Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 80/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 80/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2977/190/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 80/A/2013
Ședința publică din data de 19 iunie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție
JUDECĂTOR: R. I. B.
GREFIER: M.-M. E.
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul M. N. M. împotriva sentinței civile nr. 3649/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul-apelant M. N. M., asistat de avocat M. L. D. și reclamanta – intimată M. G. S., asistată de avocat P. V., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că s-a comunicat din partea Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Andronesi V. D. & Adronesi D. M. dosarul execuțional nr. 130/2013.
Reprezentantul pârâtului-apelant, avocat M. L. D., învederează instanței împrejurarea că minorul M. A. a devenit elevul unei clase de excelență înființată în cadrul Colegiului Național „L. R.” din Bistrița, având rezultate deosebite la învățătură.
Reprezentantul reclamantei-intimată, avocat P. V., confirmă faptul că minorul a fost admis într-o clasă de excelență, având rezultate foarte bune la învățătură. Depune la dosar un înscris din dosarul execuțional nr. 130/2013, un exemplar comunicându-l reprezentantului apelantului, învederând instanței că pârâtul-apelant nu înțelege să execute de bunăvoie hotărârea judecătorească nr. 3649/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița.
Reclamanta-intimată M. G. S. arată că de cca. o săptămână minorul nu a mai mers la școală fiind bolnav, iar pârâtul nu-i permite să ia legătura telefonic cu acesta.
Reprezentantul pârâtului-apelant, avocat M. L. D., arată că pârâtul a executat dispozițiile stabilite de instanță prin hotărârea amintită, ducându-l pe minor în fiecare duminică la reclamantă. Arată că nu are alte cereri de formulat.
Reprezentantul reclamantei-intimată, avocat P. V., de asemenea arată că nu formulează alte cereri.
Constatând că nu mai sunt alte cereri prealabile soluționării apelului de formulat, tribunalul dispune deschiderea dezbaterilor asupra apelului și acordă cuvântul reprezentanților părților în susținerea cererilor și apărărilor formulate, conform art. 392 NCPC.
Reprezentantul pârâtului-apelant, avocat M. L. D., solicită instanței admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu obligarea reclamantei-intimate la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentantul reclamantei-intimată, avocat P. V., solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei instanța dispune închiderea dezbaterilor și rămâne în pronunțare cu cauza.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 3649/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 29 aprilie 2013 în dosarul nr._ s-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta M. G. S. în contradictoriu cu pârâtul M. N. M. și în consecință s-a stabilit în mod provizoriu, până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce constituie obiectul dosarului nr._, ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul M. A., născut la data de 22.07.2003, după următorul program: pe perioada frecventării cursurilor școlare: de duminică de la orele 13,00 până vineri la orele 19,00, prin preluarea minorului la locuința reclamantei din Bistrița, .. 4, ., județul Bistrița-Năsăud; pe perioada vacanțelor, prin preluarea minorului la locuința sa, după cum urmează: în vacanța de vară de la 1 iulie la 31 iulie și de la 1 septembrie la 15 septembrie; în vacanțele de primăvară: prima săptămână din vacanță; în vacanța de iarnă a doua săptămână din vacanță.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că părțile s-au căsătorit la data de 24.12.2002 și din căsătorie a rezultat minorul M. A., născut la data de 22.07.2003.
Prin sentința civilă nr._/20.12.2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a dispus desfacerea căsătoriei părților prin divorț din vina ambelor părți, exercitarea autorității părintești cu privire la minor să se facă în comun de către ambii părinți iar locuința minorului a fost stabilită la domiciliul mamei din Bistrița, .. 4, . Bistrița-Năsăud, împotriva acestei hotărâri fiind declarat apel, care se află în curs de soluționare.
Potrivit art. 919 Cod de procedură civilă, instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei, iar potrivit art. 996 Cod de procedură civilă, instanța de judecată stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, pe cale de ordonanță președințială neputând fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.
