Acţiune în constatare. Decizia nr. 203/2012. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 203/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-07-2012 în dosarul nr. 203/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 203/.>

Ședința publică din data de 3 iulie 2012

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: S. Ș. M.

JUDECĂTOR: D. O. P.

Grefier: C. N.-D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării apelului declarat de către apelant pârât M. B. - prin P. împotriva sentinței civile nr. 4428/25.04.2008 pronunțată de către Judecătoria B. în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. D. și intimat pârâtă ., având ca obiect acțiune în constatare

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 26.06.2012, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03.07.2012.

TRIBUNALUL,

P. sentința civilă nr. 4428/25.04.2008, Judecătoria B. a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M. B.,

A fost admisă actiunea formulata de reclamanta A. D., in contradictoriu cu paratii . si M. B. prin primar si in consecinta, s-a constatat ca prin contractul de vanzare cumparare nr._/21.10.1997 reclamanta a devenit titulara dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat in B., ..8, camera, bucatarie, debara, antreu, in suprafata totala de 42,78 mp.

S-a constatat ca apartamentul mai sus descris face parte din imobilul casa de locuit situata in B., . 8, compus din mai multe apartamente, neintabulata in CF, terenul pe care este situata fiind identificat in CF 5741 B., nr top. 6048/1, gradina de 9572,15 mp, de sub A+ 55, proprietar fiind Statul R. cu titlu de drept de nationalizare in baza Legii nr. 119/1948.

S-a dispus dezmembrarea imobilului teren inscris in CF 5741 B., nr top 6048/1, gradina in suprafata de 9572,15 mp in trei loturi dupa cum urmeaza:

- lotul nr. I format din imobilul corespunzator nr. top 6048/1/1, gradina in suprafata de 8195 mp, ce se va inscrie la numele vechiului proprietar, Statul R.;

- lotul nr. II format din imobilul corespunzator nr. top 6084/1/2, gradina in suprafata de 961,70 mp, care urmeaza sa fie reinscris in aceeasi CF la numele vechiului proprietar, Statul R.

- lotul nr.III format din imobilul corespunzator nr. top 6084/1/3, gradina in suprafata de 370,45 mp, care urmeaza sa fie reinscris in aceeasi CF la numele vechiului proprietar, Statul R.

S-a dispus schimbarea ramului de cultura a imobilului corespunzator lotului II, cu nr. top 6084/1/2 din gradina in teren.

S-a constatat ca pe acest teren, cu nr. top 6084/1/2, este situat imobilul casa de locuit, compusa din demisol, etaj si mansarda cu 8 apartamente si dispune inscrierea acestei constructii in CF, la numele vechiului proprietar, Statul R..

S-a dispus dezmembrarea imobilului constructie casa de locuit, compusa din demisol, etaj si mansarda cu 8 apartamente inscrisa in CF 5741 B., nr top 6048/1/2 cu teren in suprafata de 961,70 mp in doua loturi dupa cum urmeaza:

-lotul nr.I format din imobilul corespunzator nr.top. 6084/1/2/I, casa de locuit, demisol+parter+mansarda, compusa din 7 apartamente si 91,70 % din partile de uz comun, care urmeaza sa fie reinscris in aceeasi CF la numele vechiului proprietar, Statul R.

-lotul nr.II format din imobilul corespunzator nr.top. 6084/1/2/II, apartament nr.1 compus din: 1camera, bucatarie, baie, hol, debara si cota de 8,30 % din partile de uz comun care urmeaza sa fie reinscris in aceeasi CF la numele vechiului proprietar, Statul R.

S-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei A. D. asupra imobilului de sub nr top 6084/1/2/2, cu titlu de drept de cumparare in conditiile Legii 112/1995.

Pentru a se pronunța în acest sens, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

P. contractul de vanzare cumparare nr._/21.10.1997 incheiat cu RA R. B., in baza cererii nr 604 L/29.10.1996 si in temeiul Legii 112/1995, reclamanta A. D. a devenit titulara dreptului de proprietate asupra imobilului apartament situat in B., ..8, compus din camera, bucatarie, camara, debara si antreu,in suprafata totala de 42,78 mp, imobil pe care reclamanta il detinea in temeiul contractului de inchiriere nr. 50/07.02.1984.

