Anulare act. Sentința nr. 18/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 16023/193/2013
Dosar nr._ apel-anulare act
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică de la 9 iunie 2015
Completul compus din:
Președinte – A. C.
Judecător – H. I.
Grefier – B. C.-F.
Decizia civilă nr. 273 A
La ordine judecarea apelului civil privind pe apelantul S. E. împotriva sentinței civile nr._/18.12.2014 a Judecătoriei B. în contradictoriu cu intimata C. D., acțiune civilă având ca obiect „apel-anulare act”.
Dezbaterile cauzei asupra cererii de apel au avut loc în ședința publică din 2 iunie 2015, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi 9 iunie 2015, când;
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 29.07.2013, pe rolul Judecătoriei B. – Secția Civilă sub nr._, reclamantul S. E. a chemat în judecată pe pârâta C. D., solicitând, în principal, anularea testamentului autentificat sub nr. 3917/12.12.2011 încheiat la BNPA C. A. - S. A., prin care defuncta Ț. V. (decedată la 28.07.2012) a instituit-o pe pârâtă legatara sa universală și în subsidiar, revocarea acestui testament și să se constate că reclamantul are calitatea de moștenitor legal al defunctei Ț. V., în calitate de colateral privilegiat - frate al acesteia, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr._/18.12.2014 Judecătoria B. a respins acțiunea formulată de reclamantul S. E. în contradictoriu cu pârâta C. D., având ca obiect anularea, și în subsidiar, revocarea testamentului autentificat sub nr.3917/12.12.2011, precum și constatarea calității sale de moștenitor legal, ca neîntemeiată.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. D., în contradictoriu cu reclamantul-pârât S. E., având ca obiect pretenții, ca neîntemeiată.
A dispus reducerea onorariului apărătorului pârâtei de la 1.500 lei la 1.100 lei și compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că în motivarea cererii, reclamantul a arătat că este fratele defunctei Ț. V., decedată la data de 28.07.2012, și în această calitate a acceptat succesiunea acesteia în mod expres prin declarația notarială autentificată sub nr. 3840/25.07.2013, acceptarea având loc în termenul de opțiune succesorală de 1 an prevăzut de art. 1103 Noul Cod Civil, că pârâta a fost instituită de defunctă legatara universală de două ori, mai întâi prin testamentul autentificat sub nr. 124/02.02.2009 încheiat la BNP I. C. C., testament revocat ulterior prin declarația notarială autentificată sub nr. 468/19.04.2011, iar a doua oară prin testamentul în litigiu autentificat sub nr. 3917/12.12.2011, despre pârâtă cunoscând că aceasta locuia cu chirie în mun. B. împreună cu soțul său și cu doi fii majori, dar necăsătoriți, iar din anul 2009 s-a mutat împreună cu toată familia în imobilul proprietatea defunctei situat la adresa menționată în petit.
A susținut reclamantul că pârâta a fost adusă în casa defunctei de numita E. M., care era vară dreaptă cu defuncta, pârâta fiind nepoată de soră a numitei E. M., iar defuncta locuia singură înainte de mutarea pârâtei și pentru că avusese anterior câteva accidente vasculare cu internări în spitale, fiind în vârstă de 81 de ani, avea nevoie de ajutor pentru a se întreține în timp ce reclamantul și soția sa fiind în vârstă, pensionari, el având și un grad de handicap accentuat, nu puteau avea grijă de defunctă, însă cu toate acestea erau apropiați și o vizitau foarte des, uneori săptămânal.
A mai arătat reclamantul că despre primul testament în favoarea pârâtei a aflat de curând, după decesul surorii sale, de la unul dintre martori, care i-a adus la cunoștință că a însoțit-o pe defunctă la notar pentru a da declarația de revocare a acestui prim testament, precum și faptul că defuncta i-a mărturisit că a fost forțată de pârâtă să îi facă testament și că nici nu a fost îngrijită, așa cum au convenit, iar despre cel de-al doilea testament din data de 12.12.2011, cunoaște personal, întrucât a asistat la semnarea lui, că sora lui nu se putea deplasa, nu din cauza unor afecțiuni reumatismale, așa cum s-a consemnat în încheierea de autentificare ci pentru că era parțial paralizată de picioare, mâna stângă și toată partea stângă a corpului, ca urmare a ultimului accident vascular suferit, pentru care a fost internată la Spitalul județean Mavromati - Secția neurologie în perioada mai - iunie 2011, că notarul s-a înțeles foarte greu cu ea, însă în cele din urmă, sora sa a semnat mecanic actul.
