Uzucapiune. Decizia nr. 356/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 931/265/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 356/R/2013
Ședința publică din data de 19 Septembrie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N., judecător
JUDECĂTOR: I. S.
JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: V. V.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BISTRIȚA-NĂSĂUD împotriva sentinței civile nr.629 din 25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarulnr._, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantelor intimate I. A., Otviș N. și al intervenientului în nume propriu-intimat I. G., avocat D. M., cu împuternicire avocațială la dosar – fila 21 și reclamanta intimată I. A., lipsă fiind pârâtul recurent și reclamanta intimată . primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul statuează că recursul este în termen legal declarat, motivat, comunicat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus, în termen util, întâmpinare din partea intimaților I. A., Otviș N. și I. G..
Reprezentantul intimaților arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile, tribunalul declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul reprezentantului intimaților pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimaților I. A., Otviș N. și I. G., avocat D. M., solicită respingerea recursului, ca nefiind fondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, potrivit apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs conform chitanței pe care o depune la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.629/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă precizată de reclamantele I. A. și OTVIȘ N. în contradictoriu cu S. R., prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și COMUNA I. M. – prin primar; s-a admis cererea de intervenție în interes propriu promovată de intervenientul I. G. și în consecință: s-a constatat că reclamanta I. A. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren de 802 mp. din întreg terenul înscris în CF_ I. M., nr. top 403; s-a constatat că reclamanta Otviș A. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren de 779 mp. din întreg terenul înscris în CF_ I. M., nr. top 403; s-a constatat că reclamanta I. A. împreună cu intervenientul I. G. au dobândit dreptul de proprietate prin edificare asupra casei de locuit în regim de înălțime parter în suprafață construită la sol de 85 mp și a anexei gospodărești în suprafață de 55 mp, existente pe terenul aferent nr. topo nou 403/1, astfel cum sunt ele evidențiate pe planul de amplasament de la fila 56 sub C1 și C2; s-a constatat că reclamanta Otviș N. împreună cu soțul său Otviș T. au dobândit dreptul de proprietate prin edificare asupra casei de locuit în regim de înălțime parter în suprafață construită la sol de 67 mp, existentă pe terenul aferent nr. topo nou 403/2, astfel cum este evidențiată pe planul de amplasament de la fila 56 sub C1 și s-a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit pe numele reclamantelor și a intervenientului I. G. cu privire la imobilele în litigiu, conform raportului de expertiză efectuat de expert R. I., tabel de mișcare parcelară de la fila 57 dosar.Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele:
Terenul în litigiu este situat în intravilanul localității I. M. și are o suprafață totală de 1601 mp astfel cum acesta a fost identificat și măsurat de expertul R. I.. Se învecinează cu numiții S. O., P. N., . P. I. G.. Cu date de CF, terenul se identifică cu cel înscris în CF_ I. M., nr. top 403 ce are o suprafață totală de 3143 mp și CF_ I. M., nr. top 314 ce are o suprafață de 580 mp.
Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor H. A. și N. I. audiați în cauză, instanța reține că inițial acest teren în suprafață de 1601 mp, teren aferent nr. topo 403, era deja în anul 1940 în posesia antecesorilor reclamantelor și anume a numiților Ș. D. și Ș. Senia care l-au folosit până în jurul anilor 1960 și respectiv 1970. S-a reținut că soții D. au împărțit în două loturi suprafața de teren pe care o foloseau, pentru a le atribui fiicelor sale, astfel că în anul 1960 au transmis cu titlu de zestre fiicei sale Otviș N. un lot de teren în suprafață de 779 mp și respectiv celeilalte fiice I. A. lotul de teren de 802 mp. Atât reclamantele cât și antecesorii lor au exercitat în toată această perioadă o posesie publică, pașnică continuă, netulburată și sub nume de proprietar. Așa fiind, ca urmare a joncțiunii celor două posesii astfel exercitate instanța va reține că termenul prescripției achizitive de 30 de ani s-a împlinit, raportat la momentul de început al primei posesii dovedit în cauză ca fiind prin anul 1940, iar prin anul 1960 și 1970 în persoana reclamantelor.
Pentru aceste motive, în baza art.1452 și următoarele cod civil austriac, (aplicabil în cauză deoarece sub imperiul acestuia s-a născut prima posesie), s-a constatat că reclamanta Otviș N. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren de 779 mp din întreg terenul cu nr. topo 403 iar reclamanta I. A. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de teren de 802 mp din același teren cu nr. topo 403.
