Fond funciar. Decizia nr. 79/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 838/222/2013*
Dosar nr._ fond funciar - recurs
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică de la 26 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. C.
Judecător – A. M.
Judecător - C. M.
Grefier - C. R.
DECIZIA CIVILĂ NR. 79 R
La ordine judecarea recursului formulat de recurenții P. M. ȘI P. L., ambii domiciliați în ., județul B. în contradictoriu cu intimații M. R., domiciliat în București, .. 5, .. C, ., C. locală de Fond Funciar a comunei Lozna, județul B. și C. Județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. împotriva sentinței civile nr. 2080/17.11.2014 a Judecătoriei D., județul B., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă mandatarul C. A., asistat de av. N. I., pentru recurenții lipsă și av. Lojniță T., pentru intimatul lipsă M. R., lipsă reprezentanții celorlalte intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, care evidențiază părțile, obiectul pricinii și arată că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de intimatul M. R..
Av. N. I., pentru recurenți, învederează faptul că a luat cunoștință de întâmpinarea depusă la dosar de intimatul M. R..
Av. N. I., pentru recurenți, depune la dosar delegația de reprezentare și chitanța, reprezentând onorariu de avocat solicitând acordarea cheltuielilor de judecată.
Av. Lojniță T., pentru intimatul M. R., depune la dosar delegația de reprezentare judiciară, precum și chitanță reprezentând onorariu de avocat.
Mandatarul recurenților învederează faptul că hotărârea prin care s-a soluționat acțiunea privind pronunțarea unei hotărâri ce va ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, a rămas definitivă, în sensul respingerii, atât pentru casă, cât și pentru teren. Totodată,arată faptul că imobilul vechi s-a autodemolat, iar reclamanții au ridicat un imobil nou pe acel teren.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Av. N. I., pentru recurenți, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul că martorii au confirmat că terenul în suprafață de 42 ari îl dețin recurenții de peste 30 de ani, de la momentul perfectării înțelegerii cu numita M. A., în anul 1974 și pentru care a plătit impozit. Arată faptul că uzucapiunea este îndeplinită și că terenul în suprafață de 42 ari este aferent casei care este deținută de recurenți. Aceștia au construit o casă nouă, iar în timpul colectivizării, acest teren a fost în posesia lor, ca lot de folosință. După anul 1991, terenul a continuat să fie în posesia acestora, iar numita M. A., pe perioada vieții, nu a formulat vreo acțiune în revendicare pentru a recupera terenul ce a fost înscris în titlul acesteia de proprietate.
Av. Lojniță T., pentru intimatul M. R., solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată din recurs, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultă că nu sunt întrunite condițiile pentru uzucapiune. Susținerile recurenților că ar fi stăpânit suprafața de 4200 mp teren fără a fi tulburați nu se coroborează cu probatoriul administrat. Din actul sub semnătură privată denumit „ chitanță” încheiat la data de 01 nov. 1974, recurenții au cumpărat de la numita M. A. suprafața de 800 mp teren, situată în intravilanul satului Lozna, județul B., însă nu s-a perfectat vânzarea, iar acțiunea recurenților a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2675/10.12.2012, deoarece aceștia nu au făcut dovada plății prețului. Mai arată faptul că recurenții au susținut în această acțiune că ar fi cumpărat suprafața de 4200 mp și că au stăpânit-o nestingheriți din anul 1974, ceea ce nu este real. Totodată, mai arată că intimata C. locală de fond funciar Lozna susține că mama pârâtului M. A. figurează în registrul agricol cu suprafața de 0,43 ha intravilan, pentru care i s-a emis și titlu de proprietate și că suprafața de teren în litigiu de 4246 mp a fost trecută la CAP și a fost folosită de recurenți, doar ca lot în folosință, teren pentru care recurenții nu au formulat niciodată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind colectivizat până în anul 1989 și scos din circuitul civil.
După apariția Lg. 18/1991, numita M. A., autoarea intimatului M. R., a fost cea care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate obținând Titlul de proprietate nr._/2005.
