Ordin de protecţie. Decizia nr. 104/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 732/265/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 104/A/2015
Ședința publică din data de 24 iunie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: S. I., vicepreședinte tribunal
JUDECĂTOR: N. C.
GREFIER: G. N.
P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud reprezentat prin:
S. E. –prin procuror adjunct
Pe rol fiind pronunțarea deciziei asupra apelului declarat de reclamanta G. M. I. împotriva sentinței civile nr. 1086/2015 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect ordin de protecție.
Dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 23 iunie 2015.Concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea deciziei fiind amânată pentru data de 24 iunie 2015, ora 12,00.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința civilă nr. nr. 1086/2015 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată cererea privind emiterea unui ordin de protecție formulată de reclamanta G. M.-I., în nume propriu și ca reprezentantă legală a minorilor G. G.-L.-B., G. D.-Lorian și G. E.-C., împotriva pârâtului G. G..
S-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de compensare a cheltuielilor de judecată.
A fost obligat Ministerul Justiției să plătească onorariu parțial avocat din oficiu, în cuantum de 70 lei, în favoarea av. C. N. C..
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Reclamanta și pârâtul s-au căsătorit la data de 29.04.1999, în fața delegatului de stare civilă de pe lângă Primăria orașului Năsăud (f.12 bis). Din căsătoria acestora au rezultat minorii G. E.-C., născut la data de 7 februarie 2000, G. D.-Lorian, născut la data de 24.04.2001 și G. G.-L.-B., născut la data de 22.09.2003(f.10-12).
La data de 8 iulie 2014, reclamanta a formulat acțiune de divorț, înregistrată la Judecătoria Năsăud sub nr._, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, precum și stabilirea locuinței minorilor, după divorț, la domiciliul reclamantei și încuviințarea exercitării de ambii părinți a autorității părintești. Cauza nu a fost soluționată în fond, având stabilit termen de judecată pentru data de 29.05.2015.
Pârâtul s-a aflat în Spania, la muncă, începând cu data de 13 iunie 2014, potrivit celor arătate de acesta și necontestate de reclamantă, iar în data de 4 octombrie 2014 s-a întors din Spania și a ajuns la domiciliu în jurul orelor 02.00-03:00. Cu această ocazie a constatat că a fost schimbată yala de la ușa de acces în apartament.
Reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul a provocat scandal cu această ocazie.
Începând cu data de 4 octombrie 2014 reclamanta și copiii și-au stabilit reședința într-un imobil proprietatea fratelui reclamantei, situat în Năsăud, ., jud. Bistrița–Năsăud.
Instanța a reținut că pârâtul lucrează în străinătate, astfel că nu are posibilitatea de a avea legături personale cu copiii în vârstă de 15, 14 și respectiv 12 ani, decât în perioadele în care se află în țară.
În lipsa unui program de vizitare a minorilor, pârâtul a încercat să ia legătura cu copiii, însă reclamanta nu i-a permis, în general, acest lucru. În majoritatea situațiilor, discuțiile dintre reclamantă și pârât au degenerat în certuri, iar reclamanta a solicitat aproape de fiecare dată intervenția organelor de poliție pentru aplanarea conflictului.
Refuzul sistematic al reclamantei de a permite pârâtului să viziteze minorii a determinat o schimbare de comportament din partea pârâtului, martorul M. G. Minah-M., catalogându-l ca un „războinic, care dorește să facă lucruri bune, însă rezultatul iese rău”.
Instanța a apreciat că, în esență, astfel trebuie catalogat comportamentul pârâtului, care, în condițiile date, a început să spioneze casa în care locuiau copiii, să poarte discuții sau să-i șicaneze pe cei care veneau în vizită la copii, să spioneze alte locuri unde se află copiii, respectiv locul de muncă al reclamantei, să filmeze aproape orice, să pătrundă, în mai multe rânduri, în școala unde învață copiii, fie pentru a se interesa de situația lor școlară, fie pentru a se întâlni cu copiii.
Acest comportament poate întruni caracteristicile unei violențe psihologice, așa cum este definită prin art.4 lit.b din Legea nr.217/2013, republicată, deoarece a provocat stări de tensiune și de suferință psihică.
Totodată însă, instanța a reținut, din înscrisurile aflate la filele 33-36, că pârâtul a fost profesor de matematică, gradul I. În aceste condiții, pregătirea sa profesională și educațională sunt prezumate, astfel că pârâtul era îndreptățit să solicite acordul reclamantei pentru a-i medita pe minorii E. C. și D. Lorian, în vederea susținerii examenului de capacitate.
În final, instanța a reținut că în urma formulării prezentei cereri de emitere a unui ordin de protecție, precum și în urma admiterii cererii de ordonanță președințială, în dosarul nr._, la data de 29.04.2015, comportamentul pârâtului, descris mai sus, s-a estompat, existând premise ca această schimbare pozitivă să fie una de durată.
În consecință, instanța a apreciat că, în prezent, starea de pericol pentru integritatea psihică a reclamantei și a copiilor săi este mult diminuată și că pentru respectarea dreptului fundamental al pârâtului de a avea legături personale cu copiii săi, se impune a i se mai acorda pârâtului o șansă.
Nu în ultimul rând, se impune a se atrage atenția pârâtului că dacă va repeta comportamentul descris mai sus, se va emite un ordin de protecție prin care se vor dispune față de acesta obligațiile prev. de art.23 alin.1 lit.d și f din Legea nr.217/2003, republicată.
Față de cele arătate, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă, în nume propriu și ca reprezentantă legală a minorilor G. G.-L.-B., G. D.-Lorian și G. E.-C..
Cererea pârâtului de compensare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, raportat la soluția dispusă asupra cererii principale, precum și la lipsa dovezii privind cheltuielile suportate de pârât.
Instanța a obligat Ministerul Justiției să plătească onorariu parțial avocat din oficiu, în cuantum de 70 lei, în favoarea av. C. N. C..
Împotriva sentinței expuse mai sus a declarat apel reclamanta G. M.-I. solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate și rejudecând pe fond cauza, admiterea cererii de emitere a unui ordin de protecție așa cum a fost formulata; obligarea intimatului ta plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a susținut că hotărârea este netemeinică și data cu încălcarea legii.
Primul motiv de nelegalitate al hotărârii atacate este cel prevăzut la art. 488 alin.l pct.6 Cod proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, probatoriul testimonial, interogatoriul reclamantei și s-a procedat la audierea minorilor. De asemenea s-a atașat și dosarul de divorț. În motivarea hotărârii însă instanța nu face referire la nici una din probele administrate, nu s-a menționat care probe au condus că concluzia că cererea este neîntemeiată, ce probe a avut în vedere instanța cu ocazia deliberării. In aceste condiții apreciază că hotărârea atacată este nemotivată. Simplele presupuneri ale instanței de fond potrivit cărora comportamentul pârâtului s-a estompat, că această schimbare poate fi una de durată (fără să știe de unde rezultă aceste aspecte), că se impune a i se acorda pârâtului o șansă nu se circumscriu noțiunii de motivare, prevăzute de legiuitor. Potrivit dispoz. art. 425 alin.l lit.b Cod proc. civ., instanța va trebui să arate în considerentele hotărârii situația de fapt reținuta în baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, motivele pentru care s-au admis și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Hotărârea atacată nu cuprinde asemenea motive, nu se arată probele avute în vedere și cele înlăturate etc. Instanța și-a motivat soluția doar prin prisma unor presupuneri și a unei speranțe că situația nu se va repeta, și pârâtul este oarecum „certat" și avertizat că dacă se mai repetă se va emite un ordin de protecție. Referitor la șansa acordată pârâtului, probabil că instanța de fond a dorit sa-i mai dea pârâtului șansa de a teroriza în continuare reclamanta și minorii, până se va ajunge la fapte mai grave iremediabile, abia după aceea fiind justificată emiterea unui ordin de protecție.