Tot din declarațiile martorilor, coroborat cu concluziile raportului de expertiză topografică precum și din mențiunile din nota de constatare nr. 1487/2012 și din autorizația nr. 12/1970 emisă de primăria I. M. s-a reținut că fiecare dintre reclamante și-a edificat pe terenul uzucapat câteva construcții. Astfel, reclamanta Otviș N. a edificat împreună cu soțul acesteia Otviș T. în anul 1962 pe lotul său de teren deținut cu titlu uzucapiune o casă de locuit în regim de înălțime parter în suprafață construită la sol de 67 mp. Față de această împrejurare, în baza art. 492 Cod civil se va constata că reclamanta Otviș N. împreună cu soțul său Otviș T. au dobândit dreptul de proprietate prin edificare pe terenul cu nr. topo nou 403/2, asupra casei de locuit astfel cum este evidențiată această construcție pe planul de amplasament de la fila 56 sub C1. Și reclamanta I. A. a edificat împreună cu soțul său I. G. în anul 1970 pe lotul său de teren uzucapat și aferent nr. topo nou 403/1 construcții constând din casă de locuit în regim de înălțime parter în suprafață construită la sol de 85 mp și o anexă gospodărească în suprafață de 55 mp.
În baza aceluiași text legal mai sus indicat s-a constatat că această reclamantă împreună cu soțul său, intervenientul I. G. au dobândit dreptul de proprietate prin edificare pe terenul cu nr. topo nou 403/1, asupra casei de locuit și anexei gospodărești, astfel cum sunt ele evidențiate pe planul de amplasament de la fila 56 sub C1 și C2. În aceste condiții apreciem ca fiind întemeiată și cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză de intervenientul I. G. având ca obiect edificare construcții.
În baza art. 44, art. 46 din Decretul-Lege nr. 115/1938 și în temeiul dispozițiilor Legii nr. 7/1996, instanța a dispus înscrierea în CF a dreptului de proprietate astfel dobândit pe numele reclamantelor și a intervenientului I. G. cu privire la imobilele în litigiu conform raportului de expertiză efectuat de expert R. I., tabel de mișcare parcelară de la fila 57 dosar.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva sentinței expuse a declarat recurs, în termen legal Direcția Generala a Finanțelor Publice Bistrita-Nasaud în numele Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, in temeiul art. 304,3041- 3042, 312(61) Cod proc.civ., solicitând admiterea recursului astfel formulat, casarea hotărârii recurate și trimiterea ei spre rejudecare instanței de fond pentru următoarele motive:
Bunurile proprietate publică aparținând Statului R. sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziții fiind lovite de nulitate absolută potrivit dispozițiilor art. 11, alin 2 din Legea 213/1998. Instanța a apreciat, în mod greșit, faptul că terenurile din litigiu se află în circuitul civil și că sunt supuse regulilor de drept comun, inclusiv dispozițiilor referitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 ani, deoarece, apreciază instanța, aceste terenuri nu fac parte din domeniul public al statului sau al unităților sale administrative, pentru a fi imprescriptibile. Pentru a evidenția faptul că hotărârea instanței de fond este una greșită în conformitate cu prevederile legale, se impun câteva precizări. Titularii domeniului public sunt indicați la art.136 alin.(2) din Constituție, republicata, precum st de art.l si 2 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, unde se precizează ca proprietatea publica aparține statului si unităților administrativ-teritoriale, precum si ca aceste persoane juridice de drept public exercita posesia, folosința si dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public. Deci, titulari ai domeniului public sunt titularii dreptului de proprietate publica: statul, județul, municipiul, orașul si . potrivit Legii nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, potrivit art.3 alin.(l) din Legea nr.213/1998, domeniul public este alcătuit, in afara de bunurile prevăzute la art.136 alin.(3) din Constituție, republicata, din bunurile enumerate in anexa acestei legi, dupa cum urmeaza. Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: bogățiile de orice natura ale subsolului, in stare de zăcământ; spațiul aerian; apele de suprafața, cu albiile lor minore, malurile si cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza si plaja marii, cu bogățiile lor naturale si cu potențialul energetic valorificabil, marea teritoriala si fundul apelor maritime, caife navigabile interioare; pădurile si terenurile destinate impaduririi, cele care servesc nevoilor de cultura, de producție ori de administrație silvica, iazurile, albiile pâraielor, precum si terenurile neproductive incluse in amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier național si nu 141c27b sunt proprietate privata; terenurile care au aparținut domeniului public al statului inainte de 6 martie 1945; terenurile obținute prin lucrări de îndiguiri, de