Grăniţuire. Sentința nr. 480/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 480/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 10033/193/2012
Dosar nr._ revendicare și grănițuire – apel
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 303
Ședința publică de la 17 iunie 2015
Completul compus din:
Președinte - L. L.
Judecător – P. I.
Grefier – U. G. D.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanții L. V. și V. împotriva sentinței civile nr. 480 din 21 ianuarie 2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. în contradictoriu cu intimații I. M. și I. I. M., acțiune civilă având ca obiect revendicare imobiliară și grănițuire.
Dezbaterile în fond asupra apelului au avut loc în ședința publică din 8 iunie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 05.07.2012 sub nr._, reclamanții I. M. și I. I. M. au chemat în judecată pe pârâții L. V. și L. V., solicitând să fie obligați a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 3,30 mp teren situat în intravilanul mun. B., precum și stabilirea liniei de hotar între proprietăți, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că împreună cu I. I. M. sunt moștenitorii defunctului I. M. conform certificatului de moștenitor nr. 95 din 01.10.2010 și proprietarii unei case cu teren aferent, conform contractului de întreținere autentificat sub nr. 183 din 1997, iar pârâții îi ocupă o suprafață de teren de 3,3 mp în mod abuziv, refuzând eliberarea acestuia. Or, acest teren este în spatele casei reclamanților și de aceea nu au posibilitatea să-i îngrijească proprietatea, respectiv zidul clădirii.
Ultertior, în baza constatărilor expertului, reclamanții și-au majorat câtimea terenului revendicat la 5,78 m (f. 106 dosar).
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri și au solicitat efectuarea unei expertize tehnice cadastrale.
Prin întâmpinare pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, arătând că sunt proprietari în baza contractului nr. 3523 din 08.05.2000 pentru construcțiile și terenul în suprafață de 1015 mp, dar nu ocupă nicio porțiune din terenul proprietatea reclamanților .
Consideră pârâții că s-au ivit neînțelegeri întrucât s-au strecurat o . greșeli, omisiuni din partea celor care au întocmit schița terenului lor la intabulare, pentru că din actul de vânzare-cumpărare rezultă că au cumpărat o suprafață de 1015 mp, însă efectiv în posesie au doar suprafața de 917 mp.
Prin sentința civilă nr. 480/21.01.2014, Judecătoria B. a admis acțiunea obligând pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 5,78 mp teren, identificată și delimitată de expert S. C. în raportul de expertiză schița anexă fila 92 ds. colorat în roșu.
S-a stabilit linia de hotar pe aliniamentul 201,205,302,301-300,221, conform schiței anexă a raportului de expertiză S. C., iar pârâții au fost obligați să plătească reclamanților suma de 1029 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Judecătoria a reținut că prin contractul de întreținere nr. 183 din 13.01.1997 reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil casă, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din cinci camere, două antrete, verandă din sticlă și bucătărie de iarnă, grajd, construit din chirpici cu scândură, acoperit cu tablă, cu două încăperi, gheretă construită din cărămidă, acoperită cu tablă, precum și suprafața de 1100 mp teren aferent construcțiilor.
Pârâții L. V. și L. V. au dobândit dreptul de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3523 din 08 mai 2000 asupra unui imobil casă, situată în B.,. nr.81 și construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din patru camere, două bucătării și antreu, precum și a unei suprafațe de 1015 mp teren. Terenul este înscris în Cartea Funciară cu mențiunea 1015 mp din acte, 917 mp din măsurători.
În cauză a fost întocmit un raport de expertiză efectuat de către expert S. C. care a confirmat faptul că pârâții ocupă o suprafață de 5,78 mp teren din proprietatea reclamanților, după cum rezultă din actele de proprietate pe care le dețin.
Instanța a reținut că pârâții au cumpărat o suprafață de 1015 mp teren de la foștii proprietari D. C. și D. E., dar că în realitate la măsurători s-a găsit o suprafață de 900 mp, iar la intabulare a fost trecută o suprafață de 917 mp.
A mai arătat expertul S. C. că vecinei, U. M., i s-a găsit la măsurători o suprafață de 711 mp față de 636 mp cât are în actul său de proprietate nr. 183/13.01.1997.
