Pretenţii. Sentința nr. 111/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 111/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 111/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA N.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 111/F/2015
Ședința publică din data de 7 aprilie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S.,judecător
GREFIER: M. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții Orașul N. și O. S. Feldru în contradictoriu cu pârâții M. M. și Schimbărilor Climatice – Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și M. Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că acest termen de judecată a fost acordat pentru dezbaterea cauzei în fond și depunerea de note scrise, dar până la acest moment niciuna dintre părți nu a formulat astfel de apărări scrise în cauză.
Instanța reține cauza în pronunțare atât cu privire la excepțiile invocate cât și cu privire la fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță inițial sub nr._ pe rolul secției a II-a de contencios administrativ și fiscal reclamanții Orașul N., O. S. Feldru au chemat în judecată pe pârâții M. M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor), M. Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului de rândul 1 la plata sumei de 1.390.262 lei cu titlu de despăgubiri, calculate pentru perioada anilor 2008-2013; obligarea pârâtului de rândul 1 la plata dobânzilor legale aferente despăgubirilor, calculate de la data scadenței la data efectivă a plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată; obligarea pârâtului de rândul 2 la asigurarea și distribuirea către pârâtul de rândul 1 a sumelor necesare plății despăgubirilor, dobânzilor și cheltuielilor de judecată solicitate.
În motivare s-a arătat că prin titlurile de proprietate nr. 1601/2002, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 621,10 ha, prin TP nr. 1314/2002 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 201,30 ha, prin TP nr. 1598/2002 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 175,40 ha, rezultând astfel o suprafață totală de 997,80 ha teren cu vegetație forestieră.
Pentru buna gospodărire a fondului forestier, împreună cu alte unități administrativ-teritoriale limitrofe s-a constituit O. S. Feldru, ocol silvic privat, care asigură administrarea în regim silvic și pază a terenului forestier mai sus menționat. Astfel, reclamantul O. S. Feldru, în calitate de administrator justifică interes în promovarea acțiunii și implicit calitate procesuală activă.
În anul 2004 în aplicarea Ordinului nr. 7/1990 al MAPM, în urma semnării contractului de administrare nr. 734/22.05.2004 între M. M. și Regia Națională a Pădurilor Romsilva s-a înființat Administrația Parcului Național Munții Rodnei, iar la data de 10.02.2005 a avut loc prima ședința a Consiliului Consultativ de Administrare a Parcului Național.
La ședința de constituire au participat și reprezentanții legali ai unităților administrativ-teritoriale limitrofe, în speță primarul orașului. Astfel, reclamantul Orașul N. prin reprezentantul legal, primarul orașului, a manifestat adeziunea la constituirea parcului național, dar în acest sens consiliul local nu a adoptat o hotărâre, existând astfel incertitudini privitoare la existența unor contracte de adeziune sau a unui contract forțat de natură administrativă.
Zonarea internă a fondului forestier de pe raza parcului s-a efectuat cu respectarea Ordinului nr. 552/2003 al MAPM și apoi a OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate. Cu ocazia constituirii și apoi a zonării fondului forestier, în cuprinsul zonei de protecție stricte și de protecție integrală a fost cuprinsă și suprafața de teren cu vegetație forestieră, proprietatea reclamantului.
Pe suprafața de teren cuprinsă în zonele de conservare specială de 355,6 ha, conform dispozițiilor art. 22 din OG nr. 57/2007 era interzisă desfășurarea oricăror activități umane, cu excepția activităților de cercetare, educație ecologică și ecoturism. Implicit, era interzisă astfel activitatea de exploatare a masei lemnoase, inclusiv a produselor accidentale și a celor de igienă, deși reclamantului Orașul N., în calitate de proprietară, îi revenea obligația de a administra și asigura paza fondului forestier cuprins în parcul național, activități ce au însemnat efectuarea unor eforturi financiare considerabile.
În aceste împrejurări, în repetate rânduri s-a solicitat administrației parcului să permită reclamantului punerea în valoare a unor cantități din produsele care constituiau o cale de infecție, sens în care face s-a făcut trimitere la adresele nr. 316/25.04.2010 și 427/07.05.2012, emise de reclamantul O. S. Feldru.
Consiliul științific al parcului a respins chiar și solicitarea privitoare la exploatarea arborilor infestați.
În contextul arătat, reclamanții, precum și celelalte unități administrativ-teritoriale, chiar din anul 2005 și-au exprimat nemulțumirea față de pierderile economice rezultate ca urmare a regimului de protecție impus în perimetrul ariilor protejate, fapt dovedit prin înscrisul anexat (tabel nominal). Chiar și administrația parcului național a efectuat demersuri pentru acordarea unor cuvenite despăgubiri reprezentând contravaloarea produselor forestiere care nu puteau fi recoltate de proprietarii terenului.
Ca urmare a acestor demersuri, prin dispozițiile art. 9 și art. 11 din Legea nr. 347/2004 (Legea Muntelui) au fost prevăzute indemnizații compensatorii datorate restricțiilor privind utilizarea terenului situat în ariile protejate. Prin dispozițiile art. 26-27 din OG nr. 57/2007 s-au prevăzut compensații, iar prin dispozițiile art. 97 alin. 1 lit. b s-a prevăzut expres „acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcției de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă".
În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, prin Ordinul nr._/04.10.2006 al Ministerului Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și a Ministerului Finanțelor Publice a fost aprobată Metodologia de calcul a sumelor cuvenite drept compensații proprietarilor persoane fizice și juridice, care dețin păduri cu funcții speciale de protecție, iar prin Hotărârea nr. 861/22.07.2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionarii durabile a fondului forestier.
Ca atare, în baza textelor legale și a normelor metodologice de calcul reclamanții sunt îndreptățiți la plata sumei totale de 1.390.262 lei cu titlu de despăgubiri calculate pentru perioada anilor 2008-2013 defalcat pe ani, astfel: 2008 suma de 245.950 lei; 2009 suma de 245.850 lei; 2010 suma de 234.410 lei; 2011 suma de 210.822 lei; 2012 suma de 210.339 lei; 2013 suma de 242.991 lei.
