Evacuare. Decizia nr. 24/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 430/222/2014
Dosar nr._ evacuare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I.
Judecător A. M.
Grefier B. C.
Decizia civilă nr. 24 A
Pe rol judecarea apelului civil formulat de reclamanții apelanți T. R. P. și T. C. A., în contradictoriu cu pârâta intimată S. A., împotriva sentinței civile nr. 1270 din 27 iunie 2014, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat P. R. în substituirea avocatului Z. C. L. pentru pârâta intimată S. A. lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită și că s-au primit la dosar prin serviciul de registratură al instanței concluzii scrie din partea pârâtei intimate, după care;
Avocat P. R. în substituirea avocatului Z. C. L. pentru pârâta intimată S. A. depune la dosar delegație de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constatând terminată cercetarea judecătorească, instanța acordă cuvântul asupra fondului apelului.
Avocat P. R. în substituirea avocatului Z. C. L. pentru pârâta intimată S. A. învederează faptul că avocat P. L. nu mai este angajat pentru reclamanții apelanți. Solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată, conform concluziilor scrise depuse la dosar arătând în concluzie că intimata a avut o mare încredere în nepotul său și că nu s-a așteptat a fi evacuată după decesul acestuia.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 5 ianuarie 2014 sub nr._ reclamanții T. R.-P. și T. C.-A. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S. A., evacuarea acesteia din imobilul situat în municipiul D. ..5 ..5, jud. B. și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanții au arătat că în anul 2008 T. R.-P. împreună cu fostul său soț T. D. care a decedat la data de 14 august 2012, au cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 39/07.01.2008 de BNP D. T. din D. de la F. M. și F. D., un apartament compus dintr-o cameră și dependințe situat în municipiul D., apartament în care locuiește pârâta. În urma soțului au rămas ca moștenitori legali ea împreună cu fiul său T. C.-A., conform certificatului de moștenitor nr. 250 din 23 noiembrie 2012. Reclamanta a mai arătat că de câte ori au fost să vadă starea apartamentului, pârâta nu le-a permis accesul în imobil motivând că deține un contract de închiriere pe termen nedeterminat încheiat între ea și defunctul T. D. la data de 15 mai 2008 și ca atare înțelege să denunțe acest contract.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
În motivare pârâta a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei T. R. P. deoarece prin certificatul de moștenitor nr. 250/23 noiembrie 2012 s-a statuat că celălalt reclamant este moștenitor unic în cotă de 1/1 și ca atare este unicul moștenitor al garsonierei din care se cere evacuarea.
De asemenea pârâta a arătat că reclamantul T. C. A. nu și-a exprimat dorința de evacuare a pârâtei din imobil după decesul tatălui său, T. D., motivat de faptul că a contribuit la cumpărarea acestui imobil în urma vânzării casei moștenită de la soțul său, casă pe care nepotul (defunctul T. D.) a vândut-o, iar cu o parte din banii obținuți a cumpărat acest imobil din care se solicită evacuarea, făcându-i-se direct mutația în buletin la adresa respectivă, înțelegere cunoscută și de restul familiei.
A mai arătat pârâta că în calitate de locatar a achitat în tot timpul de când locuiește în acest imobil impozitul pe clădire și toate cheltuielile legate de folosința imobilului (energie electrică, gaze, apă etc.) precum și întreținerea sa.
La întâmpinare pârâta a atașat contractul de închiriere încheiat între defunctul T. D. și ea, contract încheiat pe o perioadă nelimitată și cu titlu gratuit, copia cărții de identitate și dovada achitării utilităților.
Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepției invocate deoarece au făcut dovada că sunt proprietarii garsonierei în cotă de ½ fiecare și au arătat că pârâta a vândut casa sa în anul 1999, a încasat prețul și apoi s-a mutat împreună cu un domn.
La termenul de judecată din data de 9 mai 2014 pârâta a depus note de ședință și cerere reconvențională prin care a arătat că a vândut proprietatea sa în anul 1999, nepoților T. D. și T. R. P., vânzătoarea, pârâta din prezenta cauză continuând să locuiască în imobil până în anul 2007 când datorită nevoilor financiare aceștia au convins-o să vândă casa. De la data vânzării casei anul 1999 și până în anul 2007, pârâta a locuit în continuare în casa sa fiind ajutată de ori de câte ori avea nevoie de nepoții săi.