S-a mai constatat că în cauză, spre deosebire de reclamanții care au făcut dovada dreptului de proprietate, pârâții nu au opus nici un titlu de proprietate valabil cu privire la suprafața de 5,78 mp teren litigios și că însuși pârâtul L. V. în întâmpinarea depusă a recunoscut faptul că aceste divergențe între părți s-au ivit odată cu intabularea terenului său, depistându-se o suprafață mai mică la măsurători.
Potrivit dispozițiilor art. 584 cod civil orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.
Cât privește acțiunea în grănițuire, instanța a admis și a stabilit limita de hotar pe aliniamentul punctelor 201,205,302,301-300,221 conform schiței anexe a raportului de expertiză S. C..
Această linie de hotar s-a stabilit ținându-se cont de actele de proprietate ale părților, de existența construcțiilor vechi, „de paralelismul laturilor terenului din litigiu” și de asemenea, de identificarea unor segmente din hotarul actual (gard construit de reclamanți).
A constatat că cererea reclamanților cu privire la cheltuielile de judecată este întemeiată pentru suma de 1029 lei, reprezentând taxă timbru acțiune, onorariu avocat și onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel pârâții L. V. și L. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:
1.Stabilirea graniței pe linia dreaptă marcată pe schiță prin următoarele doua puncte:
- la capătul dinspre stradă, in zona punctului 201 din schița atașata expertizei, la o distanta de 0,51 cm de construcția reclamanților (si nu de 0,60 cum s-a stabilit la fond), asa cum rezulta din planul de situație al imobilului reclamanților,
- la capătul opus străzii, în zona punctului 300 din schița depusa pentru termenul dinl9.11.2013, distanța să fie de 1,55 metri față de colțul din spate al casei apelanților și nu de 1,30 cum s-a stabilit la fond, (distanța corectă rezultând din schița atașata contractului de vanzare-cumparare atașat),
2. Respingerea capătului de cerere in revendicare ca nefondat;
3. Compensarea cheltuielilor de judecată și nu obligarea pârâților la plata în întregime a cheltuielilor efectuate de reclamanți.
Concret, apelanții consideră că hotarul este greșit stabilit, în realitate acesta trebuind să fie pe linia dreaptă ce unește punctele arătate mai sus (dinspre stradă și în capătul opus acesteia).
Apelanții au scos în evidentă următoarele aspecte esențiale în privința cărora consideră că nu au fost în nici fel analizate de prima instanță, deși au fost puse în discuție la dezbaterile pe fond:
În primul rând, dintre toți cei trei proprietari ai căror proprietăți au fost măsurate de către expertul S., pârâții apelanți sunt singurii care dețin mai puțin teren decât li se cuvine conform actului de proprietate.
În contractul lor de vânzare cumpărare nr. 3523/08.05.2000 este indicata o suprafața totala de 1015 metri dar, la măsurători, expertul a constatat că dețin de fapt doar 900 m.p., deci mai puțin cu 115 m.p. decât în acte, și cu 17 m.p. chiar și față de suprafața intabulată "cu minus" în momentul cumpărării. Dacă se scad și cei 5,78 m.p. indicați în sentință, ar rămâne cu doar 894,22 m.p. in loc de 1015 m.p.
U. M., vecinul din est al reclamanților, deține în fapt 711 m.p., cu 75 m.p. mai mult decât cei 636 m.p. înscrisi in actul sau de proprietate - contractul de întreținere nr. 1283/1997.
Iar reclamanții dețin în fapt 365 m.p., deja cu 25 m.p. mai mult decât li se cuvin conform actelor de proprietate.
În consecință, este total nefondată afirmația făcută de către instanța de fond la pagina 2 alin. 11 din hotărâre: "În cauză, spre deosebire de reclamanții care au făcut dovada dreptului de proprietate, pârâții nu opun nici un titlu de proprietate valabil cu privire la suprafața de 5,78 m.p. teren litigios". În realitate reclamanții nu au făcut dovada unui titlu pentru cei 25 m.p. pe care îi dețineau deja în plus la momentul în care au formulat acțiunea, pe când pârâților le lipseau deja 115 m.p.