Mai arată că rezultă cu certitudine că recurenții nu au exercitat o posesie utilă în condițiile legii de cel puțin 30 de ani pentru a putea opera prescripția achizitivă, iar după anul 1990, atât intimatul, cât și mama acestuia, au arendat terenul, au plătit impozit și au făcut demersuri să vândă terenul.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 14.02.2013, reclamanții P. M. și P. L. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. R., C. locală de fond funciar a comunei Lozna, jud. B. și C. județeană B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor anularea titlului de proprietate nr._ din 01.06.2005 în sensul radierii din titlu a suprafeței de 4.246 m.p. teren intravilan din p.c. 732, 734, 735, 736 și să se constate că au dobândit prin uzucapiune suprafața de teren menționată.
În motivare au arătat că în anul 1974 au cumpărat de la mama pârâtului prin act sub semnătură privată, o casă și terenul aferent în suprafață de 42 ari. De la data cumpărării au intrat în stăpânirea terenului și l-au cultivat în mod neîntrerupt, au construit imobile noi fără ca cineva să îi tulbure în posesie, prin urmare solicită instanței să constate că au devenit proprietari prin uzucapiunea de 30 de ani.
În dovedirea acțiunii au depus la dosar în copie, titlul de proprietate nr._ din 01.06.2005, autorizație pentru executare lucrări cu schiță din 28.06.1976, chitanțe prin care face dovada plății impozitului, adeverința nr. 3229 din 10.10.2012 eliberată de Primăria Lozna, jud. B., certificat de atestare fiscală, adeverința nr. 4637 din 12.10.2012 eliberată de Primăria Dersca, jud. B., actul sub semnătură privată intitulat chitanță, chitanțe, procură pentru mandatar C. A. L..
În drept au invocat prevederile art. 645,1837,1890 din Codul civil de la 1864.
Pârâtul M. R. a depus la dosar întâmpinare (fila 49) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a menționat că în anul 1974 mama sa M. A. a vândut reclamanților prin act sub semnătură privată o casă și suprafața de 800 mp teren aferent. Reclamanții au formulat acțiune pentru perfectarea vânzării, acțiune care a fost respinsă iar condițiile pentru constatarea uzucapiunii invocate în prezenta cauză, nu sunt întrunite. Mai arată că în anul 2005 s-a emis titlul de proprietate nr._ în care s-a înscris și terenul solicitat de către reclamanți, că deși locuiește în București s-a ocupat de pământ, l-a dat în fiecare an la diverse persoane iar cu reclamanții a avut discuții și le-a propus să le vândă terenul respectiv. Susține că reclamanții nu au achitat prețul nici pentru vânzarea efectuată prin actul sub semnătură privată.
În dovedire a depus la dosar sentința civilă nr. 2675 din 04 decembrie 2012, a Judecătoriei D., certificatul de moștenitor suplimentar nr. 52 din 17.05.2012, chitanțe cu care a achitat impozit pentru teren, documentație cadastrală, adeverința nr. 2291 din 20.08.2012, certificat de atestare fiscală, titlul de proprietate nr._ din 01.06.2005.
Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria D. prin sentința civilă nr. 861 din 29 mai 2013 a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții P. M. și P. L., în contradictoriu cu pârâtul M. R. și intimatele C. locală de fond funciar a comunei Lozna, jud. B. și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., având ca obiect fond funciar, ca neîntemeiată și a obligat reclamanții să achite pârâtului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1.300 lei reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs P. M. și P. L., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ pentru aflarea adevărului, nu a admis proba cu martori pentru a se vedea în ce măsură uzucapiunea a fost realizată și acel lot în folosință s-a dat în condițiile în care vechiul proprietar și-a dat acordul neexistând din anul 1991 și până în prezent vreo acțiune în revendicare pentru suprafața de 42 ari teren aferent casei de locuit.
