Fond funciar. Decizia nr. 81/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 81/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 3610/190/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 81/A/2015
Ședința publică din data de 10 iunie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S., judecător
JUDECĂTOR: M. F. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind apelul civil declarat de apelantul H. L. împotriva Sentinței civile nr. 9301/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterea cauzei în fond a avut loc la termenul de judecată din data de 26 mai 2015, în prezența reclamantului apelant H. L., reprezentantului acestuia avocat F. A., a reprezentantei pârâtei intimată C. M. Bistrița pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, consilier juridic M. G., și a reprezentantului pârâtului intimat P. R.-Catolică Bistrița, avocat Kocsis T. Jeno, concluziile acestora fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când tribunalul, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise și având în vedere faptul că președintele de complet, doamna judecător B. I. S., în perioada 27-29 mai 2015 a participat la un seminar organizat de Institutul Național al Magistraturii București, și apoi în perioada 3-5 iunie s-a aflat în concediu de odihnă, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de azi, 10 iunie 2015.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9301/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei de interes, invocată de intimate prin întâmpinare, și s-a respins ca lipsită de interes acțiunea, având ca obiect anulare titlu de proprietate, formulată de petentul H. L. în contradictoriu cu intimatele P. R. Catolică Bistrița, C. M. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Bistrița și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Bistrița-Năsăud.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul H. L. a solicitat instanței de fond să constate nulitatea absolută parțială a Titlului de proprietate nr._/22.02.2010, emis în favoarea pârâtei P. R. Catolică Bistrița, în limita suprafeței de teren de 3.048 mp, identificat în . 11 (poziția 22 intravilan).
În ceea ce a privit regimul nulităților titlurilor de proprietate emise în baza legilor de fond funciar, art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997 s-a prevăzut că „nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun.
S-a arătat că, prin interes, în sens procesual, s-a înțeles folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, acesta putând fi unul atât material cât și moral. Orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, trebuie să fie util, să urmărească așadar un „profit”, material sau moral - pe scurt, el trebuie să se sprijine pe un interes. Astfel, prin exercitarea unei acțiuni pe fundamentul „interesului” se tinde la obținerea unui „remediu” de către reclamant, față de o situație juridică nefavorabilă lui și a cărei efecte sunt resimțite de acesta (pe plan material sau moral).
Privitor la suprafața de 3048 mp teren, din . 11, înscrisă în Titlului de proprietate nr._/22.02.2010, astfel cum s-a reținut și în considerentele sentinței civile nr. 1051/2003 pronunțată de Judecătoria Bistrița și ale deciziei civile nr. 69/R/2005 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, ci a deținut în calitate de chiriaș o casă de locuit, proprietatea parohiei pe care a demolat-o fără acordul locatorului, iar apoi a edificat fără autorizație și fără acordul proprietarilor terenului alte construcții, astfel încât a folosit terenul de sub construcții și cel aferent, de 3048 mp, fără nici un titlu. În aceste condiții, s-a dispus reconstituirea în natură a suprafeței de 3048 mp, în favoarea Parohiei R. Catolice Bistrița, reținându-se faptul că reclamantul nu a avut nici un drept asupra acestei suprafețe de teren.
S-a reținut că, reclamantul a încercat în baza Legii nr. 247/2005 să dobândească dreptul de proprietate asupra acestui teren, cererea sa de reconstituire fiind respinsă de C. M. Bistrița deoarece nu a făcut dovada dreptului de proprietate. Față de modul de soluționare, petentul a depus contestație în termenul prevăzut de lege, care a fost respinsă prin H.C.J. 483/2006. Împotriva acestei hotărâri a comisiei județene reclamantul a formulat plângerea înregistrată inițial în dosarul numărul_ al Judecătoriei Bistrița – plângere care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3757/2013 pronunțată în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului promovat de acesta, prin decizia civilă nr. 409/R/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Plecând de la situația de fapt expusă, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a justificat interes în formularea unei cereri de anulare a titlului de proprietate a intimatei, cât timp nu și-a putut realiza finalitatea urmărită și anume dobândirea dreptului de proprietate.
