Servitute. Decizia nr. 225/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 225/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 18551/193/2012
Dosar nr._ recurs - servitute
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 225 R
Ședința publică de la 24 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. M.
Judecător - C. M.
Judecător –A. C.
Grefier - C. R.
La ordine judecarea cererii de recurs formulată de recurenții N. P., F. A., D. M. și Z. V., toți domiciliul în ., județul B., și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat S. I., cu sediul în B., ., județul B. în contradictoriu cu intimatul – pârât V. M., domiciliat în . și intimata – reclamantă L. R., domiciliată în ., județul B. împotriva sentinței civile nr. 3236 din 01 aprilie 2014 a Judecătoriei B., având ca obiect servitute.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul N. P. asistat de av. S. I., în reprezentarea și a celorlalți recurenți lipsă și intimatul V. M., lipsă intimata L. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile și obiectul pricinii.
Av. S. I., depune la dosar delegație de reprezentare juridică, taxa judiciară de timbru de câte 50 lei achitată de către fiecare recurent, precum și adresa nr. 1634 din 29.05.2015 eliberată de .> Duplicatul adresei eliberată de . intimatului V. M..
Intimatul V. M. depune la dosar întâmpinare.
Duplicatul întâmpinării se comunică av. S. I., pentru luare la cunoștință.
Intimatul învederează faptul că nu este de acord să se facă drum de acces prin curtea sa, întrucât are doar 2 m teren în fața casei. Arată că a fost un drum de acces pe la CAP, unde acum este curtea școlii.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.
Av. S. I., pentru recurenți, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii de constituire a servituții de trecere asupra parcelei cadastrale nr. 333, pe o lățime de 4,5 m. În subsidiar, solicită casarea cu trimitere spre rejudecare. Arată faptul că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, calea de acces a mai existat înainte de colectivizare, conform hărții cadastrale vechi și mai învederează faptul că pârâtul poate lua în compensare, în continuarea grădinii sale, teren din rezerva Comisiei locale. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate, pentru motivele invocate prin întâmpinare, având în vedere că până în prezent, accesul la terenurile reclamanților s-a făcut prin drumul de exploatare, terenurile nefiind abandonate, ci sunt lucrate, fapt ce a fost constatat la cercetarea la fața locului, iar existența unui drum de acces, anterior colectivizării, pe locul vizat de reclamanți nu prezintă relevanță în cauză, întrucât această stare de fapt a fost înlăturată încă din timpul CAP-ului și nu s-a revenit asupra acesteia. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului, de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.11.2012 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, cu precizările scrise din 11.10.2013, reclamanții N. P., L. R., D. M., F. A. și Z. V., în contradictoriu cu pârâtul V. M., au solicitat instanței stabilirea unui drept de trecere pe toată lungimea proprietății pârâtului din pc 333, învecinate la N, cu Z. T., la E, cu V. M., la S, cu drumul comunal, și la V, cu M. V., ca fond aservit, din hotarul cu Z. T. și pe o lățime de 4,5 m, estimată la o suprafață de 300 mp. Fondurile dominante sunt reprezentate de: 1. pc 334/2 aparținând lui F. A., moștenitoare a lui M. M. V., suprafață care se învecinează la N, cu N. V., la E, cu M. V., la S, cu Ananii M., la V, cu M. V. și S. Gh. (al cărui succesor este pârâtul V. M.), înscris în T.P. nr._/23.11.2002 emis pe numele M. M. V.; 2. tarlaua 59, pc 334/3;335,336 aparținând lui S. N. G., moștenit de Z. V. și D. M., suprafață învecinată la N, cu N. V., la E, cu M. P., la S, cu Ananii M. (moștenită de pârât), la V, cu M. V., suprafață identificată în T.P. nr._/10.04.2003 emis pe numele S. N. G.; 3. pc 369/36 în suprafață de 3.600 mp, aparținând lui L. R., învecinată la N, cu N. V., la E, cu Șuia R., la S, cu S. G., la V, cu M. M. V., identificată în T.P. nr._/28.12.2002 emis pe numele M. D. P., al cărei moștenitor este N. P.; 4. pc 359/35, învecinată la N, cu N. V., la E, cu izlaz comunal, la S, cu S. G., la V, cu M. V., identificată în T.P. nr._/23.11.2002 emis pe numele L. I. R..