Prin Decizia civilă nr. 1158 din 11.12.2013 Tribunalul B. a admis recursul a casat sentința civilă 861 din 2013 și a trimis cauza spre rejudecare. A reținut Tribunalul B. că în practica judiciară uzucapiunea sau prescripția achizitivă este frecvent invocată ca mijloc de dobândire a proprietății unui imobil. Acest mod originar de dobândire a proprietății unui imobil se concretizează prin exercitarea unei posesiuni îndelungate cu intenția de a dobândi proprietatea bunului respectiv, fiind vorba de transformarea unei stări de fapt într-o stare de drept.
Pentru a putea dobândi proprietatea prin uzucapiune, se cere ca reclamantul să dovedească că a posedat imobilul în condițiile art. 1846 – 1847, 1890 și 1895 Cod civil, adică să fi posedat cel puțin 30 de ani sau 10 – 20 de ani continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietar ceea ce înseamnă că uzucapiunea trebuie invocată și dovedită. Într-adevăr din probele existente la dosarul cauzei, rezultă că prima instanță nu a avut în vedere faptul că Legea nr. 58/1974 și 59/1974 au intrat în vigoare la 1 decembrie, respectiv 9 noiembrie 1974, astfel încât față de data la care a început posesia, mai 1974, așa cum rezultă din convenția civilă, termenul de prescripție nu s-a întrerupt. Or, în aceste împrejurări, instanța de fond având în vedere prevederile art. 129 al. 4 C.p.c cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt ori de drept chiar dacă nu sunt menționate în cerere). În baza principiului dreptului procesual al rolului activ al judecătorului ar fi trebuit să pună în discuția părților necesitatea unei expertize cadastrale care să lămurească aspectele contradictorii ce rezultă din relațiile Comisiei locale de fond funciar Lozna cu posesia exercitată de reclamanți, să identifice, să individualizeze și să delimiteze terenul din acea convenție de vânzare-cumpărare terenul din titlul de proprietate al vânzătoarei și terenul aflat în folosința reclamanților.
În raport de Legea nr. 58 și 59/1974 să se verifice în fapt momentul începerii posesiei (administrarea probei cu martori) și ca o probă concludentă și pertinentă efectuarea acelei expertize cu răspuns la toate obiectivele stabilite de către instanța de fond pentru elucidarea aspectelor mai sus menționate, corelate cu alte dovezi sau mijloace de probă care să ducă la corecta soluționare a cauzei.
Reînvestită cu soluționarea cauzei Judecătoria D. a administrat probe noi: au fost depuse la dosar noi înscrisuri, au fost audiați martori și s-a efectuat o expertiză tehnică de specialitate.
Prin sentința civilă nr. 2080 din 17 .11 .2014 Judecătoria D. a respins acțiunea formulată de reclamanții P. M. și P. L. în contradictoriu cu pârâții M. R., C. locală de fond funciar a comunei Lozna și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., ca neîntemeiată.
A obligat reclamanții să plătească în solidar pârâtului M. R. suma de 800 lei cheltuieli de judecată, ocazionate de proces.
Pentru a pronunța această sentință a reținut că, prin actul sub semnătură privată denumit „chitanță” încheiat la data de 1 noiembrie 1974, reclamanții au cumpărat de la M. D. A. suprafața de 800 mp teren împreună cu o casă, o bucătărie și o stadolă, imobile situate în intravilanul satului Lozna, jud. B..
Reclamanții susțin că suprafața de teren cumpărată odată cu casa este de 4.200 mp, că de la data încheierii actul sub semnătură privată au stăpânit suprafața respectivă în mod continuu fără a fi tulburați în posesie, drept pentru care, au solicitat instanței să constate că au devenit proprietari prin uzucapiune.
Prin adresa nr. 1875 din 23 mai 2013, C. locală de fond funciar a comunei Lozna arată că M. A. figurează în registrul agricol pe anii 1959-1962 cu suprafața de 0,43 ha teren în jurul casei în care locuiesc în prezent reclamanții și că pentru acest teren s-a emis titlul de proprietate nr._ din 01.06.2005. Arată că suprafața de 4.246 mp teren a fost trecută la CAP și a fost folosită de către reclamanți ca lot în folosință. Se mai arată că reclamanții nu au formulat cerere de reconstituire pentru nicio suprafață de teren din jurul casei.
