Validare poprire. Decizia nr. 1688/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1688/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 18-09-2015 în dosarul nr. 1688/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A V A CIVILA
Decizia civilă nr. 1688/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18.09.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: D. M. P.
JUDECĂTOR: G. M. N.
JUDECĂTOR: E. D.
GREFIER: E. N.
Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de recurenta-creditoare U. L. M. împotriva sentinței civile nr.6606/25.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, având ca obiect „ validare poprire” în contradictoriu cu intimata - debitoare Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S. și intimații - terți popriți Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigarea cauzei, la ordinea listei de ședință, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței, lipsă părților.
Tribunalul față de lipsa părților dispune lăsarea cauzei la o a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigarea cauzei, la sfârșitul listei de ședință, părțile nu au răspuns.
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și față de împrejurarea că nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6606/25.07.2013 pronunțată în dosarul nr._ , Judecătoria Sectorului 5 București a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii, ca inadmisibilă excepția nelegalității de a cere executarea silită prin poprire, ca neîntemeiate excepția prematurității formulării cererii, a lipsei de interes și a lipsei calității procesuale pasive a debitorului și a terțului poprit, a prescripției extinctive; a respins ca neîntemeiată cererea de validare a popririlor formulată de creditoarea U. L. M. în contradictoriu cu debitoarea D. G. A F. PUBLICE C.-S., terțul poprit A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA și terțul poprit M. FINANȚELOR PUBLICE.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1843 din 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, definitivă și irevocabilă la data de 02.04.2009 prin respingerea recursului, învestită cu formulă executorie, instanța a admis acțiunea formulată de o . reclamanti în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. și a obligat-o pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. la plata către reclamanti a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 22.03._08, corespunzător perioadei lucrate.
Creditorii au formulat cerere de executare silită a sentinței menționate, cerere pe care au depus-o la Biroul Executorului Judecătoresc Casagranda-S. A. și prin care au solicitat ca executarea silită să se realizeze prin poprire asupra sumelor de bani datorate debitoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. de către Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Judecătoria sector 5 București, la solicitarea Biroului Executorului Judecătoresc Casagranda-S. A., a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1843 din 28.10.2008, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
În baza acestor încheieri de incuviintare a executarii silite, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare și altor bunuri mobile incorporale datorate de M. F. Publice si de A. N. de Administrare Fiscala debitorului Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S..
1. Cu privire la calitatea de tert poprit a Ministerului F. Publice, a retinut că din prevederile art.19 din Legea nr.500/2002, nu reiese faptul ca M. F. Publice ar avea calitatea de tert poprit, in intelesul art.452 alin.1 C., in raporturile cu debitorul D. G. a F. Publice C. S. – sume de bani datorate (s.n.) debitorului. Dimpotriva, prin intermediul acestuia se efectueaza proceduri de centralizare si incasare de venituri, ori ordonantare de cheltuieli, aceasta din urma operatiune fiind explicata in acelasi act, fiind „fază în procesul execuției bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri și de servicii au fost efectuate sau alte creanțe au fost verificate și că plata poate fi realizată”.
Desi este evident ca fondurile institutiile publice sunt centralizate la nivelul Ministerului F. Publice, cu privire la venituri si cheltuieli, totusi aceasta operatiune nu se realizeaza in cadrul unor raporturi creditor – debitor, ci prin intermediul planificarii generale a bugetului de stat, operatiune care exceda cadrul clasic si restrans al raporturilor juridice creditor – debitor, in intelesul art.452 lin.1 C..
Dimpotriva, a avea calitatea de tert poprit, in specificul raporturilor juridice deduse judecatii, inseamna ca debitoarea din speta – D. G. a F. Publice C. S. – sa aiba conturi deschise la M. F. Publice, prin care sa ruleze in mod direct si nemijlocit (s.n.) sume de bani. Or, acest fapt este negat chiar si de catre parti, ministerul nefiind decat un centralizator al acestor operatiuni, in cadrul realizarii bugetului de venituri si cheltuieli.
In plus, prin raportare la disp. art.1 lit.a din OUG nr.146/2002, care definesc trezoreria statului drept „un sistem unitar și integrat prin care statul asigură efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind fonduri publice, inclusiv cele privind datoria publică, și a altor operațiuni ale statului, în condiții de siguranță și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare”, reiese cu certitudine faptul ca o alta persoana juridica – institutie publica – se circumscrie raporturilor juridice derivate din art.452 alin.1 C., legiuitorul definind cu precizie in acest text legal faptul ca incasarile si platile se realizeaza prin intermediul unitatilor de trezorerie.
