Anulare act. Decizia nr. 582/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 582/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 582/2015
Dosar nr._ Apel – anulare act
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 24.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. G.
JUDECĂTOR: A. D.
GREFIER – C. A.
Decizia nr. 582A
La ordine pronunțarea asupra apelului civil, având ca obiect anulare act, formulat de apelanta I. D. în contradictoriu cu intimații M. V. și S. V. împotriva sentinței civile nr. 347 din data de 30.03.2015 a Judecătoriei Darabani.
Dezbaterile cauzei asupra cererii de apel au avut loc în ședința publică din 10 noiembrie 2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 19 noiembrie, iar ulterior pentru astăzi 24 noiembrie 2015, când;
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de apel, de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Darabani sub nr._ din 17.02.2014 reclamantul M. V. a chemat în judecată pârâții S. V. și I. D., pentru ca în baza probatoriului ce va fi administrat instanța să constate inopozabilitatea tranzacției judiciare intervenită între pârâți în dosarul nr._ al Judecătoriei Darabani, având ca obiect partaj bunuri comune, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 368 din 05.04.2012 și nulitatea tranzacției dintre părți.
În motivare a arătat reclamantul că pârâtul S. V. îi datorează suma de 2352 lei cu titlu de pensie de incapacitate de muncă pentru perioada decembrie 2011 – februarie 2014 în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 301 din 06.05.2010 și că pârâtul știindu-se urmărit în calitate de debitor, a promovat acțiune de divorț și imediat partaj bunuri comune, încheind cu fosta soție o tranzacție de partajare a bunurilor atribuindu-i acesteia din urmă toate bunurile pentru a nu putea fi executat silit și cu toate că s-au despărțit legal, pârâtul locuiește în continuare cu fosta soție folosindu-se în continuare de toate bunurile prejudiciind reclamantul datorită faptului că pârâtul și-a creat starea de insolvabilitate.
A mai arătat reclamantul că a aflat de această tranzacție cu ocazia executării silite, atunci când executorul judecătoresc i-a adus la cunoștință că pârâtul a declarat că nu are nici un bun ca urmare a partajului încheiat cu fosta soție, fiind evidentă fraudarea sa prin tranzacția încheiată de pârâți
În dovedirea cererii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și martori depunând la dosar următoarele înscrisuri: copia încheierii de încuviințare executare silită din 20.04.2011 dată de Judecătoria Darabani în dosarul nr._ (fila 6 dosar fond), copia sentinței civile nr. 301 din 6 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Darabani în dosarul nr._ (filele 7, 8 dosar fond), copia sentinței civile nr. 368 din 05.04.2012 pronunțată de Judecătoria Darabani în dosarul nr._ (filele 9-13 dosar fond), copia sentinței civile nr. 1207/07.12.2011 pronunțată în dosarul_ a Judecătoriei Darabani ( filele 14-15 dosar fond), copia dosarului de executare silită a B. G. A. (filele 16- 18 dosar fond).
Prima instanță a încuviințat reclamantului proba cu martori și înscrisuri, dispunând și atacarea dosarelor nr._ având ca obiect partaj bunuri comune și nr._ având ca obiect divorț.
La data de 28.11.2014 pârâta I. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, invocând pe cale de excepție prescrierea dreptului la acțiune, întrucât termenul de introducere a acțiunii revocatorii este de un an de la data când revocatorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul din actul atacat arătând că sentința de partaj este din data de 05.04.2012, fiind depășit cu mult termenul de un an până la momentul formulării prezentei cereri iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că partajul bunurilor comune nu a fost făcut în frauda creditorului reclamant ci el este consecința faptului că toate bunurile dobândite în cursul căsătoriei au fost obținute cu contribuția sa exclusivă.
În ceea ce privește afirmația reclamantului referitoare la faptul că divorțul și partajul au fost doar formale, pârâții continuând să locuiască împreună, a arătat aceasta că pârâtul S. V. s-a îmbolnăvit foarte grav, fiind internat și operat, ajungând să fie imobilizat la pat, astfel că, la insistențele copiilor, a fost nevoită să-l îngrijească, în dovedire depunând o . înscrisuri medicale.
