Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 55/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 55/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 1856/222/2012
Dosar nr._ Exercitarea autorității părintești
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA – I – CIVILĂ
DECIZIA NR. 55 A
Ședința publică din 19 martie 2013
Președinte - A. M.
Judecător - A. C.
Grefier - A. E.
Pe rol pronunțare asupra apelului civil formulat de reclamantul S. A., în contradictoriu cu pârâta intimată S. A. M. și autoritatea tutelară de pe lângă P. M. D., județul B., împotriva sentinței civile nr. 2335 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 12 martie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, la cererea apărătorului apelanților pentru a formula și depune la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil, de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de_, reclamantul S. A. a chemat în judecată pârâta S. A. M., solicitând instanței să dispună ca minora S. A. M. născută la data de 19 februarie să fie încredințată spre creștere și educare reclamantului.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că minora este atașată emoțional de bunicii paterni și că menținerea încredințării minorei către mamă ar avea consecințe dăunătoare pentru minoră.
Reclamantul mai arată că pârâta este de acord cu schimbarea măsurii de încredințare spre creștere și educare a minorei.
În probațiune, reclamantul a depus copie după sentința civilă nr. 597 din 14 martie 2012, declarație S. M., declarație L. M., certificate naștere S. D. M., adeverința nr. 323/10.09.2012, adeverința nr. 156/12.09.2012.
Reclamantul nu și-a motivat în drept acțiunea.
La termenul din data de 28 septembrie 2012, pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii arătând că nu mai există instituția juridică a modificării măsurii de încredințare.
În cauză a fost admisă și administrată proba cu martorii Mamară B. T., U. P., E. D. și A. M. și anchete psihosociale.
La termenul din data de 19 octombrie 2012 instanța a calificat acțiunea reclamantului ca fiind o acțiune în modificarea măsurilor luate cu privire la minor respectiv cu privire la modificarea domiciliului minorei, a dispus atașarea dosarului nr._ și a procedat la audierea sub prestare de jurământ a martorilor.
Prin sentința civilă nr. 2335 din 19 octombrie 2012 Judecătoria D. a respins cererea formulată reclamantul S. A., în contradictoriu cu pârâta S. A. M., ca fiind neîntemeiată.
A obligat reclamantul S. A. la plata către pârâta S. A. M. a sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 318 din 15.10.2012.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art.2 alin.(3) din Legea nr.272/2004, „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.”
A mai reținut prima instanță că, potrivit art. 403 Cod civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, iar din susținerile părților și probatoriul administrat, se observă că după despărțirea și divorțul părților minora nu și-a schimbat în fapt domiciliul întrucât urma cursurile grădiniței din localitatea Broscăuți, iar părțile au căzut de acord ca domiciliul să fie schimbat numai după finalizarea anului școlar.
A mai reținut prima instanță că reclamanta a luat în fapt minora la domiciliul ei la începutul lunii octombrie 2012 și că situația de fapt actuală corespunde interesului copilului, nefiind modificări substanțiale față de elementele avute în vedere de Judecătoria D. la momentul pronunțării Sentinței civile nr. 597 din 14 martie 2012.
Astfel, în ceea ce privește condițiile locative, instanța a reținut că domiciliul actual al mamei, respectiv un imobil cu 2 camere, bucătărie și hol este unul corespunzător nevoilor unui copil, că pârâta realizează un venit lunar net suficient pentru a asigura creșterea și educarea minorului, asigurând întreținerea acestuia, și că, raportat la vârsta fragedă a minorei, se poate aprecia că aceasta are nevoie de îngrijirea și prezența mamei sale, prezență absolut necesară ca factor psihologic pentru o bună dezvoltare intelectuală, morală și fizică a copilului.
În aceste condiții precum și în lumina faptului că minora locuiește cu mama sa de doar 2 săptămâni, instanța a constatat că minora beneficiază de un nivel de trai care îi permite dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală și socială, mama sa fiind în măsură să-i asigure condițiile necesare pentru creștere, educare și învățătură iar în cauză nu se impune schimbarea domiciliului minorei.
