Pensie întreţinere. Decizia nr. 163/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 163/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 4830/190/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 163/A/2015
Ședința publică din data de 6 octombrie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție
JUDECĂTOR: R. - I. B.
GREFIER: M.-M. E.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind apelurile civile declarate de reclamantul B. D. N. și de pârâtul B. D.-A. împotriva sentinței civile nr. 5411/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect majorare pensie întreținere.
Dezbaterea fondului apelurilor a avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2015 în prezența reprezentantului reclamantului-apelant avocat C. A. și a reprezentantului pârâtului-apelant, avocat C. I., în substituirea avocatei V. C. C., concluziile acestora fiind consemnate în scris în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, tribunalul a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 6 octombrie 2015, orele 14,00.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 5411/2014 pronunțată la data de 20 iunie 2014 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea principală precizată de reclamantul B. D. N., asistat de reprezentantul legal Tăloi E., s-a admis în parte și cererea reconvențională formulată de pârâtul B. D.-A. și în consecință s-a dispus majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea copilului B. D. N., născut la 04.12.1998, prin sentința civilă nr. 2507 din 28.04.2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, fiind obligat pârâtul la executarea în natură a obligației de întreținere, în echivalentul lunar al sumei de 417,27 lei, de la 15.05.2013 - data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data de 13.02.2014, reprezentând o cotă de 1/4 raportată la veniturile obținute, respectiv de 213 lei lunar, de la data de 14.02.2014 și în continuare, reprezentând o cotă de 1/4 raportată la salariul minim pe economie, până la majoratul copilului sau noi dispoziții.
Totodată, a fost obligat pârâtul la plata retroactivă a unei pensii de întreținere în cuantum total de 17.351 lei, raportat la veniturile obținute de către acesta, începând cu data de 01.06.2010 și până la data introducerii prezentei cereri, diminuată cu pensia de întreținere achitată de pârât în baza sentinței civile nr. 2507 din 28.04.2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că prin sentința civilă nr. 2507/28.04.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița, pârâtul a fost obligat la o pensie de întreținere mărită în favoarea copilului B. D.-N., în sumă de 150 lei/lună, raportat la venitul minim pe economie de la acea dată.
Referitor la cererea de majorare a pensiei de întreținere formulată de reclamant prin reprezentantul său legal și modalitatea de plată în continuare a acesteia solicitată de pârât prin cererea reconvențională, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 531 alin. 1 din Codul civil, “dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.
Conform adresei din data de 26.03.2014 emisă de autoritățile spaniole (f. 62-63), rezultă că în perioada 2010-2014, pârâtul a obținut venituri în Spania, încasate cu titlu de ajutor de șomaj. Totodată, potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâtului B. D.-A. - tatăl reclamantului (f. 51), acesta a obținut și venituri din munca prestată în Spania, în cuantum de 1080 euro lunar, începând cu luna noiembrie 2010 și până în iunie 2011.
Astfel, în anul 2010, pârâtul a beneficiat de ajutor de șomaj în cuantum total de 6827,88 euro, deci 568,99 euro/lună (6827,88 euro:12 luni). Totodată, în lunile noiembrie și decembrie 2011 a beneficiat și de venituri obținute din muncă, în cuantum lunar de 1080 euro. Astfel, veniturile pârâtului în perioada iunie 2010-decembrie 2010 inclusiv sunt următoarele: iunie 2010 - șomaj 568,99 euro, iulie 2010 - șomaj 568,99 euro, august 2010 - șomaj 568,99 euro, septembrie 2010 - șomaj 568,99 euro, octombrie 2010 - șomaj 568,99 euro, noiembrie 2010 - șomaj 568,99 euro + 1080 euro (din muncă) = 1648,99 euro, decembrie 2010 - șomaj 568,99 euro + 1080 euro (din muncă) = 1648,99 euro.
În anul 2011, pârâtul a beneficiat de ajutor de șomaj în cuantum total de 6211,32 euro, deci 517,61 euro/lună (6211,32 euro:12 luni). Totodată, în perioada ianuarie 2011 - iunie 2011 a beneficiat și de venituri obținute din muncă, în cuantum lunar de 1080 euro. Astfel, veniturile pârâtului pe anul 2011 sunt următoarele: ianuarie 2011 - șomaj 517,61 euro + 1080 euro (din muncă) = 1597,61 euro, februarie 2011 - șomaj 517,61 euro + 1080 euro (din muncă) = 1597,61 euro, martie 2011 - șomaj 517,61 euro + 1080 euro (din muncă) = 1597,61 euro, aprilie 2011 - șomaj 517,61 euro + 1080 euro (din muncă) = 1597,61 euro, mai 2011 - șomaj 517,61 euro + 1080 euro (din muncă) = 1597,61 euro, iunie - șomaj 517,61 euro, iulie 2011 - șomaj 517,61 euro, august 2011 - șomaj 517,61 euro, septembrie 2011 - șomaj 517,61 euro, octombrie 2011 - șomaj 517,61 euro, noiembrie 2011 - șomaj 517,61 euro, decembrie 2011 - șomaj 517,61 euro.
În anul 2012, pârâtul a beneficiat de ajutor de șomaj în cuantum total de 2556 euro, deci 213 euro/lună (2556 euro:12 luni), în anul 2013, pârâtul a beneficiat de ajutor de șomaj în cuantum total de 4501,40 euro, deci 375,11 euro/lună (4501,40 euro:12 luni), iar în anul 2014, în lunile ianuarie și până în 13 februarie, pârâtul a beneficiat de ajutor de șomaj în cuantum total de 610,60 euro, iar din 14.02.2014, acesta nu mai obține venituri.
Situația expusă și probată cu actele de la dosar, impune majorarea cuantumului pensiei de întreținere datorată de acesta copilului, la nivelul veniturilor lunare, obținute de pârât, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și în continuare, pentru perioada 15.05._14, raportat la veniturile obținute, iar de la data de 14.02.2014 și în continuare, raportat la salariul minim pe economie.
Referitor la cererea reconvențională privind schimbarea modalității de executare a obligației de întreținere, instanța a reținut că există posibilitatea ca, pe parcursul prestării întreținerii, unul dintre părinți să ajungă la concluzia că i-ar fi mai convenabilă o altă modalitate de executare a obligației decât cea stabilită inițial. Spre exemplu, un părinte “nerezident” care își execută obligația în natură va putea să considere că este mai bine atât pentru el, cât și pentru copil să își execute obligația prin plata unei pensii de întreținere în bani. La fel, un părinte “nerezident”, care inițial a convenit să plătească o pensie de întreținere în bani, poate ajunge la concluzia că este mai bine atât pentru el, cât și pentru copil să își execute obligația de întreținere în natură.
Instanța a apreciat că este posibilă o asemenea schimbare, un părinte fiind îndreptățit să obțină schimbarea modalității de exercitare a acesteia, dacă prin aceasta nu se afectează sub nicio formă interesul copilului.
Prin urmare, inclusiv un părinte care a fost inițial obligat la plata unei pensii de întreținere în bani, poate solicita și obține schimbarea modalității de executare, prin executarea în natură a obligației de întreținere, cu atât mai mult cu cât obligarea inițială la plata pensiei de întreținere în bani pentru copil, a fost pronunțată prin sentința civilă nr. 2507/28.04.2010, în temeiul art. 93 din fostul Cod al familiei, fiind permis un asemenea demers și motivat de faptul că, . noului Cod Civil, care prevede regula executării în natură, reprezintă o schimbare a împrejurărilor avută în vedere de art. 403 din Noul Cod Civil.
Prin urmare, în lumina noilor dispoziții legale în materie și a practicii judiciare mai recent conturată, stabilirea unei pensii de întreținere în bani reprezintă o situație de excepție care intervine numai atunci când nu se execută în natură, de bunăvoie.
