Partaj judiciar. Decizia nr. 216/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 216/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 9312/271/2008
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR ORADEA
-SECȚIA I CIVILĂ-
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 216/A/2013
Ședința publică din 11 iunie 2013.
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTEMARIA S.
JUDECĂTOR C. R.
GREFIER O. I.
Pe rol fiind pentru azi pronunțarea apelului civil formulat de apelanta F. B. O. în contradictoriu cu intimatul D. C. V. împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 04 iunie 2013 când părțile prezente au pus concluzii în apel, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea data, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Deliberând asupra apelului civil de față instanța de apel reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din data de 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Oradea pronunțată în dosar_ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul D. C. V. împotriva pârâtei F. B. O., a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională F. B. O. împotriva reclamantului pârât reconvențional D. C. V., s-a constatat că părțile sub durata căsătoriei au dobândit in comun, pe lângă bunurile tranzacționate cu actul din 17.12.2009 bunuri in valoare totală de 3509.612,5 lei, după cum urmează: autoturism Audi cu nr_ în valoare de 22.500 lei; 13/16 părți din apartamentul din Oradea, . din CF 6230 S. top 191/2/12 în valoare de_, 25 lei și apartamentul 19 din Oradea, . cf_ S. in valoare de 192.000 lei, s-a constatat că din totalul bunurilor de mai sus, în valoare de_, 5 lei, contribuția reclamantului este de 90%, respectiv 323.651,25 lei iar a reclamantei reconventionale este de 10%, respectiv 35.961, 25 lei, a dispus sistarea devălmășiei cu privire la autoturism și cele două imobile prin atribuirea lor in natură reclamantului, care va plăti pârâtei o sultă de 35.961, 25 lei, au fost compensate în întregime cheltuielile de judecată ale părților.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la 10.07.1999 si au divorțat la data de 26.06.2008 iar pe parcursul căsătoriei au dobândit in comun bunuri mobile si imobile. Bunurile mobile dobândite au fost împărțite de foștii soți amiabil, conform tranzacției pe care au încheiat-o la data de 17.12.2009. În aceste condiții, obiect al partajului judiciar îl constituie, imobilul cumpărat de părți cu contractul de vânzare- cumpărare 3169 din 18.012.2002, înscris in CF_ top 629/133/19 și cota de 13/ 16 părți din imobilul situat în Oradea, ., înscris in CF 6230 S., top 192/2/12, dobândit cu contractul de vânzare cumpărare nr 1587/2006 al BNP L. F.; precum și autoturismul Audi cu nr. de înmatriculare_ dobândit prin vânzare- cumpărare conform cu facturii din 17.01.2002.
Valoarea bunurilor imobile de împătrit a fost stabilită de instanța de fond în baza concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de către experții ing. M. A., Rajna Koppanyi Z. și Tirla A., astfel, la efectuarea partajului s-a luat pentru apartamentul din ., o valoare de 192.000 lei, iar pentru apartamentul din Oradea, . de 178.600 lei.
Cu privire la autoturism, s-a reținut că după separarea în fapt a soților, a rămas în posesia reclamantului, care l-a si vândut pentru suma de 5000 euro, prin contractul de vânzare- cumpărare din 23.03.2010, iar valoarea de partaj a autoturismului este în suma de 5000 euro, respectiv prețul obținut de reclamant ca urmare a vânzării acestuia. Această sumă s-a apreciat că este valoarea de piață a acestui autoturism, valoare care rezultă și din contractele de asigurare RCA ale acesteia, contracte din care rezultă gradul de devalorizare a autoturismului raportat la vechimea acestuia.
Valoarea totală a bunurilor ce urmează a fi partajate judiciar prin prezenta hotărâre este dată de valoarea apartamentului din ..000 lei, a cotei de 13/16 parte din apartamentul din . reprezintă 145.112, 5 lei, precum și din valoarea autoturismului, care este de 22.500 lei, rezultând astfel o valoare totală a masei de împărțit de 359.612,5 lei.
