Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 451/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 451/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 1817/186/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 451/R/2013
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător
JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: B. R.-I.
GREFIER: M. D.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind recursul civil formulat de reclamanții V. V. și V. M., împotriva sentinței civile nr.1/3.01.2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune.
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din data de de 29 octombrie 2013 în prezența reclamantului-recurent V. V. asistat de avocat S. T., concluziile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 5 noiembrie 2013, 12 noiembrie 2013 și ulterior pentru data de azi, 19 noiembrie 2013.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin Sentința civilă nr. 1/3.01.2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanții V. V. și V. M. împotriva pârâților R. V. și proprietarii tabulari C. D., R. V., R. G., V. P., R. M., B. F., P. E., G. L., N. Eugednia, C. G., C. G., C. A., R. E., R. S., R. G., S. F., R. L., F. D., B. M., C. A., C. G., C. I., C. F., R. F., C. P., R. M., M. G., R. G., C. B., C. O., M. G. și .. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, iar cheltuielile procesuale avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Deși reclamanții au solicitat prin acțiunea introductivă să se constate că pârâtul R. V. a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra a două terenuri în suprafață de 1,45 ha fiecare situate în ridul Fața Manciului amândouă terenurile fiind amplasate între vecinii V. V., P. D. și pădure de stat, precizând ulterior că suprafața totală este de 46.542 mp, din probele administrate în cauză nu a rezultat starea de fapt reclamată în cauză.
Astfel, dacă martorul R. Găvrilă a făcut vorbire despre un teren asupra căruia antecesorii pârâtului R. V. și ulterior acesta au exercitat o posesie continuă, neviciată și sub nume de proprietar, exercitarea posesiei fiind începută cel puțin de 78 ani (cât are martorul), respectiv din anul 1934, martorul indicând amplasamentul terenului ca fiind „ de la Pârâul Morii la deal”. Martorul B. A. a declarat că terenul ce a făcut obiectul cauzei a fost în suprafață de 3-4 ha și a fost situat între Pârâul Morii, Pârâul Manciului, D. G. și Pârâul N. fiind îngrădit în partea de la drum.
În condițiile în care prin expertiza topografică administrată în cauză, au fost identificate două terenuri distincte separate printr-un drum ( limitele terenurilor au fost indicate de către reclamanți ca fiind cele pentru care s-a solicitat constatarea uzucapiunii), respectiv un teren în suprafață de 1870 mp situat între fosta albie a Pârâului Morii, Pârâul Manciului și drumul Târlișua-L. Sătească, iar alt teren în suprafață de_ mp situat între V. P. și V., drumul Târlișua-L. Sătească, pârâul Manciului, D. G. și pădure comunală, instanța a apreciat că nu s-a putut reține că pârâtul R. V. a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietatea asupra a două terenuri în suprafață de câte_ mp fiecare ambele situate între vecinii V. V., P. D. și pădure de stat, aceste susțineri fiind contrazise de probele de la dosar.
Având în vedere aceste vădite neconcordanțe între susținerile reclamanților și cele ce au rezultat din probele administrate, în ce au privit întinderea și amplasamentul terenurilor, instanța a respins primul capăt de cerere privind constatarea uzucapiunii întrucât nu au fost îndeplinite toate condițiile unei posesii utile, în sensul uzucapiunii de lungă durată prev. de art. 1478 C.civ austriac (incident conform art. 6 alin.2 din Legea nr.241/1947 pentru uzucapiunile începute înainte de 15 septembrie 1943), pentru dobândirea terenurilor așa cum au solicitat reclamanții.
