Legea 10/2001. Sentința nr. 163/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 163/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 163/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 163/S
Ședința publică de la 12 octombrie 2015
Completul Civ. D1 compus din:
PREȘEDINTE – C. F. – judecător
Grefier –I. M.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantele A. M. și S. G., în contradictoriu cu pârâtul M. B., prin reprezentant legal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Ț. G. pentru reclamante și consilier juridic A. Zamora pentru pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că prezenta cauza se află la primul termen de judecată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, procedează la verificarea propriei competențe în soluționarea prezentei cauze și constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă raportat la Decizia nr. 9 din 2006, pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii, este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu.
În temeiul dispozițiilor art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța pune în discuția părților estimarea duratei procesului.
Avocatul ales al reclamanților arată că prezenta cauză poate fi soluționată într-un an.
Reprezentanta în instanță a pârâtului estimează durata de soluționare a cauzei la 6 luni.
Instanța, în baza textului de lege anterior invocat, estimează durata de soluționare a procesului la 6 luni, începând cu termenul de judecată de astăzi.
Verificând piesele dosarului, instanța constată că pârâtul M. B. a invocat, prin întâmpinarea formulată în cauză, tardivitatea formulării acțiunii raportat la notificarea nr. 6/2015.
Reprezentanta în instanță a Municipiului B., având cuvântul, solicită admiterea excepției pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.
Avocatul ales al reclamantei solicită respingerea excepției și arată că nu se prevalează de notificarea formulată în anul 2015, ci de notificarea formulată de autorul părților.
În urma deliberării, în considerarea și aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța respinge excepția tardivității formulării notificării, înregistrată sub nr. 6/2015, având în vedere că obiectul procesului vizează notificarea formulată inițial de autorul reclamantelor, care a fost depusă în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, prin acțiune s-a solicitat de către reclamante probele cu înscrisuri, expertiza de evaluare și expertiza topo și atașarea dosarului nr._ al Tribunalului B., iar de către pârât, prin întâmpinarea formulată, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Avocatul ales al reclamanților arată că insistă în administrarea probelor solicitate și nu se opune probei cu înscrisuri solicitată de partea adversă.
Reprezentanta în instanță a pârâtului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, iar relativ la proba cu înscrisuri solicitată de reclamanți nu se opune. În ce privește probele cu expertize arată că nu le solicită relevante, întrucât evaluarea poate fi făcută potrivit grilei notarilor publici.
În urma deliberării, în temeiul dispozițiilor art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, admite pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind că proba este utilă soluționării cauzei.
Față de înscrisurile depuse la dosar și de modalitatea în care s-au derulat până în prezent raporturile juridice dintre părți, instanța respinge celelalte probe solicitate de reclamante ca nefiind utile soluționării cauzei.
În ceea ce privește proba cu expertiza de evaluare, instanța reține că, după . Legii nr. 165/2013, în cauză sunt incidente prevederile art. 21 alin. 6 - 8 din acest act normativ.
În conformitate cu prevederile existente în art. 244 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului.
Avocatul ales al reclamanților solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta în instanță a pârâtului pune concluzii de respingere a contestației.
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantele A. M. și S. G. au chemat în judecată pe pârâtul M. B. prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții în vederea soluționării notificării înregistrate sub nr. 6/20.01.2015, prin care au solicitat atribuirea în proprietate a suprafeței de 6290 mp, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat în esență că, în anul 2001, autorul lor Fișciuc S. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 33.932,5 mp, înscris în c.f._ B., nr. top._/7/2, înscris în evidențele de carte funciară ca urmare a retrocedării conform Legii nr. 18/1991, precum și că, prin Dispoziția nr. 9422/2007, notificarea a fost soluționată în sensul respingerii, motivat de faptul că autorul lor avea calitatea de proprietar tabular asupra suprafeței de teren.
Au mai arătat că acesta a formulat contestație împotriva dispoziției, însă aceasta a rămas în nelucrare și s-a perimat, iar ulterior asupra suprafeței de teren s-au dispus dezmembrări și înstrăinări.
Reclamantele au arătat de asemenea că, în anul 2012, S.C. Transgaz S.A. a formulat o cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu Statul Român, cu M. B. și cu reclamantele din cauza de față, prin care a solicitat să se constate că suprafața de 6290 mp a fost folosită de aceasta dinainte de anul 1990, cererea fiind admisă în mod irevocabil.
În continuare, au arătat că, la data de 20.01.2015, au precizat notificarea formulată de autorul lor, solicitând atribuirea unei suprafețe de 6290 mp în schimbul celei de care au fost lipsite, răspunsul pârâtului fiind cel cuprins în adresa nr. 7840/30.01.2015.
