Partaj judiciar. Decizia nr. 606/2014. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 606/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 3379/40/2014
Dosar nr._ partaj judiciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 14 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. B.
JUDECĂTOR: L. L.
JUDECĂTOR: A. D.
Grefier B. C.
Decizia civilă nr. 606 R
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de pârâta recurentă P. C. și reclamanta recurentă A. E., în contradictoriu cu reclamantul intimat A. I., împotriva încheierii de ședință din 26 iunie 2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Darabani având ca obiect partaj judiciar.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 2 octombrie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 7 octombrie 2014 și apoi pentru astăzi, când:
După deliberare,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani la data de 16.10.2012, reclamanții A. E.-M. și A. I. au solicitat completarea și lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 90 din 19.02.2009 pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect ”partaj judiciar”.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Darabani prin încheierea de ședință din 26.07.2014 a admis cererea formulată de reclamanții A. E.-M., și A. I., în contradictoriu cu pârâta P. C. și a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în minuta și dispozitivul sentinței civile nr. 90/15.02.2009 pronunțată de Judecătoria Darabani în dosarul nr._, referitor la identificarea pe parcele cadastrale a terenurilor din intravilan și de corectare a greșelilor de calcul, după cum urmează:
1.Reclamantei A. E.-M.….
- în intravilan suprafața de 5.678 m.p. teren în loc de 5.309 m.p. teren, după cum urmează:
- 1.386 m.p. din care - L- 586 m.p. – p.c.930; PdPP-800 m.p. – p.c.930;
- 3.365 m.p. din care - Vii-338 m.p.(225 m.p. – p.c.1043; 113 m.p. – p.c.1044); A-3027 m.p.( 832 m.p. – p.c.1042; 330 m.p. – p.c.1044; 954 m.p. – p.c.1045; 851 m.p. – p.c.1029; 60 m.p.- p.c.1027/1);
- 927 – Cc – din care - 368,50 m.p.– p.c. 975; A-198,5 m.p. – p.c.975; Vii-360 m.p.- p.c.975;
2. pârâtului A. I.…
- în intravilan suprafața de 5.536 m.p. în loc de 6.055 m.p. teren, după cum urmează:
- 1763 m.p. din care - L-359 m.p. – p.c. 930;, PdPP – 240 m.p. - p.c.930; A-888 m.p.- p.c.930; Cc – 276 m.p. – p.c. 930;
- 3365 m.p.- din care - 1121 m.p. – p.c.1039; 1080 m.p.- p.c.1040; 905 m.p.- p.c.1041; 259 m.p. – p.c.1045;
- 927 m.p. – din care - Cc –243 m.p. – p.c. 975; A-684 m.p. – p.c. 975;
3.pârâtei P. C.…
- în intravilan suprafața de 6.054 m.p. în loc de 5.680 m.p., după cum urmează:
- 1.030 m.p. - p.c.930;
- 4.097 m.p. – din care - Vii – 1040 m.p.( 592 m.p. în p.c.1045; 448 m.p. în p.c.1044); A-3057 m.p. (377 m.p. – p.c.1046/1; 1408 m.p. – p.c.1045; 234 m.p. – p.c.1042; 703 m.p. – p.c.1043; 200 m.p. – p.c.1027/1; 135 m.p. – p.c.1028);
- 927 m.p. – din care - Cc – 374 - p.c. 975; A-553 m.p. – p.c.975.
A admis cererea de lămurire dispozitiv în sensul că troița și fântâna rămân în coproprietatea părților, menținând neschimbate celelalte dispoziții.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin recursurile formulate, reclamanții au încercat ca în rejudecare să obțină altă hotărâre de atribuire a loturilor din intravilan, deși cererea inițială a fost de identificare pe parcele cadastrale a loturilor atribuite prin sentința civilă nr.90/19.02.2009 pentru a-și intabula dreptul de proprietate.
În ceea ce privește troița aceasta nu poate fi atribuită pârâtei P. C., pentru că a renovat-o și sfințit-o, fiind destinată nu numai părților dar și trecătorilor prin acel loc, motiv pentru care prima instanță a admis acest capăt de cerere stabilind că fântâna și troița să rămână în coproprietatea părților.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal și timbrând conform legii 146/1997 cu completările și modificările ulterioare, a declarat recurs A. E. M., și P. C., criticând încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie după cum urmează:
Recursul declarat de A. M., arată că față de tot probatoriul administrat în cauză, nu este nici un motiv pentru care să se rețină ca preferabil un hotar reprezentat de o linie frântă a unui hotar reprezentat de o linie dreaptă în cazuri în care nu există motive temeinice fiind întotdeauna preferabilă simplitatea, solicitând admiterea recursului, în sensul ca să se atribuie loturile conform anexei nr. 1 f. 194 ds. fond, și menținerea p.c. conforme cu această schiță.
