Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 28/2016. Tribunalul pentru minori şi familie BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2016 pronunțată de Tribunalul pentru minori şi familie BRAŞOV la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 28/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PENTRU MINORI ȘI FAMILIE B.
DECIZIA CIVILĂ NR.28 /A
Ședința publică din data de 16.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –A. I. – judecător
JUDECĂTOR – I. N. I.
GREFIER – E. L. Ș.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului civil de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 15.02.2016, pentru când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de16.02.2016.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr._/22.10.2015 (ordonanță președințială), pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
A admis în parte cererea formulată de reclamanta G. M.-A., CNP_, domiciliată în B., Colonia Metrom 1, ., în contradictoriu cu pârâtul G. F.-B., CNP_, domiciliat în Hărman, . 13, jud. B., și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat A. N. C. în B., ., ., .,
A admis în parte cererea reconvențională, și în consecință:
A dispus ca, până la soluționarea acțiunii de divorț dintre părți, drepturile și obligațiile părților în legătură cu minorele G. T.-A., născută la 18 iulie 2012, și G. E.-M., născută la 1 septembrie 2014, rezultate din căsătoria părților, să se exercite astfel:
Autoritatea părintească se exercită în comun.
Locuința minorelor se stabilește la domiciliul mamei.
Tatăl este îndreptățit să aibă relații personale cu minorele potrivit următorului program: în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta și duminica între orele 10.00-18.00, inclusiv în perioadele de vacanță; pentru anul 2015, de C., în ziua de Ajun la mamă și în prima zi de C. la tată, între orele 10.00-18.00, iar pentru anul 2016, de Paști, în prima zi la mamă iar în cea de-a doua zi la tată, între orele 10.00-18.00.
Tatăl le achită minorelor o pensie de întreținere în cuantum de 1/3 din venitul minim pe economie din România, de la data pronunțării sentinței.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2015 reclamanta G. M.-A., în contradictoriu cu pârâtul G. F.-B. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună stabilirea la domiciliul său a locuinței minorelor G. T.-A., născută la 18 iulie 2012, și G. E.-M., născută la 1 septembrie 2014, stabilirea în favoarea pârâtului a următorului program de vizitare a minorelor: lunar, în săptămâna a patra a lunii, sâmbătă între orele 11.00-18.00 și duminică între orele 11.00-18.00, în vacanța de iarnă 5 zile la începutul vacanței și în vacanța de vară o săptămână la începutul vacanței, doar în anii pari, la domiciliul mamei, cu posibilitatea deplasării copiilor la domiciliul pârâtului din România, și obligarea pârâtului la plata în favoarea minorelor a unei pensii de întreținere în cuantum de 1/3 din veniturile pe care le realizează, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că este căsătorită cu pârâtul, că relațiile de căsătorie s-au deteriorat după ce pârâtul a plecat la muncă în Marea Britanie și că din acest motiv a introdus acțiune de divorț, și că obține un venit de 888 lei lunar în timp ce pârâtul obține un venit mediu lunar de 1.600 lire, astfel că pensia de întreținere pentru cei doi copii trebuie să fie de 3.529 lei lunar.
Cererea nu e întemeiată în drept.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie, acte.
Acțiunea s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Pârâtul G. F.-B., prin avocat A. N. C., a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se dispună exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorelor, stabilirea locuinței minorelor la domiciliul reclamantei, stabilirea în favoarea sa a următorului program de vizitare a minorelor la domiciliul părinților săi din Hărman: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 18.00 până duminică ora 18.00, o săptămână iarna, în anii cu soț în perioada Crăciunului și în anii fără soț în perioada Anului Nou, o lună vara, în anii cu soț în luna iulie și în anii fără soț în luna august, în vacanța de primăvară, vacanța de Paști, zilele de naștere ale minorelor și toate celelalte zile libere în anii cu soț, precum și de ziua de naștere a pârâtului, și obligarea sa la plata în favoarea minorelor a unei pensii de întreținere în cuantum de 1/3 din venitul minim pe economie din România, de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâtul a arătat că a decis să lucreze în Marea Britanie pentru a-și putea întreține familia și, întrucât relația cu reclamanta începuse să se deterioreze, la începutul acestui an reclamanta l-a urmat împreună cu minorele, însă conflictele au continuat iar din cauza lor reclamanta a revenit în țară în luna iunie, iar pârâtul și-a pierdut locul de muncă și a revenit în țară, unde locuiește la părinții săi în . în căutarea unui loc de muncă, precum și că de la revenirea în țară a contribuit la întreținerea minorelor atât material cât și în natură.
