Contestaţie la executare. Decizia nr. 3472/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3472/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 3472/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A III- A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3472 A
Ședința publică din: 09.10.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: I. P.
JUDECĂTOR: I. L. M.
GREFIER: G. F. B.
Pe rol soluționarea apelului de față formulat de apelanta contestatoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, în contradictoriu cu intimata . sentinței civile nr.4838/12.03.2015 pronunțată în dosarul nr. 4838/12.03.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, în cauză având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata . consilier juridic, lipsind apelanta contestatoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare formulată de apelanta contestatoare și o cerere de lăsarea cauzei după ora 10 formulată de intimata .>
Intimata . consilier juridic, având cuvântul, învederează instanței că nu are cereri prealabile de formulat și probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul pe apelul declarat.
Intimata . consilier juridic, având cuvântul solicită instanței, respingerea apelului astfel cum a fost formulat, menținerea sentinței civile ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Depune practică judiciară.
Tribunalul reține apelul în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civila nr. 4838/12.03.2015 pronunțată în dosarul nr. 4838/12.03.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a resins contestația la executare formulată de contestator C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A.- DIRECȚIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI BUCURESTI în contradictoriu cu intimat S.C. I. S.A, ca neîntemeiată.
Pentru a dispus astfel, prima instanță a reținut ca prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2014 sub nr._, contestatoarea CNADNR prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimata . solicitat anularea tuturor formelor de executare silită din dosarul de executare nr. 590/2014 al SCPES E. L. ASOCIAȚII și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.
În motivarea contestației la executare, contestatoarea a învederat în esență faptul că prin sentința civilă nr. 524/13.04.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 117/24.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr._ a fost obligată către intimată la plata sumei de 10.928,80 lei cu titlu de despăgubiri aferente exproprierii suprafeței de 48,39 mp precum și 800 lei cheltuieli de judecată, dar că prin executarea silită întreprinsă în cauză intimata încalcă art. 19 alin. 1 și 11 din Legea nr. 255/2010. A arătat intimata că pentru executarea hotărârii era necesar ca intimata să comunice contestatoarei cererea însoțită de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii, actele de proprietate în copie legalizată, precum și acordul băncii privind încasarea despăgubirii în cazul în care suprafața de teren a fost ipotecată, iar intimata nu a îndeplinit această procedură.
A mai arătat contestatoarea faptul că a consemnat pe numele societății suma de 1573,50 lei conform hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 22/14.04.2008 prin recipisa nr._/1/19.06.2008, iar pentru diferență de_,30 lei au întreprins demersuri în vederea achitării prin transmiterea către CNADNR a notei de calcul nr. 13.
A mai invocat contestatoarea beneficiul termenului de grație de 6 luni prevăzut de art. 3 din OG nr. 22/2002 care începe a curge de la data de 04.11.2014 data somației intimatei.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711, 714, 718 NCPC, art. 19 din Legea nr. 255/2010, OG nr. 22/2002.
În susținerea contestației la executare, contestatoarea a depus înscrisuri.
La data de 19.12.2014, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității contestației la executare, excepția lipsei calității procesuale active a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București, excepția netimbrării cererii, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării, intimata a invocat pe fondul contestației în esență faptul că nu se aplică cauzei procedura administrativă a exproprierii, că a notificat contestatoarea în data de 08.07.2014 pentru plata despăgubirilor, la cerere anexând hotărârile judecătorești, înainte cu 3 luni de începerea executării silite. A mai arătat intimata că în data de 11.07.2014 contestatoarea a primit atât cererea de plată a despăgubirii, cât și hotărârile judecătorești, definitive, irevocabile în copii legalizate și a răspuns cu adresa nr. 17/_/28.07.2014 prin care a solicitat actele de proprietate, certificatele de înregistrare și extrasul de carte funciară pentru informare eliberat de OCPI București, contractul de ipotecă și acordul băncii care a instituit ipoteca cu privire la încasarea despăgubirilor de către I. SA.
A arătat intimata că prin notificarea nr. 8211/05.09.2014 transmisă intimatei a solicitat plata despăgubirii, având anexate în copie legalizată și actele de proprietate privind terenul expropriat, contestatoarea răspunzând în sensul solicitării acelorași înscrisuri, actele de proprietate, certificatele de înregistrare și extrasul de carte funciară pentru informare eliberat de OCPI București, contractul de ipotecă și acordul băncii care a instituit ipoteca cu privire la încasarea despăgubirilor de către I. SA.