În opinia instanței, singura situație în care s-ar putea refuza o asemenea schimbare a modalității de executare, ar interveni atunci când pensia de întreținere plătibilă în bani a fost stabilită ca sancțiune pentru neexecutarea obligației în natură. Într-o asemenea situație, părintele în cauză este afectat de o prezumție că nu își execută obligația în natură și, de aceea, este în interesul copilului să se mențină plata pensiei de întreținere, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
Astfel, obligația de întreținere în natură stabilită în sarcina pârâtului, o va reprezenta echivalentul lunar al sumei de 417,27 lei, de la 15.05.2013 - data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data de 13.02.2014, reprezentând o cotă de 1/4 raportată la veniturile obținute de pârât, respectiv de 213 lei lunar, de la data de 14.02.2014 și în continuare, reprezentând o cotă de 1/4 raportată la salariul minim pe economie, astfel cum a fost stabilit prin art. 1 din HG nr. 23/2013, până la majoratul copilului sau noi dispoziții.
Referitor la plata retroactivă a pensiei de întreținere solicitată de reclamant prin reprezentantul său legal, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 532 alin. 1 Cod civil, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată. A.. 2 al aceluiași articol de lege prevede însă că pensia poate fi acordată și pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.
Într-adevăr, decizia de îndrumare nr. 19/05.11.1964 a fostului Tribunal Suprem, stabilește că, pentru perioada anterioară, cel îndreptățit la pensie, este prezumat că nu a avut nevoie de ea, deoarece, dacă i-ar fi fost necesară, nimic nu-l împiedica să sesizeze de îndată instanța judecătorească, aceleași considerente fiind reluate și în alte soluții de speță mai recente, însă, această prezumție poate fi înlăturată prin dovedirea de către creditor a faptului că întârzierea în introducerea acțiunii nu îi este imputabilă lui, ci debitorului obligației, situație ce se regăsește și în prezenta cauză,
Conform sentinței civile nr. 2705/2010, pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 150 lei, raportat la venitul minim pe economie din anul 2010.
Din actele de la dosar rezultă fără putință de tăgadă, faptul că pârâtul a obținut venituri în Spania, mai mari decât venitul minim pe economie din România, iar prin răspunsurile la interogatoriu (f. 51), pârâtul a și recunoscut acest aspect, arătând și faptul că nu a adus la cunoștința copilului sau mamei acestuia, cuantumul veniturilor realizate în Spania, obținute cel puțin din anul 2010 și chiar i-a înmânat fostei sale soții o adeverință de venit pe 2013, eliberată de DGFP B-N – AFP a comunei P. Bârgăului (f. 27), pentru a-i demonstra că nu beneficiază de niciun venit.
Având în vedere că pârâtul nu i-a adus niciodată la cunoștință reclamantului sau mamei acestuia, veniturile realizate și a achitat aceeași pensie de întreținere până în prezent, apare ca fiind plauzibilă susținerea reclamantului, în sensul că mama sa a fost încredințată de faptul că veniturile pârâtului nu au crescut, bazându-se și pe faptul că pârâtul i-a comunicat o adeverință din care reiese că nu deține venituri.
Întrucât întârzierea introducerii cererii de majorare a pensiei de întreținere se datorează culpei pârâtului, care a ascuns cuantumul veniturilor realizate efectiv, instanța a considerat că pârâtul a fost de rea-credință, motiv pentru care l-a obligat și la plata retroactivă a unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile efectiv realizate în Spania de către acesta, începând cu data de 01.06.2010 și până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, în sumă totală de 17.351 lei, sumă calculată prin diminuarea cu 200 lei/lunar, reprezentând pensia de întreținere achitată de pârât în baza sentinței civile nr. 2507 din 28.04.2010 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, sumă recunoscută ca fiind achitată și de către reclamant.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 403, art. 531 alin. 1 și art. 532 alin. 1 și 2 din Codul civil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel reclamantul și pârâtul.
Prin apelul declarat de reclamant s-a solicitat în principal admiterea apelului și modificarea în parte a încheierii de ședință din data de 16.05.2014 și a sentinței civile nr. 5411/2014 pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ și pe cale de consecință admiterea excepției nelegalei timbrări a cererii reconvenționale și anularea ca netimbrată a cererii reconvenționale formulată de către pârâtul intimat B. D.-A.; admiterea în întregime a acțiunii principale precizată de reclamant, în sensul majorării pensiei de întreținere stabilită în favoarea sa și obligarea pârâtului intimat la plata în bani a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 417,27 lei, începând cu data de 15.05.2013 și până la majoratul reclamantului sau noi dispoziții; menținerea tuturor celelalte dispoziții cuprinse în sentința civilă nr. 5411/2014; în subsidiar, admiterea în întregime a acțiunii precizate de reclamant în sensul majorării pensiei de întreținere stabilită în favoarea sa și obligării pârâtului la plata în bani a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 417,27 lei, începând cu data de 15.05.2013, până la majoratul reclamantului sau noi dispoziții și respingerea ca nefondată a cererii reconvenționale formulată de pârâtul B. D.-A.; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivare s-a arătat că s-a dispus obligarea pârâtului intimat la o pensie de întreținere în cuantum de 417,27 lei lunar începând cu data de 15.05.2013 - data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data de 13.02.2014, iar începând cu data de 14.02.2014 s-a stabilit o pensie de 213 lei lunar, raportat la salariul minim pe economie.
Se contestă stabilirea începând cu data de 14.02.2014 a unei pensii de întreținere raportat la venitul minim pe economie, întrucât pârâtul nu a făcut nicio dovadă a faptului că indemnizația de șomaj primită din Spania s-ar fi sistat.
Ori, raportat la acest aspect, ulterior datei de 14.02.2014 și până la majoratul reclamantului ori noi dispoziții, pensia de întreținere trebuia a fi stabilită tot în cuantumul de 417,27 lei lunar (1/4 din media veniturilor realizate pe anul 2013).
Instanța de fond reține în mod greșit faptul că pârâtul a obținut indemnizație de șomaj din Spania abia până la data de 13.02.2014, cu toate că din informațiile obținute de la autoritățile spaniole nu rezultă acest lucru.
Astfel, din înscrisul aflat la fila 62 din dosar reiese faptul că pârâtul a încasat ajutor de șomaj pe anul 2014 - până la data eliberării adeverinței - în cuantum total de 610,60 euro. Adeverința de la fia 62 precizează doar veniturile încasate până la data eliberării acesteia (26.03.2014), iar nu și veniturile ce urmau a fi încasate ulterior pe tot parcursul anului 2014, întrucât aceasta a fost solicitarea instanței, de a comunica veniturile deja încasate de pârât în perioada 2010-2014. Din acest înscris nu rezultă sistarea indemnizației la data de 13.02.2014. Data de 13.02.2014 este doar data de actualizare a informațiilor serviciului public de angajări la stat din Spania.
În plus, instanța de fond i-a pus în vedere pârâtului - personal și prin reprezentant - să facă dovada veniturilor din Spania, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Din contră, prin răspunsul la interogatoriu (fila 51, întrebarea nr. 4) a declarat că i-ar fi fost sistat ajutorul de șomaj începând cu luna iunie a anului 2013, cu toate că ulterior s-a dovedit că inclusiv pe anul 2014 a beneficiat de acel ajutor de șomaj.
Dacă într-adevăr i-ar fi fost sistat venitul începând cu data de 13.02.2014, pârâtul ar fi trebuit să se conformeze dispozițiilor instanței și să depună înscrisul doveditor al acestui fapt.
