Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 2/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.2/A/2015
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător
JUDECĂTOR: C. N.
GREFIER: L. D.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de pârâtul Ș. I. împotriva sentinței civile nr.2437/2014 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 17.11.2014, în dosarul nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul-apelant Ș. I. asistat de avocat L. R. cu împuternicire avocațială la dosar, reclamanta, intimată D. V. asistată de avocat S. M. cu împuternicire avocațială la dosar și pentru pârâta-intimată F. M. se prezintă avocat B. C., lipsă fiind reclamantele-intimate R. F., Ș. R. și pârâta-intimată F. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul pârâtei-intimată, avocat B. C., arată că a avut împuternicire avocațială la fondul cauzei, urmând ca până la închiderea dezbaterilor să depună împuternicire și pentru apel.
Tribunalul pune în vedere reprezentantului pârâtei-intimate să depună la dosar împuternicire avocațială până la sfârșitul ședinței de judecată.
Tribunalul constată că apelul formulat de către pârâtul Ș. I. a fost în termen legal declarat, motivat, a fost comunicat și a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru de 10 lei, conform chitanței depuse la dosar la fila 23.
Tribunalul constată că s-a stabilit în sarcina apelantului obligația de a depune la dosar o taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Reprezentantul apelantului, avocat L. R., depune la dosar chitanță în cuantum de 20 lei reprezentând diferența taxă judiciară de timbru.
Tribunalul constată că apelul formulat este și legal timbrat.
Reprezentantul apelantului, avocat L. R. arată că susține apelul așa cum a fost formulat.
Reprezentantul reclamantelor-intimate, avocat S. M., arată că reprezentantul apelantului nu are delegație pentru asistare sau reprezentare a apelantului la tribunal, împuternicirea de la dosar aflată la fila 12 este pentru Judecătoria Năsăud.
Întrebat fiind, apelantul arată că l-a angajat pe avocat L. R. să formuleze apelul și să-i reprezinte interesele și la tribunal.
Reprezentantul apelantului, avocat L. R., arată că din eroare materială s-a consemnat pe împuternicire Judecătoria Năsăud în loc de Tribunalul Bistrița-Năsăud, eroare care a fost îndreptată de către acesta în cursul ședinței.
Reprezentantul reclamantelor-intimate, avocat S. M., arată că nu mai are alte excepții de formulat. Arată că se opune apelului formulat, solicitând respingerea acestuia.
Reprezentantul pârâtei-intimate, avocat B. C., arată că este de acord cu admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul apelantului, avocat L. R., solicită în probațiune încuviințarea audierii unui martor pe care l-a indicat în motivele de apel, respectiv martorul C. G., pentru a se dovedi faptul că înainte de a-și modifica imobilul intimatele au avut acces până în spatele curții și o cercetare la fața locului, pentru ca instanța să se edifice asupra stării de fapt.
Reprezentantul reclamantelor-intimate, avocat S. M., solicită a se respinge probațiunea solicitată de apelant, ca nefiind utilă în cauză și nici concludentă, deoarece această chestiune a fost relevată de probatoriul testimonial audiat în faza de fond, nu a fost o chestiune abordată și ar necesita lămuriri, aceasta a fost abordată, inclusiv martora C. E. (f.50) spune foarte clar că actuala stare de fapt este de puțin 10 ani. În ceea ce privește cercetarea la fața locului, se opune pentru că s-a făcut această cercetare de către instanța de fond și sunt multe fotografii depuse și de către apelant și de către reclamante, fiind pe deplin elucidată starea de fapt.
Reprezentantul pârâtei-intimate, avocat B. C., arată că nu are cereri de formulat în probațiune. Este de acord cu audierea martorului propus de apelant. Cu privire la cercetarea la fața locului apreciază că nu se impune, deoarece sunt la dosar planșe foto, fiind pe deplin elucidată starea de fapt.