Din lecturarea acestei dispoziții care reglementează procedura specială a ordonanței președințiale, se desprinde concluzia că pentru a fi admisibilă o atare cerere se impun a fi întrunite concomitent și cumulativ trei condiții: vremelnicia, urgența și neprejudecarea fondului, instanța analizând doar aparența dreptului pe calea acestei proceduri speciale.
Analizând cererea instanța a reținut că sunt îndeplinite cele trei condiții de admisibilitate, respectiv măsurile solicitate privesc situația unui minor pe parcursul procesului de divorț al părinților săi și urmează să fie dispuse până la soluționarea irevocabilă a cauzei, prin urmare este îndeplinită condiția vremelniciei, nu se prejudiciază fondul cauzei și, având în vedere recomandarea din raportul de evaluare psihologică a minorului, potrivit căruia este în interesul minorului ca acesta să beneficieze cât mai curând de prezența reclamantei, este îndeplinită și condiția urgenței.
Potrivit art. 396 Cod civil, instanța de tutelă hotărăște asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al minorului, de concluziile raportului de anchetă psihosocială precum și, dacă este cazul de învoiala părinților, iar potrivit art. 496 alin. 5 Cod civil, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia.
În cauza de față, părțile se află în proces de divorț, cauza se află în apel, prima instanța a stabilit locuința minorului împreună cu mama sa, reclamanta din acest dosar, însă minorul a rămas împreună cu tatăl său în fosta locuință a familiei, astfel că reclamanta, părăsind fosta locuință a familiei, are legături limitate cu fiul său, doar în cadrul școlii sau la cursurile de înot, astfel că a solicitat stabilirea de legături cu acesta prin preluare la domiciliul actual, considerente pentru care instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 496 alin. 5 Cod civil.
Pentru stabilirea în concret a programului de vizitare, instanța a avut în vederea programul solicitat de reclamantă prin cerere și programul propus de pârât prin întâmpinarea depusă la termenul din data de 26.04.2013, criteriile avute în vedere fiind interesul superior al minorului, concluziile anchetelor psihosociale întocmite de C. autoritate tutelară din cadrul Primăriei Bistrița și raportul de vizită întocmit de DGASPC, efectuate în cadrul procesului de divorț, precum și raportul de evaluare întocmit de psihologul instituției de învățământ, urmare a evaluării psihologice dispuse de instanță în prezenta cauză.
Analizând aceste rapoarte, instanța a reținut că minorul a petrecut în ultima vreme mai mult timp cu pârâtul decât cu reclamanta, pârâtul influențând foarte puternic imaginea și comportamentul copilului de respingere a mamei. Astfel, din raportul de evaluare psihologică, întocmit după cinci întâlniri cu copilul și cu părțile, rezultă că minorul nu a fost protejat în timpul neînțelegerilor dintre părinți, ci a fost manipulat emoțional de pârât, însă, după mai multe întâlniri ale minorului cu mama sa, în lipsa tatălui său, atitudinea copilului față de reclamantă se schimbă.
Având în vedere recomandarea psihologului ca minorul să beneficieze mai mult de prezența mamei decât de a tatălui cât mai curând posibil, pentru a crea premisele unei reechilibrări emoționale și educaționale, instanța a admis ca reclamanta să aibă legături cu minorul în modalitatea și programul solicitat de aceasta, urmând ca, în situația în care împrejurările se vor schimba, acest program să poată fi modificat și adaptat corespunzător, conform art. 403 Cod civil.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 451, art. 919, art. 996 alin. 2 și 3 C.proc.civ., art. 396, art. 403, 496 alin. 5 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul, solicitând în principal admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond; în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea hotărârii în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu consecința stabilirii legăturilor personale dintre reclamantă și minor astfel; pe perioada frecventării cursurilor școlare marți și joi de la ora 19,00 – 20,00 prin preluarea minorului de la ora de înot de reclamantă la locuința acesteia; sâmbătă și duminică de la ora 12,00 – 15,00 la locuința reclamantei; pe perioada vacanțelor luni, miercuri și vineri de la ora 16,00 – 20,00 sau 10,00 – 14,00 în funcție de posibilitățile reclamantei, cu cheltuieli de judecată în ambele stadii procesuale.