Cu privire la excepția nelegalei timbrări a cererii reconvenționale a pârâtului intimat, excepție invocată la termenul de judecată din data de 16.05.2014, s-a arătat că reclamantul a invocat excepția nelegalei timbrări și a solicitat instanței anularea cererii reconvenționale, raportat la faptul că pârâtul nu a achitat taxa judiciară de timbru conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997, aplicabile raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată, care prevăd faptul că taxele de timbru se plătesc în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul debitorul. Ori, întrucât pârâtul intimat are domiciliul pe raza teritorială a comunei P. Bârgăului, taxa judiciară de timbru se impunea a fi achitată în contul acesteia, iar nu în contul Municipiului Bistrița cum a procedat pârâtul (fila 50).
În mod ilegal instanța de fond a omis să se pronunțe la termenul de judecată din data de 16.05.2014 asupra excepției invocate de către reclamantul - prin mandatar - și a mai acordat încă un termen de judecată pârâtului în vederea timbrării cererii reconvenționale.
Instanța a mai acordat anterior pârâtului un termen de judecată în vederea timbrajului (chiar la termenul ulterior înregistrării cererii reconvenționale), însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 și cu toate că era reprezentat de avocat nu a achitat taxa de timbru în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale de domiciliu.
Este nelegală dispoziția instanței de a acorda unei părți două termene de judecată în vederea timbrării cererii, ignorând principiul conform căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii. Întrucât pârâtul nu putea invoca necunoașterea dispozițiilor legale privitoare timbrarea cererii de chemare în judecată (mai ales în condițiile în care era reprezentat de avocat) prima instanță nu trebuia să acorde și al doilea termen în vederea legalei timbrări, ci trebuia să se pronunțe asupra excepției invocate și să anuleze cererea reconvențională.
Din aceste motive s-a contestat inclusiv încheierea de ședință din data de 16.05.2014.
În situația în care se va aprecia că instanța de fond în mod legal a respins excepția nelegalei timbrări a cererii reconvenționale, s-a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondată a cererii reconvenționale și dispunerea ca pensia de întreținere cuvenită reclamantului să se execute prin plata lunară a sumei de 417,27 lei lunar (1/4 din media veniturilor realizate pe anul 2013), începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la majorat sau noi dispoziții.
S-a arătat faptul că reclamantul urmează cursurile Colegiului M. „M. Viteazul" din A. I., iar din acest motiv executarea în natură a pensiei de întreținere este imposibilă.
Nu va fi posibilă plata în natură a pensiei de întreținere (care presupune asigurarea zilnică a celor necesare traiului), tocmai datorită faptului că reclamantul se află la distanță și se întoarce în județul Bistrița-Năsăud doar în timpul vacanțelor (de câteva ori pe ani).
Cea mai bună metodă de executare a obligației de întreținere este prin plata în bani a pensiei de întreținere, reclamantul având diverse cheltuieli pentru care are nevoie de bani (cum ar fi pentru rechizite, îmbrăcăminte, alte cheltuieli extrașcolare, cheltuieli de deplasare, etc.)
Un alt argument în sprijinul acestei solicitări este și faptul că, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, tatăl și-a executat cu rea-credință obligația de întreținere începând cu anul 2010, plătind o pensie de întreținere raportat la venitul minim pe economie cu toate că acesta obținea venituri în Spania mai mari de 1000 euro. Tocmai din acest motiv, întrucât i-au fost ascunse veniturile acestuia, instanța de fond în mod corect a dispus obligarea acestuia la plata retroactivă a pensiei de întreținere. Ori, în aceste condiții este de neînțeles de ce a reținut instanța faptul că s-ar fi plătit de bunăvoie pensia de întreținere de către debitorul acestei obligații.
Un ultim argument în sprijinul cererii pentru plata în bani a pensiei de întreținere este faptul că după divorțul părinților, tatăl reclamantului nu i-a acordat niciodată întreținere în natură, nici chiar ulterior comunicării sentinței civile nr. 5411/2014. Potrivit dispozițiilor art. 448 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ., hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect sume datorate cu titlu de obligație de întreținere pentru copii. Ori, cu toate că hotărârea primei instanțe este executorie de drept, intimatul nu a înțeles să execute în natură, de bunăvoie, pensia de întreținere. În această situație se impune stabilirea pensiei de întreținere în bani, potrivit art. 530 alin. 2 C.civ.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm., 480 alin. 2 teza a II-a C.proc.civ., art. 530 alin. 2 C. civ., art. 19 din Legea nr. 146/1997.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. c din Legea nr. 146/1997, aplicabilă în raport de data promovării acțiunii – 15 mai 2013.
Prin apelul declarat de pârât s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii în sensul recalculării și reducerii sumei de 17.351 lei la suma ce va rezulta raportat la veniturile nete reale obținute de pârât în perioada 01.06._13, cu cheltuieli de judecată în apel.
În motivare s-a arătat că sentința este nelegală și netemeinică, deoarece, pe de o parte, nu se indică cursul leu-euro la care s-a raportat instanța (trebuie avut în vedere cursul euro din perioada respectivă, care urmează a fi verificat prin BNR) și reține în mod greșit faptul că în perioada noiembrie 2010-iunie 2011 a obținut atât ajutor de șomaj, cât și venituri în cuantum de 1080 euro lunar. Realitatea este că pârâtul a fost în șomaj în anul 2010 până în luna octombrie inclusiv, apoi, în perioada noiembrie 2010-iunie 2011 a lucrat și a obținut un venit brut și nu net de 1080 euro lunar, după care a reintrat în șomaj.
Greșeala instanței este determinată, pe de o parte, de faptul că autoritățile spaniole trebuiau să comunice veniturile salariale, respectiv ajutorul de șomaj pe fiecare lună, de la data de 01.06.2010 până la zi, iar, pe de altă parte, traducerea adresei din spaniolă în română probabil că nu este completă ori corectă, din moment ce vorbește de „venit net".
Din sentință nu rezultă nici suma globală minus 200 lei lunar = suma de plată, astfel că nu se poate verifica dacă instanța a calculat corect sau nu.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 531, art. 529-532 C.civ., art. 451 și urm., art. 466 și urm. C.proc.civ.
Cererea este legal timbrată cu taxă judiciare de timbru, anulată la dosar (f. 24).
Prin întâmpinarea depusă la dosar de reclamant față de apelul pârâtului, în termenul legal prevăzut de art. 201 C.proc.civ. (f. 19), s-a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în calea de atac.
În motivare s-a arătat că suma de 17.351 lei la care a fost obligat apelantul în primă instanță cu titlu de pensie de întreținere, calculată retroactiv pentru perioada 01.06._13, a fost calculată în mod corect, instanța având în vedere cursul euro-leu de 4,45 lei pentru un euro, curs care se poate desprinde cu ușurință din cuprinsul hotărârii atacate.
Suma de 17.351 lei la care a fost obligat apelantul corespunde calculelor detaliate efectuate în cuprinsul notelor scrise întocmite de reclamant prin mandatar și depuse în data de 16.05.2014.
În mod incorect se critică sentința raportat la faptul că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere cursul de schimb euro-leu din perioada 01.06._13 (în care s-au realizat venituri), întrucât cursul de schimb variază de la o zi la alta și ar fi fost imposibil instanței să efectueze calculele raportat la acel/acele cursuri de schimb.
În plus nu prezintă relevanță care a fost cursul din perioada 01.06.201015.05.2013, întrucât apelantul nu și-a îndeplinit cu bună-credință obligația de plată a pensiei de întreținere la momentul realizării veniturilor, motiv pentru care prima instanță a apreciat în mod corect că se impune obligarea la plata retroactivă a pensiei de întreținere raportat la cursul din prezent.