Tribunalul, după deliberare, observând probatoriul administrat în cauză în fața primei instanțe, unde au fost audiați mai mulți martori și s-a efectuat o cercetare la fața locului, respinge ca nefiind utile probele solicitate a fi administrate în apel.
Reprezentanții părților arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Neexistând alte cereri de formulat în cauză, tribunalul închide faza cercetării procesului și acordă cuvântul în dezbatere.
Reprezentantul apelantului, avocat L. R., solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate în scris și pe care le susține în instanță, cu obligarea reclamantelor-intimate la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel, reprezentând onorariu avocațial și contravaloarea transportului de la D. la Bistrița, conform înscrisurilor justificative pe care le depune la dosar.
Reprezentantul reclamantelor-intimate, avocat S. M., solicită respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței justificative pe care o depune la dosar.
Reprezentantul pârâtei-intimate, avocat B. C., solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul apreciază cauza ca fiind lămurită, închide dezbaterile și rămâne cu dosarul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr.2437/2014 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 17.11.2014, în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantele R. F., Ș. R. și D. V. împotriva pârâților Ș. I. și F. M. și, în consecință:
A fost obligat pârâtul Ș. I. să permită reclamantelor accesul cu atelajele pe proprietatea sa (înscrisă în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/1) spre terenul folosit de acestea (înscris în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/3) și să le deschidă poarta sudată, instalată la drum, precum și să nu blocheze/obstrucționeze accesul acestora prin interpunerea de obstacole, în caz contrar autorizează reclamantele să deschidă poarta, respectiv să deblocheze calea de acces, pe cheltuiala pârâtului, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._ .
A fost respinsă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamante împotriva pârâtei F. M..
A fost obligat pârâtul Ș. I. la plata către reclamante a sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost obligate reclamantele la plata către pârâta F. M. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță în baza probatoriului administrat a reținut următoarele.
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată la Judecătoria Năsăud sub nr._, reclamantele R. F., Ș. R. și D. V., au chemat în judecat pe pârâții S. I. și F. M., solicitând instanței să fie obligați pârâții să permită accesul la proprietatea acestora situată în ., înscrisă în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/1 până la pronunțarea în dosarul de fond; să fie obligați pârâții să-i deschidă poarta pe care au sudat-o, iar în caz de refuz să se încuviințeze deschiderea porții pe cheltuiala pârâților; să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, în esență, reclamantele au arătat că, în urmă cu cca. 2 săptămâni, pârâții au închis poarta de acces la imobilele pe care le dețin în vecinătatea acestora, blocând trecerea pe care o practicau timp de zeci de ani, respectiv au sudat poarta de metal astfel încât aceasta a devenit imobilă și nu se mai poate deschide.
În drept, au fost invocate prevederile art. 996 și urm. Cod civil.
Pârâta F. M. prin întâmpinarea formulată (f.17-18) a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precizând faptul că este proprietara tabulară a două terenuri aflate în vecinătatea reclamantelor, iar în această cauză nu există nici o urgență, deoarece pârâtul Ș. I. a închis poarta proprie în urmă cu 4 ani, ca urmare a folosinței abuzive din partea reclamantelor a curții acestuia. În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și următoarele, art. 996 din C.p.c..
Pârâtul Ș. I., prin întâmpinarea formulată (f.. 21-23) a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiții de admisibilitate prevăzute de art. 996 și urm. C.p.c..