A mai arătat intimata că prin cererile de plată transmise către contestatoare în lunile iulie și septembrie 2014, creditoarea a transmis debitoarei copiile legalizate ale hotărârilor, cât și actele de proprietate referitoare la terenul expropriat .
A mai arătat intimata că Legea nr. 255/2010 nu prevede în sarcina expropriatului obligația de a depune extrasul de carte funciară pentru informare și că terenul fiind expropriat în urmă cu 6 ani nu se poate cere extras de CF pentru un imobil care nu există în patrimoniul creditoarei. De asemenea, a invocat lipsa oricărei probe care să dovedească ipoteca vreunei bănci asupra terenului creditoarei, obiect al exproprierii.
Intimata a mai invocat lipsa oricărei dovezi care să privească neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 711 alin 3 alin 2 coroborat cu art. 175 alin. 1 C.pr.civ.
Intimata a susținut și că nu se află în procedura exproprierii în curs ca să se aplice dispozițiile Legii nr. 255/2010, așa cum prevede art. 32 din aceasta. A mai arătat că nu deține originalul recipisei pentru încasarea sumelor deja consemnate, iar consemnarea unei plăți a sumei nu se asimilează cu efectuarea plății despăgubirii.
A mai arătat intimata că debitorul obligației nu se identifică și nu se asimilează cu o autoritate/instituție publică, așa încât nu beneficiază de termenul de grație de 6 luni, că a fost înființată în baza legii societăților comerciale.
În drept, intimata a invocat disp. art. 205 C.pr.civ.
În susținerea întâmpinării, a depus înscrisuri.
La data de 04.02.2015, contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat apărările din cadrul contestației la executare.
Analizând înscrisurile administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 524/13.04.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 14.09.2010 și completată prin sentința civilă nr. 1294/14.10.2010, s-a admis în parte acțiunea formulată de . contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA și s-a modificat în parte procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 20/11.03.2008 emis de Statul Român prin Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului, CNADNR SA, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Jud. Prahova, Comisia Locala Blejoi, act care a stat la baza emiterii hotărârii nr. 22/14.04.2008, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.928,80 lei cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat de 48,39 mp situat în intravilanul comunei Blejoi, Zona DN1A Centura de Vest, stabilind termen de plată de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinței (f. 26-27).
Prin decizia nr. 121/21.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins ca nefondat apelul (f. 31-33), iar prin decizia nr. 3465/17.05.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a casat decizia nr. 121, fiind trimisă cauza în rejudecare.
Prin decizia nr. 117/24.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins ca nefondat apelul (f. 36-38).
La data de 30.09.2014 (f. 11) contestatoarea solicită intimatei să depună actele de proprietate, certificatul de înregistrare și extrasul de carte funciară pentru informare eliberat de OCPI București, contractul de ipotecă dacă este cazul și acordul băncii care a instituit ipoteca cu privire la încasarea despăgubirilor de către I. SA.
Prin notificarea nr. 115/09.09.2014 (f. 101) intimata a comunicat contestatoarei titlurile de proprietate, respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 1837/17.10.1996 și 541/12.09.2005 (f. 103), fără a depune extrasul de carte funciară și nici acordul beneficiarului dreptului de ipotecă pentru încasarea despăgubirii de către intimată.
La data de 21.10.2014, intimata a formulat cerere de executare silită, înregistrată pe rolul SCPEJ E. L. și Asociații, constituindu-se dosarul de executare nr. 590/2014 în care s-a emis încheierea din 21.10.2014 de încuviințare a executării silite (f. 39).
La data de 30.10.2014 s-a emis somația de plată nr. 590/2014 (f. 42), comunicată debitorului la data de 04.11.2014 (f. 44).
La termenul de judecată din data de 05.03.2015, intimata a depus extras de carte funciară pentru informare, fără mențiuni în partea a III-a referitoare la sarcini pentru imobilul cu nr. cadastral_.
În drept, potrivit art. 710 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare; de asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Potrivit art. 34 din Legea nr. 255/2010, dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 33/1994, președintele instanței (sesizată cu soluționarea cererii de expropriere) va fixa termen și va dispune citarea proprietarilor sau, după caz, a posesorilor, a altor titulari de drepturi reale sau a oricăror persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate.
Potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, ipoteca și privilegiul se strămută de drept asupra despăgubirilor stabilite, dispozițiile art. 22 rămânând aplicabile.
În cauză, procedura de expropriere s-a efectuat potrivit disp. art. 4 ș.u. din Legea nr. 255/2010, completându-se în parte cu dispozițiile art. 28 alin 2 și 22 Legea nr. 33/1994, respectiv procedura jurisdicțională nu are ca obiect soluționarea cererii de expropriere, ci numai stabilirea cuantumului despăgubirilor. Cu toate acestea, dispozițiile procedurale din art.22 din Legea nr. 34/1994 sunt aplicabile și procedurii instituite în baza art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010, care nu constituie norme contrarii, or, art. 22 din Legea nr. 33/1994 vorbește imperativ de citarea proprietarilor sau, după caz, a posesorilor, a altor titulari de drepturi reale sau a oricăror persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate.
În dosarul având ca obiect stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat, dosar nr._, reclamant a fost intimata din prezenta cauză, pârâta fiind contestatoarea din prezenta cauză. În acel demers jurisdicțional nu a participat un eventual terț intervenient forțat sau principal, titular al unui drept de ipotecă constituită asupra suprafeței de teren expropriate, deși potrivit art. 7 din Legea nr. 255/2010 în etapa consemnării sumei individuale și afișarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate expropriatorul a avut acces atât la documentația cadastrală, cât și la evidențele ANCPI sau ale unităților administrativ-teritoriale, putând cunoaște din acea etapă procesuală existența sau nu a unui drept de ipotecă. Ca urmare, pasivitatea expropriatorului de a introduce în dosarul nr._ constituie un caz de culpă proprie, ce nu poate fi invocată ulterior pentru neexecutare.
Mai mult, hotărârea pronunțată în dosarul nr._ nu doar că a stabilit cuantumul despăgubirii, dar a statuat și cu privire la creditorul obligației de plată, respectiv a instituit obligația de plată a despăgubirii de către expropriator și dreptul expropriatului . a i se plăti despăgubirea, dispoziție cu autoritate de lucru judecat în ce o privește pe contestatoare, o eventuală neexecutare neputând fi justificată pe împrejurări de fapt existente la data litigiului și neaduse în discuție în acea procedură.
De asemenea, din înscrisurile aflat la dosarul cauzei nu rezultă existența unei ipoteci înscrise cu titlu de sarcină asupra imobilului expropriat, care să facă aplicabile dispozițiile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, probă ce putea fi făcută de contestatoare în prezenta cauză față de prevederile art. 883 alin. 1 C.civ. din 2009, orice persoană, fără a fi ținută să justifice vreun interes, poate cerceta orice carte funciară, precum și celelalte documente cu care aceasta se întregește, potrivit legii. Ca urmare a condiționa plata despăgubirii deși există o hotărâre judecătorească în acest sens, care nu numai că stabilește cuantumul despăgubirii, dar și stabilește creditorul obligației de plată, de probarea existenței sau nu a sarcinilor care grevează imobilul nu poate constitui decât o neexecutare culpabilă a obligației din titlul executoriu.
În atare condiții, refuzul plății despăgubirii nu se poate fundamenta pe existența unui eventual drept de ipotecă înscris în cartea funciară, atâta timp cât nu s-a făcut proba existenței acestui drept.
Față de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 255/2014, contestatoarea era în măsură să cunoască din faza administrativă sarcinile care grevau imobilul, iar pasivitatea sa din procedura având ca obiect cuantumul despăgubirii a avut ca și consecință pronunțare a unei hotărâri judecătorești cu autoritate de lucru judecat care statuează dreptul la despăgubire în favoarea intimatei din prezenta cauză.
În aceste condiții, contestatoarea nu poate invoca propria culpă și nici nu poate justifica amânarea în executarea titlului executoriu de solicitarea de a i se depune alte înscrisuri.
În ceea ce privește invocarea beneficiului termenului de grație, instanța reține că titlul a devenit executoriu la data pronunțării hotărârii în apel, astfel că raportat la data de 21.04.2011 neexecutarea nu poate fi nici rezonabilă, nici întemeiată pe împrejurări obiective.
Prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Conventia (Europeana) pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale dreptul la un proces echitabil include și faza executării hotărârii pronunțare, iar în cazul în care statul prin organele și instituțiile sale este debitorul obligației s-a statuat în jurisprudența constantă a curții că nu este o sarcină rezonabilă a debitorului de a incepe executarea silită împotriva acestuia, cu alte cuvinte, executarea din partea statului trebuie să se realizeze cu celeritate și fără a se recurge la forța de coerciție prin corpul executorilor judecătorești.
Dreptul de acces la o instanță ar ramâne iluzoriu daca nu ar include si faza de executare a hotarârilor judecatoresti definitive. Însa Conventia are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, asa cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudenta sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Asadar, refuzul autoritatilor de a aloca sumele necesare platii debitului constituie si o atingere adusa dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei.
Art.6 din Conventie, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (si institutiilor publice) obligatia pozitiva de a da curs hotarârilor judecatoresti irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun sa se ceara unei persoane care a obtinut o creanta împotriva statului sa initieze procedura executarii silite pentru satisfacerea creantei sale.
În consecinta, statul nu poate sa refuze, sa omita sau sa întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotarâri, lipsa fondurilor nefiind considerată un motiv justificat pentru întârziere.
Că este vorba de o neexecutare din partea statului rezultă și din cadrul procesual pasiv stabilit în litigiul de fond, respectiv Statul Român prin CNADNR.
Așa cum rezultă din jurisprudența CEDO, statul și instituțiile publice au obligația de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie titlurile executorii prin care au fost obligați în calitate de debitori.
Curtea Europeană a statuat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – ImmmobiliareSaffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33). Atunci când autoritatea obligată face parte din administrație, aceasta constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiției (cauza M. I. P. c României par. 40, 29 septembrie 2005 ). Or, dacă administrația refuză sau omite să execute, ori întârzie să o facă, garanțiile art. 6 își pierd orice rațiune de a fi (Hornsby c. Greciei, par. 41, 19 martie 1997, D. și alții c. României, par.26,7 aprilie 2005).
Pentru aceste considerente, va da prevalență garanțiilor dreptului la un proces echitabil, aplicând cu prioritate art. 6 par 1 civil din Convenția Europeană, urmând a înlătura apărările contestatoarei referitoare la termenul de grație pe motiv că încalcă dreptul intimatei la un proces echitabil.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța reține că acestea sunt datorate de debitorul urmărit în temeiul art. 669 alin. 2 C.pr.civ., iar față de considerentele legate de culpa contestatoarei în neexecutarea titlului executoriu reține că și capătul de cerere privind anularea cheltuielilor de executare este neîntemeiat.
În considerarea tuturor considerentelor de mai sus, în temeiul art. 711 și 719 C.pr.civ., a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei prin consilier juridic de la termenul din 05.03.2015 potrivit cărora nu ar mai solicita anularea tuturor formelor de executare, instanța reține că renunțarea la judecata unui capăt de cerere constituie un act de dispoziție, pentru care art. 406 alin. 2 C.pr.civ. reclamă existența unui mandat special, or, consilierul juridic al contestatoarei a prezentat numai împuternicirea de la fila 183 pentru a formula și susține apărările necesare și pentru a pune concluzii orale sau scrise în dosarul nr._/299/2014 ce nu are natura unei împuterniciri speciale pentru acte de dispoziție. În aceste condiții, instanța nu poate da efect juridic renunțării la judecata contestației la executare făcută de un mandatar fără procură specială.
În ceea ce privește art. 453 C.pr.civ., față de soluția dată contestației la executare, reținând culpa procesuală a contestatoarei, a respins și capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de restituire taxă judiciară de timbru formulată de contestatoare prin consilierul juridic la data de 05.03.2015, instanța reține că potrivit art. 45 alin. 1lit. f din OUG nr. 80/2013, restituirea taxei judiciare de timbru se dispune numai în cazul admiterii contestației la executare printr-o hotărâre rămasă definitivă, ipoteză ce nu se regăsește în prezenta cauză. Pentru aceste considerente, a respins și cererea de restituire a taxei judiciare de timbru ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinte civile, la data de 11.05.2015, a declarat apel contestatoarea CNADNR, cerere ce a fost înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă la data de 25.05.2015, solicitand modificarea in tot a sentintei civile.
