Pretenţii. Decizia nr. 39/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 271/190/2013*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.39/R/2015
Ședința publică din data de 18 martie 2015
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător
JUDECĂTOR: G. C. F., șef secție
JUDECĂTOR: R.-I. B.
GREFIER: L. D.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de pârâtul Z. C. împotriva sentinței civile nr.7857/2014, pronunțată la data de 15 octombrie 2014 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul-recurent Z. C., lipsă fiind reclamantul-intimat O. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Pârâtul-recurent prezintă spre vedere CI . nr._, CNP_, domiciliat în localitatea C., nr.26, . Bistrița-Năsăud.
Depune la dosar chitanțe privind achitarea taxei judiciare de timbru de 70 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
Tribunalul constată că recursul a fost în termen legal formulat, motivat, comunicat și legal timbrat.
Pârâtul-recurent Z. C. arată că nu are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul constatând că nu sunt cereri prealabile soluționării recursului dispune dezbaterea acestuia dând cuvântul pârâtului-recurent în susținere.
Pârâtul-recurent Z. C. arată că se consideră nevinovat de prejudiciul suferit de intimat și nu a fost prins cu animalele pe terenul acestuia, sens în care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate în scris și pe care le susține în ședință, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru în recurs.
TRIBUNALUL
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 7857/2014, pronunțată la data de 15 octombrie 2014 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, instanța de fond:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul O. G., domiciliat în Tiha Bârgăului, nr. 378, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul Z. C., domiciliat în ., jud. Bistrița-Năsăud.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 1.600 lei reprezentând despăgubiri.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 142 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Bistrița, inițial, sub numărul_, formulată și precizată, reclamantul O. G. a chemat în judecată pe pârâtul Z. C. solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea pagubei produse reclamantului prin pășunarea fără drept a terenului acestuia.
În motivare arată că pârâtul pășunează fără drept terenul său aflat în loc. Tiha Bârgăului, de aproximativ 4-5 ani, și refuză să-i achite contravaloarea celor 2.000 kg de fân.
În drept nu a invocat niciun temei legal.
În probațiune s-au anexat înscrisuri (f. 3-4).
Deși a fost legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 5645/2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul O. G., în contradictoriu cu pârâtul Z. C., și, în consecință pârâtul a fost obligat să achite reclamantului suma de 1.600 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea pagubei produse reclamantului prin pășunarea fără drept a terenului acestuia. De asemenea, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 142 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Prin decizia civilă nr. 34/R/2014 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ sentința civilă nr. 5645/2013 a Judecătoriei Bistrița pronunțată în dosarul nr._ a fost casată iar cauza trimisă spre rejudecare Judecătoriei Bistrița, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița sub nr._ .
La data de 07.04.2013 pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, ca inadmisibilă și nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu deține animale.
Pârâtul a solicitat instanței să constate că pretențiile reclamantului la despăgubiri pentru pagube produse prin pășunat sunt total nefondate, în condițiile în care nu deține turme de animale și nici nu a deținut. De asemenea, arată că susținerile reclamantului sunt false și nefondate, pârâtul neafectând niciodată fără drept terenul nimănui.
În drept a invocat prev. art. 205 C.pr.civ..
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prezent în instanță, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul O. G. deține terenul în suprafață de 1,08 ha, categoria de folosință fânaț, în C., această suprafață fiind înscrisă în registrul agricol al comunei Tiha Bârgăului ca fiind în folosința reclamantului, astfel cum relevă adeverința nr. 3207/17.06.2013 eliberată de Primăria comunei Tiha Bârgăului.
Declarațiile martorilor Șut S., M. T. și B. I. relevă faptul că în anul 2012 turma de animale a pârâtului Z. C. a pășunat terenul în suprafață de 1.08 ha aparținând reclamantului iar procesul-verbal încheiat la data de 25.09.2011 de numitul T. Z., în calitate de polițist local din cadrul Poliției Locale Tiha Bârgăului, relevă faptul că iarba de pe terenul deținut de reclamant a fost distrusă în proporție de 90%. Declarația martorului M. T. relevă de asemenea faptul că în cursul anului 2012 reclamantul ar fi putut recolta de pe terenul deținut aproximativ 1500 – 1600 Kg de fân, prețul unui kilogram de fân fiind de 1 leu.
Potrivit art. 1375 din Codul civil cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Astfel, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea a patru condiții sau elemente: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și culpa, greșeala autorului faptei ilicite.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu deține turmă de animale. Raportat la această excepție instanța constată că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală iar răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată în sarcina oricărei persoane care săvârșește o faptă ilicită. Prin urmare, calitatea procesuală pasivă aparține oricărei persoane iar lipsa unei fapte ilicite a persoanei chemate în judecată în calitate de pârât este un aspect ce vizează temeinicia cererii de chemare în judecată. Având în vedere aceste considerente instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta prin întâmpinare.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța constată că fapta pârâtului de a lăsa turma de animale ce-i aparținea la pășunat pe terenul reclamantului reprezintă o faptă ilicită, pârâtul încălcând prin conduita sa dreptul reclamantului de a folosi terenul deținut. De asemenea, această faptă a produs reclamantului un prejudiciu în valoarea de 1600 lei, reprezentând contravaloarea fânului pe care reclamantul l-ar fi putut recolta de pe terenul în suprafață de 1,08 ha, în absența faptei ilicite a pârâtului. Instanța reține că și elementul culpei este prezent întrucât pârâtul nu a asigurat paza animalelor din turma sa, declarațiile martorilor relevând faptul că turma era însoțită de niște copii.
Având în vedere faptul că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale a pârâtului, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată formulată de reclamant și să oblige pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1600 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantului.