Așa cum a prevăzut expres art. III din Legea nr. 169/1997, interesul trebuia să fie unul legitim, adică să fi fost recunoscut și ocrotit de lege. Cu alte cuvinte, reclamantul a putut să pretindă o anumită conduită dacă urmărea realizarea unui drept subiectiv al său, viitor și previzibil, prefigurat. Simpla speranță a reclamantului că ar fi putut în viitor să dobândească dreptul de proprietate cu privire la imobilul în discuție, nu a fost o speranță legitimă, atâta timp cât acest drept nu a fost unul previzibil și prefigurat, adică să fi existat o legislație care să îi fi permis în concret acest lucru.
S-a arătat de către instanța de fond că, în acest sens a fost și jurisprudența CEDO care, referindu-se la noțiunea de „speranță legitimă", a amintit că atunci când interesul patrimonial la care se face referire este de natura creanței, nu poate fi considerat o „valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Cauza Weissman ș.a contra României).
Reclamantul, care nu a fost niciodată proprietar asupra terenului în litigiu și care a primit o soluție nefavorabilă în urma procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, nu a putut invoca existența unui bun în sensul Convenției europene sau cel puțin a unei speranțe legitime. Speranța la dobândirea bunului nu ar fi constituit decât o simplă speranță, o „creanță condițională”, care nu s-a bucurat de protecția art. 1 paragraf 1 al Convenției (Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2004; Cauza Caracas contra României, Hotărârea din 29 iunie 2006).
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul H. L. a declarat apel, solicitând în temeiul art. 480 Noul Cod de procedură civilă, admiterea acestuia și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial la fond și în apel potrivit chitanțelor justificative.
În motivare s-a arătat că în fapt, prin sentința civilă nr. 9301/2014 instanța de fond a respins ca lipsită de interes acțiunea reclamantului, admițând excepția lipsei de interes invocată de intimate prin întâmpinare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut plecând de la situația de fapt expusă, că reclamantul nu a justificat interes în formularea cererii în constatare nulitate absolută parțială a titlului de proprietate "cât timp nu-și poate realiza finalitatea urmărită și anume dobândirea dreptului de proprietate". A mai reținut că reclamantul a putut pretinde o anumită conduită procesuală doar dacă a urmărit realizarea unui drept subiectiv al său, viitor și previzibil, simpla speranță că ar fi putut în viitor să dobândească dreptul de proprietate cu privire la terenul în discuție nu a fost una legitimă.
Apelantul a mai arătat că, argumentele instanței de fond au fost însă contrazise cel puțin sub două aspecte.
În primul rând s-a invocat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate atacat și regimul juridic al acestei instituții îndreptățește orice persoană la promovarea acestui tip de acțiune, iar în al doilea rând tocmai anularea acestui titlu ar fi permis reclamantului materializarea dreptului său, drept care a putut fi un drept real sau un drept de creanță. Greșit instanța de fond a condiționat de existenta unui drept real al reclamantului interesul său în promovarea acțiunii.
S-a ignorat faptul că așa cum a reieșit și din istoricul cercetări judecătorești în dosarele soluționate (atașate cauzei) reclamantul a pretins și a fost proprietar al construcțiilor edificate pe terenul în litigiu. Chestiunea bunei sau relei credințe la edificarea imobilelor construcții nu a fost tranșată, astfel că ipotetic soarta titlului de proprietate atacat a putut naște în persoana reclamantului cel puțin un drept de folosință asupra terenului aferent edificatelor. Reclamantul apelant și familia sa în orice moment putând fi obligați să-și părăsească casa de locuit, situație care l-a îndreptățit deplin la acest demers în justiție.