În motivare s-a arătat că instanța de fond și-a motivat foarte succint sentința sub aspectul stabilirii programului concret de luare a legăturilor personale ale reclamantei cu minorul, prin enumerarea mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei și la dosarul de divorț (fără o interpretare a acestora), la care a adăugat două concluzii ale raportului de evaluare psihologică întocmite de către psihologul arondat instituției de învățământ urmate de minor.
Cu privire la acest din urmă raport, dreptul la apărare și la un proces echitabil al pârâtului a fost grav încălcat de către instanța de judecată. Deși s-a solicitat expres acordarea unui termen de judecată pentru studiul acestui raport, avându-se în vedere faptul că acesta a fost depus la instanță în preziua procesului, când dosarul cauzei se afla la judecător, iar pârâtul s-a aflat în imposibilitatea faptică de a studia și formula obiecțiuni sau orice alte cereri în legătură cu acesta, cererea a respinsă și cercetarea judecătorească a fost încheiată. Cu toate acestea, acesta este singurul mijloc de probă la conținutul căruia instanța de fond face referiri concrete, și prin urmare cel mai important mijloc de probă pe care se bazează sentința atacată.
Raportul de evaluare psihologică este întocmit în mod vădit unilateral și părtinitor: de la modalitatea de stabilire a întâlnirilor (doar reclamanta a beneficiat de o ședințe singură cu minorul, nu și pârâtul), până la concluziile formulate. Spre exemplu, deși se reține reproșul minorului "De ce nu faci niciodată temele cu mine?", nu se rețin explicațiile reclamantei și nici nu se formulează concluzii privitoare la efectele lipsei voluntare a reclamantei din viața cotidiană a minorului, deși această lipsă a fost invocată de copil.
În realitate, starea de fapt descrisă de reclamantă în acțiune este doar dovada mitomaniei de care aceasta suferă (spre exemplu, ani de zile a scris în C.V.-uri că este absolventă a unei facultăți de prestigiu, ca pârâtul să constate în prezent că ea este doar studentă la o extensie locală a unei facultăți - fabrică de diplome).
Pârâtul nu s-a opus niciodată și nu se opune nici în prezent ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul. Din păcate, acesta din urmă, maturizat precoce din cauza problemelor din familie, nu dorește să aibă legături personale cu mama sa.
Situația la care s-a ajuns în prezent, în sensul deteriorării relațiilor dintre reclamantă și minor, se datorează exclusiv acesteia, a atitudinii nepăsătoare, a neglijenței, egoismului, lipsei de atașament real și nu declarativ, pe care le-a manifestat de-a lungul timpului față de copil. Profunzimea relației părinte-copil își are bazele în anii de început ai copilăriei, prin „banala" îngrijire de zi cu zi, discuțiile, plimbările, în general petrecerea timpului liber și acordarea interesului pe care orice copil îl merită de la părinții săi, mai cu seamă de la mamă. Nu era reclamanta în așa măsură de ocupată profesional, încât să neglijeze minorul în așa măsură, încât rezultatul să fie așa vizibil astăzi. Este inutil ca reclamanta să facă reproșuri, să încerce să îl discrediteze pe pârât și să îl acuze că l-ar fi influențat în vreun fel pe minor, pentru că doar ea este singura răspunzătoare pentru faptul că acesta nu îi dorește prezența. Susținerea dezvoltării unui Sindrom de Alienare Parentală este absurdă prin lipsa ei de logică elementară: dezvoltarea acestui sindrom are ca situație premisă prezența exclusivă a unui părinte, care profitând de lipsa (justificată) a celuilalt părinte, îl influențează pe minor în sensul de a-l învrăjbi împotriva părintelui lipsă și care nu își poate apăra propria cauză. În speța de față ambii părinți au locuit zilnic în același apartament cu minorul, astfel că fiecare părinte avea posibilitatea de a dezvolta cu minorul o cât mai bună relație. Dacă reclamanta ar fi avut o relație normală cu copilul, acesta ar fi însoțit-o de bunăvoie la noul ei apartament. Din păcate pentru ea, minorul a fost și este cel mai aspru judecător al acesteia.