S-a mai reținut că reclamantul a mai arătat că, după redactarea celui de-al doilea testament, a continuat să o viziteze și a constatat că starea defunctei se înrăutățea mereu, iar în unele momente când rămânea singur cu ea, defuncta îi spunea că este neîngrijită, era udă, rănită, întrucât nu era schimbată, cu hainele murdare și urât mirositoare, ferindu-se mereu să nu fie auziți de pârâtă sau de cei din familia acesteia. Reclamantul a mai arătat că după decesul surorii sale a aflat că aceasta fusese internată și în secția psihiatrie în perioada 27.04._12 cu diagnosticul „Demență senilă cu manifestări discomportamentale de aspect paranoid” și tot după decesul surorii sale, a aflat de la mai multe persoane care au ajuns în preajma ei, că defuncta a fost determinată de pârâtă și de cei din familia ei să redacteze cel de-al doilea testament după numai 8 luni după revocarea primului testament, pe fondul stării de nevoie în care se afla (vârsta de 82 de ani și paralizată parțial) și a afecțiunii psihice de care suferea. Acesta a susținut că pârâta și familia sa o amenința că nu-i vor mai da mâncare, că o vor lăsa singură dacă nu îi lasă averea pârâtei prin testament, pentru a o determina să acționeze ca atare, pârâta și cei din familia ei chiar o supuneau pe defunctă la asemenea privațiuni pentru a-și da seama ce se va întâmpla cu ea dacă nu va face testamentul, iar ulterior încheierii testamentului, pârâta nu și-a îndeplinit corespunzător obligațiile ce i-au fost stabilite de defunctă prin sarcina înscrisă în testament.
Reclamantul a mai arătat că a aflat și faptul că la data de 20.01.2012, cu 7 luni înainte de a deceda, defuncta a vândut un teren învecinat, cu prețul de 150.000 lei, iar banii au fost încasați de pârâtă și familia ei, iar toate cheltuielile comune și ulterior cele de înmormântare au fost suportate din acești bani, fără nicio contribuție personală a pârâtei, condiții în care a promovat prezenta acțiune, motivat de faptul că defuncta sa soră, fie a fost lipsită de discernământ, fie a avut consimțământul viciat de dol și violență la data redactării testamentului, situație în care actul juridic încheiat nu este valabil potrivit disp. art. 1038 din Noul Cod Civil.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1038, 1069 Noul Cod civil, art. 35 Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 976 (2) Nodul Cod civil, art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Se arată că pârâta C. D. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (filele 31-38), prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, întrucât a apreciat că cererea trebuie timbrată la valoarea bunurilor ce fac obiectul testamentului, iar în ceea ce privește invocarea prevederilor art. 1069 Cod civil, raportat la acest capăt, acțiunea reclamantului este prescrisă în conformitate cu art. 1070 Cod civil. Pe fondul acțiunii, pârâta a arătat că, că este nepoată de la vara defunctei T. V., că inițial a locuit în B., că în anul 2002 s-a mutat cu familia la Zvorâștea, iar din anul 2007 s-a mutat din nou în B., în timpul liber a mai vizitat-o pe defunctă și a ajutat-o la treburile gospodărești, la cumpărături, o ducea la medic și, întrucât T. V. s-a atașat de ea, i-a propus să se mute la ea pentru a o putea ajuta în permanență, astfel încât, împreună cu soțul ei au luat hotărârea să se mute ea, singură la domiciliul defunctei, lucru ce s-a întâmplat în vara anului 2008.
