Ordin de protecţie. Decizia nr. 173/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1508/193/2015
Dosar nr._ ordin de protecție
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
Ședința Camerei de Consiliu de la 01 aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – A. C.
Judecător – H. I.
Grefier C. R.
Ministerul Public este reprezentat de procuror P. M.
DECIZIA CIVILĂ NR. 173 A
Pe rol judecarea apelului civil, având ca obiect „ordin de protecție”declarat de apelanta – reclamantă M. M. G., cu domiciliul în municipiul B., ., județul B., cu domiciliul ales la Cabinet avocat G. M., cu sediul în municipiul B., . U10, ., în contradictoriu intimatul – pârât M. D., cu domiciliul în municipiul B., .. 7, . C, . și cu participarea în proces a Parchetului de pe lângă Judecătoria B., împotriva sentinței civile nr. 2782/16.03.2015 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, se prezintă apelanta, intimatul asistat de av. A. I. și reprezentantul Ministerului Public.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare, obiectul cauzei și stadiul judecății, după care:
Apelanta depune la dosar delegația de reprezentare juridică a doamnei av. G. M. și o cerere formulată de apărător, prin care solicită lăsarea cauzei peste rând, având cauze la Judecătoria D. ori amânarea pronunțării în cazul în care dosarul rămâne în pronunțare.
Av. A. I., pentru intimat, depune la dosar delegația de reprezentare juridică și chitanță reprezentând onorariu avocat, precum și două copii de pe două declarații de martori din ds. nr._/193/2014.
Duplicatul înscrisurilor se comunică și apelantei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Apelanta, având cuvântul, solicită admiterea apelului, casarea sentinței apelate și, pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Av. A. I., pentru intimat, solicită respingerea apelului, ca neîntemeiat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu există dovezi din care să rezulte că intimatul a comis un act de violență împotriva minorei, a apelantei sau asupra mamei acesteia, în accepțiunea art. 4 din Legea nr. 217/2003. Între apelantă și intimat există o situație conflictuală, că intimatul a avut dificultăți în ceea ce privește exercitarea dreptului recunoscut prin hotărâre judecătorească privind locuința minorei și de a avea legături personale cu minora.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2782/16 03 2015 a judecătoriei B. s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâtul M. D. având ca obiect instituirea ordinului de protecție.
Pentru a se pronunța astfel instanța reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni în data de 06.02.2015 sub nr._, reclamanta M. M. G. a solicitat, în contradictoriu pârâtul M. D., emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună următoarele măsuri pe o perioadă nelimitată: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de cel mult 100 m, față de reclamantă, obligarea pârâtului la păstrarea aceleiași distanțe față de M. D., născută la data de 16.06.2007, precum și față de Echimov D., obligarea pârâtului la păstrarea unei minime distanțe apreciată de 100 față de domiciliul acesteia din municipiul B., ., interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondență față de reclamantă cât și față de minoră și față de mama reclamantei și încredințarea minorei până la soluționarea acțiunii de divorț.
În motivare, reclamanta a arătat că este căsătorită cu pârâtul din anul 2007, iar din această uniune a rezultat minora M. D., iar pârâtul a dat dovadă pe parcursul căsătoriei de iresponsabilitate față de ea și față de minoră, manifestându –se violent, vulgar în limbaj și cu amenințări.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri iar în drept au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
Se arată că, legal citat, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și a solicitat cheltuieli de judecată.
Prima instanță a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și proba cu martori.
Din probele administrate prima instanță a reținut că temeiul de drept al cererii formulate are drept scop protejarea victimelor agresiunilor astfel cum acestea au fost definite în cuprinsul Legii nr. 217/2003, modificată prin legea nr. 25/2012, prin care este reglementată procedura specială și raportat la prezenta cauză, prima instanță a constatat că părțile au calitatea de membrii de familie, reclamanta fiind soția pârâtului, astfel cum rezultă din actele de stare civilă ce au fost depuse la dosarul cauzei la instanța de fond.