Pe de alta parte, argumentele instanței de fond (pentru că nu pot fi considerate motive) sunt și contradictorii. Astfel, deși se reține că pârâtul a început să spioneze casa în care locuiau copiii, să poarte discuții și să-i șicaneze pe cei care veneau în vizită la copii, să spioneze locurile unde se aflau copiii și locul de muncă al reclamantei, să filmeze aproape orice, să pătrundă în repetate rânduri în școală unde învață minorii, comportament care întrunește caracteristicile violenței psihologice, așa cum este definită de art.4 pct.b din Legea nr.217/2003, totuși s-a reținut că starea de pericol este mult diminuată și că pârâtul are dreptul să-și mediteze copiii la matematică.
Al doilea motiv de nelegalitate este cel prevăzut de art. 488 alin.l pct.8 Cod proc, civ,, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Cererea de emitere a unui ordin de protecție a fost întemeiata în drept pe dispoz. art. 4, 5, 23 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violentei în familie. Aceasta lege reprezintă dreptul material care trebuia avut în vedere și aplicat de instanța.
Potrivit dispoz. art. 4 din Legea nr.217/2003, violența în familie se manifestă sub următoarele forme: violența verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare; violența psihologică - impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferința psihică în orice mod și prin orice mijloace,controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și orice acțiuni cu efect similar; violenta socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială. Potrivit art.5, prin membru de familie se înțelege soțul sau ascendentul.
Potrivit art. 23 din Legea nr.217/2003 persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihica ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție.
Pârâtul este membru de familie (soț și tată) iar integritatea psihica și libertatea reclamantei și a minorilor este pusă în pericol prin repetate acte de violență verbală, psihologică și socială. Singura modalitate de a înlătura starea de pericol este emiterea unui ordin de protecție, și nu speranța și probabilitatea.
Deși instanța de fond a reținut existenta violentei psihologice, comportamentul de „războinic" al pârâtului, provocarea stării de tensiune și de suferință psihică, deși toate probele administrate, în special proba cu înscrisuri, a dovedit efectele dezastruoase pe care comportamentul pârâtului le-a avut asupra reclamantei și asupra copiilor minori, totuși instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii sau cu aplicarea greșită a acesteia. In speță sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru emiterea unui ordin de protecție, condiții de care instanța de fond nu a ținut cont sau le-a interpretat în favoarea agresorului și nu în favoarea celui care beneficiază de protecția legii. Câtă vreme există o lege care urmărește prevenirea și combaterea violenței în familie și sunt îndeplinite condițiile, instanța este ținută de respectarea acestei legi, aplicarea ei nefiind la latitudinea judecătorului.
S-a învederat ordinul de protecție a fost legiferat pentru ca persoanele care sunt victime ale violenței în familie (verbale, psihologice sau sociale) să poată beneficia de protecție în scopul garantării integrității și libertății personale, atât fizice cât și psihice, față de agresor. În acest caz, instanța de fond nu a urmărit, așa cum cere legea, protejarea și garantarea integrității psihice și a libertății persoanei agresate ci a urmărit în mod exclusiv protejarea pârâtului, a agresorului și a drepturilor tatălui, ceea ce este împotriva legii care stă la baza formulării prezentei cereri, uitând probabil că nu este vorba de un dosar de divorț sau de exercitarea a autorității părintești. Din păcate nu s-a urmărit nici măcar interesul superior al minorilor, care au ajuns victime și dreptul acestora de a beneficia de o dezvoltarea psihica fireasca și de a fi protejați.
Pentru a dovedi că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, în speță fiind îndeplinite toate condițiile pentru a se emite un ordin de protecție, menționând pe scurt care sunt aceste condiții.
a)Existența cererii persoanei a cărei viață, integritate fizică ori psihică sau a cărei libertate este pusă în pericol. La dosar există dovada înregistrării cererii prin care a fost sesizata instanța. Cererea pentru emiterea ordinului de protecție poate fi introdusă atât de victimă personal, cât și prin reprezentantul legal.
b)Starea de pericol există, a fost dovedită și reținută de instanța de fond, ea constând în atingerea adusă vieții, integrității psihice și libertății reclamantei și minorilor. Urgența este și ea dovedită, în special prin raportul de evaluare psihologica care dovedesc starea psihica a minorilor și a reclamantei și nevoia de a se asigura un climat liniștit fără tensiuni și temeri. In aceste rapoarte se recomandă mediu psiho-afectiv securizant la distanță de pârâtul-intimat, atât reclamanta cât și minorii suferind din cauza comportamentului pârâtului intimat de status post traumatic de intensitate moderată sau severă, tulburare depresivă majoră sau moderată. Chiar și minorii audiați de instanță în camera de consiliu au declarat că atitudinea intimatului are un efect negativ asupra lor și au nevoie de liniște pentru a se pregăti de examen și nu doresc să mai aibă legătură cu tatăl lor până când acesta nu-și va schimba comportamentul. In condițiile în care victimele violenței nu își pot desfășura activitățile obligatorii și familiale datorită agresorului, nu pot să se concentreze pe activitățile școlare deși se apropie perioada de examen, reclamanta nu-și poate desfășura activitatea profesionala datorită intimatului, copii nu pot să-și petreacă timpul liber cu prietenii lor sau să-și sărbătorească zilele de naștere, fiind mereu traumatizați, intimidați și presați psihic, urgența este evidentă.
c)Starea de pericol să fie reprezentată de existența unui act de violență. Legea definește în art. 2 alin. (1) înțelesul juridic al conceptului de violență în familie ca reprezentând „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru
de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate", pentru ca în alin. (2) al aceluiași articol noțiunea să se completeze dispunându-se că reprezintă violență în familie și „împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale".
Așa cum a arătat și cum rezulta și din probele administrate, violența care a cauzat suferințe psihice este de natură verbală,n psihologică și socială.
d)Starea de pericol să fie provocată de un membru al familiei. Intimatul este
membru de familie, fiind soț și tată.
e)Ordinul de protecție să aibă caracter provizoriu. Prin cererea formulată a solicitat emiterea ordinului pe o perioada de 6 luni de zile.
f)Ordinul de protecție să fie emis în vederea înlăturării stării de pericol. Și această condiție este îndeplinită, prin cererea formulată urmărind înlăturarea violentei verbale, psihologice și sociale, care presupune și existenta stării de pericol.
