Fond funciar. Decizia nr. 16/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 3782/40/2014
Dosar nr._ contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică de la 13 IANUARIE 2015
Completul compus din:
Președinte - B. G.
Judecător - A. D.
Grefier - A. D.
DECIZIA CIVILĂ NR. 16 A
La ordine judecarea apelului civil formulat de contestatorul A. G. domiciliat în D., .. 1 A, județul B. în contradictoriu cu intimații C. L. de Fond Funciar a mun. D., județul B., C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. și P. Județului B., împotriva deciziei civile nr. 163 A din 18 iunie 2014 a Tribunalului B., având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentanții intimatelor.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii și faptul că s-a depus un răspuns din partea contestatorului, după care, văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, instanța pune în discuție excepția tardivității formulării contestației.
Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare și respingerea excepției tardivității formulării contestației.
TRIBUNALUL,
Asupra contestației în anulare de față;
Prin contestația în anulare contestatorul, A. G., a solicitat anularea deciziei nr. 163 A/18.06.2014 a Tribunalului B. întrucât nu a analizat corespunzător aspectele de fapt și de drept invocate de contestator în cererea de apel, nu a insistat în primirea documentației pe care s –a întemeiat emiterea Ordinului Prefectului nr. 143 /09.06.1999 în litigiu.
De asemenea, a arătat că în contextul în care terenul în litigiu figurează înscris încă din anul 1969 pe numele său și pentru care a plătit impozit, solicitarea sa de a – i fi emis titlul de proprietate o consideră îndreptățită.
A specificat faptul că terenul atribuit prin ordin nu era proprietatea statului deoarece socrul său a fost cel care a cedat soției sale teren în suprafață de 0,03 ha, dovadă adeverința Primăriei D. nr. 7884/26.05.1999 și respectiv adresa nr. 8787/22.06.2006, în scopul construcției unei case, iar o altă dovadă a acestui fapt o constituie inclusiv autorizația de executare lucrări la casă nr. 2000/20.03.1969 eliberată de Consiliul Popular D. la acea dată.
Față de aspectele evocate a solicitat contestatorul anularea Ordinului Prefectului și obligarea comisiilor de fond funciar la emiterea titlului de proprietate pentru terenul respectiv, în principal pentru faptul că terenul pe care și –a construit casa nu i –a fost atribuit în prioritate prin reconstituire deși a fost proprietatea socrului său C. G. pe care soția apelantului l –a moștenit..
Analizând prevederile legale care reglementează instituția contestației în anulare dar și probatoriul administrat în cauză, Tribunalul B. reține următoarele:
Inițial, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din data de 18.09.2013, petentul A. G. a solicitat în contradictoriu cu intimatele C. locală de fond funciar a municipiului D., C. județeană B. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. și Instituția Prefectului județului B., anularea ordinului prefectului nr. 143 din 09.06.1999 și obligarea Comisiei locale D. și a Comisiei județene B. să îi emită titlu de proprietate pentru suprafața de 250 mp teren situată în intravilanul municipiului D..
În motivarea acțiunii a arătat că terenul pe care a construit casa nu i-a fost atribuit în proprietate de către stat așa cum rezultă din titlul de proprietate reprezentat de ordinul prefectului, că dânsul are rol agricol din anul 1969, iar terenul provine de la socrul său C. G..
Judecătoria D. prin sentința civilă nr. 17/08.01.2014 a respins acțiunea reținând în motivele soluțiiLe adoptate că petentul nu a predat și nu i –a fost preluat terenul de către fostul CAP și doar proprietarii sau moștenitorii acestora care nu s –au înscris în cooperația agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate au putut solicita Instituției Prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Prin decizia nr. 163 A/ 18.06.2014 atacată în prezenta contestație în anulare, s –a respins apelul împotriva sentinței civile nr. 17/2011 a Judecătoriei D. cu motivarea că este lipsită de interes solicitarea reclamantului de anulare a titlului pentru motivul că terenul nu ar fi fost proprietate de stat câtă vreme reclamantul urmărește în fapt eliberarea titlului de proprietate, dar într – o altă formă, iar admiterea acțiunii lui l –ar lipsi de însăși titlul de proprietate.
În contestația în anulare contestatorul a reluat criticile din motivele de apel însă această instanță a pus în discuție excepția de tardivitate a declarării contestației.
Astfel, potrivit art. 506 Cod procedură civilă contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.
Prin urmare, în temeiul acestei reglementări, termenul de 15 zile este un termen unic care începe să curgă de la data comunicării hotărârii, care potrivit art. 427 alin. 1 Cod procedură civilă se realizează din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă, termenul de un an având rolul de a contribui la certitudinea raporturilor juridice și de a limita în timp durata unui proces.
În speță, acest termen a fost depășit, hotărârea instanței de apel fiind comunicată la 16.09.2014 (fila 43 dosar fond) contestația fiind înregistrată la data de 10 octombrie 2014, încât Tribunalul B. va sancționa petiția cu tardivitatea.
Trebuie reținut că procesul civil este disciplinat de termene procesuale, procedura judiciară neputând fi concepută fără existența unor termene care să limiteze toate aceste situații care ar putea duce la întârzierea judecății, interesul părților reclamând soluționarea cu celeritate a procesului civil și restabilirea grabnică a dreptului încălcat.
Prin urmare, întrucât termenele expres stabilite de lege au caracter fix și imperativ fapt ce face să nu poată fi modificate nici în sensul prelungirii dar nici a scurtării duratei lor, Tribunalul B. apreciind că în speță el nu a fost respectat și nici nu s-au dovedit cauze obiective neimputabile contestatorului care să justifice o repunere în termen, va respinge ca tardivă contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv formulată contestația în anulare împotriva deciziei civile nr.163/A/18.06.2014 a Tribunalului B. de către contestatorul A. G. domiciliat în D., .. 1 A, județul B. în contradictoriu cu intimații C. L. de Fond Funciar a mun. D., județul B., C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor B. și P. Județului B.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.01.2015.
Președinte,Judecători, Grefier,
B. G. A. DanielaAnton D.
Red. jud. AD
Tehnoredactat AD/06.03.2015
Ex.3/09.03.2015
← Evacuare. Decizia nr. 24/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 15/2015.... → |
---|