A mai reținut prima instanță că în ce privește starea invocată, urmează a fi clarificat aspectul exercitării de către pârât a violențelor de tipul celor prevăzute în cuprinsul actului normativ special, însă deși au fost invocate dispozițiile art. 4 din lege, nu s –a dovedit în fața instanței de judecată, faptul că pârâtul a exercitat asupra reclamantei ori asupra fiicei sale minore violențe verbale sau violențe fizice.
În continuare, a mai reținut instanța de fond că, din declarațiile martorilor Echimov D. și M. L., a rezultat faptul că pârâtul se comportă bine cu fiica sa, iar de la declanșarea procedurii de divorț și până în prezent nu au existat acte de violență fizică exercitate de către pârât asupra reclamantei sau a minorei.
De asemenea, în ceea ce privește starea de pericol în care s –ar găsi reclamanta și minora, prima instanță a reținut că potrivit disp, art. 23 din Legea nr. 217/2003 rezultă că pentru a fi admisă o astfel de acțiune trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: urgența luării măsurii, caracterul vremelnic al măsurii luate, existența unei forme de violență exercitată de unul dintre membrii familiei, însă în cauză, prima instanță a reținut că reclamanta a invocat episoade de violență verbală și fizică manifestate de pârât față de aceasta, dar cu toate acestea reclamanta nu a formulat vreo plângere împotriva pârâtului și nu a depus la dosar vreun înscris medical din care să rezulta faptul că violențele fizice sunt exercitate.
Referitor la listingul mesajelor trimise de pârât reclamantei, prima instanță a constatat că din cuprinsul acestora nu rezultă exercitarea unei forme de violență verbală sau psihologică.
Prima instanță analizând actele depuse la dosar a constatat că între părți există neînțelegeri, concretizate în certuri, însă acestea nu sunt de natură să determine convingerea instanței că pârâtul reprezintă o amenințare imediată pentru reclamantă sau pentru minoră, cu atât mai mult cu cât pârâtul în relație cu fiica sa dovedește un comportament corespunzător.
A mai arătat prima instanță că, aspectul urgent și preventiv al măsurii de protecție rezultă din disp. art. 24 din lege care prevăd expres că durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecție se stabilește de către judecător și nu poate să depășească 6 luni, așa încât rezultă că instituirea măsurii ordinului de protecție este de strică și esențială necesitate pentru protecția vieții și integrității corporale sau a libertății persoanei reclamante. Or, pentru justificarea urgenței reclamanta era ținută a dovedi existența unor acțiuni faptice ale pârâtului care creează un risc serios asupra drepturilor ei, instituirea ordinului de protecție impunându-se doar dacă viața, integritatea sau libertatea persoanei este în mod actual și real pusă în pericol și chiar în aceste condiții, protecția poate fi oferită doar pe o perioadă limitată de timp.
Prin urmare, prima instanță a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă, părțile având posibilitatea rezolvării problemelor privind exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești prin intermediul acțiunii civile de drept comun, și nu prin intermediul unei cereri de emitere a ordinului de protecție care este o acțiune specială.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând – o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocându-se în drept disp. art. 466 și urm. Cod procedură civilă.
În motivarea apelului reclamanta arată că sentința este nelegală și netemeinică, în considerarea faptului că s –au făcut suficiente dovezi pentru instituirea acestui ordin de protecție pe o perioadă limitată, dovezi care se referă la probele cu martori, prin care s –a dovedit atitudinea pârâtului atât față de reclamantă, față de copil cât și față de mama acesteia cu care locuiesc împreună, faptele de amenințare, jignire, mesajele telefonice permanente cu tentă de amenințare și cu tentă religioasă, dovezile de la poliție prin care s-a reclamat de mai multe ori atitudinea pârâtului cât și actele medicale din care reiese modul cum a fost afectată minora datorită comportamentului tatălui, reclamanta fiind nevoită să facă consiliere psihologică în acest sens.
Intimatul M. D., a fost asistat în instanță de avocat A. I., care depune la dosar două copii după declarația minorei și după declarația martorului L. P., date în dosarul nr._/193/2014 al Judecătoriei B., declarații pe care înțelege să le folosească ca și dovezi în apărare în prezenta cauză.
