Reintegrare în familie. Sentința nr. 11/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 3176/112/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.11/2015
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. N., judecător
GREFIER: V. V.
P. de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat de
S. A. – prim procuror adjunct.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI BISTRIȚA NĂSĂUD în contradictoriu cu pârâții C. L. și C. (C.) F., având ca obiect reintegrare în familie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei, consilier juridic T. M. S., cu delegație de reprezentare în instanță, și reprezentantul pârâților avocat B. E. în calitate de curator, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat în cauză și nici nu solicită acordarea unui termen pentru a formula concluzii scrise, solicită să urmeze dezbaterea pe fond a pricinii.
Reprezentantul participantului la proces nu formulează alte cereri, apreciază cauza în stare de judecată.
Nefiind alte cereri și nici alte excepții de soluționat, tribunalul, declară închisă cercetarea procesului și, văzând poziția procesuală a reprezentanților părților și a participantului la proces, dispune dezbaterea pe fond a cauzei.
Reprezentantul reclamantei, consilier juridic T. M. S., solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se dispună încetarea măsurii de protecție pentru copilul C. I. L. și redarea acestuia în familia mamei, și să se pronunțe instanța cu privire la exercitarea drepturilor părintești pentru copilul în cauză, pentru motivele expuse în scris, pe care le reiterează și oral în ședința de judecată. Solicită stabilirea remunerației curatorului special în sarcina Ministerului Justiției, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 100 lei către Ministerul Justiției.
Reprezentantul pârâților, curator special avocat B. E., solicită admiterea acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată în scris, să se dispună încetarea măsurii de protecție pentru copilul în cauză și redarea acestuia în familia mamei, respectiv a pârâtei C. F., și să se pronunțe instanța cu privire la exercitarea drepturilor părintești pentru copil. Să se dispună plata onorariului definitiv de 100 lei de către Ministerul Justiției, cu obligarea pârâtului la plata acestei sumei către Ministerul Justiției.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a cererii formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții C. L. și C. F., ca fiind întemeiată, să se dispună încetarea măsurii plasamentului pentru copilul C. I. L. și să se dispună reintegrarea acestuia în familia mamei, respectiv C. F., cu consecința delegării exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești în favoarea pârâților, apreciind că măsura care se solicită este în interesul superior al copilului. Totodată, să se constate că remunerația curatorului special nu s-a modificat, cu stabilirea acesteia în sarcina Ministerului Justiției. Să fie obligat pârâtul la plata sumei de 100 lei în favoarea Ministerului Justiției.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus, scutită de plata taxei judiciare de timbru, reclamanta Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Bistrita-Nasaud, în contradictoriu cu pârâții C. L. și C. (C.) F., a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună încetarea plasamentului pentru copilul C. I. L. si redarea copilului la mama și să se dispună cu privire la exercitarea drepturilor părintești, cu următoarea motivare:
I. L. provine din relația de căsătorie a părinților sai Capra L. si F., căsătorie care a avut loc in anul 1994. Din cauza neînțelegerilor, in cursul anului 2010 parata a solicitat desfacerea căsătoriei, inițial din vina exclusiva a paratului si ulterior prin acordul pârtilor. Prin sentința civila nr. 343/07.02.2011 pronunțata in dosarul civil nr._ Judecătoria Nasaud a admis cererea paratei dispunând desfacerea căsătoriei si incredintarea minorilor rezultați din căsătorie acesteia.
Referitor la situația copilului Capra I. L., reclamanta a fost sesizata in cursul lunii decembrie a anului 2010, cand i se aducea la cunoștința ca I. si frații sai au fost părăsiți de părinți si locuiau singuri, fiind îngrijiți de sora mai mare, Capra E. C., la rândul ei mama a unui copil in vârsta de numai doua luni. In consecința, in vederea clarificării situației juridice a copiilor, asistenții sociali s-au deplasat la locuința paraților din Singeorz-B., unde au stat de vorba cu sora mai mare a copiilor C. si cu membrii ai familiei extinse. Din discuțiile purtate a reieșit faptul ca mama copiilor era plecata in orașul G., la un bărbat cu care întreținea o relație. Cu aceeași ocazie s-a constatat ca familia paraților era lipsita de mijloacele financiare minime necesare creșterii si educării copiilor, care au fost expuși si pericolului imbolnavirii. C. a declarat ca nu a avut lemne si a fost nevoita sa ia lemne din gardul care imprejmuia casa pentru a face foc sa incalzeasca casa. Din discuția telefonica pe care reprezentantul DGASPC B-N a avut-o cu mama copiilor la aceea data, a rezultat ca aceasta nu era preocupata de soarta acestora, declarând ca dorește sa ramana in loc. G., alături de bărbatul cu care întreținea o relație de concubinaj.
