Contestaţie la executare. Decizia nr. 169/2016. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 169/2016 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 169/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBBRV:2016:004._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ Decizia civilă nr. 169/.>
Ședința publică de la 29.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE – R. M. C.
Judecător – P. M.
Grefier – M. D.
Pe rol este judecarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Direcția Regionala Drumuri și Poduri Brasov, prin reprezentant legal și pe intimatul S. D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul S. D., lipsă fiind apelanta pârâtă.
Procedura de citare este viciată cu apelanta pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei, după care.
Verificându-și competența în baza dispozițiilor art. 131 raportat la art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 466 Cod procedură civilă instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea de apel dedusă judecății.
Având cuvântul, intimatul apreciază că cercetarea procesului ar putea dura o lună.
În conformitate cu art. 238 Cod procedură civilă instanța estimează durata cercetării procesului la o lună.
Având cuvântul în probațiune, intimatul arată că nu are de formulat probe noi în apel.
La cercetarea actelor de la dosar instanța constată că prin cererea de apel apelanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a atașat procesul verbal de contravenție . nr._/26.09.2011.
Referitor la proba solicitată de către apelantă, intimatul arată că nu se opune la admiterea acesteia.
În urma deliberării, apreciind că proba solicitată este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, având în vedere și dispozițiile art. 478 alin. 2, art. 479 alin. 2 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 249, art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru apelantă administrarea probei cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea procesului, închide dezbaterile conform art. 2144 Cod procedură civilă și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul solicită respingerea apelului declarat și păstrarea hotărârii instanței de fond care a făcut o justă interpretare a textelor de lege invocate. Arată că a executat cu bună credință hotărârea judecătorească în ceea ce privește achitarea sumei de 250 lei, însă nu a considerat necesar să achite și restul sumelor pretinse pentru că nu a cunoscut ce reprezintă acestea. În mod corect instanța de fond a aplicat raționamentul juridic menționând că prin Legea nr. 144/2012 au fost abrogate dispozițiile din Legea nr. 15/2002 care reglementau plata tarifului de despăgubire, pe fondul caracterului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007. În concluzie, consideră că sentința pronunțată de prima instanță este la adăpost de orice critică și solicită respingerea apelului formulat, cu consecința menținerii hotărârii atacate.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată că prin sentința civilă nr. 7562/08.07.2015, pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
A admis contestația la executare formulată de contestatorul S. D. împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, și pe cale de consecință a dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 208/2015 al B. V. A. G..
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . 11 nr._/26.09.2011 întocmit de intimata CNADNR SA contestatorul a fost amendat contravențional cu 250 lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002. Deopotrivă, s-a stabilit în sarcina sa obligația de a achita suma de 28 de euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002. La data de 19.03.2015, prin încheierea pronunțata de B. V. A. G. în dosar nr. 208/2015, s-a admis cererea de încuviințare a executării silite a procesului verbal, ulterior fiind emise actele de executare contestate in cauză.
Prin promovarea contestației la executare, debitorul a urmărit desființarea executării silite, apreciind că titlul pus în executare este ineficient, fiind lovit de nulitate.
Nulitatea invocată de petent este determinată de lipsa unui element esențial al procesului verbal, respectiv lipsa semnăturii agentului constatator. Însă din cuprinsul înscrisurilor depuse de contestator rezultă că acesta a uzat de procedura plângerii contravenționale, deci a cunoscut de existența procesului verbal, astfel că, având în vedere dispozițiile art. 712 alin. 2 cod procedură civilă, s-a apreciat că nu poate invoca în cadrul contestației la executare motive de fapt și de drept care privesc fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, întrucât legea prevede în legătură cu acest titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, respectiv art. 31 din OG 2/2001, procedură de care contestatorul a și uzat.
În consecință instanța de executare nu a putut analiza valabilitatea titlului executoriu.
Însă, din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, s-a reținut că procedura execuțională este afectată de nulitate, întrucât nu au fost respectate dispozițiile imperative consacrate de art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.
Instanța a observat că în speță obiectul executării silite îl constituie o despăgubire stabilită prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, care are natura unei sancțiuni contravenționale complementare, fiind prevăzută de lege sub formă de tarif fix, indiferent de perioada în care petentul a încălcat obligația de a achita contravaloarea rovinietei, circulând cu autovehicule pe e drumurile naționale fără a o avea achitată.
Instanța a constatat incidenta art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 (“dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”), astfel cum a fost analizat prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, potrivit căreia aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
În esență, raționamentul Curții a fost în sensul că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.” Or, in speța de fata, tariful de despăgubire este, în esență, o sancțiune complementara amenzii contravenționale aplicate.
