Contestaţie la executare. Decizia nr. 1091/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1091/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 1091/2013
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I-a CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1091R
Ședința publică din data de 26.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE P. M.
JUDECĂTOR A. B.
JUDECĂTOR L. S.
GREFIER L. P.
Pe rolul Tibunalului se află solutionarea recursului declarat de către recurenții contestatori R. A. A. și G. P. împotriva sentinței civile nr. 5471/29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Brasov în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata C. E. B. NV O., prin mandatar S.C. COLECTARE RECUPERARE CREANTE C. S.R.L., având ca obiect “contestație la executare”.
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.09.2013, când:
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. 5471/29.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins contestația la executare formulată de către contestatorii R. A. A. și G. P. în contradictoriu cu intimata C. E. B. NV O., prin mandatar . C. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
P. cererea înregistrată pe rolul judecătoriei la data de 10.08.2012 contestatorii R. A. A. și G. P. au solicitat în contradictoriu cu intimata C. E. B. NV O., prin mandatar . C. SRL, anularea executării silite, a actelor și formelor de executare pornite în dosarul execuțional nr. 547/2012 al BNP Termure C. O. precum și suspendarea executării silite.
În motivare, au arătat că aceștia au calitatea de împrumutat respectiv de codebitor. În primul rând, în sprijinul contestației au arătat în esență că, deși în cuprinsul contractului de credit s-a folosit terminologia de “codebitor” în cuprinsul acestuia nu există nicio clauză prin care contestatoarea G. P. să se fi obligat în solidar cu împrumutatul pentru rambursarea împrumutului dimpotrivă, clauzele esențiale ale convenției converg spre ideea unei garanții personale. În plus, nu există nicio clauză în contract prin care să se prevadă raporturi de solidaritate sau renunțarea la beneficiul de discuțiune și diviziune, astfel că simpla atribuire de către bancă a denumirii de codebitor nu naște raporturi de solidaritate și nu dă dreptul băncii să execute deopotrivă pe ambii contestatori. Din clauzele contractuale însușite de către părțile semnatare rezultă că voința acestora la semnarea contractului a fost aceea că împrumutul să fie doar garantat de către G. P., calitatea sa fiind aceea de fidejusor, neaflându-se într-un caz convențional de solidaritate pasivă.
În al doilea rând, a invocat nulitatea clauzelor prin care creditoarea la cap.5 din contract a prevăzut că, în caz de neexecutare, creditorul poate folosi mijloace proprii pentru
luarea în posesie a bunului afectat garanției, motivat de faptul că nu există nicio prevedere legală care să autorizeze creditorul a intra în posesia unui bun imobil adus în garanție, decât numai după epuizarea procedurii execuționale prev.de art. 500 și urm. C. și eventualei adjudecări în contul creanței, când actul de adjudecare servește la punerea în posesie conform art. 516 pct.9 Cprc.
În ce-l privește pe contestatorul R. A. A., acesta a mai invocat că executorul a emis o singură somație ca act începător de executare cu privire la care a și luat măsura înscrierii în CF, procedură ce încalcă flagrant normele ce reglementează executarea silită și care atrag nulitatea actelor și formelor de executare. Totodată, a învederat că în sistemul metric oficial românesc cel care diferențiază zecimalele este punctual iar odată cu notarea în CF a somației, ca accesorie la debitul principal a fost trecută suma de 120.000 lei iar nu 120,00 lei, suma datorată. A mai invocat nelegalitatea somației și procesului verbal de stabilirea a cheltuielilor, referitor la suma de 18.111,22 lei stabilită cu titlu de cheltuieli de executare arătând că aceste cheltuieli nu au fost efectuate încă și astfel nu pot fi imputate debitorului.
În drept a invocat disp.art. 399 și urm. C. și art. 403 C..
În dovedire a depus înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
La termenul de judecată din data de 05.10.2012 contestatorii au renunțat la cererea privind suspendarea executării silite.
P. întâmpinarea depusă la f.21-23 intimata C. E. B. NV, prin mandatar . C. SRL, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea în întregime a actelor de executare.
