Rezoluţiune contract. Decizia nr. 65/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 65/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 10919/190/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.65/R/2015
Ședința publică din data de 29 aprilie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: M. L. B., judecător
JUDECĂTOR: R.-I. B.
JUDECĂTOR: G. C. F., președinte secție
GREFIER: L. D.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanta A. O., împotriva sentinței civile nr.7877/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta-recurenta A. O. asistată de avocat Kocsis T. Jeno, lipsă fiind pârâții-intimați Întors S. E. și Întors P. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Prezentând spre vedere instanței CI ., nr._, având CNP_, tribunalul constată că reclamanta-recurentă se numește A. O. și nu O. cum din eroare s-a consemnat.
Având în vedere această situație, tribunalul dispune efectuarea rectificărilor necesare, în sensul că prenumele recurentei este O., inclusiv în sistemul ECRIS.
Se constată că prin încheierea de ședință din data de 27 aprilie 2015 s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar, în sensul că a fost admisă cererea în parte și s-a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru stabilită în recurs de 655,5 lei în 6 rate lunare de 109,25 lei lunar începând cu luna mai 2015. S-au respins cererile privind scutirea și reducerea taxei judiciare de timbru și cea referitoare la timbru judiciar.
Se constată că încheierea nu a fost comunicată reclamantei-recurente.
Reprezentantul recurentei, avocat Kocsis T. Jeno, după ce a discutat cu recurenta, arată că aceasta nu înțelege să formuleze cerere de reexaminare și depune la dosar chitanță privind achitarea timbrului judiciar în valoare de 5 lei. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul constatând că nu mai sunt cereri prealabile soluționării recursului dispune dezbaterea acestuia dând cuvântul reprezentantului reclamantei-recurente în susținere.
Reprezentantul recurentei, avocat Kocsis T. Jeno, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat pentru motivele arătate în scris și pe care le susține în instanță, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr.7877/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. O., în contradictoriu cu pârâții Întors S. E. (născută A.), și Întors P. D., având obiect rezoluțiunea contractului de rentă viageră autentificat sub nr. 4171/01.12._ de către Biroul Notarului Public M. D..
Pentru pronunțarea acestei sentințe, prima instanță analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probatoriului administrat, a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată la această instanță sub numărul de mai sus la data de 24.09.2012, reclamanta A. O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Întors S. E. (născută A.) și Întors P. D., rezilierea (rezoluțiunea) contractului de rentă viageră autentificat sub nr. 4171/2004 de BNP D. M. încheiat între ea, în calitate de întreținută-credirentier (cu menținerea unui uzufruct viager) și pârâți, în calitate de întreținători-debirentieri, având în vedere că aceștia nu și-au respectat obligația de întreținere asumată prin plata unei rente lunare de 50 lei, actualizați, dobândind astfel dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 3193 Bistrița (reconvertit în_ Bistrița) și repunerea părților în situația anterioară; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că a fost încheiat un contract de rentă viageră cu transmiterea întregului bun înscris în CF 3193 Bistrița nr. top. 6620/67/1/2/3, 6620/67/1/2/1/1 și 6620/67/1/2, situat în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, compus din apartament nr. I cu trei camere, bucătărie, hol, baie, și teren indiviz și menținerea unui drept de uzufruct viager în schimbul achitării lunare a sumei de 50 lei, actualizate, sub formă de rentă de întreținere. A mai arătat că pârâții nu și-au îndeplinit niciodată obligația asumată, astfel că, o femeie în vârstă și bolnavă, a fost lăsată de izbeliște în casa ei, având un venit de 250 lei din pensia lunară de întreținere. În atare situație, singura soluție este rezilierea acestui contract din culpa exclusivă a pârâților, restabilirea situației juridice din CF anterioare actului urmând ca, după aceea, să aleagă eventual o altă formă de întreținere sau efectiv de vânzare a bunului.
În drept, a invocat prevederile art. 2242 și urm., 2252 cod civil și art. 111, 112, 242 alin. 2, 274 C.pr.civ..