Chiar și după divorț, reclamanta a rămas să locuiască tot la domiciliul pârâtului, pentru o perioadă de circa trei luni, deoarece minorul nu a vrut să o urmeze la noua locuință. În acest timp viața a fost un calvar: vocifera, se comporta violent, instituia în casă o atmosferă tensionată, în care tot timpul plana iminența unei catastrofe, continua să facă o dezordine de neimaginat (anterior, cu ocazia întocmirii anchetei sociale, în dosarul având ca obiect divorț, se consemnează că în camera folosită de aceasta lasă de dorit condițiile igienico-sanitare (unul din motivele pentru care copilul nu dorește să locuiască la reclamantă).
De câteva ori, pe fondul furiei pe care și-o alimenta singură, a chemat și poliția, care într-un final i-a atras atenția că are o purtare abuzivă și că nu sunt motive justificate pentru apelarea numărului de urgențe 112 și chiar i s-a recomandat să se mute în locuința închiriată pentru a termina cu această situație tensionată. Nu i s-a aruncat nicio carte, nici altceva, nici gălăgie nu făcea pârâtul, pentru că, dacă ar fi fost așa, l-ar fi deranjat implicit pe minor, or acesta trebuia să se odihnească, având zilnic ore la școală și antrenament de înot.
Copilul a fost foarte fericit când reclamanta a plecat, atmosfera a devenit mai calmă, prietenii au început să-1 viziteze din nou. După plecarea reclamantei, pârâtul i-a propus minorului să o viziteze la noua sa locuință, dar acesta a refuzat să o viziteze chiar și în condițiile în care i-a propus să meargă împreună.
Este real că rezultatele minorului la învățătură sunt foarte bune, de asemenea și rezultatele la competițiile sportive de înot. Dar acestea se datorează exclusiv sprijinului pe care pârâtul i l-a acordat de-a lungul anilor. În patru ani de zile reclamanta nu s-a interesat deloc de minor, interesul a devenit brusc doar în timpul procesului de divorț, perioadă în care era nedezlipită și de geamul holului de la bazinul de înot, mimând o preocupare deosebită (în mod similar și la școală).
În toți acești ani nu s-a ocupat nici măcar de o temă, nu a deschis un caiet, nu știe dacă scrisul minorului este înclinat spre dreapta sau spre stânga, nu are nici măcar o semnătură la rubrica părinte din carnetul de note, niciodată nu i-a făcut patul sau curat în cameră, măcar din întâmplare. Nu a făcut de mâncare, motiv pentru care este singurul din clasă care ia masa la cantina școlii chiar din clasa I, și nu alături de 2/3 din copiii din clasă, cum pretinde reclamanta (care nici nu știe unde este cantina). Uneori, pârâtul mergea de trei ori pe săptămână să văd dacă minorul „mănâncă tot" și dacă alimentația este corespunzătoare.
Pârâtul a fost alături de minor tot timpul: de când a pus prima dată creionul în mână și până când în prezent rezolvă teancuri de teste de gramatică, iar pe lângă teme, zilnic 5 probleme suplimentare, iar sâmbăta și duminica - câte 10. L-a înscris și este abonat la biblioteca British Council Cluj de unde studiază materiale atât pe carte, cât și CD, iar rezultatele se observă în carnetul de note, unde frecvent la engleză are FB cu steluță. Este un motiv de mândrie pentru pârât ca părinte, că minorul preferă prezența sa, deși acesta este cel care reprezintă constrângerile din viața lui (precum cele școlare, nevoia de a respecta un program, de a păstra ordinea și curățenia, etc.) și nu pe cea a mamei, care ar reprezenta libertatea absolută.