Reclamantul prin apărător a invocat tardivitatea formulării întâmpinării de către pârâta I. D., și respectiv din dreptul de a propune probe și a formula excepții iar referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune a solicitat respingerea acestei excepții motivat de faptul că a aflat despre existența actului prin care debitorul său și-a creat starea de insolvabilitate la data de 08.05.2013 în urma procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc, astfel că acțiunea sa este formulată în termen.
Prin încheierea din data de 21.01.2015 instanța de fond a admis excepția tardivității formulării întâmpinării de către pârâtă, aceasta fiind decăzută din dreptul de a propune probe și a invoca excepții, cu excepția celor de ordine publică iar în vederea soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune, a dispus atașarea copiei dosarului de executare nr. 64/2011 al B. G..
Judecătoria Darabani prin sentința civilă nr. 347/30.03.2015 a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta I. D. și a admis acțiunea având ca obiect " anulare act", formulată de reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâții S. V. și I. D., constatând nulitatea tranzacției încheiată între pârâți la data de 05.04.2012 cu privire la partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei acestora și în baza căreia s-a pronunțat sentința civilă nr. 368 din 05.04.2012 în dosarul nr._ și obligând pârâții să plătească reclamantului suma de 1237 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivele soluției adoptate, prima instanță a reținut că tranzacția reprezintă contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv in faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă (art. 2267 NCC), remarcând o actualizare (completare) a definiției fata de reglementarea anterioară (art. 1704 C.civ), doctrina evidențiind la acea vreme caracterul esențial al tranzacției, anume că, prin ea, părțile își fac una alteia sacrificii reciproce, renunțând la anumite drepturi sau stipulând chiar prestații noi, în schimbul unor renunțări făcute de partea cealaltă reținându-se că reciprocitatea concesiunilor este esențială pentru a diferenția tranzacția de simpla achiesare.
A mai reținut instanța de fond că pentru a putea tranzacționa, condițiile prealabile sunt existența unui drept litigios sau cel puțin îndoielnic, cu potențial de a genera un proces, intenția părților de a stinge procesul început ori de a preveni un proces pe cale să fie declanșat și existența concesiilor reciproce, indiferent dacă acestea sunt sau nu de valoare egală iar în acord cu reglementarea art. 1179 NCC, contractul de tranzacție trebuie să întrunească condițiile generale de validitate ale contractelor: capacitatea părților de a contracta, consimțământul părților, un obiect determinat și licit și, în fine, o cauză licită și morală, putând fi afectată de aceleași cauze de nulitate ca orice alt contract (art. 2273, alin. 1 NCC).
S-a mai precizat că tranzacția care, punând capăt unui proces început, este constatată printr-o hotărâre judecătorească poate fi desființată prin acțiune în nulitate sau acțiune în rezoluțiune ori reziliere, precum orice alt contract, ea putând fi, de asemenea, atacată cu acțiune revocatorie sau cu acțiunea în declararea simulației (art. 2278, alin. 1 NCC) și că hotărârea prin care s-a desființat tranzacția în cazurile prevăzute la alin.1 determinând ca hotărârea judecătorească prin care tranzacția fusese constatată să fie lipsită de orice efect (art. 2278, alin. 2 NCC).
A mai arătat prima instanță că întrucât prin acțiunea de față, reclamantul a optat pentru constatarea nulității tranzacției, invocând ca motiv de nulitate cauza imorală și ilicită a acesteia, motiv care atrage nulitatea absolută ca sancțiune, astfel că a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, acțiunea în constatarea nulității absolute fiind imprescriptibilă, conform art. 1249 alin 1 Cod civil.
A evocat în continuare în considerente că, conform art. 1236 alin. (2) C. civ., cauza este ilicită atunci când este contrară legii și ordinii publice dar și în ipoteza fraudei la lege, deci atunci când actul juridic este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative (art. 1237 C. civ.) și că potrivit art. 1236 alin. (3) C. civ., cauza este imorală atunci când este contrară bunelor moravuri reținând instanța de fond că și cauza ilicită și cauza imorală atrag nulitatea absolută a actului juridic dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască (art. 1238 alin. (2) C. civ.), iar prestația primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite rămâne întotdeauna supusă restituirii (art. 1638 C. civ.).