2. Cu privire la tertul poprit A. N. de Administrare Fiscala, s-a retinut ca prin sentinta civila nr. 5580/2013 pronuntata de Judecatoria sector 5 a fost anulata adresa de infiintare a poprii fata de tertul poprit A. N. de Administrare Fiscala.
În drept, potrivit art. 460 C.proc.civ., ,,dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”. În acest sens, instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
După validarea popririi, terțul poprit va proceda, după caz, la consemnarea sau plata prevăzută la art. 456 C.proc.civ., în limita sumei determinate expres în hotărârea de validare. În caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu.
În ceea ce privește necesitatea îndeplinirii în cauză a cerințelor de bază privind înființarea popririi, instanța reține că potrivit disp. art. 452 alin. 1 C.proc.civ., sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice existente.
Specificul popririi este determinat de caracterul acestei operațiuni juridice, care presupune participarea indispensabilă a trei părți (creditor, debitor și terț poprit), dar și existența a două raporturi juridice distincte, și anume un raport între creditorul popritor și debitorul poprit și un al doilea între debitorul poprit și terțul poprit.
Pe cale de consecinta, retinand ca in speta nici una din partile chemate in judecata in calitate de tert poprit nu are aceasta calitate, instanta a respins actiunea ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe, la data de 06.08.2013, a declarat recurs creditoarea U. L. M., în temeiul art. 299-316 și 304¹ Cod proc.civ., solicitând admiterea căii de atac formulate, modificarea hotărârii atacate, și pe fond admiterea cererii de validare a popririi, așa cum a fost formulată.
Recurenta arată că instanța de fond a respins cererea de validare a popririi, în ceea ce privește terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice, apreciind în esență că DGFP C. S., nu are raporturi juridice care să justifice poprirea la ordonatorul principal de credite MFP. A reținut instanța că MFP nu are calitatea de terț poprit, nedatorând sume de bani DGFP C. S., fiindcă deși deține calitatea de ordonator principal de credite, calitate în care asigură piața sumelor necesare DGFP C. S., de la bugetul de stat, totuși aceste plăți nu se realizează în calitatea unor raporturi generale de ia creditor la debitor, ci prin intermediul planificării generale a bugetului de stat, operațiune care exceda cadrul clasic și restrâns al raporturilor juridice creditor-debitor în înțelesul art. 452 alin. 1 Cod proc civ.
Consideră că soluția instanței de fond, este deopotrivă nelegală și netemeinică, dar și contrară Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiindcă la aprecierea calității de terț poprit a Ministerului Finanțelor Publice, instanța de judecată a omis anumite reglementări speciale ce justificau calitatea de terț poprit a Ministerului Finanțelor Publice, iar pe fondul raporturilor de drept substanțial debitor - terț poprit, a ignorai faptul că o „exonerare” din calitatea de terț poprit a Ministerului Finanțelor Publice, transformă obligația stabilită prin titlu executoriu, într-una insesizabilă pe teritoriul României, fapt ce contravine practicii constante a CEDO.
Instanța de fond a omis, la soluționarea cererii de validare a popririi în raport de Ministerul Finanțelor Publice, norme de drept aplicabile validării popririi, aplicând și interpretând greșit Legea.
Instanța a avut în vedere Legea nr. 500/2002, dar și O.U.G. nr. 146/2002, reținând pe de o parte că Ministerul Finanțelor Publice ar avea calitatea de plătitor al sumelor datorate de la bugetul de stat către DGFP C. S., prin intermediul ANAF, însă pe de altă parte acesta nu are calitatea de terț-poprit, această calitate derivând, în opinia instanței, din rularea unor sume de bani direct prin conturi ale MFP deschise la Trezoreria Municipiului București (legând astfel noțiunea de poprire de existența unui cont și a unei relații de tip creditor-bancă-terț-poprit-debitor).
După cum reține și instanța de fond, Ministerul Finanțelor Publice, chiar dacă nu derulează prin conturi (deși nu este așa) operațiuni ale DGFP C. S., neexistând deschise conturi ale debitoarei la tertul poprit, centralizează toate fondurile necesare funcționării instituțiilor publice, asigurate de la bugetul de stat și achită toate sumele datorate acestora, prin operațiunea de repartizare bugetară).