În al doilea rând, reclamanții au prezentat drept titlu de proprietate
doar contractul în forma narativă, fără a depune la dosar și schița care să prezinte amplasamentul concret al terenului pe care l-au primit.
Însă expertul desemnat în cauză a avut o atitudine părtinitoare față de reclamanți, înlăturând fără temei planul de încadrare în zonă pe care pârâții l-au prezentat atât la măsurătorile de la fața locului cât și cu ocazia obiecțiunilor față de raportul inițial, deși acest plan este foarte exact și indică dimensiuni clare limitei de hotar față de casa pârâților.
Reclamanții ar fi trebuit să pună la dispoziția instanței și expertului schița concretă a terenului cumpărat, eventual autorizația de construcție pentru a se stabili dacă a fost respectat amplasamentul construcției funcție de terenul aferent casei și anexelor (fiind construita in anul 1962 trebuiau sa existe asemenea documente).
S-a depus doar o schiță de plan care nu are cote, dimensiuni, și nu exprimă cu certitudine distanțele dintre construcții si liniile de hotar.
În al treilea rând, chiar reclamanții au adus în discuție la penultimul termen de judecată că au făcut un schimb de teren cu vecinul din partea opusă pârâților, schimb ce nu a fost analizat de expert deși afectează configurația terenului sub aspectul lățimii la . de hotar cu pârâți.
In ceea ce privește amplasamentul concret al liniei de demarcație și al formei acesteia;
S-a arătat că rezultă din schițele depuse la dosar dar și din acordul dat de ambele parți cu ocazia cercetării la fata locului, că granița este sub forma unei linii drepte, neîntrerupte si fără unghiuri care să ocolească părțile de clădire ale reclamanților care sunt „împinse” peste proprietatea pârâților.
In ceea ce privește distanța la care ar trebui să se afle această linie dreapta față de punctele de reper ce nu s-au modificat în timp (pârâții needificând nici o construcție din anul 2000 când au cumpărat), respectiv față de construcții:
În capătul dinspre stradă expertul a indicat ca punct de demarcație cel numerotat cu 201 în toate schițele efectuate, punct ce se află la 0,60 metri față de construcția reclamanților.
In realitate, punctul 201 ar trebui să se afle la doar 0,51 m de construcția reclamanților, aceasta fiind distanța reală și corectă ce rezulta din planul de situație al imobilului reclamanților.
Dacă se analizează cotele din zona pe care pârâții au încercuit-o pe acest plan pentru a o scoate în evidentă, se observă că hotarul dinspre stradă al reclamanților este împărțit în trei segmente mari, respectiv 6,16 m, 4,00 m si 4,02 m . Rezultă un total de 14,18 metri care este foarte apropiat de cei 14,32 indicați de expertul Strachinescu.
Interesează însă pentru grănițuire, segmentul de 4,02 metri aflat la granița cu pârâții, lungime din care trebuia scăzută dimensiunea peretelui construcției, care este de 3,53 metri, rămânând deci o distantă de 0,51 între construcție si linia de hotar.
Rezulta deci că în mod greșit s-a stabilit că punctul de plecare al liniei de demarcație se afla la 0,6 metri fata de construcția reclamanților, în realitate, conform raționamentului de mai sus, el aflându-se la 0,51 metri.
La capătul opus străzii, în zona punctului 300 din schița depusă pentru termenul din 19.11.2013, distanța ar trebui sa fie de 1,55 metri față de colțul din spate al casei pârâților, și nu de 1,30 cum s-a stabilit la fond, distanta corectă rezultând din schița atașata contractului de vanzare-cumparare al pârâților.
Cu privire la acest aspect, a solicitat să se observe că au formulat și obiecțiuni la expertiză înregistrate la 22.11 2013 pentru termenul de judecata din 27.11.2013, la care
s-a atașat si schița doveditoare, însă nici instanța de fond si nici expertul nu au ținut cont de observațiile respective deși erau punctuale, cu raportare strict la dimensiunile din schiță.