Asa cum reiese din cuprinsul contractului de vanzare cumparare, la data incheierii acestuia imobilul ce a facut obiectul vanzarii nu era identificat in CF.

Conform raportului de expertiza topografica nr._/2008 casa de locuit din care face parte apartamentul vandut reclamantei este formata din demisol, parter si mansarda, apartamentul cumparat de reclamanta este situat la parter, avand suprafata construita de 57,00 mp, ceea ce corespunde unei cote de 8,30 % din P.U.C.

Terenul pe care este situata casa de locuit mai sus descrisa a fost identificat in CF 5741 B., nr top 6048/1, gradina in suprafata de 9572,15 mp., de sub A+ 55, proprietar fiind Statul R., cu titlu de drept de nationalizare in baza Legii nr. 119/1948.

In ce priveste calitatea procesuala pasiva a paratului M. B. prin primar instanta a constatat ca in speta nu are relevanta faptul ca in prezent dreptul de administrare privind imobilul apartine fostului Trust de Panificatie B., actualmente ., cata vreme imobilul in litigiu este proprietatea Statului R. si se afla in domeniul privat al Municipiului B., astfel ca instanta retine ca acest parat are calitate procesuala pasiva.

In concluzie, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului M. B. prin primar.

Pentru folosirea in conditii normale a casei de locuit de catre locatarii ce au apartamente in acest imobil, expertul a delimitat un teren in suprafata de 961,70 mp si un drum de acces existent, de la casa de locuit pana in . o suprafata de 370, 45 mp si a propus dezmembrarea imobilului teren inscris in CF 5741 B., nr top 6048/1, gradina in suprafata de 9572,15 mp in trei loturi dupa cum urmeaza:

- lotul nr. I format din imobilul corespunzator nr. top 6048/1/1, gradina in suprafata de 8195 mp, ce se va inscrie la numele vechiului proprietar, Statul R.;

- lotul nr. II format din imobilul corespunzator nr. top 6084/1/2, gradina in suprafata de 961,70 mp, care urmeaza sa fie reinscris in aceeasi CF la numele vechiului proprietar, Statul R.

- lotul nr.III format din imobilul corespunzător nr. top 6084/1/3, gradina in suprafața de 370,45 mp, care urmează sa fie reînscris in aceeași CF la numele vechiului proprietar, Statul R.

De asemenea expertul a propus schimbarea ramului de cultura a imobilului corespunzător lotului II, cu nr. top 6084/1/2 din gradina in teren, pe care este situat imobilul casa de locuit, compusa din demisol, etaj si mansarda cu 8 apartamente, urmand ca aceasta construcție sa fie înscrisa in CF, la numele vechiului proprietar, Statul R..

In continuare expertul a facut propuneri de dezmembrare a imobilului construcție casa de locuit, compusa din demisol, etaj si mansarda cu 8 apartamente înscrisa in CF 5741 B., nr top 6048/1/2 cu teren in suprafata de 961,70 mp in doua loturi dupa cum urmează:

-lotul nr.I format din imobilul corespunzător nr.top. 6084/1/2/I, casa de locuit, demisol+parter+mansarda, compusa din 7 apartamente si 91,70 % din partile de uz comun, care urmează sa fie reînscris in aceeași CF la numele vechiului proprietar, Statul R.

-lotul nr.II format din imobilul corespunzător nr.top. 6084/1/2/II, apartament nr.1 compus din: 1camera, bucătărie, baie, hol, debara si cota de 8,30 % din partile de uz comun care urmează sa fie reînscris in aceeași CF la numele vechiului proprietar, Statul R..

Instanța, reținând concluziile raportului de expertiza mai sus descrise, constata ca identificarea imobilului ca corespunzând nr top 6077 din CF 5743 B., realizata prin raportul de expertiza construcții, nu corespunde realității, astfel ca instanța nu va avea in vedere acest raport de expertiza la soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse instanța a constatat ca cererea reclamantei A. D. este întemeiata, astfel ca, raportat la prevederile art. 9 din Legea 112/1995, art 11/ C.pr. civ si dispozițiile Legii 7/1996 a admis-o.

