Fond funciar. Decizia nr. 230/2015. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 230/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 902/40/2015
Dosar nr._ contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 230 R
Ședința publică din data de 01 iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. M.
Judecător - C. M.
Judecător –A. C.
Grefier - C. R.
La ordine pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul B. I. P., domiciliat în ., prin av. T. C. M. - la C.. Av. T. M., cu sediul în B., ., J. B. în contradictoriu cu intimații C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR A . - la av. P., P., ARUȘTII ȘI D., BOTOSANI, cu sediul în B., CALEA NAȚIONALĂ, nr. 101, ., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B. - P. PREFECT - J. B., B. I., cu domiciliul în ., M. A. INTERNE - sector 1, București, PIAȚA REVOLUȚIEI, nr. 1A, C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR A . - GORBĂNEȘTI, J. B., M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE -AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI - sector 1, București, .. 43, P. C. TRUȘEȘTI - ., P. C. GORBĂNEȘTI - . împotriva deciziei nr. 646 R/29.10.2014 a Tribunalului, având ca obiect contestație în anulare.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședință publică din 24 iunie 2015, conform încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, și când, pentru a da posibilitate domnului av. T. C. M., pentru contestator, să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea, pentru astăzi, 01 iulie 2015, când,
TRIBUNALUL,
Asupra contestației, de față;
La data de 06.04.2015 pe rolul Tribunalului B. secția I civilă a fost înregistrată contestația în anulare formulată de contestatorul B. I. P. împotriva deciziei civile nr. 646 din 29.10.2014 dată de Tribunalul B. în dosar_ .
În motivare a menționat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părților sunt analizate efectiv de instanță adică dacă motivele, argumentele invocate sunt reflectate în decizia pronunțată. astfel cum s-a statuat si in cauza B. vs. România - hotărâre din 12.02.2008.
Dreptul la un proces echitabil se evaluează si din perspectiva motivării hotărârii. Omisiunea instanței de a cerceta argumentele părților a fost analizată de Curtea Europeană în cauzele S.-Troija vs. Spania, Perez vs. Franța, E. der Hurk vs. Olanda, Albina vs. România, curtea reținând „art. 6 implică în sarcina instanței (de fond -n.r) obligația de a proceda la un examen efectiv al tuturor argumentelor, elementelor de probă ale părților".
In cauza M. vs. România_/3 la 29 iulie 2008 CEDO a apreciat că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă în absența unui defect fundamental (în acest sens fiind și cauza S. E.). Însă, în aceeași hotărâre Curtea a apreciat „cu toate acestea principiul securității juridice nu este unul absolut", curtea recomandând redeschiderea unor procese ca fiind cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile derulate în fața instanțelor nu au respectat cerințele art. 6 (cauza L. vs. România).
Curtea Europeană în mai multe cauze: Barbera, N. și Jabardo vs. Spania, Feldbugge vs. Olanda,.T. - Reisse vs. Elveția, a definit principiul contradictorialității astfel„sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți".
Având in vedere cele arătate mai sus, garanțiile specifice, conturate in jurisprudenta CEDO dar si in cea autohtonă, procesului echitabil impuneau ca cel puțin instanța de recurs sa răspundă la motive de recurs, argumente fundamentale arătate de recurent, fapt care nu s-a întâmplat cat privește mai multe aspecte ale cauzei:
Cat privește motivul de recurs numerotat I
I Cat privește acordarea terenului spre reconstituire prin echivalent, aceasta s-a realizat absolut aleatoriu.
- instanța de recurs nu a răspuns - prin raportare la motivele de recurs formulate la pct. 1.2 - potrivit căror elemente de drept dar si de probatoriu concret la dosar - rezulta ca expertiza efectuata conține elemente tehnico-juridice (pentru identificare teren) topocadastrale imperative conform legii
- nu a indicat nici o proba concreta, nicio fila la dosar de unde ar rezulta ca fie expertul judiciar, fie instituțiile pârâte au arătat explicit statutul de teren liber juridic al terenului validat spre reconstituire prin hotărâre judecătoreasca.
