Prestaţie tabulară. Decizia nr. 193/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 193/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 2608/190/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 193/R/2013
Ședința publică din data de 25 aprilie 2013
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: I. C., judecător
JUDECĂTOR: S. I.
JUDECĂTOR: N. C.
GREFIER: C. S.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanții P. V.-C. și P. M. împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru reclamanții recurenți se prezintă avocat C. G., cu împuternicire avocațială depusă în ședință, reclamanta recurentă P. M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța reține că recursul este declarat și motivat în termen legal, comunicat pârâtei intimate ., potrivit dovezii de la fila 13, însă nu este timbrat. Stabilește în sarcina reclamanților recurenți obligația achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, pe care reprezentantul reclamanților recurenți le depune la dosar, aspect față de care instanța reține că recursul este legal timbrat.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat C. G., susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris și arată că nu formulează cereri prealabile, apreciind cauza în stare de judecată.
Nefiind cereri prealabile, tribunalul dispune dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți, avocat C. G., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii petitului privind întabularea dreptului dobândit conform raportului de expertiză întocmit de expert B. D., pentru motivele arătate în scris, pe care le reiterează. Nu solicită obligarea pârâților intimați la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL,
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 12.441/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ s-a admis în parte cererea formulată de reclamanți P. V. C. și P. M., în contradictoriu cu pârâți ., H. A., P. N., K. I., N. I. și C. A..
S-a constatat că pârâții au dobândit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1190 mp situat în localitatea Ocnița, compus din suprafața de 339 mp curte și 851 mp teren arabil, identificat în CF_ T., nr. topo 60 și 61, conform raportului de expertiză extrajudiciară ce face parte integrantă din hotărâre, în baza art. 23 din Legea 18/1991.
S-a constatat că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară asupra unei case de locuit având suprafața construcției la sol de 106 mp și o anexă gospodărească-beci cu suprafața construită la sol de 15 mp, situate pe terenul obiect al capătului de cerere anterior menționat, conform raportului de expertiză extrajudiciară ce face parte integrantă din hotărâre.
S-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor cu privire la capătul de cere referitor la dispunerea intabulării în cartea funciară și, în consecință, s-a respins acest capăt de cerere.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul_, reclamanții P. V.-C. și P. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții ., Harha A., P. N., K. I., N. I., H. I. și C. A., să se constate că sunt proprietari de drept pentru suprafața de 1109 mp teren, situat în Ocnița, ., 118, 119, dobândite în baza art. 23 din Legea 18/1991; să se constate că au dobândit dreptul de proprietate cu titlu de edificare asupra unei case de locuit și anexe gospodărești – valoare 6.194,40 lei; și să se dispună întabularea în CF a dreptului de proprietate asupra terenului și localizarea construcțiilor edificate.
În motivare se arată că reclamanții au fost membri cooperatori încă de la înființarea CAP, din 1962, conform adresei nr. 204/19.05.1979, având în proprietate 250 mp. În baza autorizației nr. 36/03.09.1979, aceștia au edificat și casa de locuit, compusă din 2 camere, hol și anexe gospodărești. În baza dispozițiilor Decretului 42/1990, aceștia au dobândit de drept proprietatea asupra suprafeței de 1000 mp teren pe care se află casa menționată, iar, în baza art. 23 din Legea 18/1991, suprafața este întreaga grădină folosită de 1109 mp, astfel cum rezultă din adresa nr. I/512/5012, emisă de Primăria T..
În drept s-au invocat prevederile art. 8 din Decretului 42/1990, art. 23 din Legea 18/1991 și art. 557 Cod civil.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 5-7) și s-a solicitat admiterea interogatoriului pârâților și efectuarea unei expertize topografice.
Deși au fost legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nu și-au desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale.
Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul din 18.12.2012, reclamanții au arătat că își susțin acțiunea, astfel cum a fost ea formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate și a temeiurilor juridice aplicabile, judecătoria a statuat, cu privire la cererea de constatare a dreptului de proprietate dobândit în baza art. 23 din Legea 18/1991, că, în conformitate cu art. 23 alin. 1 și 4, sunt și rămân în proprietatea privată a membrilor cooperatori terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din decretul lege nr. 42/1990, aceste dispoziții aplicându-se și persoanelor din zonele cooperativizate care nu au avut calitatea de cooperator.