Instanța constată că suprafața de 4.200 mp în litigiu a fost teren cooperativizat până în anul 1989.
Potrivit art. 1844 cod civil de la 1864 „nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț.”
Ca urmare a cooperativizării, terenul a fost scos din circuitul civil iar în perioada cuprinsă între anii 1974 – 1990 nu se poate reține că a existat o posesie utilă în sensul legii.
In condițiile în care reclamanții au ținut pe perioada colectivizării terenul în litigiu ca lot în folosință, prima instanță a apreciat că nu au exercitat o posesie utilă, aceștia fiind doar detentori precari.
Uzucapiunea reprezintă o sancțiune împotriva adevăratului proprietar, care, dând dovadă de anumită neglijență, a delăsat bunul timp îndelungat însă pe perioada colectivizării adevărații proprietari ai terenului nu au avut nici o posibilitate legală de a-și apăra dreptul de proprietate. La apariția Legii 18/1991 M. A. a formulat cerere de reconstituire pentru terenul din rolul agricol inclusiv cel în litigiu, cerere care a fost admisă și s-a emis titlul de proprietate nr._ din 01.06.2005.
Față de cele arătate, Judecătoria D. a constatat că reclamanții nu au exercitat o posesie în condițiile legii timp de cel puțin 30 de ani pentru a putea opera prescripția achizitivă . În baza art. 274 Cod procedură civilă reclamanții au fost obligați să achite pârâtului cheltuielile de judecată .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții P. M. și P. L. solicitând modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii, constatării intervenirii uzucapiunii pentru suprafața de 4246 metri pătrați . În drept au invocat dispozițiile art. 299 si următoarele din vechiul Cod de Procedură Civilă .
În motivare a arătat că prima instanță nu a ținut cont de dovezile administrate în cauză de faptul că ei au ocupat si stăpânit efectiv terenul de 4246 metri pătrați timp de peste 30 de ani de la momentul perfectării înțelegerii cu M. D. A. din. 1974 . Nu s-au avut în vedere declarațiile martorilor care confirmă posesia neîntreruptă și că ei au edificat o casă nouă în timpul colectivizării . Terenul a fost în posesia lor ca lot în folosință iar după 1991 terenul a continuat să fie în posesia lor. M. A. nu a formulat pe perioada vietii vreo acțiune în revendicare pentru a recupera terenul .
Din probele administrate nu rezultă că moștenitorul M. R. ar fi ocupat in fapt terenul ci dimpotrivă rezultă că acesta a cerut un preț mai mare pe terenul moștenit de la mama sa înstrăinat către ei și deținut în fapt de ei .
La data de 13 februarie 2011 a depus întâmpinare pârâtul solicitând respingerea recursului cu acordarea cheltuielilor de judecată .
În motivare a arătat ca din tot probatoriul administrat rezultă că nu sunt întrunite condițiile de dobândire a dreptului de proprietate prin uzucapiune. Din actul sub semnătură privată denumit chitanță încheiat la data de 1 noiembrie 1974 rezultă ca recurenții P. M. și P. L. au cumpărat o suprafață de 800 de metri pătrati . Vânzarea insă nu s-a perfectat iar acțiunea în constatarea existenței unui contract de vânzare cumpărare a fost respinsă irevocabil prin Sentința civilă 2675 din 10 decembrie 2012 ,deoarece recurenții nu a făcut dovada plății prețului . Prin adresa nr 1875 din 23 mai 2013 C. L. de Fond Funciar a Comunei Lozna arată că numita M. A. figurează in registrul agricol pe anii 1959-1962 cu suprafața de 0, 43 hectare intravilan iar acest teren se află pe titlul de proprietate nr._ din 1 iunie 2005. Tot prin această adresă se arată că suprafața din titlu ,de 4246 metri pătrați, a fost trecută la CAP și a fost folosită de reclamanții P. M. și P. L. doar ca lot în folosință .