In acest context, instanța a apreciat că abrogarea la data de 24.07.2012, prin Legea nr. 144/2012, a dispozițiilor care au reglementat plata tarifului de despăgubire (art. 8 alin. 3 și alin. 3 ind. 1 din Legea nr. 15/2002), pe fondul caracterului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale mai sus indicate, echivalează cu un astfel de impediment legal la executare, toate actele de executare efectuate în cauză fiind nule de drept, potrivit art. 703 din Cod procedură civilă.
Astfel, raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, abrogarea tarifului de despăgubire lipsește de suport juridic partea de sancțiune neexecutată la momentul intrării în vigoare a normei de dezincriminare.
Într-un atare context, instanța a admis contestația la executare formulată în cauză, cu consecința anulării actelor de executare silită întocmite in dosarul execuțional nr. 208/2015 al B. V. A. G. întrucât executarea s-a făcut cu încălcarea principiului aplicării legii contravenționale mai favorabile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea sentinței apelate în sensul menținerii sancțiunii prevăzute în procesul verbal de constatare a contravenției și a tuturor formelor de executare.
În expunerea de motive, apelanta a arătat că, în urma încheierii procesului verbal de contravenție nr. R11-_/26.09.2011 contravenientul avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, conform prevederilor art. 8 al. 3 din O.G. nr. 15/2002, și suma de 28 euro.
Apreciază că procesul verbal de constatare a contravențiilor a fost legal întocmit, iar prin sentința civilă nr._/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, instanța a respins plângerea formulată de contestatorul din prezenta cauză, hotărârea fiind rămasă definitivă și irevocabilă.
Consideră că prevederile Legii nr. 144/2012 nu au aplicabilitate întrucât fapta contravențională a fost săvârșită la data de 29.03.2011, deci anterior datei la care aceasta a intrat în vigoare.
În drept, apelul a fost motivat pe prevederile art. 466, art. 665 al. 6 din Noul Cod de procedură civilă.
Intimatul S. D. a depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013, prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că apelanta reia apărările făcute în dosarul în care s-a judecat cererea de anulare a procesului verbal de contravenție și că instanța de fond a aplicat în mod corect raționamentul juridic, reținând caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.
Examinând sentința apelată în raport cu motivele de apel invocate de apelantă, cu dispozițiile legale incidente în cauză și cu actele și lucrările dosarului, instanța constată că apelul este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește tariful de despăgubire, pretins a fi stabilit în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin.1 din aceeași O.G. nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, astfel cum s-a reținut prin Decizia Curții Constituționale nr. 228/2007, în care s-a arătat că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care, prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, raționamentul Curții a fost în sensul că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii principale, echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra tuturor sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută. O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Or, tariful de despăgubire este, în esență, o sancțiune complementară amenzii contravenționale aplicate.
În acest context, instanța constată că abrogarea la data de 24.07.2012, prin Legea nr. 144/2012, a dispozițiilor care au reglementat plata tarifului de despăgubire (art. 8 alin. 3 și alin. 3 ind.1 din Legea nr. 15/2002), pe fondul caracterului obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale mai sus evocate, echivalează cu un astfel de impediment legal la executare.
Raportat la dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, abrogarea tarifului lipsește de suport juridic partea de sancțiune neexecutată la momentul intrării în vigoare a normei de dezincriminare.
Prin urmare, nu a fost vorba despre o aplicare retroactivă a unei legi, ci despre interpretarea unui principiu de drept, acela al aplicării legii mai favorabile, principiu care se aplică nu numai în materie penală, ci și contravențională.
În acest context nu are relevanță împrejurarea că procesul verbal de contravenție a fost atacat, iar plângerea a fost respinsă ca tardivă în mod definitiv și irevocabil, deoarece aceste aspecte nu au putut fi analizate în acel cadru procesual.
Având în vedere considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, cererea de apel formulată de apelanta C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., împotriva sentinței civile nr. 4671/30.04.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr. 7562/08.07.2015, va fi respinsă și în consecință va fi păstrată hotărârea apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., cu sediul în B., .. 13, ., jud. B., înmatriculată sub nr. J_, având cod fiscal_, în contradictoriu cu intimatul contestator S. D., cu domiciliul procesual ales în B., ., .. A, ., având CNP_, împotriva sentinței civile nr. 7562/08.07.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 29.01.2016.
Președinte, Judecător,
R. M. C. P. M.
Grefier,
M. D.
Red. P.M./01.03.2016
Tehnored. M.D./01.03.2016
4 ex.
Judecător fond C. G.
| ← Poprire asigurătorie. Decizia nr. 355/2016. Tribunalul BRAŞOV | Grăniţuire. Decizia nr. 98/2016. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