Modul de calcul al despăgubirilor este detaliat în înscrisurile anexate, înscrisuri însușite de administrația parcului, cu titlu de exemplu, făcându-se referire la anii 2008-2010.
Pentru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului s-a solicitat pârâtului de rândul 1 acordarea cuvenitelor despăgubiri, iar solicitarea emisă îmbrățișează atât caracterul unei medieri, cât și al unei plângeri prealabile.
Prin adresa nr._/13.11.2013 pârâtul de rândul 1 a comunicat că „acordarea tuturor formelor de sprijin în sectorul forestier prevăzute de legislația națională se poate face începând cu data de 01.01.2010 doar după avizarea schemelor de ajutor de stat de către Comunitatea Europeană, iar M. M. și Pădurilor a primit prin decizia Comisiei Europene din 19.07.2012 aviz favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice și juridice doar pentru pădurile incluse în siturile Natura 2000".
Se apreciază că pârâtul este într-o vădită eroare, deoarece, despăgubirile solicitate reprezintă contravaloarea produselor imposibil de recoltat datorită funcției de protecție conferite terenului forestier din cuprinsul parcului. Astfel, compensațiile menționate mai sus reprezintă acoperirea prejudiciului produs reclamantului ca urmare a limitărilor aduse dreptului de proprietate printr-o dispoziție legală, respectiv limitarea dreptului de a exploata masa lemnoasă având în vedere includerea terenului într-o zonă de protecție specială.
Spre deosebire de despăgubirile solicitate, ajutorul de stat, așa cum a fost definit în Tratatul CE, reprezintă un avantaj de care nu s-ar fi putut beneficia în mod normal. Ajutorul de stat favorizează anumite persoane sau producția anumitor bunuri, este acordat de stat sau din rezervele de stat și distorsionează concurența afectând comerțul între statele membre.
În speță, prin acordarea compensațiilor solicitate se acoperă prejudiciul cauzat ca urmare a imposibilității exploatării masei lemnoase de pe terenul proprietatea orașului, iar aceste compensații nu distorsionează concurența și nici nu afectează comerțul între statele membre.
Totodată, despăgubirile solicitate reprezintă un drept cuvenit reclamanților ce derivă din atributele dreptului de proprietate, iar neacordarea acestora reprezintă o ingerință excesivă în exercitarea dreptului de proprietate asupra terenului.
Neacordarea despăgubirilor contravine prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, potrivit cărora „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și cu o justă despăgubire". Astfel, sumele solicitate constituie o justă despăgubire în sensul actului normativ mai sus invocat și nu pot constitui un ajutor de stat, cum în mod greșit au interpretat pârâții.
Din perspectiva expusă, constatând că există neconcordanțe între art. 6 alin. 1 din HG nr. 861/2003 și art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenție se impune a se acorda prioritate dispozițiilor convenționale, care reglementează privarea de proprietate numai cu condiția unei juste și prealabile despăgubiri, iar în acest sens în cauză își găsesc aplicabilitate și dispozițiile art. 21 din Constituție.
Este adevărat că prin dispozițiile art. 6 din HG nr. 861/2009 se precizează că „formele de sprijin prevăzute de art. 97 alin. 1 lit. b se vor finaliza numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat". Se apreciază că textul legal invocat poate avea o singură consecință privitoare la suspendarea cursului prescripției pentru solicitarea plății compensațiilor, motiv pentru care despăgubirile solicitate prin acțiune cuprind perioada anilor 2008 -2013. Pe fondul cauzei, textul menționat nu își găsește aplicabilitate, deoarece despăgubirile cuvenite nu pot fi asimilate ajutoarelor de stat.
Pe de altă parte, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 1 din HG nr. 861/2009, întrucât prin aceste dispoziții se suspendă aplicarea unor dispoziții legale de rang superior (Legea nr. 46/2008 și OUG nr. 57/2007).
Totodată, s-a subliniat că Parcul Național Munții Rodnei are, de asemenea, și statut de rezervație a biosferei, fiind totodată declarat ROSPA 0085 și ROSCI0125, conform prevederilor HG nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială, ca parte integrantă a rețelei Ecologice Europene Natura 2000 în România.
Sub acest aspect, terenurile nu pot fi exceptate de la plata despăgubirilor, neputându-se face o discriminare între proprietarii de fond forestier persoane fizice, persoane juridice și unități administrativ teritoriale.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 26-27 din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 alin. 1 din Constituția României.
Pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor) a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de art. 201 C.proc.civ., solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și prematur introdusă (f. 71- dosar inițial).
În motivare s-a arătat că Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controloarelor de fond, la art. 6 alin. (1) prevede că „formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a, la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat”.
Întrucât acordarea tuturor formelor de sprijin în sectorul forestier prevăzute de legislația națională, se poate face începând cu data de 1 ianuarie 2010, doar după avizarea schemelor de ajutor de stat de către Comisia Europeană privind ajutoarele de stat, conform Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier în perioada 2007-2013 (nr. 2006/C 319/01) M. M. și Schimbărilor Climatice, la solicitarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a elaborat în baza Legii nr. 74/2010 pentru aprobarea Ordonanței nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli un proiect de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000.
M. M. și Schimbărilor Climatice a primit prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 5226 final/19.07.2012 avizul favorabil pentru acordarea ajutoarelor de stat persoanelor fizice și juridice care dețin păduri incluse în T1 și T2 din cadrul siturilor Natura 2000.
Conform acestei decizii, ajutoarele de stat pentru persoane fizice și juridice care dețin păduri incluse în T1 și T2 din cadrul siturilor Natura 2000, se pot acorda după primirea deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5226 final/19.07.2012 și publicarea în Monitorul Oficial al României a proiectului de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000. De asemenea, decizia precizează că unitățile administrativ-teritoriale nu pot beneficia de schema de ajutor conform art. 46 din Regulamentul nr. 1697/2005.
Totodată se menționează că proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanță comunitară Natura 2000 se află în circuit de avizare externă.
În drept s-au invocat prevederile HG nr. 861/2009, decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5226final/19.07.2012.
Pârâtul M. Finanțelor Publice, prin reprezentantul său Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-N. a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de art. 201 C.proc.civ., (f. 77-79 dosar inițial) solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul material dedus judecății.