Cererea reconvențională s-a timbrat cu taxă de timbru de 80 lei.
La termenul de judecată din 20 octombrie 2015 reclamanta și pârâtul au convenit asupra următorului program de vizitare a minorelor: în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta și duminica între orele 10.00-18.00, inclusiv în perioadele de vacanță; pentru anul 2015, de C., în ziua de Ajun la mamă și în prima zi de C. la tată, între orele 10.00-18.00, iar pentru anul 2016, de Paști, în prima zi la mamă iar în cea de-a doua zi la tată, între orele 10.00-18.00.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta s-a căsătorit cu pârâtul la 22 august 2010, iar din această căsătorie au rezultat minorele G. T.-A., născută la 18 iulie 2012, și G. E.-M., născută la 1 septembrie 2014.
Față de acordul părților și de concluziile anchetelor sociale întocmite în cauză, în temeiul art. 506 din Codul civil, prima instanță le-a încredințat părților exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorelor, iar în temeiul art. 496 din Codul civil a stabilit locuința minorelor la domiciliul reclamantei și a încuviințat în favoarea pârâtului dreptul de a avea legături personale cu minorele potrivit următorului program: în prima și a treia săptămână din lună, sâmbăta și duminica între orele 10.00-18.00, inclusiv în perioadele de vacanță; pentru anul 2015, de C., în ziua de Ajun la mamă și în prima zi de C. la tată, între orele 10.00-18.00, iar pentru anul 2016, de Paști, în prima zi la mamă iar în cea de-a doua zi la tată, între orele 10.00-18.00.
În privința contribuției pârâtului la cheltuielile de creștere și educare a minorelor, la termenul de judecată din 20 octombrie 2015 reclamanta a solicitat ca această contribuție să se stabilească în funcție de media veniturilor pe care pârâtul le-a obținut în ultimele 6 luni în Marea Britanie, în timp ce prin întâmpinare pârâtul a arătat că a revenit în România și a solicitat ca, în condițiile în care nu are încă un loc de muncă, însă ulterior introducerii acțiunii de către reclamantă a contribuit la întreținerea minorelor, pensia să se stabilească în funcție de venitul minim pe economie, de la data pronunțării hotărârii.
Prima instanță a reținut că din actele de la dosar rezultă că în data de 28 august 2015 pârâtul a fost concediat de la locul de muncă pe care îl avea în Marea Britanie din cauza comportamentului său față de clienții pe care îi deservea, comportament pe care pârâtul și l-a justificat prin starea pe care i-a creat-o conflictul cu reclamanta, și că la data de 4 septembrie 2015 Administrația Fiscală de la sediul angajatorului a înregistrat încetarea raporturilor de muncă.
Față de cele ce preced și de împrejurarea că din actele de la dosar rezultă că în perioada iunie-august 2015, când se afla în Marea Britanie, pârâtul a contribuit la întreținerea minorelor cu sumele de 100 lire și de 150 lire pe care i le-a trimis reclamantei în 20 iunie 2015 (filele 114-115) și în 5 august 2015 (filele 116-177), și cu suma de 147,87 lire cu care la datele de 3 august 2015, 11 august 2015, 23 august 2015 și 27 august 2015 le-a cumpărat minorelor jucării și haine (filele 118-120), și că din luna septembrie 2015, după ce a revenit în România, le-a cumpărat minorelor haine, jucării și medicamente în valoare totală de 421,15 lei (filele 123 și 124) și a achitat suma de 108 lei pentru grădinița uneia dintre minore (fila 124), prima instanță a reținut că pârâtul datorează pensie de întreținere doar de la data pronunțării hotărârii și doar în raport de veniturile pe care le obține în prezent, respectiv în funcție de venitul minim net pe economie, în condițiile în care nu are încă un loc de muncă.