Apelanții au solicitat în obiecțiuni ca expertul să indice distanța dintre zidul casei și linia de hotar propusă, precizând că în realitate distanțele sunt următoarele:
-1,00 metri între punctele "c" si "d", respectiv latura dinspre stradă a casei, distanță ce corespunde schiței imobilului
-1,30 metri între punctele "a" si "b", respectiv latura din spate a casei, opusă străzii.
Analizând însă schița imobilului pe care pârâții îl au în proprietate, se observă că distanța reală dintre latura din spate a casei și limita de hotar este de 1,55 metri si nu de 1,30 metri:
-pe schița imobilului este în primul rând cota de 6,35 metri corespunzătoare distantei dintre peretele din centrul casei si linia de hotar;
-din cei 6,35 metri urmează a se scade lățimea camerei de 4,50 metri si grosimea peretelui de 0,3 metri, rezultând că între latura exterioară a peretelui casei si linia de hotar cu reclamanta rămâne o distanță de 1,55 metri:
-distanța de 1,55 metri fusese de fapt confirmată inițial chiar de către expert prin aceea că în prima lucrare depusă la dosar a indicat că distanța dintre hotar si zidul reclamantei este de 0,30 metri, abia in răspunsul la obiectiunii indicând distanta de 0,60 metri care nu mai permite respectarea distantei de 1,55 metri dintre casa pârâților și hotar
Un alt motiv de apel l-a constituit greșita admitere a capătului accesoriu de cerere, în revendicare a terenului amplasat în spatele casei reclamanților.
S-a arătat că instanța a plecat de la premisa greșită a ocupării de către pârâți a acestui teren fără drept, fiind inclus conform graniței stabilite prin aceeași hotărâre, în lotul reclamanților.
În realitate, întreg probatoriul reliefează faptul că fâșia de teren din spatele casei reclamanților nu a fost ocupată de nimeni, ci pur și simplu, datorită construcțiilor ridicate de aceștia (zid cărămida, perete din scânduri al unei construcții gen depozit/debara), ea a rămas abandonata în spatele zidurilor, fără a exista nici o cale de acces dinspre curtea reclamanților către acest teren.
Apelanții au arătat că au depus la dosar chiar si planșa foto din care rezultă locul închis în care se află terenul în litigiu exclusiv din culpa reclamanților, dar și faptul că înainte de a cumpăra imobilul exista un depozit al foștilor proprietari care era lipit de zidul casei reclamanților (în poză se vede pe zidărie amprenta fostului depozit).
Dimpotrivă, pârâții apelanți au demolat anexa indicată mai sus și au eliberat atât zidul casei reclamanților cât și terenul în discuție, astfel încât nu se poate în nici un mod reține că ar fi ocupat fără drept vreo suprafață din proprietatea vecinilor.
In consecință, indiferent de linia de hotar stabilită și de cât teren rămâne după grănițuire reclamanților în spatele casei lor, acțiunea în revendicare trebuia respinsa ca nefondata.
Al treilea motiv de apel a fost formulat în legătură cu cheltuielile de judecată, arătându-se că nu rezultă din considerentele hotărârii apelate că instanța ar fi luat în considerare și cheltuielile efectuate de pârâți și că ar fi realizat o compensare.
În dovedire apelanții au solicitat efectuarea unui supliment la expertiză care să valorifice schițele la care s-a făcut trimitere în motivele de apel.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 274 si urm. 282 si urm. C. 1865.
Prin întâmpinare, intimata I. M. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
A arată că din întregul probator administrat, prima instanță a reținut că a făcut dovada dreptului de proprietate și a întinderii acestuia potrivit certificatului de moștenitor nr. 95 din 1.10.2010 și a contractului de întreținere autentificat sub nr. 183/1997și rectificat în baza încheierii de rectificare nr._/2009.
Contrar aspectelor invocate de apelanți, s-a depus și schița aferentă acelui contract de întreținere, schiță care a fost întocmită cu ocazia încheierii contractului respectiv. Arată că nu a cumpărat nici un teren, ci acesta a fost dobândit prin moștenire de defunctul ei soț, care la rândul lui l-a dobândit prin contractul de întreținere.
