Înregistrare tardiva a nasterii. Decizia nr. 50/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 6617/211/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 50/A/2015
Ședința publică din 20 aprilie 2015
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. N.,judecător
JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: V. V.
P. de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud
reprezentat prin S. A., prim procuror adjunct
S-a luat în examinare apelul civil declarat de pârâta P. C. MONOR împotriva sentinței civile cu nr.9667 din 4 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ ,având ca obiect înregistrare tardiva a nașterii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta intimată G. G., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată apelul în termen declarat, motivat, comunicat și legal timbrat.
Instanța constată apelul în termen declarat, motivat, comunicat și legal timbrat.
Reclamanta intimată G. G. prezintă spre vedere instanței cartea de identitate ., nr._, CNP_, domiciliată în comuna Monor, ., Județul Bistrița-Năsăud, termen de valabilitate 24.03._24.
Instanța constată apelul în termen declarat, motivat, comunicat și legal timbrat.
Reclamanta intimată nu se opune admiterii apelului, să se întocmească actul de către P. comunei Cluj-N., locul unde s-a născut copilul. Nu formulează cereri prealabile judecării apelului.
Reprezentantul parchetului nu formulează cereri prealabile judecării apelului.
Nemaifiind de formulat alte cereri tribunalul închide faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea apelului.
Reclamanta intimată G. Ghezela nu se opune admiterii apelului subliniind că interesul său este ca nașterea fiului său să fie înregistrată în registrele de stare civilă, în curând acestuia urmând să i se întocmească buletinul de identitate.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a apelului așa cum este formulat în scris, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul ca înregistrarea nașterii minorului G. G. să se facă în registrele de naștere ale Municipiului Cluj-N., locul unde s-a născut copilul la data de 03.08.2001.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. 9667 din 4 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ înregistrat pe rolul instanței bistrițene după declinarea soluționării cauzei dispusă prin sentința civilă nr. 6271/2014 de Judecătoria Cluj-N. pre al cărei rol fusese înregistrată inițial, s-a admis cererea formulată de petenta G. G., CNP_, cu domiciliul în comuna Monor, ., jud. Bistrița-Năsăud, ca fiind întemeiată și în consecință s-a dispus înregistrarea în registrul stării civile al C. Monor, județul Bistrița-Năsăud, a nașterii numitului G. G., născut la data de 3.08.2001, în Cluj-N., județul Cluj, de sex masculin, având cetățenie română, naționalitate romă, fiul numitei G. G., născută în data de 1.10.1969, cu domiciliul în comuna Monor, ., jud. Bistrița-Năsăud și al “Natural”.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, analizând probatoriul administrat a reținut următoarele:
În fapt, petenta l-a născut pe minorul G. G. la 03.08.2001 în municipiul Cluj-N., după cum reiese din Certificatul medical constatator al născutului viu nr. 1375 din 11.11.2010, emis de Clinica D. S. din Cluj-N. (f. 6).
Potrivit Certificatului medico-legal nr. 2863/II/j/1 din 26.10.2008, minorul corespunde unei dezvoltări psiho-somatice de aproximativ 7 ani și 2 luni, el putând fi născut la data de 03.08.2001, conform certificatul medical constatator nr. 1375 din 11.11.2010.
Ancheta socială întocmită de P. comunei Monor descrie componența familiei minorului G. G. și evidențiază totodată condițiile în care crește minorul alături de mama sa (fila 40).
În drept, având în vedere că interesul superior al copilului este de a avea identitatea stabilită, instanța de fond a apreciat ca îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 alin.1 și 2 din Legea nr.119/1996 pentru înregistrarea tardivă a nașterii.
În consecință, a dispus înregistrarea tardivă a nașterii minorului G. G. în Registrul de nașteri al Primăriei comunei Monor, cu următoarele mențiuni: nume de familie: G.; prenume: G.; data nașterii: 03.08.2001; locul nașterii – Cluj-N.; sexul: masculin; nume de familie al tatălui – “natural”; prenumele tatălui – „natural”; nume de familie al mamei – G.; prenumele mamei – G.; totodată a dispus efectuarea cuvenitelor înregistrări în Registrul de nașteri al Primăriei Monor.