Hotărârea atacată este și netemeinică. Soluția atacată a fost pronunțată fără a ține cont de probele administrate în prezenta cauză și în dosarul atașat, având ca obiect divorț. Deoarece instanța de fond nu a făcut referire la probele administrate, reia pe scurt starea de fapt rezultată din probațiune. Astfel, din probele administrate rezultă că prin comportamentul pârâtului acesta a exercitat asupra reclamantei și asupra minorilor în repetate rânduri acte de violență verbală, psihologică și socială, care au constat în amenințări, jigniri intimidări, presiune psihică, urmărire, spionare, șicanare, denigrare, izolare de prieteni, de colegi, rude, limitarea dreptului la libertate etc.
Pârâtul-intimat, după promovarea acțiunii de divorț, a început să aibă un comportament deviant și nociv atât pentru reclamantă cât și pentru copii. Primele acte s-au manifestat în luna septembrie a anului 2014, când a venit din străinătate în jurul orei 2:00 noaptea fără să anunțe, bătând insistent în ușa locuinței unde locuiau minorii și reclamanta. Deoarece a început să facă scandal, iar copii s-au trezit din somn speriați, reclamanta s-a temut să-i deschidă ușa, până spre dimineață. Dimineața, pârâtul a început să-i adreseze cuvinte injurioase și amenințări, motiv pentru care reclamanta a apelat serviciul de urgenta 112. După sosirea echipajului de poliție au mers la postul de poliție unde au dat declarații amândoi. Ulterior acestui incident reclamanta s-a mutat împreuna cu copii la locuința fratelui său R. G.. Aceste aspecte sunt dovedite cu declarațiile martorilor audiat în dosarul de divorț, atașat prezentului dosar, cu nr._ .
În luna octombrie 2014 reclamanta s-a întors împreună cu fratele său R. G. la apartament pentru a lua niște haine pentru ea și pentru minori. Pârâtul, deranjat de acest aspect a apelat serviciul 112, venind la fata locului un echipaj de Politie. Văzând că sesizarea a fost nejustificată, a fost sancționat, așa cum rezultă din înscrisul depus la dosar (adresa nr._/27.02.2015.
Din luna decembrie 2014 pârâtul a început să stea la poarta casei unde se mutaseră, să vadă cine vine și pleacă de la ei, cât stau și să-i șicaneze. A blocat accesul mai multor persoane la . la ieșire, chestiona pe toți cei care veneau în vizita. Făcea poze în mod constant tuturor celor care veneau la ei și îi întrebau ce caută acolo. Copii erau distrași de la lecții pentru că intimatul făcea scandal în fata locuinței.
Această activitate de urmărire și spionaj a continuat pe o perioadă lungă de timp, continuând și în prezent. In plus, intimatul s-a deplasat la școală unde învață minorii, s-a certat cu profesorii și diriginții, a făcut poze la copii în sala de mese și în clasă, a luat profesorii la rost că dau note prea mari copiilor săi, a cerut scăderea notei la purtare pentru minorul D., i-a umilit pe minori față de colegi și față de profesori în toate modalitățile posibile, aceștia venind de fiecare dată acasă plângând și cu mari suferințe. In acest sens este și adresa nr. 314/10.02.2015 eliberata de Școala Gimnaziala „M. E." Năsăud.
Intimatul o spiona și pe reclamantă la locul de muncă. Martorul G. a declarat că vedea mașina pârâtului făcând ture de supraveghere la locul de muncă al reclamantei și la școală minorilor. A încercat chiar să perturbe o activitate școlară la locul de muncă al reclamantei. Deoarece directoarea i-a atras atenția că nu este locul și momentul pentru o asemenea atitudine, acesta s-a supărat și a făcut o sesizare la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, așa cum rezultă din înscrisul nr.2214/16.04.2015, prin care a urmărit doar denigrarea reclamantei și crearea de probleme la locul de muncă, solicitând chiar efectuarea unei anchete interne pentru reclamantă și colegii săi.
A început să publice diverse articole în presa online, denigratoare. Le trimite minorilor mesaje prin intermediul internetului, cu intenția de a-i influența în legătura cu dosarul de divorț (de parcă nu le este destul de greu minorilor și așa) îi denigrează pe profesorii lor de la școală, pe rudele minorilor și chiar pe reclamantă, mama copiilor cărora le scrie.
În plus, o acuza pe reclamantă că trăiește cu toții bărbații din jurul ei și că nu se ocupă de minori. Acesta era și motivul pentru care probabil stătea la pândă și supraveghea.
Pe lângă înscrisurile anexate, relevante sunt declarațiile martorilor I. D., acuzat de intimat că este amantul ascuns al reclamantei, și care a relatat anumite evenimente percepute personale sau de membrii familie sale sau aflate de la reclamantă la momentul la care ele s-au petrecut. Martorul, vecin cu reclamanta a declarat ca și el s-a simțit deranjat de prezența constantă a intimatului la poarta casei și de faptul că făcea poze tot timpul. Știe că a venit poliția la fața locului de mai multe ori, chemați de reclamantă. De asemenea a mai declarat că pârâtul bloca accesul la locuința minorilor și a reclamantei, relatând un episod în care a blocat accesul cumnatei reclamantei R. M.. Martorul G. M. M. a declarat că în data de 7 martie 2015 pârâtul s-a deplasat la locul de munca al reclamantei, perturbând activitatea școlară, că a făcut sesizări la inspectorat, că reclamanta este traumatizata de pârât, că pârâtul îi verifică pe minori la școală, dar nu cu scopul de a-i ajuta.
Martora Luscan Z., deși audiată la solicitarea pârâtului, a menționat episoadele de teama si teroare pe care le-a trăit ea si fiul sau datorita paratului, care le-a făcut poze, speriind copilul, la ieșirea din casa a întrebat-o ce caută la reclamanta si la minori, cine este in casa. Ulterior acestui episod, aceasta si soțul sau au primit mai multe mesaje si jigniri din partea paratului. Tot martora a declarat ca minorii erau îngroziți de tatăl lor, ca nu aveau voie sa meargă la ea și să se joace cu copiii acesteia, ca ii suna insistent până răspund chiar dacă minorii nu vor să vorbească cu el pentru că erau speriați, că nu doreau sa meargă la el la meditații pentru că în loc să facă matematică îi întreba tot timpul ce face reclamanta, cu cine se întâlnește, cu cine se joacă minorii, cine a fost în vizită etc. A relatat și rușinea pe care au resimțit-o minorii, percepută direct de martoră, în momentul în care tatăl lor a mers la școală, când le-a făcut poze, când a publicat articolul in ziar.
Daca fiul martorei a fost speriat după o singură întâlnire cu pârâtul și nu a mai dorit să meargă la minori de teamă că se va întâlni din nou cu el, cum se pot simți minorii care trec prin situații umilitoare și traumatizante de câteva luni de zile din cauza tatălui lor?
In ceea ce privește efectul pe care comportamentul pârâtului îl are asupra minorilor relevant este raportul psihologic întocmit în cauză. Concluziile sunt mai mult decât edificatoare și concludente: copilul a fost supus din partea tatălui la: agresiune fizică, denigrare, umilire, amenințări, comportament abuziv de transgresarea organelor sexuale (pentru minorul G. E.), criticare excesivă etc. Minorii suferă de tulburare depresivă, status post traumatic de diferite intensități, alterarea concepției de sine. Prejudiciile sunt legate de rele tratamente fizice și emoționale și se recomandă evitarea contactului cu tatăl.