Reclamantele au mai arătat că suprafața de 44.704 mp cu care a fost împroprietărit tatăl lor în anul 1945 a fost preluată în timp de către MApN, C.A.P. Stupini, iar ulterior pe această suprafață a fost trasat bulevardul Griviței, o parte din teren fiind atribuită unei societăți agricole.
Au arătat de asemenea că din întreaga suprafață au fost deposedate de 3545 mp, teren legat de care pârâtul a solicitat a-i fi donat pentru bulevardul Griviței, fără plata vreunei despăgubiri, de suprafața de 6290 mp, preluată de Transgaz S.A. și de o suprafață de circa 1500 mp, care se află între bulevardul Griviței și calea ferată B. – Sighișoara, aceasta din urmă fiind în prezent liberă, fiind alăturată unei suprafețe ce constituie proprietatea pârâtului.
În drept au fost invocate generic dispozițiile Legii nr. 10/2001 și cele ale Legii nr. 165/2013.
În probațiune au fost depuse la dosar notificarea înregistrată sub nr. 6/2015 la executorul judecătoresc, adresa nr. 7840/30.01.2015 emisă de pârât, oferta de donație autentificată sub nr. 2702/12.10.2009 de notarul public T. V., Dispoziția nr. 9422/2007 emisă de Primarul Municipiului B., copia contestației formulate de autorul reclamantelor împotriva acestei dispoziții, alte acte și înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Pârâtul M. B. prin Primar a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității formulării notificării înregistrate sub nr. 6/2015, întemeiată pe prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, precum și apărări de fond, prin care a arătat în esență că, potrivit deciziei civile nr. 136/. de Apel B., pronunțată în dosarul nr._, terenul în suprafață de 6290 mp se află în folosința Transgaz S.A., fiind incidente dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
În sprijinul poziției sale procesuale pârâtul a depus la dosar sentința civilă nr. 360/S/2008 a Tribunalului B., Dispoziția nr. 9422/2007, emisă cu privire la notificarea formulată de autorul reclamantelor, decizia civilă nr. 136/. de Apel B., pronunțată în dosarul nr._, alte înscrisuri.
Asupra excepției invocate de pârât instanța s-a pronunțat potrivit celor cuprinse în preambulul prezentei sentințe.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. Dispoziția nr. 9422/2007, emisă de Primarul Municipiului B. în calitate de reprezentant legal al unității administrativ-teritoriale (filele 30-31 din dosar), a fost respinsă notificarea formulată de Fișciuc S. pentru imobilul teren în suprafață de 33.932,50 mp, înscris în c.f._ B., nr. top._/7/2, cu motivarea că notificatorul este proprietarul tabular al suprafeței de 35.087,70 mp, înscrisă în c.f. sub nr. top._/7/2/1, iar suprafața de teren de 12.316,90 mp, înscrisă sub nr. top._/7/2/2 a fost înstrăinată de acesta către S.C. Nelsand S.A., după cum rezultă din înscrierile din cartea funciară.
Notificatorul a formulat contestație împotriva acestei dispoziții, înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 360/S/4.12.2008, prin care s-a constata perimată judecata contestației.
La data de 10.01.2015 reclamantele au depus prin intermediul executorului judecătoresc o notificare („precizare a notificării nr. 3101/25.10.2001”, după cum au intitulat-o acestea), prin care s-au adresat pârâtului, solicitând în principal restituirea în natură prin atribuirea unei suprafețe de 6290mp, în imediata vecinătate a imobilului proprietatea lor, situat în B., ., înscris în c.f._, nr. top._/7/2/1/8, care prin decizia civilă nr. 136/. de Apel B. a fost trecut în proprietatea Statului Român.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au calitatea de moștenitoare după defunctul Fișciuc S., care a fost proprietarul tabular al acestui teren și care în anul 2001 a solicitat despăgubiri pentru terenurile pe care nu le putea folosi, respectiv cel ocupat de Transgaz și cel ocupat de șosea.
Au mai arătat că, urmare a modificării situației prin decizia menționată, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1378/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se impune acordarea unui teren liber în imediata vecinătate a imobilului proprietatea lor.
Instanța mai reține că, prin oferta de donație autentificată sub nr. 2702/12.10.2009 de notarul public T. V. (fila 10 din dosar), reclamantele au oferit pârâtului, cu titlul de donație, terenul situat în B., .. 28, înscris în c.f._ B., provenită din conversia de pe hârtie a c.f._, sub nr. top._/7/2/1/9 – drum în suprafață de 3.545 mp, provenit din dezmembrarea parcelei cu nr. top._/7/2/1.