În speță, a reținut prima instanță că prin sentința penală 86 din 3 martie 2006 a Judecătoriei Darabani, modificată prin decizia penală 501/2006 a Tribunalului B. și prin decizia 28/2007 a Curții de Apel Suceava a fost stabilită obligația pârâtului S. V. de a achita către reclamant o sumă de bani cu titlu de despăgubiri pentru compensarea incapacității de muncă, sumă ce a fost actualizată prin sentința civilă nr. 301/06.05.2010 pronunțată de Judecătoria Darabani și că în aprilie 2011 reclamantul s-a adresat executorului judecătoresc pentru punerea în executare silită a titlului executoriu menționat mai sus, fiind deschis dosarul de executare silită nr. 64/2011 al B. G. A..
La data de 7 decembrie 2011 prin sentința civilă nr. 1207 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Darabani, s-a admis acțiunea având ca obiect divorțul dintre pârâți, prin acordul acestora iar ulterior, la 5 aprilie 2012 Judecătoria Darabani a pronunțat sentința civilă nr. 368 prin care a admis acțiunea formulată de S. V. împotriva lui I. D. pentru partaj bunuri comune constatând că părțile au dobândit în timpul căsătoriei imobilele casă și grajd și mai multe suprafețe de teren, instanța consfințind tranzacția încheiată de aceștia prin care toate aceste bunuri imobile au fost atribuite către I. D., pârâtului S. V. fiindu-i atribuite doar următoarele bunuri mobile: frigider, canapea, șifonier și televizor.
În condițiile în care pârâtul S. V. a fost de acord ca la partaj toate bunurile imobile să fie atribuite fostei sale soții, iar bunurile mobile în lotul său, fără să fie stabilită o sultă, instanța de fond a constatat că împărțeala atacată, realizată potrivit convenției părților, a prejudiciat grav interesele reclamantului creditor, întrucât s-a produs o diminuare semnificativă și nejustificată a patrimoniului debitorului pârât, cu consimțământul acestuia și că tranzacția judiciară, efectuată între foștii soți, consfințită prin hotărâre judecătorească este nulă absolut fiind întemeiată pe un scop ilicit, fiind întocmită în scopul fraudării intereselor și drepturilor creditorului, împărțirea bunurilor comune între cei doi soți paralizând executarea silită pornită de creditor împotriva debitorului iar scopul ilicit urmărit de cei soți rezultând din faptul că executarea silită a pornit în aprilie 2011 iar acțiunea de partaj a pornit pe 6 martie 2012 fiind soluționată prin tranzacția consfințită judiciar pe data de 05.04.2012.
Având în vedere și depozițiile martorilor audiați din care rezultă că pârâții locuiesc în continuare împreună în aceeași gospodărie pe care și-au edificat-o în timpul căsătoriei precum și faptul că se comportă în continuare ca doi oameni căsătoriți, martorii, deși persoane apropiate, neavând cunoștință de divorțul acestora, prima instanță a reținut că scopul ilicit al tranzacției a fost dovedit cu prisosință și în acest context, pentru motivele expuse mai sus, acțiunea reclamantului a fost admisă, instanța de fond constatând nulitatea tranzacției încheiată de pârâți la data de 05.04.2012.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel I. D. solicitând ca în urma analizării motivelor de apel, să se dispună admiterea apelului, casarea sentința primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii revocatorii atât pe excepție cât și pe fond dat fiind că sentința este nelegală și netemeinică, nelegalitatea sentinței fiind dată de încălcarea de către instanța de fond a obiectului acțiunii cu care a fost investită, așa încât, hotărârea ESTEnulă din acest punct de vedere.
Astfel, arată apelanta că prin acțiunea formulată de către intimat, acesta a înțeles să formuleze acțiune revocatorie în baza art. 1562 Noul Cod Civil, dispoziții care prevăd foarte clar că orice act încheiat de debitor în frauda creditorului prin care își creează o stare de insolvabilitate poate fi declarat inopozabil așa cum prevăd și dispozițiile art. 1565 Noul cod civil ca efecte, ori instanța de fond a calificat acțiunea reclamantului ca o acțiune în constatarea nulității absolute a tranzacției, deși din cuprinsul acțiunii și din probele aflate la dosar nu a rezultat nici o solicitare a reclamantului în acest sens, instanța de fond fiind deci ținută strict de acțiunea cu care a fost investită, de temeiul de drept precizat de către apărătorul intimatului, și nu să califice fără a fi pus în discuție schimbarea obiectului și a temeiului de drept pentru a putea să se facă apărări, sentința devenind nulă.