În motivarea acestuia se arată urmatoarele:
Instanta de fond nu a luat in considerare faptul ca la momentul emiterii Hotararii de stabilire a despagubirilor nr. 22/14.04.2008, nu s-a putut face identificare proprietarului de drept al suprafetei expusa exproprierii, nefiind depusa nicio cerer ein acest sens, astfel ca identificarea proprietarului prezumtiv, s-a facut cu ajutorul evidentelor ANCPI. In cadrul dosarului nr._, instanta s-a pronuntat doar asupra cuantumului despagubirilor, fara a se pronunta si asupra calitatii de proprietar iar in dosar nu era necesara introducerea in proces a unui tert intervenient, titular al unui drept de ipoteca. In cazul suprafetei expropriate ii sunt aplicabile disp. art. 28 alin.2 din Legea nr. 33/2014 conform caruia ”Ipoteca si privilegiul se stramuta de drept asupra despagubirilor stabilite”.
De asemenea, instanta nu a luat in considerare termenul de 6 luni de gratie prev. De art. 2 din OG nr. 22/2002.
Intimata I. Saa formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Examinând actele și lucrările cauzei prin prisma apelului formulat, tribunalul reține următoarele:
Potrivit disp. art. 711 alin.1 Cod proc. Civ. (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. (3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Conform art. 632 alin. 1 C.p.c. executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu iar conform art. 632 alin. 2 C.p.c. constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive precum și orice hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Tribunalul retine că contestatoarea a consemnat pe numele societății intimate suma de 1573,50 lei conform Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 22/14.04.2008 prin recipisa nr._/1/19.06.2008.
Ulterior, intimata a formulat plangere impotriva procesului verbal de stabilire a cuantumului despagubirilor iar prin sentința civilă nr. 524/13.04.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._ astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 14.09.2010 și completată prin sentința civilă nr. 1294/14.10.2010, s-a admis în parte acțiunea formulată de . contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA și s-a modificat în parte procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 20/11.03.2008 emis de Statul Român prin Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului, CNADNR SA, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Jud. Prahova, Comisia Locala Blejoi, act care a stat la baza emiterii hotărârii nr. 22/14.04.2008, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.928,80 lei cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat de 48,39 mp situat în intravilanul comunei Blejoi, Zona DN1A Centura de Vest, stabilind termen de plată de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentinței (f. 26-27).
Prin decizia nr. 121/21.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins ca nefondat apelul (f. 31-33), iar prin decizia nr. 3465/17.05.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a casat decizia nr. 121, fiind trimisă cauza în rejudecare.
Prin decizia nr. 117/24.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins ca nefondat apelul (f. 36-38).
Tribunalul retine ca exproprietatoul Statul R. prin CNADNR a cunoscut expropriatul inca din anul 2007, exproprierea neputand fi stabilita decat in contradictoriu cu proprietarul terenului, astfel ca invocarea acestor aspecte legate de lipsa verificarii proprietarului in procedura exproprierii, nu pot fi primite de catre instanta de apel.
Mai mult, tribunalul retine ca aplanta a facut plata despagubirilor si a consemnat pe numele societății intimate suma de 1573,50 lei conform Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 22/14.04.2008 prin recipisa nr._/1/19.06.2008, astfel ca si diferenta privind cuantumul real al prejudiciului stabilit de instanta trebuia achitata catre aceeasi persoana.
Totodata, tribunalul retine ca hotărârea pronunțată în dosarul nr._, nu doar că a stabilit cuantumul despăgubirii, dar a statuat și cu privire la creditorul obligației de plată, respectiv a instituit obligația de plată a despăgubirii de către expropriator și dreptul expropriatului . a i se plăti despăgubirea, dispoziție cu autoritate de lucru judecat în ce o privește pe contestatoare, o eventuală neexecutare neputând fi justificată pe împrejurări de fapt existente la data litigiului și neaduse în discuție în acea procedură.
Prin urmare, cata vreme titlul executoriu pus in executare era o hotarare judecatoreasca definitiva, nu se pot invoca aparari privind creditorul obligatiei ce trebuie adusa la indeplinire, acesta fiind consemnat in titlul executoriu, nefiind aplicabile disp. Legii nr. 33/1994 deoarece nu suntem în procedura exproprierii ca să se aplice dispozițiile Legii nr. 255/2010, așa cum prevede art. 32 din aceasta.