Cu privire la critica conform căreia instanța ar reținut în mod greșit că în perioada noiembrie 2010-iunie 2011 apelantul ar fi obținut atât venituri din muncă în Spania, cât și indemnizație de șomaj și cu privire la contestarea realității veniturilor ce rezultă din înscrisul transmis de către autoritățile spaniole cu privire la indemnizația de șomaj obținută în perioada 2010-2011, s-a subliniat că în speță cuantumul veniturilor apelantului și care au fost avute în vedere de prima instanță rezultă din răspunsul la interogatoriu al acestuia (fila 51) și din înscrisul transmis de către autoritățile spaniole (fila 62).
Se impune a se respinge solicitarea apelantului de a se reveni în apel cu adresă la autoritățile spaniole pentru a se stabili „dacă afirmațiile sale la interogator sunt reale sau nu cu privire la cuantumul veniturilor realizate din muncă.
Este ilogic acest lucru atâta timp cât pârâtul apelant a recunoscut la interogatoriu faptul că a obținut venituri din muncă în Spania de 1080 euro lunar în perioada noiembrie 2010-iunie 2011, venit net, iar nu brut.
Ar fi nerelevant a se reveni cu adresă la autoritățile spaniole în sensul arătat de apelant și raportat la faptul că este de notorietate că majoritatea persoanelor obțin venituri din munca „la negru" în străinătate. Practic, implicit apelantul a recunoscut la interogatoriu că ar fi obținut venituri din munca „la negru", în perioada 2010-2011, întrucât în acea perioadă a obținut și indemnizație de șomaj. Ori, dacă în acea perioadă a obținut indemnizație de șomaj este evident că venitul de 1080 euro lunar a fost obținut din munca „la negru" și acel venit nu a fost impozitat, fiind venit net, iar nu brut.
În acest sens revenirea cu adresă la autoritățile spaniole este inutilă, mai ales având în vedere recunoașterea făcută de pârâtul apelant la interogatoriu.
Cu privire la contestarea traducerii înscrisului transmis de autoritățile spaniole în ce privește indemnizația de șomaj obținută (în sensul dacă este vorba de venituri nete sau brute) și această critică este neîntemeiată.
Este limpede faptul că traducerea respectivului înscris (fila 62) a fost corect făcută. Mai precis mențiunea din spaniolă „las cantidades netas se especifican en la siguiente tabla..." a fost tradus de către traducătorul autorizat astfel: „sumele nete sunt specificate în tabelul de mai jos". Chiar și fără cunoștințe de limba spaniolă apelantul putea verifica precizia traducerii.
În plus, în fața primei instanțe nu s-a contestat realizarea efectivă a veniturilor înscrise în adeverința transmisă de autoritățile spaniole cu privire la indemnizația de șomaj.
Mai solicită apelantul a se scădea din veniturile obținute sumele ce au fost primite de către reclamant cu titlu de pensie de întreținere în baza sentinței civile nr. 2507/2010.
Această critică este de asemenea neîntemeiată, întrucât suma de 17.351 lei la care a fost obligat pârâtul apelant rezultă din deducerea pensiei de întreținere stabilită conform sentinței civile nr. 2507/2010. Mai mult, anterior obligării pârâtului la plata acestei sume s-a dedus lunar nu 150 lei (cât a fost stabilită pensia de întreținere în anul 2010), ci 200 lei, reclamantul fiind de bună-credință și recunoscând că uneori a primit 200 lei cu titlu de pensie de întreținere sau a mai primit unele cadouri.
Suma de 17.351 lei reprezintă pensie de întreținere calculată retroactiv pentru perioada 01.06._13, sumă ce se impune a fi achitată de pârâtul apelant fără alte deduceri, întrucât aceste deduceri au fost deja efectuate de către prima instanță.
Toate aceste calcule care reies din cuprinsul hotărârii corespund calculelor detaliate efectuate în cuprinsul notelor scrise întocmite de reclamant prin mandatar și depuse în data de 16.05.2014.
Așadar, suma de 17.351 lei la care a fost obligat pârâtul apelant este corectă și stabilită în baza probelor administrate în cauză, motiv pentru care se impune respingerea apelului declarat.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 471 alin. 5 C.proc.civ., art. 480 alin. 1 teza 1 C.proc.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de pârât față de apelul reclamantului, în termenul legal prevăzut de art. 201 C.proc.civ. (f. 19), s-a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în calea de atac.
În motivare s-a arătat că în privința sumelor de bani realizate în Spania, s-a cerut și prin apelul pârâtului să se solicite relații precise de la autoritățile spaniole, inclusiv să se precizeze care este data sistării oricăror plăți, sub formă de salariu, respectiv ajutor de șomaj, pentru a nu mai exista discuții. Apelantul nu poate prezenta alte dovezi în acest sens.
Cererea reconvențională a fost timbrată de două ori, din vina apelantului. Acesta și nu avocatul său a plătit prima dată la Bistrița, apoi, la obiecția avocatei C., a mai achitat o dată aceeași taxă de timbru la P. Bârgăului.
În raport cu cele comunicate de autoritățile spaniole în mod clar, neechivoc, se va decide cuantumul pensiei datorate, din care trebuie să se scadă sumele achitate oficial, cele achitate direct la mâna fiului, cheltuielile cu deplasările la Câmpulung Moldovenesc și A. I., precum și contravaloarea bunurilor cumpărate de apelant fiului în perioada respectivă (obiecte de îmbrăcăminte, bicicletă, ATV cumpărat și dat până în acest an, când l-a luat să-l repare, etc.). Chiar și în vara acestui an, i-a dat bani suplimentar pentru cheltuieli personale și când s-a dus la mare. Din păcate, mama lui nu recunoaște nimic și-l instigă împotriva tatălui.
Potrivit dispozițiilor art. 530 C.civ., obligația de întreținere se execută în natură. Desigur că la Liceul militar A. I. i se asigură cazare, masă și haine militare, dar există alte necesități „civile"pe care dorește să i le împlinească, la solicitarea sa și de comun acord cu el. Pe de altă parte, executarea obligației de întreținere în natură este și o formă practică de a avea legături personale cu fiul, de a se consulta cu privire la necesitățile sale privind traiul de zi cu zi, învățătură, educație și pregătire profesională (haine civile, calculator, școala de șoferi, învățarea unei limbi străine, etc.). Apelantul nu dorește să se sustragă obligației de întreținere, dar își dorește la fel de mult să aibă legături personale firești cu fiul său, să se implice în creșterea și educația lui, chiar dacă mama lui face tot posibilul să îi îndepărteze pe unul de celălalt, dorind doar banii apelantului.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 și urm., art. 451 și urm. C.proc.civ., art. 530 C.civ.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de pârâtul apelant față de întâmpinarea depusă de reclamantul apelant în termenul prevăzut de art. 201 alin. 2 C.proc.civ. (f. 33) s-a solicitat respingerea apărărilor și admiterea apelului declarat de pârât, cu plata cheltuielilor de judecată în apel.
În motivare s-a subliniat că deși la pag. 1 din întâmpinare se susține că „instanța a avut în vedere cursul euro-leu de 4,45 lei pentru un euro, curs care se poate desprinde cu ușurință din cuprinsul hotărârii atacate", nu se indică pagina și aliniatul din cuprinsul sentinței unde este indicat acest curs, cum ar fi fost firesc.
Cu privire la faptul reținut în sentință că în perioada noiembrie 2010-iunie 2011 apelantul a obținut atât ajutor de șomaj, cât și venituri în cuantum de 1080 euro lunar (pag. 5 alin. ultim și 6 din sentință), în întâmpinare se fac doar speculații. Apelantul nu cere să fie crezut pe cuvânt, dar acesta nu are acte din perioada respectivă, iar memoria ne mai poate juca feste. Realitatea este, în opinia sa, că a fost în șomaj în anul 2010 până în luna octombrie inclusiv, apoi, în perioada noiembrie 2010-iunie 2011 a lucrat și a obținut un venit brut și nu net de 1080 euro lunar, după care a reintrat în șomaj.