desecări si de combatere a eroziunii solului; terenurile institutelor si stațiunilor de cercetări științifice si ale unităților de invatamant agricol si silvic, destinate cercetării si producerii de semințe si de material saditor din categoriile biologice si de animale de rasa;(...) Ceea ce interesează în speța de față este sublinierea privind faptul că aparțin domeniului public al Statului terenurile care au aparținut domeniului public al statului înainte de 06 martie 1945. Conținutul juridic al dreptului de proprietate, indiferent ca este vorba de dreptul de proprietate privata sau de dreptul de proprietate publica, va cuprinde trei atribute sau prerogative: posesia (jus possidendi), folosința (jus utendi si jus fruendi) si dispoziția (jus abutendi), ca elemente care configurează puterea pe care o are proprietarul asupra bunului ce formează obiectul dreptului de proprietate. Posesia (jus possidendi) consta in posibilitatea recunoscuta in favoarea titularului dreptului de proprietate de a stăpâni bunul care ii aparține in materialitatea lui. Folosința (jus utendi si jus fruendi) conferă titularului dreptului de proprietate posibilitatea de a utiliza bunul respectiv, precum si dreptul de a culege fructele acestuia. Dispoziția Q"us abutendi) reprezintă atributul dreptului de proprietate care conferă titularului sau dreptul de dispoziție materiala si dreptul de dispoziție juridica. Astfel, dispoziția materiala este prerogativa pe care o are proprietarul de a dispune dupa voința sa de substanța materiala a bunului, adică de a-1 consuma, transforma sau distruge, in condițiile legii. Dispoziția juridica este prerogativa recunoscuta in favoarea titularului dreptului de proprietate de a dispune de bunul respectiv prin acte juridice, adică de a-l înstrăina, cu titlu oneros sau gratuit, prin acte intre vii sau pentru cauza de moarte, ori de a-l greva in favoarea altor persoane, in condițiile legii.
În considerarea admisibilității calității procesual pasive a Statului R., poziția ar fi de admitere a prezentului recurs, casarea sentinței atacate și în consecință trimiterea acesteia spre rejudecare, având în vedere faptul că nu i-a fost comunicat în cauză raportul de expertiză încuviințat în speță, S. R. prin MFP, neputând formula apărări, obiecțiuni în ceea ce privește acest raport de expertiză, având în vedere faptul că instanța de fond a a dmis acțiunea raportându-se la concluziile raportului de expertiză.
In drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile Cod proc civ., Legea 213/1998 .
Intimatele reclamante I. A., Otviș N. și intervenientul în nume propriu I. G., au formulat întâmpinare (f.18-20) prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, să se mențină sentința atacată ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs pentru următoarele argumente. Sentința Civilă nr.629/2013, pronunțată în dosarul nr._, în Ședința publică din data de 25 Martie 2013, este temeinică și legală, motivată ireproșabil, în baza probelor de la dosar. Prin urmare consideră că recursul declarat în cauză se datorează unei erori sau necunoașterii legilor în baza cărora se poate invoca uzucapiunea. Recurenta a fost în eroare, a criticat pe nedrept soluția dată de instanța de fond, crezând că reclamantele au dobândit dreptul de proprietate cu titlu -uzucapiune, asupra unor bunuri proprietate publică aparținând Statului R.. În acest sens a reamintit ce înseamnă domeniul public al statului, care sunt bunurile din care este alcătuit, respectiv, bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, spațiul aerian, apele, pădurile, marea teritorială și fundul apelor maritime, căile navigabile etc. In continuare recurenta explică care sunt atributele proprietății, și susține că nu i-a fost comunicat Raportul de Expertiză, fapt neadevărat deoarece la dosarul cauzei au fost depunse un nr. suficient de exemplare pentru a putea fi comunicate cu toate părțile din proces. La dosarul cauzei a fost depusă Adeverința nr. 719 din 04.04.2012, eliberată de Primăria Comunei I. M., din care rezultă că terenul înscris în C.F. vechi nr.2035, top 314 și 403, (actual C.F. nr._ Top 314- în suprafață de 580 mp., și C.F._ Top403- în suprafață de 3143 mp.) se află în domeniul privat al Comunei I. M., prin urmare terenul din litigiu a putut fi uzucapat deoarece bunurile din domeniul privat al statului pot fi uzucapate în condițiile legii. Dacă nu aveau certitudinea că terenul din litigiu se afla în domeniul privat al statului nu ar fi promovat prezenta acțiune, de asemenea nu s-ar fi permis de către autorități ca reclamantele și intervenientul să-și construiască case și anexe gospodărești pe domeniul public al statului, nu li s-ar fi emis Autorizațiile de construcție. În opinia lor recurenta a confundat domeniul public al statului care adevărat nu se poate uzucapa cu domeniul privat al statului care în condițiile legii poate fi uzucapat.