Ori în speță raportul material dedus judecații este între reclamanții O. S. Feldru, Orașul N. și pârâtul M. M. și Schimbărilor Climaterice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură.
Pârâtul M. Finanțelor Publice nu poate fi obligat la alocarea fondurilor necesare efectuării despăgubirilor solicitate, deoarece atribuțiile în administrarea, conservarea și utilizarea zonelor protejate intră în atribuțiile Ministerului M. prin instituțiile și agențiile din subordine, deci raportul juridic de drept material se poate lega doar între reclamați și titularii dreptului de administrare, conservare și utilizare a suprafeței de teren proprietatea reclamaților în baza legii și a altor acte administrative, în concret M. M. și Schimbărilor Climaterice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, pârâtul M. Finanțelor Publice nefiind implicat în niciun fel în derularea acestor raporturi juridice.
În consecință pârâtul M. Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, apreciind că se impune admiterea excepției și respingerea acțiunii față de acest pârât.
Pe fondul cauzei s-a subliniat faptul că între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata despăgubirilor ori a ajutoarelor financiare și M. Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între M. Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă.
Este adevărat că în cadrul procesului bugetar, M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență, de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6 - 8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, M. Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar M. Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
Cât privește capătul de cerere de obligare a pârâților în concret a Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată s-a arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de legiuitor prin dispozițiile art. 453 alin. (1) C.proc.civ. Pentru ca o unitate pârâtă să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții ceea ce nu este cazul în speța de față. Dacă instanța va admite în parte acțiunea s-a solicitat să se procedeze la restrângerea acestora proporțional cu partea de acțiune admisă, precum și admiterea în parte a cheltuielilor de judecată solicitate.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar de reclamanți la data de 5 martie 2014 față de întâmpinările depuse de pârâți s-a arătat că nu s-a negat împrejurarea că reclamantul Orașul N. deține suprafața menționată în acțiune în incinta Parcului Național Munții Rodnei. Terenul menționat mai sus este cuprins în zonele de protecție strictă și protecție integrată a parcului, cu mențiunea că suprafața de teren cu vegetație forestieră se afla în administrarea O. S. Feldru, Orașul N. suportând toate cheltuielile privitoare la paza și administrarea imobilului.
De asemenea, nu s-a contestat cuantumul compensațiilor solicitate, calculate conform Ordinului nr._/2006 și HG nr. 861/2009.
Prin art. 26 alin. 1 din OUG nr. 57/2007 se reglementează dreptul la compensație. Prin dispozițiile art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic se prevede „acordarea proprietarilor persoanelor fizice și juridice, precum și unităților administrativ-teritoriale a unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă".
Astfel, pentru terenurile cuprinse în zonele de protecție strictă și protecție integrală a parcului, proprietarii nu pot exploata masa lemnoasă nici în situația în care aceasta este atacată de factori biologici și este uscată. S-a prevăzut așadar dreptul proprietarilor la compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le-au putut recolta.
Prin HG nr. 861/2009 s-au aprobat Normele metodologice de acordare a sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier. Prin aceeași hotărâre s-a prevăzut la art. 6 alin. 1 că „formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. 1 pentru persoanele juridice se vor finanța numai după primirea deciziei prealabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat". Ca atare, întreg litigiul vizează semnificația acestui act normativ, precum și aprecierea naturii juridice a compensațiilor cuvenite proprietarilor.
Sub un prim aspect, s-a solicitat a se constata că deși prin două acte normative cu forță juridică superioară (Legea nr. 46/2008, OUG nr. 57/2007), s-a prevăzut dreptul proprietarilor de drepturi forestiere de a primi compensațiile printr-un act normativ cu forță juridică inferioară (HG nr. 861/2009) s-a suspendat acordarea compensațiilor până la primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarelor de stat.
Compensațiile cuvenite au o natură juridică diferită față de ajutoarele de stat și, ca atare, compensațiile nu pot fi asimilate ajutoarelor de stat. În acest sens, compensațiile reprezintă acoperirea prejudiciului produs reclamantului ca urmare a limitărilor aduse dreptului de proprietate printr-o dispoziție legală, respectiv limitarea dreptului de a exploata masa lemnoasă datorită includerii terenului într-o zonă de protecție specială.
Ajutorul de stat, așa cum a fost definit în Tratatul CEE reprezintă un avantaj de care o persoană nu ar beneficia în mod normal. Ajutorul de stat favorizează anumite întreprinderi sau producția anumitor bunuri, este acordat de stat sau din rezervele de stat, distorsionează concurența și afectează comerțul dintre statele membre.
În speță, acordarea compensațiilor acoperă prejudiciul cauzat ca urmare a imposibilității exploatării masei lemnoase, iar aceste compensații nu distorsionează concurența și nici nu afectează comerțul între statele membre.
Pe de altă parte, s-a subliniat incidența în cauză a prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană. Existând neconcordanță între Convenția europeană și art. 6 alin. 1 din HG nr. 861/2009 se impune a se da prioritate convenției.
Cu privire la întâmpinarea formulată de M. Finanțelor Publice s-a arătat că în cadrul procesului bugetar M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind astfel rolul de administrator al acestui buget. Astfel, M. Finanțelor Publice se impune a fi obligat la asigurarea sumelor necesare plații despăgubirilor. Este adevărat că OG nr. 22/2002 cu modificările și completările ulterioare prevede modalitatea de executare a sumelor cuprinse în titlul executoriu.
Sumele cuprinse în titlul executoriu nu pot fi urmărite silit numai în măsura în care în contul la care se face referire există cuantumul bănesc necesar onorării titlului executoriu.
M. Finanțelor Publice are tocmai obligația de a aloca sumele necesare executării silite a hotărârilor judecătorești.
Prin notele de ședință depuse de reclamanți pentru primul termen de judecată stabilit în data de 28.04.2014, s-a solicitat ca în procedura verificării competenței funcționale de soluționare a cauzei, instanța să procedeze la transpunerea cauzei pe rolul secției I civile a Tribunalului Bistrița-N..