Totodata, tribunalul retine ca la termenul de judecată din data de 05.03.2015, intimata a depus extras de carte funciară pentru informare, fără mențiuni în partea a III-a referitoare la sarcini pentru imobilul cu nr. cadastral_, astfel ca invocarea existentei unui tert beneficiar al ipotecii asupra terenului expropriat, ca motiv de refuz al platii sumei datorate nu poate fi retinut.
În atare condiții, refuzul plății despăgubirii nu se poate fundamenta pe existența unui eventual drept de ipotecă înscris în cartea funciară, atâta timp cât nu s-a făcut proba existenței acestui drept, mai ales ca, si daca ar fi existat un asemenea tert, exista un titlu executoriu, pe care contestatoarea trebuia sa il puna in executare, fara a putea invoca astfel de motive de refuz de plata a despagubirilor.
În ceea ce privește motivul de apel privind nerespectarea dispozițiilor art. 1 si ale art. 2 din OG nr. 22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, nu poate fi primita de către tribunal.
Apelanta, conform art. 9 din OG 51/1998 cu modificările ulterioare raportat la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002, are calitatea de instituție publică, beneficiind astfel de dispozițiile OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul recurentei.
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de grație în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri.
Interpretand gramatical si logic dispozitiile anterior citate, instanta a constatat obligatia institutiei publice debitoare ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, exista doar in ipoteza in care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
per a contrario, daca exista fonduri pentru a se executa de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu mai sunt aplicabile prevederile art. 2 din OG nr. 22/2002, asa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 si debitoarea nu mai are la dispozitie un termen de gratie de 6 luni pentru efectuarea platii.
Prin urmare daca exista fonduri pentru a se executa de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu se justifica neefectuarea de catre contestatoare a platii.
În ceea ce privește încălcarea disp. OG nr. 22/2002, regula o constituie executarea benevola a obligatiilor, ce se aplică inclusiv obligațiilor stabilite în sarcina statului iar executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă, cu stabilirea unui termen de 6 luni în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti din lipsa fondurilor
Prin urmare, disp. art.2 din OG 22/2002 trebuie interpretate în sensul că se aplică exclusiv la situația de excepție în care executarea creanței stabilită prin titlul executoriu nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, caz în care debitoarea este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Totodata instanta retine si faptul ca contestatoarea nu a facut dovada faptului ca nu a putut indeplini obligatia de plata stabilita prin titlu executoriu, din motive neimputabile(lipsa fondurilor). . Totodata instanta retine si faptul ca contestatoarea nu a facut dovada faptului ca nu a putut indeplini obligatia de plata stabilita prin titlu executoriu, din motive neimputabile(lipsa fondurilor), mai ales că titlul executoriu este din anul 2011.
Tribunalul apreciaza ca dispozitiile OG 22/2002, invocate, care limiteaza dreptul creditorului de a urmari silit bunurile aflate in patrimoniul institutiei publice in raport de procedura instituita de aceasta ordonanta, incalca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par 1 din CEDO din perspectiva interpretarii in acest sens date in mod constant in jurisprudenta Curtii.
Astfel, potrivit acestei jurisprudente, executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte din proces, iar dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva- in sensul de executorie- si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul uneia dintre parti.
In acest context trebuie subliniat ca in numeroase cauze, dintre care reamintim S. c. Romaniei, Metaxas c. Greciei, Karahalios contra G., Curtea a statuat ca nu este oportun sa ceri unei persoane, care in urma unei proceduri judiciare a obtinut o creanta contra statului, sa recurga la procedura executarii silite pentru a obtine satisfactie.
Și în cauza C. c. României, Curtea a arătat că ar fi excesiv să pretinzi unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă contra Statului, să intenteze din nou acțiuni contra autorității cu scopul de a obține executarea obligației în cauză.
Hotararea data in cauza Hornsby c. Greciei stabileste, pe de o parte, ca dreptul la un process echitabil nu acopera procedura numai pana la pronuntarea unei hotarari, ci pana la executarea acesteia, iar pe de alta parte instituie obligatia statului si a administratiei de a se “plia” unei hotarari pronuntate contra lor. Curtea a subliniat faptul ca administratia constituie un element al statului, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrari a justitiei. Pe cale de consecinta, daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor isi pierd orice ratiune de a fi.