Atat cat privește cei 1.04 ha asa zis reconstituiți, cat si restul de 2,54 ha, nu a motivat efectiv legal motivul invocat privind lipsa de cercetare efectiva de la judecata la fond cu privire la echivalenta reala/nereala a terenului identificat prin expertiza. Instanța de recurs nu a motivat nimic cu privire la necesitatea verificării daca terenul indicat de C. locala era unicul teren rămas in rezerva Comisiei si daca nu exista ori nu teren de valoare mai apropiata vechiului amplasament al celui in cauza (având in vedere si centralizarea ce se realiza in baza Legii nr. 165/2013 si care trebui finalizata la 01.09.2014), aceasta, la limita, cel puțin cât privește echivalent pentru supraf. 1,04 ha. In concret în dosar nu s-a analizat nimic in mod efectiv si s-a validat unica varianta impusa de catre C. locala, accesul la justiție si actul de justiție din cauza fiind vădit neefective in cauza, C. locala fiind cea care a judecat ce si cat i se cuvine reclamantului.
A invocat instanța de recurs faptul ca, cel puțin cat privește cei 2,54 ha, nu s-ar fi cunoscut exact vechiul amplasament, ori expertul realizase o evaluare, chiar daca informa, nelegala, a celor 2,54 ha, prin raportare exact la vechiul amplasament, existau si declarații ale martorilor care indicau un anumit amplasament al acestui teren ." (extravilan, corespunzător loc. Drislea) - depoziție martor V. M. luata in prezentul dosar la 31.05.2012 (filele 182 -183 voii), dar si depoziție martor fila 301 voi. I dosar. O motivare efectiva presupunea raportarea la aceste probe concrete si ori demontarea lor, cu argumente legale, fie casarea cu trimitere spre lămurirea precisa a acestor elemente. P. urmare motivare efectiva nu exista nici in privința acestui aspect determinant.
Nemotivarea efectiva cu privire la argumente determinante pentru soluționarea cauzei este echivalenta cu nesoluționarea unui motiv de recurs.
P. urmare se impune anularea deciziei pronunțate si pronunțarea unei decizii efectiv motivate, fie daca nu se reușește motivarea, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a fi clarificate juridic (in concordanță cu motivele de recurs pe care instanța de recurs nu le-a soluționat efectiv) aceste aspecte de esență pentru o reconstituire proprietate funciară.
II In ce privește solicitările referitoare la capătul de cerere privind acordare despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenurilor din litigiu.
Instanța de recurs a realizat statuari - generice - in sensul in care - cat privește supraf. 1,04 ha - Corn. L. l-ar fi invitat pe petent la semnarea fișei tehnice, la oferirea de teren echivalent pentru vechiul amplasament s.a.m.d.
Ori, propunerile respective se fac conform unor norme imperative, cu acte topocadastrale concrete si precise, nu exista asemenea probe la dosar, nu exista probe privind o singura convocare a petentului.
Instanța de recurs nu a indicat nici o proba concreta, nicio fila la dosar de unde ar rezulta aceasta. P. urmare este vorba de nemotivare evidenta, altfel spus nu s-a răspuns unui motiv de recurs.
P. urmare se impune anularea deciziei pronunțate si pronunțarea unei decizii efectiv motivate, fie daca nu se reușește motivarea, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a fi clarificate juridic aceste aspecte de esență pentru o reconstituire proprietate funciară.
III In ce privește soluția cu privire la cheltuieli de judecata a solicitat modificarea sentinței instanței de fond, dar la acest motiv de recurs nu s-a mai răspuns nicicum.