Controlul legalității Titlului de Proprietate nr._/22.02.2010, emis în favoarea pârâtei P. R. Catolică s-a impus prin prisma faptului că deși hotărârea instanței de judecată a stat la baza reconstituirii, acest drept al intimatei trebuia valorificat prin prisma statuărilor OG nr. 94/2000, iar nu legile fondului funciar. Cel puțin aspectul că terenul pe care a fost situat imobilul casă de locuit și anexe gospodărești al reclamantului a fost evidențiat teren neproductiv câtă vreme s-a discutat de categorie curți-construcții trebuia analizat, fără a mai lua în discuție nerespectarea procedurii instituită anterior emiterii titlului.
Pentru argumentele arătate, s-a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii procedând la examinarea în fond a cauzei cu consecința admiterii acțiunii introductive.
Intimata P. R.-Catolică Bistrița a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat ca fiind nefondat, menținerea hotărârii pronunțată și obligarea reclamantului-apelant la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pe cale de excepție s-a invocat nulitatea apelului formulat, având în vedere că nu s-au respectat dispozițiile art. 470 alin. 1 lit. e Noul Cod de procedură civilă, nu a fost semnat apelul formulat prin mandatar și a lipsit totodată și dovada calității de reprezentant.
S-a solicitat decăderea din dreptul de a mai propune probe și a preciza temeiul de drept pe care s-a sprijinit apelul formulat, în lumina dispozițiilor art. 470 alin. 1 lit. c și d Noul Cod de procedură civilă.
În temeiul art. 187, pct. 1 lit. a coroborat cu art. 12 Noul Cod de procedură civilă, s-a solicitat aplicarea amenzii judiciare apelantului pentru exercitarea cu rea-credință a căii de atac, motivat de faptul că, acțiunea a mai fost soluționată de instanțele de judecată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița, (. DC nr. 409/2014), dosar în care în fața instanței de fond, mai exact la termenul de judecată din data de 16.01.2013 s-a solicitat să se dispună anularea parțială a TP_/2010 cu privire la suprafața de 3048 mp reconstituit în sola nr. 178/1, ., (cerere care a fost respinsă la fond și menținută ulterior în cadrul recursului) dosarul nr._ al Tribunalului Bistrița-Năsăud, 8020/2000 a Judecătoriei Bistrița.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost una legală și temeinică, prin admiterea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de intimată motivat de faptul că prin sentința civilă nr. 5808/2001 a Judecătoriei Bistrița, rămasă definitivă prin respingerea apelului, conform deciziei civile nr. 77/A/2002 a Tribunalului Bistrița-Năsăud și irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 1883/2002 de Curtea de Apel Cluj, reclamantul a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului teren și a imobilului casă de locuit care era proprietatea exclusivă a Parohiei, iar prin sentința civilă nr. 1051/2003 pronunțată în dosarul nr. 8020/2000 de Judecătoria Bistrița și rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 69/R/2005 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, (dosar nr._ ), s-a constatat fără echivoc, că terenul în suprafață de 3048 mp a fost liber în sensul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 1/2000 și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Parohiei R.-Catolice Bistrița, dosare în care reclamantul a fost parte și sentințele i-au fost opozabile.
Raportat la cele consemnate mai sus, reclamantul nu a prezentat nici un interes legitim, actual și născut în promovarea acțiunii, și pe cale de consecință acțiunea acestuia trebuia respinsă ca fiind lipsita de interes.
Analizând starea de fapt și criticile aduse s-a considerat că au fost nefondate și pe cale de consecința s-a impus respingerea apelului și menținerea hotărârii pronunțate. Petentul, nu a putut invoca o calitate de persoană îndreptățită la reconstituire, nu a avut nici o calitate după fosta proprietară de CF Wolf M., și chiar dacă ar fi avut, acest drept trebuia să fie tranșat printr-o acțiune de drept comun (de care s-a uzat și ulterior a fost respinsă) și nicidecum în cadrul procedurii speciale prevăzute de dispozițiile legii fondului funciar.
În susținerea acestui punct de vedere, s-a menționat că defuncta Wolf M., nu a înstrăinat niciodată o suprafață de teren către antecesorii reclamantului, aspect ce a reieșit și din Hotărârea Comisiei județene nr. 28/2010, prin care pentru suprafața de aprox. 6 Ha s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea lui Wolf Hans, în calitate de unic moștenitor după Wolf M..