În motivare a arătat în esență că noțiunea de codebitor desemnează acea persoană care participă la rambursarea creditului alături de solicitant, codebitorul fiind mai mult decât un garant perso nal, acesta nu garantează pentru împrumutat ci alături de împrumutat. În ce privește nulitatea clauzelor prin care creditoarea la cap.5 din contract a prevăzut că, în caz de neexecutare, creditorul poate folosi mijloace proprii prin luarea în posesie a bunului afectat garanției a arătat că orice act de executare va fi efectuat doar prin intermediul organelor abilitate, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. A mai arătat că între data înscrierii somației în CF și până la executarea propriu zisă a imobilului adus în garanție trece un timp destul de îndelungat, iar dacă s-a înscris somația în CF nu înseamnă că intimate a executat imobilul, cu atât mai mult cu cât nu a fost organizată vreo licitație în dosarul de executare.
În drept a invocat disp.art. 115-118 și 454 C..
Instanța a încuviințat pentru contestatori proba cu înscrisuri constând în dosarul de executare nr. 547/2012.
La dosar au fost depuse concluzii scrise de către contestator.
Analizând ansamblul probator, instanța a reținut următoarele:
În data de 23.05.2008 între contestatorii R. A. A., în calitate de împrumutat, și G. P., în calitatea de codebitor, și C. E. Ipotecar IFN SA în calitate de creditor, s-a încheiat contractul de facilitate de credit și de garanție nr._, modificat prin Actul adițional nr. 1/05.03.2009 și actul adițional nr. 2/05.03.2010, împrumutatului fiindu-i acordat un credit în cuantum de 224.400 CHF, în vederea achiziționării unui imobil teren intravilan.
P. contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1647/23.05.2008 de BNP Asociați Isbasoiu F. și Isbasoiu D. F., împrumutatul s-a obligat să garanteze restituirea creditului prin ipotecarea în favoarea creditorului a imobilului situat în S., zona Camping Darste-Apa R., lot.1, jud.B., identificat cadastral sub nr.
1954/1/16/1/1 întabulat în CF nr._ a Municipiului B..
În data de 31.03.2009, între societatea C. E. Ipotecar IFN SA, în calitate de cedent, și C. E. B. NV O., în calitate de cesionar, a fost încheiat un contract de cesiune de creanțe, în virtutea căruia creanța ce reiese din Contractul de Facilitate de C. și de garanție nr._/23.05.2008 a fost cesionată în favoarea C. E. B. NV.
În baza titlurilor de credit amintite-contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/23.05.2008 constituind titlul executoriu - s-a început, la cererea creditoarei, executarea silită, în dosarul de executare nr.547/2012 înregistrat pe rolul BNP Termure C. O..(f.10-277).
In cadrul dosarului de executare nr. 547/2012, după obținerea încuviințării executării silite, prin încheierea din 27.06.2012 pronunțată în dosarul nr._/197/2012 al Judecătoriei B., s-a procedat la stabilirea debitului, a onorariului executor și cheltuielilor de executare silită prin proces - verbal din 23.07.2012, la întocmirea procesului verbal de situație din data de 23.07.2012, la efectuarea somației începătoare de executare silită din 23.07.2012 precum și la înființarea unei popriri la data de 25.10.2012 emisă Casa Județeană de Pensii (f. 216-259).
De precizat că, în ceea ce privește contestarea titlului executoriu de către ambii contestatori, instanța a apreciat că în speță, susținerile acestora reprezintă apărări pe fondul cauzei, care sunt admisibile în cadrul prezentei contestații la executare, în condițiile art. 399 alin. 3 C.proc.civ.
Examinând formele de executare efectuate în dosarul nr. nr.547/2012 înregistrat pe rolul BNP Termure C. O..(f.10-277), prin prisma primului motiv de nulitate invocat, constând în aceea că începerea executării silite de către creditoare fără a trece mai întâi la urmărirea debitorului principal, în condițiile în care din contract nu rezultă cu claritate că suntem în prezența unei solidarități pasive, este vădit nelegală, instanța a reținut că acesta nu este întemeiat.
Analizând clauzele Contractului de Facilitate de C. și de garanție nr._/23.05.2008 rezultă clar că G. P. a încheiat acest contract în calitate de codebitor, obligându-se astfel la aceeași prestație cu împrumutătorul.
Potrivit art. 1039 cod civil 1864 (în vigoare la data încheierii contractului) obligația este solidară din partea debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, și că plata făcută de unul din debitori liberează și pe ceilalți față de creditor. Totodată, potrivit art. 1041 Cod civil 1864, solidaritatea este o excepție de la regula de drept comun a divizibilității datoriei, ea trebuind să fie stipulată expres. Este evident că nu este vorba despre folosirea unor termeni speciali, ci de exprimarea clară și neîndoielnică a intenției părților, în sensul că debitorii se obligă solidar.