Și declarațiile minorilor sunt extrem de relevante, atât cele date în fața instanței de fond cât și cele date în cadrul dosarului de divorț.
Toate probele administrate conduc la singura concluzie că prezența pârâtului și contactul cu acesta în acest moment este nocivă pentru reclamantă și minori, efectele fiind devastatoare pentru toți. Chiar dacă, așa cum a declarat martorul G., pârâtul este un războinic cu intenții bune, rezultatul este unul rău.
Prin cererea formulată nu a dorit să-i nege pârâtului drepturile sale de tată. Dar în condițiile date, influența acestuia este negativă, traumele psihice cauzate fiind periculoase pentru minori în special, având efecte pe termen lung. Dreptul tatălui nu trebuie să pericliteze drepturile minorilor și interesul superior al acestora. Pentru că reclamanta și minorii să-și poată reveni după această perioadă de violențe, este necesar ca pârâtul să fie ținut la distanță, pentru a da timp minorilor să se liniștească, să se pregătească pentru examenul ce urmează și să-și poată reface echilibrul. Poate în cele 6 luni se va liniști și pârâtul și își va reconsidera atitudinea și gândurile. Până atunci este în interesul superior al minorilor și al reclamantei să se îngrădească drepturile părintești ale tatălui, câtă vreme acțiunea lui face rău copiilor și nu dă dovada de responsabilitate, grija, protecție și iubire față de minori și de respectare a vieții intime și profesionale a reclamantei.
Nu există dovezi în dosar că în prezent comportamentul pârâtului s-a estompat, așa cum a reținut instanța de fond. Acesta continuă activitățile sale de exercitare a violențelor psihice și sociale, izolând pe minori și pe reclamantă de copii și prieteni si chiar rude. Datorită comportamentului acestuia, pentru a evita un scandal cu pârâtul, părinții nu mai aduc pe copiii lor în vizită la minori, iar prietenii și colegii evită orice contact cu reclamanta. Nu exista premise că pârâtul și-a schimbat atitudinea într-un mod pozitiv sau ca o va schimba în viitor.
Argumentul avut în vedere de instanță potrivit căruia nu este necesară luarea măsurii pentru că minorii beneficiază de meditații din partea pârâtului nu poate fi avut în vedere, pentru că așa cum a arătat, pârâtul nu face meditații cu minorii, ci investigații, care nu au legătură cu matematica. Daca starea de tensiune se menține, exista riscul ca minorii să nu promoveze examenul de capacitate.
Faptul că pârâtul lucrează în străinătate nu justifica respingerea cererii formulate, din moment ce violența se exercită prin telefonie sau prin intermediul internetului, pe de o parte, iar pe de altă parte acest aspect este irelevant, pârâtul revenind în țară des (la o luna). In acele zile când se află în țară singura lui preocupare este spionarea și denigrarea reclamantei și a minorilor și izolarea lor socială.
Cu privire la calificarea căii de atac, apreciază că aceasta este apelul, în baza dispoz. art. 466 Cod proc. civ, (Legea nr.134/2010), lege care este ulterioară Legii nr.217/2003. In măsura în care instanța va aprecia că recursul este calea de atac, solicită casarea hotărârii atacate și rejudecarea, invocând ca și motive de nelegalitate cele prevăzute de art. 488 pct. 6 si 8 Cod proc. civ.
Acestea sunt considerentele pentru care apreciază că hotărârea apelată este nelegală și netemeinică, impunându-se admiterea apelului așa cum a fost el formulat.
Pârâtul intimat G. G. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită în principal respingerea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1086/2015, pronunțata in data de 6 mai 2015, de către Judecătoria Năsăud, ca inadmisibil, in temeiul art. 30 din Legea 217/2003, iar în subsidiar respingerea apelului ca nefondat, în temeiul art. 480 alin.l teza a II-a, cu cheltuieli de judecată.
S-a susținut că reclamanta apelantă a declarat "apel" împotriva sentinței civile nr. 1086/2015, pronunțata în data de 6 mai 2015, de către Judecătoria Năsăud, deși prin art. 30 din Legea 217/2003, se specifică foarte clar faptul că hotărârea prin care se instituie ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare.
Având în vedere că instituirea unui ordin de protecție împotriva oricărei persoane care îndeplinește condițiile necesare prevăzute în art. 5 din legea speciala nu se poate dispune decât în baza acestor dispoziții limitativ prevăzute de legiuitor, solicită a se observa că legiuitorul nu a prevăzut nici o cale de atac împotriva hotărârii prin care se respinge cererea de instituire a unui ordin de protecție, ci doar împotriva hotărârii prin care se admite un ordin de protecție, ceea ce duce la concluzia ca o astfel de hotărâre nu poate fi atacată. În temeiul art. 466 din N.C.P.C, hotărârile pronunțate în prima instanță pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede, în mod expres, altfel. In concluzie, având în vedere că obiectul prezentului dosar este întemeiat pe o lege specială, respectiv legea nr. 517/2003 republicată, consideră că trebuie aplicate dispozițiile speciale ale legii, iar nu dispozițiile legale comune, în materie civila, N.C.P.C, astfel cum greșit a interpretat reclamanta apelantă. Pe cale de consecința, se impune respingerea apelului declarat ca inadmisibil.
În subsidiar solicită menținerea sentinței atacată, ca legală și temeinică pentru următoarele considerente: reclamanta apelanta a solicitat schimbarea hotărârii atacate pe motiv că aceasta nu ar fi motivată. In acest sens, solicită să se observe că în motivarea sentinței se rețin aspecte care reies din probele administrate în cauză, respectiv din declarațiile martorilor audiați, chiar dacă nu este specificat în mod expres proveniența concluziilor expuse în hotărâre. Astfel, se precizează că reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul a provocat scandal cu ocazia revenirii în țară a acestuia, după ce a aflat că soția sa înaintase acțiunea de divorț. Acest aspect rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, dar și din cele existente la dosarul de divorț și din faptul că, deși a fost solicitat sprijinul politiei pentru aplanarea unui conflict existent între soți, pârâtul nu a fost sancționat nici măcar contravențional cu acea ocazie, fapt ce denotă clar că acesta nu provocase nici un scandal, aspect reținut și în sentința civilă atacată. Mai mult, se reține corect în hotărârea atacată faptul că reclamanta nu-i permite să-și viziteze copiii sau să aibă legături personale cu aceștia, fapt confirmat chiar de răspunsurile pe care reclamanta le-a dat la interogatoriu, de declarațiile martorilor audiați atât în prezentul dosar, cât și în cel de divorț.
Consideră că hotărârea pronunțată de Judecătoria Năsăud este legală și temeinică, că s-a reținut corect starea de fapt existentă în situația dată, respectiv că întregul comportament "exagerat" al pârâtului a fost generat de refuzul reclamantei de a lăsa copiii să se întâlnească cu tatăl lor, de a-i permite să aibă legături personale cu copiii.
In acest sens, arată că, deși este angajat la o firma din România, lucrează detașat în străinătate, ca șofer de tir, tocmai pentru a-și putea întreține familia.