Încercarea de validare a unei convenții civile verbale sau chiar a unei convenții sub semnătura privată în lipsa documentului scris sau a unui început de dovada scrisă, a fost chiar imposibil, în lumina dispozițiilor art. 1191 vechiul Cod civil. Hotărârea
Comisiei Județene nr. 483/2006 a fost una corectă și legală și în lipsa dovezii calității de persoană îndreptățită la reconstituire soluția a apărut ca fiind una fondată, nemaidiscutând de faptul că, terenul solicitat a fi reconstituit a avut un alt amplasament și nicidecum cel solicitat.
Caracterul și amplasamentul terenului, în suprafață de 3048 mp. care a fost mărul discordiei, a fost deja tranșat de aceeași instanță, astfel că reaua credință a petentului a fost constatată atât sub aspectul întinderii terenului cât și sub aspectul imobilului casă de locuit.
Criticile aduse au fost nefondate și sub aspectul invocării aspectului că cererea trebuia soluționată în baza OG nr. 94/2000, deoarece dacă s-au privit înscrierile din CF, cât și cele menționate în cuprinsul TP atacat, s-a putut lesne observa că această suprafață de teren nu a fost ocupată de construcții, această stare de fapt a fost deja tranșată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, astfel că s-a considerat teren liber în prisma calității de constructor de rea-credință a reclamantului (mai exact, a dărâmat unele construcții învecinate cu suprafața de teren, care nu-i aparținea și a edificat altele).
Succesiunea legiferărilor în domeniul proprietăților, prin corelarea drepturilor persoanelor fizice și a celor speciale, a cultelor religioase, nu a putut fi sancționată cu anularea unui TP, emis în baza unei legi aflate în vigoare la data formulării cererii și reluarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate după o nouă legiferare, care a stabilit clar că doar cererile nesoluționate în baza legilor anterioare au fost supuse acestor dispoziții.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 158, 187 pct. 1, 194, 205, 254, 411 și 453 Noul Cod de procedură civilă.
Intimata C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat ca fiind nefondat.
În motivare s-a arătat că în fapt, prin sentința atacată, în mod corect și legal a fost admisă excepția lipsei de interes invocată și a fost respinsă ca lipsită de interes acțiunea având ca obiect anularea titlului de proprietate emis intimatei Parohiei R. Catolice Bistrița.
S-a arătat că, prin apelul declarat a fost criticată hotărârea instanței de fond pentru argumentele reținute la admiterea excepției lipsei de interes, sub două aspecte: respectiv faptul că regimul juridic al nulității absolute îndreptățește orice persoană la promovarea unei astfel de acțiuni ca cea promovată de reclamant și faptul că tocmai anularea titlului atacat ar fi permis reclamantului materializarea unui drept real sau de creanță, invocând proprietatea asupra construcțiilor edificate pe terenul în litigiu, aspect care ar fi putut naște cel puțin un drept de folosință asupra terenului aferent edificatelor.
Criticile astfel formulate au fost nefondate, atât timp cât una din condițiile de exercițiu a acțiunii civile de constatare a nulității absolute a unui titlu de proprietate a fost interesul legitim, care pentru a fi protejat de lege, trebuia să fie născut și actual, personal și direct, condiție impusă de art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Această condiție a fost strâns legată și de condiția afirmării unui drept real concurent, de natura celui contestat, respectiv să se fi pretins și dovedit o vocație proprie la reconstituire care să o fi exclus pe cea a pârâtului și să fi afirmat că, prin eliberarea titlului de proprietate pârâtului, i s-a încălcat sau îngrădit un drept.
În practica judiciară s-a reținut constant, raportat la prevederile Legii nr. 18/1991, faptul că acest interes nu a existat în măsura în care reclamantului nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu.