Mai arată apelanta că urmare a acestei schimbări a obiectului acțiunii cu care a fost investită, instanța a apreciat că nu este dată nici excepția de prescriere a dreptului la acțiune, invocată de către apelantă prin întâmpinare, bazată pe disp. art. 1564 Noul Cod civil precizând că doar în situația nulității absolute a unei tranzacții, nu există un termen de prescripție, însă câtă vreme a fost investită cu o acțiune revocatorie reglementată în secțiunea a III-a la Noul Cod civil, termenul de prescripție așa cum l-a invocat este dat în această cauză, dreptul la acțiune se prescriindu-se în termen de 1 an de zile de la data când creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul creat prin actul încheiat de către părți
Astfel, susține apelanta că din piesele dosarului de executare silită rezultă că apelantul a pus în executare titlul executoriu în data de 21 iunie 2011, somația emisă de executorul judecătoresc și procesul verbal de constatare a averii debitorului fiind încheiate pe 12 aprilie 2013, că între data de 21 iunie 2011 și 12 februarie 2013 executorul judecătoresc nu a mai efectuat nici act de executare ori din punct de vedere al dispozițiilor procedurale orice executare începută fără îndeplinirea vreunui un act de executare în termen de 6 luni de zile se prescrie, neexistând nici o cerere din partea intimatului de reluare a executării cu atât mai mult cu cât acesta avea interes în cauză să-și realizeze creanța, termenul de prescripție trebuind raportat și la data executării silite 20 aprilie 2011.
În atare situație, arată apelanta că intimatul avea posibilitatea să solicite revocarea tranzacției prin acțiune revocatorie, în termenul dintre data de 20 aprilie 2011 și 20 aprilie 2012 și nu când a introdus acțiunea, respectiv în anul 2014 și că de altfel, intimatul cunoștea situația civilă a acesteia cu fostul soț, cunoștea că sunt divorțați, întrucât locuiesc pe raza aceleiași comune, aceluiași . partajul efectuat între ei, întrucât toate actele respective au fost înregistrate la Primăria comunei Coțușca, știindu-se că între apelantă și fostul soț a intervenit divorțul și chiar dacă acesta locuiește la ea, a precizat că este foarte grav bolnav și la insistențele copiilor a acceptat să-1 îngrijesc.
Pe fondul cauzei, arată apelanta că tranzacția nu a fost încheiată în frauda creditorului întrucât reclamanta a dobândit bunurile, atât casa cât și terenul, precum și terenul din câmp de la părinții săi, așa încât, fostul soț nu a avut nici o contribuție la dobândirea acestor bunuri fiind conștient că tot ce este în această gospodărie este din munca sa și cu ajutorul părinților săi, că în mod nejustificat instanța de fond a apreciat ca tardivă introdusă întâmpinarea întrucât nu ar fi fost depusă în termenul prevăzut de lege în faza scrisă, apelanta motivând că nu a primit duplicatul acțiunii personal, aflând ulterior de existența procesului precizând și că față de schimbarea obiectului acțiunii pe nulitate absolută, trebuia luată în considerare întâmpinarea pentru a – i da posibilitatea de a depune probe, în acest sens solicitând admiterea apelului.
Intimatul M. V., în termen legal a depus întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a apelului, menținerea hotărârii instanței de fond, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată arătând că în fapt, prin acțiune a solicitat inopozabiliatea convenției intervenite între pârâți, anularea tranzacției cu revenirea în patrimoniului debitorului S. V. a bunurilor partajate, cedate fraudulos, întemindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 1562 alin. 2 Cod civil, iar în dovedirea cereri solicitând administrarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâților.
Mai arată intimatul că pârâții legal citați, prin nedepunerea unui punct de vedere față de acțiune au recunoscut situația de fapt, de neîndeplinire a obligațiilor asumate de către aceștia și indiferent de durata termenului, chiar sub imperiul art. 1564 Cod civil, a formulat acțiunea în termen astfel că aceste motive ale apelantei nu pot fi reținute.