Astfel, în cauză, este irelevant dacă reclamanții au avut sau nu calitatea de cooperator, pentru îndeplinirea condițiilor enumerate fiind necesar ca: terenurile aferente, curtea și grădina să fie aferente casei de locuit și anexelor gospodărești și să facă parte din zonă cooperativizată.
Prin adeverința emisă de CAP Ocnița (fila 6) este dovedit că reclamantul este membru cooperator încă din anul 1962 și a posedat lot în folosință personală în suprafață de 250 mp, teren intravilan.
Din anul 1981, reclamanții figurează în registrul agricol al localității Ocnița cu terenul situat în ., 118 și 119, dovedindu-se astfel identificarea și întinderea terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești.
Terenul astfel indicat în registrul agricol se suprapune peste numerele topografice 60 și 61 din CF_ T., are o suprafață de 1190 mp, din care 339 mp curte și 851 mp teren arabil, pe acest teren fiind edificate două construcții, respectiv casă de locuit și anexă gospodărească (raport expertiză extrajudiciară fila 27).
Pe terenul menționat anterior, în anul 1960, reclamanții au edificat o construcție care are regim parter și se compune din 3 camere, o bucătărie, o baie, un hol și o cămară, este construită pe fundație din piatră, are pereți din cărămidă, planșeu din lemn și este acoperită cu țiglă. Construcția a fost edificată pe locul unei foste case de lemn care a fost demolată. Pe același teren a mai fost edificată o anexă gospodărească, constând într-un beci (fila 32 - certificat atestare a edificării construcției). Perioada în care reclamanții au folosit terenul și au edificat construcția este confirmată și de martorii H. A. (fila 52 - declarație martor) și C. A. (fila 54 - declarație martor).
În cauză sunt îndeplinite condițiile art. 8 din Decretul Lege 8/1940, reclamanții fiind deținătorii casei de locuit din zona cooperativizată, aceștia dobândind de drept - ope legis - dreptul de proprietate privată asupra suprafeței de teren aferentă casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și a curții și grădinii din jurul acestora, nefiind nevoie de un titlu translativ de proprietate eliberat de cooperativele agricole de producție sau după caz de autoritățile publice ale administrației publice.
Reclamanții sunt titularii dreptului de constituire a dreptului de proprietate, în virtutea art. 23 din Legea 18/1991, ei fiind proprietarii casei de locuit, edificată pe lotul atribuit de cooperativa agricolă de producție ( declarații martori - fila 52 și 54).
Pentru considerentele anterior menționate, s-a admis cererea reclamanților prin care solicită a se constata că au dobândit dreptul de proprietate în temeiul art. 23 din Legea 18/1991 asupra suprafeței de teren identificată prin documentația tehnică depusă la dosar.
Cu privire la cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate cu titlu de edificare asupra casei de locuit și a anexei gospodărești, potrivit 492 din cod civil de la 1864: „orice construcție, plantație sau lucru făcut in pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa si ca sunt ale lui, până ce se dovedește din contra”.
Reținând soluția asupra capătului anterior de cerere, în cauză există prezumția că anexa gospodărească și casa de locuit sunt ale reclamanților.
Această prezumție se completează cu declarațiile celor doi martori audiați în cauză și cu înscrisurile eliberate de primăria T., ce arată că reclamanții au construit cele două imobile, astfel că s-a admis capătul de cerere privind constatarea dobândirii prin proprietate, cu titlu de edificare, a casei de locuit și a anexei gospodărești identificate în documentația tehnică depusă la dosar (fila 27-28).
Cu privire la cererea de intabulare în cf a drepturilor de proprietate anterior constatate ca dobândite, reclamanții și au întemeiat această cerere pe prevederile art. 22 alin. 3 din Legea 7/1996, ce prevede că: „dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Hotărârea judecătorească, definitivă sau irevocabilă, sau, în cazuri anume prevăzute de lege, decizia autorității administrative va înlocui actul prevăzut de lege”.
Articolul de lege menționat se referă la posibilitatea instanței de judecată de a substitui actul prin care s-a transmis sau constituit dreptul de proprietate sau alt drept real, în situații neimputabile dobânditorului acestui drept de proprietate sau alt drept real.