Având în vedere cele expuse mai sus, se apreciază că este în interesul superior al minorului programul de vizitare propus de pârât și nu cel propus de reclamantă și însușit necenzurat de instanța fondului. În prezent, minorul refuză orice contact cu reclamanta, astfel că ar fi șocantă pentru acesta obligarea sa de a petrece cu reclamanta cea mai mare parte din timpul său, așa cum aceasta solicită. Dacă reclamanta s-ar gândi în primul rând la minor și nu doar la dorințele ei, ar înțelege că este mai înțelept ca legăturile părintești să fie reluate treptat. Sunt de acord ca aceste legături să aibă loc în lipsa pârâtului (pentru a nu mai fi acuzat pe nedrept că dezvolt minorului un Sindrom de Alienare Parentală).
Astfel, zilnic minorul merge la înot, unde termină programul în jurul orelor 18.45 - 19.00. Se apreciază că ar fi potrivit pentru minor ca acesta să fie preluat de la înot de către reclamantă și în lipsa pârâtului să petreacă cu acesta câte o oră în două zile din săptămână, urmând a fi adus la domiciliul pârâtului la ora 20.00, moment de la care încep activitățile specifice pregătirii somnului.
În fiecare zi de sâmbătă și duminică ar fi potrivit pentru minor să petreacă câte trei ore doar cu reclamanta, între orele 12.00 - 15.00, astfel încât să se obișnuiască inclusiv cu activități cotidiene precum servitul mesei de prânz împreună.
În perioada vacanțelor, pârâtul este de acord ca programul de vizitare să fie și mai extins, câte 4 ore/zi, trei zile/săptămână, cu luarea minorului de la domiciliul pârâtului, între orele arătate (la alegerea reclamantei).
Dacă treptat, cu consecvență, reclamanta va reuși să repare tot răul pe care în timp singură 1-a făcut în relația cu minorul, și acesta o va accepta în preajma sa, fie în cadrul procesului de divorț, fie prin acțiune separată ulterioară, aceasta va putea pretinde un program mai extins sau chiar stabilirea domiciliului minorului la ea. Dar pentru aceasta, va trebui să facă dovada că este o mamă adevărată, care pune pe primul plan interesul minorului și nu vanitatea proprie și că este capabilă să îndeplinească atribuții specifice străine ei, acelea de mamă reală, 24h/zi.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 480 alin. 2 și 3 NCPC.
Intimata, legal citată, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 10) a solicitat respingerea apelului, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că prin apelul declarat în cauză se solicită în principal anularea hotărârii atacate, iar în subsidiar schimbarea în parte, în sensul stabilirii unui program al legăturilor personale ale intimatei cu minorul potrivit celor menționate.
Pentru a solicita anularea hotărârii atacate apelantul invocă dreptul 1a un proces echitabil, ce consideră că nu i-a fost respectat urmare a neacordării unui nou termen de judecată pentru observarea în detaliu a raportului de evaluare psihologică, iar cu privire la schimbarea programului potrivit celui solicitat de apelant se face abstracție de faptul că ne judecăm într-o ordonanță președințială, că există o hotărâre chiar nedefinitivă de stabilire a programului solicitat de pârât și drept urmare se reiau motivele invocate și în apelul formulat cu privire la hotărârea de divorț.
Cu privire la cererea de anulare a sentinței s-au invocat dispozițiile art. 480 alin. 3 NCPC care prevăd o asemenea soluție în situația în care instanța de fond în mod greșit a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori când judecata s-a făcut în lipsa părții ce nu a fost legal citată.