Totodată instanța a dispus schimbarea ramului de cultura a imobilului corespunzător lotului II, cu nr. top 6084/1/2 din gradina in teren, dezmembrarea imobilului construcție casa de locuit, compusa din demisol, etaj si mansarda cu 8 apartamente înscrisa in CF 5741 B., nr top 6048/1/2 cu teren in suprafața de 961,70 și intabularea dreptului de proprietate al reclamantei A. D. asupra imobilului de sub nr top 6084/1/2/2, cu titlu de drept de cumpărare in condițiile Legii 112/1995.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel M. B. solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de intimata reclamantă A. D..

În motivarea apelului, pârâtul a solicitat în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod Procedură Civilă suspendarea cauzei, învederând instanței că pe rolul Curții de Apel B. se află apelul declarat de el împotriva sentinței civile nr. 140/S/17.04.2008 a Tribunalului B., prin care a fost obligat să emită în favoarea reclamantului Kurt Seewaldt o dispoziție de restituire în natură a imobilelor construcții situate în B., .. 8 și 10 aflate pe terenul înscris în CF 5471 B. număr top 6084. A precizat apelantul că apartamentul reclamantei este situat îm imobilul construcție neintabulat în CF din B., .. 8.

Un alt motiv de apel îl reprezintă critica adusă expertizei efectuată de expert F. G., împotriva căreia apelanta a formulat mai multe obiecțiuni deoarece expertul nu a precizat dimensiunile și coordonatele loturilor dezmembrate, iar din situația după dezmembrare nu reies limitele suprafeței aferente construcției respectiv, limitele celor 961 mp.

A apreciat apelantul că intabularea dreptului de proprietate al intimatei asupra imobilului cu nr. top 6084/1/2/II cu titlu de drept cumpărare în condițiile Lg. 112/1995 este nelegală deoarece cota de 8,30 % din părțile de uz comun ar cuprinde și terenul în suprafață de 961,70 mp care nu a fost cumpărat de reclamantă. Se mai susține că, în sentința atacată nu sunt menționate părțile de uz comun după dezmembrarea imobilului construcție – casă de locuit compusă din demisol, etaj și mansardă cu 8 apartamente și teren în suprafață de 961,70 mp.

P. întâmpinarea formulată la data de 12.11.2008, intimata . B. a apreciat că se impune suspendarea cauzei.

P. încheierea ședinței publice din data de 27.02.2009, în baza art. 244 pct. 1 Cod Procedură Civilă, instanța a dispus suspendarea judecării prezentei cauze și trimiterea dosarului spre păstrare și conservare la arhiva instanței până la soluționarea în mod irevocabil a dosarului nr._ al Tribunalului B..

Această măsură a fost menținut prin încheierea ședinței publice din data de 02.04.2010.

În cauză, părțile au soluționat litigiul pe cale amiabilă, intimata reclamantă depunând la dosarul cauzei expertiza nr. 14/2012 efectuată de . – ing. V. M., prin care a fost efectuată o identificare actualizată a imobilului și a situației juridice din prezentul litigiu.

P. nota de ședință înaintată la dosarul cauzei la data de 22.06.2012, intimatul M. B. a învederat instanței că este de acord cu documentația topografică nr. 14/2012, cu excepția concluziei finale de la pct. 5 „Rezultatele documentației” unde se arată că este necesar a se institui un drept de servitute de trecere pe traseul actual, având o lățime medie de 4,50 m, întrucât nu s-a solicitat de către intimata reclamantă un drept de servitute și nici nu s-a pus în discuția părților această cerere.

Examinând sentința civilă în raport de motivele invocate, având în vedere actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, instanța constată următoarele:

Apartamentul asupra căruia intimata reclamantă a dobândit dreptul de proprietate prin contractul de vânzare cumpărare nr._/1997 face parte din imobilul casă de locuit situată în B., . 8, compus din mai multe apartamente, neintabulata in CF, terenul pe care este situata fiind identificat in CF 5741 B., nr top. 6048/1, gradina de 9572,15 mp.

