Acţiune în constatare. Sentința nr. 14/2012. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2012 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 16-01-2012 în dosarul nr. 14/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 14/2012
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Grefier C. N.
Pe rol este judecarea cauzei civile formulată de reclamant H. P. F., prin mandatar B. J., în contradictoriu cu pârâții B. M., B. F., T. G., M. A., D. I., D. L., P. E.-J., având ca obiect acțiune în nulitate.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru reclamant mandatarul asistat de avocat și pârâtul T. G., personal, celelalte părți fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, având în vedere dispozițiile din încheierea de ședință din data de 14.10.2011, pune in discuția contradictorie a părților necesitatea aplicării dispozițiilor art. 155 indice 1 alin. 1 Cod procedură civilă, în prezenta cauză.
Reprezentantul reclamantului precizează valoarea obiectului cererii ca fiind de 800 mii lei și arată că partea pe care o reprezintă nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată pe care a promovat-o.
Față de aceste precizări, tribunalul, în conformitate cu art. 136 Cod procedură civilă invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii introductive de instanță.
Părțile prezente solicită admiterea excepției.
Față de actele și lucrările dosarului și având în vedere concluziile părților prezente, instanța rămâne în pronunțare pe excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată.
TRIBUNALUL,
P. cererea înregistrată sub nr. 8257/62, la data de 12.07.2011, reclamantul P. F. H., prin mandatar B. J., a chemat în judecată pe pârâții B. M., B. F., M. A., D. I., D. L., Ț. G. și P. E. – J., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință, prin care, în principal, să constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare- cumpărare încheiat la data de 16.11.2007, ce a fost perfectat de către el, prin mandatar P. E. – J., să contate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare- cumpărare, încheiat cu data certă 66/28.11.2007la Societatea Civilă de Avocați,, P. & C. F.”, de către el și de către pârâta B. M., să constate nulitatea absolută a convenției din data de 29.11.2007, încheiată între pârâții B. M., Ț. G., M. A. și D. I., să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 881/12.05.2011, de către Biroul Notarilor Publici Asociați M. I. Terecoasa și M. M., ce a fost încheiat de către el, prin mandatat P. E. – J., în calitate de vânzător, și pârâții B. M., Ț. G., M. A. și D. I., în calitate de cumpărători, iar, în subsidiar, să dispună anularea actelor juridice mai sus identificate, și să dispună rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate de la B4, B5, B6 și B7, ce a fost întabulat în favoarea pârâților B. M., Ț. G., M. A., D. I., B. F. și D. L., asupra imobilelor cu destinația de construcție și teren, ce sunt identificate prin nr. top. 2068/3, în cartea funciară nr._ B., provenită din conversia pe hârtie a cărții funciare nr._ B., cu consecința reînscrierii dreptului său de proprietate asupra imobilului mai sus descris.
În motivarea cererii de chemare în judecată pe care a promovat-o, reclamantul a arătat că, mama sa - F. E.- în prezent decedat, a inițiat procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001, în vederea restituirii imobilului ce a fost identificat în petitele cererii. Ca urmare a decesului antecesoarei sale, el a înțeles să continue demersul inițiat de către aceasta în conformitate cu prevederile actul normativ anterior indicat, sens în care, a încheiat cu Societatea Civilă de Avocați,, Predige & C. F.”, prin avocat P. E. J., contractul de asistență juridică nr. 425/05.04.2007, în cuprinsul căruia a fost inserată o clauză privind onorariul de succes în cuantum de 10% din valoarea imobilului ce urma a fi recuperat.
Totodată, întrucât avocatul P. E. – J. l-a asigurat că îl va ajuta să vândă acest imobil la cel mai bun preț posibil, l-a mandatat pe acesta să perfecteze în numele său un contract de vânzare - cumpărare, sens în care a acordat acestuia procura datată 06.04.2007.
În paralele cu derularea procedurii necontencioase de restituire a imobilului, mandatar său l-a înștiințat că a găsit o persoană interesată de cumpărarea imobilului, respectiv pe pârâta B. M., la prețul de 410.000 Euro, preț care, l-a asigurat mandatarul său, este un preț corect.
Așa fiind, mandatarul său a semnat în numele său antecontractul de vânzare- cumpărare din data de 16.11.2007, cu pârâta menționată, în cuprinsul acestui act juridic prevăzându-se data perfectării contractului de vânzare - cumpărare și o clauză de desființare a antecontractului,ce urma a opera în cazul în care nu va obține restituirea imobilului.
Un antecontract identic a fost semnat personal de el la data de 28.11.2007, care a primit dată certă, prin Încheierea nr. 66, emisă de Societatea Civilă de Avocați,, P. & C. F.”.
A doua zi după semnarea antecontractului cu dată certă, pârâta B. M. a încheiat convenția prin care s-a stabilit ca vânzarea – cumpărarea imobilului să se facă în cote de câte ¼ parte cu pârâții Ț. Ghoerghe, M. A. și D. I..