Analizând clauzele Contractului de Facilitate de C. și de garanție nr._/23.05.2008 rezultă clar că G. P. a încheiat acest contract în calitate de codebitor. Totodată, în cap.VI art. 6.11 s-a stipulat la fel de clar obligația solidară și indivizibilă a codebitorului de a îndeplini obligația de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor și comisioanelor aferente acestuia iar dacă împrumutatul și codebitorul sunt soți, obligațiile de plată asumate în baza contractului subzistă și în caz de divorț între aceștia, creditorul nefiind afectat în niciun fel de eventualul partaj intervenit între foștii soți. În același sens este și prevederea din cap.VII art. 7.1 conform căruia împrumutatul/codebitorul/garantul se obligă să garanteze creditul, dobânzile majorate, comisioanele aferente creditului, și celorlalte sume datorate.
Așadar, contestatoarea G. P. și-a manifestat în mod expres, prin semnarea contractului de credit, voința de a se obliga alături de împrumutatul R. A. A..
Instanța a mai reținut că clauzele contractului de credit sunt redactate în mod clar, iar, pe de altă parte, contestatoarea G. P. nu a făcut dovada că intenția sa a fost aceea de a garanta în calitate de fidejusor, simpla sa afirmație nu are relevanță juridică.
În ceea ce privește nulitatea clauzelor prin care creditoarea la cap.5 din contract a prevăzut că, în caz de neexecutare, creditorul poate folosi mijloace proprii prin luarea în posesie a bunului afectat garanției, instanța a reținut că este neîntemeiată.
Contestatorii nu au făcut dovada vătămării care li se produce prin inserarea unei asemenea clauze, atât timp cât . bunurilor care fac obiectul unei garanții este reglementată de anumite dispoziții legale care nu au fost încălcate de către creditoare.
În ceea ce privește motivul de anulare a formelor de executare constând în aceea că nu s-a emis o nouă somație conform art. 496 C., instanța l-a considerat, de asemenea, nefondat.
Întrucât în cauză încă nu s-a trecut la vânzarea imobilului debitorilor, părțile fiind convocate până la acest moment doar pentru stabilirea prețului imobilului, un astfel de motiv de nulitate este prematur invocat.
În ce privește împrejurarea că s-ar crea confuzii cu privire la suma de 120 lei folosindu-se ca separator și virgule și punctul, instanța reține că acest motiv al contestației este vădit nefondat, din somație reieșind că e vorba de suma de 120.00 lei (deci 120 lei). Faptul că în cuprinsul cărții funciare s-a consemnat suma de 120.000 lei nu are efecte în ce privește contestația la executare, neputându-se reține o culpă a executorului judecătoresc. Oricum contestatorii au alte căi la dispoziție pentru a se îndrepta această eroare.
În ceea ce privește nelegalitatea somației și procesului verbal de stabilire a cheltuielilor instanța reține că potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipata a onorariului.
P. urmare, instanța a apreciat că susținerile contestatorului nu pot fi reținute drept motive ale unei impuneri nelegale a onorariului pentru efectuarea operațiunilor de executare, cât timp, potrivit legii, partea în culpă – debitorul, este ținut să suporte cheltuielile de executare.
Față de respingerea acțiunii introductive, instanța a respins și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, în baza art. 274 C., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorii R. A. A. și G. P., care au solicitat modificarea sentinței și, pe fond, admiterea contestației la executare.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenții contestatori susțin că prima instanță ar fi interpretat greșit actul dedus judecății, în speță titlul executoriu față de care, în temeiul art. 399 alin. ultim C.pr.civ. au înțeles să invoce apărări de fond privind raporturile dintre recurenta G. P. și creditoare.
Recurenții arată că nu terminologia de codebitor folosită de către creditoare are relevanță, ci faptul că nu există nicio clauză stipulată prin care contestatoarea G. P. să se fi obligat în solidar cu împrumutatul la rambursarea împrumutului. Recurenții susțin că instanța de fond a ignorat clauzele esențiale ale convenției care nu prevăd expres un raport de solidaritate, ci îl înlătură prin prevederile sale. Astfel, cap. VI pct. 6.11 nu vorbește de obligația de restituire și de modalitatea efectivă de rambursare, adică maniera în care părțile datoare vor proceda la restituire, prin virament, debitare etc. Cap. VII Garanții pct. 7.1. are în vedere constituirea unor garanții asupra veniturilor prezente și viitoare și soldului existent în contul părților.