S-a încercat si luarea legăturii si cu tatăl copilului pentru a-si exprima poziția in legătura cu situația copiilor sai, insa acesta nu a putut fi găsit, conform informațiilor culese din comunitate, aflandu-se la o turma de oi.
Tinand cont de faptul ca cei doi copii erau lipsiți de ocrotire părinteasca, fiind neglijați de ambii părinți, la data de 27.01.2011, s-a dispus plasamentul in regim de urgenta, măsura înlocuita de instanța de judecata cu măsura de plasamentului în Centrul de plasament de tip familial din cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Beclean. Pe parcursul institutionalizarii copilul Capra lacob L. a a avut numeroase probleme de comportament, creeand situații nedorite atat in cadrul instituției de invatamant CSEI nr 2 Bistrița, cat si in Centrul de plasament din cadrul C. Beclean. A fost implicat in numeroase furturi, scandaluri cu caracter sexual, in special in cadrul scolii pe care o frecventa, fiind cercetat pentru aceste fapte de către organele de cercetare penala. Ca urmare a comportamentului sau si comiterii unor fapte penale, prin sentința penala nr.284/19.02.2013, pronunțata in dosarul penal nr._, Judecătoria Bistrița a dispus măsura educativa a internării tânărului . reeducare. Ulterior, prin sentința penala nr.522/2014 pronunțata de Judecătoria Lugoj in dosarul penal nr._, definitive la data de 09.09.2014, măsura educative a internării . cu măsura educativa a asistării zilnice pe o perioada de 6 luni, respectiv 09.09._15.
Urmare a inlocuirii măsurii internării cu cea a asistării zilnice, parata C. (Capra) F., in calitate de mama a copilului a solicitat reclamantei inițial permisiunea ca fiul ei sa se intoarca in familia sa si apoi incetarea măsurii de protecție si redarea exercițiului drepturilor părintești pentru fiul sau. De asemenea, arată ca de la data inlocuirii măsurii educative copilul a fost îngrijit de mama la domiciliul acesteia, iar in derularea procesului de supraveghere dispus, consilierii Serviciului de Probatiune Bistrita-Nasaud monitorizează cazul tânărului la domiciliul mamei, respectiv loc. Singeorz-B., ., jud. Bistrita-Nasaud.
In drept, se invocă prevederile art. 72, 73, si 74 din Legea nr.272/2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță.
Verificând lucrările dosarului, tribunalul reține:
Tânărul, în prezent având 17 ani, C. I. L., CNP_, s-a născut la data de 28.03.1997 în loc. Bistrița, jud. BN, (f.8) și este fiul pârâților C. L., CNP_, și C. F., CNP_, divorțați prin sentința civilă nr. 343/2011 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._ (f.25-26).
Prin sentința civilă nr. 14/2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._ (f.18-20) s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud în contradictoriu cu pârâții, astfel că s-a dispus înlocuirea plasamentului în regim de urgență stabilit prin Dispoziția nr. 23/2011 emisă de directorul general al reclamantei în favoarea lui I. L. cu măsura plasamentului la Centrul de plasament din cadrul CSSC Bclean, drepturile și obligațiile părintești urmând a fi exercitate și, respectiv, îndeplinite de către Președintele Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, reținându-se că atât băiatul, cât și sora lui geamănă au rămas fără îngrijire, fiind neglijați de ambii părinți, tatăl părăsind domiciliul și mama plecând în județul G. unde întreținea o relație e concubinaj.