În consecință, prima instanță l-a obligat pe pârât să le plătească minorelor o pensie de întreținere în cuantum de 1/3 din venitul minim pe economie din România, de la data pronunțării prezentei sentințe.
Față de admiterea în parte a cererilor și apărărilor părților, în temeiul art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prima instanță a compensat cheltuielile de judecată făcute de părți, fără plata vreunei diferențe.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel reclamanta G. M. A., solicitând schimbarea sentinței prin stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorelor la veniturile obținute de către pârât și nu la salariul minim pe economie, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, apelanta a arătat că se impune schimbarea sentinței pronunțate în primă instanță întrucât pensia de întreținere trebuia stabilită la veniturile obținute în Anglia de pârât și nu la salariul minim pe economie. Prima instanță a refuzat să efectueze o adresă în Anglia pentru veniturile intimatului. Adresa depusă de către intimat nu provine de la instituția din Anglia, iar intimatul a fost de rea-credință prin faptul că nu a mai dorit să lucreze în Anglia pentru a nu plăti pensie de întreținere.
În drept, au fost invocate prevederile art.466 și urm. C.p.c.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În apărare, intimatul a arătat că, și ca urmare a situației conflictuale cu apelanta, și-a pierdut locul de muncă și a trebuit să se întoarcă în țară, fiind concediat. Pensia stabilită de către prima instanță are în vedere situația actuală a intimatului și faptul că acesta a continuat să contribuie permanent la creșterea și educarea minorelor și când era încă în Anglia și când s-a întors în țară. Mai mult, o anumită perioadă apelanta a locuit împreună cu intimatul și cu minorele în Anglia, fiind întreținute de către apelant, care a remobilat imobilul în care locuia cu chirie. A mai arătat intimatul că nu se poate stabili pensie de întreținere la valoarea unor venituri pe care nu le are.
În sfârșit, intimatul a arătat că deși sentința primei instanțe este executorie, iar el și-a executat partea sa de obligații, apelanta nu îi permite să păstreze legăturile personale cu minorele.
În drept, s-au invocat prevederile art.205-208 C.p.c.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri (f.33-37, 43-79), precum și proba testimonială, fiind audiați martorii M. F. D. (f.80) și T. L. (f.81).
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Referitor la critica principală adusă prin apelul declarat în cauză, privind faptul că la stabilirea bazei de calcul a pensiei de întreținere datorate minorelor de către intimat nu s-au luat în calcul veniturile realizate de către acesta anterior, în Regatul Unit, tribunalul constată că aceasta este nefondată, sentința atacată fiind legală și temeinică sub acest aspect.
Astfel, prin sentința primei instanțe, intimatul a fost obligat la pensie de întreținere doar de la data pronunțării, reținându-se că în perioada anterioară intimatul a contribuit de bunăvoie la întreținerea minorelor cu diferite sume de bani trimise apelantei sau cu bunuri și jucării necesare acestora, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond și indicate expres în considerentele sentinței primei instanțe, la care tribunalul achiesează în întregime.
Prin intermediul apelului nu s-a formulat nicio critică expresă privind faptul că intimatul a fost obligat la plata unor pensii de întreținere doar de la data pronunțării, astfel încât acest aspect a intrat în autoritatea lucrului judecat. De altfel, soluția dispusă de către prima instanță a fost pe deplin legală și temeinică sub acest aspect, din moment ce intimatul a contribuit benevol la întreținerea minorelor neexistând temei ca acesta să fie obligat la întreținere și pentru perioada anterioară. Cele reținute de către prima instanță sub acest aspect au fost confirmate și prin declarația martorei T. L., audiată în apel, declarația martorului M. F. D. fiind parțial infirmată prin documentele aflate la dosarul de fond, mai ales că martorul este fratele apelantei și cunoaște aceste aspecte în principal pe baza spuselor acestuia. Fără îndoială că între cele două părți (și familiile acestora) există divergențe privind cuantumul sumelor cu care intimatul a contribuit la întreținerea minorelor, însă contribuția intimatului cu privire la întreținerea minorelor în perioada premergătoare sentinței primei instanțe este indubitabilă, soluția acesteia fiind astfel justificată și, astfel cum s-a arătat, nu a fost de altfel contestată prin cererea de apel.