Dimpotrivă, pct. 8.14 din contract exclude acest raport, câtă vreme stabilește că, în caz de nerestituire, banca poate să declare scadent anticipat creditul și poate cere împrumutatului întreaga sumă datorată, debitându-i toate conturile și va proceda la executarea garanțiilor.
Rezultă că împrumutatul este ținut la restituire, iar creditoarea va putea proceda la executarea garanțiilor, intrând aici și cele personale, cum este cazul recurentei G. P., care în acest mod s-a obligat.
Recurenții contestatori invocă prevederile art. 1 alin.1 din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea unor bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Chiar și în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, potrivit art. 1 alin.2 din același act normativ, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului, fiind inechitabil ca în speță contestatoarea G. P. să fie obligată la plata unei datorii pe care aceasta a înțeles să o garanteze numai dacă debitorul principal ar fi insolvabil și nu de drept, în locul său.
Recurenții contestatori critică și reținerile primei instanțe potrivit cărora este prematură invocarea încălcării prevederilor art. 497 C.pr.civ., motivând prin acea că, în cauză, nu s-a trecut la vânzarea imobilului, părțile fiind convocate doar pentru stabilirea prețului de vânzare.
Recurenții arată că din cuprinsul art. 387 C.pr.civ. rezultă că procedura executării silite debutează cu o somație prin care debitorului i se pune în vedere să achite datoria, stabilindu-se un termen de plată și, doar apoi, în caz de neachitare executorul va trece la executare. În cazul unei urmăriri imobiliare, după ce executorul se va deplasa la locul imobilului, va încheia un proces verbal de situație, iar, după întocmirea acestuia va soma pe debitor că, dacă nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces – verbal. Această înștiințare se realizează prin somația de plată ce va fi comunicată debitorului care va cuprinde atât mențiunile prevăzute în art. 387 și, în plus, datele de identificare a imobilului cuprinse în procesul verbal de situație, precum și mențiunea că s-a luat măsura înscrierii în cartea funciară. Din modul de redactare a art. 497 C.pr.civ. rezultă că executorul este obligat a emite pentru acest caz o nouă somație, situație ce nu se regăsește în speță, întrucât la dosarul execuțional s-a emis o singură somație ca act începător de executare, după data la care s-a procedat la întocmirea procesului verbal de situație, somația care a fost înscrisă în CF. Recurenții contestatori mai arată că prin acest act de executare s-au încălcat normele ce reglementează executarea silită, întrucât au fost puși direct în situația urmăririi silite a imobilului fără ca, potrivit art. 387 C.pr.civ., să li se acorde un termen pentru achitarea datoriei, termen înlăuntrul căruia aveau posibilitatea de a obține o refinanțare sau o negociere cu instituția bancară. Recurenții contestatori consideră că acest termen conferit de legiuitor între data somației și data începerii executării imobiliare este lăsat la îndemâna părților fie pentru efectuarea plății, fie pentru realizarea unor acorduri privind angajamente, eșalonări de plată, dare în plată, lucru pe care debitorul principal nu a fost în măsură să îl facă, executorul trecând direct la executarea imobilului garantat.
Recurenții contestatori mai arată că judecătoria ar fi reținut, cu o motivare străină de obiectul contestației că, potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 executorul nu poate condiționa punerea în executare a titlului executoriu de plata anticipată a onorariului.
Or, în cadrul contestației, contestatorii au invocat un alt motiv de nelegalitate prin faptul că în creanța de recuperat a fost inclus integral onorariul executorului, deși creditorul a achitat doar un avans.
Or, dacă până la finalizarea executării, creditorul ar achita integral onorariul, recurenții contestatori ar fi ținuți la restituire, însă, în absența plății, aceasta nu poate să afecteze valoarea la acest moment a creanței, întrucât ar însemna că de la aceștia să se rețină suma care nu este încă scadentă și exigibilă.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 indice 1 C.pr.civ.
Cererea de recurs este timbrată cu 97 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimata C. E. B. NV O., prin mandatar . C. SRL, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată și menținerea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 547/2012 de către Biroul Executorului Judecătoresc Termure C. O..
Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
Recurenții contestatori susțin că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, în speță titlul executoriu, față de care au înțeles să invoce apărări de fond. Tribunalul apreciază, cu prioritate, că reținerile judecătorului fondului cu privire la admisibilitatea invocării apărărilor pe fondul cauzei în cadrul contestației la executare promovate nu sunt în acord cu prevederile legale care reglementează această instituție. Pe calea contestației la executare, conform art. 399 alin. 3 C.pr.civ., nu se poate anula sau modifica însuși titlul executoriu pentru contestarea căruia există altă cale instituită de legiuitor. Instanța competentă a statua asupra contestației la executare nu poate examina împrejurări care vizează legalitatea titlului executoriu, iar contestația la executare nu poate fi considerată un mijloc procedural destinat a anula sau modifica însuși titlu executoriu, o atare finalitate putându-se realiza numai prin intermediul acțiunii în constatarea nulității actului juridic respectiv.
