Contestaţie la executare. Decizia nr. 20/2014. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2014 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 20/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ Nr. 20/A
Ședința publică din 28 ianuarie 2014
Completul de judecată A9 constituit din:
PREȘEDINTE – C. R.
Judecător – C. D.-P.
Grefier - V. P.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelanta intimată Administrația Județeană a finanțelor P. B.-Serviciul Fiscal Orășenesc S., prin D.G.R.F.P. B., împotriva încheierii ședinței publice din data de 16 septembrie 2013 și a sentinței civile nr._/25 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. O. pentru intimata contestatoare lipsă. Se constată lipsa apelantei intimate.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul convențional al intimatei depune la dosar împuternicire avocațială și invocă excepția tardivității declarării apelului. În acest sens arată că sentința a fost comunicată apelantei intimate la data de 10 octombrie 2013, iar cererea de apel a fost formulată la data de 14 noiembrie 2013.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității declarării apelului invocată de către reprezentantul convențional al intimatei.
T R I B U NA L U L,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin încheierea ședinței publice din data de 16.09.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, s-a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită în ceea ce privește obligațiile fiscale aferente anului 2005 și pentru obligațiile fiscale accesorii, aferente anului 2006, invocată de contestatoarea P. I., s-a admis proba cu înscrisuri pentru ambele părți și s-au pus concluzii asupra fondului cauzei, instanța rămânând în pronunțare atât asupra excepției invocate, cât și asupra fondului contestației la executare.
Prin sentința civilă nr._/25.09.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită și, în consecință, s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea P. I. împotriva intimatei Administrația Finanțelor P. S. și s-a anulat titlul executoriu nr._/19.02.2013 și somația nr. 8/_ /_ din 19 02 2013.
Intimata a fost obligată să achite contestatoarei suma de 1.376 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 19.11.2012 CAS B. a emis decizia nr._, prin care a stabilit în sarcina contestatoarei P. I. obligația de a achita suma de 2.026 lei. compusă din contribuție în valoare de 702 lei, 1.219 lei cu titlu de majorări și 105 lei cu titlu de penalități. Conform înscrisului aflat la fila 18 dosar contestatoarea a primit prin scrisoare recomandată decizia nr._/19.11.2012 în data de 27.12.2012.
Potrivit art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Astfel, deși contestatoarea a invocat faptul că nu i-a fost comunicată decizia de impunere, acest fapt este infirmat prin documentele aflate la dosarul cauzei.
În baza deciziei mai sus amintite s-a emis titlul executoriu nr._/19.02.2013 și somația nr. 8/_ /_ din 19.02.2013, pentru recuperarea debitului în valoare de 2.026 lei.
S-a observat faptul că, motivul pentru care s-a formulat prezenta contestație la executare este acela că debitoarea contestatoare nu ar datora suma imputată prin decizia nr._/19.11.2012, aceasta invocând prescripția dreptului de a cere executarea silită pentru obligațiile fiscale aferente anului 2005 și pentru obligațiile fiscale accesorii aferente anului 2006, respectiv în ceea ce privește executarea sumei de 1.675,04 lei.
Analizând decizia de impunere nr._/19.11.2012 instanța a constatat că aceasta stabilește în sarcina contestatoarei obligații de plată aferente anilor 2005 și 2006. Pentru anul 2005 se stabilește în sarcina contestatoarei suma de 351 lei, cu titlu de contribuție datorată, 567,57 lei cu titlu de majorări și 52,65 lei cu titlu de penalități, iar pentru anul 2006 contribuție în valoare de 351 lei, majorări în valoare de 439,45 lei, penalități în valoare de 52,65 lei și dobânzi în valoare de 211,72 lei.
Conform art. 91 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
Raportat la decizia de impunere nr._/19.11.2012, în ceea ce privește pretențiile aferente anului 2005, termenul de prescripție începe să curgă din 1 ianuarie 2006 și se împlinește în 1 ianuarie 2011, iar în ceea ce privește pretențiile aferente anului 2006, termenul începe să curgă în 1 ianuarie 2007 și se împlinește în data de 1 ianuarie 2012.