Cu privire la contribuția foștilor soți la dobândirea bunurilor supuse împărțelii, instanța de fond a luat in calcul contribuția reclamantului in procent de 90%, iar a pârâtei, de 10%, având în vedere faptul că pe toată durata căsătoriei, cel care realiza venituri substanțial mai mari, a fost reclamantul, astfel, acesta pe o perioadă îndelungată de timp a activat, fie cu contract civil, fie cu contrat de muncă, ca sportiv profesionist pentru mai multe cluburi de fotbal. Activitatea pe care a desfășurat-o ca sportiv este ilustrată de contractele existente la dosar, precum și a veniturilor pe care reclamantul le-a obținut ca urmare a acestei îndeletniciri. Termenii financiari ai acestor contracte, declarațiile martorului Cheșeriu A., precum și certificatul de moștenitor 31 din 27.04.2005 îl îndreptățesc pe reclamant in solicitarea sa privind constatarea de către instanță a unei cote contributive important mai mare decât cea a pârâtei. În aprecierea cotei contributive a acesteia, instanța de fond a avut în vedere faptul că în timpul căsătoriei aceasta, în cea mai mare parte nu a fosta angajată în muncă, dar că a avut unele contribuții în gospodăria comună a părților, contribuții la care s-au referit in concret martorii Osvalt D. și Căplăreț A. M.. S-a avut în vedere că după divorț, cu toate că reclamanta reconvențională este angajată în muncă, realizează venituri modeste, la nivelul minimului pe economie, venituri în funcție de care a si primit ajutor public judiciar, ceea ce denotă faptul că în timpul căsătoriei, când nu a fost angajată în muncă, nu a avut resurse financiare cu care să contribuie la achiziționarea bunurilor comune cu un procent de 40% asa cum pretinde prin acțiunea reconvențională.
Prin urmare, în baza probațiuni administrate in cauză, instanța de fond a reținut că la dobândirea celor trei bunuri supuse partajului în prezenta hotărâre, contribuția părților este de 90% pentru reclamant și 10% pentru reclamanta reconvențională. În aceste condiții, în raport de modalitatea de partaj avută în vedere de instanța de fond în baza criteriilor prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă, dar și de dorința părților, sistarea devălmășiei se va realiza în baza art. 31 lit „b” și art 36 Codul Familiei, art 728 si 742 cod civil și art 6731 si urm. Cod civil prin atribuirea bunurilor pe seama reclamantului, care va plăti reclamantei reconvenționale o sultă în valoare de 35.961, 25 lei.
Cu privire la capătul de cerere formulat de reclamanta reconvențională referitor la datoria comună rezultată din contactul de credit încheiat cu Reiffeisen Bank la 11.08.2006, instanța de fond a apreciat că acesta este atât inadmisibil, cât și lipsit de interes legitim. Acest capăt de cerere, astfel cum a fost formulat de reclamantă, poate fi caracterizat ca fiind o acțiune în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă. Datoria comună la care se referă reclamanta reconvențională provine dintr-un contract astfel încât este atât o stare de fapt, cât si o stare de drept. Nici una dintre părți, și nici creditorul nu contestă existența creditului și a datoriei solidare pe care foștii soți o au cu privire la restituirea acesteia. În fapt, obligația de restituire a creditului a fost si este îndeplinită în continuare de către reclamant, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar. În aceste condiții, reclamanta nu are nici un interes, doar să se constate existența unei datorii comune, și aceasta cu atât mai mult cu cât ea rezultă în mod clar din constatul de credit, nefiind astfel necesară o hotărâre judecătorească care să confirme clauza contractuală care se referă la solidaritatea intre debitori.
Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a constat că reclamantul a solicitat doar împărțirea onorariilor experților care au evaluat imobilele, însă conform chitanțelor de la dosar acestea au fost achitate de reclamanta reconvențională, astfel încât instanța in temeiul art. 276 Cod procedură civilă a compensat in întregime restul cheltuielilor de judecată a părților.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal și timbrat cu 1884 lei taxă timbru și 5 lei timbru judiciar a declarat recurs pârâta reclamantă reconvențională solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul reținerii unei cote contributive la dobândirea bunurilor comune de 40% în favoarea sa și 60% în favoarea intimatului și obligarea acestuia la plata unei sulte în cuantum de 129.460 lei, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor în fapt s-a învederat că hotărârea primei instanțe nu i-a fost comunicată personal ci la o adresă greșită care nici măcar nu există și întrucât nu a intrat în posesia hotărârii reprezentantul său a formulat o cerere în vederea eliberării acesteia la data de 19.10.2012 în urma căreia a formulat prezenta cale de atac în termen de 15 zile de la comunicare, motiv pentru care înțelege să formuleze cerere de repunere în termenul de recurs dacă acesta a fost depășit.