În ciuda acestei rețineri greșite, soluția pronunțată este corectă, neputându-se reține interpretarea greșită a titlului executoriu supus analizei.
Astfel, existența unei obligații solidare rezultă în mod expres din contractul de credit exhibat de intimatul creditor. În primul rând, debitoarea G. P. s-a obligat la restituirea sumei împrumutate în calitate de codebitor, ceea ce, chiar și în limbajul curent, nu numai în limbajul juridic de specialitate, este persoana care datorează o sumă împreună cu altă persoană. Codebitorul are aceleași drepturi și obligații ca și debitorul principal, răspunzând împreună cu acesta pentru rambursarea sumei împrumutate. Potrivit art. 6.11 din Contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/23.05.2008, codebitorul se obligă în solidar și indivizibil cu împrumutatul să îndeplinească obligația de rambursare a creditului și de plată a dobânzilor și comisioanelor aferente acestuia. Și în ,,Condițiile generale de creditare – parte integrantă a contractului de credit”, la art. 7.1, se prevede că împrumutatul și codebitorul se obligă să restituie creditul utilizat și să achite dobânda la termenele prevăzute în graficul de rambursare. Interpretarea clauzelor contractului, în sensul că debitoarea G. P. nu s-ar fi obligat în solidar cu debitorul R. A. A. la restituirea sumei împrumutate, contravine clauzelor clare, fără echivoc ale contractului semnat de părțile menționate. Utilizarea termenului de ,,codebitor”, coroborată cu obligațiile contractuale menționate atât de prima instanță, cât și de instanța de control judiciar, duce la concluzia lipsită de orice dubiu a asumării unei obligații solidare. Punctul 8.14 din contract nu exclude, astfel cum susține recurenții contestatori, existența obligației solidare, ci reglementează situația declarării scadenței anticipate a creditului înainte de termen.
Faptul că intenția debitoarei G. P. a fost în sensul de a nu răspunde în solidar este lipsit de orice semnificație juridică, obligația solidară fiind expres prevăzută în contract și asumată de debitoare prin semnarea contractului ce constituie titlu executoriu.
Recurenții contestatori invocă în prevederile art. 1 alin.1 din Legea nr.193/2000, ignorând că, în cuprinsul contractului pe care l-au semnat a fost inclusă clauza 8.16, potrivit căreia împrumutatul/codebitorul declară că au citit, înțeles și acceptat clauzele acestuia și că acestea au fost negociate cu creditorul în conformitate cu prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, cu modificările ulterioare.
În cazul dedus judecății, nu există niciun dubiu cu privire la interpretarea clauzelor contractuale, iar practicile societăților bancare analizate în general nu au relevanță în vederea soluționării pricinii.
În ce privește invocarea clauzelor abuzive, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 969 alin. 1 cod civil, sub imperiul căruia contactul a fost încheiat, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel actul juridic încheiat de către părți se impune părților întocmai ca și legea. Criticile invocate de către contestatori în ceea ce privește clauzele abuzive din contractul de credit ar fi putut fi invocate, pe calea unei acțiuni separate, respectiv o acțiune în anularea clauzelor abuzive din contractul de credit, acțiune pe care contestatorii din prezenta cauza nu au formulat-o. Potrivit art. 399 alin. 3 C. pr.civ., astfel cum s-a arătat mai sus, instanța de executare nu poate sa procedeze la analiza acestor apărări de fond invocate în contestație, acest lucru fiind posibil în condițiile în care titlul executoriu nu ar fi fost emis de o instanță judecătorească și daca legea nu prevede în acest scop o alte cale de atac, ceea ce nu este cazul în speța de fața, legea prevăzând o cale separata de anulare a clauzelor abuzive din contractele de credit.
