Contestaţie la executare. Decizia nr. 3572/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3572/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 3572/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3572 A
Ședința publică de la 05.10.2015
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE: C. C. I.
JUDECĂTOR: C. A.
GREFIER: C. P.
Pe rol pronunțarea apelului formulat de apelanta-intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva sentinței civile nr.3403/31.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-contestatoare Y. M. C., cererea de chemare în judecată având ca obiect „contestație la executare”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 28.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.10.2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Prin contestația la executare înregistrată la data de 03.12.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, contestatoarea Y. M. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, să se anuleze actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 9943/2014 al B. C. V. și M. A. D., respectiv încheierea de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 07.10.2014 în dosarul nr._/300/2014.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că prin titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, a fost obligată la plata sumei de 28 euro cu titlu de despăgubire, însă procesul-verbal de contravenție este nelegal întocmit întrucât la data de 19.12.2011 înstrăinase autoturismul, însă nu a avut posibilitatea să-l conteste pe calea plângerii contravenționale, întrucât acesta a fost comunicat unei alte persoane decât contestatorului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm. C.proc.civ.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. A arătat că prevederile art. II din Legea nr. 144/23.07.2012 nu se aplică în speță, iar procesul-verbal de contravenție ar fi trebuit să fie contestat pe calea plângerii contravenționale.
Prin sentința civilă nr. 3403/3.03.2015, Judecătoria Sectorului 2 București a admis contestația la executare privind pe contestatoarea Y. M. C., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., a desființat toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 9943/2014 al B. C. V. și M. A. D., respectiv încheierea de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București la data de 07.10.2014 în dosarul nr._/300/2014 și a luat act că se solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la cererea intimatei-creditoare C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, înregistrată la organul de executare la data de 23.09.2014, B. C. V. și M. A. D. a declanșat împotriva contestatoarei executarea silită în dosarul execuțional nr. 9943/2014, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/19.12.2011, fiind încuviințată executarea silită la data de 07.10.2014 prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014.
În ce privește admisibilitatea contestației la executare, conform art. 712 alin. 2 C.proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept cu privire la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Prima instanță a reținut că în speță nu se invocă motive de nelegalitate proprii contestației la executarea silită însăși ori contestației la un anumit act de executare, ci se aduc critici care vizează chiar fondul titlului executoriu, negându-se însăși existența creanței de 28,00 Euro pe care ar avea-o intimata, ca urmare a unei interpretări diferite a principiului aplicării retroactive a legii contravenționale mai favorabile. Prezenta contestație este admisibilă, întrucât față de data intrării în vigoare a pretinsei norme contravenționale mai favorabile, în speță 27.07.2012, contestatoarea nu se mai afla în cadrul termenului de 15 zile pentru introducerea plângerii contravenționale, procesul-verbal de contravenție fiind comunicat acestuia în cursul anului 2011, astfel încât unicul mijloc procedural prin care poate să deducă judecății această apărare de fond este contestația la executare.
În drept, conform art. 662 alin. 1 C.proc.civ., executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă. În speță, a apreciat prima instanță, având în vedere că prin art. II din Legea nr. 144/23.07.2012 s-a desființat instituția tarifului de despăgubire pentru contravențiile comise împotriva regimului juridic al O.G. nr. 15/2002, iar conform art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, executarea silită s-a declanșat în mod nelegal pentru îndestularea unei creanței al cărui caracter cert a încetat să mai existe odată cu . aceste norme contravenționale mai favorabile. Prevederea de la art. II din Legea nr. 144/23.07.2012 este o normă contravențională, astfel încât aplicarea ei în timp trebuie să se supună principiului constituțional prevăzut de art. 15 alin. 2 din legea fundamentală. Obligativitatea cuprinderii în cadrul procesului-verbal de contravenție a tarifului de despăgubire pentru repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată de comiterea contravenției este prevăzută de art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, potrivit căruia în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancțiunea stabilește și despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând mențiunea corespunzătoare în procesul-verbal. Or, în speță, prin intermediul normei speciale de la art. II din Legea nr. 144/23.07.2012, legiuitorul a înțeles să înlăture tariful de evaluare a pagubei, astfel încât procesul-verbal de contravenție nu va mai cuprinde acest tarif, atât pentru viitor, însă și pentru trecut.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 12.06.2015, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, s-a arătat că prin sentința civila atacata, instanța de executare a admis contestația la executare motivând ca in privința modalității de comunicare a procesului-verbal este instituita o ordine de preferință, mai întâi se face comunicarea prin posta si numai daca aceasta modalitate nu este suficienta, se procedează la afișarea procesului-verbal la sediul contravenientului și ca in speța ar fi incidente dispozițiile Legii nr. 144/2012.
Urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat faptul ca autovehiculul aparținând doamnei Y. M. C. a circulat pe drumurile naționale fără sa dețină rovinieta valabila, așa cum este definita de prevederile art. 1 (1A1) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare. Conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), fapta săvârșita a constituit contravenție continua si s-a sancționat cu amenda contravenționala. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din actul normativ invocat anterior, contravenientul, respectiv contestatoarea, a fost obligată sa achite si tariful de despăgubire. Prin urmare, in scopul apărării valorilor sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala, a sancționării faptei contravenționale, precum si a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, in temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), a fost emis procesul-verbal de constatare a contravenției in cauza.
De asemenea, apelanta a susținut ca emiterea si comunicarea procesului-verbal de contravenție in cauza au fost efectuate in termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare. Prin urmare, procesul-verbal de contravenție in cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii. In acest sens, s-a învederat ca perioada cuprinsă intre data săvârșirii faptei contravenționale si data emiterii procesului-verbal de contravenție nu depășește termenul de 6 luni.
De asemenea, conform dovezii de comunicare a procesului-verbal in cauza, acesta a fost comunicat contravenientului, conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fără a se depăși termenul de 1 luna de la data aplicării sancțiunii. Totodată, referitor la acest aspect, apelanta a solicitat sa se constate ca a dat dovada nu numai de buna-credința, dar si de indulgenta in toata aceasta perioada (aproape 3 ani), sperând ca debitorul sa iasă din pasivitate si sa-si execute de buna voie obligația stabilita prin titlul executoriu.
Având in vedere faptul ca, in speța, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2011, apelanta a susținut că aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, înainte de apariția deciziei nr. 10/2013 pronunțata de ICCJ, prevedea ca modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativa si nu subsidiara. Prin urmare, din cauză că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua, astfel cum este definita si reglementata de OG nr. 15/2002, precum si ca legea contravenționala aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese in mod evident faptul ca, in speța, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.
Procesul-verbal de contravenție in cauza a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii. Prin urmare, a arătat apelanta, nu se poate susține faptul ca procedura de comunicare a procesului-verbal de contravenție a fost viciata sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale. Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Or, debitorul nici nu a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție si nici nu a achitat de buna voie obligația stabilita prin procesul-verbal de contravenție ca si sancțiune aplicata pentru fapta săvârșita.
Mai mult decât atât, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continua poate fi definita ca fiind acea forma a unității naturale contravenționale care consta in prelungirea in timp in chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) si a procesului de producere a rezultatului, pana la un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprita datorita unei energii contrare celei care a declanșat activitatea. Epuizarea contravenției continue este data de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane. Contravenția continua este reglementata de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, ce definesc acest tip de contravenție ca fiind situația in care încălcarea obligației legale durează in timp, si anume, actul de executare se prelungește in timp, in baza aceleași rezoluții contravenționale. Instituția contravenției continue are o importanta relevanta in incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravenționala aplicabila in timp va fi legea in vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează si termenul de prescripție a răspunderii contravenționale. Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate si in jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda. Prin urmare, a susținut apelanta, in speța de fata, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului-verbal de contravenție reprezintă momentul in care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.