Se mai arată că recurenții nu a formulat niciodată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru acest teren. Ca urmare a colectivizării terenul a fost scos din circuitul civil pe perioada cuprinsă între anii 1974-1990 . Apreciază ca recurenții au ținut terenul pe perioada colectivizării ca lot în folosință și nu au exercitat o posesie utilă în sensul legii, aceștia fiind doar detentori precari. Pe perioada colectivizării adevărații proprietari nu au avut nicio posibilitate legală de a și apăra dreptul de proprietate . După apariția Legii 18 din 1991 autoarea sa M. A., a fost cea care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate fiind eliberat titlul_ din 11 iunie 2005 . Rezultă că recurenții nu au avut o posesie utilă în condițiile legii de cel puțin 30 de ani . După anii 1990 M. A. și ulterior el s-au preocupat de situația terenului pe care l-au arendat preluând și produsele de la arendă chiar au propus reclamanților vinderea acestui teren. Aceste aspecte sunt confirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză . Din sentința civilă 2675 rezultă că numita M. A. venea deseori în . amânat plata contravalorii bunurilor înstrăinate.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține că prin Decizia nr 1158 din 11 decembrie 2013 instanța de recurs inițială a stabili ca este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare. Însă în ceea ce privește dispozițiile Legilor nr 58 din 1974 si nr. 59 din 1974 Tribunalul B. a reținut prin decizia sus amintită că termenul de prescripție achizitivă ,invocat de reclamanți, nu s-a întrerupt în condițiile în care cele două acte normative au intrat în vigoare la data de 1 decembrie 1974 respectiv 9 noiembrie 1974 . Potrivit art 315 din vechiul Cod de Procedură Civilă hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului . În decizia de trimitere s-a cerut să se verifice momentul începerii posesiei și respectiv administrarea probei cu expertiza .
La fila 11 dosar fond a fost depusă în copie o chitanță încheiată de numita M. D. A. prin care se arată că a convenit cu recurenții din prezenta cauză vinderea suprafeței de 800 de metri pătrați și cu ceea ce este construit pe ea adică una casă,o bucătărie și o stadolă pentru un pret de18.000 lei. S-a mai consemnat ca s-a achita suma de 9000 de lei iar restul de 9.000 de lei urma a fi plătit în două rate la 1 mai 1974 si respectiv la 1 noiembrie 1974, atunci când urma să fie încheiat actul de vânzare cumpărare . Nu s-a consemnat însă în chitanță data încheierii acesteia . Totuși în condițiile in care s-a menționat că prima rată va fi plătită la data de 1 mai 1974 rezultă că actul respectiv a fost încheiat anterior acestei date. Totuși în condițiile în care nu s-a consemnat data certă în acest înscrisul sub semnătură privată tribunalul, în rejudecarea recursului, va avea în vedere data de 1 mai 1974 consemnată în chitanță de defuncta M. A., termen limită pentru plata primei rate.
În ceea ce privește posesia asupra terenului toți cei patru martori audiați în cauză au confirmat faptul ca recurentii P. M. și P. L. au intrat în fapt în stăpânirea terenului încă de la încheierea actului sub semnătură privată, respectiv din 1973-1974 . Dovada existenței acestei posesii sub nume de proprietar este confirmată și de autorizația de construcție eliberată pe numele recurenților de către Consiliul popular al Județului B. sub nr 49 din 28 iunie 1974 prin care se atestă faptul că soții P. au dreptul să construiască o casă în termen de 3 ani de zile de la eliberarea autorizației pe terenul din Satul Lozna .
Intimatul în întâmpinarea depusă la cererea de recursa arătat că terenurile agricole au fost scoase din circuitul civil și nu puteau face obiectul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune . Același lucru a fost reținut si de către instanța de judecată prin sentința recurată . În legătură cu acest aspect stabilește tribunalul că prin cererea inițială reclamanții au menționat că înțeleg să invoce uzucapiunea cu privire la întreaga suprafață de teren de 4.246 de metri patrati . Totuși în chitanța menționată în cele ce preced suprafața de teren ce urma a fi înstrăinată de către numita M. A. a fost de 800 de metri patrati si nu de 4240 cum arată recurenții P. M. și P. L..Nu a rezultat din probele administrate că numita M. A. ar fi înțeles să înstrăineze recurentelor întreaga suprafață de 4.240 de metri pătrați . De asemenea din probele administrate în cauză nu rezultă că suprafața de 4.240 de metri patrati ar fi fost aferentă construcției înstrăinate ar fi fost îngrădită cu gard pentru a se putea reține ca soții P. au intrat în stăpânirea terenului ca urmare a voinței defunctei M. A. ce care a încheiat chitanța din 1974.