Prin sentința civilă nr. 501/2014 s-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea secției I civile a Tribunalului Bistrița-N., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
Prin notele de ședință depuse la dosar de pârâtul M. Finanțelor Publice la data de 28 iulie 2014 (f. 10) s-a invocat excepția insuficientei timbrări precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru despăgubirile solicitate pe perioada 2008-2010.
În ce privește prescripția s-a susținut incidența prevederilor art.3 alin.1 teza I din Decretul-lege nr.167/1958 și netemeinicia susținerilor reclamanților cu privire la suspendarea cursului prescripției.
Totodată s-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare.
Prin notele depuse la dosar de reclamanți la data de 28 august 2014 (f.12-19), completate ulterior la 3 octombrie 2014 (f.78-83), s-a solicitat respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului la acțiune, în privința cursului prescripției pe perioada 2008 – 2010 invocându-se intervenirea întreruperii cursului, iar pe fond s-a solicitat admiterea acțiunii.
În ce privește excepția insuficientei timbrări s-a susținut că cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza dispozițiilor art.30 din OUG nr.80/2013.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a Ocolului S. Feldru s-aînvederat că așa cum rezultă din încheierea civilă nr. 1421/2006 pronunțată de Judecătoria N. în dosarul nr._, acest ocol este titularul dreptului de administrare a terenului cu vegetație forestieră proprietate publică a Orașului N.. Printre suprafețele de teren aflate în administrare se află și suprafața situată în zona de protecție strictă T1 a Parcului Național Munții Rodnei.
În calitatea de administrator, acest reclamant poate folosi și dispune de imobil în condițiile actului de constituire și statut, în conformitate cu dispozițiile art.868 Cod civil. În temeiul acestor prerogative, O. S. Feldru poate promova acțiuni în instanță în temeiul dispozițiilor art. 865-870 Cod civil. Potrivit dispozițiilor art. 865 lit. b în acțiunile promovate trebuie introdus și titularul dreptului de proprietate, iar în practica judiciară s-a statuat posibilitatea promovării unor acțiuni comune.
Bugetul anual de venituri si cheltuieli al Ocolului S. este aprobat de către Consiliile locale asociate, așa cum rezultă din dispozițiile art. 14 alin. (2) Cod silvic. În cadrul acestui buget sunt cuprinse veniturile obținute din terenurile cu vegetație forestieră, venituri care apoi se constituie ca venituri ale proprietarilor de fond forestier și sunt înscrise în bugetele proprii de venituri și cheltuieli ale acestora, așa cum rezulta din dispozițiile art.8 din Statutul autentificat sub nr. 300/2009.
Despăgubirile solicitate prin prezenta acțiune se alocă de stat, reprezentat prin M. de Finanțe si M. de resort, evidențiindu-se atât în bugetul ocolului silvic cât și în bugetele proprietarilor de fond forestier. Astfel raportul juridic dedus judecății vizează în calitate de părți M. Finanțelor - reprezentant al statului, M. Schimbărilor Climatice, Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură, O. S. Feldru, în calitate de administrator al terenului și Orașul N., în calitate de proprietar la fondului forestier. Ca atare, O. S. Feldru, fiind parte în raportul juridic dedus judecății, are calitate procesuală activă, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Codul de procedură civilă.
Se relevă totodată că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Finanțelor Publice nu este întemeiată, deoarece ministerul are obligația legală de a efectua demersuri administrative, respectiv de a acorda sumele necesare în bugetul pârâtului de rândul 1 sau de a elabora proiectul de rectificare bugetară în vederea acordării acestor sume. Astfel, pârâtului M. Finanțelor Publice ii revin aceste obligații în temeiul dispozițiilor art. 19 lit. a-g, h și i din Legea nr. 500/2002, respectiv în temeiul dispozițiilor art. 3, 11, 13 din HG nr. 34/2009.
Ca atare, în cadrul procesului de elaborare a bugetului M. Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat. Totodată, M. Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete în funcție de oportunitățile apărute. Prin întâmpinarea formulată pârâtul a confirmat atribuțiile administrative legale amintite.
Demersurile pârâtului sunt necesare, deoarece prin dispozițiile art. 1 alin. (1) din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titlurile executorii s-a statuat: „creanțele stabilite prin titlurile executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită doar din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora, sau după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă".
Astfel, dacă în cadrul bugetului Ministerului M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură nu sunt cuprinse sumele necesare plății compensațiilor, executarea silită nu poate avea loc, deoarece mijloacele fixe sau alte bunuri constituie proprietatea publică a pârâtului. În acest context, revine Ministerului Finanțelor Publice obligația legală de a acorda sumele necesare plății compensațiilor solicitate. Din această perspectivă, raportat la petitul formulat în acțiunea introductivă, M. Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă.
În fine, potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Cod silvic „statul alocă anual de la buget prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură sume pentru acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentul silvic”. Astfel, părțile raportului juridic de drept material dedus judecații sunt: statul reprezentat prin M. Finanțelor Publice, Autoritatea Publică Centrală care răspunde de silvicultură, respectiv M. de resort, administratorul terenului cu vegetație forestieră și proprietarul. Fiind parte în raportul juridic dedus judecății, M. Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului, se impune a aloca sumele necesare plății despăgubirilor având astfel calitate procesuală pasivă în sensul dispozițiilor art. 36 C.proc.civ.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune s-a arătat că în temeiul dispozițiilor art. 16 - 17 din Decretul nr. 167/1958 cursul prescripției s-a întrerupt. Astfel, OUG nr. 57/2007 reglementează regimul juridic al terenurilor cuprinse în ariile naturale protejate, iar prin dispozițiile inițiale cuprinse în art. 26 din acest act normativ s-a prevăzut în mod expres dreptul la compensații al căror calcul și modalitate de acordare urma a fi stabilită prin hotărâre de guvern.
Prin Legea nr. 46/2008 a fost adoptat Codul silvic, iar în cuprinsul prevederilor art. 97 alin. 1 lit. b s-a statuat acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcției de protecție stabilită prin amenajamentele silvice, care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă. Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor cuvenite anual proprietarilor urmau a fi adoptate prin hotărârea guvernului, așa cum se precizează prin dispozițiile art. 99 din Codul silvic.