Reiterează intimatul motivele care pledează în favoarea susținerilor sale, precizând că s-a invocat prin întâmpinare de către partea adversă depășirea termenului în care ar fi putut promova prezenta acțiune, însă astfel cum a arătat și prin apărările formulate, acțiunea sa a fost promovată în termenul legal de 1 an de zile de la data de când revocatorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul din actul atacat, în speță, data la care a aflat de existența actului prin care debitorul și-a provocat starea de insolvabilitate, fiind cea din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc, respectiv, 08 mai 2013, când debitorii S. B., S. V. pârâtul din dosar, S. I., au declarat în scris că nu dețin bunuri, iar pârâtul debitor S. V. a declarat că toate bunurile pe care le-a avut au fost atribuite soției sale I. D. conform sentinței civile din dosarul nr._, acesta depunând o declarație în acest sens precum și hotărârea judecătorească la care a făcut referire.
Arată intimatul că termenul de prescriere începe de la momentul în care executorul judecătoresc a adus la cunoștința reclamantului despre această situație și despre actul fraudulos încheiat între pârâți, dată care nu poate fi anterioară datei de 8 mai 2013, drept pentru care solicită respingerea excepției de prescriere a dreptului de acțiune în revocarea actului, arătând că data de 12.02.2013 când a fost emisă somația de către executor nu poate fi cea de începere a curgerii termenului, ci termenul la care a luat la cunoștință efectiv despre existența actului, respectiv, data procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc, 08 mai 2013, apărările invocate cu privire la dosarul de executare neavând relevanță deoarece în mod voit și cu complicitatea terțului, pârâta, fosta soție, debitorul și-a provocat starea de insolvabilitate în detrimentul reclamantului, cărui i s-a creat un prejudiciu.
De asemenea susține intimatul că în conformitate cu art. 1562 alin. 2 Cod civil, atunci când actul este cu titlu gratuit nici nu este necesar dovedirea complicității terțului iar excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, nu poate fi primită deoarece chiar din definiția acțiunii de revocarea a actului fraudulos rezultă că cel prejudiciat de debitor prin actul încheiat de acesta cu terțul, are calitate procesuală, astfel că acesta poate solicita inopozabilitatea actului încheiat de către debitor în frauda intereselor lui având în vedere existența prejudiciului, respectiv, neplata sumei cu titlu de pensie de întreținere pentru incapacitatea de muncă cauzată prin fapta sa.
Intimatul a mai arătat în cuprinsul întâmpinării că, în opinia acestuia, cererea este pe deplin dovedită, așa cum reiese din probatoriul administrat, rezultând fără echivoc fraudarea creditorului prin tranzacția intervenită între părți cu intenția vădită de a crea un prejudiciu reclamantului, acțiunea formulată îndeplinind condițiile legale, existând o creanță certă, lichidă, exigibilă și anterioară actului atacat, actul încheiat de debitor fiind cel care a provocat insolvabilitatea pârâtului cu scopul de a nu executa plata legală.
A contestat de asemenea, afirmațiile apelantei că ar fi cunoscut despre divorț sau convenția intervenită între aceștia.
Apelanta I. D. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea mențiunilor din întâmpinare și admiterea apelului așa cum a fost formulat arătând că susținerile din întâmpinare în ceea ce privește excepția invocată nu au suport legal și că așa cum a precizat în motivele de apel, conform, art. 1562 Noul Cod civil, acțiunea revocatorie se prescrie în termenul de un an de zile de la data când creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul prin actul creat, datele relevante din dosarul de executare atestând foarte clar că intimatul a luat cunoștință de starea de insolvabilitate a debitorului la data de 12 aprilie 2013, prin procesul verbal de constatare și somația trimisă, și că între 21 iunie 2011 și 12 februarie 2013, nefiind efectuat nici un act de executare, determină concluzia perimării executării nefiind formulată o cerere din partea creditorului pentru continuarea executării silite.
Despre împrejurarea susținută de intimat precum că ar fi luat cunoștință de conținutul procesului verbal abia pe 8 februarie 2012, s-a arătat că nu poate fi reținută de instanță atâta vreme cât dosarul de executare era început încă din anul 2011, iar timp de 2 ani de zile acesta nu a mai făcut nici un demers în vederea continuării sau reluării executării silite.