S-a apreciat că instanța de fond în mod corect și temeinic analizând actele de proprietate ale părților, independent de intabularea și planul de situație întocmit la cererea pârâților, a constatat întemeiată acțiunea și a admis-o.
Se reproșează de către apelanți că nu s-a ținut cont de schimbul de teren pe care reclamanta l-a făcut cu vecinul C. G.- Dimpotrivă, instanța de fond a analizat înscrisurile, trimițându-le expertului spre analiză, însă s-a constatat că nu au relevanță pentru soluționarea cauzei.
Pe de altă parte însă, apelanții recunosc că le lipsește o suprafață de teren din cea cumpărată, însă nu au o explicație pentru acest lucru. În schimb, încearcă să-și întregească proprietatea pe seama reclamanților sau se sugerează că terenul acestora este deținut de vecina U. M. la care s-a măsurat teren în plus.
Deși expertul a constatat la măsurătoare plusul, acesta nu a considerat că pârâții ar fi deposedați de vecina U. M..
Totodată, apelanții susțin că distanța dintre zidul casei reclamanților și hotar ar fi de 0,3o m. În realitate, analizând obiecțiunile formulate la instanța de fond se reține o distanță de 0,60 m.
Până în anul 1992, vecin cu terenul și casa reclamanților în locul pârâților, a fost un unchi al reclamantei, R. I., iar cele două proprietăți nu erau delimitate prin gard. Ulterior, în locul unchiului s-a mutat familia D. C. și E. și de asemenea nu s-a procedat la delimitarea celor două proprietăți.
În anul 2000 familia D. a vândut terenul apelanților. Treptat au început problemele, încă din timpul vieții soțului reclamantei, pârâtul L. rupând niște scânduri din gardul de lângă chioșcul de la stradă, intrând pe proprietatea reclamanților. La insistențele soțului reclamantei și în urma unor certuri s-a realizat un gard cu stâlpi de fier, montați în beton, cu sârmă zincată, pe o anumite porțiune.
În urmă cu 5- 6 ani reclamanții au încercat să facă gard care să separe cele două proprietăți, însă nu au ajuns la nici o înțelegere cu pârâții care nu le-au permis accesul pentru a se efectua lucrările.
În apel s-a efectuat op schiță suplimentară la raportul de expertiză, care însă a reținut în majoritate aceleași dimensiuni cu cele din schița de la fond.
De asemenea, s-a efectuat o cercetare la fața locului.
Apelul este fondat.
În privința revendicării, tribunalul constată că nu s-a făcut nici o dovadă a faptului ocupării de către pârâți a terenului din spatele casei reclamanților.
Dimpotrivă, proprietățile părților sunt despărțite de gard doar în prima parte a liniei de hotar pornind dinspre ., după care în continuarea gardului este peretele unei magazii din lemn, apoi încă un gard de lemn, peretele unei anexe, în prelungire un zid de cărămidă și peretele din spate al casei reclamanților.
Iar această situație a fost verificată în mod direct și de către completul de apel la cercetarea la fața locului (f. 64 ds. apel).
De asemenea, la cercetarea la fața locului ambele părți prezente au arătat că în spatele casei reclamanților nu a existat niciodată vreun gard. Mai mult, însăși reclamanta a declarat că, lipit de acest zid al casei cale, a fost construită de către socrii săi (proprietari anteriori ai casei cumpărate de către pârâți), o magazie din lemn.
Iar instanța a constatat că într-adevăr, pe zidul din spate al casei reclamanților există urmele acestei magazii.
Așadar, nu numai că pârâții nu au făcut vreun act de ocupare a terenului din spatele casei reclamanților (teren care se află chiar în prelungirea curții interioare a pârâților, în fața ușii acestora de intrare în casă – și este colorat cu roșu în schița de la f. 92 judecătorie( ci dimpotrivă, au eliberat acest teren, magazia respectivă fiind demolată.