Pe de o parte, categoric există o poprire clasică, dar împrejurarea că poprirea unei instituții publice are particularități, strâns legate de specificul raporturilor administrative în cadrul funcționalității instituțiilor publice centrale și locale ale Statului Român, nu justifică neaplicarea acestei instituții, a popririi și implicit a validării popririi.
Instanța de fond a reținut indirect raporturile de la creditor la debitor între MFP și DGFP C. S., ceea ce nu excede art. 452 alin. 1 Cod proc.civ., care nu limitează aplicarea popririi la astfel de raporturi celor derulate prin cont sau bancă ori trezorerie, singura condiție, necesară validării popririi, fiind existența unui raport de drept substanțial de creanță tripartit.
Instanța a omis în analiza prevederilor legale incidente în cauză, HG 109/2009, OG 22/2002 dar și prevederi ale Legii 500/2002, conform cărora ANAF instituție publică cu personalitate juridică și ordonator secundar de credite, funcționează în subordinea MFP, finanțată de la bugetul de stat, prin MFP ordonator principal de credite.
Fondurile repartizate ANAF pentru plata drepturilor bănești și salariale către DGFP C. S., instituție din subordinea acesteia sunt asigurate de la bugetul statului și de la bugetul ANAF, ordonanțate de către ordonatorul principal de credite MFP către ordonatorul secundar de credite, ANAF, acesta din urmă ordonanțându-le către ordonatorul terțiar de credite, DGFP C. S..
Conform art. 4 alin. 3 pct. 4 lit. e) ANAF, deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator terțiar2 de credite în cadrul fiecărui exercițiu bugetar.
Conform art. 1 al aceluiași text de lege, ANAF funcționează în subordinea MFP.
Conform art. 19 din Legea 500/2002, reținut chiar de către instanța de fond, MFP are anumite obligații principale, iar conform art. 20 și 21 din aceeași Lege, ordonatorul principal de credite, Ministrul Finanțelor Publice repartizează creditele bugetare; către ordonatorii secundar" (ANAF) care la rându-le repartizează aceste sume către ordonatorii terțiari de credite - DGFP - C. S..
Instanța a omis și prevederile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 conform cărora: (1) "Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de piață respectivă. (2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si funcționare, inclusiv a celor de personal. în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate”.
Este așadar clar, că în lipsa deschiderii de credite bugetare de către ordonatorul principal - Ministrul de Finanțe - MFP și a - Președinte - ANAF, sumele datorate conform titlului irevocabil nu pot fi achitate.
Această situație este prevăzută de art. 4 din OG 22/2002: „(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plătii sumelor stabilite prin titluri executorii. (2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale”.
În acest context legal, în mod evident, titlul irevocabil (la 02.04.2009), trebuia onorat până astăzi, în baza OG 22/2002 dar și în baza OG 71/2009, tocmai de către MFP în calitatea sa de ordonator principal de credite, calitate netăgăduită și care în cadrul execuției bugetare atrage calitatea de creditor față de DGFP C. S., calitate în baza căreia creditorul este și terț poprit. Crede că cele mai sus ilustrate, sunt dovedite fără putință tăgadă, prin NOTA ANAF nr. 1008/16.01.2009 prin care s-a asigurat plata acelorași sume, dar către DGFP B., care deși emană de la ANAF, la sesizarea DGFP B., este aprobată de MFP si contrasemnată pentru legalitate de Serviciul juridic MFP - tocmai în calitatea de ordonator principal de credite.
În ipoteza menținerii soluției instanței de fond, executarea va rămâne perpetuu blocată, soluție care, chiar dacă prin absurd ar fi legală nu poate fi nici într-un caz convențională.
Cum dreptul de creanță este un bun câștigat, actual, fiind consfințit prin hotărâre irevocabilă, solicită aplicarea tratatului CEDO direct, pe baza art. 20 din Constituție și art. 4 CC, aplicarea Tratatului rezultând și direct din jurisprudența constantă a Curții. Este cert că dețin un (drept câștigat, bun actual, concretizat într-un drept de creanță cert lichid și exigibil (fapt stabilit irevocabil de Tribunalul București dar și prin sentințele de respingere pe fond a contestațiilor la executare).
Așa fiind, creditoarea este titularul unui bun actual, bun ce este însuși dreptul de creanță, conform titlului executoriu irevocabil.