Or, reclamantul nu a deținut nici un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 3048 mp, iar toate demersurile întreprinse în vederea dobândirii în proprietate a acestui teren au fost respinse de către instanțele de judecată în dosare rămase irevocabile. Cea mai mare relevanță în acest sens a avut-o sentința civilă nr. 3557/2013, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, prin care a fost respinsă plângerea prin care petentul a solicitat anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 483/19.12.2006 și obligarea comisiei municipale la punerea în posesie a terenului curți construcții în suprafață de 3048 mp.
Pe de altă parte, terenul înscris în titlul de proprietate atacat a fost reconstituit urmare a pronunțării deciziei civile nr. 69/R/2005 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. 2584/2003, în care a fost respins recursul petentului prin care a solicitat „diminuarea suprafeței pentru care s-a dispus reconstituirea în natură cu 3048 mp".
Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul nu a fost niciodată proprietar asupra terenului în litigiu și astfel nu a putut invoca existența unui bun în sensul Convenției europene sau cel puțin a unei speranțe legitime la dobândirea bunului.
În ceea ce a privit cel de-al doilea aspect invocat, prin care s-a arătat că anularea titlului atacat ar fi permis reclamantului materializarea unui drept real sau de creanță, întrucât a fost proprietar asupra construcțiilor edificate pe terenul în litigiu, aspect care ar fi putut naște cel puțin un drept de folosință asupra terenului aferent edificatelor, s-a arătat pe de o parte faptul că aceste aspecte au fost invocate pentru prima dată în apel, iar pe de altă parte că nu au fost de natură să justifice acțiunea în constatarea nulității absolute promovate, cu atât mai puțin interesul legitim impus de lege pentru un astfel de demers. Astfel, materializarea unui drept de creanță sau a unui drept de folosință nu a impus vreo condiție în privința titularului dreptului de proprietate.
Însă, instanța de judecată nu a fost investită cu vreo cerere în acest sens și sub aceste aspecte s-a statuat în conținutul deciziei civile nr. 69/R/2005 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. 2584/2003, în sensul că, "dacă părțile nu vor ajunge la înțelegere, raporturile dintre recurenți, în calitate de constructori pe terenul altuia și petentă, în calitate de proprietară asupra terenului, se vor reglementa într-un alt cadru procesual” - fiind vorba de reclamant și intimata P. R. Catolică Bistrița.
Reclamantul nu a fost împiedicat în vreun mod să întreprindă demersul îndrituit de instanța de judecată, demers care nu a presupus în vreun mod anularea titlului emis, a cărui legalitate a fost analizată în mai multe dosare de instanță în care s-au pronunțat hotărâri irevocabile.
În concluzie, s-a considerat apelul petentului ca fiind nefondat și nelegal pe cale de consecință s-a solicitat respingerea acestuia.
În drept s-au invocat prevederile art. 478 și art. 480 din Cod procedură civilă, art. III din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița-Năsăud a formulat note scrise, solicitând instanței să le aibă în vedere la soluționarea apelului declarat de reclamantul H. L..
Din coroborarea tuturor actelor existente, intimata a constatat existența unei situații de fapt - delicată pentru apelant și cel puțin bizară, având în vedere realitățile juridice cu privire la autorizarea lucrărilor în construcții și demolare.
Astfel, așa cum a reieșit din raportul de contraexpertiză tehnică întocmit de expertul C. P. Ș., pe terenul solicitat de apelantul H. L., au fost edificate mai multe construcții-printre care două case de locuit (la care recurentul a avut înscris domiciliul), una construită în anul 1990, iar alta în anul 1986.
Din cuprinsul deciziei civile nr. 69/R/2005 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr. 2584/2003, a rezultat că numitul H. L., împreună cu H. M., au deținut, în calitate de chiriași, un imobil-casă de locuit (care a constituit proprietatea intimatei P. R.-Catolică Bistrița și a fost preluat la stat), imobil pe care apelantul l-a demolat apoi, fără acordul locatorului și fără acordul proprietarilor terenului și fără să aibă autorizație, a edificat alte construcții.
