Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 501/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
Comentarii |
|
Decizia nr. 501/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 6510/112/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.501/R/2013
Ședința publică din data de 20 decembrie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător
JUDECĂTOR: G. C. F., președinte secție
JUDECĂTOR: I. S. B.
GREFIER: L. D.
S-au luat în examinare cererea de completare decizie dată în recurs formulată de recurenții pârâți M. A., M. D., S. Z., S. F., M. I., M. V., O. A., P. E., H. V. A., H. A., S. V. și S. L., având ca obiect completare dispozitiv, respectiv a Deciziei nr.434/2013 pronunțată în dosarul nr._ la data de 13.11.2013 de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Dezbaterea recursului a avut loc în ședința publică din data de 18 decembrie 2013, pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de astăzi.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, formulată de recurenții pârâți M. A., M. D., S. Z., S. F., M. I., M. V., O. A., P. E., H. V. A., H. A., S. V. și S. L. s-a solicitat completarea Deciziei nr.434/2013 pronunțată în dosarul nr._ la data de 13.11.2013 de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
În motivarea cererii s-a reliefat că prin decizia civilă menționată instanța de recurs a respins recursul declarat de reclamantă, a admis recursul declarat de pârâții și modificând în parte sentința atacată nr. 5070/2013 pronunțată la data de 13 iunie 2013 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 1600 lei cheltuieli de judecată efectuate la fond.
Având în vedere prevederile art.274 Cod procedură civilă ce arată că partea ce cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată, instanța de control judiciar a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 7000 lei, deși recurenții au solicitat acordarea acestora atât prin întâmpinare, cât și prin concluziile puse în fața instanței, sens în care au depus chitanțele justificative.
În drept, s-au invocat prevederile art.281/2 Cod procedură civilă.
Cererea formulată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Intimata reclamantă, deși a fost legal citată, nu a formulat și depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele.
Prin Decizia civilă nr.434//R/2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta K. M., împotriva sentinței civile nr. 5070/2013 pronunțată la data de 13 iunie 2013 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .
Prin aceeași decizie s-a admis recursul declarat de pârâții M. A., M. D., S. Z., S. F., M. I., M. V., O. A., P. E., H. A., H. V. A., S. V. și S. L., împotriva aceleiași hotărâri, s-a modificat în parte hotărârea atacată în sensul obligării reclamantei la plata în favoarea pârâților a sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și de expert. S-au menținut restul dispozițiilor hotărârii.
Tribunalul constată că prin această decizie a cărei completare se solicită, instanța de recurs a omis să se pronunțe în vreun fel asupra cheltuielilor de judecate efectuate în faza recursului de către pârâții recurenți, deși s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs prin întâmpinarea formulată față de recursul reclamantei f.29, iar reprezentantul pârâților recurenți a solicitat cheltuieli de judecată în recurs la termenul de judecată când a avut loc dezbaterea recursurilor, aspect consemnat în încheierea din 06 noiembrie 2013.
Se mai constată că la același termen din 06 noiembrie 2013, avocatul recurenților pârâți ce au formulat această cerere de completare a deciziei civile a depus la dosar chitanțe justificative privind plata onorariului avocațial plătit în recurs, înscrisuri din care reiese că s-au achitat în data de 04.10.2013 suma totală de 700 lei onorariu avocațial în recurs de către pârâții recurenți f.62-65, din care suma de 100 lei de recurenții pârâți M. A. și M. D., suma de 100 lei recurenții pârâți S. V. și S. L., suma de 100 lei recurenții pârâți S. Z. și S. F., suma de 100 lei recurenții pârâți M. I. și M. V., suma de 100 lei recurenta pârâtă H. V. A., suma de 100 lei recurentei pârâtă O. A. și suma de 100 lei recurenta pârâtă P. E..
Așa fiind, tribunalul constată că instanța de recurs din eroare a omis să se pronunțe asupra cererii de acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, deși recurenții pârâți au solicitat acest lucru și au depus înscrisuri justificative în acest sens, situație în care tribunalul constată că sunt incidente prevederile art.281/2 Cod procedură civilă, text legal în baza căruia tribunalul urmează a admite cererea de completare formulată de recurenții pârâți împotriva deciziei civile nr.434/R/2013 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, și în consecință, constatând că recurenta reclamantă, față de respingerea recursului acesteia, era în culpă procesuală în sensul impus de art.274 Cod procedură civilă, va completa Decizia civilă nr.434/R/2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud în sensul că va obliga pe recurenta reclamantă K. M. să plătească suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs, din care suma de 100 lei recurenților pârâți M. A. și M. D., suma de 100 lei reclamanților pârâți S. V. și S. L., suma de 100 lei recurenților pârâți S. Z. și S. F., suma de 100 lei recurenților pârâți M. I. și M. V., suma de 100 lei recurentei pârâte H. V. A., suma de 100 lei recurentei pârâte O. A. și suma de 100 lei recurentei pârâte P. E..
Se vor menține celelalte dispoziții din decizia anterior indicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de completare formulată de recurenții pârâți M. A., M. D., S. Z., S. F., M. I., M. V., O. A., P. E., H. V. A., H. A., S. V. și S. L., toți cu domiciliul procesual ales la sediul mandatarului av.R. O. din Bistrița, . Băsești, nr.1, ., județul Bistrița Năsăud, împotriva deciziei civile nr.434/R/2013 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, și în consecință:
- completează Decizia civilă nr.434/R/2013 a Tribunalului Bistrița-Năsăud în sensul că obligă pe recurenta reclamantă K. M., cu domiciliul procesual ales la sediul mandatarului av.M. A. din Bistrița, ..4A, județul Bistrița Năsăud, să plătească suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs, din care 100 lei recurenților pârâți M. A. și M. D., suma de 100 lei recurenților pârâți S. V. și S. L., suma de 100 lei recurenților pârâți S. Z. și S. F., suma de 100 lei recurenților pârâți M. I. și M. V., suma de 100 lei recurentei pârâte H. V. A., suma de 100 lei recurentei pârâte O. A. și suma de 100 lei recurentei pârâte P. E..
Menține celelalte dispoziții din decizia anterior indicată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. L. B. G. C. F. I. S. B. L. D.
MLB// 2ex.// 13 ianuarie 2014
← Succesiune. Decizia nr. 62/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 158/2013. Tribunalul... → |
---|