În cauza de față, dreptul de proprietate s-a constituit în baza legii, respectiv în baza art. 23 din Legea 18/1991 și este dată situația în care instanța nu poate da o hotărâre care să înlocuiască legea, între actele posibil de a fi înlocuite de instanța de judecată nu se poate număra o lege, astfel s-ar ajunge la încălcarea principiului separației puterilor în stat, puterea judecătorească înlocuind puterea legislativă.
Este adevărat că hotărârea instanței poate înlocui acte, însă acestea sunt precizate în cuprinsul Legii 7/1996 și a Decretului 115/1938.
Astfel, potrivit art. 45 pct. 3 din Decretul lege 115/1938, declarația expresă, prin care titularul al cărui drept urma să fie strămutat, consimțea la intabulare, putea fi materializată fie chiar în actul în temeiul căruia se cerea intabularea (actul ce dovedea obligația de a strămuta, constitui, modifica sau stinge un drept tabular), fie printr-un înscris separat sau chiar în cererea de intabulare înfățișată instanței de carte funciară.
Dacă cel obligat refuza să elibereze actul cuprinzând consimțământul la intabulare, dobânditorul, în virtutea raportului obligațional dintre părți, putea cere ca acesta să fie obligat la prestația tabulară, adică să-i predea înscrisul necesar intabulării.
Ca atare, sub imperiul acestui act normativ, „înscrisurile trebuitoare” menționate de art. 22 și 23 din același act normativ erau acele înscrisuri în lipsa cărora înscrisul original (în care era materializat titlul de dobândire) nu putea fi intabulat. În cvasitotalitatea cazurilor, înscrisul pretins era cel cuprinzând consimțământul la intabulare.
Obligația de a da consimțământul la întabulare își avea originea în raportul obligațional dintre părți, în cauza de față între proprietarii tabulari și reclamanți nu există raporturi obligaționale, astfel obligația proprietarilor tabulari de a-și da consimțământul ar fi lipsită de temei juridic și mai mult dreptul reclamanților s-a născut din lege, nefiind necesar nici un titlu care să ateste transmiterea dreptului de proprietate cu atât mai mult, în lipsa oricărui titlu nu este necesară vreo formă de consimțământ la intabulare.
Astfel, prevederile Decretului 115/1938, cuprinse în art. 22, 23, 45, nu-și au aplicabilitate în cauză, ele s-ar fi aplicat în situațiile în care între proprietarii tabulari și reclamanții din cauză ar fi existat raporturi juridice, în baza cărora să se nască și obligația proprietarilor tabulari de a-și da acordul la intabulare.
Prestația tabulară reglementată de forma inițială a Legii 7/1996, la art. 29, alin. 1 prevedea că „cel care a transmis sau a constituit, în folosul altuia, un drept real asupra unui imobil, este obligat să predea înscrisul translativ sau constitutiv al dreptului, pentru înscrierea în cartea funciară. În cazul în care cel obligat refuză predarea înscrisului, se va cere instanței judecătorești să dispună înscrierea”.
Formularea textului este lipsită de echivoc în ceea ce privește înscrisul care forma obiectul prestației tabulare, deoarece pârâtul care a transmis sau a constituit, în folosul altuia, un drept real asupra unui imobil, putea să fie obligat prin hotărâre să predea doar înscrisul translativ sau constitutiv al dreptului, urmând ca în caz de refuz, instanța să dispună înscrierea dreptului real în favoarea reclamantului.
Prin modificarea art. 29 din Legea 7/1996, prin legea 247/2005, cu forma: „cel care a transmis sau a constituit, în folosul altuia, un drept real asupra unui imobil, este obligat să dator să îi predea toate înscrisurile necesare pentru înscrierea acestui drept .În situația în care cel obligat nu predă înscrisurile, persoana interesată va putea solicita instanței să dispună înscrierea în cartea funciară. Hotărârea instanței va suplini consimțământul la înscriere al părții care are obligația de a preda înscrisurile necesare înscrierii”.