P. sentința civilă nr. 140/17.04.2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul Kurt Seewaldt în contradictoriu cu pârâtul M. B., s-a constatat că imobilele construcții situate în B. . și 10 aflate pe terenul înscris în CF 5471 B. nr. top 6084 au fost preluate de stat fără titlu și a fost obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziție de restituire în natură a imobilelor construcții anterior identificate.

P. decizia civilă nr. 132/28.10.2008, Curtea de Apel B. a admis apelul declarat de pârâtul M. B. împotriva sentinței civile sus menționate, schimbând-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziție de restituire în natură a imobilelor construcții situate în B. . și 10 aflate pe terenul înscris în CF 5741 B. nr. top 6084 în loc de CF 5471 B.. Această decizie a rămas irevocabilă prin decizia nr. 2255/14.04.2010 a ICCJ, prin care a fost constatat nul recursul declarat de pârâtul M. B..

Urmare a soluțiilor dispuse de instanțele judecătorești, Primarul Municipiului B. a emis dispoziția nr. 2175/11.02.2010, apelantul procedând totodată la dezmembrarea terenului cu nr. top 6048/1 în suprafață de 9572 mp în 5 loturi, din care 2 loturi au fost restituite în natură notificatorului Kurt Seewaldt, respectiv nr. top 6084/1/2 – grădină de 3160 mp și nr. top 6084/1/3 – grădină de 330 mp, lotul cu nr. top 6084/1/1 – grădină de 1893 mp este ocupat de Universitatea Transilvania; lotul nr. top 6084/1/5 – grădină de 2613,15 mp – stradă și sediul Universității Transilvania și lotul nr. top 6084/1/4 – grădină de 1576 mp pe care se află locuințele din .. 8 și 10, inclusiv locuința intimatei A. D..

P. expertiza extrajudiciară nr. 14/2012 efectuată de . – ing. V. M. s-a procedat la identificarea cu date de carte funciară actualizate, în urma efectuărilor operațiunilor de dezmembrare înscrise în CF 5741 B., a situației imobilului din B., .. 8, stabilindu-se suprafața reală a acestuia, propunându-se următoarele operațiuni: schimbarea categoriei de folosință a nr. top 6084/1/4 din grădină în curți – construcții, dezmembrarea nr. top 6084/1/4 în două loturi, conform planului de situație, cu propunere de dezmembrare, înscrierea construcției aflată pe terenul situat în .. 8 pe datele de CF actualizate și respectiv la dezmembrarea imobilului construcție, conform contractului de vânzare cumpărare nr._/1997 încheiat de intimata reclamantă cu ..

Pentru considerentele reținute, având în vedere documentația tehnică extrajudiciară agreată, de apelantul pârât M. B., în baza art. 296 Cod Procedură Civilă, tribunalul va admite apelul declarat de pârâtul M. B. împotriva sentinței civile nr. 4428/25.04.2008 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o va schimba in parte și, in consecință, se va constata că apartamentul obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr._/1997 face parte din imobilul casă de locuit situată in B., . 8, compus din mai multe apartamente, neintabulată in CF, terenul pe care este situată fiind identificat in CF 5741 B., nr top. 6084/1/4, gradină de 1576 mp, de sub A+1, proprietar fiind Statul R. cu titlu de drept de naționalizare in baza Legii nr. 119/1948.

Se va dispune schimbarea ramului de cultura a imobilului nr. top 6084/1/4 de 1576 mp, din gradină, în curți-construcții și dezmembrarea imobilului teren înscris in CF 5741 B., nr top 6084/1/4, curți-construcții în suprafață de 1576 mp în două loturi după cum urmează:

- nr. top 6084/1/4/1, curți – construcții de 996 mp

- nr. top 6084/1/4/2, curți – construcții de 580 mp.

Se va constata că pe acest teren, cu nr. top 6084/1/4/1, este situat imobilul casă de locuit, compusă din demisol, etaj și mansardă cu 8 apartamente, situată in B., . 8 și dispune înscrierea acestei construcții in CF, la numele vechiului proprietar, Statul Român.