Susține apelanta că sentința civilă care s-a pronunțat și s-a luat act de tranzacție a fost dată pe 21 iunie 2011 iar susținerea intimatului precum că termenul de prescripție curge de la data când s-a adus la cunoștință de către executorul judecătoresc creditorului procesul verbal nu este întărit de vreun act din partea executorului prin care să ateste că aceasta este data când intimatul a luat efectiv la cunoștință de insolvabilitatea creditorului, pasivitatea creditorului în cadrul unei executări silite fiind amendată de lege prin perimarea executării dat fiind lipsa de interes a creditorului în a-și executa creanța. S-a evocat în continuare faptul că de la data pronunțării divorțului dintre părți și a partajului respectiv 2010-2011 creditorul nu a mai făcut nici un act prin care să-și exprime interesul realizării creanței, iar împrejurarea că acesta nu ar fi cunoscut situația stării civile a soților S. este cât se poate de nereală, întrucât părțile locuiesc în aceeași comună, sunt aproximativ vecini și cum este o comunitate mică, evident că orice veste este cunoscută și chiar comentată.
De altfel mai precizează apelanta că așa cum a arătat în motivele de apel creditorul este cunoscut om de afaceri în comună, are încheiate contracte de arendă vizate de primărie, are o societate particulară, are în proprietate o fermă de oi și de vite, ceea ce duce la concluzia că acesta are permanent contact cu funcționarii primăriei, unde de altfel este și notat divorțul dintre părți și notat pe partida registrului agricol în urma partajului iar ca atare, a se susține că nu știa de insolvabilitatea debitorului este un nonsens, și nu poate fi primită câtă vreme acesta nu a făcut dovezi cu un act de la executorul judecătoresc.
Examinând apelul declarat, Tribunalul reține că
În ceea ce privește calificarea juridică corectă a acțiunii, aceasta rezultă cu certitudine din conținutul petiției introductive prin care se solicită desființarea unei tranzacții încheiate în frauda intereselor creditorului, cererea fiind întemeiată de petent pe disp. art. 1562 Cod civil, astfel cum rezultă din conținutul cererii introductive și al întâmpinării la apel.
Potrivit disp. art. 1562 Cod civil care reglementează acțiunea revocatorie, dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.
Potrivit disp. art. 1564 Cod civil dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.
Prin urmare, din analiza conținutului textului evocat, rezultă că momentul de început al termenului îl constituie cel în care creditorul ar fi trebuit să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.
În speță acest moment a constituit după cum rezultă din actele dosarului procesul – verbal încheiat de executorul judecătoresc data de 08.05.2013, când debitorii S. B., S. V. (pârâtul) și S. I. au declarat că nu dețin în proprietate bunuri, situație de fapt adusă la cunoștință reclamantului de către executorul judecătoresc.
Prin urmare nu se poate aprecia că momentul emiterii somației de către executorul judecătoresc, respectiv 12 februarie 2013, ar fi termenul de început al curgerii prescripției, la acel moment nefiind cunoscută situația concretă a patrimoniului de executat.
De asemenea, Tribunalul B. apreciază că apelanții nu au probat nici faptul că relcamantul ar fi cunoscut divorțul și partajul efectuat ulterior din înregistrările acestor documente la Primărie, primul fiind un fapt juridic care interesează starea civilă a persoanelor, în cauză, al doilea o înțelegere a acestora care nu avea cum să fie cunoscută de un terț, chiar dacă acesta avea aceeași localitate de domiciliu și relații de colaborare cu funcționarii din primărie.
Susținerea unei executări perimate pentru emiterea somației cu depășirea termenului de 6 luni de la momentul încuviințării executării silite este nefondată, cererea de executare neconstituind un act de executare, art. 387 din Vechiul Cod civil aplicabil în speță dat fiind momentul începerii executării, stabilind că „executarea începe după comunicarea somației ” deci actele de executare sunt cele care urmează acesteia, deci nu putem vorbi de acte de executare anterior somației, actul începător de executare constituindu-l bineînțeles somația de executare, astfel încât nu se poate avea în vedere perioada scursă între cererea de executare și momentul emiterii somației.