În această formulare, înscrisurile necesare pentru înscriere sunt înscrisurile originale doveditoare ale actelor juridice anterioare prin care mai multe persoane și-au cedat succesiv una celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar înscrierile nu s-au făcut în mod regulat, sau înscrisul sub semnătură privată care constată înstrăinarea sau grevarea unei proprietăți superficiare, atunci când cel îndreptățit și-a pierdut propriul exemplar ori acesta se află în posesia antecesorului tabular, iar acesta refuză să dea un răspuns recognitiv ori să predea exemplarul reținut sau rămas în posesia sa.
În cauza de față între proprietarii tabulari și reclamanți nu au existat raporturi de transmitere sau de constituire în folosul reclamanților a unui drept real asupra imobilelor, astfel că prevederile menționate sunt inaplicabile.
În ambele sisteme de reglementare a acțiunii în prestație tabulară, nu poate fi altceva decât acțiunea, conduita pe care antecesorul tabular ar trebui să o manifeste în temeiul raportului obligațional dintre părți, respectiv să emită achizitorului înscrisurile necesare pentru înscrierea dreptului său în cartea funciară. În cauza de față nu există raporturi obligaționale între proprietarii tabulari și reclamanți și ar fi absurd ca proprietarii tabulari să fie obligați să predea înscrisuri cât timp dreptul reclamanților s-a născut din lege și nu ca urmare a unor raporturi juridice între proprietarii tabulari și reclamanți.
Dispozițiile legale anterior menționate, prevăd expres cazurile când instanța dispune înscrierea în cartea funciară, urmare a promovării unei acțiuni în prestație tabulară. Pe lângă aceste situații instanța mai poate dispune înscrierea în cartea funciară în urma promovării unor acțiuni cu obiectele: plângere împotriva încheierii de carte funciară, acțiune în rectificare carte funciară, acțiune în justificare tabulară, în proceduri contencioase, în contradictoriu cu unul sau mai mulți pârâți.
Din analiza cauzei de față s-a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile în care instanța dispune înscrierea în cartea funciară.
În conformitate cu art. 4 lit. a din Legea 7/1996, în forma în vigoare, Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară.
Același articol, la litera m, prevede că: Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate.
Articolul 18 din Legea 7/1996 prevede că: ”Activitatea de publicitate imobiliară în cadrul oficiilor teritoriale este îndeplinită de registratori de carte funciară, denumiți în continuare registratori, numiți prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, în urma unui concurs organizat de aceasta. Asistenții registratori efectuează înscrierile în cartea funciară în baza dispozițiilor date de registratori, eliberează extrasele de carte funciară și certificatele de sarcini și îndeplinesc alte atribuții stabilite prin reglementări specifice.”
Articolul 47 din Legea 7 /1996 prevede că: „alin. (1) - Cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru și publicitate imobiliară.
(2) În cazul hotărârii judecătorești, se va prezenta o copie legalizată, cu mențiunea că este definitivă și irevocabilă.”
Astfel este reglementat locul unde se depune cererea de înscriere. Totodată, s-a reținut că legiuitorul folosește termenii de „cererea de înscriere se depune” și nu „hotărârea instanței prin care se dispune înscrierea”, reieșind faptul că birourile teritoriale ale oficiului teritorial sunt instituțiile ce soluționează cererile de înscriere și nu instanța de judecată, în afara situațiilor enumerate anterior, când instanța are atribuții de a dispune înscrierea.
În această procedură, birourile teritoriale ale oficiului teritorial nu au activitate jurisdicțională.
Persoana care dispune înscrierea este precizată la art. 48 din aceeași lege, respectiv „registratorul”, în situația admiterii cererii de înscriere.
Ordinul 633/2006, emis de Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară la art. 64 din anexa I, prevede situațiile de admitere a cererii de înscriere în cartea funciară, respectiv existența unei documentații cadastrale întocmită de o persoană autorizată, recepționată de biroul teritorial și înscrisul doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real.
Astfel reclamanții, în conformitate cu Legea 7/1996, se pot adresa instituției abilitate de lege, respectiv biroului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară cu cereri de înscriere în cartea funciară, atașând la cererea de înscriere ,hotărârea prin care se constată dobândirea drepturilor de proprietate, în copie legalizată, cu mențiunea că este irevocabilă și cu dovada achitării tarifelor.
