Contestaţie la executare. Decizia nr. 274/2016. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 274/2016 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 274/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBBRV:2016:004._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 274/. publică din data de 11 februarie 2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – L. S. P. - judecător

JUDECĂTOR – C. F.

GREFIER – C. N.-D.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelantul reclamant A. L., în contradictoriu cu intimata pârâtă P. C. S., împotriva sentinței civile nr._/12.12.2014, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2016, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11.02.2016, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față:

Constată că prin sentința civilă nr._/12.12.2014 a Judecătoriei B. a fost admisă excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu, și în consecință, în baza art. 197 C.pr.civ., s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată formulata de contestatorul A. L., ca netimbrată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că, potrivit art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, în cazul contestației la executare, taxa se calculează la valoarea debitului urmărit, iar conform dispozițiilor art. 197 C.pr.civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

În cauză, dată fiind omisiunea contestatorului de a achita taxa judiciară în cuantum de 52,88 lei, pusă în vedere de instanță și de a depune în original dovada corespunzătoare, s-a dispus anularea cererii,

Împotriva acestei sentințe a declarat appel contestatorul.

În dezvoltarea motivelor de apel, acesta a arătat că a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 53 lei, pusă în vedere de instanță, sens în care înțelege să depună la dosar originalul chitanței doveditoare.

A mai arătat că a formulat plângere penală împotriva Primăriei comunei S., precum și împotriva altor persoane și instituții pe care le consideră responsabile pentru situația creată, aceasta făcând obiectul cercetării penale în dosarul nr._ al Judecătoriei B..

Apelul a fost legal timbrat.

Ulterior, la data de 25.05.2015, apelantul a depus la dosar un memoriu intitulat „Apel”, prin care a expus și dezvoltat situația de fapt referitoare la planul urbanistic de detaliu al comunei S. și la pretinse nelegalități săvârșite la nivelul Primăriei acestei localități, instanța constatând, în ședința publică din data de 28.01.2016, că acesta a fost depus în afara termenului legal de 10 zile de la data comunicării hotărârii apelate, reglementat de art. 651 alin. 4 C.pr.civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentința Judecătoriei B. în raport cu probele dosarului și cu motivele de apel, Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.

Instanța de fond a reținut în mod corect, în preambulul hotărârii atacate, că contestatorul nu s-a conformat dispoziției de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuant6um de 53 lei, ci a depus copia acesteia.

Potrivit prevederilor art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform alin. 2, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

P. „dovada achitării taxei judiciare de timbru” se înțelege chitanța care atestă plata sumei datorate cu acest titlu, în original, având în vedere că o copie simplă a înscrisului nu are nici o valoare probatorie, cu atât mai mult cu cât pe chitanță nu este menționat numărul dosarului pentru care este datorată taxa, în scopul evitării posibilității ca aceasta să fie folosită în mai multe cauze.

În condițiile în care motivul de apel invocat este unul de nelegalitate a hotărârii (iar nu de netemeinicie, care să impună reanalizarea probelor sau administrarea de probe noi), Tribunalul constată, raportat la momentul pronunțării hotărârii atacate, că instanța de fond a procedat în mod corect anulând contestația la executare în temeiul excepției nelegalei timbrări, depunerea dovezii achitării taxei de timbru ulterior pronunțării acestei hotărâri neputând conduce la sancțiunea anulării acesteia, întrucât a proceda astfel echivalează cu a da eficiență invocării propriei culpe procesuale a apelantului.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv cuprins în cererea de apel motivată în termen, instanța constată că acesta este străin de natura cauzei, întrucât soluția criticată vizează anularea contestației la executare pentru motive legate de învestirea instanței, astfel că nu se pot invoca alte aspecte decât acelea referitoare la plata taxei de timbru, iar nu și chestiuni de fond.

În raport cu cele ce preced, Tribunalul reține că apelantul-contestator avea obligația de a se conforma prevederilor legale citate mai sus, precum și dispozițiilor instanței de judecată, obligația de timbrare a cererii incluzând-o și pe aceea de depunere a dovezii achitării taxei judiciare de timbru la termenul stabilit de instanță și în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge apelul declarat de contestatorul A. L. împotriva sentinței civile nr._/12.12.2014 a Judecătoriei B., care va fi păstrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de contestatorul A. L. împotriva sentinței civile nr._/12.12.2014 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței azi, 11 februarie 2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. S. P. C. F.

GREFIER,

C. N.-D.

Red.CF./ 11.02.2016

Tehnored. C.ND/12.02.2016

Ex 4

Jud fond- M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 274/2016. Tribunalul BRAŞOV