Iar la fața locului s-a constatat că pe acea fășie (foarte îngustă de altfel, cu lățime de 0,60 m și 0,40 m între punctele 303 – 217 – 220 – 221 în schița din apel) în suprafață de aproximativ 5 mp – nici măcar nu este vegetație, ci este liberă în totalitate (situație care rezultă fără echivoc inclusiv din planșele foto – f. 82 – 85 dosar judecătorie).
În fotografia de la fila 83 se observă foarte clar că între zidul casei reclamantei și tufa de iasomie din curtea pârâților este lăsată o distanță, vegetația nefiind pe zid (or, în acel punct, potrivit expertului, ar trebui să existe între peretele casei și linia de hotar propusă doar 0,53 m).
Așadar, în speță nu s-a dovedit situația de fapt a ocupării de către pârâți a vreunei porțiuni de teren din spatele casei reclamanților așa cum au pretins aceștia.
Faptul că în spatele acestei case rămâne zăpadă căzută, nu le poate fi imputabil pârâților în condițiile în care aceștia au devenit vecini cu mult timp după ce fusese construită locuința reclamanților care a fost amplasată chiar lângă linia de hotar. În plus, tot pe aceeași linie (tangent chiar cu hotarul, în unele puncte), reclamanții și-au construit și anexele, astfel încât ei înțiși și-au îngrădit accesul în spatele casei lor, fiind imposibil să ajungă la locul respectiv de pe proprietatea lor, ci trebuind să intre prin curtea pârâților pentru a-și îngriji zidul din spate al casei (în speță însă, nu se pune problema analizei unei servituți de trece pentru îngrijirea zidurilor întrucât acțiunea nu are un asemenea obiect).
În privința grănițuirii, tribunalul constată fondate doar pațial criticile apelanților.
Astfel, deși aceștia susțin că linia de demarcație pe porțiunea dinspre . fost greșit stabilită, tribunalul constată că între punctele 201 - 301 (marcate identic atât în schița de la f. 92 ds. judecătorie cât și în schița depusă în apel -. f. 55) hotarul este corect.
Astfel, punctul 201 de pornire a demarcației începând de la stradă, a fost stabilit la o distanță de 0,60 m de colțul (pct. 200) anexei reclamanților. Or, această distanță este cea corectă și nu 0,51 m așa cum susțin pârâții apelanți, întrucât rezultă expres și întocmai din schița aferentă contractului de întreținere autentificat sub nr. 183/1997 prin care reclamanții au dobândit terenul și construcțiile în anul 1997 de la I. T. (f. 6 dosar fond, f. 57 apel mai lizibilă).
Iar aceasta este schița pe baza căreia își justifică reclamanții pretenție, nefiind adevărat că nu ar fi prezentat vreo schiță aferentă actului lor de proprietate.
De altfel, și din actul de care se prevalează apelanții (planul de situație – de la fila 8, 40 și 58 apel - în formă mai lizibilă) rezultă că între linia de hotar și colțul anexei reclamanților de la . I.C. B.), distanța era de 0,78 m, fiind menționată expres această cotă.
Așadar, în acel act distanța era chiar mai mare de 0,6 m cât a stabilit instanța. S-a avut în vedere însă această din urmă distanță întrucât a fost luat în considerare amplasamentul actual al gardului dintre proprietăți care există pe linia 201 – 205, gard făcut chiar de către soțul reclamantei „cu stâlpi de fier montați în beton cu sârmă zincată”, așa cum recunoaște reclamanta intimată prin întâmpinarea depusă în apel (f. 24).
Apelanții au mai criticat modul de stabilire a liniei de hotar și în zona punctului 300 din schița efectuată la fila 120 judecătorie – schița finală, în urma obiecțiunilor.
Această critică este fondată.
Expertul a stabilit (f. 120) o dimensiune de 0,13 m între punctul 300 (care reprezintă colțul gardului zidit care unește anexa de casa reclamanților) și pct. 303 situat pe linia de hotar propusă (situație explicitată și în scris la fila 98).
De asemenea, dimensiunea segmentului (a) – (b) de la colțul casei pârâților, până la linia de hotar propusă de expert, este de 1,30 m.