Reluam cheltuielile efectuate de petent:
Vol.I dosar fond: onorariu expert - fila 184: 400 lei, fila 268: 600 lei
Vol.III dosar: fila 38 dosar - 300 lei supliment onorariu expert, fila 39: 1000 lei onorariu avocat C. D., fila 37- 17 lei cheltuieli copii xerox dosar, fila 173: 300 lei avocat T. C. M..
P. urmare total cheltuieli însumează 2617 lei, si nu doar 1300 lei cat s-a acordat, fără motivare, nici la fond, nici in recurs. P. urmare se impune anularea deciziei din recurs si acordarea acestor cheltuieli de judecată, in caz contrar lipsindu-se de substanță dreptul de acces efectiv la justiție. In măsura in care nu vor fi remediate lacunele însemnate ale deciziei din recurs se va incalcă cu evidenta dreptul la proces echitabil al petentului si la acces efectiv la justiție, in liniile jurisprudentei CEDO invocate anterior.
La data de 12.05.2015 a depus întâmpinare M. A. Interne care a invocat excepția tardivității contestației în anulare arătând că acesta trebuia depusă în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință aceasta fiind data pronunțării deciziei. A mai invocat excepția inadmisibilității întrucât art. 318 din vechiul Cod de Procedură vizează strict greșeli materiale și nu greșeli de judecată. În ceea ce privește partea a doua a art. 318 aceasta vizează omisiunea totală de cercetare a vreunui motiv de casare sau modificare și nicidecum omisiunea verificării tuturor argumentelor invocate de parte.
A concluzionat că prin cererea introdusă contestatorul tinde la o rejudecare a cauzei pe fond ceea ce depășește cadrul legal invocat.
. la rândul ei prin întâmpinare respingerea contestației în anulare întrucât petentul nu a formulat cerere de reconstituire drept de proprietate.
Și Agenția Domeniului Statului a cerut respingerea contestației întrucât instanța de recurs a menționat că există teren rezervă la dispoziția comisiei locale de fond funciar. A mai apreciat că nu au existat două motive clare distincte de recurs așa cum încearcă să sugereze partea.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că prin Decizia nr. 646 din 29.10.2014 a Tribunalului B. dată în dosar_ au fost respinse ca nefondate , recursurile declarate de recurenții B. P. și C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar a C. Trușești, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 711 din 27.01.2014 a Judecătoriei B. care a fost menținută .
A fost admis recursul declarat de reclamantul B. P. împotriva Încheierii de îndreptare eroare materială din 28 martie 2014 a Judecătoriei B., aceasta fiind modificată, în sensul că s-a dispus obligarea în solidar a intimatelor C. locală de fond funciar Trușești și C. județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., la plata sumei de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție a menționat Tribunalul B. că:
„P. sentința recurată, reclamantului B. P. i s-a admis cererea privind constatarea nulității absolute parțiale a Titlului de proprietate nr._/20.11.2002 emis de C. a județeană, în sensul excluderii de pe acest titlu a numiților B. I., B. V., B. F. și B. N. și a fost obligată C. locală de fond funciar a comunei Trușești să procedeze la punerea în posesie a petentului B. P. cu suprafața de 1,04 ha teren situată pe raza comunei Trușești, județul B., identificată și delimitată în schița anexă nr. 2 a suplimentului la raportul de expertiză efectuat de D. F. din data de 20 sept. 2013, respectiv 5000 mp în P.C. 582 și suprafața de 5400 mp în P.C. 1394, cu obligarea primarului C. Trușești la punerea în posesie și înaintarea titlului, sub sancțiunea plății de penalități. De asemenea, prima instanță a dispus anularea hotărârii Comisiei județene nr. 812/22 septembrie 2006 și reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului pentru suprafața de 2 ha și 54 ari teren, situată pe raza comunei Trușești, identificată și delimitată în suplimentul raportului de expertiză D. F. din 20.09.2013, obligarea Comisiei locale și întocmirea documentației în vederea emiterii titlului de proprietate.
