Fond funciar. Decizia nr. 189/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 189/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 4521/40/2014

Dosar nr._ Contestație în anulare

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din data de 07 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. D.

JUDECĂTOR – B. G.

GREFIER – A. D.

Decizia civilă nr. 189

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul P. D.- H. din satul Cerbul, . împotriva deciziei civile nr. 349 din 20.11.2014 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr._/193/2013 în contradictoriu cu intimații C. L. pentru Aplicarea Legii 18/1991 al comunei Copălău, județul B. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra Terenurilor B..

La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă contestatorul și reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S –a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului și deschide dezbaterile.

Instanța pune în discuție disjunge judecarea capetelor de cerere reprezentate de contestațiile în anulare formulate împotriva sentinței civile nr. 3884/14 iunie 2011 a Judecătoriei B. și a sentinței civile nr._/11 septembrie 2014 a Judecătoriei B., declinare competenței de soluționare a cauzelor în favoarea Judecătoriei B. și păstrarea spre soluționare contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 349/28 nov. 2014.

Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare și anularea deciziei civile nr. 349 din 20 noiembrie 2014 a Tribunalului B..

Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației în anulare formulată de contestator împotriva deciziei civile nr. 349 din 20 noiembrie 2014 a Tribunalului B..

TRIBUNALUL,

Asupra contestației în anulare de față;

Prin contestația în anulare înregistrată la Tribunalul B. la data de 22 decembrie 2014 contestatorul P. D. H. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 349 din 20 noiembrie 2014, motivat de faptul că terenul solicitat care ar fi trecut într-un nou titlu de proprietate este alo său dobândit prin Hotărârea nr. 3938 și Decizia nr. 807/2012 acest teren situându-se în . cei 99 ari în p.c. 33/1 intravilan și diferența de 1 ha. și 13 ari din care 3525 m.p. intravilan, diferența fiind în extravilan unde au locuit părinții săi care i-au donat petentului acest teren de conform actului de donație în anul 1960.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Din verificările actelor dosarului de apel a cărei decizie se cere anularea, se constată că prin decizia mai sus menționată s-a respins ca nefundat apelul declarat de apelantul P. D. H. cu motivarea că așa cum rezultă din lucrările dosarului atașat la prezenta cauză, prin decizia nr. 807/29.10.2012 a Tribunalului B. a fost admis recursul declarat de reclamantul P. H., modificându –se în parte sentința civilă nr. 3884/14.06.2011 a Judecătoriei B., în sensul că s –a admis acțiunea și s –a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 87.587/28.05.1999, excluzându-se suprafața de 9900 m.p. teren în p.c. 803/45 și fiind obligată C. L. de aplicare a Legii nr. 18/1991 Copălău să întocmească documentația aferentă emiterii titlului de proprietate reclamantului pentru acest teren, iar C. Județeană B. să emită titlul de proprietate în conformitate cu cele dispuse. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței necontrare acestei decizii.

Acțiunea precizată de reclamant în cauza de față (fila 58 dosar fond, fila 123 dosar fond) vizează scoaterea din titlurile comune a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1 ha și 13 ari despre care reclamantul susține că l-a dobândit prin donație de la părintele său D. P..

În ds._/193/2010 ,instanțele au analizat cererea reclamantului de anularea a titlului de proprietate_/28.05.1999 și_/1924 în contradictoriu cu aceleași părți reținându –se că potrivit certificatului de moștenitor nr. 69./05.02.1997 moștenitorii defunctului P. D. sunt P. Pachița, C. M., C. I., P. A., Pânrău H. și D. E..

Efectele hotărârilor judecătorești anterioare au fost stabilite de asemeni cu autoritate de lucru judecat în analizarea titlului de proprietate nr._/07.02.1994.

În cauza menționată mai sus (ds._/193/2010 ), la 27 martie 2012 reclamantul invoca aceleași aspecte în legătură cu suprafața de 1 ha și 13 ari teren pe care l – ar fi primit de la tatăl său (fila 81 dosar).

Prin decizia invocată de însuși reclamantul titlul de proprietate a fost anulat doar parțial și numai în legătură cu suprafața de 9.900 m.p. din p.c. 803/45 menținându –se celelalte dispoziții.

Din cele menționate rezultă că în cauza de față reclamantul reiterează aceleași pretenții care au fost deja analizate. Cum prima instanță de judecată a reținut autoritatea de lucru judecat în raport cu pretențiile formulate de reclamant prin precizările la acțiune rezultă că apelul formulat împotriva sentința civile nr._ din 11.09.2014 este neîntemeiat urmând a fi respins.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat contestație în anulare petentul pe motivele invocate mai sus dar neîncadrate în drept.

Analizând motivele invocate, și probele administrate, instanța de control judiciar constată că acesta sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de tac de retractare prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Codul de procedură civilă reglementează două categorii de contestație în anulare, contestația în anulare de drept comun și contestația în anulare specială.

Acestea se deosebesc prin motivele pentru care pot fi introduse precum și prin condițiile de admisibilitate.

Pentru contestația în anulare de drept comun se prevăd două motive: prin procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită, potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată de judecători nu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență și două condiții de admisibilitate hotărârea atacată să fie definitivă și motivele invocate să nu fi putut să fie valorificate pe căile ordinare de atac. Iar pentru contestația în anulare specială se prevăd două motive: când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța respingând sau emițând apelul a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare și o singură condiție de admisibilitate care vizează obiectul acesteia.

Partea procesuală nu are un drept de opțiune între apel și contestație în anulare aceasta din urmă respingându-se ca inadmisibilă dacă motivele pentru care a fost introdusă puteau fi valorificate pe calea apelului.

Tribunalul apreciază că instanța de apel a făcut o analiză temeinică a probelor și mijloacelor de probă administrate în cauză și a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Văzând că contestatorul prin contestația introdusă nu se află în nici unul din cazurile prevăzute de art. 503 și 504 Cod procedură civilă, va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul P. D. H..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P. D. H. domiciliat în satul Cerbul, . împotriva deciziei civile nr. 349 din 20.11.2014 a Tribunalului B. pronunțată în dosarul nr._/193/2013 în contradictoriu cu intimații C. L. pentru Aplicarea Legii 18/1991 al comunei Copălău, județul B. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate privată asupra Terenurilor B., împotriva deciziei civile nr. 349/20 nov. 2014 a Tribunalului B..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 07 aprilie 2015.

Președinte,Judecător,Grefier,

A. DanielaBurlacu GeorgicăAnton D.

Red. jud. BG

Tehnoredactat A.D. 08.06 2015

Ex. 4/08.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 189/2015. Tribunalul BOTOŞANI