A mai arătat pârâta că a întrebat-o pe defunctă de ce nu a ajutat-o fratele ei sau nepoții, însă i-a explicat că a făcut un act de vânzare cumpărare cu o nepoată care nu a avut grijă de ea, iar prin sentința civilă nr.5318 din 29.10.2008 a Judecătoriei B., contractul de v/c autentificat sub nr.2719 din 9.11.2006 de BNP G. T. P. a fost reziliat, și cu privire la ceilalți nepoți, defuncta i-a explicat că aceștia nu o vizitau deloc, nu avea încredere în ei, iar nepotul de la reclamant venea în repetate rânduri băut, nu pentru a o ajuta, ci pentru a face scandal, să-i spargă geamurile de la locuință, să-i fure găinile sau să-i dea bani de băut. S-a arătat că pârâta a mai susținut că o perioadă lungă de timp, reclamantul S. E. nu a mai venit deloc la defunctă, cea care venea fiind verișoara defunctei, E. M., care a îngrijit-o până în momentul în care a venit pârâta să aibă grijă de defunctă și, întrucât defuncta a fost foarte mulțumită de ea și pentru că vroia să legalizeze situația, în anul 2009, defuncta a mers împreună cu ea la notar și a fost încheiat testamentul autentificat sub nr.124 din 2.02.2009 de BNP I. C..
Instanța mai reține că pârâta a mai arătat că defuncta avea încredere în ea, aspect ce rezultă și din faptul că a mandatat-o prin procura autentificată sub nr.1414 din 02.11.2009 de BNP I. C., pentru a o reprezenta într-o . procese, că tot ea a fost cea care a convins-o să-1 primească din nou în casă pe fratele ei, reclamantul S. E., întrucât acesta era bolnav, neîngrijit, lua bătaie de la fiul său care îi lua pensia pentru a bea, că reclamantul a fost foarte bucuros că a reluat legătura cu sora lui. Arată că pe perioada cât pârâta era la serviciu, a plătit-o pe numita C. A. pentru a avea grijă de defunctă, că fiind influențată de martora L. F., defuncta a revocat testamentul, lucru pe care ulterior l-a regretat și apoi i-a chemat pe S. E. și pe E. M. și i-a întrebat dacă sunt de acord să-i întocmească un nou testament și pentru că aceștia au fost de acord, la începutul lunii decembrie 2011, la BNP C. A., a fost întocmit un nou testament. Atunci i s-a comunicat că este necesar un certificat medical de la Comisia de Medicină Legală Psihiatrică și doi martori, și astfel, Ț. V. s-a prezentat în fața comisiei care a efectuat mai multe teste, iar la data de 12.12.2011, a fost întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, prin s-a stabilit că aceasta are capacitatea de a conștientiza conținutul și consecințele deciziilor sale. În baza acestui raport de expertiză, în prezența martorilor E. M. și a reclamantului S. E., a fost întocmit testamentul autentificat sub nr. 3917 din 12.12.2011 de BNP C. A. și semnat atât de T. V., cât și de cei doi martori din acest punct de vedere neexistând nici un motiv de natură să atragă nulitatea absolută a testamentului.
În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 1069 Cod civil, raportat la acest capăt de cerere, se arată că acțiunea reclamantului este prescrisă în conformitate cu art. 1070 Cod civil, articol potrivit căruia, dreptul la acțiunea în revocarea judecătorească a legatului se prescrie în termen de un an de la data la care moștenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată. Cum reclamantul a cunoscut de încheierea testamentului la data de 12.12.2011, dacă ar fi considerat că nu își îndeplinește sarcinile asumate prin testament ar fi trebuit să-l conteste în termenul de un an.
Se arată că pe calea cererii reconvenționale, pârâta - reclamantă a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând suma cheltuită de ea și soțul său cu operațiile reclamantului făcute la ambii ochi la Iași, cu deplasările făcute, cu doctorii și cu tratamentul invocând drept temei dispozițiile art.1349 Cod civil, norme ce reglementează răspunderea civila delictuala, constând în obligarea unei persoane de a repara prejudiciul cauzat alteia pentru o fapta ilicita.
Se reține că în dovedirea susținerilor din întâmpinare și cerere reconvențională,pârâta - reclamantă a depus înscrisuri la dosar.