În cazul în care MFP nu plătește aceste sume, mai exact nu le ordonanțează deși are această obligație legală, neaprobând ordonanțarea acestora nici de către ANAF, este evident că executarea silită, deși încuviințată, este sortită eșecului, fiindcă orice alte venituri ale debitorului, sunt insesizabile.
O astfel de concepție, dar și o astfel de situație concretă nu poate fi tolerată de către Instanța de judecată, care analizând în concret cauza (net diferită de speța D. c. României, fiindcă în căzui meu nu s-a efectuat nicio plată, nu se recunoaște debitul, se refuză si în prezent plata de către instituțiile publice) ar conduce la suprimarea executării silite de facto, prin împiedicarea acesteia de chiar fapta ilicită a organului administrativ, hotărârea judecătorească fiind irevocabilă, dar devenind iluzorie și inutilă pe teritoriul României, părțile având o singură cale concretă și efectivă, aceea de a recurge la acțiunea în contencios european în fața CEDO.
Apreciază că instanța de fond a fost indusă deliberat în eroare, contestatorul Ministerul Finanțelor Publice, formulând apărări de rea-credință, susținând neadevăruri și generând pe baza specificității unei atare executări, o soluție eronată, ce contravine interesului public general, afectând profund financiar chiar instituția contestatoare MFP și în ultimă instanță pe fiecare cetățean în parte inclusiv pe mine, împreună cu ceilalți creditori, care asigurăm veniturile bugetului de stat pentru plata acestor sume.
Crede că menținerea acestei soluții este de natură a afecta profund ordinea publică și securitatea circuitului civil, fiind grav încălcat principiul proporționalității între interesul general, public și cel privat, individual.
Apărările mincinoase ale contestatorului, deși cunoștea prea bine mecanismele și obligațiile de plată în ipoteza unei executări silite conform O.G. nr. 22/2002, întrucât operase nenumărate astfel de plăți, au indus în eroare instanța.
Așadar, instanța de fond a concluzionat că față de O.U.G. nr. 146/2002, calitatea de terț poprit ar reveni Trezoreriei Statului, instituție prin care se derulează operațiunile de plată de la bugetul de stat prin MFP via ANAF către DGFP C. S..
Aparent, așa stă situația, însă în realitate, o poprire directă a Trezoreriei Statului este sortită eșecului, dintru început, din mai multe motive pe care le explicitează mai jos.
În permanență MFP s-a apărat indicând drept terț poprit Trezoreria Municipiului C. S. ori Trezoreria Centrală, dar precizând totodată că din verificările efectuate DGFP C. S. nu are conturi deschise la Trezoreria Centrală.
Această apărare este mincinoasă deoarece: Trezoreria are funcționalitatea unei bănci a Statului Român, drept urmare, în trezorerie pot fi poprite numai sumele ce aparțin debitorului DGFP C. S. sau terților popriți ce alimentează cu bani DGFP C. S.; MFP a arătat că la Trezoreria Centrală nu există conturi ale DGFP C. S.; Orice virări de sume, de ia MFP prin ANAF către Trezorerie, se circumscriu celor prevăzute de OG 22/2002 art. 1 alin. 2 fiind deci insesizabile; fără ordonanțarea unor sume special pentru plata drepturile/ aferente titlului executoriu, am executa silit salariile în curs (inclusiv salariile noastre și cheltuielile de funcționare) fapt care nu este permis de lege; indicând această modalitate de poprire, recomandată discret prin apărările MFP și considerată corectă de către instanță, debitorul principal, bugetul statului care însă este ordonanțat de MFP. conform_ ne trimite ne o cale greșită, pentru a obține o hotărâre imposibil de executat, blocând astfel faza executării printr-un abuz deopotrivă de drept material si procesual: o astfel de soluție, golește de substanță prevederile art. 3 din OG 22/2002 conform cărora nerespectarea prevederilor legale de către instituția publică debitoare, atrag de drept, cu titlu de sancțiune, executarea conform prevederilor de drept comun, condiții în care debitorul nu se mai poate prevala de prevederile cuprinse în Legi speciale; pentru a ilustra inutilitatea unei astfel de executări, ar trebui să o demareze fapt ce ar atrage costuri suplimentare tot în sarcina debitorului, adică finalmente în sarcina cetățeanului plătitor de taxe și impozite, inclusiv a sa, care până la urmă suportăm plăți suplimentare datorate refuzului autorităților publice de a plăti.
