Pensie întreţinere. Decizia nr. 926/2013. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 926/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 17176/193/2012

Dosar nr._ stabilire pensie întreținere

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BOTOȘANI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din data de 4 octombrie 2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - I. H.

JUDECĂTOR - N. T.

JUDECĂTOR - D. A.

GREFIER - C. B.

Decizia civilă nr. 926 R

Pe rol se află judecarea recursului formulat de pârâtul recurent B. D., în contradictoriu cu reclamantul intimat B. C. A., împotriva sentinței civile nr. 2174 din 27 februarie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect stabilire pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul recurent B. D., lipsă fiind reclamantul intimat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii, precum și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care;

Pârâtul recurent B. D. depune la dosar adeverințe eliberate de Primăria comunei Vorona și A.N.A.F. B. pentru a dovedi că nu figurează cu venituri din alte surse.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului recursului.

Pârâtul recurent B. D. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat arătând că instanța de fond nu a luat în considerare sentința civilă nr. 2745/2003a Judecătoriei B., din care rezultă că mai are doi copii în întreținere, dintr-o altă căsătorie B. M. M. și B. I., pentru care a depus la dosar copii după certificatul de naștere și cartea de identitate. De asemeni a depus la dosar acte medicale din care rezultă faptul că este suferind cu inima.

TRIBUNALUL :

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 2174 din 27 februarie 2013, Judecătoria B. a admis acțiunea formulată de reclamantul B. C.-A. și a obligat pe pârâtul B. D. să plătească reclamantului suma de 141 lei reprezentând pensie lunară de întreținere majorată față de cuantumul de 85 lei lunar stabilit prin sentința civilă nr. 3557 din 01.06.2011, începând cu data introducerii acțiunii – 25 oct.2012 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că la stabilirea pensiei la care a fost obligat pârâtul anterior, instanța a avut în vedere nevoile reclamantului și posibilitățile materiale ale pârâtului.

S-a mai arătat că în prezent nevoile sale au crescut fiind student, în același timp fiecare părinte deci și tatăl are obligația morală și financiară să contribuie la creșterea, educarea și pregătirea profesională a copilului.

În dovedirea acțiunii a solicitat citarea pârâtului la interogatoriu și a depus înscrisuri.

Pârâtul, legal citat, s-a prezentat în instanță și prin registratura instanței a depus întâmpinare la dosar, prin care a arătat că nu este de acord cu admiterea acțiunii și a solicitat a se dispune sistarea acestei obligații de plată a pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 3557/01.06.2011, pentru motive de sănătate.

Totodată a arătat că a plătit pensia la care a fost obligat din ajutorul primit de la părinți, întrucât datorită stării de sănătate nu poate munci.

Din probatoriul administrat prima instanță a reținut că reclamantul B. C.-A. deși a împlinit vârsta majoratului, potrivit înscrisurilor depuse la dosar acesta se află în continuarea studiilor fiind înscris în anul universitar 2012-2013, curs de zi, la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată.

S-a mai reținut că prin sentința civilă nr. 3557 din 01.06.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului o pensie de întreținere în cuantum de 85 lei începând cu data de 02.05.2011 – data introducerii acțiunii și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

A mai reținut instanța de fond că în speță, reclamantul B. C.-A. este copilul pârâtului rezultat din relația de căsătorie cu A. Dănuța,căsătorie care a fost desfăcută prin divorț la data 19 mai 2003, conform sentinței civile nr. 2745 a Judecătoriei B. iar potrivit art.86 Codul familiei ambii părinți au obligația de a întreține copii lor, indiferent de nevoile pe care aceștia le au, întreținere ce se datorează în raport cu nevoile acestora și de mijloacele celui ce urmează a o plăti, așa cum prevede art. 94 Codul familiei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâtul B. D., criticând-o pentru nelegalitate în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă și art. 3041 Cod proc. civilă.

În motivare recurentul a arătat că deși a făcut dovada că nu are venituri instanța de fond nu a luat în considerare, majorând în mod nelegal pensia de întreținere.

Recurentul a depus la dosar înscrisuri noi.

Astfel reține Tribunalul că potrivit art. 527 Noul cod civil poate fi obligat la întreținere lunară acela care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea ținându-se seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitatea de realizare a acestora, de asemenea vor fi avute în vedere și celelalte obligații ale sale. Deci textul de lege instituie condiții referitoare la debitorul obligației de întreținere: să dețină mijloace necesare pentru executarea acesteia. Totodată, aptitudinea de a munci a celui obligat la întreținere se asimilează existenței mijloacelor materiale pentru prestarea întreținerii, iar alineatul 2 instituie criterii generale de apreciere a „posibilității de a dobândi mijloacele pentru plata întreținerii”, la stabilirea mijloacelor materiale ținându-se seama de veniturile, bunurile persoanei respective, dar și de sarcinile și obligațiile acesteia.

În speță, se constată de instanța de control că, în ce privește pârâtul, acesta suferă de cardiopatie ischemică cronică cu risc de infarct miocardic, astfel că se află în imposibilitatea reală de a obține venituri suplimentare din munca zilieră. În plus, prin majorarea pensiei de întreținere de la 85 lei la 141 lei lunar, fără ca pârâtul să aibă posibilitatea certă de a obține venituri suplimentare se primejduiește propria existență a pârâtului care, la rândul său, are familie ce trebuie întreținută, iar starea de sănătate reclamă cheltuieli suplimentare în mod permanent pentru achiziționarea de medicamente .

Pentru aceste motive, constatându-se că pârâtul nu obține venituri mai mari față de momentul stabilirii pensiei care să permită majorarea pensiei de întreținere, Tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1-5 C., va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul B. D., în contradictoriu cu reclamantul intimat B. C. A., împotriva sentinței civile nr. 2174/27.02.2013 a Judecătoriei B..

Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată, acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie 2013.

Președinte, Judecători, Grefier,

H. I. T. N. D. A. C. B.

Red.I.H./03.02.2014

Judec. M. I.

Dact.C.B./03.02.2014

2 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 926/2013. Tribunalul BOTOŞANI