Față de această sentință, în recursul declarat, reclamantul s-a arătat nemulțumit de faptul că nu s-a făcut o identificare corespunzătoare a suprafeței de 1,04 ha teren compusă din suprafața de 50 ari în P.C. 1394 și 0,54 în P.C. 595 și nu cunoaște, în concret, unde se regăsesc aceste suprafețe de teren, conform expertizei D. F..
Referitor la acest motiv de recurs, instanța de control judiciar va constata că aceste suprafețe de teren au fost localizate de expert, au fost confirmate prin verificările efectuate că sunt libere din punct de vedere juridic și, prin urmare, Comisiile de fond funciar au fost obligate la punerea în posesie efectivă și eliberarea titlului de proprietate. P. urmare, C. locală de fond funciar trebuie să procedeze întocmai cu dispozitivul sentinței sub imperiul obligării la plata de penalități, în cazul în care nu se conformează. Ca atare, tribunalul va constata că judecătorul fondului a soluționat în mod favorabil și corespunzător această solicitare a petentului și nu sunt motive întemeiate de reformare a acestui capăt de cerere.
Referitor la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,54 ha teren, de asemenea, judecătorul fondului a soluționat și această cerere în mod favorabil, dar, dat fiind faptul că nu se mai cunoaște vechiul amplasament ce a aparținut autorilor reclamantului, s-a admis cererea pentru o suprafață de teren echivalentă și liberă din rezerva Comisiei locale, chiar dacă valoarea terenului preluat cu cel aflat la dispoziția comisiei nu corespunde. D. fiind data formulării cererii și transferurile administrative realizate între unitățile teritoriale, în situația în care reclamantului nu i s-a putut pune la dispoziție vechiul amplasament, în mod corect i s-a identificat și delimitat o suprafață echivalentă din rezerva comisiei, în acest sens fiind dispozițiile Legii nr. 18/1991 și nu în sensul opțiunii petentului, care a optat pentru o suprafață echivalentă din fondul ADS-ului.
Reclamantul a solicitat recunoașterea dreptului său de proprietate în calitate de succesor a lui B. D., în temeiul unui înscris emis de Arhivele Statului, care a confirmat împroprietărirea primului soț al mamei, respectiv a lui G. D., în tarlaua denumită utopic „Dealul Cătărcii” situată pe raza satului Drislea, . Viforeni.
D. fiind faptul că acest teren nu a fost solicitat odată cu apariția legii nr. 18/1991, ci mult mai târziu de un moștenitor care nu cunoaște în concret vechiul amplasament, a îngreunat identificarea și, respectiv, atribuirea terenului avut în proprietate, rămânând ca opțiune atribuirea unei suprafețe libere din rezerva Comisiei Locale Trușești.
P. urmare, instanța de recurs va aprecia că judecătorul fondului a apreciat în mod corect că în lipsa vechiului amplasament poate să atribuie petentului o suprafață de teren echivalentă și liberă din punct de vedere juridic, așa cum a fost identificată de expertul D. F. în suplimentul la raportul de expertiză. În ceea ce privește motivarea privind valorile diferite ale terenurilor din vechiul amplasament și cel stabilit de prima instanță în urma concluziilor expertizei cadastrale efectuate în cauză, tribunalul va reține că, în lipsa unor terenuri aflate în rezervă de aceiași valoare, soluția nu putea fi decât de reconstituire prin echivalent, indiferent de valoare, pentru a recunoaște existența dreptului de proprietate al reclamantului. De altfel reclamantul nu cunoaște localizarea vechiului amplasament pentru a putea susține cu exactitate care este valoarea amplasamentului cuvenit.