Cu privire la respingerea cererii de validare a popririi față de terțul poprit AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, apreciază că soluția este nelegală și netemeinică.
Pentru această soluție instanța a reținut exclusiv situația că față de această instituție publică instanța de executare, în cadrul unei contestații la executare a admis contestația la executare prin sentința nr. 4433/2013 desființând adresa de poprire adresată de B. Casagranda S. A. - ANAF.
Având în vedere că a atacat această soluție, la acest moment, solicită, în temeiul art. 244 al. 1 pct. 1 C.p.c., suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a cauzei având ca obiect contestație la executare nr._/302/2012 formulată de către ANAF (soluționat prin admitere la fond), împotriva căreia va formula recurs, deși la acest moment este încă neredactată.
Consideră că ANAF are calitate de terț poprit, fiind ordonator secundar de credite și asigurând conform Legii, plata drepturilor salariate și bănești aferente raporturilor de muncă derulate între DGFP C. S. și creditoarea.
Conform art. 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea ANAF, DGFP C. S. este în subordinea ANAF, iar conform art. 4 alin. 3 pct. 4 lit. e) din același act normativ, ANAF deschide creditele necesare pentru cheltuielile necesare fiecărui ordonator de credite terțiar, calitate pe care o are și DGFP C. S., debitorul obligației supuse executării silte, conform titlului executoriu - sentința 1843/28.țp.2008, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._ .
În mod concret, Ministrul Finanțelor Publice are calitatea de ordonator principal de credite, Președintele ANAF deține calitatea de ordonator secundar de credite, iar Directorii DGFP Județene, pe aceea de ordonatori terțiari de credite.
În acest sistem piramidal de organizare, fondurile necesare pentru buna funcționare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, și a direcțiilor subordonate, provin de la Ministerul Finanțelor Publice. La rândul său, Agenția Națională de Administrare Fiscală, din fondurile care îi sunt repartizate își organizează propria activitate, dar totodată distribuie fondurile necesare către Direcțiile Județene ale Finanțelor Publice (DGFP).
Așadar, pe baza acestor raporturi de subordonare ierarhică, organizațională care presupun și subordonarea financiară, fac parte din domeniul de aplicare al art. 452 alin. 1 C., existând raportul de la debitor la creditor, între debitorul DGFP C. S. și terțul poprit ANAF, fapt ce justifică poprirea veniturilor datorate de către terțul-poprit, debitorului.
Acest aspect rezultă cu claritate, din reglementările distincte ale O.G. nr. 22/2002, care stipulează expres că neexecutarea m condițiile Legii speciale, atrage ope legis, executarea de drept comun, iar în cadrul executării de drept comun, normele legale trebuiesc interpretate în sensul de a produce efecte și nu de a rămâne ineficace prin neaplicare.
DGFP C. S. nu se angajează în raporturi juridice pe cont propriu, neavând raporturi cu terțe persoane și nerealizând în nume propriu venituri, astfel încât să poată fi executat direct (insesizabilitatea patrimoniului acestei instituții este prevăzută expres de art. 1 alin. 1 din O.G. nr. 22/2002), veniturile DGFP C. S. provenind din sumele distribuite prin alocație bugetară, de la ordonatorul secundar ANAF și cel principal MFP, situație ce rezultă direct din lege, astfel că singura modalitate în care executarea silită de drept comun se poate derula este prin poprire la ANAF si MFP.
Solicită să se rețină că ANAF are calitatea de ordonator secundar de credite, implicit pe cea de terț poprit, iar în lipsa alimentării cu fonduri a DGFP de către ANAF, respectiv MFP, executarea silită ar deveni iluzorie, imposibilă de realizat în mod concret și efectiv.
Apreciază că este dovedită calitatea de terț poprit a ANAF, de altfel soluția instanței de executare - Judecătoria Sectorului 5 București cu privire la admiterea contestației formulată de către ANAF este una absolut izolată, soluția cvasi unanimă a instanței fiind dovedită de jurisprudența ce va fi depusă în cadrul recursului.
La data de 01.04.2014, intimatul terț poprit Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de creditoare ca nefondat (f. 15-27).
La data de 23.05.2014, instanța a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea irevocabilă a dosarelor nr._/302/2012, nr._/302/2012 și_/302/2012, având ca obiect contestație la executare.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 18.09.2015.