Autoritățile spaniole trebuiau să precizeze clar, distinct ce venituri salariale nete a obținut, respectiv ce ajutor de șomaj a primit, pe fiecare lună separat, de la data de 01.06.2010 până la zi, respectiv până la data sistării oricărei plăți în favoarea sa în anul 2014, apoi să ofere eventual un total anual ori general. Din răspunsul complet al autorităților spaniole se va putea deduce și faptul că nu a muncit „la negru" cum se susține fără niciun temei prin întâmpinare.
Prin întâmpinare nu se răspunde deloc afirmațiilor din apelul pârâtului privind contribuția sa efectivă la cheltuielile de întreținere și educare ale fiului, cu bani și bunuri, pe lângă cei 200 lei achitați lunar, contribuție despre care a făcut vorbire atât la Judecătoria Bistrița (f. 16 și 42), cât și prin apel, când a cerut interogatoriul fiului (sumele de bani cheltuite cu ocazia deplasărilor la Câmpulung Moldovenesc pentru testele fizice, când a fost personal cu el și apoi la A. I., pentru examen, când a achitat contravaloarea cheltuielilor de deplasare, banii dați pentru cheltuieli personale curente și în vacanțe, obiectele și bunurile cumpărate în România sau trimise din Spania, etc.). Apelantul dorește, prin probele noi solicitate în apel, să se stabilească care a fost contribuția sa efectivă la întreținerea fiului, apoi dacă afirmațiile sale la interogatoriu (f. 51 pct. 2 și 5) sunt reale sau nu, ce sume au fost primite de reclamant (bani ori contravaloarea bunurilor) și care trebuie scăzute din totalul ce va rezulta în urma stabilirii corecte a veniturilor (salariu, respectiv ajutor de șomaj) la care se va majora pensia și apoi se va scădea suma achitată de apelant, adică 200 lei lunar în loc de 150 lei lunar cât se stabilise prin hotărâre.
Toate susținerile aparțin fostei soții, nu fiului, de aceea dorește să răspundă fiul personal la interogatoriu.
Dacă această atitudine a fostei soții va continua, atunci apelantul va fi silit să achite doar suma la care este obligat prin hotărâre judecătorească, ceea ce nu ar fi în interesul fiului și nici nu dorește acest lucru, pentru că este vorba totuși de copilul său.
Prin notele scrise depuse la dosar de reclamantul apelant la data de 23 septembrie 2015 (f. 329) s-a solicitat în principal admiterea apelului și modificarea în parte a încheierii de ședință din data de 16.05.2014 și a sentinței civile nr. 5411/2014 pronunțate de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ și pe cale de consecință în principal admiterea excepției nelegalei timbrări a cererii reconvenționale (introdusă după . OUG nr. 80/2013) și anularea ca netimbrată a cererii reconvenționale formulată de către pârâtul intimat B. D.-A., admiterea acțiunii principale precizată de reclamant, în sensul majorării pensiei de întreținere stabilită în favoarea sa și obligarea pârâtului la plata în bani a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 1/4raportat la venitul minim pe economie, începând cu data de 14.02.2014 și până la majoratul reclamantului sau noi dispoziții, cu menținerea tuturor celelalte dispoziții cuprinse în sentința civilă nr. 5411/2014;în subsidiar, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul majorării pensiei de întreținere stabilită în favoarea sa și obligarea pârâtului la plata în bani a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de ¼ raportat la venitul minim pe economie, începând cu data de 14.02.2014 și până la majoratul reclamantului sau noi dispoziții; respingerea ca nefondată a cererii reconvenționale formulată de pârâtul B. D.-A. și menținerea tuturor celelalte dispoziții necontradictorii cuprinse în sentința civilă nr. 5411/2014.
În motivare s-a arătat că potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâtului apelant B. D.-A. - tatăl reclamantului (fila 51 dosar primă instanță), acesta a obținut venituri din munca prestată în Spania, în cuantum de 1080 euro lunar, începând cu luna noiembrie 2010 și până în iunie 2011. Totodată, din informațiile furnizate de autoritățile spaniole, în perioada 2010-2014 acesta a obținut și venituri încasate cu titlu de prestație contributivă de șomaj și ajutor de șomaj.
Veniturile obținute de pârâtul apelant începând cu anul 2010 din Spania (șomaj și venituri din muncă) și până la data de 15.05.2013 (data introducerii acțiunii), pentru a stabili pensia retroactivă au fost următoarele:
În anul 2010, începând cu luna iunie, pârâtul apelant a beneficiat de ajutor de șomaj din Spania. Totodată, în lunile noiembrie și decembrie 2011 a beneficiat și de venituri obținute din muncă, în cuantum lunar de 1080 euro. Astfel, veniturile pârâtului în perioada iunie 2010-decembrie 2010 inclusiv sunt următoarele: iunie 2010: șomaj 655,50 euro; iulie 2010: șomaj 1035 euro; august 2010: șomaj 1035 euro; septembrie 2010: șomaj 1035 euro; octombrie 2010: șomaj 1035 euro; noiembrie 2010: șomaj 1035 euro + 1080 euro (din muncă) = 2115 euro; decembrie 2010: șomaj 997,38 euro + 1080 euro (din muncă) = 2077.38 euro.
Total venituri 2010: 8987.88 euro => pensie întreținere cuvenită pe 2010: 2246,97 euro.
În anul 2011 pârâtul apelant a beneficiat de ajutor de șomaj în perioada ianuarie-august 2011. Totodată, în perioada ianuarie 2011 - iunie 2011 a beneficiat și de venituri obținute din muncă, în cuantum lunar de 1080 euro. Astfel, veniturile acestuia pe anul 2011 sunt următoarele: ianuarie 2011: șomaj 975,60 euro + 1080 euro (din muncă) = 2055,60 euro; februarie 2011: șomaj 975,60 euro + 1080 euro (din muncă) = 2055,60 euro; martie 2011: șomaj 975,60 euro + 1080 euro (din muncă) = 2055,60 euro; aprilie 2011: șomaj 975,60 euro + 1080 euro (din muncă) = 2055,60 euro; mai 2011: șomaj 715,44 euro + 1080 euro (din muncă) = 1795.44 euro; iunie: șomaj 260,16 euro; iulie 2011: șomaj 975,60 euro; august 2011: șomaj 357,72 euro.
Total venituri 2011:_,32 euro => pensie întreținere cuvenită pe 2011: 2902,83 euro.
În anul 2012 pârâtul apelant a beneficiat de ajutor de șomaj după cum urmează: iulie 2012: 426 euro; august 2012: 426 euro; septembrie 2012: 426 euro; octombrie 2012; 426 euro; noiembrie 2012: 426 euro; decembrie 2012: 426 euro.
Total venituri 2012: 2556 euro => pensie întreținere cuvenită pe 2012: 639 euro.
În anul 2013 (1 ianuarie 2013-15 mai 2013: pârâtul apelant a beneficiat de ajutor de șomaj după cum urmează: februarie 2013: 241,40 euro; martie 2013: 426 euro; aprilie 2013: 426 euro; mai 2013: 426 euro => pentru perioada 1 mai-15 mai 2013: 2= 213 euro.
Total venituri cuvenite februarie -15 mai 2013: 1306.4 euro => pensie întreținere cuvenită pe anul 2013 (până la 15 mai 2013): 326 euro.
Total pensie datorată pentru perioada 01.06._13: 6114,8 euro.
Din aceasta se impune a se diminua prestațiile executate de pârâtul apelant în perioada de referință și anume 200 lei lunar (150 lei conform sentinței anterioare + 50 lei lunar reprezentând media lunară a sumelor plătite sau cheltuite suplimentar).
În perioada 01.06._13 s-a prestat întreținere în cuantum total de 7100 lei (35,5 luni x 200 lei).