Conform art. 131 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Instanța apreciază că în cauză nu s-a făcut dovada faptului că au intervenit cauze care să fi întrerupt sau suspendat cursul prescripției pentru pretențiile conținute de decizia de impunere nr_/19.11.2012.
Față de aceste considerente instanța a admis excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită și, pe cale de consecință, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea P. I. împotriva intimatei Administrația Finanțelor P. S. și a anulat titlul executoriu nr._/19.02.2013 și somația nr. 8/_ /_ din 19.02.2013.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă intimata a fost obligată să achite contestatoarei suma de 1.376 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe și a încheierii ședinței publice din data de 16.09.2013 a declarat apel creditoarea Direcția G. R. a Finanțelor P. B., prin reprezentant legal director general F. P. pentru Administrația Județeană a Finanțelor P. B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S., apreciindu-le ca fiind criticabile sub aspectul legalității și temeiniciei, solicitând admiterea apelului și modificarea a Sentinței civile nr._/25.09.2013 pronunțată de Judecătoria B., în sensul respingerii excepției prescriptiei dreptului de a cere executarea silită și a respingerii contestației la executare formulată ca neîntemeiată și a menținerii actelor de executare contestate.
În motivarea apelului, apelanta creditoare arată următoarele:
Pentru a se pronunța in sensul de mai sus, instanța de fond a acordat o interpretare eronată dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, republicată, privind codul de procedura fiscală.
Cu caracter prealabil, s-a solicitat instanței de judecată sa ia act de faptul că, urmare a intrării în vigoare a H.G. nr. 520/30.07.2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, A.F.P. Sacele a fost organizată în Serviciul Fiscal Orășenesc Sacele, instituite care funcționează în subordinea Administrației Județene a Finanțelor P. B., potrivit prevederilor art. 23 alin. (5), (6) și (7) din actul normativ menționat.
Totodată, se arată că, din data de 01.08.2013, Direcția Generala Regionala a Finanțelor P. B. s-a subrogat în drepturile și obligațiile Direcției Generale a Finanțelor P. B., potrivit dispozițiilor art.11 alin. (3) din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală precum și pentru modificarea si completarea unor acte normative, și ale H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de fond referitoare la excepția prescripției dreptului de a solicita executarea silită se arată că aceasta a fost greșit admisă, motivat de faptul că, instanța de fond a făcut confuzie între prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale și prescripția dreptului de a cere executarea silita a creanțelor fiscale.
Astfel, prin art. 91 din O.G. nr. 92/2003 republicata privind Codul de procedură fiscală este reglementata prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale:
„Obiectul, termenul și momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale;
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23. dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiune sancționată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.”
Obligațiile fiscale au fost stabilite prin Decizia de impunere nr._/19.11.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate.
La art. 131 si urm. din O.G. nr. 92/2003 republicata privind Codul de procedura fiscala este reglementata prescripția dreptului de a cere executarea silită:
„Începerea termenului de prescripție
(1)Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
(2)Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.”
Decizia nr._/19.11.2012 reprezintă titlu de creanța si a devenit titlu executoriu din ziua imediat următoare expirării termenului de plată, în condițiile legii. Termenul de plata este menționat in decizie la punctul nr. 5 potrivit Legi nr. 95/2006.
Astfel, dreptul de a cere executarea silita s-a născut in anul 2012 iar executarea silită a fost declanșată în anul 2013 prin emiterea somației nr._/19.02.2013 și a titlului executoriu nr._/19.02.2013, urmare a expirării termenului de plată stabilit prin titlul de creanță nr._/19.11.2012.
Mai mult, contestatoarea a invocat, aspecte ce țin de titlul de creanță_/19.11.2012, respectiv sumele stabilite prin acesta, titlu de creanță care poate fi contestat și analizat prin procedura administrativă și nicidecum în cadrul contestație executare.