În data de 07.04.2010, imobilul ce a constituit obiectul material al notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost restituit prin Decizia nr. 328, emisă de către Consiliul Județean B..
Ulterior, la data de 12 mai 2011, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică, pentru prețul de 410.000 Euro, acest act juridic fiind semnat pentru el de către mandatarul său- P. E. J..
Ulterior vânzării, a aflat că, în fapt, încă de la începutul discuțiilor privind restituirea imobilului, între mandatarul său și cumpărători a existat o convenție în vederea cumpărării de către aceștia a imobilului, existând chiar de la acel moment un alt cumpărător dispus să achite un preț mai mare.
În realitate, mandatarul său și persoanele din jurul său, care au calitatea de cumpărători în actele juridice atacate, au profitat de faptul că el este o persoană în vârstă, că locuiește în Germania și că are deplină încredere în probitatea mandatarului său, care însă nu a acționat decât în interesul său personal și al apropriaților săi.
În drept, reclamantul a fundamentat cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o pe următoarele articole din Codul civil: 948 pct. 2 și 4, 953, 960, 966, 968, 1539, 1540 și pe prevederile art. 33 și 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
În cauză nu a fost formulată întâmpinare, însă pârâtul P. E. J. a depus la dosarul cauzei, pentru termenul de judecată din data de 14.10.2011, o notă de ședință, prin care a solicitat instanței să ia act de renunțarea reclamantului la drept, renunțare ce rezultă din declarația autentifică de Notarul Dr. Franken din Xanten, sub nr. 1654/2011/2S, apostilată de tribunalul Kleve sub nr. 9101 Ea 390/11.
Titularul notei de ședință a arătat în cuprinsul acesteia că înțelege să facă și anumite precizări cu privire la demersul juridic inițiat de către reclamant, susținând că acesta nu are alt scop decât calomnierea sa.
A arătat pârâtul P. E. J. că, după data înregistrării pe rolul instanței a prezentei cereri de chemare în judecată, a luat legătura cu reclamantul, atrăgându-i atenția asupra iminenței unei plângeri penale pentru calomnie, dacă nu va proceda la retragerea acțiunii. Ca urmare a acestui demers, reclamantul a data declarația anterior menționată.
În cuprinsul notei de ședință s-a mai susținut că, scopul real al demersului juridic inițiat de către reclamant rezultă și din acea că acțiunea este nemotivată, în cuprinsul acesteia nearătându-se care este, în mod concret, motivul de nulitate a actelor juridice atacate.
Apoi, titularii acțiunii fac o gravă confuzie cu privire la instituțiile de drept și cu privire la calitatea în care el a semnat actele juridice a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată, calitate care nu justifică acționarea lui în judecată.
P. Încheierea ședinței publice din data de 14.10.2011, tribunalul a stabilit că nu poate să facă aplicarea prevederilor art. 247 din Codul de procedură civilă, întrucât nu a fost învestit cu o cerere care să îndeplinească toate cerințele instituite de lege, aceasta în condițiile în care, pentru cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o reclamantul nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită de lege .
La termenul de judecată din data de 16.01.2012, reclamantul, prin reprezentantul său convențional, a arătat că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru pe care o datorează pentru cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o, susținere în raport cu care, instanța, din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată ce constituie obiectul prezentului dosar.
Judecând cu prioritate această excepție absolută și dirmimantă, ce face de prisos în tot cercetarea în fond a pricinii, conform art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Potrivit art.1 din Legea nr.146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani.
De asemenea, art.20 alin.1 și 2 din același act normativ dispune că taxa judiciară de timbru se achită anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
Așa cum am arătat, la data înregistrării pe rolul instanței a prezentei cereri de chemare în judecată, reclamantul nu a făcut dovada achitării niciunei sume de bani cu titlu de taxă judiciară de timbru și a învederat că nici nu înțelege să achite suma de bani pe care o datorează cu acest titlu, justificând acest refuz prin stingerea litigiului existent între el și pârâți.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul va admite excepția de ordine publică pe care a invocat-o din oficiu, iar, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, va anula, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată ce constituie obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu de către instanță, și, în consecință:
Anulează, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. F. H., prin mandatar B. J., cu domiciliul ales la sediul cabinetului de Avocat R. Simition, situat în Municipiul București, B - dul Unirii, nr.71, ., apt. 14, sector 3, reprezentat în instanță de acest cabinet de avocat, în contradictoriu cu pârâții B. M., domiciliată în Municipiul S., ., ., etj. 3, ., B. F., domiciliat în Municipiul S., ., ., etj. 3, ., M. A., domiciliată în Municipiul B., .. 124, județul B., D. I., domiciliat în Municipiul B., .. 19, ., ., domiciliată în Municipiul B., .. 19, ., ., domiciliat în Municipiul B., .. 143 B și P. E. – J., domiciliat în Municipiul B., .. 97, .> Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.01.2012.
Președinte, Grefier,
L. S. C. N.
L.S. 23.03.2012
N.C. 04.04.2012
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 98/2012. Tribunalul BRAŞOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|