În ce privește soluția dată de prima instanță cu privire la apărările contestatorilor relative la încălcarea prevederilor art. 497 C.pr.civ., aceasta este la adăpost de orice critică. Astfel, emiterea somației prevăzute de textul de lege menționat este instituită de lege ca o formalitate premergătoare vânzării la licitație a bunului imobil supus executării silite. Anterior aceste formalități, este necesară identificarea imobilului urmărit, sens în care, conform art. 496 C.pr.civ., executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde este situat acesta și va încheia un proces – verbal de situație. Procesul – verbal va cuprinde, pe lângă datele prevăzute la art. 504 alin.1 pct. 1 -3, 5, 6 și 14 și descrierea cât mai amănunțită a imobilului urmărit.
În speța dedusă judecății, s-a întocmit procesul – verbal de situație din data de 23.07.2012, ca și somația din aceeași dată prin care s-a pus în vedere debitorului R. A. A. ca, în termen de 15 zile, potrivit art. 497 și 500 C.pr.civ., de la primirea sau lăsarea acesteia la domiciliul acestuia să se conformeze dispozitivului titlurilor executorii, în sensul de a achita sumele de bani, reprezentând obligații stabilite prin titlurile executorii, onorariul executorului judecătoresc și cheltuielile de executare.
Emiterea somației instituite de prevederile art. 497 este specifică executării silite imobiliare, astfel încât procedura de urmat de către executorul judecătoresc în privința acestei modalități de executare este cea instituită de Cap. IV - ,,Urmărirea silită asupra bunurilor imobile” din Cartea V - ,,Despre executarea silită” din Codul de procedură civilă. Întrucât procedura respectivă este reglementată de aceste dispoziții speciale, nu-și găsesc aplicabilitatea prevederile cuprinse în ,,Dispozițiile generale” care reglementează executarea silită. În consecință, executorul nu avea obligația de a emite două somații, una în temeiul dispozițiilor generale – potrivit art. 387 C.pr.civ., apoi altă somație, în baza prevederilor speciale – conform art. 497 C.pr.civ. Fiind vorba de o situație derogatorie de la
dreptul comun, primesc aplicabilitate normele speciale care reglementează procedura în cazul urmăririi silite asupra bunurilor imobile.
Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, instanța reține că, prin procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, executorul judecătoresc învestit pentru realizarea executării silite a stabilit onorariul datorat pentru activitatea sa, fiind lipsită de relevanță plata parțială a acestuia de către creditor. Nu se poate reține că onorariul executorului, stabilit prin procesul verbal menționat, nu ar constitui o creanță exigibilă, iar că plata anticipată a acestuia este o condiție pentru includerea sumei cu titlu de onorariu în cheltuielile de executare. Instanța reține ca incidente prevederile art. 371 indice 7 Cod procedură civilă, conform cărora debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin proces-verbal ce constituie titlu executoriu. Chiar din modul de redactare al textului legal se reține că legiuitorul a avut în vedere nu o plată anticipată a onorariului executorului, ci o plată ulterioară, în baza procesului verbal ce reprezintă titlu executoriu. Debitorii se află în culpă procesuală, întrucât nu și-au executat de bunăvoie obligațiile impune prin titlul executoriu, astfel încât este firesc ca ei să suporte toate cheltuielile pe care le-au ocazionat în legătură cu executarea silită.
Instanța mai reține că, potrivit prevederilor art. 37 alin. 3 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului. Potrivit acestui articol, onorariul executorului judecătoresc s-ar putea obține exclusiv în urma executării de la debitor, în cazul în care executarea silită se finalizează cu realizarea obligației prevăzute de titlul executoriu, plata anticipată de către creditor a unei sume de bani cu titlu de onorariu neavând relevanță pentru ca executorul să obțină de la debitor achitarea întregii sume. Onorariul executorului judecătoresc reprezintă echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, evaluat anticipat, iar executorul nu putea include în procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare doar suma achitată de creditor cu titlu de avans, luând ulterior prin surprindere pe debitori cu stabilirea unei sume mai mari decât cea indicată inițial.
Astfel, față de cele arătate, instanța retine ca actele de executare efectuate în dosarul de executare sunt legal întocmite, apărările recurenților neputând fi primite.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de recurs și să mențină sentința judecătoriei ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de recurs formulată de recurenții contestatori R. A. A. și G. P., reprezentați de av. Dadu D., în contradictoriu cu intimata C. E. B. NV O., prin mandatar . C. SRL, împotriva sentinței civile nr.5471/29.03.2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. M. A. B. L. S.
GREFIER
L. P.
Red. A.B./22.10.2013
Tehnored. L.P./23.10.2013
2 exemplare
Judeactor fond R. L./Judecătoria B.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 20/2014. Tribunalul BRAŞOV | Legea 10/2001. Sentința nr. 300/2012. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