În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă pârâtul va fi obligat la plata către reclamant a sumei de 142 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar calculate raportat la suma de 1600 lei.
Împotriva sentinței expuse, în termen, a declarat recurs pârâtul Z. C., care a solicitat modificarea acesteia în sensul de a respinge acțiunea formulată de reclamant.
În susținerea recursului pârâtul arată că instanța a luat în considerare declarația martorului audiat în primul ciclu procesual, când el nu a fost legal citat că, în rejudecare, nu a audiat și cel de-al doilea martor, fiind încălcat astfel principiul egalității armelor.
Totodată susține că instanța a reținut declarația martorului B. I., în mod greșit, deoarece din declarația acestui martor reiese că animalele nu erau ale lui. Nici din procesul verbal întocmit la data de 25.09.2011 nu rezultă că animalele pârâtului au pășunat terenul reclamantului. Obligarea lui la plata de despăgubiri este netemeinică motivat de faptul că el nu are animale în proprietate așa cum a probat prin adeverința depusă la dosar.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate tribunalul constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Referitor la probele administrate în primul ciclu procesual, tribunlaul reține că, prin decizia de casare nr.34/R/2014, instanța de recurs nu a dispus refacerea acestora ci doar completarea probelor administrate astfel că ele au rămas câștigate cauzei și critica recurentului sub acest aspect nu este întemeiată.
Neîntemeiată este și critica prin care recurentul invocă faptul că, în rejudecare, instanța nu a audiat și cel de-al doilea martor, întrucât se constată că, în rejudecare, pârâtul a solicitat încuviințarea audierii doar a unui sindgur martor, respectiv martorul Purcil G.(f.38) martor care a fost audiat(f.45). Cel care a propus audierea a doi martori a fost reclamantul și a fost audiat doar unul din cei doi martori, deoarece reclamantul a renunțat la audierea celuilalt martor încuviințat(f.46). Faptul că nu a fost audiat unul din martorii propuși de partea adversă nu poate fi invocat de pârâtul recurent ci doar de cel care a solicitat audierea martorului.
Criticile recurentului sunt neîntemeiate și în ce privește fondul cauzei.
Astfel, se constată că instanța de fond a obligat pe pârâtul-recurent la plata de despăgubiri reținând că sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, pentru fapta proprie, răspundere reglementată de art.1357 din Codul civil(fiind o eroare materială de tehnoredactare indicarea art.1375), nefiind reținută răspunderea pârâtului pentru prejudiciul cauzat de animalele aflate în proprietatea.
Deși real că, din adeverința nr.5/20.01.2014 eliberată de CSV Tiha Bîrgăului reiese că, la data eliberării adeverinței(20.01.2014) pârâtul nu deținea cod de exploatație agricolă și animale în BND, aceasta nu constituie o probă care să înlăture răspunderea delictuală a pârâtului pentru fapta proprie întrucât, în speță, pe de o parte, sub aspectul răspunderii civile pentru fapta proprie nu are relevanță dacă pârâtul avea sau nu animale în proprietate în anul 2012 iar, pe de altă parte, prejudiciul a fost cauzat reclamantului în anul 2012 și nu în anul 2014, data eliberării adeverinței. Această adeverință confirmă doar că, la data eliberării ei, pârâtul nu avea animale în proprietate, fără să precizeze că, și anterior, pârâtul nu a deținut animale. Or, în ședința publică din 5 februarie 2014, dată la care s-a soluționat recursul din primul ciclu procesual, pârâtul a arătat că a donat animalele fiicei sale, ceea ce presupune că anterior a avut animale în proprietate, pe care le-a donat fiicei, fără să precizeze momentul la care au fost donate.
Pârâtul nu a probat că, după ce a donat animalele fiicei sale, nu le-a avut în paza lui.
Dimpotrivă din probele administrate rezultă că în anul 2012 pârâtul a avut în grijă animale care au pășunat și terenul reclamantului.
Astfel, din declarația martorului propus de pârât(f.45 dosar rejudecare) reiese că pârâtul folosește terenurile limitrofe cu terenul reclamantului, care aparțin fraților acestuia, pentru a strânge fânul și a le pășuna și că el nu a văzut niciodată animalele pârâtului pășunând pe terenul reclamantului.
Prin urmare, faptul că pârâtul are animale cu care a pășunat terenurile limitrofe celui al reclamantului rezultă chiar din declarația martorului propus de pârât.
Chiar dacă, din în procesul verbal întocmit de agentul de poliție la data de 25.09.2011, nu rezultă că animalele aflate în paza pârâtului au pășunat terenul reclamantului, din coroborarea tuturor declarațiilor martorilor reiese că pârâtul a avut în pază materială animale și, datorită faptului că nu a păzit în mod corespunzător animalele aflate în grija lui, acestea fiind lăsate uneori nesupravegheate sau în grija copiilor minori, animalele au păscut iarba și de pe terenul deținut de reclamant și nu doar pe cel limitrof acestuia.
Fiind reținută fapta culpabilă a pârâtului care a exercitat necorespunzător paza animalelor, nu are nicio relevanță cine sunt proprietarii animalelor pe care pârâtul le-a avut în paza materială și care au produs prejudiciul în dauna reclamantului.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă din 1865, recursul va fi respins ca nefiind fondat și sentința va fi menținută.
Intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefiind fondat, recursul declarat de pârâtul Z. C., împotriva sentinței civile nr.7857/2014, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M.-L. B. G.-C. F. R.-I. B.
GREFIER,
D. L.
Redactat RIB/tehnoredactat RIB/15.04.2015/2 ex.
Judecător fodn JAM
| ← Aplicare amendă civilă. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