Arată recurenta că, critică hotărârea primei instanțe sub aspectul cotei contributive reținute la dobândirea bunurilor comune și implicit a cuantumului sultei la care a fost obligat intimatul, că nu a contestat nici o clipă cota contributivă suplimentară a acestuia la dobândirea bunurilor comune, fiind de bună credință însă prima instanță a greșit atunci când a stabilit cotele contributive, necoroborând probele în ansamblul lor. Greșit a apreciat prima instanță că s-a angajat în muncă doar după divorț realizând venituri modeste, lucruri ce nu corespund adevărului întrucât a lucrat câteva luni de zile în Reșița, apoi după ce părțile s-au stabilit la Oradea, în timpul căsătoriei s-a angajat ca recepționeră la Hotelul Dacia – Continental, unde lucrează și în prezent, aspect care nici nu a fost contestat de către intimat. Apoi, instanța de fond nu a avut deloc în vedere faptul demonstrat că nu a putut încheia un contract de muncă viabil și cu caracter de continuitate datorită specificului muncii fostului său soț, deoarece mutările dintr-o localitate în alta sau chiar în altă țară au fost dese și în condițiile în care intimatul i-a solicitat să-l urmeze peste tot unde și-a desfășurat activitatea și să locuiască împreună, apreciază recurenta că este rea voință de a se prevala în cadrul prezentului litigiu de faptul că ea nu a lucrat cu scopul de a-și crea un avantaj financiar.
Martorele C. M. și Osvald D. au relatat un aspect important pentru soluționarea cotei contributive care a fost ignorat de către instanța de fond, și anume faptul că intimatul i-a interzis să lucreze pe parcursul căsătoriei și în aceste condiții trebuia să se ia în considerare și motivul pentru care nu a fost angajată în cea mai mare parte din timpul căsătoriei și anume solicitarea expresă a intimatului, că s-a ocupat personal de tot ceea ce înseamnă menajul comun, a achitat facturi, încasat chirii, achitat rate la credit, achiziționarea materialelor de construcție pentru renovarea celor 2 apartamente, supravegherea echipelor de muncitori, deoarece intimatul a fost plecat în momentul în care s-au efectuat lucrările. Deși intimatul a încercat să demonstreze că s-a implicat în activitatea de amenajare a apartamentelor, propunând în acest sens audierea martorului Keseru C. care a arătat că intimatul a fost implicat în activitatea de amenajare a apartamentului din . în anul 2003, ori acest apartament nici nu era cumpărat la aceea dată, intrând în proprietatea părților în anul 2006.
Referitor la contractele de prestări servicii fotbalistice arată recurentă că aceasta i-a adus intimatului nu numai venituri dar și datorii la fel de consistente, respectiv impozit pe venit, contribuția de asigurări sociale de sănătate împreună cu majorările și penalitățile de întârziere aferente însumând sute de milioane de lei vechi, care nu i-au fost plătite de cluburile la care a activat pierzând procesele purtate pe această temă.
Se mai învederează că intimatul la interogatoriu a arătat că ratele la apartamentul din Oradea, . fost achiziționat cu credit bancar se plătesc din chiria încasată de la chiriașii ce folosesc acest imobil, că prima instanță nu a avut în vedere că darul de nuntă a fost folosit tot la dobândirea bunurilor și se solicită a se avea în vedere la soluționarea cererii de majorare a cotei contributive și poziția părților din cuprinsul tranzacției privind bunurile mobile în sensul că din acel act și-au împărțit bunurile în proporții sensibil egale, intimatul recunoscându-i în acest fel o cotă relativ egală cu a sa la dobândirea bunurilor și că, cota contributivă este una și aceeași la nivelul întregii mase de bunuri, aspecte care nu au fost avute în vedere de prima instanță.
Consideră recurenta că formularea unei cereri de ajutor public judiciar în anul 2011 raportat la aspectele invocate nu ar trebui să împieteze cu ceva asupra stabilirii cotei sale contributive la dobândirea bunurilor comune pe perioada în care a fost căsătorită cu intimatul.
În ce privește modul de compensare a cheltuielilor de judecată dispus de prima instanță arată că acesta este total greșit și nelegal. Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat compensarea cheltuielilor de judecată doar în ceea ce privește onorariul de expert și în aceste condiții nu se poate da mai mult decât s-a cerut. A solicitat instanței de fond obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocațial conform înscrisurilor depuse la dosar, a suportat în integralitate costurile primei expertize iar pentru lucrarea de contraexpertiză a beneficiat de ajutor public judiciar, condiții în care raportat la modul de soluționare a cauzei se impunea obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa.