Pentru considerentele menționate anterior, s-a reținut ca fiind întemeiată excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești cu privire la cererea de intabulare în cartea funciară, formulată în cauză, s-a admis excepția și, reținând că biroul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară nu are activitate jurisdicțională, s-a respins cererea privind intabularea în cartea funciară, formulată de reclamanți.
Împotriva sentinței expuse au declarat recurs, în termen legal, reclamanții P. V.-C. și P. M., prin care au solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul respingerii excepției invocată din oficiu de instanța de fond, a necompetenței generale pentru capătul de cerere de întabulare, și admiterii cererii introductive în întregime, pentru motivele ce urmează.
Reclamanții au promovat acțiune pentru a se constata că au dobândit în baza legii, conform art. 23 din Legea 18/1991, drept de proprietate pentru grădina casei și prin edificare asupra construcțiilor. Au solicitat, totodată, și întabularea dreptului de proprietate asupra acestor imobile.
În baza probelor administrate, expertiza tehnică extrajudiciară, interogatoriu și martori audiați s-a admis în parte acțiunea pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în baza legii și prin edificare asupra construcțiilor, însă instanța din oficiu a ridicat excepția necompetenței generale a instanței cu privire la petitul de întabulare.
Chiar la fond, imediat după ce s-a ridicat excepția au solicitat respingerea ei, invocând dispozițiile art. 24 alin. 3 din Legea 7/1996 (text care anterior era înscris în art. 22 alin. 3).
Apreciind soluția ca fiind nelegală și netemeinică în ce privește excepția invocată de instanță și bineînțeles admisă au declarat recurs numai sub acest aspect, solicitând respingerea excepției și pe fond admiterea și a petitului de întabulare.
Citarea textelor legale de către instanță este corectă, însă nu și interpretarea acestora.
Astfel, art. 22 alin. 3 în numerotarea inițială a Legii 7/1996, devenit acum 24 alin. 3 prevede „dreptul la proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrise în cartea funciară pe baza înscrisului notarial … a hotărâri judecătorești rămasă definitivă și irevocabilă … în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-a constituit ori transmis în mod valabil”.
După opinia recurenților, pentru a se putea înscrie dreptul pe care ei l-au dobândit este necesară mențiunea că s-a dispus întabularea pentru că astfel nu va opera înscrierea.
Desigur, art. 47 citat de instanță are prevederea menționată în sentință, însă se referă la operațiunea administrativă ce se realizează de funcționarul de carte funciară. Fără mențiunea că s-a dispus întabularea, chiar dacă se completează cererea de întabulare, nu se va opera pentru că această cerere de întabulare trebuie să fie însoțită de actul original sau copie legalizată prin care s-a constatat actul sau faptul juridic a cărei operațiune se cere.
Chiar dacă depui cererea de întabulare prevăzută de art. 47 și însoțită de sentința legalizată, dacă această sentință nu are dispoziția întabulării, operațiunea nu se poate face sau rămâne la latitudinea funcționarului de carte funciară dacă întabulează sau nu, după buna lui plăcere.
Mai mult, în speță, în cartea funciară unde doresc să-și înscrie dreptul, există alți proprietari tabulari, care au fost împrocesuați. Hotărârea le este opozabilă și înscrierea dreptului se face pe baza acestei hotărâri.
Recursul este fondat.
Faptul juridic și situația juridică ce se cer a fi constatate în speță de instanța de judecată s-au produs și au dat naștere efectelor specifice în anul 1960 (edificarea construcțiilor), respectiv 1990, 1991 (dobândirea ex lege a proprietății asupra terenului aferent clădirilor, a curții și grădinii din jurul acestora), împrejurări reținute ca atare de judecătorie în baza probelor administrate și necontestate. Prin urmare, legea aplicabilă speței în privința capătului de cerere cu obiect întabularea proprietății în evidențele de publicitate imobiliară este Decretul-lege 115/1938, după cum se decide în articolul 6 (ce reglementează aplicarea legii civile în timp) alin. 2 din Noul Cod civil – „actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi (în cazul de față a Legii 7/1996) nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lor, după caz, a săvârșirii ori producerii lor” – principiu de drept consfințit legal și anterior apariției noului cod.