Într-adevăr C. L. de Fond Funciar Lozna a menționat că suprafața de teren deținută de soții P. avea calitatea de lot in folosință atribuit de fosta Cooperativă Agricolă de Producție . Intimatul din prezenta cauză a susținut că prin sentința civilă nr. 2675 din 04.12.2012 a fost respinsă acțiunea recurenților privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare . Acea sentință stabilește însă faptul ca recurentii nu pot fi considerați ca proprietari cu privire la suprafața de 4.240 de metri pătrati și nici măcar cu privire la suprafața de 800 de metri pătrati în condițiile în care nu au făcut dovada achitării prețului în totalitate. Dacă ar fi fost pronunțată o asemenea sentință prezenta cerere ar fi rămas fără obiect, in condițiile in care s-ar fi stabilit în mod irevocabil că vânzătoarea nu și-ar fi îndeplinit obligațiile stabilite prin actul sub semnătură privată și ca urmare trebuia constată perfectă vânzarea cumpărarea suprafeței menționate în prezenta cauză . Recurenții însă nu au înțeles să invoce existența unui asemenea contract de vânzare cumpărare confirmat de către instanță ci faptul că au stăpânit terenul sub nume de proprietar o perioada mai lunga de 30 de ani .
Rezultă că în raport cu cele consemnate Tribunalul are în vedere începerea unei posesii în ceea ce privește suprafața de 800 de metri pătrati înscrisă în chitanța sub semnătură privată care a început anterior datei de 1 mai 1974.
În sentința recurată a menționat Judecătoria D. terenurile supuse cooperativizării au fost scoase din circuitul civil in perioada cuprinsa intre anii 1974-1990 și că nu se poate reține că a existat o posesie utilă în sensul legii . În legătură cu modalitatea de interpretare a prevederilor art 1864 din vechiul Cod civil a fost pronunțată insă o decizie de recurs în interesul legii care este obligatorie pentru instanțe potrivit art. 330 indice 7 din vechiul Cod de procedură civilă. Astfel prin decizia nr IV din 16 ianuarie 2006, publicată în: Monitorul Oficial nr. 288 din 30 martie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: „… în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective. În motivare s-a consemnat că „din examinarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 și ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 rezultă că . acestor acte normative nu a determinat nici o modificare esențială asupra cursului posesiilor achizitive începute anterior.
Astfel, prevăzând la art. 30 alin. 1 că "dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri", Legea nr. 58/1974 nu conține, în ansamblul său, nici o dispoziție referitoare la posesiile exercitate până în acel moment asupra terenurilor.
Tot astfel, nici Legea nr. 59/1974, care reglementează în mod similar dobândirea de terenuri agricole, la art. 44, nu conține vreo prevedere referitoare la posesiile exercitate asupra acelor terenuri până la data intrării ei în vigoare.
Dar lipsa posibilității de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage și încetarea posesiei asupra lor cât timp exercitarea acesteia nu numai că nu a fost interzisă prin nici o dispoziție a legii, dar și-a demonstrat în mod neîndoielnic utilitatea economică și socială.
Caracterul real și util al exercitării posesiei asupra terenurilor a fost confirmat de recunoașterea și protecția acordată acțiunilor posesorii în întreaga perioadă de aplicabilitate a legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974.
Pe de altă parte, în raport cu dispozițiile legale aplicabile în materie, nu se poate considera că, în perioada în care s-au aflat în vigoare legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974, s-ar fi produs o întrerupere naturală a prescripției începute anterior asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestor legi.