În motivare, pârâtul Ș. I. a arătat că reclamantele au solicitat pe calea ordonanței președințiale, să fie obligat să le permită accesul la proprietatea acestora situată în ., până la pronunțarea instanței în dosarul de fond și să se dispună deschiderea porții pe care a sudat-o ca să nu mai poată fi deschisă. În favoarea reclamantelor nu există aparența de drept, deoarece imobilul acestora are acces direct din stradă, astfel încât terenul acestora nu este înfundat și nu poate fi obligat să le permită accesul pe terenul său. Acțiunea reclamantelor este un abuz din partea reclamantelor care doresc să îl șicaneze. În ceea ca privește condiția urgenței, aceasta nu este îndeplinită, întrucât pârâtul a închis poarta de acces în urmă cu 4 ani de zile, deoarece este proprietatea sa, iar atributul de proprietate îi permite să închidă poarta, deoarece locuiește în municipiul Cluj-N. și se deplasează rar la imobilul în discuție. A fost nevoit să închidă poarta, deoarece reclamantele își depozitează diferite materiale de construcții în mod abuziv, pe terenul proprietatea sa. În ceea ce privește condiția neprejudicierii fondului, arată că nici această condiție nu este îndeplinită, întrucât dacă s-ar admite prezenta acțiune s-ar rezolva litigiul în fond, ceea ce contravine dispozițiilor art. 996 alin. (5) C.p.c.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 996 și urm. Cod procedură civilă.
La prezentul dosar s-a atașat dosarul de fond nr._ și s-au administrat probele cu înscrisurile și planșele fotografice depuse de părți la dosarul cauzei, au fost audiați martorii: G. V. (declarație f. 40) și S. G. (declarație f. 60) încuviințați pentru reclamante; G. I. (declarație f. 42) încuviințată pentru pârâta F. M.; S. L. (declarație f. 41) și C. E. (declarație f. 50), încuviințați pentru pârâtul Ș. I. și s-a efectuat o cercetare la fața locului în data de 12.11.2014 fiind întocmite proces-verbal și planșe fotografice aflate la f. 61-63 din prezentul dosar.
Analizând cererea introductivă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate,prima instanță a reținut următoarele:
Ordonanța președințială se înfățișează ca o procedură specială reglementată de lege în scopul luării unor măsuri vremelnice în cazuri urgente. Procedura ordonanței președințiale este reglementată de art. 996-1001 Cod procedură civilă.
Pe lângă condițiile generale ce trebuie îndeplinite în cazul oricărei acțiuni civile (formularea unei pretenții, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală), admisibilitatea ordonanței președințiale presupune și îndeplinirea unor condiții speciale care se desprind din art. 996 alin. (1) Cod procedură civilă.
Potrivit art. 996 alin. (1) Cod procedură civilă, „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”.
Prin urmare, textul de lege stabilește patru condiții principale, cumulative, de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, anume: aparența dreptului; caracterul provizoriu al măsurilor; existența unor cazuri grabnice și neprejudecarea fondului.
Analizând prezenta acțiune sub aspectul întrunirii condițiilor mai sus enumerate, instanța a admis-o în parte, pentru următoarele considerente:
Prezenta cerere de ordonanță președințială vizează o obligație de a face (respectiv accesul reclamantelor cu atelajele), care ar cădea în sarcina pârâtului Ș. I. (prin poarta de la curtea acestuia), obligație corelativă dreptului de trecere pe calea de acces practicată de reclamante până în luna iunie 2014, când poarta de la curtea pârâtului Ș. I. a fost sudată.
Obligația de a face, nu și instituirea dreptului de servitute, poate fi dispusă pe cale de ordonanță președințială, numai în cazul îndeplinirii condițiilor mai sus enunțate.
Cu privire la condiția neprejudecării fondului dreptului, deși instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, totuși, pentru ca soluția să nu fie arbitrară, trebuie să cerceteze aparența acestui drept.