În drept s-a invocat art. 3041 și următorul, art. 274 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat și depus la dosar întâmpinare.
Prin cererea depusă prin registratura instanței la data de 4 iunie 2013, intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său, menționând că în baza art. 2821 Cod procedură civilă este de acord cu recalificarea căii de atac din recurs în apel.
În ședința publică din 4 iunie 2013, instanța de recurs, față de valoarea obiectului litigiului și poziția părților a recalificat calea de atac în cauză din recurs în apel raportat la dispozițiile art. 2821 Cod procedură civilă.
Examinând apelul formulat prin prisma criticilor aduse cât și din oficiu, instanța de apel reține următoarele:
Sentința apelată a fost criticată sub aspectul cotei contributive a părților reținută la data dobândirii bunurilor comune și implicit a cuantumului sultei la care a fost obligat intimatul reclamant, prima instanță la stabilirea cotelor contributive nu a coroborat probele în ansamblul lor.
Conform art. 30 Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților. Comunitatea de bunuri este un efect legal al căsătoriei și bunul dobândit de oricare dintre soți în aceste condiții este comun chiar dacă numai unul dintre ei a contribuit efectiv la acea dobândire. Prin urmare, contribuția soților la dobândirea bunurilor comune este presupusă de lege, dar nu este o condiție pentru considerarea bunurilor ca fiind comune. De această contribuție se ține seama pentru determinarea părților ce se cuvin soților în cazul împărțirii bunurilor.
În speță, nu a fost contestată calitatea de bunuri comune a imobilelor și autoturismul incluse în masa de împărțit, ceea ce părțile și-au contestat reciproc prin pozițiile procesuale exprimate în cauză a fost cotele pretins contributive ale acestora la dobândirea bunurilor comune, inclusiv criticile apelantei privesc cotele contributive ale părților reținute de prima instanță și la determinarea cărora nu s-a avut în vedere coroborarea probațiunii administrate.
Așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3169 din 18.12.2002 de BNP V. C., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1587 din 31.07.2006 de BNP L. F. și factura din 17.01.2002, bunurile au fost dobândite sub durata căsătoriei părților, respectiv în luna ianuarie, decembrie 2002 și iulie 2006.
Autoturismul marca Audi a fost înstrăinat sub durata prezentului litigiu de către intimat cu titlu de vânzare-cumpărare pentru prețul de 5.000 euro, contravaloarea acestei sume fiind inclusă de prima instanță în masa de împărțit a bunurilor, valoarea totală a acesteia fiind stabilită de prima instanță la suma de 359.612,5 lei, necontestată de părți și cu privire la care nu s-au adus critici prin motivele de apel.
Se mai reține din probațiunea administrată în cauză că masa bunurilor comune dobândite de părți sub durata căsătoriei se compun și din pasivul în cuantum de 33.436 euro, conform graficului de rambursare depus la instanța de fond, reprezentând datoria din creditul acordat părților în temeiul contractului de credit nr. RFI_ din 11 august 2006 încheiat cu Reiffeisen Bank SA autentificat sub nr. 1828 din 11.08.2006 de BNP V. C., credit care a fost utilizat conform recunoașterilor ambelor părți la dobândirea celui de al doilea apartament. Acest credit are caracterul de datorie comună, fiind contractat în timpul căsătoriei, aspect ce rezultă și din clauza contractuală a art. 4.11 din contractul de credit conform căreia codebitorul se obligă solidar și indivizibil cu împrumutatul să îndeplinească obligațiile de rambursare a creditului, de plată a dobânzilor, comisioanelor aferente acestuia precum și a oricăror alte obligații de plată asumate de împrumutat prin acest contract.
Cât privește contribuția foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, aceasta a fost stabilită de prima instanță în procent de 90% pentru reclamant și 10% pentru pârâtă, avându-se în vedere faptul că pe toată durata căsătoriei veniturile substanțiale mai mari au fost realizate de reclamant în timp ce în privința pârâtei s-a avut în vedere faptul că sub durata căsătoriei părților în cea mai mare parte a timpului nu a fost angajată în muncă, având unele contribuții în gospodăria comună a părților.