Prin încheierea din data de 26.03.2013, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă și aceasta a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru (f. 70).
La data de 09.01.2013, pârâta Întors S. E. a depus un înscris (f. 32-34) prin care a arătat că, în anul 2005, împreună cu fostul său soț, pârâtul Întors P. D., locuind în Spania, la fel ca și în prezent, au încheiat cu reclamanta, mama sa, un contract prin care aceasta din urmă le ceda partea ei de casă contra obligației de a o întreține până la moarte. A arătat că a trimis mamei sale bani timp de patru luni, moment în care aceasta și-a fracturat piciorul și a necesitat îngrijiri zilnice pe care nu i le-a putut oferi. A precizat că pârâtul s-a comportat foarte urât cu reclamanta.
A mai arătat că, în anul 2006, odată cu nașterea celei de-a doua fetițe a cuplului, pârâtul a decis să o aducă pe reclamantă în Spania pentru a se îngriji de cei doi copii, iar ulterior, la 02.11.2007, a scos-o afară din casă pe aceasta, împreună cu ea, declarații care se pot corobora cu susținerile acestuia date în fața autorităților polițienești din Spania. A precizat că, pentru a dovedi caracterul josnic al pârâtului, aceasta declară că soțul său locuiește în prezent cu soția fratelui său și s-a dezis de familie.
Legal citat, pârâtul Întors P. D. nu a formulat întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant în instanță pentru susținerea poziției procesuale. Din actele trimise de autoritățile spaniole, rezultă că acesta a declarat telefonic că nu va ridica nici un document care vine de la instanțele din România, solicitând ca acestea să fie înapoiate, deoarece nu dorește să știe nimic de acest subiect (f. 126).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Între reclamanta A. O., în calitate de credirentieră, și pârâții Întors S. E. și Întors P. D., în calitate de debirentieri, s-a încheiat un contract de rentă viageră autentificat la Biroul Notarului Public “M. D.” sub nr. 4171/01.12.2004 (f. 10-11). Prin contractul încheiat, reclamanta a transmis către pârâții cota ei parte din imobilul apartament nr. 1, nr. top. 6620/67/1/2/1/I, situat în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, compus din trei camere, bucătărie, hol, baie, și cota indiviză asupra terenului – grădină, cu rezervarea unui drept de uzufruct viager în favoarea reclamantei. În schimbul nudei proprietăți asupra imobilelor, pârâții s-au obligat să asigure pe durata vieții reclamantei o rentă viageră lunară în cuantum de 500.000 lei ROL.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Potrivit art. 6 alin. 5 din același act normativ dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate ori, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Prin urmare, dispozițiile legale aplicabile prezentei spețe sunt cele ale Codului civil pus în aplicare în 1865, contractul de rentă viageră fiind încheiat la data de 02.12.2004, înainte de . Codului civil adoptat prin Legea nr. 287/2009.
Totodată, instanța constată că dispozițiile art. 2251 alin. 2 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 nu se aplică retroactiv, respectiv contractelor încheiate înainte de . Noului Cod civil, art. 146-148 di8n legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevăzând expres care dispoziții din legea nouă se aplică și contractelor încheiate anterior intrării ei în vigoare.
Astfel, potrivit art. 1.647 Cod civil, singura neplată a termenelor expirate a renditei nu dă drept celui în a cărui favoare este înființată să ceară întoarcerea capitalului, sau reintrarea în posesiunea fondului înstrăinat. El are numai dreptul de a face să se sechestreze și să se vândă averea debitorului său și a cere ca, neconsimțind debitorul, să se reguleze, din produsul vânzării, o sumă suficientă spre plata termenelor.
Prin urmare, spre deosebire de dreptul comun ce conferă părții care și-a executat obligațiile posibilitatea de opta între a cere executarea silită a convenției sau rezoluțiunea, art. 1647 Cod civil prevede că, în cazul simplei neplăți a anuităților la termenele stipulate, credirentierul nu are dreptul de a cere rezoluțiunea contractului și restituirea capitalului sau a lucrului dat de el în schimbul rentei, ci numai dreptul de a cere vânzarea silită a averii debirentierului pentru asigurarea capitalului necesar plății anuităților ajunse la scadență.