Analizând sumar probatoriul administrat (situația imobilelor rezultată din cercetarea la fața locului, declarațiile martorilor și planșele fotografice depuse la dosar), precum și susținerile tuturor părților, instanța a constatat următoarea situație de fapt:
Imobilul reclamantelor se învecinează de o parte și de alta cu cele ale pârâților din prezenta cauză. Toate aceste imobile sunt situate la stradă (f. 62), iar casa reclamantelor și cea a pârâtului Ș. I. au un perete comun. Terenul reclamantelor pentru care se solicită accesul cu atelajele este situat în spatele construcției – casă de locuit a reclamantelor și a anexei gospodărești (depozit de lemne și coteț situat în imediata vecinătate a casei – evidențiate la f. 61), reprezentat în prima fotografie din planșa de la fila 63. Acest teren este îngrădit, cultivat cu porumb, iar singura cale de acces la stradă este prin . reclamantelor și, în mod evident, doar cu piciorul. Casa de locuit a reclamantelor se află la stradă, întreaga curte fiind în spatele anexei gospodărești.
Din declarațiile martorilor și potrivit constatărilor de la fața locului, instanța a mai reținut și faptul că, în urmă cu mai mult de 10 ani, reclamantele au efectuat niște modificări la locuință. În concret, acestea au modificat .. Anterior, în locul intrării, a fost lăsat un „ocol”, iar accesul se făcea prin acel tunel „intrare pe piloni”, în mod similar locuinței pârâtei F. M..
Martorii audiați în prezenta cauză nu confirmă faptul ca reclamantele să fi avut acces cu atelaje (căruța) la terenul din spatele casei prin acel tunel (intrare pe piloni), anterior edificării intrării de la stradă (în urmă cu cca. 10 ani), ci, doar faptul că acestea au folosit, atât cu piciorul, cât și cu atelajele, vreme îndelungată, poarta de la curtea pârâtului Ș. I., în prezent sudată. Din cercetarea la fața locului, instanța a constatat și poziționarea – din imediata vecinătate a casei reclamantelor – a unei anexe gospodărești (depozit de lemne și coteț de găini), existentă anterior edificării intrării de la stradă și care ar fi împietat, în mod cert, accesul atelajelor la terenul din spatele acesteia, inclusiv în perioada anterioară edificării intrării de la stradă.
Prin urmare, fără a analiza aspectele ce țin de cauza ce a generat această situație, respectiv incidența prevederilor art. 618 alin. (2) – culpa reclamantelor care au ajuns în această situație datorată edificării intrării de la stradă – aspect care excede analizei sumare, specifice ordonanței președințiale (pentru a nu prejudeca fondul cauzei), instanța a apreciat că aparența dreptului este de partea reclamantelor care se află în imposibilitatea obiectivă de a mai accede, cu atelaje, la terenul din spatele casei, imposibilitate cauzată de acțiunea pârâtului Ș. I. care a sudat definitiv poarta de la curtea sa, blocând astfel calea pe care reclamantele au practicat-o până la acea dată.
Caracterul provizoriu al măsurii rezultă din modul de formulare a acțiunii, reclamantele solicitând obligarea pârâtului Ș. I. să le permită accesul cu atelajele prin traversarea proprietății lor către terenul situat în spatele casei și fără acces la calea publică, însă până la soluționarea dosarului de fond –_, având așadar o durată limitată de timp și conținut reversibil.
Caracterul urgent al măsurii trebuie stabilit prin raportare la scopul luării acesteia: păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere; prevenirea unor pagube iminente ce nu s-ar putea repara altfel; înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu ocazia unei executări. În prezenta cauză, urgența măsurii este dată atât de necesitatea efectuării lucrărilor agricole de toamnă, cât și de pregătirea terenului din spatele casei pentru lucrările de primăvară (depozitarea gunoiului), precum și necesitatea aprovizionării cu lemne pentru foc, dată fiind apropierea iernii. Toate acestea nu pot fi transportate decât cu atelaje și nu prin ..
Totodată, instanța sesizează că prin promovarea prezentei cereri de ordonanță președințială reclamantele nu urmăresc crearea unui prejudiciu pentru pârât, prin privarea acestuia de protecție și expunerea la riscurile de rigoare (ex. desființarea gardului sau a curții), ci accesul cu atelajele la terenul din spatele casei, scop ce poate fi atins și prin alte mijloace (spre ex. procurarea unor chei comune sau alte dispozitive de închidere) pe care instanța le va lăsa la latitudinea și înțelepciunea părților.