În ceea ce privește soluția dată capătului de cerere referitor la obligarea Comisiilor de fond funciar la plata de daune reprezentând lipsa de folosință a terenului, tribunalul va constata că și acest capăt de cerere a fost rezolvat în mod corect, raportat la faptul că abia în prezentul litigiu reclamantul a solicitat anularea H.C.J. nr. 812 din 22 septembrie 2006 și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,54 ha teren, lipsa de pasivitate din 2006 și până la momentul investirii instanței, fiindu-i imputabilă, precum și faptul că suprafața de 1,04 ha teren i-a fost recunoscută de C. locală care l-a invitat pe petent la semnarea fișei tehnice, la oferirea și găsirea unor suprafețe de teren care să compenseze vechiul amplasament, dar reclamantul de fiecare dată a refuzat.
De altfel, acesta este nemulțumit în continuare de suprafețele atribuite, dar din înscrisurile și probele administrate rezultă ca o parte din teren deja îl ține.
În ceea ce privește recursul declarat de intimata C. locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Trușești, județul B., instanța de recurs, de asemenea, va constata că nu este întemeiat, întrucât reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2 ha teren s-a făcut în raport de vechiul amplasament, care era pe raza localității Drislea și care, în prezent, este în cadrul comunei Trușești și nu la Gorbănești, cum greșit a susținut recurenta. De altfel, pe parcursul judecății la fond, recurenta nu a argumentat că terenul s-ar găsi pe teritoriul administrativ al altei comune, ci doar față de precizările expertului D. F., în localitatea Viforeni este în prezent arondată la . dispus introducerea în cauză a Comisiei de fond funciar din această comună. În contextul în care s-a dovedit că vechiul amplasament era în satul Drislea, ., în prezent, satul Drislea este arondat la Trușești, în mod corect a fost obligată C. locală de fond funciar să reconstituie petentului B. P. suprafața de 2 ha teren, pe raza localității, în amplasamentele stabilite ca fiind libere prin raportul de expertiză din rezerva comisiei locale.
Și, în final, cu privire la recursul declarat de reclamantul B. P. împotriva încheierii din 28 martie 2014, pronunțată de Judecătoria B. și prin care s-a dispus că doar C. locală de aplicare a Legii Fondului Funciar Trușești va fi obligată la plata sumei de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în loc de cele două comisii de fond funciar, instanța de recurs va constata că este întemeiat, întrucât acțiunea reclamantului a fost admisă față de ambele comisii, atât locală cât și județeană, acestea fiind persoane căzute în pretențiuni, conform art. 274 Cod procedură civilă și, prin urmare, culpa procesuală le aparține.”
La data de 17.11.2014 B. P. a formulat cerere de completare dispozitiv solicitând obligarea intimaților la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cererea a fost respinsă prin Decizia nr. 693 din 26.11.2014 arătându-se că recursul formulat de acesta împotriva sentinței 711/2014 a fost respins.
La data de 06.04.2015 B. P. a formulat contestație în anulare pentru motivele expuse mai sus invocând disp. art. 318 din vechiul Cod. Potrivit acestor dispoziții hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
M. A. Interne a apreciat în primul rând că această contestație ar fi tardivă întrucât nu ar fi introdusă în terme de 15 zile de la pronunțare conform art. 319 din vechiul Cod . Acest articol însă stabilește că această cale extraordinară de atac se poate introduce în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Precum se observă legiuitorul nu a stabilit că termenul curge de la data pronunțării ci de la data luării la cunoștință. Nu au fost administrate probe din care să rezulte însă la ce dată i-a fost comunicată petentului hotărârea redactată astfel că nu este dată excepția tardivității.
În ceea ce privește inadmisibilitatea instanța observă că petentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 din vechiul Cod a explicat motivele prin raportare la acest articol astfel că nu este dată nici această excepție.
Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant petentul a invocat prevederile OUG 26/2012 . Potrivit art. 1 din acest act normativ Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare.Din împuternicirea depusă la dosar rezultă că avocat D. C. a reprezentat C. L. de Fond Funciar Trușești. Nu rezultă din probele administrate că această comisie ar avea în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică astfel că nu este dată excepția lipsei calității de reprezentant .