Se reține că prin răspunsul la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională (filele 61 - 65), reclamantul - pârât a precizat că excepția netimbrării este neîntemeiată, întrucât testamentul a cărui anulare/revocare o solicită este un legat universal, situație în care nu a putut identifica bunurile ce fac obiectul său și nu nici nu a putut estima valoarea acestora. De asemenea, pârâtul-reclamant a precizat că și excepția prescrierii dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea de revocare a testamentului este neîntemeiată întrucât, potrivit art. 1070 Cod civil, termenul de prescripție curge de la data la care moștenitorul a cunoscut fapta de ingratitudine sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată iar în ambele ipoteze, faptele de ingratitudine și sarcinile ce trebuiau executate de către pârâtă se poziționează în timp după data încheierii testamentului, ultima sarcina impusă pârâtei fiind aceea de a o înmormânta pe defunctă și de a respecta toate datinile religioase ulterioare, prin natura ei, sarcina impusă pârâtei având caracterul unei acțiuni continuate în timp, care nu s-a finalizat nici până astăzi. Reclamantul-pârât a mai arătat că apărările pârâtei formulate pe fondul cauzei sunt complet nefondate, sens în care și-a menținut toate susținerile din cererea de chemare în judecată. A precizat că nu este adevărat că a existat o perioadă în care defuncta nu îl primea în casă, iar pârâta ar fi convins-o pe defunctă să se împace cu el, și nici faptul că pârâta și-a suspendat afacerea pentru a o îngriji pe defunctă, suspendarea activității dispunându-se cu titlu de sancțiune de către DSV B. și că, de asemenea, nu este adevărat nici faptul că pârâta o plătea pe numita C. A. pentru a avea grijă de defunctă, aceasta fiind concubina fiului cel mic A. al pârâtei și care a locuit împreună cu toată familia pârâtei și cu defuncta în imobilul proprietatea acesteia din urmă. Reclamantul - pârât a mai precizat că nu au existat relații proaste între defunctă și cei doi martori, L. F. și L. A. și că dimpotrivă, cei doi o ajutau uneori, la cererea defunctei iar cu privire la raportul de expertiză medico-legală depus la dosar, a precizat că, din însuși cuprinsul acestuia rezultă că defuncta prezenta în antecedente „demență mixtă”, afecțiune pentru care a fost internată și ulterior și că prezintă „labilitate emoțională”, iar în concluzii s-a menționat că are capacitatea de a conștientiza conținutul și consecințele deciziilor sale, dar numai în anumite condiții în care primește informațiile necesare în mod detaliat, cu explicații clare privind natura și urmările unui act de dispoziție iar cu ocazia încheierii autentificării testamentului, notarul s-a deplasat la mașina în care se aflau și i-a înmânat defunctei testamentul pentru a-l semna, fără a-i explica natura și urmările actului său de dispoziție, lipsa discernământului putând fi chiar o stare vremelnică care să pună dispunătorul în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale.
Se arată că în legătură cu cererea reconvențională, reclamantul - pârât a precizat că nu a primit de la pârâtă sau din patrimoniul acesteia nicio sumă de bani, nici cu titlu de împrumut și nici cu alt titlu, pârâta făcând afirmații contradictorii cu privire la pretinsa sa răspundere și că banii necesari au fost dați de defunctă pârâtei împreună cu suma de încă 1.000 lei pentru transportul dus - întors la Iași, că defuncta i-a dăruit acești bani, fără obligația de a-i restitui, înmânându-i pârâtei banii dintr-un sertar în prezența sa, pentru deplasare făcându-se doar trei drumuri dus - întors pe ruta B. – Iași încât pârâta nu a cheltuit nici un ban din bugetul propriu, cheltuielile fiindu-i decontate de defunctă și parte provenind din împrumutul pe care l-a făcut la CAR Pensionari.
În dovedirea susținerilor sale, reclamantul - pârât a depus înscrisuri la dosar.
Se reține că prin răspunsul la întâmpinare, pârâta - reclamantă a arătat că nici una din susținerile reclamantului din întâmpinarea la cererea reconvențională nu este conformă cu realitatea, pentru că ea a cheltuit din bugetul familiei suma de 10.000 lei cu operațiile reclamantului, că nu sunt adevărate nici susținerile reclamantului precum că a fost în relații foarte bune cu defuncta, acestea fiind înlăturate de adresa nr._ din 29.12.2005 a Poliției mun. B. prin care atât reclamantul, S. E., cât și fiul acestuia S. R. sunt atenționați cu privire la comportamentul lor în relațiile cu T. V.; nici susținerea reclamantului precum că și-a suspendat afacerea din alte motive, nu cel de a o îngriji pe defunctă nu este reală, întrucât, așa cum a rezultat din înscrisurile pe care le-a depus avea încheiat cu DSV contract nr.2256 din 28.02.2011, contract ce expira la data de 31.12.2011, ea nemaiprelungind contractul întrucât nu putea să aibă și grijă de defunctă, să se ocupe și de afacerea sa.