La stabilirea cotei de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, nu există criterii legale după care instanța să procedeze la stabilirea acestor cote. În lipsa criteriilor legale, practica judiciară a statuat că, contribuția fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune se stabilește în funcție de contribuția reală pe care acesta a avut-o la dobândirea bunurilor, inegalitatea veniturilor conduce la o cotă de contribuție mai mare a fostului soț care, pe o perioadă mai îndelungată, veniturile sale sunt net superioare veniturilor realizate de cealaltă parte, contribuția la întreținerea gospodăriei, munca prestată în cadrul acesteia.
În speță, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la instanța de fond, convenții civile, contract de muncă, reclamantul intimat a activat ca sportiv profesionist pentru diferite cluburi de fotbal și care evidențiază veniturile realizate de către acesta. Faptul că intimatul a realizat venituri mai mari a fost recunoscut și de apelantă prin răspunsul la interogatoriu. De altfel, și prin motivele de apel nu se contestă acest lucru și recunoaște că, cota de contribuție a intimatului reclamant este mai mare ca și cota sa de contribuție, însă arată apelanta că la determinarea și întinderea cotelor nu s-au avut în vedere toate probele administrate.
Referitor la veniturile din muncă ale apelantei, rezultă din probele administrate și recunoașterile la interogatoriu a acesteia că au fost mai mici decât ale intimatului. Mai recunoaște apelanta că în perioada căsătoriei cu intimatul a avut 3 locuri de muncă, la care a prestat activitate în muncă, câteva luni la fiecare, la ultima 6 luni. Conform susținerilor acesteia, coroborate în primul rând cu răspunsul la interogatoriu al intimatului reclamant și cu declarațiile martorilor, intimatul, datorită specificului activități de sportiv profesionist, care a presupus mutarea părților dintr-o localitate în alta în primii ani ai căsătoriei, a fost însoțit de apelantă, la solicitarea acestuia, fiind evident că raporturile sale juridice de muncă nu au avut un caracter de continuitate,abia la ultimul loc de muncă, activitatea în muncă a apelantei a cunoscut o continuitate începând cu anul 2004 și până la data desfacerii căsătoriei.
Partea fiecărui soț în bunurile comune se determină în raport de contribuția sa la dobândirea și conservarea acestora, care se întemeiază în principal pe veniturile în muncă, încasate și folosite în scopul realizări sarcinilor comune căsătoriei. În stabilirea aportului fiecărui soț se va lua în considerare și munca soțului depusă în gospodărie.
Din probațiunea administrată în cauză, respectiv declarațiile martorelor C. M. și Osvald D., coroborate cu răspunsul al interogatoriu al intimatului reclamant, rezultă că pe parcursul căsătoriei apelanta s-a ocupat de munca în gospodăria părților, menajul comun și de achiziționarea materialelor de construcție pentru renovarea apartamentelor și de supravegherea lucrărilor de renovare. Munca depusă în gospodărie la menajul comun este considerată ca fiind o contribuție a acestui soț la dobândirea bunurilor comune, ca și în cazul soțului care a realizat venituri în muncă. În cauză veniturile reclamantului intimat sunt mai mari și depășesc pe cele ale apelantei, aspect recunoscut și de aceasta prin răspunsul la interogatoriu, însă sumele consemnate în acele contracte civile și de muncă nu coincid cu cele nete, pentru că sunt afectate de contribuțiile datorate bugetului de stat și al asigurărilor sociale.
Modul de partajare al bunurilor mobile ale părților prin învoiala acestora, nu poate fi apreciată ca o recunoaștere din partea reclamantului intimat a unei contribuții mai mari ale apelantei la dobândirea bunurilor supuse partajului prin prezenta cerere. În opinia instanței de apel această modalitate de partajare a bunurilor mobile nu exprimă decât înțelegerea părților cu privire la modul de împărțire a acestora.
Instanța de apel, față de considerentele mai sus reținute apreciază că la dobândirea întregii mase a bunurilor de împărțit deduse judecăți cauzei, reclamantul are o cotă de contribuție de 75%, iar reclamanta reconvențională o cotă de 25%.
Instanța de apel mai reține că prin motivele de apel nu a fost criticată valoarea bunurilor de împărțit și nici modalitatea de sistare a devălmășiei, stabilită de prima instanță, la stabilirea căreia s-a ținut cont atât de dorința părților cât și de criteriile stabilite de art. 6739 Cod procedură civilă și avându-se în vedere contribuțiile părților la dobândirea bunurilor comune de 75% pentru reclamantul intimat și de 25% pentru pârâta apelantă, prin mențiunea dispoziției de atribuire a bunurilor pe seama reclamantului intimat, va fi obligat acesta în favoarea apelantei pârâta la plata sumei de 89.903 lei cu titlu de sultă.