Datorita acestei împrejurări, este mai tot anul plecat din țară, neavând ocazia să petreacă timp alături de copiii lui decât câteva zile pe an, mai nou aceste întâlniri rare fiindu-i interzise de soția lui, care încearcă pe toate căile posibile să-l țină la distanță de cei trei copii rezultați din căsătorie. Așa cum a arătat și prin întâmpinarea de la dosar, după introducerea acțiunii de divorț înaintată de soția lui, a avut ocazia să-i vadă doar de câteva ori, de la distanta, pe copii, deoarece aceasta le-a interzis sa stea de vorba cu el sau să-i răspundă la telefon. Arată că soția sa este cea care, de fiecare dată când a încercat să ia legătura cu ei, le-a indus copiilor o stare de neliniște și stres, anxietate și frică de el, mințindu-i pe copii și inoculându-le acestora ideea că ar fi un om agresiv, care provoacă scandaluri, denaturând, de fiecare dată adevărul.
Așa cum este firesc, a încercat, de mai multe ori să aibă legături personale cu copiii, deoarece este tatăl lor și îi pasă de buna lor creștere și dezvoltare, însă, de fiecare data când a vrut să îi vadă, a fost împiedicat fie de soția lui, fie de rudele acesteia, fie de către profesorii copiilor, care sunt chiar colegii de breaslă ai acestuia și care au făcut front comun împotriva lui, deși până nu demult era stâlpul familiei și principala sursă de venit, întrucât veniturile soției erau foarte reduse.
Este real, că a vizitat școala unde învață copiii și s-a interesat despre situația lor școlară, la dirigintele lor, însă în nici un caz pentru a crea vreo neplăcere vreunui profesor sau ca să agaseze copiii sau cadrele didactice, ci doar pentru că, neavând posibilitatea să afle nimic despre ei din alta parte, deoarece mama lor refuză să discute cu el, profesorii erau singurii care îl puteau informa despre felul în care copiii lui se descurcă cu învățătura și despre felul în care aceștia fac față procesului de divorț dintre părinții lor. Cu ocazia vizitei la scoală a constatat că soția lui discutase anterior cu profesorii copiilor despre el și le solicitase să nu-i permită să ia legătura cu aceștia. Când a încercat sa-și viziteze copiii, în timpul cât aceștia serveau masa, a fost împiedicat să intre în încăpere, motiv pentru care a încercat măcar s-i fotografieze pe aceștia, dacă nu i se permite să ia legătura personal cu ei. De fiecare data când a încercat să ia legătura cu copiii atunci când aceștia erau la scoală, soția mea era anunțata de prezenta lui în instituție și venea, pentru a-i lua pe aceștia de lângă el, de parcă le-a fi dorit propriilor lui copii, răul.
Adresa emisă de Școala Gimnazială M. E. Năsăud, unde învață copiii lor, pe care reclamanta a depus-o împreună cu acțiunea, este redactată tot de către o colega de breasla a soției lui, în mod cel puțin subiectiv și vădit părtinitor, iar evenimentele relatate prin intermediul acesteia sunt denaturate în mod intenționat, pentru al denigra pe el în scopul obținerii ordinului de protecție față de copiii lui. De asemenea, vrea să atragă atenția asupra felului în care aceasta este scrisă: se precizează ca ar fi "pătruns în școală, fără permisiunea" cadrelor didactice, însă accesul în incinta instituției este liber, cu atât mai mult părinților ai căror copii frecventează cursurile acesteia. Mai mult, de fiecare dată când a intrat în instituție, a făcut-o cu acordul direcțiunii. Niciodată nu a fost oprit de cineva să intre în școală și nici nu i s-a spus vreodată că nu are voie să-și fotografieze copiii, în incinta unității de învățământ.
Este convins că, în cu totul alte condiții, nu i s-ar fi reproșat nici o clipă faptul că vrea să-și fotografieze copiii în școală și nici nu exista vreun regulament expus undeva, în interiorul instituției, care să interzică fotografierea. Tot din grija pentru copiii lui și pentru a determina consilierea psihologică a copiilor în cadrul școlii, aspect evidențiat în chiar cuprinsul anchetei sociale efectuata în dosarul de divorț, și-a permis să înmâneze un articol dintr-o gazeta, doamnei director adjunct, intitulat "Cum se descurcă școala cu un copil care are părinții despărțiți", alături de ancheta socială efectuată în dosarul de divorț, acest gest fiind interpretat ca unul ostentativ și rău intenționat. Așa cum se poate lesne observa, această adresă nu vine în susținerea intereselor copiilor, ci a fost emisă doar pentru a se obține ordinul de protecție împotriva lui și pentru a da satisfacție soției lui, de către colega sa de breaslă. Pentru a demonta toate aceste afirmații denigratoare la adresa pârâtului, a efectuat o adresă către Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, obținând promisiunea fermă că se va face o anchetă internă, în scopul lămuririi adresei emise de direcțiunea școlii unde învață copiii lui, în schimb, răspunsul pe care l-a primit a fost acela că Inspectoratul Școlar Județean nu se poate implica în dezbaterea vreunui proces de divorț.
Pentru că este pentru examenul pe care urmează să îl susțină doi dintre copiii lor, respectiv G. E. C. și G. D.-Lorian, a discutat cu soția lui să-i permită să-i mediteze, până la examen, pe copii la matematică, el fiind chiar profesor de matematică, după cum rezultă din actele pe care le-a anexat.
Inițial, reclamanta a încuviințat acest lucru, însă, în ziua următoare, când s-a prezentat la locuința fratelui reclamantei, numitului R. G., unde aceasta locuiește împreună cu cei trei minori, i-a interzis accesul în locuință, deschizând ușa doar pentru a primi alte persoane să-i viziteze. Arată faptul că nici cu această ocazie nu a provocat nici un fel de scandal, așa cum relatează, în mod mincinos, reclamanta, în acțiune. Mai mult, a aflat, din declarația martorei Z. Luscan faptul că minorii nu ar fi dorit să facă meditații cu pârâtul pentru că ar fi preferat să se joace cu niște copii care erau veniți în vizită la ei. Referitor la acest aspect, arată faptul că a obținut, pe cale de ordonanța președințială, prin Sentința Civila nr. 1036/2015, pronunțată de Judecătoria Năsăud, în dosarul cu nr._, rămasă definitivă prin neexercitarea caii de atac de către soția lui, dreptul de a vizita minorii în vederea meditării acestora la matematică pentru examenul de capacitate, de patru ori pe săptămâna, câte doua ore, însă nici în aceste condiții soția nu-i permite accesul la proprii copii, ba mai mult, îi învață pe aceștia să fugă de el, deși niciodată nu a avut un comportament agresiv față de ei sau de ea, nefiind justificat sentimentul de frică despre care vorbește constant reclamanta apelantă în toate acțiunile. Mai mult decât atât, abuzul fizic nici măcar nu este prezent în motivele acesteia de divorț.
Cu o altă ocazie, s-a deplasat la aceeași adresă unde locuiesc copiii lui, fiind însoțit de bunicul lor, numitul G. G., în vârsta de 83 de ani, care și-a exprimat dorința de a-și vizita nepoții. Nici cu această ocazie nu li s-a permis să vadă copiii, reclamanta solicitând, din nou, intervenția poliției. După ce organele de poliție au sosit, reclamanta a scos din casă copiii și le-a permis să îi vadă pentru 5 minute, dar doar în prezența poliției și în prezența martorului I. D.. Cum era și firesc copiii au fost speriați de prezența agenților de poliție, având un comportament ostil față de reclamant și de bunicul lor.