În legătură cu aspectul dedus controlului judiciar prin recursul de față, se observă că decretul conține două dispoziții, prima cu caracter general și a doua cu caracter special. Articolul 43 alin. 2 (inclus în Capitolul II „Întabularea și înscrierea provizorie” – Secțiunea I „Dispoziții comune”) prevede implicit, dar clar, fără vreun dubiu, că cele două operațiuni pot avea ca bază o hotărâre judecătorească sau un act administrativ. Textul nu face distincție, și prin urmare nu-i este permis nici judecătorului să o facă, asupra modului de dobândire a dreptului real ce se cere a fi întabulat, pe care instanța l-a admis prin hotărârea dată, putând fi o hotărâre dintre cele enumerate de sentința atacată, dar și una prin care se constată constituirea unui drept în temeiul legii și al accesiunii imobiliare, cum este cazul din litigiul prezent.
Prin dispoziția de întabulare în niciun caz judecătorul nu înlocuiește legea și nu se substituie puterii legislative, ci este chemat, după ce examinează îndeplinirea condițiilor impuse de reglementarea legală pe care reclamantul o invocă în susținerea pretențiilor sale, să finalizeze soarta raporturilor juridice deduse judecății, prin adoptarea unei măsuri de întabulare, ținând seama de principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii.
Următoarea reglementare legală întărește concluzia de mai înainte. Articolul 46 din decret dispune că întabularea unui drept real se va putea încuviința numai în temeiul unei hotărâri judecătorești desăvârșite.
Verificarea aptitudinii oricărei stări juridice litigioase de a putea fi evidențiată în cartea funciară este o atribuție care nu-i poate fi interzisă judecătorului sesizat cu o acțiune civilă cu natura celei în cauză.
Literatura de specialitate și practica judiciară sunt unanime în acest sens. S-a statuat că hotărârea judecătorească urmează să cuprindă chiar în dispozitivul său o dispoziție de întabulare, care echivalează că o clauză de întabulare și, desigur, dispozitivul hotărârii urmează să conțină și individualizarea imobilului și determinarea dreptului real ce urmează să fie întabulat, cu precizarea că se dispune constituirea, modificarea, strămutarea sau radierea dreptului.
Teza potrivit căreia abilitatea de a soluționa cererea de înscriere aparține numai biroului teritorial al oficiului nu poate fi primită. În primul rând, chiar sentința conchide că biroul nu are atribuții jurisdicționale. Apoi, sensul termenului de cerere de înscriere nu presupune darea unei soluții, ci prezentarea unei solicitări acestuia în vederea executării operațiunii dispuse de instanță sau a clauzei cu aceeași natură dintr-un act notarial sau administrativ.
Registratorul nu poate avea decât sarcina precizată corect în recurs, aceea de efectuare a unei operațiuni administrative, conforme cu înscrisul original, copia legalizată de pe acesta sau a hotărârii judecătorești prin care se constată actul sau faptul juridic a cărei înscriere se cere, fără a putea în nicio situație să opereze întabularea în lipsa documentelor înșiruite sau să verifice legalitatea actului supus întabulării.
Pentru toate cele ce preced, tribunalul găsește nelegală măsura contestată prin recurs, motiv pentru care acesta din urmă va fi admis așa cum s-a formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții P. V.-C. și P. M., ambii domiciliați în comuna T., ., județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr._/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, pe care o modifică în parte, în sensul:
Respinge ca nefondată excepția necompetenței generale a instanțelor cu privire la capătul de cerere referitor la dispunerea întabulării în cartea funciară.
Admite petitul corespunzător și dispune întabularea dreptului de proprietate al reclamanților în c.f. asupra casei de locuit, parter, compusă din 3 camere, 1 bucătărie, 1 baie, 1 hol, 1 cămară, anexelor gospodărești - beci și terenului de 1190 mp de sub nr. top noi 60/1, 61/1, 60/2, 61/2, cu titlu de bun comun, dobândire în temeiul legii și accesiune imobiliară.
Restul terenului de 1456 mp de sub nr. top noi 60/3, 61/3 se va reînscrie pe numele vechilor proprietari.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
I. C. S. I. - N. C. C. S.
Red. I.C. – 25.04.2013
Dact. C.S. – 2 ex. / 7.05.2013
Jud. fond B. M.A.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 272/2013.... | Uzucapiune. Decizia nr. 492/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