În fapt, reclamanții au arătat că anterior aplicării Legii nr. 18/1991, terenurile au aparținut CAP-ului Zăicești, iar între proprietatea lui Z. T. și proprietatea lui A. Il. V. (actualmente proprietatea lui V. M.) se afla un drum de acces ce deservea toate proprietățile în aval de Zăicești. Terenul aparținând lui A. Il. V., alăturat drumului de acces, i-a fost atribuit acestuia în anul 1960 din lotul școlii.
În dosarul nr. 6612/2003 având ca obiect revendicare, s-a constatat în urma măsurătorilor că pârâtul deține în plus suprafața de teren de 405,39 mp, pe care reclamanții au considerat că se poate institui servitutea de trecere în favoarea terenurilor lor, care nu au ieșire la drumul public.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 617 și art. 619 din Codul civil.
În probațiune, au fost depuse copii după următoare înscrisuri: T.P. nr._/22.11.2002, extrase planuri cadastrale, T.P. nr._/23.11.2002, T.P. nr._/10.04.2003, T.P. nr._/28.12.2002, T.P. nr._/23.11.2002, T.P. nr._/24.09.2002, acte de stare civilă, certificatul de moștenitor nr. 207/18.10.2001, contractul de vânzare-cumpărare, donație și partaj autentificat sub nr. 806/18.03.2011, certificatul de moștenitor nr. 171/04.07.2005, declarații cu dată certă dată de av. S. I. și certificatul de urbanism nr. 42/28.08.2013.
Prin întâmpinare, pârâtul V. M. a solicitat respingerea cererii reclamanților, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În fapt, pârâtul a arătat că terenul identificat în pc 333, loc. Zăicești, ., a fost dobândit împreună cu soția V. Lărămioara, în baza contractului de întreținere încheiat cu A. M., autentificat sub nr. 5986/18.04.1995. Pe această suprafață de teren se află casa în care locuiește cu soția și cei cinci copii ai lor. Terenurile reclamanților nu se află într-un loc înfundat, acestea învecinându-se cu izlazul comunal, loc pe unde se poate crea o trecere și care a și fost folosită de reclamanți până în prezent.
A mai arătat pârâtul că în trecut au mai fost o . acțiuni prin care s-au solicitat drepturi asupra unei părți din suprafața de teren al cărui proprietar este, precum cele soluționate prin sentința nr. 2573/27.05.2004 și sentința nr. 5166/14.11.2006 ambele a Judecătoriei B. și că au fost efectuate expertize cadastrale, din care rezultă modul în care sunt amplasate terenurile reclamanților față de terenul proprietatea sa, față de drumul comunal 20 și față de izlazul comunal, dar și faptul că nu a existat o cale de acces prin pc 333.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri: raportul de expertiză tehnică - expert Savescu E., contractul de întreținere autentificat sub nr. 5986/18.04.1995, sentința nr. 2573/27.05.2004 a Judecătoriei B. și sentința nr. 5166/14.11.2006 a Judecătoriei B.
Pentru justa soluționare a cererii, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială, pentru ambele părți, și proba cu expertiză tehnică, pentru reclamanți.
Raportul de expertiză a fost întocmit de expertul Ț. C., la care instanța a formulat obiecțiuni, dispunând refacerea acestuia. Împotriva raportului de expertiză refăcut (filele 94-102 dosar), pârâtul V. M. a formulat obiecțiuni, la care expertul a răspuns în scris (filele 112-113 dosar). Reclamanții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză refăcut.
S-a procedat la cercetarea la fața locului, pentru identificarea fondurilor învecinate, fiind întocmit un proces-verbal (fila 89 dosar).
Prin sentința civilă nr. 3236/01.04.2014, Judecătoria B. a respins, ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect servitute formulată de reclamanții N. P., L. R., D. M., F. A. și Z. V. în contradictoriu cu pârâtul V. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că exercitarea dreptului de proprietate privată poate fi limitată prin îngrădiri legale care decurg din raporturile de vecinătate, precum dreptul de trecere prevăzut de art. 617 Cod civil. Potrivit acestuia, proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
A mai reținut prima instanță că reclamanții au solicitat instanței recunoașterea unui atare drept pe terenul situat în pc 333 în suprafață de 1.000 mp, aparținând pârâtului V. M., dar din expertiza administrată în cauză prin care s-au identificat și delimitat terenurile proprietatea reclamanților și terenul proprietatea pârâtului, în planul de situație din anexa nr. 1 a raportului de expertiză (fila 100 dosar), rezultă că terenul proprietatea pârâtului (pc 333) se învecinează cu terenul proprietatea Z. Th. (pc 334), ambele cu acces la drumul comunal 20.