În baza actelor normative invocate a fost adoptată HG nr. 861/2009 prin care au fost adoptate Normele metodologice pentru calcularea despăgubirilor. Prin dispozițiile art. 6 din HG nr. 861/2009 s-a prevăzut că „formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008 vor continua după data de 01.10.2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat", iar în acest context Comisia Europeană a emis decizia nr. 5166 din 19.07.2012.
Actele normative enunțate au fost adoptate din inițiativa legislativă a pârâților sau au fost contrasemnate de către aceștia. Din cuprinsul prevederilor legale enumerate rezultă că pârâții au recunoscut neîndoielnic drepturile cuvenite și solicitate prin prezenta acțiune aferente anilor 2008-2010, înlăuntrul termenului de prescripție. Totodată, din cuprinsul dispozițiilor art. 6 al HG nr. 861/2009 rezultă că pârâții au solicitat prorogarea termenului de plată până la primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene, decizie care a fost adoptată la data de 19.07.2012. Astfel, termenul de prescripție se socotește doar de la data adoptării deciziei Comisiei Europene, respectiv de la data de 19.07.2012 în temeiul dispozițiilor art. 16-17 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul dreptului dedus judecății au fost reluate aspectele din acțiunea introductivă, subliniindu-se că modul de calcul al despăgubirilor este conform anexei nr. 2 din HG nr. 861/2009. Este adevărat că anexa nr. 2 face referire la terenurile cu vegetație forestieră mai mici sau egale cu suprafața de 30 ha. Potrivit dispozițiilor art. 99 din Codul silvic pârâții aveau obligația să inițieze norme metodologice de acordare a compensațiilor prevăzute prin dispozițiile art. 97 Cod silvic în termen de 90 zile de la data intrării în vigoare a Codului silvic. Astfel, pârâții nu pot invoca propria culpă în neîndeplinirea unei obligații legale și nici caracterul incert al prejudiciului. Pe de altă parte, modalitatea de calcul a prejudiciului se circumscrie unei formule aritmetice, a cărei elemente derivă din amenajamentele silvice, iar acestea nu diferă în funcție de suprafața terenului.
Prin notele scrise depuse la dosar de pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice – Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor) la data de 9 septembrie 2014, formulate în baza art. 244 C.proc.civ. (f. 53-70), s-a solicitat admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, anularea acesteia ca netimbrată; admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la despăgubirile solicitate de către reclamanți pentru perioada 2008 - 2010 și respingerea pretențiilor pentru perioada respectivă; admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului O. S. Feldru și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către acesta ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamanții au înțeles a-și preciza în drept acțiunea, invocând prevederile art.858, 861 și 865 din Codul civil.
Contrar celor susținute de către reclamantă norme metodologice pentru acordarea despăgubirilor solicitate nu există, contrar celor susținute de reclamanți. OM nr._/2006 fiind emis în baza HG nr. 1071/2006 a fost abrogat indirect prin abrogarea actului normativ în baza căruia a fost emis.
Normele metodologice aprobate prin HG nr. 861/2009 vizează doar proprietarii de terenuri forestiere cu suprafețe mai mici sau egale cu 30 ha,. Din examinarea conținutului adreselor de răspuns din perspectiva dispozițiilor legale amintite, rezultă că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererilor reclamantului, întrucât prin aceste adrese s-a comunicat acestuia imposibilitatea acordării compensațiilor solicitate ca urmare a faptului că nu a fost elaborată metodologia de calcul a compensațiilor, contrar celor susținute de reclamanți.
S-a învederat că au fost demarate procedurile în vederea aprobării normelor metodologice necesare, fiind redactată integral hotărârea de guvern ce le vizează și se află în faza de proiect supus spre aprobare.
Pârâta a mai precizat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor necesare acordării despăgubirilor și nu și-a probat pretențiile în condițiile prevăzute de art. 10 din Decizia C(2012)5166final/19.07.2012. Pe de altă parte, reclamanta nici nu a depus la dosar dovada modalității de calcul a prejudiciului reclamat.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 14, art. 36, art. 244 C.proc.civ., Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, HG nr.861/2009, Legea nr.46/2008 privind Codul silvic, OUG nr.57/2007.
Excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului O. S. Feldru, a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a prescripției dreptului material la acțiune au fost unite cu fondul cauzei.
Excepția netimbrării a fost soluționată de instanță la termenul din 04 noiembrie 2014 prin încheiere interlocutorie, în sensul respingerii ei (f. 124).
Analizând cu prioritate excepțiile invocate în cauză, tribunalul reține că excepțiile lipsei calității procesuale active a Ocolului S. Feldru și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice sunt întemeiate, excepția prescripției dreptului material la acțiune fiind nefondată.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a ocolului silvic tribunalul reține că așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii introductive O. S. Feldru a acționat în calitate de administrator al fondului forestier al comunei, aspect necontestat în cauză.
Conform art. 26 alin. 1 din OUG nr. 57/2007, art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic compensația financiară solicitată prin acțiune revine proprietarului, așa cum rezultă din actele normative invocate în cuprinsul acțiunii introductive. De asemenea, potrivit art. 98 din Codul silvic sumele prevăzute de art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic, respectiv compensațiile reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, se pun la dispoziția proprietarilor.
Având în vedere că proprietarul terenului pentru care se solicită acordarea de compensații este Orașul N., reclamant în cauză, că aceste compensații se pun direct la dispoziția proprietarilor și nu a ocolului silvic administrator (așa cum se prevede în art. 98 din Codul silvic în cazul sumelor prevăzute la art. 97 alin. 1 lit. a, c, d, e din același act normativ), O. S. Feldru nu justifică legitimare procesuală activă. Totodată, plata alocației bugetare reglementată de HG nr. 861/2009 se face în contul ocolului silvic administrator numai în cazul terenurilor cu o suprafață mai mică sau egală cu 30 ha, conform art. 3 alin. 1 și 2 din HG nr. 861/2009.
Prevederile art.868 din Codul civil, invocate de reclamantă, nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, nefăcându-se dovada că ocolul silvic ar deține un drept real de administrare, atribuit în condițiile art.867 din același cod, prin hotărâre a consiliului local asupra terenurilor proprietate publică a comunei. Noțiunea de administrator al fondului forestier nu se confundă cu cea de titular al dreptului real de administrare, prima având ca și prerogative efectuarea unor acte materiale asupra imobilelor aparținând fondului forestier, în timp ce cea de-a doua conferă titularului atât dreptul de folosință cât și cel de dispoziție .