În consecință, instanța a arătat că nu s-a făcută dovada că pârâtul R. I. a fost proprietarul celor două terenuri în suprafață de 23.171 mp. fiecare, ce au făcut obiectul antecontractelor de vânzare-cumpărare din data de 30.08.1996 și 15.08.1977 și a actelor adiționale din data de 22.11.2012, a căror validare s-a solicitat și nici nu s-a putut reține că terenurile indicate de reclamant și identificate prin expertiza topografică efectuată în cauză, unul în suprafață de 1870 mp identificat cu nr. topo 197/c/1 în c.f._ Târlișua și altul în suprafață de_ mp. identificat cu nr. topo 190/9 în c.f.381 Târlișua au fost aceleași cu terenurile care au făcut obiectul antecontractelor de vânzare cumpărare menționate, întrucât nu a corespuns nici suprafața și nici vecinătățile. Astfel, s-a apreciat că nu au fost îndeplinite condiții esențiale de validitate a contractelor menționate, cu privire la obiectul acestor contracte.
Pentru aceste considerente, instanța a respins în întregime acțiunea precizată, respectiv capetele de cerere privind constatarea valabilității antecontractelor de vânzare cumpărare și intabulare a dreptului de proprietate a reclamanților în c.f. ca fiind nefondate, iar în ce a privit petitul de rectificare a suprafeței din c.f. 381 Târlișua acesta a fost apreciat ca lipsit de interes, dată fiind soluția adoptată cu privire la celelalte capete de cerere.
Față de dispozițiile art. 19 din OUG 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia, și văzând și disp. art. 274 C.pr.civ. a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, reclamanții V. V. și V. M. au formulat recurs, solicitând, în baza art. 312 Cod procedură civilă vechi, admiterea acestuia și modificarea în totalitate a sentinței atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii acestora, conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, care a obținut viza OCPI privind lucrarea nr. 319/17.01.2013, fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în fapt, prima instanță a respins acțiunea recurenților, cu motivarea că din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul R. I. ar fi dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune prin joncțiune de posesii cu defuncții săi părinți, R. G. și R. N., asupra terenului în suprafață totală de 46.342 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Pe cale de consecință, prima instanță a respins și celelalte capete de cerere care se bazau pe admiterea primului.
Recurenții au mai arătat că, în argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut că a ajuns la această concluzie întrucât au existat neconcordanțe între susținerile recurenților și cele ce au rezultat din probele administrate în cauză, referitoare la întinderea și amplasarea terenurilor.
S-a apreciat că soluția primei instanțe a fost nelegală și netemeinică și pentru considerentele ce vor urma.
S-a menționat că, din cele două antecontracte de vânzare-cumpărare a căror validare s-a solicitat, a rezultat că pârâtul R. I. le-a vândut recurenților 2 terenuri care au fost identificate în actele scrise prin același rid, „Fața Manciului” și aceeași vecini. Suprafețele indicate în fiecare dintre cele 2 antecontracte au fost câte 1,45 ha.
Din raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, a rezultat că suprafața totală a terenurilor care au făcut obiectul celor 2 vânzări a fost de 46.342 mp, suprafață totală care a fost străbătută de un drum de hotar ce o împarte în 2 părți inegale, una de 1870 mp și cealaltă de 44.472 mp.
Împrejurarea că în cele 2 antecontracte, părțile contractante au apreciat suprafețele ce au făcut obiectul vânzării cumpărării la circa 2,90 ha, iar din măsurătorile efectuate de expert au rezultat o suprafață de 4,60 ha a fost pe deplin explicabilă, dat fiind relieful accidentat din zona respectivă, pe de o parte, iar pe de altă parte dat fiind faptul că părțile au făcut o apreciere aproximativă, în timp ce expertul a făcut măsurători științifice, cu aparatura de rigoare.
S-a precizat că, din probele administrate în cauză, a rezultat în opinia recurenților că s-a făcut dovada că pârâtul R. I. a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de drept uzucapiune prin joncțiune de posesii cu antecesorii săi, defuncții R. G. și R. N., posesia acestora fiind de peste 30 de ani, neîntreruptă, pașnică, publică și sub nume de proprietari, la fel cum a fost și posesia recurenților din momentul cumpărării.