A mai arătat pârâta, că defunctul T. D., i-a propus să se vândă casa pentru că i-a găsit cumpărători la un preț extraordinar de bun și că îi vor asigura în continuare confortul necesar și un acoperiș deasupra capului. De asemenea revenind de la excepție, pârâta a arătat că în realitate contractul de vânzare cumpărare a casei a fost cu uzufruct viager, contract nenumit, dar care îndeplinește toate condițiile de fond și de formă, uzufruct care a continuat și după cumpărarea garsonierei și ca atare a solicitat instanței să statueze acest caracter al înscrisului.
În dovedire a solicita proba cu martori F. G. și H. A. și a depus înscrisuri la dosar.
Prin sentința civilă nr. 1270 din 27.06.2014 Judecătoria D. a respins acțiunea formulată de reclamanții T. R. - P. și T. C. - A. în contradictoriu cu pârâta S. A..
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că fostul soț al reclamantei, defunctul T. D., decedat la data de 14 august 2012 a fost nepotul pârâtei și că în anul 1999 pârâta a vândut reclamantei și fostului soț casa și terenul aferent, situate în municipiul D., .. 5, jud. B..
Referitor la acest imobil pârâta a invocat faptul că nu a primit prețul înserat în contract deoarece s-au înțeles sub acest aspect în sensul că va primi întreținere, iar reclamanta a invocat că pârâta a primit prețul cuvenit și ca atare nu ar avea nici un motiv de nemulțumire sub acest aspect.
A mai reținut prima instanță că susținerile pârâtei au fost confirmate de martorii audiați în cauză care au relatat faptul că fostul soț al reclamantei a venit în fiecare vară, după încheierea contractului la pârâtă și s-a ocupat de aceasta cât și de gospodărie deși casa aparținea deja acestuia și reclamantei, această situație nemulțumind-o pe reclamantă, care i-a impus să aleagă între divorț și venirea la D..
Că, reclamanta și fostul soț locuiau în municipiul Suceava, unde aveau un apartament, în această situație nepotul pârâtei hotărându-se să vândă împreună cu reclamanta, casa din D., ., demers pentru care au convins-o pe pârâtă, dat fiind că aceasta nu mai avea o altă locuință să accepte vânzarea deoarece îi vor cumpăra o garsonieră, după care reclamanta și defunctul soț au locuit la Suceava iar pârâta a fost abandonată.
Că, în anul 2008, casa în discuție a fost vândută și imediat fostul soț al reclamantei a cumpărat garsoniera promisă, respectiv cea din care se cere acum evacuarea pârâtei, iar pârâta s-a mutat în garsonieră, în acest sens încheind cu defunctul nepot, fostul soț al reclamantei, un înscris intitulat „Contract de închiriere” în care se prevedea că pârâta va avea calitatea de chiriaș tolerat fără a se stipula vreo chirie pe o perioadă „nelimitată ”, începând cu data de 15 mai 2008.
A mai reținut prima instanță că ulterior acestei date, reclamanta a divorțat de nepotul pârâtei iar acesta la scurt timp, respectiv 14 august 2012, a decedat, prin certificatul de moștenitor nr. 250/23 noiembrie 2012 stabilindu-se că reclamanta și fiul acesteia rezultat din căsătoria cu nepotul pârâtei sunt coindivizari în cotă de ½ asupra garsonierei în discuție.
A mai reținut prima instanță că în cauză nici una dintre părți nu a negat existența unui contract ci s-au contrazis pe natura juridică a înscrisului intitulat „Contract de închiriere„ interpretând în mod diferit natura acestuia,. reclamanții susținând că sunt în prezența unui contract de închiriere iar pârâta că ar fi în realitate un contract de uzufruct viager.
Având în vedere data încheierii acestui înscris, 15 mai 2008 instanța a constatat că potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 în cauza dedusă judecății, legea aplicabilă este cea în vigoare la data când a fost încheiat în tot ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, i în cauză nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil, soluționarea stării litigioase a părților atârnând de stabilirea naturii juridice a acelui înscris intitulat „ Contract de închiriere”.
În continuarea argumentării, prima instanță a mai reținut că principalul act normativ în materia închirierii locuințelor este Legea nr. 114/1996 în completarea căruia se aplică dispozițiile Codului civil privind contractul de locațiune. Din aceste norme rezultă că închirierea este un contract sinalagmatic și cu titlu oneros, părțile fiind obligate pe temeiul art. 21 lit. d din Legea nr. 114/1996, să determine cuantumul chiriei lunare, regulile cu privire la modificarea și modul de plată a acesteia .