Așadar, din totalul pensiei datorată potrivit veniturilor obținute în străinătate (6114,8 euro) se impune a se scădea suma de 7100 lei, rezultând pensia de întreținere datorată retroactiv pentru perioada 01.06._13.
Calculat la un curs euro de 4.4 lei pentru un euro, rezultă o pensie retroactivă după cum urmează: 6114,8 euro x 4.4 =_,12 lei;_,12 lei - 7100 lei =_,12 lei.
Așadar, pensia retroactivă cuvenită potrivit înscrisurilor transmise de autoritățile spaniole este superioară celei stabilite de prima instanță, motiv pentru care se impune respingerea apelului declarat de pârâtul apelant B. D. A., acesta criticând sentința primei instanțe doar sub aspectul cuantumului pensiei retroactive la care a fost obligat, nu și raportat la faptul că a fost obligat la o asemenea plată, motiv pentru care instanța de apel va trebui să analizeze sentința strict sub aspectul cuantumului pensiei de întreținere stabilită retroactiv în sarcina pârâtului apelant pentru perioada 01.06._13.
De asemenea, se impune a se respinge solicitarea pârâtului apelant B. D. A. de a diminua alte sume, reprezentând alte prestații suplimentare executate, întrucât susținerile acestuia nu sunt dovedite. În plus, în respectarea dispozițiilor art. 294 Cproc.civ., această solicitare nouă se impunea a fi adresată în primul rând primei instanțe, neputând fi sesizată direct instanța de control judiciar cu o astfel de cerere („tantum devolutum quantum iudicatam").
Mai mult reclamantul a solicitat a se diminua cu 50 de lei lunar în plus față de pensia de întreținere de 150 lei stabilită prin sentință, tocmai pentru a acoperi prestațiile sau cheltuielile efectuate în plus de tată.
În ce privește majorarea pensiei de întreținere la 417,27 lei și obligarea pârâtului la plata acestei pensii, începând cu data introducerii acțiunii (15.05.2013) și până la data de 13.02.2014, această soluție a primei instanțe este corectă, întrucât ulterior acestei date s-a sistat indemnizația de șomaj din Spania a tatălui, astfel cum reiese din înscrisurile transmise de autoritățile spaniole, motiv pentru care nu se mai susțin criticile aduse sentinței raportat la acest aspect.
Nici pârâtul apelant nu a criticat sentința raportat la acest aspect, motiv pentru care nu se mai impune a fi analizată această soluție.
În ce privește obligarea pârâtului apelant la plata unei pensii de întreținere de 213 lei lunar, începând cu data de 14.02.2014 și până la majoratul reclamantului sau noi dispoziții, s-a arătat că această pensie de întreținere a fost calculată raportat la cuantumul venitului minim pe economie la momentul pronunțării sentinței. Întrucât de la acel moment venitul minim pe economie a crescut, în prezent fiind 1050 lei, se impune stabilirea unei pensii de întreținere în cuantum de 1/4 raportat la venitul minim pe economie, începând cu data de 14.02.2014 și până la majoratul reclamantului ori noi dispoziții.
Raportat la minimul pe economie, pârâtul apelant ar datora o pensie de întreținere de 262,5 lei, însă întrucât minimul pe economie este în continuă creștere, pentru a nu fi nevoit să învestească instanțele de fiecare dată când se actualizează minimul pe economie, se apreciază oportună stabilirea pensiei de întreținere în cotă procentuală de 1/4 raportat la acest venit.
În ce privește cererea reconvențională (stabilirea în natură a pensiei de întreținere) și apelul pârâtului, s-a arătat că se susțin toate motivele invocate în cuprinsul cererii de apel și întâmpinării la apel.
Analizând încheierea de ședință din data de 16 mai 2014 și hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate tribunalul reține că apelurile sunt nefondate, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică pentru considerentele care urmează a fi relevate.
În ceea ce privește apelul reclamantului tribunalul reține faptul că în ședința de judecată din data de 16 mai 2014 (f. 69 dosar fond) s-a discutat excepția nelegalei timbrări a cererii reconvenționale, excepție invocată de reclamant, pe considerentul că taxa judiciară de timbru nu s-a achitat în contul unității administrativ-teritoriale în raza căreia domiciliază pârâtul reclamant reconvențional.
Instanța de fond a acordat un termen de judecată pentru a da posibilitatea achitării legale a taxei judiciare de timbru, taxă achitată ulterior în contul comunei P. Bârgăului la data de 2 iunie 2014 (f. 70 dosar fond).
Prin apelul declarat de reclamant se critică procedeul instanței de fond de a acorda un termen de judecată în vederea legalei timbrări.
Tribunalul constată că în mod judicios instanța de fond a dat posibilitatea pârâtului să achite taxa de timbru în contul unității administrativ-teritoriale unde acesta își are domiciliul și nu a procedat la anularea cererii reconvenționale.
Este adevărat că nu poate fi invocată necunoașterea legii, mai ales atunci când partea este reprezentată prin apărător ales, însă este de observat că soluția anulării intervine atunci când instanța a informat partea nu doar în privința existenței obligației de timbrare prin raportare la obiectul cererii sale, ci și cu privire la cuantumul exact al taxei de timbru datorate și la unitatea administrativ-teritorială unde trebuie achitată această sumă.
Obligația rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor din legea taxelor judiciare de timbru referitoare la dreptul părții în sarcina căreia s-a stabilit o anumită taxă de timbru, de a contesta modul de stabilire a taxei judiciare de timbru a prin formularea unei cereri de reexaminare. Or, sintagma „mod de stabilire a taxei” are în vedere nu numai cuantumul acesteia, ci și locul unde trebuie achitată, adică tot ceea ce ține de obligația de plată stabilită în sarcina părții. În absența indicării tuturor elementelor ce țin de stabilirea taxei de timbru (cuantum, loc și termen de plată, etc.) partea în proces este lipsită de posibilitatea demarării unui atare demers juridic.
Așa cum rezultă din dosarul de fond (f. 70) obligația de plată a taxei judiciare de timbru în contul unității administrativ-teritoriale în raza căreia își are domiciliul pârâtul reclamant reconvențional a fost îndeplinită în termenul stabilit de instanță, astfel că în mod corect nu s-a anulat cererea reconvențională.
Ca atare, acest motiv de apel nu este întemeiat.
Pe fondul dreptului dedus judecății, inițial reclamantul a criticat hotărârea instanței de fond sub două aspecte: 1. al stabilirii întreținerii în raport de venitul minim pe economia națională începând cu data de 14 februarie 2014; 2. al modului de executare a întreținerii.
Prin notele scrise din 23 septembrie 2015 reclamantul apelant a arătat că nu mai înțelege să critice hotărârea instanței de fond cu privire la stabilirea întreținerii în raport de venitul minim pe economie începând din 14 februarie 2014, însă în același timp a arătat că valoarea salariului minim trebuie raportată la suma de 1050 lei lunar și nu de valoarea din momentul pronunțării hotărârii, că pensia se impune a fi stabilită procentual, în cotă de ¼, pentru a nu fi nevoie de sesizări repetate ale instanței de judecată ori de câte ori se modifică valoarea salariului minim pe economia națională.
În ceea ce privește motivul de apel privitor la modul de executare a întreținerii, tribunalul apreciază că acesta nu este fondat.
Potrivit art. 530 alin. 1 C. civ. obligația de întreținere se execută, în principal, în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.
Dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, conform art. 530 alin. 2 C.civ., instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani, sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul lunar net. Cuantumul poate fi modificat în sensul majorării sau micșorării sale, după cum se modifică nevoile copilului și veniturile părintelui obligat la întreținere.