În temeiul dispozițiilor legale enunțate rezultă așadar că numai proprietarul justifică legitimare procesuală activă pentru a solicita compensația prevăzută de lege, motiv pentru care tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului O. S. Feldru invocată de pârâtul M. M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor) și în consecință va respinge acțiunea formulată de acest reclamant împotriva pârâților, ca fiind promovată de o persoană care nu justifică legitimare procesuală activă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acest pârât, tribunalul reține că acest pârât a fost chemat în judecată pentru a fi obligat la alocarea de fonduri către Ministerului M., Apelor și Pădurilor.
Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”.
Potrivit art. 2 și 3 din același act normativ, atunci când executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituțiile debitoare sunt obligate ca, în termen de 6 luni de la primirea somațiilor de plată, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile stabilite prin titlurile executorii, iar după acest termen, creditorii vor putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Prin art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 se instituie în sarcina ordonatorilor principali de credite bugetare o obligațielegală de diligență prin asigurarea, în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Îndeplinirea acestei obligații se poate realiza, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, și prin virări de credite bugetare care, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, se pot efectua pe tot parcursul anului.
În măsura în care executarea sumelor stabilite prin titluri executorii nu se poate realiza din resursele financiare existente în bugetele aprobate ordonatorilor principali de credite, din capitolul de cheltuieli destinat executării titlurilor executorii și nici prin virări de credite bugetare, debitorul obligației de plată, ca instituție publică finanțată din bugetul de stat are obligația de a solicita, fie suplimentarea creditelor bugetare aprobate pentru exercițiul bugetar curent, fie de a include aceste cheltuieli în proiectul de buget pentru exercițiul bugetar viitor.
În lipsa parcurgerii procedurii bugetare, M. Finanțelor Publice nu poate fi obligat direct la alocarea fondurilor bugetare necesare. În condițiile în care ordonatorul de credite Ministerului M., Apelor și Pădurilor este obligat la plata despăgubirilor solicitate acesta se va îndrepta, în vederea realizării obligației stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească definitivă, împotriva Ministerului Finanțelor Publice nu pentru alocare de fonduri, ci pentru aprobarea proiectului de rectificare bugetară ori pentru includerea sumelor stabilite prin titlurile executorii în proiectul de buget.
În baza acestor considerente tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și în consecință va respinge acțiunea formulată de reclamantul Orașul N. împotriva pârâtului M. Finanțelor Publice, ca fiind promovată împotriva unei persoane care nu justifică legitimare procesuală pasivă.
Sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune se reține că prevederile art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic privitoare la acordarea de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă s-au aplicat începând cu data intrării în vigoare a Codului silvic doar în anii 2008 și 2009, deoarece începând cu anul 2010 acordarea de compensații a fost sistată la inițiativa Guvernului României, care a justificat măsura prin demararea procedurii de notificare a schemelor de ajutor de stat, conform Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier în perioada 2007-2013.
Anterior anului 2008 dreptul la compensații era prevăzut de art. 26 alin. 1 din OUG nr. 57/2007, în forma inițială, care prevedea că modalitatea de solicitare, de calcul și de acordare a compensațiilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului. Ulterior, textul articolului a fost modificat prin Legea nr. 49/2011 de aprobare a OUG nr. 57/2007 în sensul că s-a prevăzut expres acordarea de compensații de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență. Legea nr. 49/2011 a intrat în vigoare la data de 16 aprilie 2011, la 3 zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Totodată, un asemenea drept era reglementat și de art. 4 din HG nr. 1071/2006, abrogată în anul 2009 prin HG nr. 861/2009, act normativ ce reglementa o anumită procedură pentru obținerea alocației bugetare. Modalitatea de calcul a compensației era prevăzută de Ordinul nr. 625/_/2006. Cum Ordinul nr. 625/_/2006 prevedea doar calculul compensației cuvenită anual fără a stabili un anumit moment până la care trebuia solicitată, rezultă că o astfel de compensație aferentă anului 2008, 2009 putea fi solicitată oricând în termenul general de prescripție de 3 ani, pentru anul 2008 termenul de prescripție începând să curgă din 1 ianuarie 2009, iar pentru anul 2009 de la 1 ianuarie 2010, întrucât în lipsa unui termen de solicitare, dreptul aferent unui an calendaristic putea fi cerut până la data de 31 decembrie inclusiv a acelui an.
La data de 18 august 2009 a intrat în vigoare HG nr. 861/2009 care în anexa 2 cuprinde metodologia de calcul a compensațiilor reglementate de art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic.
Potrivit art. 6 al acestui act normativ formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Toate formele de sprijin prevăzute de Codul silvic vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
În data de 19.07.2012, România a primit Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 5166 final prin care contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, poate fi acordată. Din această decizie reiese faptul că notificarea Comisiei Europene s-a făcut prin email numai la data de 29.08.2011, deși Guvernul a condiționat plata compensațiilor de o decizie favorabilă a Comisiei încă din 18.08.2009.
Rezultă că odată cu . HG nr. 861/2009 plata compensațiilor a fost sistată prevăzându-se reluarea acordării dreptului după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene, decizie primită la 19 iulie 2012. Prin urmare în perioada 18 august 2009 când a intrat în vigoare HG nr. 861/2009 și 19 iulie 2012 când s-a primit avizul favorabil al Comisiei Europene reclamanta a fost în imposibilitate de a acționa pentru acordarea de compensații, astfel că se impune a se considera că în cauză cursul prescripției a fost suspendat.
Pe anul 2008 prescripția a curs în intervalul 1 ianuarie 2009 – 18 august 2009, fiind suspendată ulterior pe perioada 18 august 2009 – 19 iulie 2012, după care și-a reluat cursul cu începere din 19 iulie 2012, perioada cursă anterior de 7 luni și 18 zile intrând în calculul termenului de prescripție. Pentru anul 2009, ca urmare a intrării în vigoare a HG nr. 861/2009 la data de 18 august 2009, prescripția nu a început să curgă.