Pe de altă parte, referitor la pârâta F. M., instanța a constatat că reclamantele nu au făcut dovada nici a faptului că accesul s-ar fi efectuat prin imobilul acesteia și nici a faptului că aceasta le-ar fi blocat accesul. Mai mult, reclamantele nu au solicitat accesul prin curtea pârâtei F. M.. Această pârâtă s-a opus, prin urmare, admiterii cererii de ordonanță președințială raportat la calitatea sa procesual pasivă, iar poziția sa procesuală în privința cauzei (acțiunea reclamantelor față de celălalt pârât) este lipsită de relevanță.
În final, prin prisma tuturor considerentelor de facto și ex jure prezentate, instanța a admis în parte prezenta cerere de ordonanță președințială și va obliga pârâtul Ș. I. să permită reclamantelor accesul cu atelajele pe proprietatea sa (înscrisă în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/1), spre terenul folosit de acestea (înscris în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/3) și să le deschidă poarta sudată, instalată la drum, precum și să nu blocheze/obstrucționeze accesul acestora prin interpunerea de obstacole, în caz contrar autorizează reclamantele să deschidă poarta, respectiv să deblocheze calea de acces, pe cheltuiala pârâtului, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._ ; Totodată, instanța va respinge, ca neîntemeiată acțiunea față de pârâta F. M..
Conform art. 453 alin. (1) C.proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, pârâtul Ș. I. este cel care a căzut în pretenții față de reclamante, urmând a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 520 lei (taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial). Totodată, instanța raportat la soluția adoptată, a reține culpa procesuală a reclamantelor față de pârâta F. M., care a efectuat cheltuieli determinate de introducerea cererii de ordonanță și împotriva acesteia, constând în onorariul avocațial. În consecință, instanța a obligat reclamantele la plata acestor cheltuieli de judecată, în valoare de 1000 lei, potrivit chitanței de la dosar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul Ș. I. solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de ordonanță președințială, cu obligarea intimatelor reclamante la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
În motivarea apelului s-a susținut că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de prevederile art.996 Cod procedură civilă. În acest sens, s-a reliefat că în favoarea reclamantelor nu există aparența de drept, imobilul reclamantelor are acces direct din stradă, terenul acestora nefiind înfundat, situație în care nu poate fi obligat să le permită accesul pe terenul său. Nici condiția urgenței nu este îndeplinită fiindcă pârâtul a închis poarta în urmă cu 4 ani de zile, terenul fiind proprietatea acestuia, apelantul a moștenit imobilul în anul 2010 de la mama sa, moment în care a pus lacătul, iar reclamantele în mod repetat și abuziv au distrus lacătele și au intrat pe proprietatea sa, depozitând și lemne și alte materiale. Reclamantele sunt vinovate de faptul că nu au acces la teren cu utilaje fiindcă și-au construit de așa natură un nou corp de clădire care a împiedicat accesul intimatelor în grădină cu atelaje.
Apelantul a mai reliefat că a sesizat de mai multe ori organele de poliție și primăria despre abuzurile comise de intimate, că în anul 2014a decis să sudeze poarta de la . a nu mai fi nevoit să facă alte sesizări și pentru ca intimatele își depozitau abuziv pe terenul său diferite materiale de construcții.
Așa cum rezultă din probele administrate în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de prevederile art.996 Cod procedură civilă și că sunt incidente prevederile art.618 alin.2 cod civil ce arată expres că atunci când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata dublului despăgubirii. În acest sens, s-a reliefat că terenul la care intimatele doresc să ajungă are numai 50 mp și nu necesită lucrări cu utilaje, pe de o parte, iar pe de altă parte, apelantul a plantat pomi, plante și gazon care ar fi deteriorate, fiind astfel prejudiciat. A mai susținut că prima instanță a interpretat greșit declarațiile martorilor audiați și că a omis faptul că nu există curte comună între apelant și intimate, existând gard între proprietățile acestora.