Pentru justa soluționare a cauzei, prima instanță a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri pentru ambele părți, interogatorul reclamantului (filele 215-220), proba testimonială iar la solicitarea instanței a fost înaintată documentația ce a stat la baza autentificării testamentului nr.124/02.02.2009 (filele 98-105), documentația ce a stat la baza autentificării testamentului nr.3917/12.12.2011 (filele 106-113), documentele medicale întocmite de Secția neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” B. (filele 132-163), documentele medicale întocmite de Secția de psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” B. (filele 164-187).
Prin încheierea de ședință din data de 23 iunie 2014 (fila 87), prima instanță a respins excepția insuficientei timbrări a capătului de cerere privind anularea testamentului autentificat sub nr.3917/12.12.2011 de BNPA C. A.-S. A., iar cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul de cerere referitor la revocarea testamentului, a apreciat că este în parte întemeiată, respectiv cu privire la sarcinile ce trebuiau executate până la data decesului testatorului, 28.07.2012, reținând că acțiunea a fost formulată la data de 29.07.2013.
Din analiza probelor administrate instanța reține că la data de 02.02.2009, defuncta Ț. V., sora reclamantului S. E., a încheiat testamentul autentificat sub nr.124 la BNPA I. C.–C. și B. M. E. (fila 99), prin care a instituit-o ca legatar universal pe pârâta C. D. asupra bunurilor mobile și imobile din masa succesorală ce se va găsi la decesul său dar că ulterior, la data de 19.04.2011, defuncta Ț. V. s-a prezentat la același birou notarial și a declarat că înțelege să revoce în întregime testamentul autentificat sub nr.124/02.02.2009, fiind întocmită o declarație autentificată în acest sens (fila 102).
Se reține că la scurt timp de la revocarea testamentului, respectiv la data de 12.12.2011, defuncta Ț. V. s-a prezentat la BNPA C. A.-S. A. și a întocmit un nou testament, respectiv nr.3917, prin care pârâta C. D. a fost desemnată din nou legatară universală și că împreună cu defuncta, potrivit recunoașterii pârâtei și a reclamantului, la sediul notarului public s-au deplasat atât defuncta cât și pârâta, însoțiți de doi martori în persoana reclamantului S. E. și E. M., defuncta și martorii au așteptat în autovehiculul cu care s-au deplasat, iar notarul public s-a deplasat pentru ca defuncta și martorii să semneze actul întocmit.
Cu privire la susținerea reclamantului privind inexistența discernământului defunctei la întocmirea testamentului autentificat sub nr.3917/12.12.2011, prima instanța a constatat că este neîntemeiată întrucât, în aceeași zi cu cea a semnării testamentului, defuncta Ț. V. a fost în fața comisiei din cadrul Serviciul Județean de Medicină Legală B. care a verificat capacitatea defunctei de a încheia acte de dispoziție, concluzionând că aceasta are capacitatea de a conștientiza conținutul și consecințele deciziilor sale, în condițiile în care primește informațiile necesare în mod detaliat, cu explicații clare privind natura și urmările unui act de dispoziție (fila 40) reținându-se, totodată, în conținutul raportului de expertiză că defuncta a relatat faptul că dorește să întocmească un testament cu clauză de întreținere, fiind însoțită de pârâta C. D..
Față de aceste aspecte, prima instanță a apreciat că defuncta, cunoscând motivul pentru care a fost în fața comisiei de evaluare a capacității sale de exercițiu, respectiv pentru întocmirea unui testament, a cunoscut și câteva ore mai târziu motivul pentru care s-a deplasat la notarul public unde a încheiat testamentul în litigiu iar mai mult, reclamantul, deși avea sarcina probei, nu a dovedit că, în chiar momentul semnării testamentului, defuncta a fost lipsită temporar de discernământ, atât timp cât aceasta beneficia de prezumția relativă de discernământ, confirmată și de comisia din cadrul Serviciul Județean de Medicină Legală B..