Din moment ce pârâtul R. I. a dobândit în acest mod dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe constatate de expert, respectiv 46.342 mp, a fost evident că și vânzarea acesteia către recurenți, prin cele 2 antecontracte de vânzare-cumpărare a fost valabilă, instanța de fond trebuind s-o valideze pronunțând o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Recurenții au mai menționat faptul că, din moment ce părțile contractante au apreciat că fiecare dintre suprafețele vândute (una în 1977 și a doua în 1996) au fost aproximativ egale ca întindere, după ce expertul a constatat că suprafața totală reală rezultată din măsurători a fost de 46.342 mp, a fost firesc că au încheiat câte un act adițional fiecărui contract, în care au precizat suprafața fiecăruia dintre ele la jumătate, respectiv 23.171 mp.
Intimații nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat apărări scrise.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a respins petitul privind constatarea că pârâtul R. V. a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra a două terenuri în ridul Fața Manciului, apreciind că există vădite neconcordanțe între susținerile reclamanților și cele ce au rezultat din probele administrate, în ce au privit întinderea și amplasamentul terenurilor.
Această soluție a instanței de fond este netemeinică, întrucât raportat la petitul cu care instanța de fond era investită, avea obligația de a stabili cu exactitate dacă dreptul de proprietate s-a dobândit sau nu prin uzucapiune asupra terenului respectiv. Într-adevăr au existat anumite neconcordanțe între identificarea terenului din acțiunea inițială, din precizarea de acțiune și cele care au rezultat din probatoriul administrat. În cererea de chemare în judecată se arată că uzucapiunea priveste două terenuri în suprafață de 1,45 ha fiecare situate în ridul Fața Manciului amândouă terenurile fiind amplasate între vecinii V. V., P. D. și pădure de stat.
Prin expertiza topografică administrată în cauză, au fost identificate două terenuri distincte separate printr-un drum respectiv un teren în suprafață de 1870 mp situat între fosta albie a Pârâului Morii, Pârâul Manciului și drumul Târlișua-L. Sătească, iar alt teren în suprafață de_ mp situat între V. P. și V., drumul Târlișua-L. Sătească, pârâul Manciului, D. G. și pădure comunală. Raportat la aceste măsurători, reclamanții si-au precizat acțiunea, arătând că suprafața totală este de 46.542 mp.
Instanța de fond a reținut că declarațiile martorilor R. Găvrilă si B. A. nu sunt suficient de clare cu privire la limitele terenurilor si că limitele indicate de martori nu coincid în totalitate cu cele idntificate prin expertiză, dar Trbunalul observă că martorii au fost audiați anterior întocmirii raportului de expertiză, iar în situația în care instanța de fond nu s-a considerat suficient de lămurită, era obligată să reaudieze martorii respectivi sau să pună în discuția părților suplimentarea probatoriului, or instanța de fond nu a procedat în acest mod, ci a respins acțiunea formulată.
Având în vedere cele arătate mai sus, tribunalul în baza art.312 alin.1 teza I din codul de procedură civilă va admite recursul declarat de reclamanții V. V. și V. M., împotriva sentinței civile nr. 1/03.01.2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, va casa hotărârea în întregime și va reține cauza spre rejudecare, urmând a se pune în discuția părților si a se administra probatoriul suplimentar cu privire la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Soluția reținerii spre rejudecare se impune si raportat la faptul că prezentul dosar a fost înregistrat ulterior modificărilor aduse de Legea nr. 202/2010, iar părțile nu au solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții V. V. și V. M., ambii domiciliați în ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 1/03.01.2013 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, casează hotărârea și reține cauza spre rejudecare.
Fixează termen de judecată la data de 21 ianuarie 2014, dată pentru care se vor cita părțile.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
B. I. S. S. I. B. R. I.
GREFIER
M. D.
Red/Dact:
BISz/MD
11.02.2014/ 2 ex
Jud. fond: C. S. O.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Succesiune. Decizia nr. 62/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