În final, s-a susținut și faptul că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, pârâtul fiind obligat să nu blocheze/obstrucționeze accesul acestora prin interpunerea de obstacol, deși reclamantele nu au cerut așa ceva, fiind inadmisibilă obligația suplimentară stabilită din oficiu de prima instanță.
În drept, s-au invocat prevederile art.466 și urm., art.309-326, art.345-347, art.996 și urm. Cod procedură civilă, art. 618 alin.2 Cod civil.
Apelul formulat a fost legal timbrat.
Intimatele reclamante nu au formulat întâmpinare, însă au fost reprezentate de avocat în fața tribunalului care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată potrivit chitanței justificative depuse la dosar.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare, însă a fost reprezentată de avocat în fața tribunalului care a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul consideră că se impune admiterea în parte a apelului formulat potrivit celor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
Contrar susținerilor apelantului pârât, tribunalul consideră că în speță sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de prevederile art.996 Cod procedură civilă, numai că măsura solicitată a fi dispusă nu se impune a fi luată în mod nedeterminat temporal și lăsată la atitudinea discreționară a intimatelor, ci tribunalul consideră că se impune stabilirea intervalului în care apelantul pârât trebuie să permită reclamantelor accesul cu atelajele pe proprietatea sa (înscrisă în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/1) spre terenul folosit de acestea (înscris în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/3) și să le deschidă poarta sudată, ținând cont de scopul urmărit de reclamante, respectiv de necesitatea aprovizionării cu lemne pentru foc și de efectuarea unor lucrări agricole, motiv pentru care se va admite din această perspectivă apelul formulat și se va stabili o anumită perioadă de timp în care pârâtul apelant trebuie să permită accesul reclamantelor cu atelajele pe proprietatea acestuia.
În acest sens, pentru a se evita . reclamante cu atelajele pe terenul proprietatea apelantului și având în vedere natura și specificul activităților care impun această măsură, respectiv aprovizionarea cu lemne și efectuarea anumitor lucrări agricole în grădina deținută de reclamante în spatele casei, observând și suprafața redusă a acestei grădini, tribunalul stabilește că pârâtul Ș. I. trebuie să permită reclamantelor accesul cu atelajele pe proprietatea sa (înscrisă în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/1) spre terenul folosit de acestea (înscris în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/3) și să le deschidă poarta sudată, instalată la drum, precum și să nu blocheze/obstrucționeze accesul acestora prin interpunerea de obstacole, în caz contrar autorizează reclamantele să deschidă poarta, respectiv să deblocheze calea de acces, pe cheltuiala pârâtului, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._, în intervalul primelor două săptămâni din luna martie și în ultimele două săptămâni din luna octombrie, în restul anului intimatelor nefiindu-le permis accesul cu atelajele pe terenul aparținând pârâtului apelant.
Tribunalul, analizând probatoriul administrat, arată că în speță există atât cerința aparenței de drept, deoarece reclamantele se află în imposibilitatea obiectivă de a mai accede, cu atelaje, la terenul din spatele casei, numai că aceasta nu se justifică pe întreg parcursul unui an calendaristic, ci numai în perioada anterior indicată, neputând fi examinat în acest cadru procesual pretinsa culpă a reclamantelor sub acest aspect, potrivit art. 618 alin.2 Cod civil, urmând a se clarifica această situație litigioasă în dosarul de fond, pe de o parte, iar pe de altă parte, există și cerința urgenței justificată de blocarea accesului reclamantelor prin sudarea porții de către apelant în anul 2014 și de necesitatea efectuării unor lucrări agricole, precum și necesitatea aprovizionării cu lemne pentru foc, lucrări ce implică accesul cu atelajele peste terenul proprietatea apelantului. De asemenea este îndeplinită și cerința caracterului provizoriu al măsurii, reclamantele solicitând obligarea pârâtului Ș. I. să le permită accesul cu atelajele prin traversarea proprietății lor către terenul situat în spatele casei și fără acces la calea publică, însă până la soluționarea dosarului de fond nr._ .