Cu ocazia sărbătorilor P., a încercat, din nou, să-și vadă copiii, astfel că, pe data de 14.04.2015, s-a deplasat la locuința fratelui reclamantei, însoțit din nou, de bunicul lor, însă nici cu această ocazie nu li s-a permis să aibă vreun contact cu copiii. Soția lui a primit, în schimb, vizita unei familii cu trei copii, care a stat în casă în jur de două ore, ieșind, la plecare, pe ușa din spatele casei, pentru a nu-i vedea ei. Arată faptul că religia copiilor lor este ortodoxă, iar familia care i-a vizitat este de o alta religie —martori de-ai lui Iehova- în acest sens, își exprimă îngrijorarea cu privire la intenția soției lui de a converti copiii la o altă religie, fără a-l consulta, măcar, în -acest sens, chiar daca acest aspect a fost negat de către reclamantă cu ocazia răspunsurilor la interogatoriu.
Nu în ultimul rând dorește să învedereze faptul că reclamanta a primit o invitație oficiala de a se muta în Canada, la sora sa. Cu toate că aceasta a precizat, cu ocazia interogatoriului că nu intenționează să se mute la sora sa în Canada, el are mari dubii în această privință, deoarece aceasta încearcă, pe toate căile, să obțină dreptul de exercitare a autorității părintești exclusive asupra celor trei minori rezultați din căsătorie, în dosarul de divorț și este convins că, prin solicitarea de instituire a unui ordin de protecție împotriva pârâtului dorește să justifice necesitatea obținerii autorității părintești exclusive. Arată faptul că deși, prin acțiunea inițiala de divorț, soția sa a solicitat ca autoritatea părintească să se exercite în comun, de ambii părinți, ulterior și-a modificat acest petit, solicitând autoritate părintească exclusivă.
Astfel fiind, admite faptul că este posibil ca el să fi avut, în ultimele luni un comportament puțin exagerat, însă acesta este justificat de drama prin care trece, de teama de a nu rămâne fără copiii care reprezintă pentru el sensul existentei sale. Nu este real faptul că el prezintă un pericol pentru proprii copii sau pentru soția lui. Mai mult, de fiecare dată când a încercat să aibă legături personale cu copiii, încercările lui nu o vizau în nici un caz pe reclamanta apelanta, ci doar pe cei trei copii, în viața cărora își dorește să ocupe, în continuare, rolul de tată. Mai arată faptul că suferă enorm pentru situația în care se află, că, din disperare și văzând că nu reușește sa afle nimic despre copilașii lui de la mama acestora sau de la alte persoane și pentru că nici măcar telefonic nu mai reușește să vorbească cu ei, a încercat să-i viziteze și la școală și la locuința unde domiciliază în prezent, împreună cu mama lor, de fiecare dată când a venit în țară și consideră că acesta este comportamentul unui tată responsabil, pe care îl interesează în realitate soarta copiilor lui . In nici un caz vizitele lui la școală, pentru a se interesa de situația lor școlară, de la profesori sau la casa unde locuiesc copiii nu au fost făcute în scop șicanator sau cu intenția de a deranja pe mama lor sau pe ei.
Referitor la rapoartele psihologice pe care reclamanta le-a depus la dosarul de fond, arată faptul că le contestă și consideră că ar trebui refăcute, din următoarele considerente: aceste rapoarte se precizează că au avut la bază "interviu semistructurat cu părinții"- prin această sintagmă se înțelege că s-au purtat discuții cu ambii părinți, înainte de efectuarea rapoartelor, în realitate, însă, el nu a participat la nici o întâlnire cu această doamnă psiholog în vederea întocmirii rapoartelor psihologice. În realitate, acest psiholog a auzit varianta subiectiva a soției lui, care dorește, pe orice cale, să-l excludă, definitiv, din viața copiilor lui, încercând, în acest scop, tot felul de tertipuri. Un alt aspect care rezultă din aceste rapoarte, sunt relele tratamente fizice la care copiii ar fi fost supuși, în vreme ce nici măcar prin acțiunea de divorț reclamanta nu susține violenta fizică din partea lui ca motiv de divorț. Un alt aspect esențial care trebuie avut în vedere la aceste rapoarte este faptul că nu se specifică faptul că fiul lor cel mare face terapie cu acest psiholog de mai mulți ani, din cauză că are probleme emoționale vechi, din cauze total străine de el sau măcar de divorțul grotesc prin care cu toții trec datorită soției sale.
Nu în ultimul rând, consideră că aceste rapoarte au fost întocmite subiectiv întrucât au fost făcute de psihologul la care soția lui merge de mai mult timp, din Baia-M.. În municipiul Bistrița sunt nenumărați psihologi principali, acreditați să facă rapoarte psihologice pentru instanță, imparțiali, la care putea să ducă cei trei copii. In schimb, a preferat să îi ducă pe toți la Baia M., asta dacă într-adevăr s-a întâmplat sau doar psihologul a întocmit acele rapoarte fără măcar să vadă copiii.
Astfel fiind, solicită ca în probațiune să se încuviințeze efectuarea unor alte rapoarte psihologice, care să fie întocmite de psihologi din cadrul Autorității protecției copiilor aflați în dificultate, din Bistrița.
Trecând peste orice fel de greutăți personale, consideră că minorii trebuie sa beneficieze de un climat familial cât mai normal și echilibrat, în prezenta ambilor părinți și chiar al bunicilor. Art. 17 din legea 272/2004, consacră dreptul fundamental al minorului de a menține relații personale și contacte cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Formele de realizare a acestui drept sunt complexe, fiind detaliate exemplificativ în cuprinsul art. 18, din același act normativ și presupun vizitarea minorului la domiciliul acestuia, găzduirea minorului pe o perioada determinată de părinte, corespondența, comunicarea cu copilul, transmiterea de informații despre părinte, copilului, cât și părintelui despre copil. Bineînțeles, aceste relații trebuie realizate, punând mereu pe primul plan, interesul superior al minorului, care este acela de a dezvolta relații normale și armonioase cu ambii părinți, dar și cu familia extinsă, astfel încât despărțirea acestora și eventualele tensiuni dintre aceștia să îl afecteze cât mai puțin. Dreptul de a avea legături personale cu părinții este un drept fundamental al fiecărui copil și nu un privilegiu pentru tată sau mamă. Consideră că părinții copiilor, chiar daca sunt implicați într-un proces de divorț, au obligația să confere minorilor posibilitatea de a-și exercita liber și neîngrădit dreptul de a avea legături nestânjenite și armonioase atât cu părinții, cât și cu bunicii sau alți membrii ai familiei extinse, fie că este vorba de sfârșit de săptămână, de vacanțe, de zilele de naștere ale părinților sau bunicilor sau pur și simplu, dorința spontană a copilului de a face o vizită persoanelor dragi.