Ori, instanța a judecat fondul cauzei, iar părțile au fost prezente și asistate de avocați, astfel că nu există niciunul din motivele de anulare prevăzute de acest text.
În cazul în care ar fi existat un alt motiv ne-am afla în situația prevăzută de dispozițiile art. 480 alin. 6 din NCPC, dar nu este cazul din moment ce nu se constată o asemenea împrejurare.
În ce privește neacordarea unui nou termen de judecată pentru a formula obiecțiuni la raportul de evaluare psihologică s-a solicitat a se observa că acesta are un conținut redus, iar instanța a amânat pronunțarea din 26.04.2013 până în 29.04.2013, părțile putând să studieze acest raport și să formuleze concluzii scrise, astfel că nu este dat niciun motiv de anulare a sentinței atacate.
În ceea ce privește cererea de schimbare a hotărârii atacate, aceasta este nefondată.
În primul rând s-a subliniat faptul că este vorba despre o hotărâre cu caracter provizoriu, iar programul de vizită stabilit este identic cu cel pronunțat de instanța de fond în judecarea divorțului.
Pentru a stabili acest program atât instanța de divorț, cât și cea de soluționare a cererii de ordonanță președințială au avut în vedere amplul probatoriu administrat în dosarul de divorț, cu privire la relațiile dintre părți pe de o parte și dintre ele și minor pe de altă parte, precum și anchete sociale întocmite în cauză, rapoartele de evaluare psihologică ale minorului, locul de muncă al părinților și condițiile oferite de fiecare dintre părți pentru creșterea și educarea minorului.
Totodată s-a avut în vedere și conduita apelantului după divorț, care a încercat prin toate mijloacele să o determine pe intimată să părăsească locuința, domiciliul comun.
În ceea ce privește situația excepțională în care se află minorul s-a solicitat a se observa lucrările dosarului de divorț nr._, care scot în evidență o stare patologică grav dăunătoare minorului cu unele consecințe ce-l pot urmări toată viața.
Situația reală în care se află fiul părților este descrisă, aproximativ, în referatul „Sindromul Alienării Parentale", care s-a anexat cererii inițiale.
În ceea ce privește programul legăturilor personale cu minorul, în stabilirea lui, s-a avut în vedere faptul că prin sentința de divorț locuința acestuia a fost stabilită la reclamantă, că aceasta are condiții morale de creștere și educare a acestuia, iar pe de altă parte că interesul superior al minorului raportat la programul lui școlar și de pregătire extrașcolară necesită o stabilitate.
A. este elev în clasa a IV-a la Colegiul Național „L. R." Bistrița, cu rezultate foarte bune la învățătură și face antrenamente pentru înot de performanță, câștigând multe premii pentru vârsta lui. Astfel, el se află la școală de luni până vineri, între orele 8-13, iar masa de prânz o servește la cantina colegii unde mănâncă două treimi din colegii lui, astfel că ajunge acasă puțin înainte de 14,00. Până la ora 16,00 se odihnește și își face o parte din teme, iar de la ora 16,30 la 18,30 în fiecare zi de luni până vineri face înot, astfel încât ajunge acasă la ora 19,00.
Deoarece reclamanta stă singură într-un apartament bine întreținut mobilat, incomparabil cu cel deținut de pârât și care se află relativ mai aproape atât de școală, cât și de sala de înot, pe lângă faptul că prin sentința de divorț locuința minorului a fost stabilită la reclamantă în acest apartament, instanța a apreciat că pentru a nu îngreuna programul lui să se afle la reclamantă în această perioadă de timp.
Tocmai pentru a nu întrerupe și împiedica relația minorului eu tatăl reclamanta este de acord ca de vineri după ce vine de la înot să meargă la tatăl său dacă dorește să rămână până duminica la orele 13,00, când trebuie să revină pentru a pregăti noua săptămână de școală.