Or, din schița imobilului pârâților aferentă contractului de cumpărare (f. 16 judecătorie, respectiv 9 apel) rezultă că distanța reală dintre colțul casei pârâților și linia de hotar este de 1,55 m și nu de 1,30 m.
Astfel, pe această schiță este notată cota de 6,35 m între peretele din centrul casei pârâților și linia de hotar. Iar lățimea camerei este de 4,5 m, cu o grosime a peretelui de 0,3 m, astfel încât rezultă că între zidul exterior al casei reclamanților (colțul acesteia) și linia de hotar, ar trebui să rămână o distanță de 1,55 m deci mai mare decât cea propusă de expert, de 1,30 m.
Așa fiind, instanța de apel va modifica linia de hotar în porțiunea 301 – 221 din ultima schiță de la fila 120 judecătorie, (identică cu cea de la fila 92) luând ca reper pentru stabilirea acestei linii punctul 300 în loc de 303 din această schiță.
De altfel, este de observat că acest punct 300 reprezintă chiar colțul gardului zidit de reclamanți ce face legătura între anexa și casa lor ( punctele 300 – 18 - f. 120).
Așadar, construind acest gard zidit, chiar reclamanții au achiesat asupra liniei de demarcație, stabilind-o prin acel punct.
Se mai constată totodată, că de fapt acest punct 300 este cel care face legătura în linie dreaptă cu celălalt colț al anexei reclamanților (pct. 215), așa încât și pct. 215 va fi luat în considerare ca reper de demarcație (fiind de altfel poziționat pe linia dreaptă cu 214 și 266, în condițiile în care așa cum a arătat expertul judiciar colțul magaziei reclamanților din pct. 205 s-a lăsat în interiorul proprietății reclamanților).
Prin urmare, pentru aceste motive, instanța va stabili linia de hotar prin punctele 301 – 215 – 300. în loc de 301 – 303.
Iar de la pct. 300 linia va merge paralel cu zidul casei, respectiv cu menținerea lățimii de 0,40 m dintre punctele 300 și 217 (care constituie colțul casei reclamanților), tocmai pentru a se asigura configurația de linie dreaptă de demarcație (paralelismul).
În acest context, punctul final al liniei de hotar va fi 304 situat pe segmentul 221 – 220, respectiv la o distanță tot de 0,40 m de celălalt colț (220) al casei reclamanților.
Și critica referitoare la stabilirea cheltuielilor de judecată de către judecătorie, este fondată.
Se constată că la judecata în primă instanță părțile au efectuat cheltuieli aproximativ egale (reclamanții 1035 lei din care taxă 35 lei și onorariu expert 1000 lei, iar pârâții 1000 lei onorariu avocat). Or, întrucât acțiunea în grănițuire profită ambelor părți, iar revendicarea a fost respinsă, rezultă că în temeiul art. 276 Cod procedură civilă ar fi trebuit să se efectueze compensarea cheltuielilor efectuate la judecătorie.
În concluzie, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, instanța va admite apelul schimbând în parte sentința atacată în sensul respingerii ca nefondat a capătului de cerere în revendicare, al modificării liniei de hotar dintre proprietățile părților și al compensării cheltuielilor de judecată efectuate la judecătorie.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, ca urmare a admiterii apelului intimații reclamanți vor fi obligați să plătească apelanților suma de 35 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâții L. V. și V. în contradictoriu cu intimații reclamanți I. M. și I. I. M., împotriva sentinței civile 480/21.01.2014 a Judecătoriei B. .
Schimbă în parte sentința în sensul că respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect revendicare.
Stabilește linia de hotar dintre proprietățile părților între punctele 201 –_-215-300 – 304 (acest ultim punct fiind situat pe segmentul 221-220, respectiv la o distanță de 0,4 m de punctul 220 ) conform schiței anexă 1 la obiecțiunile la raportul de expertiză S. depusă în apel la fila 55 dosar.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către părți la judecata în fond.
Obligă intimații să plătească apelanților suma de 35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. L. P. I. U. D.
Red. L.L/15 iulie 2015
Jud. H. F.
Dact. D.U.
Ex. 6/ 16 iulie 2015
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 305/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Pretenţii. Decizia nr. 227/2015. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
