Fond funciar. Decizia nr. 176/2014. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 176/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 4581/40/2013
Dosar nr._ contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 26 februarie 2014
Instanța compusă din:
Președinte - I. P.
Judecător - M. D.
Judecător – L. L.
Grefier-C. B.
Decizia civilă nr. 176 R
Pe rol pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul S. T., cu domiciliul în loc. Cristești, jud. B., în contradictoriu cu intimații C. L. de aplicare a Legii 18/1991 Cristești, prin primar și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., împotriva deciziei civile nr. 893 din data de 24 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/193/2012, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 18 februarie 2014,cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei civile de față constată că:
Prin decizia civilă nr.893 R/24 septembrie 2013 a Tribunalului B. a fost respinsă ca nefundat recursul declarat de recurentul reclamant S. T. în contradictoriu cu intimatele C. L. de aplicare a Legii 18/1991 Cristești, prin primar și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. împotriva sentinței civile nr. 1754/18.02.2013 a Judecătoriei B., pe care a menținut-o.
S-a reținut că suprafața de 0,92 ha cerută în cauză a fost solicitată fără a se parcurge procedura administrativă prealabilă și fără a se proba existența acesteia în patrimoniul autorului anterior colectivizării, iar posesia exercitată de petent se opune unor titluri legal emise.
Împotriva acestei decizii recurentul a formulat contestație în anulare, invocând necercetarea motivelor de recurs și multiple erori materiale și motive de ordine publică ce constau în încălcarea principiului egalității în dreptul de acces la justiție, dreptul la proces echitabil și preeminența dreptului comunitar.
Prin memoriul separat depus la f.11-12 contestatorul dezvoltă motivele contestației sale.
Cu privire la parcurgerea procedurii administrative contestatorul susține că a combătut în recurs reproșul primei instanțe, invocând că a formulat cereri atât el cât și soția sa, în timpul vieții, dar mandatarul său nu a știut să comunice acest aspect instanței.
Deși a invocat în recurs că terenul nu a fost colectivizat și că îl posedă din 1991 ca un proprietar, nefiind în culpă pentru modul defectuos în care au lucrat comisiile, instanța nu a valorificat aceste argumente și nu le-a cercetat, neîngăduindu-i să-și probeze dreptul cu martori vecini și cu o expertiză.
Apreciază contestatorul că a deschis procedura de reconstituire prin cererea inițială globală adresată comisiei, nefiind necesar să formuleze cerere pentru fiecare bucată de teren.
În completarea temeiului de drept al contestației sale în anulare se mai indică art. 1 din Protocolul 1 - anexă la Convenție, motivând în fapt că a deschis o procedură la o instanță, conform art. 13 și trebuie să aibă acces la o judecată pe fond, conform art. 6, întrucât dreptul la proces echitabil implică și respectarea accesului la judecata pe fond a unei cereri în justiție, când dreptul este dovedit, fiind vorba despre un drept de proprietate, ocrotit de legea fundamentată.
Se solicită admiterea contestației, redeschiderea recursului, casarea sentinței și înaintarea cauzei la prima instanță pentru administrare de probatorii, în scopul de a nu fi expus la o pierdere nejustificată a proprietății.
Intimatele legal citate nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că este investită cu judecarea unei contestații în anulare formulată pentru motivele prev. de art. 318 Cod procedură civilă vechi.
Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă ca atare, nefiind dat nici unul din cele două motive legale invocate.
Astfel, în ceea ce privește existența unor grave erori materiale ale deciziei contestate, acestea nu sunt arătate și nici din oficiu nu au putut fi identificate. În fapt contestatorul invocă o greșită judecată a cererii sale de recurs în opinia sa, însă o asemenea eroare, nu se încadrează printre acelea vizate de textul art. 318 Cod procedură civilă .
În ceea ce privește necercetarea motivelor de recurs prin care contestatorul s-a apărat pe fondul dreptului său, instanța constată că într-adevăr în recurs s-au invocat o . apărări pe fond, referitoare la posesia exercitată din 1991 pe terenul revendicat, precum și la împrejurarea că a cerut acest teren, parcurgând corespunzător procedura la comisii, și că a depus un înscris doveditor al dreptului pretins de la autorul C. G., că s-a eliberat și titlul de proprietate încă de la apariția Legii 18/1991 sens în care:
Deși prima instanță s-a pronunțat în principal asupra aspectului de excepție al neparcurgerii procedurii administrative din legea specială, nemaianalizând aspectele de fond privind îndreptățirea la reconstituire ori posesia exercitată de petent, în recursul formulat împotriva hotărârii pronunțate de aceasta, pe lângă critica soluției de respingere s-au invocat toate aspectele de fond.
Instanța de recurs a verificat soluția asupra excepției de neparcurgere a procedurii administrative dată de prima instanță, deoarece clarificarea acestui aspect este prioritară făcând de prisos cercetarea fondului, în condițiile art. 137 Cod procedură civilă .
Deși a constatat ca fiind corectă excepția reținută, instanța de recurs a analizat și motivele asupra fondului, cererii, de asemenea și instanța de fond le-a dat o rezolvare în sensul că proba făcută de petent nu este suficientă pentru a dovedi îndreptățirea sa la reconstituirea dreptului și nici împrejurarea în sine că posedă terenul nu este de natură să conducă nemijlocit la reconstituire, aceste aspecte necoroborându-se cu mențiunile din rolul autorului privind înstrăinarea acestui teren.
Prin urmare în analiza recursului s-a dat răspuns tuturor motivelor ce au fost invocate prin raportarea lor la condițiile legii speciale, care sunt stricte și nu permit derogările de care dorește să beneficieze contestatorul.
Împrejurarea că dreptul de proprietate nerealizat în legi speciale nu îi este afectat de terți și este exercitat public și netulburat de contestator nu este un temei suficient pentru a pretinde în calea extraordinară de atac rezolvarea cererii în cadrul procedurii de reconstituire, deoarece contestatorul are la dispoziție în acest scop dreptul comun, în care poate opune oricui, cu mijloacele de probă adecvate dreptul de proprietate invocat.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva dec. civ.893/24.09.2013 a Tribunalului B. formulată de contestatorul S. T., cu domiciliul în loc. Cristești, jud. B., în contradictoriu cu intimații C. L. de aplicare a Legii 18/1991 Cristești, prin primar și C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI, GREFIER
I. P. M. D. L. L. C. B.
Redt.DM
Jud.rec.DM,AC,PI
Tehnored. BC
2 ex/26.03.2014
← Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 157/2014. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 227/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|