Așadar, solicită respingerea apelului reclamantei apelante, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, a se constata că nu reprezintă un pericol nici pentru reclamantă și cu atât mai puțin pentru copiii lori, pe care îi iubește foarte mult, că intențiile sale nu sunt de a provoca tulburare sau stres copiilor lor sau soției sale, ci doar de a-i vizita, de a avea legături personale cu aceștia, de a se asigura de buna lor creștere și dezvoltare, sentimente firești pentru orice părinte. Mai mult decât atât, este imposibil ca reclamanta să se simtă amenințată zilnic de prezenta lui, deoarece el, așa cum am arătat și anterior, lucrează în Spania și vine acasă doar pentru perioade foarte scurte de timp, la termenele de judecata.
Reclamanta-apelantă a formulat și a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepției inadmisibilității exercitării căii de atac ca nefondată, întrucât admisibilitatea caii de atac este prevăzuta în mod expres de dispoz. art. 466 Cod proc. civ.. chiar dacă emiterea ordinului de protecție este reglementat și de o lege specială, căile de atac sunt supuse codului de procedura civilă. In măsura în care legiuitorul ar fi dorit să interzică exercitarea caii de atac în cazul respingerii cererii de emitere a ordinului de protecție ar fi prevăzut în mod expres inadmisibilitatea apelului sau recursului, așa cum s-a prevăzut în anumite situații. In cazul de față nu s-a făcut o asemenea mențiune, ceea ce face evident că apelul poate fi exercitat și în situația respingerii cererii.
O asemenea soluție este judicioasa și asigură dreptul la apărare al reclamantului apelant și principiul egalității prevăzut de art.8 Cod proc. civ. Câtă vreme legea recunoaște dreptul paratului de a ataca hotărârea în cazul admiterii cererii, același drept îl are și reclamantul de a ataca hotărârea și de beneficia de calea de atac și în cazul respingerii cererii. O altă interpretare ar fi discriminatorie și nelegală.
De asemenea, dublul grad de jurisdicție constituie un principiu de baza al legislației noastre care nu poate fi încălcat decât în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege în mod expres și nu implicit.
In măsura în care s-ar accepta ideea că reclamantul nu are dreptul exercitării caii de atac, hotărârea ar rămâne definitivă și ar avea autoritate de lucru judecat, ceea ce ar face imposibila promovarea unei noi cereri pentru aceleași motive, iar soarta reclamanților ar fi în mâna unui singur judecător, ceea ce este inadmisibil.
In plus, practica și jurisprudența au admis în mod unanim că ordinul de protecție este o varietate a ordonanței președințiale atât în ceea ce privește condițiile de admisibilitate cât și procedura. Potrivit art.999 Cod proc. civ., „ordonanța este supusa numai apelului". Prevedere similara este preluata și în Legea nr. 217/2003 care prevede că hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului. Mergând pe aceeași logică, câtă vreme ordonanța poate fi atacată indiferent dacă se admite sau nu, și hotărârea data în ordinul de protecție poate fi atacat indiferent dacă se admite sau nu.
În ceea ce privește subsidiarul întâmpinării, arătă că își susține cele arătate în motivarea apelului și nu va reitera starea de fapt. Afirmațiile intimatului prin mandatar sunt povești frumoase în teorie dar care nu au nicio legătură cu realitatea și cu starea de fapt. La modul teoretic părinții trebuie să fie preocupați de creșterea și educarea copiilor și să le asigure liniște, stabilitate și o dezvoltarea armonioasă. Practic, intimatul nu asigură minorilor nimic din toate acestea, oferindu-le în schimb traume, teroare, supraveghere, coșmaruri. Un tată preocupat de binele minorilor nu merge la școală să-i umilească pe copiii lui, nu cerere profesorilor scăderea notei la purtare pentru fiul său, nu spune profesorilor că minorii nu merită note mari și să le dea note mai mici, nu îi pozează, nu le interzice orice contact cu alți copii de vârsta lor, nu îi jignește și umilește în mod constant. Un soț nu își terorizează soția, nu îi creează în mod deliberat probleme la serviciu și nici nu o urmărește în mod constant (cu cine se întâlnește, unde merge, cine vine la ea, cât stă etc.). Dorința intimatului nu este de a medita minorii în vederea pregătirii pentru examen ci de a afla cu cine s-a mai întâlnit apelanta, unde a mers, cine a vizitat-o. Cât despre bunicul patern, acesta nu are nici o relație cu minorii pentru că nici măcar nu îi recunoaște.
Susținerile și suspiciunile intimatului nu au nicio legătură cu realitatea. În opinia sa toată lumea are ceva împotriva lui sau toată lumea ascunde ceva (profesorii, vecinii, rudele, instanțele etc.) ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la intimat. Așa zisa bună intenție nu vine în sprijinul intimatului câtă vreme rezultate sunt dramatice.
Referitor la rapoartele psihologice, acestea nu au fost contestate în fața instanței de fond, situație în care apreciază că în apel este tardiv să le mai pună în discuție. Mai mult, ele au fost întocmite cu acordul intimatului.
La termenul de judecată din 2 iunie 2015, tribunalul a constatat că reclamanta a declarat în mod corect calea de atac prevăzută de lege, aceea a apelului, dispozițiile legii speciale fiind modificate prin art. 7 alin.2 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
La termenul de judecată din 23 iunie 2015, tribunalul a respins excepția inadmisibilității apelului, reținând că în lipsa unor prevederi exprese care să interzică exercitarea căii de atac hotărârea de respingere a cererii de emitere a ordinului de protecție este supusă apelului conform art. 466 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în fața instanței de fond dar și a celei de control judiciar, precum și a probațiunii existente în dosarele nr._ și_, atașate, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Primul motiv de apel referitor la nemotivarea hotărârii atacate este nefondat. Chiar dacă în mod mai succint, instanța de fond a arătat considerentele pentru care a apreciat că cererea este nefondată, și împrejurarea că starea de fapt reținută are la bază probele în cauză precum și cele existente în dosarul atașat nr._ . Art.425 lit.b din Codul de procedură civilă, prevede cerința ca instanța să indice starea de fapt reținută, dar nu și o analiză detaliată a fiecărei probe, așa cum susține apelanta. De asemenea, instanța poate grupa argumentele părților, răspunzând acestora printr-un considerent comun, astfel că nu trebuie să răspundă în mod separat tuturor acestora.
În concluzie nu se poate susține cu temei că hotărârea atacată este nemotivată.
Motivul de apel vizând încălcarea normelor de drept material și cel privind temeinicia hotărârii vor fi analizate împreună în cele ce urmează.
Potrivit prevederilor art. 23 alin.1 din Legea 217/2003 republicată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu una sau mai multe din măsurile prevăzute de lege.
Textul prevede în mod expres pe lângă condiția existenței actelor de violență, în una sau mai multe din formele definite de art. 4 din același act normativ, cea a exercitării actului de către un membru al familiei, și condiția esențială a existenței unei stări de pericol pentru viața, integritatea fizică sau psihică, ori libertatea victimei. Prin urmare, nu orice act de violență justifică emiterea ordinului de protecție, ci doar cel care este de natură a crea o stare de pericol care să justifice limitarea drepturilor agresorului și implicit intervenția organelor de poliție.