În această privință, este de observat că prin art. 1864 pct. 2 din Codul civil se prevede că este întrerupere naturală a prescripției atunci "când lucrul este declarat neprescriptibil ca urmare a unei transformări legale a naturii sau destinației sale".
Or, prin dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.
De altfel, în raport cu dispozițiile art. 1844 din Codul civil, potrivit cărora "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț", terenurile la care se referă reglementările din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat apartenența la domeniul proprietății private atât timp cât nu au fost trecute în altă formă de proprietate și, mai mult, au continuat să fie susceptibile de a fi transmise și dobândite pe calea restrânsă a moștenirii legale.
Din moment ce în perioada 1974 - 1989, în care au fost în vigoare dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, este evident că nu a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.
Rezultând astfel că terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de proprietate, iar posesorii lor au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate prevăzută de art. 1854 din Codul civil, cât și de dispozițiile art. 1858 din Codul civil referitoare la prezumția de neintervertire de titlu, se impune concluzia că intervalul de timp în care aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri.
Mai mult, față de caracterul in rem al întreruperii naturale a prescripției, dedus din prevederile art. 1866 coroborate cu cele ale art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care nu se putea produce atât timp cât în cazul terenurilor ce au făcut obiectul prevederilor din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 se invocă o prescripție de durată, bazată pe o posesie efectivă și necontestată, începută anterior adoptării acestor legi și încheiată după abrogarea expresă a acestora, prin decretele-lege nr. 1/1989 din 26 decembrie 1989 și nr. 9/1989 din 31 decembrie 1989, constatarea prescripției achizitive în astfel de cazuri devine de neînlăturat.
O astfel de soluție este în deplină concordanță și cu dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, prin care s-a stabilit ca terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobândite să fie trecute în proprietatea celor ce le aveau în folosință.
Or, dacă unor deținători precari ai terenurilor pe care se aflau construcțiile dobândite în perioada în care erau în vigoare prevederile Legii nr. 58/1974 li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acelor terenuri, cu atât mai mult se cuvine să li se recunoască evidenta calitate de posesori celor care au stăpânit și folosit terenurile altor persoane fizice o perioadă atât de îndelungată de timp.”
Se observă că instanța supremă a făcut trimitere la prevederile articolului 36 din Legea 18 din 1991 în forma în vigoare la data pronunțării deciziei. Mai are în vedere tribunalul că prin art. 4 din Decretul Lege nr 42 din 29 ianuarie 1990 s-a stabilit că adunările generale ale cooperativelor agricole pot hotărî atribuirea în folosință a unor terenuri de până la 5.000 de metri patrati fiecărui membru cooperator sau pensionar cooperator iar prin articolul 8 din același act normativ s-a mai menționat că terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor; acestea pot fi înstrăinate și lăsate moștenire. Terenul prevăzut la alin. 1, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosință membrului cooperator, potrivit prevederilor art. 4, nu poate depăși suprafața de 6.000 metri pătrați pentru deținătorul casei de locuit. Potrivit art. 23 din Legea 18/1991 sunt și rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moștenitorilor acestora, indiferent de ocupația sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de
locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea țărănimii.
Suprafețele de terenuri aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădină din jurul acestora sunt acelea evidențiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producție.
În cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părți la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.
Pentru suprafața de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producție ca lot de folosință, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepția celor strămutați, pentru realizarea unor investiții de interes local sau de utilitate publică.
Dispozițiile alin. (1) se aplică și persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.
Rezultă așadar că prin articolul 8 din Decretul Lege 42 din 1990 s-a stabilit ca terenul ce constituie proprietatea detinătorilor actuali este suprafața de 1000 de metri pătrați la care se poate adăuga un lot în folosință de 5.000 de metri pătrati arătat la articolul 4 .
Prin expertiza efectuată in cauza și din schița anexă acestei lucrări de la fila 59 dosar expertul desemnat a menționat că în prezent recurenții P. M. și P. L. stăpânesc în fapt suprafața de 1.000 metri pătrati aferentă casei de locuit, identificată în schița anexă la raportul de expertiză cu culoarea galben si că restul suprafeței de teren este folosită de către moștenitorul numitei M. A. pârâtul din prezenta cauză .