Recursul declarat de P. C. vizează că instanța investită nu a stabilit clar linia dintre cele două proprietăți, făcând aprecieri eronate, privind edificarea construcțiilor menționând că troița a fost executată la Moinești și montată la R., . către P. C., iar fântâna a fost renovată, îngrijită tot de P. C., ambele fiind sfințite de două ori, cu cheltuiala strictă a acesteia.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale în materie tribunalul constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani la data de 16.10.2012 reclamanta A. E. M. și A. I. au solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 90/19.02.2009 în sensul identificării pe parcele cadastrale a loturilor din intravilan, atribuite părților conform raportului de expertiză și schiței nr. 1, agreată de părți și de instanță și lămurirea aspectelor privind proprietatea asupra fântânii și troiței, despre care nu se face nici o referire în hotărâre.
Pentru identificarea loturilor din intravilan pe parcele cadastrale s-a dispus efectuarea de către expertul P. L.-T. a unui supliment la raportul de expertiză efectuat în cauză.
La termenul din 07.02.2013 expertul a depus completarea la suplimentul raportului de expertiză întocmind două variante, una conform schiței anexă la raportul de expertiză „varianta I” și una conform schiței anexă la obiecțiuni pentru termenul din 07.02.2013 (f. 148-151 ds).
Potrivit art. 281 al. 1 Cod proc. Civilă dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cerere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara după caz apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
Completarea hotărârii constituie o instituție complementară cu revizuirea întemeiată pe disp. art. 322 pct. 2 Cod proc. civilă text potrivit căruia această cale de atac poate fi exercitată și în cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ceea ce nu este cazul în speța de față. Instituția completării hotărârii judecătorești nu poate fi folosită însă pentru îndreptarea greșelilor de judecată, adică pentru rectificarea soluțiilor greșite cu privire la unele capete de cerere cum solicită recurentele.
La data de 28.03.2013 au fost depuse la dosar precizări-completări la suplimentul raportului de expertiză în care au fost identificate pe parcele cadastrale terenurilor existente în intravilan părților prin sentința civilă nr. 90/19.02.2009.
Aceste precizări au stat la baza pronunțării încheierii de îndreptare eroare materială din 23.06.2013 și nu cele două variante depuse la termenul din 07.02.2013 în care expertul tehnic propune alte două variante decât cea reținută de instanță.
Prin recursurile formulate reclamanții au încercat ca în rejudecare să obțină altă hotărâre de atribuire a loturilor din intravilan, deși cererea inițială a fost de identificare pe parcele cadastrale a loturilor atribuite prin sentința civilă nr.90/19.02.2009 pentru a-și intabula dreptul de proprietate.
Prin lămurirea dispozitivului cum solicită petentele instanța nu poate decât să expliciteze dispozițiile acesteia iar nu să modifice hotărârea dând unuia sau unora dintre ele un înțeles clar și fără echivoc în situația în care sunt posibile mai multe interpretări ale aceleiași dispoziții.
Aceiași finalitate a lămuririi hotărârii judecătorești poate fi obținută și pe calea contestației la titlu promovată în condițiile art. 711 al. 2 NCPC. Eventualele contradicții dintre considerente și dispozitiv pot fi reclamate doar prin exercitarea căilor legale de atac în ipoteza în care condițiile prevăzute de lege pentru promovarea acestora permit formularea unor astfel de critici. Referitor la capătul de cerere privind lămurirea dispozitivului referitor la fântână și troiță, instanța apreciază că prin scopul și destinația lor acestea pot rămâne în coproprietatea părților, accesul la fântână fiind posibil și de pe proprietatea reclamantei A. E.-M., adică partea ce i-a cedat pârâtei fără a fi nevoie de cale de acces.
În ceea ce privește troița aceasta nu poate fi atribuită pârâtei P. C., pentru că a renovat-o și sfințit-o, fiind destinată nu numai părților dar și trecătorilor prin acel loc.
Temeinic și legal prima instanță a stabilit că fântâna și troița rămân în coproprietatea părților.
Față de aceste considerente în baza art. 312 Cod proc. civilă instanța de control judiciar va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele A. E. M. și P. V.C. împotriva Încheierii de ședință din 26 iunie 2014 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Darabani, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele A. E. M. și P. V. C., în contradictoriu cu reclamantul intimat A. I., împotriva Încheierii de ședință din 26 iunie 2014 pronunțată în dosarul_ al Judecătoriei Darabani, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.10.2014.
Președinte, Judecători, Grefier, B. G. L. L. A. D. B. C.
Red. B.G./08.12.2014
Judec.M. G. T.
Dact.B.C./08.12.2014
2 exp.
← Fond funciar. Decizia nr. 150/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Grăniţuire. Hotărâre din 09-09-2014, Tribunalul BOTOŞANI → |
---|