Se mai reține că nici susținerea reclamantului privind vicierea consimțământului defunctei prin dol sau violență nu a putut fi reținută întrucât, din probatoriul administrat de reclamant nu s-a dovedit utilizarea unor mijloace viclene, mașinațiuni, manopere frauduloase, șiretenii la care să fi recurs pârâta pentru a o determina pe defunctă să întocmească testamentul în litigiu și nici a vreunei amenințări care să fi determinat să întocmească actul, aspect care a rezultat cu precădere din declarațiile martorilor audiați în cauză. Cu privire la cererea subsidiară de revocare a testamentului pentru neîndeplinirea sarcinii, prima instanță a apreciat că este prescris dreptul material la acțiune față de sarcina asumată prin testament privind întreținerea defunctei și care s-a stins la moartea acesteia, respectiv la data de 28.07.2012, acțiunea fiind înregistrată cu depășirea termenului de 1 an, și astfel, a analizat cererea subsidiară doar prin prisma celeilalte sarcini asumată de legatară, respectiv înmormântarea defunctei potrivit obiceiului iar în acest sens instanța a constatat că nu există nici un dubiu cu privire la faptul că defuncta a fost înmormântată potrivit obiceiului creștinesc, aspect confirmat atât de martori dar chiar și de reclamant, neavând nici o relevanță faptul că toate cheltuielile de înmormântare au fost suportate din activul succesoral. În concluzie reține instanța faptul că întrucât nu a fost înlăturată calitatea de legatar universal a pârâtei C. D. la moștenirea defunctei Ț. V. și cum pârâtul nu are nici calitatea de moștenitor rezervatar, fiind doar un colateral privilegiat, s-a apreciat că, deși are vocație generală la moștenirea surorii sale, în fapt, nu are și vocație concretă, fiind neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea calității sale de moștenitor legal.
Cu privire la cererea reconvențională privind obligarea reclamantului la restituirea sumei de 10.000 lei de care a beneficiat acesta pentru intervențiile chirurgicale oftalmologice, prima instanță a apreciat că este neîntemeiată, întrucât pârâta nu a făcut dovada prin probe certe că ar fi remis această sumă de bani, din patrimoniul său către reclamant și nici nu ar fi rezonabilă susținerea acesteia că avea la dispoziție o sumă atât de consistentă în condițiile în care, potrivit propriilor susțineri, a renunțat la activitatea comercială pe care o desfășura doar pentru a o îngriji pe defunctă iar mai mult, pârâta nu a indicat cu exactitate nici fundamentul juridic al pretențiilor sale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul S. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii, arată că își întemeiază apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din codul de procedură civilă și critică sentința instanței de fond, întrucât a fost respinsă în mod nejustificat proba solicitată cu expertiză medico-legală psihiatrică având obiectivele indicate în nota de probe, obiective ce aveau ca scop stabilirea de către medici experți dacă defuncta testatoare avea discernământul critic păstrat la data semnării testamentului.
Consideră că aceasta era și este singura probă pertinentă pentru a se verifica dacă defuncta testatoare avea capacitatea psihică de a înțelege actul juridic încheiat și consecințele acestui act și că, având în vedere natura devolutivă a acestei căi de atac, se impune administrarea acestei probe cu obiectivele pe care le-a reiterat în cererea de apel (fila 4).
Arată că, în mod greșit, instanța de fond și-a motivat soluția pe concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de Serviciul de medicină-legală B. deoarece examinarea testatoarei a avut loc la data de 8.12.2011 și nicidecum în chiar ziua întocmirii testamentului, cu câteva ore înainte, așa cum eronat s-a consemnat în sentință. Raportul a fost eliberat în ziua de 12.12. 2011, dar examinarea propriu-zisă a testatoarei a avut loc cu 4 zile înainte, adică pe 8.12.2011, așa cum rezultă expres din prima frază a raportului, dar și din mențiunea finală care atestă plata lucrării în ziua de 8.12.2011.
De asemenea, arată că potrivit art. 1205 din Codul civil, lipsa discernământului nu trebuie să fie permanentă, ci poate fi o stare vremelnică care să pună dispunătorul în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale, ceea ce înseamnă că raportul de expertiză putea reflecta starea psihică a defunctei la data examinării de către medici, dar nu reflecta în mod obligatoriu și starea defunctei de la data semnării testamentului.
