Acţiune în constatare. Decizia nr. 690/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 690/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 2795/222/2012
Dosar nr._ hotărâre act autentic
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 6 iunie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – N. T.
Judecător – D. A.
Judecător – I. H.
Grefier – C. B.
Decizia civilă nr. 690
La ordine, judecarea recursului civil formulat de recurentul - reclamant I. M. cu domiciliul în B. .. 15, ., . în contradictoriu cu intimatul - pârât I. P. cu domiciliul în satul Dolina, ., împotriva sentinței civile nr. 2659/29.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să ține loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat L. M. care substituie pe avocat C. I. pentru recurentul reclamant lipsă și pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii, arătând că prin serviciul registratură intimatul a depus întâmpinare.
Avocat L. M. depune chitanța nr._/2013 în cuantum de 220 lei reprezentând taxă judiciară de timbru
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul asupra recursului.
Avocat L. M., pentru recurent, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată respectiv a taxei de timbru și onorariu expert, întrucât acesta s-a aflat în culpă procedurală, nu s-a prezenta la notariat pentru a semna contractul de vânzare - cumpărare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât I. P. solicită respingerea recursului, arată că nu înțelege de ce-l cheamă prin judecată atâta timp cât i-a dat pământul cu 100 lei și acum îi mai cere și cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 20.08.2012, reclamantul I. M. a chemat în judecată pe pârâtul I. P. solicitând instanței ca după administrarea probelor să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic pentru o suprafață de 350 mp teren situat în intravilanul localității Dolina.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a încheiat, în anul 2000, cu pârâtul un act de mână cu privire la un teren extravilan în suprafață de 350 mp situat pe raza . jud. B..
Reclamantul a depus în probațiune actul de mână din data de 14 mai 2000 (fila 5), titlul de proprietate nr. 14.820 din 12.07.1993 (fila 6), sentința civilă nr. 474 din 16 martie 2000 pronunțată de Judecătoria D. (fila 7), propuneri partajare (fila 8), certificate sarcini (fila 18), certificate atestare fiscală (fila 18), copii acte de identitate.
Pârâtul I. P. a depus întâmpinare și s-a prezentat în instanță la termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2012 arătând că este de acord cu admiterea acțiunii și că prețul prevăzut în actul de mână a fost achitat de reclamant și că nu solicită probe în apărare.
Instanța, din oficiu, a dispus administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate având ca obiect identificarea imobilului ce face obiectul înstrăinării.
Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr. 2659 din 29 noiembrie 2012 Judecătoria D. a admis în parte acțiunea și a constatat intervenită între părți, reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzătoare, vânzarea-cumpărarea imobilelor teren în suprafață de 150,45 mp situați în . prin punctele 3, 4, 5, 6 în schița nr. 1 raport de expertiză și teren în suprafață de 65,34 mp situați în . prin punctele 9, 10, 11, 12 în schița nr. 2 raport de expertiză, prețul vânzării, de 100 lei, fiind achitat integral până la data pronunțării sentinței.
A respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea soluției adoptate Judecătoria a reținut în privința capătului de cerere având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, că reclamantul I. M. a încheiat cu pârâtul I. P. actul de vânzare cumpărare din data de 14 mai 2000 având ca obiect înstrăinarea unui teren extravilan în suprafață de 350 mp situat pe raza . jud. B., părțile stabilind un preț al vânzării de 100 lei care a fost achitat în întregime la data semnării actului.
Instanța a mai reținut că pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului extravilan în suprafață de 350 mp situat pe raza . jud. B. în baza Sentinței civile nr. 474 din 16 martie 2000 pronunțată de Judecătoria D..
În ceea privește pe pârâtul I. P., instanța reține, din susținerile acestuia și din răspunsurile date la interogatoriu, că aceasta nu se opune încheierii contractului de vânzare-cumpărare și dorește admiterea acțiunii astfel cum a fost promovată de către reclamant.
Totodată, instanța a reținut că prețul stabilit de părți prin actul de mână a fost achitat integral de către reclamant la data 05 mai 2000 dată la care reclamantul a intrat în posesia terenului.
Prin expertiza tehnică de specialitate dispusă în cauză s-a identificat imobilele ce fac obiectul vânzării cumpărării respectiv teren în suprafață de 150,45 mp situați în . prin punctele 3, 4, 5, 6 în schița nr. 1 și teren în suprafață de 65,34 mp situați în . prin punctele 9, 10, 11, 12 în schița nr. 2.
În privința posibilității instanțelor judecătorești de a pronunța, pe baza unui antecontract de vânzare-cumpărare, o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare, prin deciziile nr. 2614/1991 și nr. 222/1993, Curtea Supremă de Justiție a decis în sensul existenței unei astfel de posibilități, respectiv în sensul că prevederile Codului civil permit creditorului să obțină executarea întocmai a obligației asumate de către debitor, iar în cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul poate fi autorizat de a o aduce la îndeplinire.