Cât privește critica adusă sentinței apelate sub aspectul cheltuielilor de judecată, cu privire la care prima instanță a dispus compensarea acestora în întregime, instanța de apel o apreciază ca fiind fondată. Astfel, pârâta apelantă a solicitat obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat, conform înscrisurilor depuse la dosar. Conform chitanțelor depuse la dosar, rezultă că reclamanta reconvențională apelantă a suportat costurile raportului de expertiză în cuantum de 1.805 lei, iar pentru efectuarea lucrării de contraexpertiză aceasta a beneficiat de ajutor public judiciar, valoarea contraexpertizei fiind de 3.850 lei. Ambele părți au justificat cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru și onorariu avocațial.
Instanța de apel, având în vedere soluția de admitere în parte, atât a acțiunii principale, cât și a acțiunii reconvenționale, cotele de contribuție a părților la dobândirea bunurilor, va obliga reclamantul intimat în favoarea apelantei reclamante reconvenționale la plata sumei de 1.353 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în prima instanță, reprezentând onorariu expertiză și va menține dispozițiile privind compensarea restului cheltuielilor de judecată ale părților reprezentând taxă timbru și onorariu avocațial.
Instanța de apel, în contextul considerentelor mai sus expuse, apreciază ca fondat apelul formulat împotriva sentinței apelate, urmând a-l admite ca atare în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va schimba în parte sentința conform dispozitivului prezentei decizii și va menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Întrucât apelanta reclamantă reconvențională a beneficiat de ajutor public judiciar pentru lucrarea de contraexpertiză, în cuantum de 3.850 lei și reținând că în urma partajului în favoarea acesteia a fost stabilită o sultă în cuantum de 89.903 lei, depășind de 10 ori valoarea contraexpertizei pentru care a beneficiat de ajutor public, va face în speță aplicarea dispozițiilor art. 502 din OG 51/2008, modificată și va dispune restituirea de către apelantă a sumei de 3.850 lei de care a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar, după rămânerea irevocabilă a prezentei decizi și va obliga intimatul să plătească apelantei suma de 2.888 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța de apel reținând că după restituirea acestei sume, intimatul, raportat la cota reținută în favoarea acestuia la dobândirea bunurilor și la dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, este ținut și la plata acestei sume către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa intimatului și având în vedere soluția pronunțată, instanța de apel îl va obliga pe acesta în favoarea apelantei la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel, reprezentând taxă timbru, justificată cu chitanța de plată depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondat apelul civil formulat de apelanta F. B. O. cu dom. în S., .. Z 16, . în contradictoriu cu intimatul D. C. V. cu dom. în Oradea, ., . împotriva sentinței civile nr._ din 21.09.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o schimbă în parte în sensul că constată că masa bunurilor comune dobândite de părți sub durata căsătoriei se compune și din pasivul în cuantum de 33.436 euro reprezentând creditul acordat părților în temeiul contractului de credit nr. RFI_ din 11 august 2006 încheiat cu Raiffeisen Bank S.A.
Constată că la dobândirea întregii mase a bunurilor de împărțit reclamantul are o cotă de contribuție de 75% iar reclamanta reconvențională o cotă de contribuție de 25%.
Obligă reclamantul în favoarea pârâtei la plata sumei de 89.903 lei cu titlu de sultă.
Obligă reclamantul pârât reconvențional în favoarea reclamantei reconvenționale la plata sumei de 1353 lei cheltuieli de judecată și compensează restul cheltuielilor de judecată ale părților.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Dispune restituirea de către apelantă a sumei de 3850 lei de care a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar, după rămânerea irevocabilă a prezentei decizii și obligă intimatul să plătească apelantei suma de 2888 lei cheltuieli de judecată.
Obligă intimatul în favoarea apelantei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2013.
Președinte Judecător Pt. Grefier
M. S. C. R. O. I.
Concediu paternal
Semnează prim grefier
V. B.
Red. jud. S.M.
Red. jud. fond. C.S.
Tehnored. S.M.
2 ex/10.07.2013
Pt. conformitate 2 comunicări
Se comunică cu: F. B. O. și D. C. V.
| ← Anulare act. Sentința nr. 113/2013. Tribunalul BIHOR | Obligaţie de a face. Decizia nr. 428/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