Analizând recursul formulat de recurenta-creditoare, constată că este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 460 alin. 1 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi (art. 460 alin. 2).
Astfel, prin prisma reglementării înscrise în art. 460 Cod procedură civilă, instanța investită cu o cerere de validare poprire examinează numai existența calității de debitor a terțului poprit în raport de debitorul urmărit, toate neregularitățile privind formele execuționale putând fi invocate doar pe calea specială a contestației la executare prevăzute de art. 399 și următoarele Cod procedură civilă.
Așadar, ceea ce contează în prezenta speță este dacă terții popriți Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice datorează sume de bani intimatei-debitoare Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S..
Recurenta-creditoare critică, pe de o parte, soluția pronunțată de instanța de fond, susținând în esență că ar avea calitatea de terț poprit Ministerul Finanțelor Publice, o soluție contrară determinând în opinia sa o imposibilitate de executare a titlului executoriu, fapt ce ar duce la încălcarea nu numai a dreptului de creanță ce i-a fost recunoscut, dar și a dreptului de acces la instanță, acesta devenind unul iluzoriu în situația în care nu s-ar ajunge la executarea hotărârii judecătorești.
Or, în ceea ce privește faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu ar avea calitatea de terț poprit, se constată că s-a statuat deja prin sentința civilă nr. 5235/06.06.2013 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 928R/09.04.2015 pronunțată în dosarul cu nr._/302/2012 de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, și prin sentința civilă nr. 5236/06.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012, irevocabilă prin decizia civilă nr. 997R/30.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, astfel că aceste aspecte nu mai pot fi repuse în discuție, intrând în puterea lucrului judecat, așa cum reține de altfel și prima instanță.
Pe de altă parte, în ceea ce privește calitatea de terț poprit a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, recurenta-creditoare a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare ce face obiectul dosarului nr._/302/2012.
Sub acest aspect, Tribunalul reține că prin decizia civilă nr. 417/11.02.2015 pronunțată în dosarul nr._/302/2012, a fost modificată sentința nr. 4433 s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În aceste condiții, în prezenta cauză având ca obiect validare poprire, Tribunalul reține că s-a statuat, astfel, în mod irevocabil, asupra calității pe care o are A.N.A.F. de terț poprit al debitoarei D.G.F.P. C. S..
Cu privire la apărarea conform căreia contestatoarea nu datorează sume de bani către D.G.F.P. C. S., tribunalul a reținut că direcțiile generale ale finanțelor publice județene se află în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în baza art. 2 din HG nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. De asemenea, în baza art. 4 alin. (3) pct. 4 lit. e) din același act normativ, Agenția Națională de Administrare Fiscală deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator terțiar de credite. În concret, ministrul finanțelor publice deține calitatea de ordonator principal de credite, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală deține calitatea de ordonator secundar de credite, iar directorii direcțiilor județene ale finanțelor publice au calitatea de ordonatori terțiari de credite. În acest sistem de organizare, fondurile necesare pentru buna funcționare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală și a direcțiilor subordonate provin de la Ministerul Finanțelor Publice. La rândul său, Agenția Națională de Administrare Fiscală, din fondurile care îi sunt repartizate, își organizează propria activitate, dar totodată distribuie fondurile necesare către direcțiile județene ale finanțelor publice. Prin urmare, nu se poate reține că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu ar datora sume de bani către DGFP C. S.. Din contră, DGFP C. S. se administrează chiar din fondurile pe care i le alocă Agenția.
Așadar, recurenta terț poprit datorează sume de bani debitoarei.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul a admis recursul formulat de către recurenta-creditoare, a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a admis în parte cererea și a validat poprirea în contradictoriu cu terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală, menținând în rest sentința civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-creditoare U. L. M. împotriva sentinței civile nr. 6606/25.07.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București, în contradictoriu cu intimata-debitoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. și cu intimații -terți popriți AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și M. FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte cererea.
Validează poprirea înființată în dosarul nr. 931/2012 al B. Casagranda-S. A. asupra sumelor de bani datorate debitoarei de terțul poprit Agenția Națională de Administrare Fiscală până la concurența sumei de_ lei debit și cheltuieli de executare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. GMN.
J.S.5 – jud. R. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 3472/2015. Tribunalul... | Validare poprire. Decizia nr. 1707/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