Constatând culpa contractuală și procesuală a reclamantului, în temeiul art. 274 și 275 Cod procedură civilă, instanța a dispus obligarea acestuia la suportarea cheltuielilor de judecată avansate de către pârâtă respectiv la plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 318 din 15.10.2012 .
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termen legal, reclamantul S. A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în considerente că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că după emiterea sentinței de divorț, copilul a locuit în continuare la el, că s-a trecut cu foarte mare ușurință peste concluziile anchetelor sociale, din care rezultă că minora urmează să locuiască cu un străin, care este concubinul mamei, fostei soții, întrucât mama minorei locuiește cu concubinul său în altă parte. De asemenea, o altă critică adusă sentinței se referă la faptul că în mod greșit s-a apreciat că vârsta de 5 ani a fetei pledează cu greutate în vederea stabilirii locuinței viitoare la mamă, apreciere ce contravine Curții Europene, care a stabilit că coroborarea vârstei mici a minorului cu sexul părintelui nu constituie o prezumție că doar mama se poate ocupa de un copil la o vârstă fragedă.
În dovedire, a administrat proba cu anchetă socială, efectuată la domiciliul intimatei, S. A.-M. din D., ., județul B., pentru a verifica condițiile în care locuiește la momentul apelului, minora.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul va aprecia că apelul este nefondat și-l va respinge pentru cele ce în continuare se vor arăta:
Astfel, prin sentința civilă nr. 2335 din 19.10.2012 Judecătoria D. a menținut practic, dispozițiile din sentința civilă nr. 597 din 14 martie 2012 a aceleiași judecătorii prin care s-a stabilit ca domiciliul minorei S. D. M. să fie la intimata A.-M., iar autoritatea părintească să fie exercitată împreună de către ambii părinți. În mod corect a reținut judecătorul fondului că, în cauză nu s-au probat elemente de natură a forma convingerea instanței că, stabilirea domiciliului minorei la mamă contravine interesului superior al acesteia, prin faptul că nu ar avea condiții optime pentru o dezvoltare normală din punct de vedere psihic, fizic și emoțional.
Dimpotrivă, s-a probat că o perioadă după divorț minora a locuit împreună cu bunica paternă, dar acest lucru a fost convenit de părți, iar ulterior intimata a luat minora la domiciliul său, se ocupă de ea, o trimite la grădiniță, iar ultima anchetă socială efectuată în cauză este în sensul că mama se îngrijește de copil și aceasta este bine. Este adevărat că anterior minora a locuit în casa bunicilor paterni, de care este atașată, dar stabilirea domiciliului la mamă nu împiedică bunicii sau tatăl biologic să aibă legături personale cu minora, iar relațiile dintre ei să decurgă în mod firesc, chiar și după divorțul părinților.
Mai puțină importanță are în cauză opinia Curții Europene, întrucât în această speță primează interesul superior al minorului și nu interesele părinților, iar dreptul copilului este să locuiască împreună cu mama sa, care nu poate fi înlocuită în mod obișnuit nici de bunici, nici de tatăl biologic, fiecare având rolul său, dreptul și obligația de a veghea la creșterea și educarea normală a minorei.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantul S. A., împotriva sentinței civile nr.2335/19.10.2012 a Judecătoriei D., pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S. A. din ., împotriva sentinței civile nr. 2335 din 19 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține, în contradictoriu cu pârâta intimată S. A. M. din D., ., județul B. și autoritatea tutelară de pe lângă P. M. D., județul B..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 19 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
A. M. A. C. A. E.
Red. A.M./12.06.2013
Jud. O. L.
Dact. A.E.
ex. 2//12.06.2013
| ← Încuviinţare nume minor. Decizia nr. 52/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 146/2013. Tribunalul... → |
|---|