În situația dedusă judecății acel înscris contestat de părți nu are o evaluare în bani a chiriei ci are înscris în dreptul rubricii respective cuvântul „tolerat” pe o perioadă „nedeterminată”.
Față de această consemnare prima instanță a constatat că folosința locuinței s-a transmis cu titlu gratuit către pârâtă iar contractul nu mai este de închiriere ci apare ca fiind un contract de comodat deoarece în mare măsură sunt îndeplinite condițiile de validitate prev. de art. 948 cod civil cu raportare la art.1560-1563 din același cod.
Având în vedere relațiile părților anterioare și posterioare încheierii acelui contract de închiriere cât și faptul că în acest contract s-a stipulat că se încheie pe o perioadă nelimitată, instanța a conchis că de fapt părțile contractante au avut în vedere constituirea unui drept de abitație viageră asupra acelei garsoniere din care s-a solicitat evacuarea.
În ce privește titlul abitație, respectiv acea convenție intitulată „ Contract de închiriere „instanța a apreciat că funcție de împrejurările obiective existente la momentul încheierii contractului, precum și a voinței părților, respectiv de a nu se plăti ceva de către pârâtă, dreptul de abitație viageră este cuprins în forma unui contract de comodat.
Pe cale de consecință acest contract este constitutiv de drept de abitație viageră în favoarea pârâtei iar acțiunea reclamanților este, neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât din probatoriul administrat a reieșit că reclamanta a știut de faptul că fostul soț a contractat în acest sens iar valabilitatea contractului se bazează pe mandatul tacit reciproc existent între soți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții T. R. P. și T. C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate cu reținerea cauzei spre rejudecare și cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
Au arătat apelanții că prima instanță nu a respectat regulile de procedură prevăzute de lege în privința acestui tip de acțiune, astfel că la al doilea termen de judecată a admis pârâtei proba cu doi martori, pârâta formulând la același termen și cerere reconvențională, susținând că sub sancțiunea instituită de art. 254 NCPC pârâtul este obligat ca prin întâmpinare să indice probele pe care înțelege să le administreze iar dacă este solicitată proba cu martori se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor.
Au mai arătat că deși art. 1041 alin. 2 NCPC prevede că cererea de evacuare se judecă de urgență, în cameră de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părților, instanța de fond nu a judecat cererea în această procedură și că deși art. 1042 alin. 1 și 2 NCPC conturează limitele apărărilor ce pot fi formulate de pârât cu privire la cererea de evacuare, s-a remarcat o delimitare drastică a instituțiilor procesuale incidente, pârâtul neputând să formuleze cerere reconvențională, cerere de chemare în judecată a altei persoane sau de chemare în garanție, toate acestea urmând a fi „valorificate pe cale separată”, singurele apărări admisibile în lumina prevederilor art. 1042 alin. 2 NCPC fiind cele referitoare la lipsa titlului în virtutea căruia reclamantul solicită evacuarea. Întrucât este permisă exclusiv apărarea cu privire la”lipsa titlului reclamantului” rezultă cu îndestulătoare evidență că nu valabilitatea acestuia va fi supusă dezbaterii ci doar existența sau absența sa, altfel procedura ar tinde către specificul acțiunii în revendicare, implicând o analiză aprofundată a dreptului de proprietate.
Au mai susținut că dreptul lor de proprietate nu poate fi pus nici un moment la îndoială, deși pârâta a încercat să demonstreze că nu a cunoscut prevederile unor acte de vânzare cumpărare anterioare, acte ce nu au fost contestate în instanță de către aceasta, ba mai mult, pârâta a încercat să acrediteze ideea că un contract de închiriere încheiat ar fi un contract de uzufruct, deși acest contract nu îndeplinește condițiile legale ad validitatem ale unui contract de uzufruct.
Legal citată, pârâta intimată S. A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
A arătat că în momentul în care magistratul fondului a admis probele solicitate a dat eficiență rolului activ pe care codul de procedură civilă i-l conferă prin administrarea acelui probatoriu tinzând să înțeleagă mai bine speța dedusă judecății și împrejurările în care s-a ivit litigiul dintre părți.