Excepția de la regulile prevăzute de art. 1020 cod civil este stabilită printr-o normă supletivă, astfel că părțile pot ca, în temeiul art. 969 și 5 Cod civil, să cadă de acord anticipat printr-un pact comisoriu asupra posibilității de a cere în caz de neexecutare și rezoluțiunea convenției. Prin contractul de rentă viageră încheiat între părți, s-a prevăzut expres, însă, la punctul 7, faptul că, în cazul în care debirentierii nu vor achita ratele la termenele stabilite prin prezentul contract, credirentiera va putea solicita executarea obligației acestora, dar nu și rezilierea contractului (f. 11).
Prin urmare, în cazul contractului de rentă viageră încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 1647 din Codul civil pus în aplicare la 1865, în cazul în care debirentierul nu achită credirentierului renta viageră stabilită prin contract, aspect dovedit pe deplin în prezentul dosar, atât prin proba testimonială administrată, cât și prin recunoașterea pârâtei Întors S. E., singura posibilitate oferită credirentierului este aceea de a solicita executarea rentei viagere, fără ca dispozițiile legale sau părțile, prin acordul lor, să ofere posibilitatea ca acesta să solicite rezoluțiunea rezilierea contractului.
Din considerentele arătate, prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza admiterea acțiunii formulate în sensul rezilierii (rezoluțiunii) contractului de rentă viageră autentificat sub nr. 4171/2004 de BNP D. M. încheiat între ea, în calitate de întreținută-credirentier (cu menținerea unui uzufruct viager) și pârâți, în calitate de întreținători-debirentieri, având în vedere că aceștia nu și-au respectat obligația de întreținere asumată prin plata unei rente lunare de 50 lei, actualizați, dobândind astfel dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 3193 Bistrița (reconvertit în_ Bistrița) și repunerea părților în situația anterioară.
În motivarea recursului s-a susținut faptul că sentința ar fi netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii civile și cu schimbarea înțelesului contractului supus analizei, fiind și lipsită de temei legal. În acest sens s-a susținut că pârâții chemați în judecată nu și-au îndeplinit nici odată obligația asumată prin contractul de rentă viageră de a plăti suma de 50 lei lunar, reclamanta fiind lăsată de izbeliște, deși e o femeie bolnavă și în vârstă, iar în atare situație singura soluție e rezoluțiunea contractului încheiat din culpa exclusivă a pârâților și restabilirea situației anterioare actului. A mai susținut că prima instanță a nesocotit voința părților litigante întrucât pârâții au fost de acord cu rezoluțiunea acestui contract.
Altă critică este aceea că prima instanță nu a analizat dispozițiile art.943 coroborate cu art.1020 Cod civil, ci doar s-a pronunțat asupra aplicabilității art.1646-1647 Cod civil. S-a susținut că fiind un contract cu titlu oneros contractul de rentă viageră determină rezilierea contractului în cazul neexecutării obligației de a presta întreținerea asumată, ce constituie o obligație de a face, cu caracter strict personal. În final, s-a susținut că probele administrate în cauză au confirmat susținerile reclamantei, caz în care poziția pârâților de admitere a acțiunii și probatoriul testimonial trebuiau coroborate cu dispozițiile legale în susținerea cererii de chemare în judecată.
În drept, s-au invocat prevederile art.299, 304 pct.8,9, art.312, art.274 Cod procedură civilă.
Intimații pârâți, deși au fost legal citați, nu au formulat întâmpinare și nici nu s-au prezentat în fața instanței de recurs.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că nu există temeiuri care să atragă casarea ori modificarea sentinței atacate, motiv pentru care recursul formulat va fi respins ca nefondat potrivit argumentelor ce vor fi reliefate în cele ce urmează.