Se arată că instanța trebuia să verifice pe baza probatoriului administrat în ce măsură notarul public a ținut seamă de concluziile comisiei medico-legale prin care s-a reținut că defuncta avea capacitatea de a conștientiza conținutul și consecințele deciziilor sale în condițiile în care primea informațiile în mod detaliat, cu explicații clare privind natura și urmările unui act de dispoziție, nefiind respectate nici dispozițiile art. 1044 al. 1 cod civil prin care se arată că testatorul își dictează dispozițiile în fața notarului, îndeplinirea acestei obligații fiind înscrisă în mod formal în cuprinsul actului.
Critică și faptul că notarul nu și-a îndeplinit obligația de a-i explica testatoarei consecințele juridice ale actului încheiat, potrivit art. 46 alin.10 din Legea 36/1995, că deși în act se consemnează că i s-a citit testamentul acest lucru nu s-a întâmplat, așa cum rezultă din interogatoriul reclamantului și că instanța de fond nu a reținut pe baza probatoriului administrat că defuncta a fost în ultima parte a vieții o persoană ușor influențabilă, situație explicabilă prin prisma vârstei înaintate, a stării precare de sănătate fizică și mentală. În aceste împrejurări, arată apelantul faptul că în condițiile în care atât înainte cât și după încheierea testamentului defuncta se afla în evidențe cu afecțiuni psihice grave se impunea ca instanța de fond să administreze proba cu expertiza medico-legală solicitată.
Prin întâmpinare, pârâta C. D. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește motivele de apel, arată că instanța de fond în mod corect a respins acest capăt al acțiunii, reținând faptul că susținerea reclamantului privind inexistența discernământului defunctei la întocmirea testamentului este neîntemeiată, defuncta mergând în fața comisiei din cadrului Serviciului Județean de Medicină Legală B. care a verificat existența discernământului, concluzionând că defuncta are capacitatea de a conștientiza conținutul și consecințele deciziilor sale, în condițiile în care primește informațiile necesare în mod detaliat, cu explicații clare privind natura și urmările unui act de dispoziție, iar expertiza medico-legală avută în vedere la data întocmirii actului este suficientă, în opinia intimatei, pentru a releva situația reală în care se afla defuncta la momentul încheierii testamentului.
Arată și faptul că, din tot probatoriul administrat, rezultă că defuncta, la data de 12.12.2011, data întocmirii testamentului avea discernământ, iar la momentul încheierii testamentului, acesta a fost exteriorizat și nu a fost alterat de vreun viciu de consimțământ iar prezența discernământului rezultă și din faptul că ulterior aceasta a mai încheiat două acte autentice la doi notari diferiți, acte care au fost depuse la dosar.
În ceea ce privește, cel de-al doilea motiv de apel, ce vizează constatarea calității de moștenitor al reclamantului în calitate de colateral privilegiat, se impune decăderea apelantului din dreptul de a motiva în fapt acest capăt al apelului, precum și a indica probele pe care își întemeiază acest capăt în condițiile în care nu a făcut acest lucru prin cererea de apel, în cauză fiind incidente prevederile art. 470, pct. 1 și 3 Cod procedură civilă.
În cauză depune răspuns la întâmpinare reclamantul S. E. prin care solicită respingerea tuturor apărărilor formulate de pârâtă arătând faptul că discernământul defunctei trebuia verificat de către prima instanță în raport cu ziua de 12.12.2011 când a fost încheiat testamentul și aceasta întrucât potrivit art.1205 din Noul Cod Civil lipsa discernământului nu trebuie să fie permanentă ci poate fi o stare vremelnică care să pună dispunătorul în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale și că nici o probă administrată la instanța de fond nu este de natură să lămurească asupra faptului dacă în ziua încheierii testamentului defuncta avea sau nu discernământ, din acest punct de vedere depozițiile martorilor nefiind relevante. Se mai arată că nici din cuprinsul testamentului și nici din încheierea de autentificare nu rezultă că notarul i-ar fi dat defunctei informații în mod detaliat și clar privind natura și urmările actului său de dispoziție nefiind astfel respectate indicațiile medicilor psihiatrici și că până nu se verifică discernământul defunctei din ziua încheierii testamentului prin efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice nu se poate susține că fondul cauzei a fost analizat complet și temeinic. Cu privire la susținerile de la punctul 2 din întâmpinare reclamantul arată că cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii sale este unul accesoriu a cărui soluționare depinde în mod direct de soluția dată primului capăt de cerere nefiind necesar în opinia reclamantului să motiveze în mod suplimentar apelul declarat.