În cauza Oneryildiz c. Turciei,în care, după ce menționează că reclamantul dobândise dreptul la o despăgubire, care nu fusese plătită, Curtea face trimitere la principiul stabilit în hotărârea Hornsby c. Greciei, arătând că preeminența dreptului implică obligația statului sau unei autorități publice de a se plia unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva lor, fără a aștepta o procedură de executare silită.
De asemenea, in hotararea Sacaleanu impotriva Romaniei, Curtea a avut in vedere aceleasi principii care impun obligatia statului, administratiei, de a executa hotararea pronuntata impotriva sa chiar si in cazul aplicarii unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este in cauza OG nr. 22/2002.
Mai transant, in cauza Bourdov c. Rusiei ,Curtea a stabilit ca o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a onora o datorie rezultata dintr-o hotarare judecatoreasca. Reclamantul nu trebuie sa fie in imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care sa afecteze insasi substanta dreptului, din cauza dificultatilor financiare ale statului.
Si in cauzele Scordino vs. Italia, Moroko vs. Rusia, Curtea a aratat ca un justițiabil ce a câștigat un proces împotriva statului poate avea obligația de a lua câteva masuri procedurale pentru a-si vedea executata hotărârea favorabila, fie in mod voluntar, fie printr-o procedura de executare silita. In consecința, nu este nerezonabil ca autoritățile sa ceara reclamantului sa înfatiseze documente suplimentare cum ar fi coordonatele bancare, pentru a permite sau a grăbi executarea hotărârii. Cerința cooperării reclamantului nu trebuie, totuși, sa depășească strictul necesar si, in orice caz, nu eliberează autoritățile de obligația lor in baza Convenției de a lua masurile corespunzătoare, din timp, din proprie inițiativa, pe baza informației disponibile, pentru a onora hotărârea judecătoreasca pronunțata împotriva statului. De aceea, Curtea considera ca sarcina de a asigura executarea unei hotărâri judecătorești împotriva statului revine in primul rând autoritarilor de stat începând din momentul în care hotărârea respectiva devine definitiva si executorie.
Curtea a statuat că obligația statului de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive si executorii într-un interval rezonabil și de a executa din oficiu . hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa si de a crea un remediu efectiv in caz contrar, se opun invocării de către stat a lipsei de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești. Revine statelor obligația de a-si organiza sistemul legal . încât autoritățile să isi poată îndeplini obligația lor în această privință.
Prin urmare, potrivit acestei interpretari posibilitatea invocarii de catre institutia publica debitoare a termenului de 6 luni pentru a face demersurile necesare de a-si indeplini obligatia de plata (iar nu pentru a o indeplini), precum si a lipsei fondurilor necesare efectuarii platii, reprezinta prevederi incompatibile cu principiile statuate in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, enuntate anterior.
Avand in vedere disp. art. 20 alin 2 din Constitutia Romaniei care indica modul de solutionare a unui anumit conflict intre dispozitiile Conventiei, ca tratat privitor la drepturile omului la care Romania este parte si reglementarile interne, in sensul ca au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile, precum si faptul ca normele cuprinse in conventie si in protocoalele sale aditionale alcatuiesc, impreuna cu jurispudenta organelor sale, un . consecinta ca aceasta se impune autoritatilor nationale cu aceeasi forta juridica cu care se impun si normele conventionale, sanctiunea aplicabila . este deci aceea a inaplicabilitatii normei interne contrare Conventiei pentru raportul juridic concret si situatia conflictuala supusa examinarii.
F. de aceste considerente, tribunalul apreciaza ca sentinta instanteid e fond este temeinica si legala, motiv pentru care va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta contestatoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..401A, sector 6, în contradictoriu cu intimata .>cu sediul în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.4838/12.03.2015 pronunțată în dosarul nr. 4838/12.03.2015 de Judecătoria Sectorului 1 București, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. P. I. L. M.
GREFIER
G. F. B.
Red./Dact/ Jud.IP
4ex./22.02.2016
Judecătoria Sectorului 1 București
Jud. Fond: L. G.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 3913/2015. Tribunalul... | Validare poprire. Decizia nr. 1688/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