Reclamanta –apelantă nu formulează alte cereri de probe.
Examinând apelul, tribunalul apreciază că acesta este nefondat, motivat de următoarele:
În cadrul motivelor de apel formulate, reclamanta reia pe scurt aceleași aspecte pe care le –a înfățișat, de altfel, și în fața primei instanțe, în raport de care însă nu a luat în considerare nici un alt probatoriu elocvent care să convingă asupra justeței celor solicitate.
În atare context, tribunalul va avea în vedere, la examinarea apelului, probatoriile deja administrate la fond, cât și înscrisurile depuse de pârât în apel, în raport de care constată că, într –adevăr, așa cum, de altfel, a reținut și prima instanță în considerentele sentinței atacate cu prezentul apel, pretențiile reclamantei nu sunt justificate. Este adevărat faptul că din declarațiile martorilor audiați a rezultat cu evidență o stare tensională între părți, însă pretinsele episoade de violență exercitate de pârât asupra reclamantei, s –a susținut a se fi săvârșit, cu precădere, anterior promovării prezentei cereri, fapt confirmat de însăși martora Echimov D., mama reclamantei, care în finalul declarației sale susține, tocmai, faptul că de la declanșarea procedurii de divorț și până în prezent nu s –au mai exercitat acte de violență fizică din partea pârâtului asupra reclamantei și minorei, pe motiv că părțile sunt despărțite în fapt.
Tot martora, afirmă faptul că pârâtul a venit să viziteze minora însă aceasta l –a refuzat iar martora nu i –a mai permis să intre în curte, împrejurare care a degenerat într – un conflict spontan, ocazie cu care pârâtul a folosit un limbaj inadecvat.
Perioadele pe care martorii le relevă în declarațiile lor relativ la relațiile dintre părți, pot fi considerate, eventual, cu relevanță în ce privește caracterizarea raporturilor dintre cele două părți în cadrul procesului de divorț, însă nu pot fi considerate elocvente în ce privește condițiile promovării unei cereri pentru instituirea unui ordin de protecție în condițiile reglementate de legea specială pentru că ele trebuie să caracterizeze o stare de pericol iminent și actual asupra vieții, sănătății, integrității fizice și psihice ale celui care reclamă și a membrilor familiei sale, ceea ce în speță nu s –a dovedit.
Nu a fost dovedită, în opinia tribunalului, nici pretinsa situație de risc la care ar fi expusă minora atunci când se află în prezența tatălui său, martorii declarând că relația dintre aceștia este una normală iar tatăl manifestă atenție față de fetiță, dreptul acestuia de a păstra legături personale cu copilul său fiind consacrat și ocrotit de lege și stabilit, de altfel, și prin hotărâre judecătorească, așa încât, neexistând temeiuri concrete pentru a putea fi îngrădit în maniera solicitată de reclamantă, tribunalul constată hotărârea primei instanțe ca fiind justă. Aspectele legate de încredințarea minorei au fost provizoriu stabilite prin sentința civilă nr._/2014 a judecătoriei B. pe calea ordonanței președințiale și urmează a se lămuri definitiv în cadrul procesului de divorț, motive pentru care tribunalul va respinge prezentul apel ca nefondat și va menține hotărârea primei instanțe ca temeinică și legală.
Conform art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, obligă apelanta să plătească intimatului suma de 500 lei cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
Decide:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta – reclamantă M. M. G. cu domiciliul în municipiul B., ., județul B., cu domiciliul ales la Cabinet avocat G. M., cu sediul în municipiul B., . U10, ., în contradictoriu intimatul – pârât M. D., cu domiciliul în municipiul B., .. 7, . C, . împotriva sentinței civile nr. 2782/16.03.2015 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Obligă apelanta să plătească intimatului M. D. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. CristinaHrușcă IrinaCucuruz R.
Red. jud AC/Tehn. F.A-M/06.04.2015v
| ← Pensie întreţinere. Decizia nr. 113/2015. Tribunalul BOTOŞANI | Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 61/2015.... → |
|---|