În aceste condiții minorul și-ar putea desfășura nestingherit programul de școală și sport și ar păstra o legătură permanentă și cu tatăl său.
În ceea ce privește perioadele vacanțelor de asemenea s-a avut în vedere ca minorul să stea relativ egal cu ambii părinți.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 480 alin. 1 NCPC.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, precum și din oficiu conform art. 479 alin. 1 teza finală NCPC, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, neexistând niciun motiv care să ducă la anularea sau schimbarea acesteia pentru considerentele care urmează a fi relevate.
Motivul de apel al încălcării dreptului la apărare și la un proces echitabil nu poate fi reținut.
Prin natura sa ordonanța președințială este o cerere urgentă.
Raportul de evaluare psihologică dispus a se efectua în prezenta cauza s-a depus la dosar la data de 25 aprilie 2013, cu o zi înainte de termenul de judecată stabilit (. 99 dosar fond).
Este adevărat că instanța de fond nu a acordat un nou termen de judecată în vederea studiului raportului de evaluare psihologică, însă dreptul la apărare și la un proces echitabil al pârâtului nu a fost afectat în condițiile în care instanța a dispus amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.
Prin urmare, dispunându-se amânarea pronunțării, pârâtului i s-a asigurat efectiv dreptul de a-și expune propriul punct de vedere cu privire la evaluarea psihologică.
Nu se poate reține teza pârâtului referitoare la imposibilitatea faptică de a studia raportul de evaluare psihologică și de a formula obiecțiuni ori eventuale cereri legate de acest raport.
Pe de o parte, faptul că dosarul se află la judecător în vederea studierii ședinței nu împiedică partea să solicite serviciului arhivă să i se pună la dispoziție dosarul pentru studiu.
Indiferent de locul unde se află dosarul la momentul solicitării lui de către parte, serviciul arhivă are obligația de a pune la dispoziție dosarul.
Nu s-a invocat de pârât faptul că acesta sau reprezentantul său ar fi solicitat arhivei studiul dosarului.
Pe de altă parte, deși s-a amânat pronunțarea, pârâtul personal sau prin reprezentant nu au depus la dosar concluzii privitoare la raportul de evaluare psihologică.
Nu sunt întemeiate nici criticile privitoare la soluția adoptată.
Stabilirea modalității de realizare a legăturilor personale dintre mamă și fiul său, provizoriu, pe calea ordonanței președințiale, s-a impus cu necesitate în condițiile în care pârâtul s-a opus relației dintre copil și mamă. Această opoziție rezultă cu evidență din poziția adoptată în cuprinsul întâmpinării inițiale depusă la dosar la data de 4 aprilie 2013 (f. 47 dosar fond), poziție care este una de respingere a cererii, în principal pe calea unor excepții, în subsidiar pe fond.
Abia ulterior, la data de 25 aprilie 2013 pârâtul își reconsideră atitudinea și își exprimă lipsa de opoziție față de stabilirea unui program de vizită a copilului.
Întrucât între părinți există divergente cu privire la modalitatea în care să se realizeze vizitarea minorului, intervenția instanței de judecată, chiar provizorie, este justificată.
Este adevărat că prin hotărârea de divorț locuința copilului a fost stabilită la mamă, însă aceasta nu are caracter definitiv, iar faptic minorul locuieșțe împreună că tatăl său.
Prin urmare, în favoarea mamei trebuie recunoscut dreptul de a menține legături personale cu copilul său, provizoriu, până la momentul la care se stabilește definitiv unde va fi locuința minorului.
Dreptul la relații personale este recunoscut legal nu numai părintelui, ci și minorului, atât prin acte normative interne, cât și prin acte internaționale, ratificate de România, și anume Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990. În acest sens art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în acord cu art. 9 pct. 3 al Convenției O.N.U. cu privire la drepturile copilului, consacră dreptul copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, aceste legături neputând fi împiedicate decât în cazul existenței unor motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Relațiile personale se pot realiza nu numai prin vizitarea copilului la domiciliul său, ci și prin găzduirea minorului pe o perioadă determinată, prin transmiterea de informații copilului cu privire la părintele său ori prin transmiterea către părintele la care nu se află copilul de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente sau evaluări medicale.