Că, în partea opusă, în continuarea celor două proprietăți, se află, în ordine, terenul proprietatea F. A. (pc 334/2), terenul proprietatea D. M. și Z. V. (pc 335,336), terenul proprietatea N. P. (pc 359/36) și terenul proprietatea L. R. (pc 359/35), acesta din urmă fiind învecinat cu un drum de exploatare.
Potrivit planului de încadrare în zonă din anexa nr. 3 a raportului de expertiză, singurele drumuri publice sunt drumul comunal 20 și drumul de exploatare care comunică cu drumul comunal 20. În aceste condiții, doar terenurile situate în pc 334/2, pc 335,336 și pc 359/36 apar ca loc înfundat, în sensul că sunt lipsite de acces la drumul public, căci terenul situat în pc 359/35 are ieșire la drumul de exploatare. Totodată, a reținut prima instanță că doar terenul situat în pc 334/2 este învecinat direct cu terenul situat în pc 333 al pârâtului, deoarece celelalte terenuri sunt despărțite de una, respectiv două proprietăți, până la acest teren.
De asemenea, a mai reținut prima instanță că dreptul de proprietate asupra terenurilor, toate situate în intravilanul loc. Zăicești, ., a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 și că proprietarii N. P., F. A., Z. V., D. M. și L. R. au dat câte o declarație scrisă, a căror dată certă a fost dată de av. S. I., prin care fiecare a consimțit reciproc să stabilească un drept de trecere asupra terenului proprietatea în favoarea celorlalți, astfel încât toți să creeze o servitute de trecere pe proprietatea V. M., pe cale judecătorească (filele 54-57 dosar).
Expertul a identificat vecinătățile terenurilor și pe celelalte două laturi, anume terenul în suprafață de 7.550 mp situat în pc 359/31 aparținând lui F. Ș., care a dobândit de la moștenitorii lui N. V., respectiv terenul în suprafață de 1,95 ha aparținând lui S. V., căruia i s-a eliberat doar adeverința nr. 32/06.09.1991, nu și titlul de proprietate, cele două terenuri având acces la drumul de exploatare.
Prin urmare, a reținut prima instanță că sunt cinci terenuri învecinate care au acces la drumul public, anume terenul situat în pc 359/31, proprietar F. Ș., care nu este parte în proces, terenul situat în pc 334, proprietar Z. Th., persoană care nu este parte în proces, terenul în suprafață de 1.000 mp situat în pc 333, proprietar pârâtul V. M. și soția V. L., terenul în suprafață de 1,95 ha, pentru care nu s-a eliberat titlul de proprietate în favoarea lui S. V., persoană care nu este parte în proces, și terenul situat în pc 359/35, proprietar reclamanta L. R.. În această situație, sunt incidente dispozițiile art. 617 alin. (2) Cod civil, potrivit cărora în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.
Ca atare, prima instanță a reținut că terenul proprietatea pârâtului are o deschidere la drumul comunal 20 pe lățimea de 19,53 m, pe teren fiind amplasate două construcții - casă și anexă și că prin realizarea unui drum de acces cu o lățime de 5 m, s-ar micșora terenul la o lățime de 14,53 m, iar între casă și calea de acces ar fi o distanță de aprox. 5 m (între anexă și calea de acces chiar o distanță mai mică, de 4 m) de unde rezultă că recunoașterea unui drept de trecere i-ar aduce importante prejudicii, fiindu-i afectat grav exercițiul dreptului de proprietate, comparativ cu terenurile reclamanților care au o lățime cuprinsă între 38,70 m și 39,17 m (a se vedea schița din anexa nr. 1 la raportul de expertiză, fila 100 dosar).
A mai reținut prima instanță că nu poate da prioritate interesului reclamanților de a-și constitui un drum de acces cu minime cheltuieli și pe o distanță cât mai scurtă către drumul public, deoarece aceștia au obligația de a identifica calea de trecere pe acel fond învecinat care să fie afectat cât mai puțin, indiferent de costurile ocazionate. Or, în condițiile în care celelalte fonduri învecinate au o suprafață mai mare decât cea a fondului proprietatea pârâtului sau pe aceste fonduri nu sunt încă edificate construcții, în mod cert fondul deținut de pârât ar fi cel mai afectat prin crearea unui drum de trecere. De altfel, până în prezent accesul la terenurile reclamanților s-a făcut prin altă parte, inclusiv de pe drumul de exploatare, căci așa cum a rezultat la cercetarea de la fața locului, terenurile nu sunt abandonate, ci sunt lucrate.