Ca atare, din cuprinsul dispozițiilor art. 530 alin. 1 și 2 C. civ. rezultă fără îndoială că executarea în natură este regula, executarea prin echivalent (sub forma plății în bani a pensiei de întreținere) constituind excepția, care devine incidentă numai atunci când există dovada refuzului executării în natură a obligației, în mod benevol.
Se poate observa că actuala reglementare a executării întreținerii, cuprinsă în art. 530 C. civ., diferă de vechea reglementare conținută în art. 93 C. fam. Astfel, noua reglementare statuează în termeni imperativi că obligația de întreținere se execută în natură, iar numai dacă debitorul nu o execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă poate dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani. Ca atare, noua reglementare nu instituie o modalitate alternativă de executare, ci, dimpotrivă, prevede o modalitate principală și una subsidiară, ce devine incidentă ori de câte ori obligația principală nu poate fi îndeplinită. Articolul 93 C. fam. prevedea că obligația de întreținere se execută în natură sau prin plata unei pensii în bani, instanța de judecată stabilind felul și modalitățile executării, ținând seama de împrejurări. Ca atare, în vechea reglementare era instituită o modalitate alternativă de executare a obligației de întreținere, lăsată la aprecierea instanței, în funcție de circumstanțele cauzei.
Față de regula generală care se desprinde din 530 alin. 1 C. civ., tribunalul apreciază că executarea obligației de întreținere se dispune de principiu în natură, atunci când din probatoriul administrat nu rezultă că debitorul refuză executarea benevolă a întreținerii în modalitatea stabilită.
Având în vedere că dispozițiile art. 530 alin. 1 C. civ. au caracter general, în sensul că nu fac distincție între părintele la care se află copilul și celălalt părinte, între părinții care conviețuiesc și cei separați, tribunalul concluzionează că prevederile legale sunt incidente în privința ambilor părinți și nu doar a părintelui la care se află copilul, atât în privința părinților care locuiesc împreună, cât și în privința părinților separați.
Prin urmare, conform art. 530 alin. 1 C. civ. ambii părinți execută obligația în natură și numai în caz de refuz al acestei modalități de executare ori atunci când se dovedește că părintele obligat la prestarea în natură a întreținerii nu asigură copilului cele necesare traiului, nu contribuie la cheltuielile de educare, învățătură, pregătire profesională, ci, dimpotrivă, achiziționează pentru copil lucruri care nu sunt necesare traiului ori de care copilul s-ar putea lipsi, întreținerea se va presta sub forma plății unei sume de bani.
În cauză nu s-a dovedit refuzul intimatului de executare în natură a întreținerii. Dimpotrivă, în fața instanței de apel intimatul și-a reafirmat acordul de întreținere în natură, opunându-se executării în bani a acesteia.
Considerentele invocate de reclamantul apelant nu pot fi reținute de tribunal.
Nu s-a dovedit de către apelant că părintele său a refuzat executarea obligației în natură. Faptul că într-adevăr pârâtul apelant nu a comunicat noile sale venituri, ceea ce a împiedicat creditorul să acționeze pentru majorarea întreținerii, nu constituie refuz al prestării întreținerii. Pârâtul apelant și-a executat obligația de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 2507/2010 a Judecătoriei Bistrița (f. 6 dosar fond), achitând fiului său și sume în plus, apreciate de acesta ca fiind în medie de 50 lei pe lună, considerent pentru care din suma stabilită de instanță s-a dedus valoarea de 200 lei lunar reținută că fiind achitată de pârât în temeiul sentinței civile mai sus amintite. Recunoașterea plății întreținerii stabilite prin hotărârea judecătorească rezultă și din întrebarea nr. 2 formulată de reclamant pentru pârât (f. 51 dosar fond).
Executarea în natură a obligației de întreținere este avantajoasă pentru copil, întrucât el va fi beneficiarul întregii sume stabilite în sarcina debitorului cu titlu de întreținere, evitându-se astfel ca suma stabilită în beneficiul copilului să nu fie alocată în întregime nevoilor acestuia, ci parțial să fie folosită de părintele la care se află copilul în alte scopuri decât cel pentru care s-a instituit.
Stabilirea obligației de plată în natură a întreținerii înseamnă că în limita sumei lunare stabilite de instanță copilul va beneficia din partea tatălui de cele necesare traiului (hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente la nevoie, tratament, etc.), de plata cheltuielilor ocazionate cu educația, învățătura, pregătirea sa profesională (rechizite, cheltuieli de deplasare, alte cheltuieli extrașcolare).
Este rolul reclamantului apelant, care își cunoaște nevoile de zi cu zi să comunice tatălui său aceste nevoi. În aceste condiții nevoile fiului nu sunt lăsate la aprecierea tatălui.
Existând o obligație legală de întreținere în sarcina pârâtului aceasta trebuie îndeplinită conform nevoilor reclamantului, astfel că este în interesul ambelor părți să țină legătura pentru a afla nevoile creditorului întreținerii, reclamantul apelant.
Pârâtul are obligația de a se interesa de nevoile copilului său pentru a le cunoaște, întrucât scopul întreținerii este chiar acoperirea nevoilor reale ale fiului. Odată aflate acestei nevoie pârâtul va trebui să le satisfacă în limita sumei lunare stabilite în sarcina sa. Totodată, reclamantul are și el obligația și interesul deopotrivă de a comunica părintelui său nevoile reale, pentru a obține satisfacerea lor în timp util în limitele sumei care i-a fost alocată.
În condițiile în care pârâtul refuză cu totul nejustificat satisfacerea nevoilor curente ale fiului ori achiziționează lucruri care nu sunt necesare acestuia nimic nu împiedică reclamantul să sesizeze instanța de tutelă pentru ca obligația de întreținere să fie stabilită în bani.
Prin apelul declarat la data de 3 septembrie 2014 reclamantul nu a criticat hotărârea instanței de fond în privința cuantumului întreținerii stabilită cu începere din 14 februarie 2014 și nici în privința formei sub care trebuie îndeplinită - a unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul lunar net.
Așa cum rezultă din considerentele și dispozitivul hotărârii instanța de fond a stabilit întreținerea sub forma unei sume fixe, de 213 lei lunar, având în vedere venitul minim pe economia națională de la data pronunțării hotărârii de 850 lei brut. Este adevărat că instanța face trimitere la HG nr. 23/2013, abrogată începând din 1 ianuarie 2014 de HG nr. 871/2013 (art. 4 din HG nr. 871/2013), însă în opinia tribunalului aceasta constituie o simplă eroare materială, cât timp se are în vedere venitul minim brut legal de 850 lei prevăzut de art. 1 alin. 1 din HG nr. 871/2013 pentru perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iunie 2014.
Întrucât cuantumul pensiei stabilite cu începere din 14 februarie 2014 și forma de plată nu s-au criticat prin apelul declarat, instanța de apel este limitată să analizeze hotărârea numai în privința criticilor formulate prin apelul declarat, orice altă critică, formulată după împlinirea celor 30 de zile de la comunicarea hotărârii instanței de fond, apare ca fiind tardiv formulată, neputând fi supusă analizei instanței de control judiciar.
Prin urmare, în baza considerentelor relevate și făcând aplicarea dispozițiilor art. 530 alin. 1 C.civ. ce constituie regula în materia executării întreținerii, tribunalul în temeiul art. 480 C.proc.civ. va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva încheierii de ședință din data de 16.05.2014 și a sentinței civile pronunțate de instanța de fond.
În ceea ce privește apelul pârâtului tribunalul reține faptul că acesta a criticat hotărârea instanței de fond numai în privința sumei de 17.351 lei, stabilită în sarcina sa cu titlu de obligație de întreținere aferentă perioadei 1.06.2010 – 14 mai 2013 inclusiv.