Așadar, raportat la data promovării acțiunii – 20.12.2013 - prescripția dreptului la acțiune nu poate opera. Ca atare, se impune a se respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada anilor 2008 – 2010, urmând ca dreptul reclamantului Orașul N. la despăgubiri pe perioada 2008 – 2013 să fie analizat pe fond.
Analizând actele și lucrările dosarului pe fondul dreptului dedus judecății, tribunalul reține că reclamantul Orașul N. este proprietarul suprafeței totale de 997,80 ha, teren cu vegetație forestieră (conform titlurilor de proprietate nr. 1601/2002, nr. 1598/2002, nr. 1314/2002), din care suprafața de 355,6 ha aflată în zonă de protecție strictă și de protecție integrală a Parcului Național Munții Rodnei.
Această suprafață se încadrează în tipul de categorie funcțională T1 din Situl Natura 2000, conform adresei nr. 680 din 02.10.2014 eliberată de administrația Parcului Național Munții Rodnei, depusă la dosar (f. 101-103), astfel încât este supusă restricțiilor prevăzute de art. 22 alin.5 din OG nr.57/2007, proprietarul fiind îndreptățit la compensațiile prevăzute de art.26 din același act normativ, respectiv la cele prevăzute de art.97 alin.1 lit.b din Codul silvic.
Până la momentul intrării în vigoare a HG nr. 861/2009, despăgubirile puteau fi solicitate în baza HG nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, conform procedurii prevăzută de acest act normativ. Se prevedea la art. 5 o anumită procedură, care impunea transmiterea documentației pentru obținerea alocației bugetare de inspectoratul teritoriale de regim silvic și de vânătoare împreună cu solicitarea de decontare semnată de inspectorul-șef al inspectoratului teritorial de regim silvic și de vânătoare.
La dosarul cauzei nu s-a depus vreo dovadă a urmării acestei proceduri, anterior intrării în vigoare a HG nr. 861/2009. HG nr. 1071/2006 a fost abrogată prin art. 7 din HG nr. 861/2009, astfel că de la data intrării acesteia în vigoare au devenit incidente dispozițiile acesteia.
Conform prevederilor art. 6 alin. 1 din HG nr. 861/2009 formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Pornind de la această reglementare rezultă că în intervalul 18 august 2009 – 19 iulie 2012 plata acestor compensații a fost suspendată, reclamanta neputând obține despăgubiri în temeiul art. 97 alin. 1 lit. b din Codul silvic.
Conform deciziei nr. C (2012) 5166 final din 19 iulie 2012, compensația solicitată de reclamantă este calificată expres ca fiind ajutor de stat cu caracter compensatoriu (pct. 5, 18 al deciziei). Art. 7 al deciziei prevede acordarea ajutorului numai pentru suprafețele forestiere cu funcție de tip T1 sau T2 situate în întregime în zona Natura 2000, excluzând suprafețele de tip T1 sau T2 aflate în afara zonei Natura 2000, respectiv suprafețele ai căror beneficiari sunt entități administrative sau teritoriale.
Întrucât în cazul entităților administrative sau teritoriale beneficiare norma nu face distincție în funcție de situarea suprafețelor în zona Natura 2000 sau în afara acesteia, rezultă că excluderea vizează această categorie de beneficiari chiar dacă terenul de tip T1 sau T2 este situat în zona Natura 2000. Pentru aceste entități beneficiare se recunoaște dreptul la un ajutor de minimis acordat în cadrul unei scheme în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1998/2006.
Inaplicabilitatea acestui ajutor de stat compensatoriu este reținută și de comisia europeană la pct. 13 al deciziei. În acest sens, în capitolul „Evaluare” la subdomeniul „Domeniu de aplicare” Comisia europeană constată că autoritățile române au decis să plaseze în cadrul unei scheme de minimis, conform Regulamentului (CE) nr. 1998/2006, ajutoarele pentru suprafețele forestiere de tipul T1 sau T2 care nu sunt situate într-o zonă Natura 2000, precum și cele acordate entităților administrative sau teritoriale. Ca atare, comisia constată expres că aceste ajutoare nu fac obiectul deciziei.
Prin urmare, în baza pct. 13 al deciziei mai sus menționate, tribunalul constată că reclamantul Orașul N. nu se încadrează în categoria beneficiarilor ajutorului pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice și a costurilor gestionării durabile a pădurilor, fiind unitate administrativ-teritorială, entitate care se încadrează în categoria exclusă a entităților administrative și teritoriale.
HG nr. 861/2009 nu este aplicabilă reclamantului Orașul N.. Așa cum rezultă din prevederile art. 3 alin. 1 – 3 din anexa 1 din actul normativ intitulată „Norme metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale”, dreptul la acordarea de alocații bugetare s-a recunoscut numai în favoarea proprietarilor de fond forestier proprietate privată a persoanelor juridice cu suprafețe mai mici sau egale cu 30 ha. Or, suprafața deținută de reclamantă depășește această limită. Anexa 2 la normele metodologice trebuie obligatoriu coroborată cu dispozițiile art. 3 alin. 1 – 3 din anexa 1 ce conține normele metodologice.
Chiar dacă ar fi fost aplicabilă această hotărâre reclamantul Orașul N. nu a depus la dosar vreo dovadă a urmării procedurii prevăzute de art. 6 din anexa 1 „Norme metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale”.
Conform normei menționate documentația pentru obținerea alocației bugetare se transmite Ministerului M., Apelor și Pădurilor de inspectoratul teritorial de regim silvic și de vânătoare împreună cu cererea de decontare semnată de inspectorul-șef al inspectoratului teritorial de regim silvic și de vânătoare și cu fișa de calcul al drepturilor financiare cuvenite pentru compensații întocmită de ocolul silvic care efectuează administrarea sau serviciile silvice, după caz, și avizată de structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Odată cu . Europeană a devenit aplicabil Regulamentul (CE) nr. 1998/15.12.2006, incident pe perioada 1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2013, conform art. 6 al regulamentului. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei entități nu poate depăși 200.000 Euro pe durata a trei exerciții fiscale, conform art. 2 alin. 2 al regulamentului. În temeiul acestui regulament revine fiecărui stat membru obligația de a-și adopta propria schemă de acordare a ajutorului, care să respecte cerințele regulamentului. O asemenea schemă de acordare a ajutorului de minimis unităților administrativ-teritoriale se impunea adoptată de România prin hotărâre de Guvern sau prin ordin al ministrului de resort, act normativ care să prevadă condițiile și procedura de acordare, cuantumul concret al ajutorului, regulamentul comunitar stabilind numai limita maximă și cadrul general.