În concluzie, prima instanță a menționat că pentru stabilirea căii de acces la drumul public nu prezintă relevanță nici faptul că anterior colectivizării pe locul vizat de reclamanți a existat în fapt un drum de acces, astfel cum au confirmat ambele martore audiate în cauză, întrucât această stare de fapt a fost înlăturată încă din timpul existenței CAP-ului și nu s-a revenit asupra acesteia prin aplicarea Legii nr. 18/1991. Nici chiar împrejurarea că pârâtul ar deține în fapt o suprafață mai mare decât cea din acte nu diminuează efectul prejudiciabil a unei căi de acces pe acest teren, deoarece surplusul identificat de expert nu este la suprafața de 1.000 mp (pc 333) asupra căreia se dorește instituirea căii de acces, ci în pc 328 (a se vedea schița din anexa nr. 1 la raportul de expertiză, fila 100 dosar).
Față de cele expuse, prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 617 cod civil pentru stabilirea unui drept de trecere asupra terenului situat în pc 333 în suprafață de 1.000 mp proprietatea pârâtului V. M. și a soției acestuia V. L., în favoarea fondurilor învecinate aparținând reclamanților și, prin urmare a respins cererea reclamanților ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat reclamanții N. P., D. M., F. A., Z. V. arătând că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece cuprinde motive care se întemeiază doar pe aparență faptică fără a avea în vedere situația reală dovedită de ei și care este confirmată de raportul de expertiză efectuat în cauză. Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții arată că în mod greșit a reținut prima instanță că suprafața totală a terenului deținut de pârât este de 1.000 mp, când, în realitate, acesta are în posesie 1974 mp, din care 125 mp din rezerva Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18.1999 și 91 mp din proprietatea Iui F. A., iar 758 din proprietatea moștenită de la A. M.. Au mai arătat reclamanții recurenți că pârâtul utilizează actualmente porțiunea de teren pe care ei solicită constituirea unei servituti tot cu titlul de teren de acces, pentru a-și ara propriul teren. De asemenea, au arătat reclamanții că motivarea instanței cum că „recunoașterea unui drept de trecere i-ar aduce importante prejudicii, fiindu-i grav afectat dreptul de proprietate" nu poate fi reținută ca pertinentă, când deja pârâtul a stabilit destinația acestei porțiuni de teren, doar că în prezent este strict în interesul său propriu.
Că, servitutea în sine nu este decât o simplă sarcină asupra fondului aservit, titularului terenului nefiindu-i afectat în nici un fel dreptul de proprietate, de care se poate bucura în deplinătatea sa și că constituirea servitutii în favoarea lor nu l-ar prejudicia în nici un fel pe pârât, cum greșit a reținut instanța, ba mai mult i-ar oferi avantajul de a putea folosi terenul ca un drum de acces (pe care oricum îl folosește în acest scop) în condiții prielnice, pentru care oricum va fi despăgubit.
De asemenea, au mai arătat reclamanții că constituirea unei servituti pe terenul aparținând lui Z. sau F. (care de asemenea au acces la un drum public) este imposibilă, întrucât modul în care și-au construit curțile ar conduce la demolarea unor anexe gospodărești, iar terenul aparținând lui L. R. are o lățime de doar 13,13 mp, cu 7 mp mai mică decât cea a pârâtului și că dispozițiile art.617 alin.2 C.civ. de care face vorbire instanța în motivarea hotărârii, în sensul în care „trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii", își găsește aplicabilitatea doar în situația prezentată de ei, deoarece, demolarea unor construcții ar prezenta un prejudiciu evident mai mare decât îngustarea terenului deținut de pârât.
În continuarea motivării reclamanții – recurenți au arătat că, chiar dacă în virtutea li se tolerează trecerea pe terenurile altor persoane pentru a putea lucra terenul, nu poate îndreptăți instanța să aprecieze că această situație poate să se perpetueze în lipsa unei reglementări, fără de care s-ar ajunge și la încălcarea dreptului la proprietate, drept garantat atât de art.44 din Constituție cât și Convenția europeană a drepturilor omului.
Drumul de acces a existat în anii anteriori, pe vremea când proprietățile erau distincte, având titulari diferiți, tocmai ca în situația prezentă. Dacă s-ar crea servitutea solicitată, ceilalți reclamanți și-ar constitui propriile căi de acces pentru proprietățile din aval pe care le-ar folosi chiar și pârâtul care ar putea utiliza terenul prin vecinătatea cu proprietatea F. A. și chiar cu S. G. și N. P..