Împotriva sentinței sus menționat, în termen legal a declarat apel pârâta P. comunei Monor solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate pentru următoarele motive:
Prin sentința atacată, instanța de fond a dispus ca înregistrarea nașterii minorului Geremeneș G. să se facă în registrele de naștere ale Primăriei comunei Monor, ceea ce contravine art.14 aliniatul 1 din legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art.28 aliniatul 1 din metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr.64/2011. Având în vedere că nașterea minorului s-a produs în municipiului Cluj-N., apreciază că este competent să înregistreze nașterea în registrele de naștere Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a peroanelor Cluj-N.-Serviciul de Stare Civilă, întrucât întocmirea actului de naștere se face la primăria unității administrativ teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, potrivit legii.
În drept își întemeiază apelul pe dispozițiile art.466-470 din Codul de procedură civilă, respectiv pe art.14 aliniatul 1 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a art.28 aliniatul 1 din metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. nr.64/2011.
Intimata petentă G. G., prezentă la judecarea apelului, nu s-a opus admiterii acestuia, subliniind că interesul său este ca nașterea fiului său să fie înregistrată în registrele de stare civilă, în curând acestuia urmând să i se întocmească buletinul de identitate.
Apelul este fondat.
Procedând la verificările impuse de prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, în mod judicios a conchis prima instanță că, întrunite concomitent fiind condițiile impuse de legiuitor, se impune ca în registrele de stare civilă să fie înregistrată nașterea băiatului care în prezent are aproape 14 ani, aspect necontrovers.
Reproșul adresat instanței bistrițene care a soluționat pe fond cauza după declinarea acesteia de către instanța clujeană în a cărei rază administrativ-teritorială a avut loc nașterea, de a nu fi observat că registrul actelor de stare civilă în cuprinsul căruia se face înregistrarea evenimentului nașterii este cel al unității administrativ-teritoriale în al cărei arondisment a survenit evenimentul și nu cel al celei de domiciliul actual al născutului, este întemeiat, prevederile art. 14 alin 1 din actul normativ evocat stipulând regula în acest sens. În lipsa oricăror prevederi derogatorii de la această regulă care, cu caracter special să stabilească pentru cazul dat reglementat de art.18 alte dispoziții, se impune a se face aplicabilitatea textului legal menționat. În același sens sunt și prevederile art. 28 și 31 alin.2 din metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 64/2011.
Cum nașterea minorului G. G., de sex masculin, fiul petentei G. G., fără paternitate stabilită, a avut loc la data de 3.08.2001 în municipiul Cluj-N., aspect atestat de Certificatul medical constatator al născutului viu nr. 1375 din 11.11.2010 emis de Clinica D. S. din Cluj-N., pentru considerentele de fapt și drept expuse, în temeiul art. 480 Cod proc. civ. apelul declarat va fi admis și sentința atacată schimbată în parte în sensul că înregistrarea nașterii minorului G. G. se va face în registrul stării civile al municipiului Cluj-N., păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta P. . sediul în ., Județul Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr.9667/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, pe care o schimbă în parte în sensul că dispune ca înregistrarea nașterii minorului G. G., de sex masculin, fiul petentei G. G., fără paternitate stabilită, care a avut loc la data de 3.08.2001 în municipiul Cluj-N. să se facă în registrul stării civile al mun.Cluj-N., păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 aprilie 2015.
Președinte,Judecător, Grefier,
N. C. B. M. L. V. V.
Red.dact. N.C. 13.05.2015
Jud fond TLM
| ← Reintegrare în familie. Sentința nr. 11/2015. Tribunalul... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 104/2015. Tribunalul BISTRIŢA... → |
|---|