În ceea ce privește dispozițiile art 318 vechiul Cod de Procedură Civilă acesta se referă la 2 motive pe care pot să le aibă în vedere persoanele interesate respectiv existența unei greșeli materiale iar soluția pronunțată este influentata de aceasta și respectiv omiterea cercetării a unui motiv de modificare sau de casare din greseala .
În legătură cu primul aspect arată tribunalul că o asemenea cale de atac extraordinară este admisibil doar în situația în care există o greșeală evidenta de procedură care să conducă la pronunțarea unei soluții în dezacord cu probele administrate. De exemplu se apreciază că este admisibilă contestația privind art 318 teza 1 din vechiul Cod De Procedură Civilă când recursul a fost anulat ca netimbrat deși la dosar se află dovada de achitare a taxei de timbru sau recursul a fost respins ca tardiv formulat deși la dosar se afla dovada depuneri acestuia în termen la poștă. Asemenea motive însă nu au fost invocate în prezenta contestație în anulare astfel că din acest punct de vedere contestatia formulata de B. P. în temeiul art 318 teza 1 din vechiul Cod de Procedură Civilă nu este întemeiată.
În legătură cu teza a doua articolului 318 arată instanța că în soluționarea unui recurs motivele căii de atac pot fi analizate și grupat . Este important ca instanța de recurs sa cerceteze motivele invocate de către petent întrucât legiuitorul vorbește despre necercetarea totală a unui asemenea motiv și nu despre necesitatea examinării in extenso. Din acest punct de vedere se observă că prin decizia civilă nr. 646 din 29.10.2014 Tribunalul a analizat primul motiv referitor la reconstituirea suprafețelor de teren menționând că expertiza este corect întocmită și are în vedere faptul că specialistul desemnat în cauză a identificat terenuri libere pe raza unității administrativ teritoriale mai ales în condițiile în care persoana interesată nu cunoștea vechiul amplasament al terenului. . În legătură cu celelalte două motive de recurs referitoare la daune și cheltuieli de judecată tribunalul prin decizia 646 a menționat că acțiunea a fost corect admisă în parte de prima instanță întrucât petentul deține o parte din terenuri iar cu privire la cele 1,04 ha acesta a refuzat punerea în posesie. În consecință cele două comisii de fond funciar au fost obligate doar la plata sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În soluționarea prezentei contestații instanța are în vedere faptul că prin instituirea căi de atac a contestației în anulare legiuitorul nu a reglementat posibilitatea formulării unui recurs la recurs. Nemulțumirile legate de modul de interpretare a probelor și a soluției pronunțate nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare dispozițiile art. 318 din vechiul Cod fiind din acest punct de vedere de strictă interpretare.
În acord cu cele consemnate tribunalul va respinge ca nefondată contestația în anulare.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
D E CI D E:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul B. P., domiciliat în ., prin av. T. C. M. - la C.. Av. T. M., cu sediul în B., ., J. B. în contradictoriu cu intimații C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR A . - la av. P., P., ARUȘTII ȘI D., BOTOSANI, cu sediul în B., CALEA NAȚIONALĂ, nr. 101, ., C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B. - P. PREFECT - J. B., B. I., cu domiciliul în ., M. A. INTERNE - sector 1, București, PIAȚA REVOLUȚIEI, nr. 1A, C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR A . - GORBĂNEȘTI, J. B., M. A. ȘI DEZVOLTĂRII RURALE -AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI - sector 1, București, .. 43, P. C. TRUȘEȘTI - ., P. C. GORBĂNEȘTI - . împotriva deciziei nr. 646 din 29.10.2014, pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Respinge excepția lipsei calității de reprezentant invocată de contestator.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01.07.2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
A. M. C. M., A. C. C. R.
Plecat în CO, semnează Plecați în CO, semnează
Pereședintele instanței, Pereședintele instanței,
Red CM/20.07.2015/2 ex
Jud recurs A. M. (AC,CM,AM)
← Reexaminare anulare cerere. Decizia nr. 205/2015. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 305/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|