Tribunalul examinând contractul de rentă viageră dedus judecății constată că la art.7 din acest contract, semnat și asumat de reclamantă în calitate de credirentieră, s-a stipulat expres că în cazul în care debirentierii nu vor achita ratele de rentă la termenele stabilite prin contract, credirentiera va putea solicita executarea silită a obligației acestora, dar nu și rezilierea contractului. Așa fiind, tribunalul constată că reclamanta și-a asumat o clauză contractuală care nu permite desființarea actului în caz de neexecutare a obligației pârâților de plată a ratelor lunare de rentă, ci indică că aceasta va putea solicita executarea în natură obligației asumate de debirentieri, caz în care în mod evident, raportat la clauzele contractuale asumate de reclamantă prin semnarea contractului de rentă viageră autentificat sub nr. 4171/01.12.2004, că nu se poate admite acțiunea formulată de reclamantă.
Tribunalul mai constată că în mod judicios a analizat prima instanță prevederile legale incidente în speță, respectiv art. 1647 Cod civil din 1865 ce prevede că, în cazul simplei neplăți a anuităților la termenele stipulate, credirentierul nu are dreptul de a cere rezoluțiunea contractului și restituirea capitalului sau a lucrului dat de el în schimbul rentei, ci numai dreptul de a cere vânzarea silită a averii debirentierului pentru asigurarea capitalului necesar plății anuităților ajunse la scadență.
În cauză, nu sunt aplicabile prevederile de drept comun invocate de recurentă din materia obligațiilor, respectiv art.1020 Cod civil anterior ce reglementează sancțiunea rezoluțiunii contractelor sinalagmatice, fiind aplicabile prevederile legale speciale din materia contractului de rentă viageră - art.1639-1641 Cod civil din 1865, precum și prevederile contractuale stipulate de părți în contractul de rentă viageră autentificat sub nr. 4171/01.12.2004 de către Biroul Notarului Public M. D., dreptul comun în materia rezoluțiunii contractelor sinalagmatice fiind aplicabil doar în ipoteza lipsei unor prevederi legale exprese care să reglementeze contractul respectiv, ori după cum s-a arătat anterior, în materia contractului de rentă viageră legiuitorul a reglementat în mod expres situația neexecutării obligației de către debirentieri, iar aceste dispoziții legale sunt derogatorii de la dreptul comun și nu permit să se dispună rezoluțiunea contractului decât în cazul în care acest lucru ar fi stipulat anume în contractul semnat de părți, iar în speță, după cum s-a arătat, s-a stipulat în contract că reclamanta credirentieră va putea solicita executarea silită a obligației acestora, dar nu și rezilierea contractului.
Așa fiind, în mod eronat s-a susținut în motivarea recursului că sentința pronunțată ar fi fost dată cu aplicarea greșită a legii civile și cu schimbarea înțelesului contractului supus analizei.
Nu este fondată nici critica recurentei potrivit căreia ambii pârâți ar fi fost de acord cu admiterea acțiunii promovate de reclamantă, putând fi reținută în acest sens doar poziția intimatei pârâte ce a depus la instanța de fond note scrise în care prezintă situația după încheierea contractului de rentă viageră cu reclamanta, însă pârâtul intimat nu a depus întâmpinare sau vreun alt înscris și nici nu s-a prezentat în fața instanței să-și manifeste acordul cu admiterea acțiunii formulate de reclamantă.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul reținând că sunt neîntemeiate criticile invocate, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.7877/2014 a Judecătoriei Bistrița, pe care o va menține în întregime ca legală și temeinică.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, nu se vor acorda cheltuieli de judecată în recurs fiindcă, pe de o parte, recurenta se află în culpă procesuală față de soluția respingerii recursului și nu e îndreptățită să i se acorde, iar pe de altă parte, intimații nu au solicitata cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. O., cu domiciliul în Bistrița, ., județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr.7877/2014, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. L. B. R. I. B. G. C. F. L. D.
MLB// 2ex..// 08 mai 2015
Jud. fond C. CL.
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 60/2015. Tribunalul BISTRIŢA... | Grăniţuire. Decizia nr. 52/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|