Apelul declarat de reclamantul S. E. este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează:
Tribunalul constată faptul că, în principal, critica reclamantului în prezentul apel vizează modul în care prima instanță a apreciat asupra cererii vizând necesitatea efectuării unei noi expertize medico-legale psihiatrice privind pe defuncta Ț. V. care să stabilească dacă aceasta a conștientizat conținutul și consecințele actului pe care l-a încheiat la 12.12.2011.
Pentru a dispune efectuarea unei noi expertize medico-legale în cauză care să conțină aprecieri legate de faptul existenței discernământul defunctei la momentul încheierii actului contestat instanța trebuie să aprecieze asupra faptului dacă în contextul dovezilor existente, inclusiv în raport cu celelalte probe administrate în cauză nu s-au conturat indicii temeinice care să îi formeze convingerea asupra situației în care se afla defuncta la momentul încheierii testamentului și dacă aceasta avea sau nu alterată capacitatea de a conștientiza consecințele juridice ale actelor sale.
Or, în cauză Tribunalul constată că, potrivit probatoriilor administrate inclusiv susținerile părților și declarațiile martorilor dar și cele stabilite prin raportul de expertiză medico-legală prin care testatoarea a fost examinată cu patru zile înainte de încheierea actului, a rezultat cu evidență faptul că aceasta, deși suferea de o . afecțiuni, inclusiv neurologice și chiar de natură psihică, cele din urmă datorate vârstei înaintate, acestea nu au fost de natură a-i afecta discernământul critic și implicit capacitatea de a conștientiza conținutul și consecințele juridice ale actelor pe care le-a încheiat. În continuare, Tribunalul reține că mențiunile inserate în cuprinsul actului încheiat în fața notarului fac dovadă deplină a celor consemnate acolo, cel puțin până la proba contrară, iar în cauză această dovadă nu a fost făcută. Tribunalul constată că nu s-a dovedit nici existența pretinsei vătămări prin modul cum reclamantul menționează că a acționat notarul la momentul încheierii actului iar mai mult astfel de aspecte nici nu au fost aduse în discuție în primă instanță și ca atare nu au făcut obiect de dezbatere și analiză încât nu este posibilă invocarea acestora pentru prima dată în apel în condițiile în care situațiile evocate sunt fondate pe alte temeiuri de drept decât cele avute în vedere în primă instanță.
Cercetând concluziile expertizei medico-legale efectuată de Serviciul Județean de Medicină Legală B. la solicitarea pârâtei C. D. în vederea verificării capacității defunctei testatoare de a încheia acte juridice, Tribunalul reține că aceste concluzii sunt exprimate fără echivoc în sensul existenței capacității psihice a defunctei de a conștientiza conținutul și consecințele deciziilor luate, inclusiv de a încheia acte juridice, că încă de la momentul efectuării acestei expertize defuncta cunoștea motivul pentru care a fost examinată, respectiv în vederea încheierii unui testament cu clauză de întreținere, așa cum se consemnează în cuprinsul raportului întocmit. În aceste împrejurări văzând și declarațiile martorilor audiați care parte dintre ei, inclusiv persoane care nu sunt rude cu defuncta sau cu părțile, au declarat faptul că au cunoscut-o pe aceasta anterior încheierii actului contestat și au constatat că manifesta un comportament normal, că era o persoană cu care te puteai înțelege, coerentă, Tribunalul apreciază că nu s-au relevat împrejurări apte să conducă la anularea actului pentru motivele invocate în acțiune și reiterate în apel, considerente pentru care va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamant și va menține hotărârea primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S. E. CNP_, domiciliat în mun. B., ., județul B. în contradictoriu cu intimata C. D. CNP_, domiciliată în mun. B., . Nr. 123, județul B., împotriva sentinței civile nr._ din 18.12.2014 a Judecătoriei B. pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09.06.2015.
Președinte, Judecător Grefier,
A. C. H. I. B. C.-F.
Pentru grefier plecat din instanță semnează P.-Grefier
Red. AC/08.10.2015
Jud. fond P. A. M.
4 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 278/2015. Tribunalul... | Servitute. Decizia nr. 225/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
