012 cererea sa a fost respinsă reținându-se ca existența titlului executoriu, valabil în ceea ce privește debitul, în privința căruia legea acordă beneficiu dobânzii legale, legea recunoaște executorului judecătoresc posibilitatea de a calcula dobânda legală și să procedeze la executarea solicită a acestuia la nevoie îndreptățirea sa de a solicita dobânda legală pe calea executării silite în temeiul titlului executoriu valabil în ceea ce privește debitul principal și nu pe calea unei acțiuni separate.

Astfel a solicitat dobânda legală pe calea executării silite având contractul de împrumut autentificat sub nr.534/2007 ca titlu executoriu și care a fost anulat parțial doar în ceea ce privește clauza penalităților de întârziere și nu debitul de 20.000 euro și procesul verbal de actualizare debit și stabilirea cheltuielilor executorului judecătoresc cu dobânda legală pe care a solicitat-o prin cererea de executare silită.

Așadar consideră că este îndreptățită să o urmărească pe debitoare și pentru dobândă, chiar dacă nu este cuprinsă în titlul executoriu, în virtutea legii, executorul procedând corect la calcularea dobânzii legale.

Prin întâmpinare intimata s-a opus admiterii recursului arătând că dobânda legală solicitată de reclamantă nu a fost solicitată prin contractul de împrumut și nici nu a fost stabilită de instanța de judecată – prin sentința civilă 8485/2012- recurenta nefiind îndreptățită la această sumă.

Examinând actele lucrările dosarului hotărârea recurată instanța constată următoarele:

Prin somația 41 din 29.08.2012 a societății de executori judecătorești B. contestatoarea I. L. D. a fost somată să achite suma de_,92 lei – reprezentând debit și cheltuieli de urmărire în favoarea creditoarei urmăritoare S. F. – în temeiul contractului de împrumut și a contractului de garanție imobiliară –autentificate sub nr.534/3 aprilie 2007 de BNP B. F. E..

Din cuprinsul contractului rezultă că împrumutătoarea S. F. a împrumutat-o pe contestatoarea susmenționată cu suma de 20.000 euro echivalentul a_,00 lei la cursul BNR din aceea dată.

Contestatorii Gaica E. F. și Gaica G. F. – prin mandatara G. E. F. au calitatea de garanți ipotecari.

Părțile au convenit în cuprinsul contractului ca pentru neplata la termen să se perceapă penalități de întârziere debit pe zi de întârziere însă prin sentința civilă nr.8485/5.06.2012 a Judecătoriei Oradea s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de împrumut în ceea ce privește clauza privind penalitățile 1% pe zi întârziere.

Din conținutul procesului verbal din27.08.2012 întocmit de executorul judecătoresc rezultă că debitul în suma de 20.000 euro a fost achitat în suma executării silite din 27.10.2010.

Suma solicitată prin somație se compune din_,79 lei echivalentul a 5.365,66 euro –sumă reprezentând dobânda legală calculată de la data scadenței 23.08.2007 și până la plata debitului, 700 lei cheltuieli de judecată, onorariu de executare 3.058, 68 lei, cheltuieli de urmărire 159,44 lei.

În contract nu s-a prevăzut ca, în caz de neplata, împrumutata trebuie să plătească dobânda.

Conform art. 371 indice 2 (2) C.pr.civ. în cazul în care prin titlu executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora – ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.

După cum se poate observa legea condiționează posibilitatea calculării acestor sume de organul de executare de faptul de a fi prevăzute în titlul executoriu.

În titlul executoriu, contractul de împrumut încheiat între părți, nu au fost prevăzute dobânzi ci doar penalități de întârziere anulate și acestea prin hotărâre judecătorească – așadar organul de executare nu putea cu de la sine putere să le calculeze și nici să inițieze executarea silită pentru acestea.

În ceea ce privește faptul că intimații ar fi formulat acțiune în justiție pentru acordarea dobânzii legale - respinsă de instanță prin sentința civilă 8485/5.06.2012 a Judecătoriei Oradea, mai sus arătată, instanța constată că aceștia nu au declarat recurs în cauză –acceptând astfel soluția pronunțată.

Față de cele de mai sus se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, celelalte considerente ale hotărârii nu au fost criticate, iar motivele de recurs nu se încadrează în prev.art.304 C.pr.civilă –motiv pentru care recursul se va respinge ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurenta S. F. domiciliată în Oșorhei, nr.5o,jud. Bihor în contradictoriu cu intimații I. L. D., G. E. F., G. G. C. toți cu domiciliul procesual ales la C..Av. P. I. din Oradea, ..3, ., împotriva sentinței civile nr. 1912/12.02.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o păstrează în totalitate.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 Septembrie 2013

Președinte,

A. C.

Judecător,

J. B.

Judecător,

M. C. R.

Grefier,

G. M.

Red.A.C.

Tehnoredactat A.C./G.M. /2 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 839/2013. Tribunalul BIHOR