În raport cu cele consemnate stabilește tribunalul ca in conditiile art 1846 1847 și respectiv 1890 din vechiul Cod Civil recurenții P. M. și P. L. au posedat sub nume de proprietar, public cel puțin de 30 de ani suprafața de teren de 800 de metri pătrați arătați în chitanța de vanzare cumpărare, incheiată cel mai tarziu la data de 1 mai 1974, posesie care îi îndreptățesc să ceară constatarea uzucapiunii începând cu data de 1 mai 2004, dată anterioară emiterii titlului de proprietate nr._ eliberat la data de 01.06.2055 pe numele defunctei M. A. și care conține și această suprafață de 800 metri pătrați . Însă potrivit Decretului Lege 42 din 1990 și articolul 23 din Legea 18 din 1991 legiuitorul a stabilit că terenurile aferente casei de locuit în suprafață de 1000 de metri pătrati sunt și rămân în proprietatea deținătorilor actuali ai caselor . A susținut intiomatul M. R. că in ceea ce priveste aceasta suprafață recurentii nu au efectuat nici un demers în temeiul Legii 18 din 1991. Totuși legiuitorul nu a stabilit că ar fi fost necesară întreprinderea unui demers atâta timp cat articolul 8 din Decretul Lege 42 din 1990 s-a stabilit că sunt și rămân în proprietatea deținătorilor caselor, terenul aferent în suprafață de 1000 de metri pătrați dar fără a face trimitere la parcurgerea unei proceduri administrative prealabile.
Recurenții reclamanți au solicitat și anularea titlului de proprietate emis pe numele defunctei M. A. în sensul excluderi suprafeței de 4.240 de metri patrati cu privire la care au formulat prezenta acțiune . Totuși prin decizie tribunalul stabilește că aceștia sunt proprietari asupra suprafeței de 1000 de metri pătrati . În temeiul articolului III lit. c din Legea 169 din 1997 odată cu admiterea actiunii in constatare cu privire la suprafata de 1000 de metri pătrați ,identificată de expert prin culoarea galben în schița anexă aflată la fila 59, se va dispune și anularea parțială a titlului de proprietate în sensul excluderii acestei suprafețe de teren.
Recurenții au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată efectuate . Prin sentința recurată aceștia au fost obligați la plata sumei de 800 de lei deoarece acțiunea acestora a fost respinsă. Prin admiterea recursului și admiterea în parte a acțiunii această obligație nu mai subzistă dar deoarece recurenții au solicitat stabilirea dreptului de proprietate pentru 4240 metri pătrați iar acțiunea a fost admisă doar în ceea ce privește suprafata de 1000 de metri patrati, potrivit articolului 276 din vechiul Cod de Procedură Civilă cheltuielile de judecată vor fi acordate proporțional . Tribunalul va acorda recurenților doar cheltuielile de judecată efectuate în prezentul recurs în sumă de 500 de lei.
Pentru aceste motive;
În numele legii,
D ECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții P. M. și P. L., ambii domiciliați în ., județul B. în contradictoriu cu intimații M. R., domiciliat în București, .. 5, .. C, ., sector 4, C. locală de Fond Funciar a comunei Lozna, județul B. și C. Județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. împotriva sentinței civile nr. 2080 din 17 nov. 2014 a Judecătoriei D..
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că admite, în parte, cererea reclamanților și, în consecință, constată că reclamanții au un drept de proprietate cu privire la suprafața de 1000 mp teren, identificată în raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul M. G. C., cu culoare galbenă în schița anexă nr. 3 (fila nr. 59 dosar fond).
Dispune excluderea din titlul de proprietate nr._ emis pe numele lui M. A. a suprafeței mai sus menționată.
Menține restul dispozițiilor sentinței ce nu contravin prezentei.
În tem. art. 274 Cod pr. civilă, obligă intimații să achite recurenților suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.02.2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
A. C. A. M., C. M. C. R.
Red. CM/09.03/2015
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 47/2015. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 56/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