În temeiul Regulamentului (CE) nr. 1998/2006, statul român a adoptat acte normative privitoare la acordarea ajutorului de minimis și anume: HG nr. 1164/2007, cu modificările și completările ulterioare; Ordinul nr. 2980/2013. Aceste acte normative nu sunt incidente unităților administrativ-teritoriale, beneficiarii ajutorului de minimis reglementat fiind alte entități. Însă din examinarea acestora rezultă că ajutorul de minimis se achită în limita unui buget alocat, pe baza unei proceduri expres reglementate, de către stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice, entitate care efectuează verificările care se impun.
În privința unităților administrativ-teritoriale nu s-a adoptat o reglementare internă, care să aibă la bază regulamentul comunitar, care să prevadă bugetul alocat ajutorului de minimis cuvenit acestei categorii, procedura de urmat pentru obținerea sa. În lipsa unei asemenea reglementări tribunalul nu poate obliga M. M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor) la plata sumei solicitate, pe considerentul că suma se încadrează în limita maximă de 200.000 euro prevăzută de Regulamentul nr. 1998/2006.
Obligația de plată nu poate fi instituită în sarcina acestui minister numai exclusiv în baza regulamentului amintit, deoarece acesta stabilește numai cadru general privitor la ajutorul de minimis, lăsând statelor membre marja de apreciere în reglementarea condițiilor de acordare, a bugetului ce urmează a fi alocat plății, în funcție de capacitatea financiară a fiecărui stat.
Pe de altă parte, plata ajutorului de minimis incumbă Statului Român, reprezentat de M. Finanțelor Publice, astfel că nici pe acest considerent nu poate fi admisă acțiunea de obligare la plată a Ministerului M., Apelor și Pădurilor. Reclamanta nu a solicitat plata de către stat, reprezentat prin M. Finanțelor Publice, ci de la M. M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor). Chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice s-a solicitat numai pentru a fi obligat pârâtul să aloce Ministerului M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor) suma necesară plății despăgubirii datorate reclamantului de acest din urmă minister.
În privința reclamantului nu sunt incidente prevederile HG nr. 861/2009 și în lipsa unei alte reglementări speciale care să prevadă modul de calcul sau cuantumul despăgubirilor care se cuvin reclamantului, reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care Orașul N., ca proprietar, nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice, tribunalul nu poate reține calculul prezentat de reclamantă prevăzut în anexa 2 a HG nr. 861/2009, acesta nefiind avizat de structura teritorială de specialitate din subordinea M. M., Apelor și Pădurilor.
În cauză nu s-a solicitat efectuarea unei expertize pentru a se dovedi cantitatea anuală imposibil de recoltat datorită funcției de protecție a terenului, în funcție de care să se stabilească valoarea prejudiciului efectiv suferit de reclamantă pe fiecare an. Or, acordarea de despăgubiri este condiționată de dovada pagubei concrete suferite, ceea ce impune a se stabili pe fiecare an cantitatea care putea fi recoltată, respectiv contravaloarea materialului lemnos.
Prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană invocate de reclamantă nu pot fi aplicate în condițiile în care nu s-a dovedit cuantumul prejudiciului efectiv suferit. Este adevărat că prin neadoptarea unei reglementări se poate aprecia că este prejudiciat proprietarul, însă repararea acestuia nu se poate realiza în prezentul cadru procesual, în condițiile în care cuantumul prejudiciului efectiv suferit nu a fost dovedit, ci pe calea unei acțiuni îndreptate împotriva statului, cadru procesual în care se va analiza îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile.
În baza art. 453 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului M. M. și Schimbărilor Climatice - Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor) de obligare a reclamanților Orașul Năăsud și O. S. Feldru la plata cheltuielilor de judecată, întrucât până la închiderea dezbaterilor pârâtul nu a depus la dosar vreo dovadă a efectuării vreunei cheltuieli. Deși notele depuse la dosar au fost redactate de avocat, iar la dosarul cauzei s-a depus delegație de asistare și reprezentare, nu a fost depusă vreo chitanță justificativă care să ateste plata și încasarea vreunui onorariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului O. S. Feldru și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pe perioada 2008 – 2010.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul O. S. FELDRU, cu sediul în Feldru, ., județul Bistrița-N., CUI RO17257913, nr. cont RO77RZBR_2702, împotriva pârâților M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE - DEPARTAMENTUL PENTRU APE, PĂDURI ȘI PISCICULTURĂ (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor), cu sediul în București, ., sector 1, C._, M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, cu sediul procesual ales la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-N., cu sediul în Bistrița, . nr. 6 – 8, județul Bistrița-N., cod fiscal_, cont bancar IBAN RO53TREZ1015067XXX003469 deschis la Trezoreria municipiului Bistrița, ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul ORAȘUL N., cu sediul în loc. N., Piața Unirii, nr. 18, județul Bistrița-N., CUI_, cont bancar RO49TREZ1035004XXX000068 deschis la Trezoreria N. împotriva pârâtului M. Finanțelor Publice, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul ORAȘUL N. împotriva pârâtului M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE - DEPARTAMENTUL PENTRU APE, PĂDURI ȘI PISCICULTURĂ (în prezent M. M., APELOR ȘI PĂDURILOR).
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE - DEPARTAMENTUL PENTRU APE, PĂDURI ȘI PISCICULTURĂ (în prezent M. M., Apelor și Pădurilor) de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Tribunalul Bistrița-N..
Pronunțată în ședința publică, azi, 07.04. 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. I. S. M. D.
Red/Dact:
BISz - 22.05.2015/ 6 ex.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 229/2015. Tribunalul... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 116/2015. Tribunalul... → |
|---|