Pe fondul cauzei, Tribunalul B. reține că articolul de lege evocat care reglementează acțiunea revocatorie, fixează în textul său doar două condiții pentru exercitarea acestei acțiuni, actele să pricinuiască un prejudiciu creditorului și să fie frauduloase. (viclene)
Prin urmare, folosirea acestui mijloc procesual nu este condiționat de existența titlului executoriu sau de promovarea executării silite, cum se pretinde de apelantă care reclamă pasivitatea creditorului în executarea silită legiuitorul impunând doar condiția ca, creanța să fie certă nu și exigibilă, întrucât o atare acțiune nu constituie un act de executare, ci o acțiune în despăgubire pentru un prejudiciu.
În ceea ce privește existența prejudiciului, creditorul este ținută a face dovada că împotriva celui care a procedat la înstrăinarea bunului se prefigura o creanță, în timp ce debitorul trebuie să opună în apărare că actul atacat nu i-a atras insolvabilitatea, adică faptul că i-a rămas o suficientă avere pentru a-l despăgubi pe creditor.
Această condiție nu este îndeplinită în speță pentru că debitorul nu a probat existența în patrimoniul său a altui bun de valoarea creanței, însă singură această condiție nu justifică admiterea unei cereri de revocare a actului, fiind necesar, după cum s-a arătat și dovedirea caracterului său fraudulos.
Frauda la lege presupune și conivența ambelor voințe întrucât principiul stabilității și siguranței actului juridic protejează partea contractantă care a fost de bună credință la încheierea convenției.
Într-adevăr în speță, s-a dovedit reaua – credință a debitorului pârât care cunoscând la momentul partajului bunurilor comune că împotriva sa există un titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 301/06.05.2010 a Judecătoriei Darabani, a cărei executare și începuse, însă doar intenția sa vicleană nu satisface rigorile legii.
Este necesar să fie probată și reaua – credință a celeilalte părți care, cunoscând că prin acțiunea sa înfrânge voința legiuitorului, a încheiat totuși actul.
Ori, în speță și aceasta a fost dovedită și rezultă cu prisosință din raporturile de familie, dar și din faptul că ulterior acestor acțiuni judecătorești de divorț și partaj părțile au locuit în continuare în același imobil fără nici o schimbare reală de statut, martorii declarând că s-au comportat ca și până atunci, ca oameni căsătoriți.
De altfel, Tribunalul B. subliniază aici că apelanta nici nu contestat faptul că nu ar fi știut de titlul executoriu ce s-a emis împotriva soțului său, arătându-se împotriva greșelilor acestuia, ci s-a apărat susținând o cotă de contribuție reală de 100% pe care însă va trebui s-o dovedească în cadrul procesual specific al partajului, ce va fi solicitat de creditorul-intimat, pentru că readucerea bunului în proprietatea devălmașă înlătură orice disponibilitate pentru o executare silită în contul datoriilor personale ale unui soț, acțiunea de față fiind incompatibilă cu o astfel de pretenție privind calificarea regimului juridic al bunurilor .
Astfel, susținerea apelantei că soțul său nu a avut nicio contribuție le dobândirea bunurilor comune, fiind realizate în totalitate prin ajutorul părinților și munca apelantei, îi va fi opozabilă intimatului creditor după ce va fi dovedită în condiții de contradictorialitate cu acesta din urmă.
Prin urmare, față de toate cele evocate în precedent, Tribunalul B. reținând critica apelantei nefondată, va respinge apelul și va păstra soluția atacată ca fiind legală și temeinică, făcând aplicarea prevederilor art. 480 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de petenta I. D. cu domiciliul în ., județul B., cu domiciliul procesual ales la Cabient de Avocat G. M. cu sediul în B., ..U10, . în contradictoriu cu intimații M. V. cu domiciliul în ., județul B. și S. V. cu domiciliul în ., județul B. împotriva sentinței civile nr.347 din 30.03.2015 a Judecătoriei Darabani pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
B. G. A. D. C. A.
Red. A.D./22.02.2016
Jud. fond M. M. D.
Tehn. F.A-M/22.02.2016
| ← Pretenţii. Decizia nr. 41/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Partaj judiciar. Decizia nr. 508/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