Tribunalul consideră că prima instanță nu a dat mai mult decât au solicitat reclamantele prin faptul că a indicat că pârâtul este obligat să nu blocheze/obstrucționeze accesul acestora prin interpunerea de obstacole, fiindcă aceasta măsură vine să expliciteze măsura solicitată de reclamante de a fi obligat pârâtul să permită accesul cu atelajele pe terenul aparținând apelantului, altfel spus nu e posibil accesul cu atelajele atât timp cât ar fi blocat ori obstrucționat terenul pe unde ar trebui să treacă atelajele, situație în care instanța de apel arată că nu se impune a fi înlăturată.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, va admite în parte apelul formulat de pârâtul Ș. I. împotriva sentinței civile nr.2437/2014 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, schimbă în parte sentința atacată în sensul că, va obliga pârâtul Ș. I. să permită reclamantelor accesul cu atelajele pe proprietatea sa (înscrisă în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/1) spre terenul folosit de acestea (înscris în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/3) și să le deschidă poarta sudată, instalată la drum, precum și să nu blocheze/obstrucționeze accesul acestora prin interpunerea de obstacole, în caz contrar autorizează reclamantele să deschidă poarta, respectiv să deblocheze calea de acces, pe cheltuiala pârâtului, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._, în intervalul primelor două săptămâni din luna martie și în ultimele două săptămâni din luna octombrie.
Având în vedere faptul că în primă instanță s-a dispus admiterea în parte a cererii formulate de reclamante, soluție menținută de tribunal, iar de asemenea apelul a fost admis în parte, tribunalul, în temeiul art.453 alin.2 Cod procedură civilă, va proceda la compensarea integrală a cheltuielile de judecată între reclamantele intimate și pârâtul apelant la fond și în apel, cheltuieli ce au constat în taxă judiciară de timbru și onorarii avocațiale achitate de reclamante și respectiv taxă judiciară de timbru, onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare suportate de apelantul pârât, măsura compensării fiind rezonabilă și echitabilă raportat la soluția adoptată de tribunal, chiar dacă sumele suportate de reclamante și de pârâtul apelant nu sunt egale.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate ce nu contravin acestei decizii, respectiv cea de admitere în parte a cererii formulate de reclamante, cea de respingere a cererii de ordonanță președințială formulată de reclamante împotriva pârâtei F. M. și cea prin care au fost obligate reclamantele la plata către pârâta F. M. a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte apelul formulat de pârâtul Ș. I., domiciliat în Cluj-N., .. 6, ., împotriva sentinței civile nr.2437/2014 a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, schimbă în parte sentința atacată în sensul că,
Obligă pârâtul Ș. I. să permită reclamantelor accesul cu atelajele pe proprietatea sa (înscrisă în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/1) spre terenul folosit de acestea (înscris în C.F. nr._ C., nr. top. 131/2/1/3) și să le deschidă poarta sudată, instalată la drum, precum și să nu blocheze/obstrucționeze accesul acestora prin interpunerea de obstacole, în caz contrar autorizează reclamantele să deschidă poarta, respectiv să deblocheze calea de acces, pe cheltuiala pârâtului, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr._, în intervalul primelor două săptămâni din luna martie și în ultimele două săptămâni din luna octombrie.
Compensează integral cheltuielile de judecată între reclamantele intimate și pârâtul apelant la fond și în apel.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate ce nu contravin acestei decizii.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. B. C. N. L. D.
MLB// 7 ex.// 14 ianuarie 2015
Jud. fond C. S.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 6/2015. Tribunalul... → |
|---|