De asemenea, posibilitatea instanțelor judecătorești de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare pe baza unui antecontract de vânzare-cumpărare a fost prevăzută și de legiuitor. Astfel prin art. 1.669 alin. 1 s-a prevăzut în mod expres că: „când una dintre părți care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de valabilitate sunt îndeplinite”.
Astfel, pentru admisibilitatea acțiunii în pronunțarea hotărârii judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare trebuie să fie întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții: să existe un antecontract valabil încheiat, să se dovedească antecontractul în condițiile dreptului comun, să existe refuzul uneia dintre părți de a autentifica actul de înstrăinare, partea care acționează să-și fi îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, promitentul-vânzător să fie proprietarul bunului promis, iar promitentul-cumpărător să nu fie incapabil de a dobândi acel bun la data pronunțării hotărârii.
Analizând aceste condiții, instanța a constatat îndeplinită cerința existenței unui antecontract încheiat între reclamantă și pârât în data de 14 mai 2000, sub forma unui înscris sub semnătură privată, care respectă condițiile de validitate prevăzute de art. 948-968 cod civil în materia convențiilor.
S-a mai reținut de instanța de fond că în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 Titlul X din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, terenurile, cu sau fără construcții, – indiferent că sunt situate în intravilanul sau extravilanul localităților și indiferent de întinderea suprafeței – pot fi înstrăinate sau dobândite prin acte juridice între vii, doar dacă sunt încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, în situația înstrăinării unui imobil-teren, actul de vânzare-cumpărare trebuie să fie încheiat în formă autentică, cerința fiind prevăzută de lege pentru însăși validitatea contractului.
Întrucât convenția a fost încheiată de părți în perioada de aplicabilitate a Legii nr. 247/2005, instanța reține că acea convenție nu a produs efectul translativ de proprietate specific vânzării, dar în virtutea principiului conversiunii actului juridic nul într-un act juridic valabil, actul juridic din speță are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare.
Referitor la dovada antecontractului, instanța reține că aceasta a fost realizată conform dreptului comun în materie de probe, părțile depunând la dosarul cauzei înscrisul sub semnătură privată, doveditor al antecontractului încheiat, aflat la fila 5 din dosar.
Concluzionând, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinită cerințele esențiale pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, și anume, calitatea de proprietar a promitentului-vânzător.
În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă, potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Astfel la data de 10.09.2012, pârâtul I. P. a formulat întâmpinare prin care a achiesat în totalitate la pretențiile reclamantului și a solicitat să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, iar primul termen de judecată a fost stabilit automat prin sistemul ECRIS la data de 29 septembrie 2012.
Mai mult, pârâtul a avut o atitudine procesuală pasivă, nu a solicitat administrarea unor probe în cauză și s-a prezentat personal în instanță recunoscând în totalitate pretențiile reclamantului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul I. M. criticând-o pentru nelegalitate în considerarea dispozițiilor art. 304 pct.9 cod procedură civilă și anume sub aspectul respingerii capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, arată că în mod greșit instanța a reținut dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă deoarece pârâtul, trebuia obligat la cheltuieli de judecată, întrucât a fost pus în întârziere, de mai multe ori chemându-l la notariat să încheie actul în formă autentică și acesta a refuzat.
Recursul declarat este nefondat pentru cele ce succed.
Astfel, reține tribunalul că prima instanță, în mod legal a făcut în cauză aplicarea dips. art. 275 Cod procedură civilă întrucât pârâtul la prima zi de înfățișare a achiesat la pretențiile reclamantului, iar reclamantul-recurent nu a făcut dovada punerii în întârziere conform legii printr-o notificare, deși acesta prin cererea de recurs susține acest fapt însă nedovedit.
Mai mult, în cauză fiind vorba de o pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinarea unui bun imobil pentru care lege prevede forma autentică „ad validitatem”, pe baza unui act de vânzare –cumpărare, în temeiul art. 1666 NCC, cumpărătorul, în speță reclamantul în lipsa de stipulație contrară trebuie să suporte și cheltuielile pentru încheierea contractului de vânzare –cumpărare.
În consecință, reclamantul alegând varianta de a se adresa instanței în vederea obținerii unui act autentic privind vânzarea cumpărarea unui bun imobil, tot el, prin analogie în cazul în care ar fi încheiat vânzarea la notariat, trebuie să suporte și cheltuielile pe care le reclamă o astfel de acțiune.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I. M. împotriva sentinței civile nr. 2659/29 noiembrie 2012 a Judecătoriei D. pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 iunie 2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
N. T. D. A. I. H. C. B.
Plecat în co semnează
Președinte instanței,
Redt.HI 23.07.2013
Jud.fond N. MI
Tehnored. BC
2 ex/23.07. 2013
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 60/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Pretenţii. Decizia nr. 955/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