Pentru a stabili această obligație instanța a reținut că pârâtul nu a adus la cunoștința reclamantului sau mamei acestuia împrejurarea că acesta obține venituri în Spania, în cuantum superior nivelului minim pe economia națională în România, ci dimpotrivă a prezentat o adeverință de venit pe anul 2013 pentru a dovedi lipsa sa de venituri, motiv pentru care nu s-a putut solicita majorarea cuantumului întreținerii.
Statuarea instanței nu a fost criticată în apel, pârâtul acceptând că atitudinea sa de ascundere a veniturilor a determinat imposibilitatea majorării obligației de întreținere pe perioada 1.06.2010 – 14 mai 2013 inclusiv.
Conform documentelor comunicate de autoritățile spaniole (f. 322, 325 și 327 dosar apel, în perioada 1 iunie 2010 – 14 mai 2013 pârâtul apelant a beneficiat de următoarele venituri în euro (brute și nete):
LUNA/AN | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 |
ianuarie | 1027.80 brut – 975.60 net | |||
februarie | 1027.80 brut – 975.60 net | 241.40 net | ||
martie | 1027.80 brut – 975.60 net | 426 net | ||
aprilie | 1027.80 brut – 975.60 net | 426 net | ||
mai | 753.72 brut – 715.44 net | 426 net | ||
iunie | 688.5 brut – 655,50 net | 274.08 brut – 260.16 net | ||
iulie | 1087,59 brut -1035 net | 1027.80 brut – 975.60 net | 426 net | |
august | 1087,59 brut -1035 net | 376.86 brut - 357.72 net | 426 net | |
septembrie | 1087,59 brut -1035 net | 426 net | ||
octombrie | 1087,59 brut -1035 net | 426 net | ||
noiembrie | 1087,59 brut -1035 net | 426 net | ||
decembrie | 1048.59 brut -977,38 net | 426 net | ||
Total net | 6807,88 | 6211,32 | 2556 | 1519,4 |
Pârâtul a fost beneficiar al prestației contributive pentru șomaj în perioada 12 iunie 2010 – 22 mai 2011; 23 iunie 2011 – 11.08.2011 și al ajutorului de șomaj în intervalul 1.07.2012 – 30.12.2012; precum și în lunile februarie, martie, august, septembrie, octombrie 2013, respectiv februarie 2014, conform adresei Serviciului Public Statal de Ocupare a Forței de muncă (f. 322 dosar apel).
Totodată, așa cum rezultă din răspunsul pârâtului la interogatoriu (f. 51 dosar fond) acesta a prestat muncă pe teritoriul spaniol, realizând un venit de 1080 euro lunar în perioada noiembrie 2010 – iunie 2011.
Întrucât aceste venituri nu au fost înregistrate în evidențele statului spaniol, suma trebuie considerată netă, așa cum corect a procedat instanța de fond.
LUNA/AN | 2010 | 2011 |
ianuarie | 1080 | |
februarie | 1080 | |
martie | 1080 | |
aprilie | 1080 | |
mai | 1080 | |
iunie | 1080 | |
iulie | ||
august | ||
septembrie | ||
octombrie | ||
noiembrie | 1080 | |
decembrie | 1080 | |
Total net | 2160 | 6480 |
Având în vedere că autoritățile spaniole atestă faptul că pârâtul a încasat în lunile noiembrie și decembrie 2010, respectiv ianuarie – iunie 2011 sume cu titlu de prestație contributivă pentru șomaj, nu se poate reține de tribunal teza pârâtului conform căreia în această perioadă a prestat doar activitate, teza fiind contrazisă de documentele depuse la dosar în apel.
Prin urmare, ținând seama de recunoașterea pârâtului privitoare la prestarea muncii în intervalul noiembrie 2010 – iunie 2011, de documentele ce atestă încasarea în această perioadă a unei prestații contributive pentru șomaj, pentru această perioadă în mod corect instanța de fond a cumulat ajutorul de șomaj cu venitul din muncă.
Este adevărat că instanța de fond nu a explicitat modul de calcul adoptat pentru a ajunge la suma de 17.351 lei, neindicând decât modul de determinare a venitului mediu al pârâtului pe fiecare an, fără a preciza valoarea unui euro luat în calcul și fără a determina suma totală dedusă, reținută ca fiind achitată în temeiul sentinței civile nr. 2507/2010 a Judecătoriei Bistrița.
Pornind de la datele comunicate în apel de autoritățile spaniole și ținând seama de venitul din muncă de 1080 euro, tribunalul reține că în intervalul 12 iunie 2010 – 22 mai 2011; 23 iunie 2011 – 11.08.2011; 1.07.2012 – 30.12.2012; 1 februarie – 14 mai 2013, pârâtul apelant a încasat numai cu titlu de prestație contributivă pentru șomaj, respectiv ajutor de șomaj suma de 16,860.98 euro (pe luna mai 2013 venitul fiind de 192,38 euro, calculat astfel 426 euro x 14 zile din lună: 31 zile ale lunii mai), iar cu titlu de venit din muncă suma de 2160 lei în anul 2010 și 6480 lei în anul 2011, în total 8640 euro.
Din totalul de 25,500.98 euro reclamantului îi revine o cotă de ¼ părți, adică 6,375.24 euro (16,860.9824 euro șomaj + 2160 lei venit din muncă pe 2010 + 6480 lei venit din muncă pe 2011 = 25,500.98 euro: 4 = 6,375.24). În lei, ținând seama de valoarea euro la data pronunțării hotărârii – 20 iunie 2014, comunicată de BNR (a se vedea cursul pe www.bnr.ro), de 4,3958 lei, suma de 6,375.24 euro echivalează cu suma de 28,024.30 lei.
Începând cu data pronunțării sentinței civile nr. 2507/2010 a Judecătoriei Bistrița - 28 aprilie 2010, conform dispozitivului acesteia și până la data de 14 mai 2013, pârâtul a achitat lunar reclamantului suma de 200 lei cu titlu de obligație de întreținere, astfel 8 luni în 2010, 12 luni în anul 2011 și 2012, 4 luni și 14 zile, în total 36 de luni și 13 zile. Pentru această perioadă pârâtul a achitat în total suma de 7,290.32 lei (36 de luni x 200 lei = 7200 lei; pentru 14 zile suma este de 90,32 lei, calculată astfel 200 lei x 14 zile: 31 zile).
Deducând această sumă din cea datorată de pârât de 28,024.30 lei, rezultă că pârâtul datorează reclamantului suma de 20,733.97, mai mare decât cea acordată de instanța de fond.
Prin urmare, întrucât în apelul pârâtului nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, reclamantul neapelând hotărârea instanței de fond în privința cuantumului pensiei acordate de instanță retroactiv, se impune menținerea sumei acordate de instanța de fond.
În baza acestor considerente, făcând aplicarea art. 480 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat și apelul declarat de pârât.
Față de soluția adoptată nu pot fi acordate cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul B. D. N., CNP_, domiciliat în P. Bârgăului nr. 1252, județul Bistrița-Năsăud, cu domiciliul procesual ales la cabinetul avocatului C. A.-M., în Bistrița, ., județul Bistrița-Năsăud împotriva încheierii de ședință din data de 16.05.2014 și a sentinței civile nr. 5411/2014 pronunțată la data de 20 iunie 2014 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._,
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul B. D.-A., CNP_, domiciliat în comuna P. Bârgăului, .. 398, județul Bistrița-Năsăud împotriva sentinței civile nr. 5411/2014 pronunțată la data de 20 iunie 2014 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o menține ca fiind legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședință publică din data de 6 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
G. C. F. R.-I. B. M.-M. E.
red. F.G.C./dact. F.G.C./4 exemplare/08.10.2015
judec. fond B. V.
| ← Curatelă. Decizia nr. 121/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Obligaţie de a face. Decizia nr. 51/2015. Tribunalul BISTRIŢA... → |
|---|