În drept, invocă disp. art.115-118 C.proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Din cuprinsul considerentelor hotărârii rezultă fără nici un dubiu motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fiind evident caracterul amplu al motivelor reținute de instanța de fond și congruența situației de fapt reținute, ce corespunde realității, cu normele juridice care fundamentează în soluția adoptată. Se constată că instanța de fond a realizat o amplă analiză a probelor care au fost administrare, a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, a evocat normele substanțiale incidente și aplicarea lor la speță, soluția exprimată prin dispozitiv fiind corolarul motivelor ce o preced. Ca atare, o astfel de hotărâre permite pe deplin exercitarea controlului judiciar.
Critica principală a recursului se referă la faptul că terenul nu poate forma obiect al vreunui act juridic pe considerentul că fiind proprietate publică a statului este un bun inalienabil, imprescriptibil, insesizabil.
Așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, instanța de fond a reținut că recurentul nu a depus la dosar vreo dovadă din care să rezulte că terenul în litigiu ar constitui proprietate publică a statului. In lipsa acestei dovezi, ce incumba fără dubiu recurentului, și care să fie de natură a răsturna, neechivoc, concluzia contrară ce rezultă limpede și unitar din probele administrate în cauză, se impune. În cauza pendinte se mai reține că potrivit art. 1169 C.civ. cel care face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească. Prin urmare, recurentul avea obligația de a dovedi că bunul în litigiu constituie proprietate publică a statului și că terenul în litigiu se încadrează în una din categoriile de bunuri prevăzute expres în cuprinsul Legii nr. 213/1998. Conform art. 3 al acestui act normativ domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite la pct. I în anexa care face parte integrantă din lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege. Domeniul privat al statului este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea sa și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul are un drept de proprietate privată.
Prin urmare, pornind de la aceste dispoziții legale și având în vedere înscrisurile depuse la dosar din care se constată că statul a devenit proprietar tabular ulterior datei de 6.03.1945, respectiv în baza HCM nr. 308/1953, și că, dimpotrivă, terenul în litigiu aparține domeniului privat al comunei I. M., apartenență atestată de adeverința nr. 719/4.04.2012 (f.5 dos. fond), văzând lipsa oricărei contraprobe în acest sens, atât în fața primei instanțe cât și în calea de atac a recursului, din care să rezulte neechivoc că terenul în litigiu ar face parte din una din categoriile de bunuri expres și limitativ enumerate la pct. I din anexa la Legea nr. 213/1998, se conchide că terenul în discuție nu constituie proprietate publică, astfel că nu îi sunt specifice caracterele imprescriptibilității, inalienabilității și insesizabilitătii. Așa fiind, înseamnă că sunt aplicabile prevederile art.4 din legea nr.213/1998 potrivit căreia domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public.
Nici critica vizând încălcarea dreptului la apărare derivată din necomunicarea raportului de expertiză tehnică topometrică întocmit în cauză nu este fondată. Proba de specialitate a fost administrată în condiții de contradictorialitate, pârâtul-recurent fiind convocat la măsurătorile în teren făcute de expert, lucrarea tehnică s-a depus la dosarul cauzei în termen util, cu 10 zile înainte de termenul de judecată fixat pentru data de 21.01.2013, iar pentru studierea lucrării de specialitate pârâtul recurent a avut suficient timp atât înainte de ședința de judecată, cât și ulterior, cauza fiind soluționată abia la data de 25.03.2013. Nu există nicio dispoziție legală care să impună judecătorului cauzei în atari condiții să comunice fiecărui litigant în parte câte o copie a raportului de expertiză tehnică judiciară spre a fi studiat, în atari circumstanțe, fiind în sarcina participanților la proces să depună diligențele impuse de o conduită procesuală adecvată, în sensul normelor de procedură civilă, pentru a studia dovezile cauzei depuse în termen util la dosar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod proc. civ. recursul declarat se va respinge ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod proc. civ. recurentul va fi obligat să le plătească celor trei intimați, în solidar, cheltuieli de judecată în sumă de 1800 lei reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța atașată la fila.23.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.312 Cod procedură civilă:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, cu sediul în mun.Bistrița, ., nr.5-6, județul Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr.629/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ 72012.
Obligă recurentul să plătească intimaților I. Anegelina, domiciliată în I. M., ., județul Bistrița-Năsăud, Otviș N., domiciliată în I. M., ., județul Bistrița-Năsăud și I. G., domiciliat în I. M., nr.562, județul Bistrița-Năsăud, în solidar, suma de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 septembrie 2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
C. N. I. S. – M. L. B. V. V.
Red.dact. N.C. 3.10.2013
Jud fond PAR
| ← Fond funciar. Decizia nr. 134/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 419/2013. Tribunalul... → |
|---|