P. decizia civilă nr. 136/. a Curții de Apel B. a fost admis apelul declarat de reclamanta Societatea Națională de Transport gaze Naturale Transgaz împotriva sentinței civile nr. 113/13.06.2013 a Tribunalului B., care a fost schimbată în parte, constatându-se, între altele, nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 14/2009 cu privire la imobilul înscris în c.f._ B., nr. top._/7/2/1/8, în suprafață de 6290 mp, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta A. M. și pârâții T. I. și T. V. M. având ca obiect cota de ½ din imobilul identificat mai sus, și de asemenea s-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâților S. G., T. I. și T. V. M. și intabularea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris în c.f._ B., nr. top._/7/2/1/8, în suprafață de 6290 mp.
Ca urmare a formulării de către reclamante a precizării la notificarea autorului lor, pârâtul a emis adresa nr. 7840/30.01.2015 (fila 7 din dosar), prin care a adus la cunoștința petentelor că notificarea formulată de autorul lor a fost soluționată prin Dispoziția nr. 9422/2007, iar contestația formulată de acesta s-a perimat, astfel că nu se poate da curs solicitării lor.
Potrivit prevederilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni (termen prelungit succesiv prin O.U.G. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Această procedură a fost respectată de autorul reclamantelor, după cum reiese din Dispoziția nr. 9422/2007 emisă de pârât.
Conform art. 25 alin. 1 din același act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Art. 26 alin. 3 din lege prevede că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Aceste etape ale soluționării notificării au fost parcurse în ceea ce privește imobilul care a făcut obiectul cererii formulate de Fișciuc S., respectiv acela în suprafață de 33.932,50 mp, înscris în c.f._ B., nr. top._/7/2 (ulterior dezmembrat în mai multe parcele), dispoziția de primar prin care a fost soluționată notificarea, în sensul respingerii acesteia, rămânând definitivă prin perimarea contestației formulate împotriva acesteia.
În consecință, având în vedere caracterul unic al notificării și al procedurii prevăzute de legea specială de reparație, este inadmisibilă reluarea procedurii de restituire de către notificator sau de către succesorii acestuia, atâta timp cât, în privința cererii de restituire, a fost emisă o dispoziție de către persoana deținătoare, iar aceasta a contestat în justiție actul respectiv.
În situația în care, chiar la data formulării contestației împotriva dispoziției menționate, o porțiune din terenul revendicat se afla în stăpânirea de fapt a unei alte persoane, notificatorul avea posibilitatea să invoce acest aspect pe calea contestației pe care a formulat-o și să arate că, independent de calitatea sa de proprietar tabular asupra întregului teren, o parte din imobil i-a fost preluată în fapt, înainte de anul 1990, așa cum se susține și cum rezultă și din considerentele deciziei nr. 163/. de Apel B., mai precis în anul 1963.
Odată soluționată în mod irevocabil contestația formulată de autorul reclamantelor împotriva Dispoziției nr. 9422/2007 emisă de pârât (indiferent de modalitatea de soluționare, deci inclusiv prin perimare) este inadmisibil a se reveni asupra stadiilor procesuale anterioare, în sensul „precizării” notificării și promovării unei noi acțiuni în justiție prin care să se solicite reglementarea situației juridice a aceluiași imobil, care a făcut obiectul notificării formulate de autorul reclamantelor, sub acest aspect fiind aplicabil principiul unicității procedurii și a căii de atac.
În ceea ce privește suprafața de teren ocupată actualmente de o porțiune din bulevardul Griviței, instanța observă că aceasta a făcut obiectul manifestării unilaterale de voință a reclamantelor, prin formularea unei oferte de donație, în anul 2009, așa încât această situație nu intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, care dispune numai cu privire la imobilele preluate în perioada de referință a legii, respectiv 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
În raport cu cele ce preced, instanța constată că cererea dedusă judecății este neîntemeiată, lipsind orice temei legal pentru reluarea procedurii de restituire și pentru obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții, având în vedere că acesta și-a îndeplinit obligația legală ce îi incumba, aceea de soluționare a notificării, air autorul reclamantelor a uzat de calea legală de atac a contestației împotriva dispoziției emise.
Față de aceste considerente, în baza art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, Tribunalul urmează a respinge acțiunea civilă formulată de reclamantele A. M. și S. G. în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin Primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantele A. M. și S. G., ambele cu domiciliul ales pentru îndeplinirea actelor de procedură în B., .. 62, la sediul profesional al avocatului G. Ț., în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin Primar, cu sediul în B., ..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul B..
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 12 octombrie 2015.
PREȘEDINTE,Grefier,
Judecător C. F. I. M.
Red. C.F.- 19.10.2015
Tehnored. - I.M. –19.10.2015
5 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 158/2014. Tribunalul BRAŞOV | Acţiune în constatare. Decizia nr. 203/2012. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