Or, în raport cu data de referință de la care intimatul a început să datoreze minorelor o pensie de întreținere bănească, respectiv 22.10.2015, nu poate fi admisă cererea apelantei ca aceasta să fie calculată prin raportare la veniturile realizate anterior, în Anglia, de către intimat, din moment ce acesta își pierduse locul de muncă din Regatul Unit încă de la data de 28.08.2015, ca urmare a concedierii pentru comportament necorespunzător față de clienți. Este adevărat că în jurisprudență s-a cristalizat practica solicitării veniturilor debitorului întreținerii pentru o perioadă de 6 luni anterior stabilirii pensiei de întreținere, însă, în primul rând, aceasta constituie o practică administrativă, neavând o consacrare legală, iar, pe de altă parte, această metodă de stabilire a bazei de calcul a pensiei de întreținerii este aplicabilă doar atunci când există o anumită continuitate privind locul de muncă și veniturile debitorului întreținerii, iar nu și atunci când a intervenit o modificare radicală în privința acestor aspecte, cum este cazul în speță.
În conformitate cu prevederile art.527 și art.529 C.civ., la stabilirea pensiei de întreținere se ține seama de veniturile și mijloacele celui care urmează a fi obligat la plata acesteia, fiind vorba de veniturile prezente, actuale, a căror realizare este certă, iar nu de cele realizate în trecut, în condițiile în care sursa respectivelor venituri nu mai există în prezent. Singura derogare de la această regulă este instituită prin prevederile art.527 al.1 C.civ. din care rezultă că poate fi luată în considerare și posibilitatea de a dobândi astfel de mijloace, regulă pe baza căreia în practica judiciară s-a impus soluția că, în cazul în care debitorul întreținerii nu are un loc de muncă (dar este apt de muncă), pensia de întreținere va fi calculată prin raportare la venitul minim pe economie, adică tocmai modul în care s-a procedat în cauză prin sentința atacată.
Din moment ce la data de la care intimatul urma a începe să plătească pensia de întreținere, acesta își pierduse deja locul de muncă în Anglia și locuia în România, în mod just s-a avut în vedere de către prima instanță ca bază de calcul a pensiei de întreținere venitul minim pe economie din România, existând prezumția că intimatul putea realiza venituri măcar în acest cuantum.
În ceea ce privește presupusa rea-credință a intimatului, tribunalul reține că libertatea de mișcare a persoanelor și, pe cale de consecință, a forței de muncă, constituie unul dintre principiile fundamentale pe baza cărora funcționează Uniunea Europeană. Orice persoană are posibilitatea unei relocări pe teritoriul statelor membre, neputându-i-se imputa din punct de vedere juridic intimatului că nu a mai dorit să locuiască și să muncească în Anglia, ci a revenit pe teritoriul României. De asemenea, din înscrisul existent la dosarul de fond reiese că intimatul și-a pierdut locul de muncă din Anglia din motive disciplinare, iar nu ca efect al manifestării sale de voință (nu prin demisie). De asemenea, afirmațiile apelantei privind faptul că intimatul a revenit doar temporar în țară și de fapt acesta s-ar afla în concediu și ar continua să locuiască și să muncească în Anglia sunt infirmate prin faptul că intimatul s-a încadrat în muncă în România, încheind un contract de muncă pe perioadă nedeterminată (f.33 dos.apel), alegațiile apelantei nefiind susținute prin nici un mijloc de probă. Desigur că, în măsura în care situația actuală se va modifica și intimatul va lucra din nou în străinătate, pensia de întreținere va putea fi recalculată, pe baza unei cereri separate, în funcție de noile venituri ale acestuia, însă, fiind vorba de un eveniment viitor și incert, o astfel de situație nu poate fi însă anticipată la acest moment.