În cauză s-a solicitat emiterea ordinului de protecție împotriva pârâtului G. G., motivat de exercitarea de către acesta a unor acte de violență psihică atât asupra reclamantei, soția sa, cât și asupra celor trei copii minori, aflați în îngrijirea acesteia din urmă.
Susținerile reclamantei cu privire la manifestările pârâtului au fost în parte probate în cauză, declarațiile martorilor audiați de prima instanță R. D. (f.75), Luscan Z. (f.76), M. G. Minel-M. (f.77) și I. D. (f.78), procesul-verbal de audiere a copiilor (f.82), evidențiind faptul că pârâtul se interesează insistent cu privire la situația copiilor dar și a reclamantei, dată fiind despărțirea în fapt, precum și refuzul minorilor de a se întâlni cu tatăl lor și lipsa de comunicare dintre cei doi soți aflați în divorț. Aceleași probe relevă o stare de stres sau agitație a copiilor, dar și faptul că uneori refuzul de a se întâlni cu tatăl lor se datorează dorinței de a evita atitudinea mai severă a acestuia și meditațiile la matematică.
Pe de altă parte, cele reținute în adresa nr.314/10.02.2015 emisă de Școala Gimnazială M. E. Năsăud(f.5 dosar fond) sunt lipsite de relevanță în cauza de față, fiind acțiuni care atestă interesul pârâtului pentru copiii săi. Mai mult decât atât, se subliniază că în opinia cadrelor didactice copiii nu sunt afectați de divorțul părinților.
În cauză s-a depus și adresa nr._/27.02.2015 (f.4) emisă de Poliția orașului Năsăud care atestă că în perioada august 2014-ferbuarie 2015 părțile s-au reclamat reciproc, pe fondul stării conflictuale existente în familie. Nu s-a reținut vreun fapt de violență sau agresiune din partea pârâtului
În apel s-a dispus suplimentarea probatoriului testimonial, audiindu-se martorii S. D. F. (f.63-649 și P. I. (f.65-66), depozițiile acestora reliefând dorința tatălui de a-și vedea copiii, împrejurarea că aceștia din urmă refuză să se vadă cu el, și că la data de 05.06.2015 între reclamantă și pârât a avut loc o un schimb de replici, soldat cu sancționarea contravențională a acestuia din urmă. Deși reclamanta a susținut că pârâtul ar fi agresat-o cu acea ocazie, atât declarația martorului P. I., cât și consemnările existente în procesul-verbal de contravenție . nr._ (f.75), probează doar faptul că pârâtul a adresat cuvinte și expresii jignitoare către reclamantă.
Cu toate acestea, nici unul dintre martori nu a putut relata fapte concrete ale reclamantului care să fi pus în pericol integritatea fizică sau psihică a copiilor sau a mamei acestora, iar încercările de vizită și așa zisele fapte de urmărire nu au frecvența care să conducă la concluzia că acestea ar crea o adevărată stare de pericol, scopul acestora fiind dorința pârâtului de a-și vedea copiii.
Faptul că în luna ianuarie 2014 pârâtul ar fi certat pe minorul D. care își fracturase piciorul și că l-ar fi și lovit, relatat de martora O. V. (f.69 dosar divorț), care știe acest lucru doar din auzite, chiar real de ar fi este unul cu caracter izolat și nu poate duce la concluzia că pârâtul ar fi un tată violent. Mai mult decât atât, ulterior pârâta a lăsat copiii în grija tatălui fără a exista probleme. Aceeași martoră a relevat faptul că de la data introducerii cererii privind instituirea ordinului de protecție lucrurile s-au mai liniștit, fapt reținut și de prima instanță.
De altfel, prin sentința civilă nr. 1036/2015 pronunțată de Judecătoria-Năsăud în dosar nr._ în favoarea pârâtului s-a stabilit un program destul de extins de vizitare a minorilor, exact pentru perioada 10.05._15, în care reclamanta susține că ar fi fost necesar ca aceștia să stea departe de tatăl lor. Reclamanta nu a atacat această hotărâre, ceea ce conduce la concluzia că nici în opinia ei un astfel de program nu poate fi calificat ca fiind dăunător siguranței copiilor.
În cauză s-au depus rapoarte de evaluare psihologică ca și probe extrajudiciare. În ce privește pe reclamantă, acest raport (f.7), datează încă din vara anului 2014, așa că nu poate conduce la concluzia că ar releva un pericol iminent pentru integritatea sa psihică la data solicitării prezentului ordin de protecție. Cele trei rapoarte de evaluare a copiilor din 25.04.2015 (f.57-65) s-au realizat la solicitarea mamei. Deși se menționează că și instrument de evaluare interviul semistructurat cu părinții, pârâtul nu a fost prezent la acest psiholog, concluziile fiind fundamentate doar pe poziția uneia dintre părți, astfel că nu pot avea valoare probatorie în cauză. De altfel, toate cele trei rapoarte relevă rele tratamente fizice din partea tatălui, cu toate că nici un moment nu s-a susținut în cauză faptul că pârâtul ar fi agresat și pe B. sau E..
În ce privește poziția copiilor, tribunalul constată că aceștia se află la o vârstă fragedă la care pot fi ușor influențați, de o parte și de cealaltă, fapt ce se observă și din caracterul oscilant al declarațiilor acestora din 26 ianuarie 2015, 5 mai 2015 (dosar nr._ ), respectiv 5 mai 2015 (dosar de față).
Reținând că faptele pârâtului care datorită insistenței pe alocuri pot fi calificate ca și violență psihică în sensul prevederilor art. 4 lit.b din Legea 217/2003, republicată, nu sunt de natură a pune în pericol integritatea psihică a pârâtei sau a minorilor, că aceștia din urmă au în fapt o altă locuință în care pârâtul nu are acces, tribunalul constată că cererea de emitere a ordinului de protecție este nefondată, fiind corect respinsă de prima instanță, astfel că în temeiul prevederilor art. 480 din codul de procedură civilă urmează să respingă apelul ca nefondat.
Este de necontestat situația conflictuală existentă între părți, generată deopotrivă de reclamant dar și de pârâtă (martorul I. D. relatând că într-una din ocazii aceasta a chemat poliția chiar înainte de a discuta cu pârâtul, iar schimbarea yalei de la ușa de intrare în apartamentul ce constituia domiciliul comun nu a fost justificată în nici un fel), faptul că publicitatea creată de către pârât în jurul acestui conflict afectează deopotrivă pe reclamantă cât și pe copiii, însă ea poate fi rezolvată pe calea dreptului comun, fiind de competența instanței de tutelă.
Raportat la dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, apelanta va fi obligată la plata către intimat a sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate prin plata onorariului avocațial (f.85).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta G. M.-I., domiciliată în Năsăud, .. B1, .-Năsăud împotriva sentinței civile nr.1086 din 06.05.2015, pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă apelanta G. M.-I. să plătească intimatului G. G., domiciliat în Săcel, nr.247, ., cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat D.-R. C.-M., din Bistrița, .. 1, județul Bistrița-Năsăud, suma de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
S. I. N. C. G. N.
Red./Dact. S.I. 4 ex.
01.07.2015
Jud. fond: G. C.M.
| ← Înregistrare tardiva a nasterii. Decizia nr. 50/2015.... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 51/2015. Tribunalul BISTRIŢA... → |
|---|