Contestația la executare vizează doar împrejurări survenite după începerea executării silite și care sunt legate de modul de aducere la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse .. Nu pot fi invocate acte sau împrejurări de natură a diminua sau stinge datoria dacă asemenea acte sau împrejurări existau la data soluționării cauzei.
În consecință, în prezenta cauză nu poate fi vorba despre o prescriere a dreptului de a cere executarea silită, acest drept luând naștere în anul 2012 iar executarea silită a fost declanșată în 2013.
Titlul executoriu și somația sunt legale sub aspectul conținutului și al formei.
Astfel, actele de executare silită au fost emise cu respectarea dispozițiilor art.141 și 145 din O.G. nr. 92/2003 și ale Ordinului nr. 585 din 6 mai 2005 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale.
Instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul reclamanta nu contestă legalitatea întocmirii actelor de executare silită, ci invocă motive care puneau în discuție fondul drepturilor sale și a căror invocare este inadmisibilă în cadrul contestației la executare.
Or, instanța în prezenta cauza a lărgit cadrul procesual stabilit de contestatoare și a procedat la verificarea în mod eronat a respectării dispozițiilor legale privind modalitatea comunicării către contestatoare a titlurilor de creanță emise în sarcina acesteia. Actele a căror comunicare a făcut obiectul analizei instanței de fond nu făceau obiectul contestației. Sub acest aspect instanța a reținut in mod eronat ca intimata nu a respectat ordinea de comunicare a actelor administrative conform art. 44 din O.G. nr. 92/2003.
La dosarul cauzei au fost depuse copii ale confirmării primire pe care contestatorul a semnat in calitate de destinatar pentru primirea actelor de executare, copii ale plicurilor întoarse pentru actele pentru care contestatorul a refuzat primirea.
Instanța de judecată trebuia să aibă în vedere faptul că deciziile de impunere pentru plăți anticipate au fost emise ca urmare a propriilor declarații formulate de contestator și depuse la unitatea fiscală prin care contestatorul, pe proprie răspundere, și-a declarat veniturile estimate care ar urma a fi realizate în cursul anilor fiscali. Deciziile de impunere, la rândul lor, au avut la baza propriile declarații înregistrate de contestator la Casa de Asigurări de Sănătate B.. Este inadmisibil a veni și a solicita anularea unor acte de executare care au la baza propriile declarații depuse de contestatoare.
Titlurile de creanță enumerate in titlul executoriu puteau fi contestat, în termen de 30 de zile, la organul fiscal competent, in condițiile art. 205 si art. 207 din O.G. nr. 92/2003, rep., în măsura în care contestatorul se considera nemulțumit de sumele stabilite cu titlu de impozit anticipat.
În condițiile în care contestatorul nu a contestat la organul fiscal stabilirea obligațiilor de plata anticipate în sarcina sa, acesta nu poate critica pe calea contestației la executare aceste sume.
Așa cum a fost formulată contestația, rezultă că, pe de o parte se contesta formele de executare iar pe de alta parte, contestatoarea întelege sa formuleze critici chiar împotriva titlului executoriu in baza căruia a fost pornita executarea, ceea ce este inadmisibil.
Legea procesuală civilă prevede ca debitorul are dreptul sa invoce, pe calea contestației, toate apărările de fond referitoare la existenta, întinderea si valabilitatea creanței contestate prin respectivul titlu executoriu. Daca insa legea pune la dispoziția debitorului o cale de atac specială, acesta nu mai poate sa utilizeze apărări de fond in cadrul contestației la executare.
În speță, nu pot face obiectul unei analize pe fond în cadrul contestației la executare titlurile executorii pentru care legea prevede expres o altă procedura, cum ar fi titlurile emise in materie fiscala conform Codului de procedură fiscală. În materie fiscală, codul de procedura fiscală instituie o procedură administrativă urmată de una judiciară prin care titlul de creanța fiscală se definitivează astfel că, se poate aprecia că legea prevede altă procedură care exclude de la cenzura instanței de executare fondul acestui titlu.