Pe parcursul derulării măsurii de protecție, băiatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție sexuală prin sentința penală nr. 284/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ (f.21-24), iar prin sentința penală nr. 522/2014 pronunțată în dosar nr._ s-a dispus înlocuirea măsurii educative respective cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni (f.27), între timp mama revenind la domiciliu.
În timpul punerii în executare a celor două hotărâri judecătorești, mama a înțeles gravitatea stării de separare față de copiii ei și a început să-și reconsidere conduita, în primul rând revenind la domiciliu și asumându-și sarcina de părinte responsabil, solicitând inițial permisiunea ca fiul ei sa se intoarca in familia sa si apoi incetarea măsurii de protecție si redarea exercițiului drepturilor părintești pentru fiul sau. De asemenea, de la data inlocuirii măsurii educative tânărul a fost îngrijit de mama la domiciliul acesteia, iar in derularea procesului de supraveghere dispus consilierii Serviciului de Probatiune Bistrita-Nasaud monitorizează cazul tânărului la domiciliul mamei, respectiv loc. Singeorz-B., ., jud. Bistrita-Nasaud.
În condițiile date, atât tânărul cât și mama și-au manifestat dorința de reîntregire a familiei, primul atât în fața reprezentanților reclamantei, cât și a instanței de judecată, iar secunda dorința de a-și relua atribuțiile de părinte, adresând direcției o cerere în acest sens încă din data de 15.10.2013(f. 31,32). Ambii fiind consiliați de reprezentanții reclamantei și evaluați psihologic (raportul de consiliere se află la f. 36-38, fișa de consiliere la f.39-40, iar rapoartele de psihodignostic și evaluare clinică si/sau psihoeducațională la f.47-50). Tatăl băiatului nu a ținut deloc legătura cu acesta ori cu familia.
Circumstanțele expuse argumentează concluzia că în mare parte au dispărut împrejurările care au condus la instituționalizarea băiatului, că prin reintegrarea în familia pârâtei nu sunt afectate negativ interesele tânărului, astfel că în considerarea principiul primordialității responsabilității creșterii copiilor de către părinți, în speță de către mamă, atâta vreme cât tatăl nu a încercat deloc să restabilească efectiv și cu caracter permanent legătura cu fiul său, întreruptă în urmă cu mult timp prin plecarea sa, și făcând aplicarea art. 72,73 și 74 din Legea 272/2004 modificată și completată, acțiunea promovată va fi admisă.
Drepturile și obligațiile derivate din autoritatea părintească exercitată până acum de către Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, așa cum s-a dispus anterior pe cale judecătorească, se vor reda pârâților.
Potrivit art. 58 și 167 Cod proc. civ. raportat la art. 48 și 49 din OUG nr. 80/2013 se va dispune ca remunerația finală de 100 lei a curatorului special numit de instanță în persoana d-nei avocat B. E. să fie avansată de Ministerul Justiției, pârâtul C. L. urmând a fi obligat să achite în favoarea Ministerului Justiției suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud, cu sediul în municipiul Bistrița, .-3, jud. Bistrița-Năsăud, Cod fiscal nr._, în contradictoriu cu pârâții C. L., cu ultim domiciliu cunoscut în loc. Sîngeorz Băi, ., jud. Bistrița-Năsăud,citat prin publicitate conform art. 167Cod proc. civ. și având curator pe avocat B. E. din cadrul Baroului de avocați Bistrița-Năsăud, și C. F., CNP_, domiciliați în loc. Sîngeorz Băi, ., jud. Bistrița-Năsăud, și în consecință:
- încetează plasamentul pentru tânărul C. I. L., născut la 28.03.1997 în loc. Bistrița, jud. BN, CNP_, fiul pârâților;
- dispune reintegrarea acestuia în familia mamei;
- redă pârâților exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești.
Stabilește remunerația definitivă curatorului special B. E. la suma de 100 lei, în sarcina Ministerului Justiției.
Obligă pârâtul C. L. la plata sumei de 100 lei în favoarea Ministerului Justiției.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea pentru declararea căii de atac se depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
C. N. V. V.
Red.dact. N.C. 30.01.2015
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 85/2015. Tribunalul BISTRIŢA... | Înregistrare tardiva a nasterii. Decizia nr. 50/2015.... → |
|---|