S-a pus așadar întrebarea: în ce condiții a reușit apelantul, inițial, să demoleze un imobil deținut în calitate de chiriaș, iar apoi în anul 1990 să construiască un alt imobil în regim de înălțime P+1E, fără ca primăria, deținătorul fondului locativ de stat, să se autosesizeze cu privire la aceste aspecte; a mai existat un contract de locațiune sau contractul a încetat odată cu demolarea casei vechi sau dacă s-a plătit vreun impozit pe această locuință construită fără autorizație.
În aceste condiții, s-a considerat că pasivitatea Primăriei municipiului Bistrița, care timp de 20 de ani nu a intervenit în reglementarea situației juridice a construcțiilor edificate pe acest teren, a creat o aparență de legalitate care a încurajat apelantul în acțiunile sale.
Cât a privit susținerea reclamantului conform căreia, titlul de proprietate ar fi fost nul absolut datorită lipsei competenței comisiilor locale de fond funciar de a se pronunța cu privire la imobilul în cauză, acesta făcând obiectul O.U.G. nr. 94/2000, s-a considerat că odată soluționată, cererea Parohiei R. Catolice Bistrița - în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, a rămas valabil soluționată chiar dacă nu s-a făcut cu încadrarea corectă a temeiului legal.
Așa cum s-a arătat și la instanța de fond, titlul de proprietate contestat a fost emis în baza unei decizii definitive și irevocabile pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, decizie obligatorie pentru comisiile de fond funciar care au pus-o în aplicare tocmai prin emiterea titlului de proprietate, în vederea finalizării procesului de restituire a dreptului de proprietate.
S-a precizat că, într-adevăr, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, față de calitatea intimatei (P. R. Catolică Bistrița) și bunurile solicitate (terenuri și construcții) erau incidente aceste prevederi legale, conform cărora:
„(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgentă.
(2) Regimul juridic al imobilelor care au destinația de lăcaș de cult va fi reglementat prin lege specială.
(3) Sunt mobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi**). Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.
(4) În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent în cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile." Din actele depuse la dosar, intimata a arătat că nu a cunoscut ce destinație avea imobilul construcției data preluării la stat.
Însă, chiar dacă inițial cererea parohiei a fost depusă la C. municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistrița și nu la C. specială de retrocedare prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, procesul de restituire a dreptului de proprietate în favoarea Parohiei R. Catolice Bistrița a fost tranșat printr-o acțiune judecătorească.
Apelul nu este fondat.
Tribunalul apreciază că instanța de fond a stabilit starea de fapt prin interpretarea corectă a mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care nu vor mai fi reluate aceste statuări, ci se va proceda la analizarea hotărârii atacate din prisma criticilor formulate în cererea de apel.
În primul rând s-a invocat că nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate atacat și regimul juridic al acestei instituții îndreptățește orice persoană la promovarea acestui tip de acțiune.
Tribunalul, în acord cu reținerile instanței de fond, observă că potrivit art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/197 sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri.
În aliniatul 2 al aceluiași articol de lege se prevede că nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluționarea cererilor este de competența instanțelor judecătorești de drept comun. Această enumerare a titularilor acțiunii în anularea titlurilor de proprietate este în mod evident limitativă și trebuie interpretat în mod strict de instanțele de judecată.
S-a reținut în practica judiciară că în astfel de situații instanțele de judecată trebuie să pornească în soluționarea acțiunii de la examinarea îndeplinirii condițiilor de exercițiu al acțiunii civile, respectiv de la întrunirea cerințelor de a fi parte în proces. În acest context trebuie analizat în primul rând interesul legitim al reclamantului de a cere anularea titlului de proprietate emis pârâtei, interes justificat numai dacă are la rândul lui reconstituit dreptul de proprietate asupra aceluiași teren sau o îndreptățire în acest sens, altfel nu există un folos practic în urma anulării titlului de proprietate al pârâtei, pentru că nu se poate emite un titlu de proprietate în favoarea sa.