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul va reține că recursul este nefondat și îl va respinge pentru cele ce în continuare se vor arăta.
Astfel, legea civilă oferă criteriile pentru selectarea unei căi de acces pe un teren vecin pentru proprietarul locului înfundat în absența acordului proprietarului vecin, instanța judecătorească fiind în drept să stabilească servitutea legală de trecere atât sub aspectul locului, cât și al întinderii acesteia.
Dacă există mai mulți vecini, iar dreptul de trecere nu este stabilit, proprietarul terenului înfundat nu poate alege în mod arbitrar vecinul pe al cărui teren se va exercita locul de trecere, pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă dreptul de trecere se exercită deja pe terenul altui vecin, proprietarul locului înfundat nu mai poate pretinde exercitarea acestui drept pe terenul altui vecin.
În condițiile în care reclamanții motivează chemarea în judecată și stabilirea servituții de trecere pe proprietatea pârâtului V. M. cu motivarea că vechiul drum existent anterior înființării CAP-ului pe care se realiza accesul la proprietățile se găsește încorporat în actuala proprietate a pârâtului, în mod corect a reținut prima instanță că nu se mai poate reveni, deoarece această stare de fapt a fost înlăturată de mulți ani și, în prezent, reclamanții ajung la terenul lor prin intermediul drumului de exploatare existent în capătul proprietății deținute de L. R. în p.c. 359/35, care se învecinează cu reclamantul N. P., care deține suprafața de 3600 mp în p.c. 359/36 în continuarea proprietății acesteia.
Corect a reținut prima instanță că la momentul introducerii acțiunii, reclamanții au acces la proprietățile lor prin drumul de exploatare identificat și precizat în raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul Ț. C. (fila 86 ds. fond), aspect recunoscut de N. P. și în fața instanței de recurs și că aceștia nu pot pretinde o cale mai scurtă la drumul public, dar care l-ar împovăra foarte mult pe pârât, deoarece nu i-ar rămâne în folosință proprie decât puțin teren pentru a utiliza construcțiile edificate.
Este adevărat că proprietatea lui L. R. are o deschidere mică la drumul de exploatare, dar aceasta se învecinează cu proprietatea reclamanților S. V. și A. D. (reclamant în prezenta cauză), proprietăți care, de asemenea, au ieșire la drumul de exploatare și nu figurează ca fiind ocupate de construcții, fiind evident că stabilirea unei căi de acces chiar dacă mai lungă, comportă mai puține prejudicii pentru proprietarii fondului aservit.
Nu s-a dovedit în cauză că pârâtul V. M. utilizează o cale de acces proprie spre drumul DC 20, alta decât cea din curtea sa, cu o deschidere la stradă de 19,53 m, dar care are încorporată o casă și anexe care, așa cum rezultă din cercetarea locului, nu permit crearea unei căi de acces de 5 m fără a prejudicia în mod împovărător proprietatea pârâului.
Nu poate fi primit nici motivul de recurs că pârâtul deține, în fapt, o suprafață mai mare decât cea din acte, deoarece calea de acces propusă de expert și însușită de reclamanți este situată în p.c. 333 în care pârâtul nu are surplus de teren și are amplasate clădirile ce constituie domiciliul său, după cum nu poate fi primit nici motivul de recurs că nu se poate stabili servitutea de trecere pe proprietățile învecinate în situația în care aceste aspecte nu au fost verificate și cercetate.
Prin urmare, instanța de recurs va reține că în mod temeinic a reținut prima instanță că terenul proprietatea pârâtului nu permite stabilirea unei servituți de trecere în favoarea reclamanților, care au posibilitatea pe care, de altfel, o și folosesc de a ajunge la terenul lor accesând terenul altor vecini cu acces la drumul de exploatare aflat în celălalt capăt al proprietăților.
Ca atare, față de cele ce preced, tribunalul, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefundat și va menține sentința civilă nr. 3236/01.04.14, ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții N. P., F. A., D. M. și Z. V., toți domiciliul în ., județul B., și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat S. I., cu sediul în B., ., județul B. în contradictoriu cu intimatul – pârât V. M., domiciliat în ., județul B. și intimata – reclamantă L. R., domiciliată în ., județul B. împotriva sentinței civile nr. 3236 din 01 aprilie 2014 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 iunie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
A. M. C. M. A. C. C. R.
Plecați în CO, semnează președintele instanței
Red AM/Tehn.CR – 29.07.2015/2 ex
Jud fond M. R. R.
| ← Anulare act. Sentința nr. 18/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 202/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