Prin derogare de la regula conform căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.
În majoritatea cazurilor, copiii au față de părinți profunde sentimente de afecțiune, chiar dacă exprimarea acestora poate induce, într-un psihic infantil și în prezența lipsei discernământului, impresia contrară.
Există posibilitatea ca părintele cu care locuiește copilul să transmită acestuia ostilitatea pe care o simte față de fostul soț, care, deși întemeiată din punctul său de vedere, nu este de natură să îl descalifice pe acesta în fața copilului.
Instabilitatea afectivă și emoțională a copilului, pe fondul unei imaturități psihice și a lipsei experienței de viață, îl privează pe acesta de posibilitatea de a sesiza care este adevăratul său interes și de a discerne între bine și rău.
Așa cum rezultă din actele dosarului (transcrierea înregistrării video – f. 57 dosar fond) relațiile dintre părți sunt extrem de acute, problemele și neînțelegerile foștilor soți fiind discutate în prezența copilului. Este motivul pentru care, așa cum corect remarcă pârâtul în cuprinsul motivelor de apel, minorul s-a „maturizat precoce din cauza problemelor din familie”.
Singura probă administrată în cauză, în afara atașării dosarului de divorț, a fost evaluarea psihologică a copilului, efectuată de psihologul școlii unde învață minorul.
Concluziile psihologului au fost în sensul necesității relaționării minorului cu mama sa în scopul dezvoltării inteligenței emoționale, a abilităților de socializare complexă, a simțului moral și civic. O asemenea relaționare este necesar a se realiza în absența tatălui pentru evitarea dominării personalității în formare a copilului.
Având în vedere conduita copilului cu ocazia audierii acestuia de instanță, manifestată în lipsa părinților și apoi în prezența acestora, în scopul de a se evita ca și personalitatea puternică a tatălui să constituie sursa blocajului relațional dintre mamă și copilul său, tribunalul apreciază că provizoriu modalitatea de realizare a legăturilor personale cu minorul stabilită de instanța de fond este în interesul superior al copilului.
Până la stabilirea în mod definitiv a locuinței minorului este în interesul superior al acestuia de a fi în compania ambilor părinți, de a relaționa normal cu fiecare dintre aceștia. Or, la momentul actual o relație cu mama nu poate fi realizată decât dacă minorul este lăsat în compania acesteia o perioadă de timp suficientă de timp, așa cum a procedat instanța de fond.
Condițiile ordonanței președințiale au fost corect verificate de instanța de fond. Măsura solicitată și stabilită de instanță este una vremelnică, nu afectează fondul dreptului dedus judecății și are caracter urgent tocmai în considerarea nevoii de asigurare a echilibrului emoțional al copilului, afectat temporar de tensiunile dintre părinții săi, de dezvoltare a inteligenței emoționale, de formare liberă a personalității sale.
În baza considerentelor relevate și făcând aplicarea dispozițiilor art. 480 NCPC, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat.
În temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, reținând culpa procesuală a apelantului, tribunalul îl va obliga să plătească intimatei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța nr. 372/13.05.2013 depusă în original la dosar (f. 14).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul M. N. M., CNP_, domiciliat în Bistrița, Aleea Voinicului, ., apartament 36, județul Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 3649/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița la data de 29 aprilie 2013 în dosarul nr._, pe care o menține ca legală și temeinică.
Obligă apelantul să plătească intimatei M. G. S., CNP_, domiciliată în Bistrița, Aleea Tihuței ., apartament 62, județul Bistrița-Năsăud suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 19 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G. C. F. R.-I. B. M.-M. E.
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare
21.06.2013
judec. fond C. M. M.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1324/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