Tribunalul observă că intimata C. M. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Bistrița în mod corect a subliniat că acest interes legitim, pentru a fi protejat de lege, trebuia să fie născut și actual, personal și direct, condiție impusă de art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul de față, așa cum rezultă din actele și lucrările prezentului dosar, dar și din cele atașate, reclamantul – petent H. L. nu a deținut nici un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 3.048 mp, iar toate demersurile întreprinse în vederea dobândirii în proprietate a acestui teren au fost respinse irevocabil de către instanțele de judecată. Astfel, prin sentința civilă nr. 1051/2003 pronunțată de Judecătoria Bistrița și decizia civilă nr. 69/R/2005 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a stabilit că „…recurenții (H. L. și H. M.) au deținut, în calitate de chiriași un imobil – casă de locuit (care a constituit proprietatea petentei și a fost preluat la stat), imobil pe care recurenții l-au demolat, fără acordul locatorului și apoi, fără acordul proprietarilor terenului și fără să aibă autorizație au edificat alte construcții, astfel că aceștia folosesc terenul de sub construcții și cel aferent acestora de 3048 mp fără nici un titlu. Cum recurenții H. nu au dobândit dreptul de proprietate prin efectul legii asupra terenului aflat în folosința lor, de 3.048 mp, acest teren este liber în baza art. 2 din Legea nr. 1/2000 și se impune reconstituirea în natură în favoarea petentei (P. romano-catolică Bistrița)”. Față de aceste statuări ale instanțelor judecătorești, C. M. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Bistrița și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Bistrița-Năsăud au dispus includerea suprafeței de 3048 mp teren, din . 11, în Titlului de proprietate nr._/22.02.2010.
Rezultă astfel că în contradictoriu cu petentul – apelant H. L. s-a pronunțat încă din anul 2005 hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit că nu are îndreptățire pentru acest teren, aspect reluat și în dosarul nr._, în care s-a respins plângerea formulată de petent împotriva H.C.J. 483/2006, fiind pronunțată sentința civilă nr. 3757/2013, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 409/R/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud. Prin aceste hotărâri judecătorești s-a tranșat irevocabil faptul că în baza legilor fondului funciar petentului – reclamant nu i se poate recunoaște dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, astfel încât acesta nu are nici interes legitim în a solicita anularea titlului de proprietate emis pentru intimata P. romano-catolică Bistrița.
În cererea de apel s-a mai arătat că reclamantul a pretins și a fost proprietar al construcțiilor edificate pe terenul în litigiu, iar chestiunea bunei sau relei credințe la edificarea imobilelor construcții nu a fost tranșată, astfel că ipotetic soarta titlului de proprietate atacat a putut naște în persoana reclamantului cel puțin un drept de folosință asupra terenului aferent edificatelor. Tribunalul observă că petentul –apelant H. L. nu arată, în concret, ce drept ar putea dobândi asupra terenului, dar simpla posesie sau folosință și edificarea unor construcții pe teren, nu îi conferă legitimitate procesuală pentru solicitarea nulității titlului de proprietate. Așa cum în mod elocvent a subliniat și intimata C. M. Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Bistrița, eventualele drepturi de creanță sau posibila recunoaștere a unui drept de folosință, poate fi opusă în aceleași condiții proprietarului actual sau Statului Român/ Municipiului Bistrița (în ipoteza anulării titlului și revenirii terenului în proprietatea acestora), astfel încât nici aceste susțineri justifică interesul petentului în promovarea prezentului demers.
Având în vedere cele arătate mai sus, văzând dispozițiile art. 480 alin.1 NCPC, tribunalul va respinge apelul formulat de petentul H. L., împotriva sentinței civile nr. 9.301/21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 3._ .
Se va lua act că intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de petentul H. L., cu domiciliul în Bistrița, ., jud. Bistrița - Năsăud, CNP_, împotriva sentinței civile nr. 9.301/21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. 3._ .
Ia act că intimatele nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER
B. I. S. M. F. M. M. D.
Red/Dact:
BISz/MD
10.08.2015/6 ex
Jud. fond: M. I. F.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 226/2015.... | Legea 10/2001. Sentința nr. 218/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