În sfârșit, tribunalul mai reține din probatoriul administrat în cauză că intimatul a contribuit la întreținerea minorelor în perioada în care a muncit în străinătate și, mai mult, apelanta și cele două fetițe au locuit o anumită perioadă împreună cu acesta în Regatul Unit, fiind întreținute de către apelant, obligarea apelantului la plata unei pensii de întreținere bazată din nou pe veniturile realizate în perioada respectivă apărând așadar și ca inechitabilă.
Prin urmare, în mod legal și temeinic prima instanță nu a avut în vedere veniturile realizate anterior de către intimat în Anglia la stabilirea pensiei de întreținere.
Cu toate acestea, tribunalul constată că se impune schimbarea în parte a sentinței atacate ca urmare a modificării apărute cu privire la mijloacele debitorului întreținerii, prin faptul că acesta s-a încadrat în muncă în România, încheind un contract de muncă pe perioadă nedeterminată (f..33, dos. apel), conform contractului, intimatul începându-și activitatea la data de 14.12.2015. Din adeverința emisă de R. B. (f.43 apel) rezultă că intimatul a realizat în luna ianuarie 2016 un venit net total de 1411 lei, impunându-se ca, începând cu data începerii activității la noul loc de muncă, acesta să fie obligat la pensie de întreținere în favoarea minorelor în raport cu acest venit, în conformitate cu prevederile art.529 al.3 C.civ. De altfel, prin concluziile de fond apelantul s-a arătat de acord cu recalcularea pensiei de întreținere în raport cu salariul său actual.
Prin urmare, văzând prevederile art.480 C.p.c., tribunalul urmează a admite apelul și a schimba în parte sentința atacată, pentru perioada de 22.10._15 pensia de întreținere stabilită de către prima instanță, în raport cu venitul minim pe economie, urmând a rămâne valabilă (cu mențiunea că ea va fi totuși defalcată în raport cu fiecare dintre minore în parte, pensia de întreținere impunându-se a fi stabilită pentru fiecare creditor al întreținerii, în raport cu nevoile acestuia, aceasta neputând fi acordată global), în timp ce începând cu data de 14.12.2015 intimatul va fi obligat la o pensie de întreținere de 235 lei pentru fiecare dintre cele două minore.
Cum intimatul a depus la dosar dovada plății mai multor sume în contul obligației de întreținere, inclusiv pentru luna ianuarie 2016 (f.35-36, f.44 dos. apel), tribunalul va dispune ca acestea să se deducă din pensia de întreținere datorată până la momentul pronunțării deciziei tribunalului în raport cu cuantumul pensiei stabilit prin intermediul acesteia.
Față de prevederile art.453 C.p.c. se va lua act că apelanta a arătat că urmează a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, urmând ca într-o astfel de eventualitate să se țină cont la aprecierea acestora de măsura în care au fost admise pretențiile apelantei, în conformitate cu dispozițiile al.2 al textului de lege menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta G. M.-A., în contradictoriu cu intimatul-pârât G. F. B., împotriva sentinței civile nr._/22.10.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte, numai sub aspectul pensiei de întreținere și în consecință:
Obligă intimatul pârât la plata în favoarea minorelor G. T.-A., ns. la 18.07.2012 și G. E.-M., ns. la 01.09.2014, a unei pensii de întreținere de 1/6 din venitul minim pe economie din România pentru fiecare minoră, conform dispoziției primei instanțe, pentru perioada 22.10._15, respectiv a unei pensii de întreținere în cuantum de 235 lei pentru fiecare minoră, începând cu data de 14.12.2015 și până la majoratul fiecăreia dintre minore sau alte dispoziții ale instanței.
Din pensiile de întreținere astfel stabilite se deduc sumele achitate după momentul pronunțării sentinței atacate, conform dispozițiilor acesteia.
Ia act că apelanta a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.02.2016.
Președinte,Judecător,
A. IacubaIzabela N. I.
Grefier,
E. L. Ș.
Red.AI/18.02.2016
Dact.ELS 18.02.2016/4EX
Jud.fond.A. G.
| ← Asigurare dovezi. Decizia nr. 5/2016. Tribunalul pentru minori... | Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 13/2016.... → |
|---|