A mai arătat că prima instanță a avut în vedere vârsta înaintată a pârâtei faptul că aceasta nu a fost de la început asistată de apărători, fiind în imposibilitate de a-și formula în concret apărările și că voința părților semnatare ale contractului de închiriere a fost aceea de a constitui un drept de abitație viageră asupra garsonierei în litigiu, intimata neavând nici un interes să-și vândă agoniseala de o viață, care avea o valoare substanțială și dorind să își asigure bătrânețile, însă neșansa decesului anticipat al nepotului său a adus-o în situația de a rămâne la mâna fostei nepoate, care nu a avut niciun scrupul în a o lăsa fără acoperiș deasupra capului.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul va reține că apelul este nefondat și îl va respinge pentru cele ce în continuare se vor arăta.
Astfel, un prim motiv de apel pe care reclamanții îl dezvoltă este cel referitor la faptul că instanța de fond a judecat și soluționat cauza fără a respecta regulile de procedură prevăzute în privința acestui tip de acțiune, respectiv nu a judecat cauza cu urgență și cu dezbateri sumare, conform art. 1041 al. 2 și a permis pârâtei să propună proba cu doi martori și să formuleze cerere reconvențională la al doilea termen de judecată, când în fapt ar fi trebuit să o decadă din dreptul de a mai depune reconvențională și probe conform art. 254 Cod proc. civilă.
Referitor la acest motiv ce critică sentința apelată, Tribunalul va reține că nu este întemeiat dat fiind faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil, întrucât, atât contractul de vânzare cumpărare, de care s-au prevalat reclamanții, cât și înscrisul intitulat „contract de închiriere”, cu care s-a apărat pârâta, s-au încheiat în cursul anului 2008, iar potrivit Legii 71/2011 legea aplicabilă este cea în vigoare de la data intervenirii convențiilor mai sus menționate.
Este de subliniat că potrivit art. 254 al 1 din Codul de procedură civilă probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către și în alte cazuri cum ar fi nevoia administrării probei ce reiese din cercetarea judecătorească, partea învederează că din motive temeinic justificate, nu a putut depune în termen probele cerute, că administrarea probei nu duce la amânarea judecății etc., situație în care Tribunalul va constata că prima instanță a avut în vedere vârsta înaintată a pârâtei, faptul că se pune în discuție evacuarea acesteia din singurul spațiu de locuit aflat la dispoziția acesteia, fiind evidentă necesitatea administrării unui probatoriu complex pentru lămurirea completă și exactă a cauzei și nicidecum realizarea unor dezbateri sumare așa cum pretind reclamanții.
Referitor la celelalte motive de apel în care se dezvoltă ideea că prin respingerea acțiunii reclamanților, acestora le-a fost pus la îndoială dreptul de proprietate cu privire la imobilul situat în mun. D., Tribunalul va constata că nici aceste motive nu sunt întemeiate întrucât, pârâta a încheiat cu defunctul T. D. o convenție intitulată „de închiriere” dar pe o perioadă de timp nelimitată și gratuită fiind corectă și evidentă soluția instanței de fond că în fapt, defunctul proprietar a dorit să asigure pârâtei o locuință până la sfârșitul zilelor sale.
De altfel, în cauză, s-a probat că pârâta la rândul ei a vândut casa și termenul în anul 1999 în favoarea nepoților ei, defunctul T. D. și reclamanta T. R. P. în schimbul întreținerii, chiar dacă nenominalizată în conținutul contractului, dat fiind legătura de rudenie, dar mai ales de afecțiune și încredere între pârâtă și nepotul decedat, așa încât, Tribunalul va reține că judecătorul fondului a calificat în mod corect convenția dintre părți atunci când a constatat că pârâta are un drept de abitație viageră asupra garsonierei.
Prin urmare, Tribunalul va conchide că reclamanții au recunoscut un drept de proprietate cu privire la imobilul situat în D., .. 5, ., dar în același timp au obligația de a respecta dreptul de abitație pe timpul vieții pe care pârâta îl are cu privire la același imobil.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul, în temeiul art. 480 Cod proc. civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanți T. R. P. și T. C. A., împotriva sentinței civile nr. 1270 din 27 iunie 2014, pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții T. R. P. și T. C., ambii cu domiciliul ales la Cabinet avocat P. L. G., domiciliat în mun. D., ., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta intimată S. A., domiciliată în mun. D., .. 5, ., . împotriva sentinței civile nr. 1270 din 27.06.2014 a Judecătoriei D., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2015.
Președinte Judecător Grefier,
P. I. A. M. B. C.
Red.A.M./16.04.2015
Judec.Murarașu I.
Dact.B.C./16.04.2015
5 exp.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 27/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Fond funciar. Decizia nr. 16/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