În mod greșit, în opinia apelantei, prima instanța a reținut aplicabilitatea Legii nr. 144/2012. Astfel, conform dispozițiilor Legii nr. 144/2012, legiuitorul a statuat in mod evident faptul ca „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (....) aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a prezentei legi se anulează”. Prin urmare, reiese in mod evident faptul ca legiuitorul a avut in vedere numai contravenienții care au fost sancționați in baza OG nr. 15/2002 si care au contestat in instanța tarifele de despăgubire. Astfel, norma instituita de art. II din Legea nr. 144/2012 având natura contravenționala, a produs efecte favorabile numai categoriei de contravenienți care au contestat in instanța. In baza acestor considerente, precum si a principiului de drept civil „daca legea nu prevede, nici legiuitorul nu are dreptul sa o interpreteze”, solicită instanței de apel sa constatate ca in speța de fata dispozițiile Legii nr. 144/2012 nu își au aplicabilitate.
Prin urmare, atât timp cat procesul-verbal de contravenției adresat pe seama debitorului nu a fost contestat neexistând o hotărâre judecătoreasca de anulare chiar si in parte a măsurilor dispuse prin acesta, respectiv a tarifului de despăgubire ca urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012, apelanta a arătat că deține un titlu executoriu apt de executare silita pentru valorificarea creanței prevăzuta in actul sancționator, care a intrat in putere de lucru judecat.
În temeiul art. 20 C.proc.civ., judecătorul are îndatorirea sa asigure respectarea si sa respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege. Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala in vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012), legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate. Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost in vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv până in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabila. Aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
De asemenea, a precizat apelanta, faptul ca in speța de fata nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba despre executarea silita a creanțelor rezultata dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării in vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat in instanța. Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12, alin. (1) din OG nr. 2/2001, potrivit căruia „daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează chiar daca a fost săvârșita înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ”, nu este aplicabila in speța, întrucât Legea nr 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinieta valabila, ci exclude doar obligația de plata a tarifului de despăgubire.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.650 alin.3 C.proc.civ., precum si dispozițiile legale cuprinse in prezenta, iar în temeiul art. 223 C.proc.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata Y. M. C. a depus la dosar întâmpinare, în temeiul art. 205 C.proc.civ., prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si menținerea ca temeinica si legala a sentinței pronunțate de instanța de fond.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond a făcut o evaluare corecta, in sensul ca in condițiile desființării instituției tarifului de despăgubire pentru contravențiile comise împotriva regimului juridic al OG nr. 15/2002, cu referire la art. 15 alin. 2 din Constituția României, executarea silita s-a declanșat nelegal în vederea îndestulării unei creanțe care si-a pierdut caracterul cert, odată cu . art. II din Legea nr. 14/23.07.2012. Așadar, ținând seama de împrejurările concrete ale cauzei, instanța ele fond in mod corect a anulat toate actele de executare silita efectuate de B. A C. V. si M.-A. D. in dosarul execuțional nr._/300/2014.
Intimata a solicitat a se constata, așa cum a învederat si in fata instanței de fond, că sancțiunea aplicata a avut ca destinatar o persoana care nu mai avea, la data săvârșirii contravenției, niciun drept asupra autoturismului in cauza. Din aceasta perspectiva, s-a solicitat a se observa ca a făcut dovada faptului ca la data 22.04.2011, autoturismul care a fost surprins pe drumurile naționale fără a avea plătită rovinieta, fusese radiat de pe numele intimatei. Ar fi astfel inechitabil sa suporte consecințele săvârșirii unei contravenții de către o alta persoana.
Apelul este fondat și va fi respins în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 3403/31.03.2015 și a respingerii ca neîntemeiată a contestației la executare formulată de contestatoarea Y. M. C..