Când titlul de creanța devine executoriu și este pus în executare contestația la executare va avea ca obiect numai aspectele formale ale executării, inclusiv a ale titlului executoriu fără însă a se putea antama fondul acestuia care reprezintă de altfel fondul titlului de creanța fiscala și care poate fi analizat numai în procedura specială reglementată de Codul procedură fiscală.
În ceea ce privește dispoziția instanței de fond de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de cheltuielilor de judecată, față de apărările formulate se solicită respingerea acestei dispoziții, întrucât in cauza de se poate retine culpa procesuala a AJFP B. - Serviciul Fiscal Orășenesc S. în condițiile art. 451 Cod procedură civilă.
In cauza de fata nu poate fi vorba de culpa creditoarei, întrucât așa cum s-a susținut, executarea silită s-a declanșat în conformitate cu dispozițiile codului de procedură fiscală, cu respectarea și pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor in acest act normativ.
Se critică totodată cuantumul ridicat al cheltuielilor de judecata la care a fost obligată pârâta, respectiv onorariul de avocat solicitat pe care îl consideră nejustificat de mare raportat la activitatea desfășurata in prezentul dosar.
Se invocă prevederile art. 274 alin. (2) Cod procedură civilă, solicitându-se a se avea în vedere în aprecierea cuantumului onorariului, proportionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. Astfel nu este justificat onorariul solicitat de avocat și admis de instanța de fond, ca urmare a formulării unei cereri de chemare in judecată cu un grad redus de complexitate.
Totodată, legea bugetului de stat reprezintă norma de finanțare a resurselor bugetare si a repartizării acestora pe destinații. Potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice cu modificările ulterioare, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată si plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, pe de o parte, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi inscrisă in buget dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Intimata contestatoare P. I. nu a formulat întâmpinare.
La primul termen de judecată, intimata a invocat excepția tardivității apelului.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod proc. civ. excepția tardivității declarării apelului, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 650 alin. 3 Cod procedură civilă, hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel iar potrivit art. 713 alin. 1 Cod proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare.
Prima instanță a indicat în conținutul sentinței civile apelate, calea de atac a apelului, însă a indicat în mod eronat termenul de introducere a apelului de 30 de zile, în loc de cel de 10 zile.
Sentința civilă a fost comunicată apelantei creditoare la data de 10.10.2013, termenul de 10 zile fiind împlinit la data de 21.10.2013 (f. 89 dos fond). Socotind de la aceeași dată, termenul de 30 de zile s-a împlinit la data de 11.11.2013.
Instanța constată că apelul a fost depus de creditoare la data de 14.11.2013, cu depășirea atât a termenului legal de 10 zile, cât și a termenului greșit indicat de prima instanță, acela de 30 de zile (f. 2).
Apelanta nu a solicitat repunerea sa în termenul de apel potrivit art. 186 Cod procedură civilă iar calea de atac este dată de lege, apelanta neputându-se apăra prin invocarea necunoașterii dispozițiilor legale.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că excepția invocată de intimata contestatoare este întemeiată, urmând a fi admisă, iar apelul declarat de apelanta creditoare va fi respins ca tardiv formulat.
Apelanta creditoare fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligată să plătească intimatei contestatoare, în temeiul art. 453 alin. 1 raportat la art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu avocațial potrivit chitanței depuse la fila nr. 14 a dosarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării apelului, invocată de intimata contestatoare P. I. și, în consecință:
Respinge apelul declarat de apelanta creditoare Administrația Județeană a Finanțelor P. B. – Serviciul Fiscal Orășenesc S., prin D.G.R.F.P. B., împotriva încheierii ședinței publice din data de 16.09.2013 și a sentinței civile nr._/25.09.2013 pronunțate de Judecătoria B. în dos. nr._, ca fiind tardiv formulat.
Obligă apelanta creditoare la plata în favoarea intimatei contestatoare P. I., a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. R. C. D. P.
GREFIER
V. P.
Red.C.R./29.04.2014
Dact.V.P./29.04.2014
- 4 ex -
Jud. fond L. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 90/2013. Tribunalul BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 20/2014. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