Se va dispune dezmembrarea imobilului construcție casă de locuit, compusă din demisol, etaj și mansardă cu 8 apartamente, situată in B., . 8, înscrisă in CF 5741 B., nr top 6084/1/4/1 cu teren in suprafața de 996 mp în două loturi, după cum urmează:

-lotul nr. I format din imobilul corespunzător nr.top. 6084/1/4/1//I, casă de locuit, D+P+E, compusă din 7 apartamente cu cotă de 91,70 % din părțile de uz comun și terenul de 996 mp, care urmează să fie reînscris în aceeași CF la numele vechiului proprietar, Statul Român.

-lotul nr. II format din imobilul corespunzător nr.top. 6084/1/4/1/II, apartament nr.1 compus din: 1cameră, bucătărie, baie, hol, debara, cu cota de 8,30 % din părțile de uz comun care urmează să fie reînscris în aceeași CF la numele vechiului proprietar, Statul Român.

Se va dispune intabularea dreptului de proprietate al reclamantei A. D. asupra imobilului de sub nr. top 6084/1/4/1/II, cu titlu de drept de cumpărare în condițiile Legii 112/1995.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelantul M. B., împotriva sentinței civile nr. 4428/25.04.2008 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o schimbă in parte și, in consecință:

Constată că apartamentul obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr._/1997 face parte din imobilul casă de locuit situată in B., . 8, compus din mai multe apartamente, neintabulată in CF, terenul pe care este situată fiind identificat in CF 5741 B., nr top. 6084/1/4, gradină de 1576 mp, de sub A+1, proprietar fiind Statul R. cu titlu de drept de naționalizare in baza Legii nr. 119/1948.

Dispune schimbarea ramului de cultura a imobilului nr. top 6084/1/4 de 1576 mp, din gradină, în curți-construcții.

Dispune dezmembrarea imobilului teren înscris in CF 5741 B., nr top 6084/1/4, curți-construcții în suprafață de 1576 mp în două loturi după cum urmează:

- nr. top 6084/1/4/1, curți – construcții de 996 mp

- nr. top 6084/1/4/2, curți – construcții de 580 mp.

Constată că pe acest teren, cu nr. top 6084/1/4/1, este situat imobilul casă de locuit, compusă din demisol, etaj și mansardă cu 8 apartamente, situată in B., . 8 și dispune înscrierea acestei construcții in CF, la numele vechiului proprietar, Statul Român.

Dispune dezmembrarea imobilului construcție casă de locuit, compusă din demisol, etaj și mansardă cu 8 apartamente, situată in B., . 8, înscrisă in CF 5741 B., nr top 6084/1/4/1 cu teren in suprafața de 996 mp în două loturi, după cum urmează:

-lotul nr. I format din imobilul corespunzător nr.top. 6084/1/4/1//I, casă de locuit, D+P+E, compusă din 7 apartamente cu cotă de 91,70 % din părțile de uz comun și terenul de 996 mp, care urmează să fie reînscris în aceeași CF la numele vechiului proprietar, Statul Român.

-lotul nr. II format din imobilul corespunzător nr.top. 6084/1/4/1/II, apartament nr.1 compus din: 1cameră, bucătărie, baie, hol, debara, cu cota de 8,30 % din părțile de uz comun care urmează să fie reînscris în aceeași CF la numele vechiului proprietar, Statul Român.

Dispune intabularea dreptului de proprietate al reclamantei A. D. asupra imobilului de sub nr. top 6084/1/4/1/II, cu titlu de drept de cumpărare în condițiile Legii 112/1995.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.

Definitivă.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 03.07.2012.

PREȘEDINTE, Pt. JUDECĂTOR,

S. Ș. M. D. O. P., aflată în concediu de odihnă

semnează Vicepreședintele Instanței

S. L. E.

Pt. Grefier,

C. N.-D., aflată în concediu de odihnă

semnează Grefier Șef de Secție

I. M.

Red. SSM /08.08.2012

Tehnored. SJ/08.08.2012, Ex. 5

Jud fond – I. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Decizia nr. 203/2012. Tribunalul BRAŞOV