Pe fondul apelului, tribunalul reține că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012. Astfel, aceste dispoziții stabilesc, cum de altfel a reținut și prima instanță, că anularea tarifelor de despăgubire se aplică numai în cazul tarifelor contestate până la data intrării în vigoare a legii. Or, în speță, contestatoarea a arătat că nu a formulat plângere contravențională.
Tribunalul nu poate reține că anularea tarifelor se aplică, dincolo de prevederile legii, și în cazul tarifelor necontestate, pentru respectarea principiului egalității prevăzut de Constituție, deoarece, acest efect ar putea fi obținut doar prin declararea ca neconstituțională a dispoziției din Legea nr. 144/2012 de către Curtea Constituțională. Nici analogia cu decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale nu poate fi reținută de tribunal, pe de o parte, fiind vorba despre texte din legi diferite și, pe de altă parte, fiind vorba și despre ipoteze diferite, așa cum a arătat apelanta.
În ceea ce privește nevalabilitatea procesului-verbal de contravenție decurgând din faptul înstrăinării autovehiculului anterior aplicării sancțiunii contravenționale, acesta este un aspect ce poate fi invocat exclusiv în cadrul procedurii plângerii contravenționale, puse la dispoziție de către O.G. nr. 2/2001, iar nu și în cadrul contestației la executare, spre exemplu, pentru contestarea legalității și temeiniciei acestui act de constatare fiind reglementată calea specială a plângerii contravenționale, considerent pentru care apărarea intimatei-contestatoare, reiterată în apel, nu poate fi primită.
Tribunalul constată că în cauză procesul-verbal care stă la baza executării silite reprezintă titlu executoriu, contrar celor reținute prin sentința apelată. Din analiza înscrisurilor depuse în fața primei instanțe se constată existența dovezii de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției către contravenientă. Potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în varianta în vigoare la data întocmirii și comunicării procesului-verbal de contravenție, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
În conformitate cu art. 31 alin. 1 din ordonanță, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Art. 25 alin. 1 din același act normativ prevede că procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.
Potrivit art. 26 alin. 1 din ordonanță, dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor (art. 27 din ordonanță).
Tribunalul constată că din dovada de comunicare depusă la fila 11 a dosarului de fond rezultă că procesul-verbal în litigiu a fost comunicat debitoarei, fiind înmânat sub semnătură lui C. Ș., rudă de gradul I a intimatei, persoană a cărei identitate a fost stabilită prin menționarea datelor din actul său de identitate. Confirmarea de primire a procesului-verbal de constatare a contravenției urmează regimul juridic al dovezii de comunicare a actelor de procedură, în cadrul căruia mențiunile privind numele, prenumele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea reprezintă cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 164 alin. 3 C.proc.civ. Ca urmare, fiind menționate numele, prenumele și calitatea persoanei căreia i-a fost predată corespondența în cauză, precum și datele de identificare ale acesteia, confirmarea de primire este pe deplin valabilă, cu consecința că procesul-verbal de constatare a fost legal comunicat intimatei-contestatoare.
În aceste circumstanțe, raportat la dispozițiile legale menționate anterior, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost legal comunicat și, prin urmare, termenul pentru formularea plângerii contravenționale a început să curgă la data comunicării, fiind cert că nu a fost contestat. Pe cale de consecință, procesul-verbal care stă la baza executării silite reprezintă titlu executoriu, contestația la executare fiind neîntemeiată.
Văzând și dispozițiile art. 634 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, sector 6, ..401A, sector 6 împotriva sentinței civile nr. 3403/31.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-contestatoare Y. M. C., cu domiciliul ales la C.A. „N. C.” cu sediul în București, ..123-135, .. C, . 2.
Schimbă în tot sentința civilă nr. 3403/31.03.2015.
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea Y. M. C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
C.C. I. C. A. C. P.
Red. CCI/Thred.CCI/PI/ 4ex.
J. S. 2 – jud. V. Țari
| ← Anulare act. Sentința nr. 1360/2015. Tribunalul BUCUREŞTI | Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 09/2015.... → |
|---|
